Telegraful Român, 1987 (Anul 135, nr. 1-48)

1987-01-01 / nr. 1-2

Pag- 2 TEOCTIST, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, Calendar ortodox 1987, Bucureşti 1987 Iată un lucru necesar, practic şi bun pentru credincioşi, un calendar portativ, avînd doar dimensiunile 9X14. In loc de Cuvînt înainte Editura a pus impresionantul salut adresat cre­dincioşilor şi Inainte stătătorilor aces­tora, cu prilejul intronizării Prea Fericirii Sale Teoctist. ,,Imi deschid braţele părinteşti şi îmbrăţişez cu întreaga căldură pe toţi credincioşii sfintei noastre Bi­serici, atît pe cei de aproape, care îşi împlinesc rosturile vieţii lor pe străvechea glie străbună, cît şi pe ierarhii, slujitorii şi credincioşii pa­rohiilor ortodoxe de peste hotare, care păstrează aprinsă cu rîvna lor românească, candela credinţei drept­­măritoare şi chipul ţării străbune, încredinţîndu-i pe toţi de dragostea şi preţuirea mea.“ Urmează: Rugăciunile începătoare, Rugăciuni de dimineaţă, Rugăciuni de seară, Despre dragoste, Despre unitatea credinţei, Despre pace, Din opera sfinţilor Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Grigorie de Nissa şi Marcu Ascetul. Capitolul următor îl constituie, par­tea calendaristică de la Ianuarie— Decembrie, urmează apoi îndrumări bisericeşti, privind zilele de post, in­dicarea timpului în care nu se fac nunţi, Moaşte de Sfinţi la noi în ţară, precum ale Sfintei Cuvioase Paraschiva, aflătoare în catedrala mitropolitană din Iaşi, ale Sfîntului Dimitrie cel Nou din Basarabi află­toare în Catedrala sfintei Patriarhii din Bucureşti, ale Sfîntului Grigorie Decapolitul care se găsesc la mănăs­tirea Bistriţa-Vîlcea, ale Sfintei mu­­ceniţe Filofteia din paraclisul Mănăs­tirii Curtea de Argeş, ale Cuviosului Nicodim de la Tismana, din moaş­tele căruia se află numai degetul cel mare de la mîna dreaptă la Mănăsti­rea Tismana, ale Sfinţilor martiri Zo­­tic, Atal, Kamasie şi Filip care se află la Mănăstirea Cocoş, din judeţul Tulcea. Capitolul: Biserica Ortodoxă Ro­mână, aduce date istorice de la în­ceputurile creştinismului la români pînă la 9 noiembrie 1986 ziua alegerii Prea Fericitului Teoctist în demni­tatea de patriarh al Bisericii Orto­doxe Române. Ultimul capitol îl constituie orga­nizarea Bisericii Ortodoxe Române pe mitropolit cu indicarea titularilor, mitropoliţi, episcopi şi vicari epis­­copi. Capitolul ia în schemă şi pe ro­mânii ortodocşi de peste hotare, pe cei din S. U. A. cu sediul la Detroit- Michigan şi pe cei din Europa Cen­trală şi Occidentală, cu sediul la Paris. Ultimele 6 pagini sunt lăsate libere pentru însemnări. Pe cît de redus ca extensiune pe atît de îmbelşugate pot fi roadele pe care le aduce credincioşilor noş­tri Calendarul portativ ortodox pe 1987. Pr. prof. Nicolae Neaga Prezenţa istorică a Transilvaniei Cartea recentă Istoria Transilvaniei în istoria şi conştiinţa românilor, sub redacţia şi coordonarea prof. C. Gh. Marinescu (Iaşi), conţine o serie bo­gată de noi cercetări istorice menite să elucideze unele detalii ale tre­cutului acestei provincii, adevărată „cetate daco-romană, leagănul româ­nismului“, cum scria Eminescu acum mai bine de un secol. Aspectele di­namice ale prezenţei Ardealului în evoluţia istorică a poporului nostru şi cadrul general istoric şi geografic sunt conturate în sintezele semnate de Gh. Platon („Transilvania în istoria poporului român; repere geografice şi social-politice“), de V. Cristian („în­demnurile trecutului naţional în lupta pentru unitate statală“). In legătură cu premisele Marii Uniri, Nichita Adăniloaie scrie despre „rolul refor­melor lui Cuza“, Ion Agrigoroaiei despre „apelul la Unirea din 1859 — argument în realizarea Marii Uniri“, autor şi al studiului despre „Transil­vania în cadrul României întregite“. Rolul unor personalităţi de seamă în lupta pentru Unire este analizat în studiile semnate de C. Gh. Mari­nescu (despre V. A. Urechia), Gh. Buzatu (N. Titulescu), Gh. I. Flo­­rescu (Nicolae Filipescu), Mihai Va­­tavu (Barbu Delavrancea), Ioan Po­gana (Vasile Goldiş), D. Şandru şi I. Saizu (Traian Vuia), Ion Humă (Va­sile Pârvan), Mioara Topoliceanu (Lu­cian Blaga); studiul despre „ideea unităţii naţionale a poporului român la Grigore Ureche“ de Crina Bratilo­­veanu şi Carmen Dinescu trebuia pus însă la începutul seriei de mari per­­personalitâţi angajate în procesul Unirii. Perspectiva asupra trecutului ne dezvăluie şi alte aspecte ale soli­darităţii naţionale, alte momente şi factori de coeziune etnică; studiile semnate de Mihai Iacobescu, Ion (Continuare în pag. a 3-a) Prof. Gh. Bulgăr Aurel Vlaicu . . . (Continuare din pag. 1) Bucureşti să-l pună pe Vlaicu în legătură cu personalităţi culturale şi politice in frunte cu Spiru Haret, D. D. Patrăşcanu şi alţii. Cu primul avion lucrat la Arsenalul Armatei a zburat prima dată la 16 iunie 1910, aeroplan Inventat, construit şi pilo­tat de un român, intrind în felul acesta şi România în rîndul ţărilor pentru cucerirea aerului. Fraţii Wright zburaserâ pentru prima dată In S.U.A. In decembrie 1903. Cu al doilea aparat, Vlaicu­­, s-a înălţat pentru prima oară. In aprilie 1911, In faţa prietenilor O. Goga, Şt. C. Iosif şi Ilarie Chendi, fiind con­struit la Şcoala superioară de arte şi meserii. Cu acest avion a făcut o demonstraţie de virtuozitate, zburînd pînă la înălţimea de 800 metri, cu prilejul adunării generale a Astrei la Blaj, unde s-au sărbătorit 50 de ani de la fondarea celei mai impor­tante societăţi culturale de dincoace de Carpaţi. Zborul lui Vlaicu, la Blaj, în faţa a peste 30.000 de români a însemnat apogeul serbărilor, prin executarea primei demonstraţii aviatice în Tran­silvania. Aşa după cum consemna O. C. Tâslauanu, secretar al Astrei, „în Blaj ... înălţat în văzduh primul aeroplan românesc, dovedind tutu­rora triumful geniului naţional“. Pe chipurile celor de faţă se citea o sa­tisfacţie fără margini, căci înălţarea lui Vlaicu, fiu al meleagurilor arde­lene, simboliza încă un triumf ro­mânesc în lupta pentru dreptate so­cială şi naţională. Marele dramaturg I. L. Caragiale, care venise tocmai de la Berlin să asiste la serbările Astrei i-a spus emoţionat, cu lacrimi în ochi: „Eşti cel mai mare geniu al poporului nostru, băiete. Să tră­ieşti ! Avem şi noi cu cine să ne mîndrim.“ La inviaţia lui O. Goga, secretarul literar şi A. Bârseanu, preşedintele Astrei, A. Vlaicu soseşte la Sibiu pentru o altă demonstraţie, eveni­ment consemnat în presa română şi germană. In „Telegraful Român“ din 25 august/7 septembrie 1911 apărea următorul Apel al Asociaţiunii sem­nat de A. Bârseanu: ....... Ne împli­nim o plăcută datorie, cînd luăm sub ocrotirea aşezâmîntului nostru cultural această izbîndă a ştiinţei, care face cinste neamului românesc.“ Din cauza timpului nefavorabil n-a putut zbura în ziua de 17 septem­brie spre întristarea inventatorului, întrucît se adunaseră peste 20.000 de români şi saşi, venind foarte mulţi din Împrejurimi, între care săliştenii cu un tren special. Abia duminica următoare la 24 septembrie reuşeşte să zboare, pe un vînt puternic, pe cimpul exerciţiilor militare (cartier Hipodrom III), aterizînd în apropiere de Şelimbăr. Tot pe vînt a zburat duminica următoare la Braşov, dînd dovadă de mult curaj, dar şi de măiestrie în pilotarea aparatului. După reîntoarcerea la Bucureşti îi apare cartea Aeroplanul Vlaicu (1911). La insistenţa prietenului său O. Goga se înscrie la marele concurs de la Aspern — iunie 1912 — la care au participat 43 de concurenţi din 8 ţări, ciştigînd mai multe premii II şi unul I. Ziarul „Românul“ din Arad con­semna următoarele la 30 iunie: „Au­rel Vlaicu depăşind adversari redu­tabili a ieşit biruitor în unul din pri­mele concursuri de aviaţie. Epopeea neamului românesc în care ne-am impus străinătăţii este consemnată prin trei localităţi: Plevna, Montpel­lier şi Aspern.“ După succesul de la Aspern, A. Vlaicu îşi începe un turneu demon­strativ în mai multe localităţi: Arad, Lugoj, Haţeg, Orăştie, Virşeţ, Alba Iulia, Sălişte, Tg. Mureş, Dumbrăveni. Tot acum „Românul“ iniţiase o co­lectă pentru construirea avionului Vlaicu III. Odată cu perfecţionarea aeroplane­lor sale şi îmbunătăţirea tehnicii pi­lotajului, pe A. Vlaicu îl frămînta tot mai mult trecerea Carpaţilor, aceasta avînd pentru români şi o semnifi­caţie politică, zborul simbolizînd în­lăturarea graniţei nedrepte. Cum la 1913 existau numeroase avioane în dotarea armatei române, Vlaicu se temea să nu i-o ia altcineva înainte. La 14 septembrie 1913 urma să aibă loc la Orăştie adunarea generală a Astrei, unde fusese invitat. Deşi cu cîteva zile înainte renunţase la acest gînd, totuşi în ultimul moment se răzgîndeşte, iar la 13 septembrie, în­­tr-o zi nefastă, încercă imposibilul: trecerea Carpaţilor. In apropiere de Cîmpina avionul se prăbuşeşte în mod „misterios“, dispărînd la numai 31 de ani unul dintre cele mai mari genii tehnice ale naţiunii. Adunarea generală a Astrei de la Orăştie se transformă dintr-o adunare de săr­bătoare în una îndoliată. Presa a consemnat această dramă, apărînd sute de articole, iar din no­ianul lor ne-am oprit asupra unui fragment redactat cu sensibilitate şi dramatism de neîntrecutul gazetar O. Goga, prietenul cel mai apropiat al lui Vlaicu. „Acum Vlaicu nu mai este. L-a fulgerat visul nostru al tuturora în care s-au muiat şi ari­pile lui: să treacă munţii, să dărîme în conştiinţa milioanelor stavila care ne desparte. .. . Vlaicu e primul sol al unui vis milenar, întîiul soldat căzut pe-un cîmp de bătaie, cel din­ţii sînge vărsat pentru trecerea Car­paţilor.“ Profetice cuvinte. Aurel Vlaicu a fost prima jertfă din cele 800.000 care au stat la baza desăvîrşirii unităţii statale, act pecetluit la 1 Decembrie 1918 de Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. TELEGRAFUL ROMÂN Nr. 1—2/1987 Pregătirea Sfîntului şi Marelui Sinod Ortodox reorientări în funcţie de cerinţele lumii de azi. Mileniul al doilea a fost al despăr­ţirilor. Al treilea ar fi bine să ne găsească din nou uniţi. O mie de ani de despărţiri pot fi de ajunşi Sunt 1000 de ani de păcate împo­triva lui Dumnezeu, şi trebuie să ne reîmpăcăm cu Dumnezeu. Vrem pace, dar Dumnezeu vrea un preţ pentru ea, aşa cum a cerut în­totdeauna, precum ne arată Scrip­tura, şi anume: întoarcerea spre El, întoarcerea la Bine, Adevăr, Egali­tate, Libertate, Dreptate. Biserica Ortodoxă Română salută pe toţi delegaţii sfintelor Biserici surori şi se uneşte în rugăciune, îm­preună cu toţi, pentru succesul ce­lei de-a IlI-a Conferinţe panortodoxe preconciliare“, în continuare secretarul Conferinţei Preconciliare, Mitropolitul Damaski­­nos, a prezentat cele patru rapoarte pregătitoare ale celei de-a treia Con­ferinţe Preconciliare. In legătură cu fiecare, conducătorul delegaţiei Bi­sericii Ortodoxe Române a luat cu­­vîntul, făcînd observaţii din care re­zumăm următoarele: 1. în legătură cu readaptarea pos­tului, ne-am declarat împotriva titlu­lui acestei teme, întrucît el ar putea scandaliza pe credincioşii noştri, cre­­zîndu-se că vrem să schimbăm regu­lile canonice cu privire la post. Am propus schimbarea titlului printr-u­­nul mai scurt şi mai neutru, cum ar fi de pildă importanţa postului şi practicarea lui în zilele noastre. în fapt, referatul pregătitor vor­beşte de o readaptare, dar noi nu trebuie s-o considerăm ca atare, ci doar ca o folosire cu discernămînt a regulii, poate mai mult decît a fost folosită în trecut, aceasta mai ales în ceea ce priveşte pe cei care trăiesc în cazărmi, în internate şco­lare, pe şantiere de muncă etc. E greu pentru aceştia să respecte re­gulile canonice, dar pentru aceasta nu trebuie schimbate regulile, ci tre­buiesc date îngăduinţe, potrivit ico­­nomiei care în documentul nostru trebuie accentuată ceva mai mult. în sensul acesta am propus să se ex­tindă acea parte a documentului care vorbeşte despre modul cum trebuie aplicată iconomia, şi anume, să se spună că ea rămîne în competenţa episcopilor şi a duhovnicilor. Nu e vorba deci de nici o readaptare, ci e vorba de o aplicare cu mai multă înţelepciune a vechilor rînduieli, la situaţia lumii de astăzi. 2. In legătură cu tema: Dialogu­rile cu celelalte Biserici, am apreciat că textul propus e bun, echilibrat şi, aşa cum a spus secretarul Conferin­ţei Pregătitoare, precis şi prudent. Totuşi, am apreciat că el e mai pu­ţin precis decît prudent, sau, în unele locuri, e prea prudent, ceea ce denotă un fel de teamă a Orto­doxiei de aceste dialoguri. Este ade­vărat că Ortodoxia trăieşte o nouă experienţă, şi, această experienţă pune în joc conştiinţa Bisericii, dar lumea de astăzi aşteaptă de la Bi­serici o mişcare spre o unitate. Do­cumentul face afirmaţii importante cu privire la faptul că numai Bi­serica Ortodoxă poate fi numită Bi­serică. Poate că ar trebui să evităm afirmaţii prea radicale, ca să nu-i scandalizăm de la început pe cei cu care dialogăm. Documentul vorbeşte destul de mult despre o anumită nelinişte printre Biserici, cu privire la unele dialo­guri. Am dori ca aceste nelinişti să fie mai explicite pentru ca cei ce vor citi documentul nostru să ştie exact despre ce este vorba. In continuare am exprimat apre­cierea faţă de recomandarea docu­mentului ca toţi ortodocşii să se pre­zinte la diferitele dialoguri cu puncte de vedere comune, ca să nu ne dăm în spectacol în faţa celorlalte confesiuni, scoţînd în evidenţă unele disensiuni dintre noi. Pentru aceasta, la nevoie, se pot convoca conferinţe pregăti­toare panortodoxe. 3. în legătură cu implicarea orto­doxă în mişcarea ecumenică, în nu­mele Bisericii Ortodoxe Române ne-am declarat de acord cu docu­mentul, arătînd totuşi că ar trebui să se insiste mai mult pe lîngă Con­siliul Ecumenic, ca să dea mai multă atenţie Declaraţiei de la Sofia, în care ortodocşii şi-au exprimat dezi­deratele lor. Ştim că noul Secretar General al Consiliului Ecumenic al Bisericilor, Emilio Castro afirmă me­reu că e gata să dea ortodocşilor mai multe locuri în conducerea Con­siliului şi în Comisiile de lucru; tre­buie să facem totul ca aceste pro­misiuni să devină fapte. Am arătat apoi că rămîne în con­tinuare o problemă nerezolvată, pro­cedura de adoptare a hotărîrilor în Consiliul Ecumenic , deoarece majo­ritatea e protestantă şi maşina de vot ne poate oricînd pune în mino­ritate, sau chiar ne poate elimina reprezentanții, dacă unii nu le-ar plăcea. Trebuie făcut ceva ca această metodologie să fie schimbat. în legătură cu toate dialogurile angajate de ortodocşi, conducătorul delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române a propus să reiasă cu claritate din toate documentele Conferinţei Pre­conciliare că dialogurile iniţiate la nivel panortodox, nu pot fi între­rupte decît tot printr-o hotărîre pan­­ortodoxă. Dacă vreo Biserică are probleme bilaterale cu o altă Bise­rică cu care sîntem în dialog, fie că rezolvă această problemă bilaterală, fie că o aduce la cunoştinţa tuturor Bisericilor ortodoxe spre a se lua o hotărîre comună, dacă dialogul cu Biserica respectivă va continua, sau se va întrerupe pînă la rezolvarea diferendelor. Nici o Biserică nu are singură dreptul de veto în legătură cu vreun dialog. E liberă să nu par­ticipe, dacă nu vrea, dar nu poate obliga celelalte Biserici să nu par­(Continuare din pag. 1)­ticipe. Cel mai bun lucru e consul­tarea panortodoxă prealabilă. 4. In legătură cu punctul al patru­lea de pe ordinea de zi şi, anume Problema păcii şi a luptei împotriva discriminărilor, în numele Bisericii Ortodoxe Române s-au făcut urmă­toarele observaţii: „Mă scuz pentru unii termeni din intervenţia mea, care vor putea apă­rea unora dintre D-stră cam duri. Ei vor fi însă expresia sincerităţii şi a unei opinii personale care se bazează pe realităţile vieţii, realităţi care mi se par absente din docu­ment. Chiar dacă nu voi fi foarte sistematic, voi încerca să fiu foarte clar. Deocamdată, ţin să apreciez utilitatea documentului şi faptul că el va figura pe agenda Sfîntului şi Marelui Sinod. Am crezut însă că va fi un document al vremii noas­tre şi nu un text pios, o predică bună pentru secolul al cincilea, al cincisprezecelea, şi pentru orice vre­me, dar nu pentru situaţiile grele cu care este confruntată lumea şi Biserica astăzi. Aş vrea să fiu bine înţeles. Teologic vorbind, textul e bun. Toţi putem accepta teologia păcii aşa cum e exprimată ea pe temeiuri biblice şi patristice. Atît numai că, accentul cade pe mărturia de principiu pe care o dă Biserica, şi nu pe îndatoririle ei practice. E ceea ce, spunem noi, constituie un bun text pe verticală. Ii lipseşte însă totalmente latura orizontală, legătura cu viaţa concretă, metodele pe care le reco­mandă Biserica pentru instaurarea unei păci durabile în lume. Docu­mentul vorbeşte despre rugăciune, dar nu vorbeşte deloc de faptul că oamenii pot face şi altceva pentru pace, şi că ei poartă răspunderea faţă de ceea ce se întîmplă în lume. Se lasă impresia că ceea ce se pe­trece e inevitabil. Documentul nu arată deloc că nu poate exista pace fără dreptate so­cială, deşi această idee se află din belşug atît în Sf. Scriptură, cît şi în toată literatura patristică. Ba chiar, la un moment dat, documentul se întoarce la soluţia milosteniei ca so­luţionare a dreptăţii sociale, ceea ce este cu totul anacronic în vremea noastră. Noi ştim toţi că pace fără dreptate socială nu se poate, iar dreptate socială fără o nouă ordine economică internaţională, de aseme­nea nu se poate. Toţi ştim că toate tensiunile din lume, toate diferen­dele ideologice vin din motive eco­nomice, aşa că documentul trebuie neapărat să facă menţiune despre aceasta şi să fixeze poziţia Bisericii Ortodoxe în legătură cu aceasta. Documentul nu spune nimic despre ceea ce unele Biserici au şi între­prins în această privinţă, de pildă despre faptul că în România toate cultele au organizat deja trei întru­niri religioase în apărarea păcii şi pentru dezarmare. Documentul nu conţine deloc recomandări practice. Iată, de curînd, România prin Pre­şedintele Nicolae Ceauşescu a pro­pus reducerea cheltuielilor militare şi a armamentelor cu 5%, la nevoie chiar unilateral, spre a da un exemplu de acţiune practică în favoarea păcii. Biserica noastră şi Cultele din Româ­nia au aderat cu entuziasm la această iniţiativă. Oare Bisericile Ortodoxe, în general, nu au nimic de spus despre astfel de iniţiative practice? Oare nu avem nimic de zis cu pri­vire la ameninţarea care ne paşte pe toţi şi anume ameninţarea cu răz­boiul atomic şi continuarea cursei înarmărilor? Oare avem dreptul să ignorăm toate acestea, şi să pre­zentăm un document pur teologic, lipsit de orice contact cu viaţa şi cu realitatea ei? Părerea delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române este că documentul trebuie să fie un pod între principiile noastre, şi nevoile lumii de azi, şi un act care să se adreseze lumii şi conducătorilor po­poarelor, pentru a-i angaja pe dru­mul dezarmării şi al păcii. Altfel rămînem într-un ghettou al bunelor intenţii, fără nici o urmare practică. În afară de acestea, documentul prezentat nu afirmă necesitatea co­laborării Bisericii Ortodoxe cu cele­lalte confesiuni creştine şi cu cele­lalte religii, în vederea apărării păcii şi luptei pentru dezarmare. Unii au zis aici că trebuie să ne ferim să ne amestecăm în politică. Sunt de acord dar, a apăra pacea nu înseamnă politică. Nu ne amestecăm în conflictul dintre ideologii, dar avem datoria să proclamăm calea dialogului ca singura cale de rezol­vare a tuturor conflictelor și a dife­rendelor ideologice. In scurt, avem nevoie de un document actual, an­corat în istorie, nu abstract, un text care să fie nu numai plin de bune principii ci şi de atitudini practice.“ Această intervenţie a dus apoi la modificarea substanţială a documen­tului, în care a fost introdusă cea mai mare parte din ideile expuse de delegatul Bisericii Ortodoxe Române. Trecîndu-se la analiza amănunţită a documentelor, s-au alcătuit patru Comisii de lucru potrivit celor patru teme de pe ordinea de zi. Cele pa­tru Comisii, pe baza discuţiilor din plenară, au modificat documentele, dindu-le forma finală. Conducătorul delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române, Mitropolitul An­tonie Plămădeală al Ardealului, a fost ales preşedinte al Comisiei a II-a, care s-a ocupat cu alcătuirea documentului final, privitor la Dialo­gul Ortodoxiei cu celelalte Biserici şi confesiuni creştine. înalt Prea Sfin­ţitul Mitropolit Nicolae Corneanu a fost repartizat în comisia care s-a ocupat de Documentul Ortodoxia şi Pacea în lume. Prea Sfinţitul Epis­cop Nifon Mihăiţă a fost repartizat în Comisia care s-a ocupat de im­portanţa postului şi practicarea lui în zilele noastre. Profesorul Ioan Bria a fost repartizat în Comisia care s-a ocupat de Raportul dintre Biserica Ortodoxă şi Mişcarea ecumenică. In Comisia care a studiat dialogurile dintre Biserica Ortodoxă şi celelalte Biserici creştine a fost repartizat, în calitate de consilier, profesorul Du­mitru Popescu. Profesorul Ştefan Alexe a fost ales în Comisia de trei, care a pregătit propuneri cu privire la viitoarele teme ale următoarei Conferinţe Preconciliare. Cînd documentele, după discuţii ample, şi-au căpătat forma finală, au fost aduse din nou în plenară, au fost rediscutate şi unde a fost nevoie au fost reamendate, după care au fost aprobate în unanimi­tate. Această a treia Conferinţă Precon­­ciliară s-a încheiat cu un succes de­­săvîrşit şi s-a exprimat speranţa că, dacă se va lucra în acelaşi ritm şi în aceeaşi bună cooperare, se va putea spera că Sfîntul şi Marele Sinod se va ţine încă în vremea noastră, speranţă care se cam pier­duse după cea de-a doua Conferinţă Preconciliară, cînd delegaţii se des­­părţiseră fără a fi reuşit să alcă­tuiască documente finale, unanim acceptate. Comisia celor trei însărcinaţi cu propunerea temelor viitoarei Confe­rinţe Preconciliare a propus ca aceste teme să fie următoarele: 1. Autocefalia şi modul ei de pro­clamare 2. Autonomia şi modul ei de pro­clamare 3. Dipticele, adică ordinea canonică a Bisericilor 4. Diaspora Ortodoxă şi modul ei de administrare. De îndată ce Bisericile însărcinate cu elaborarea unor propuneri în legătură cu aceste teme, îşi vor trimite propunerile la Secretariatul viitorului Sinod, respectiv înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Damaschinos al Elveţiei, acesta va proceda la con­vocarea uneia sau mai multor con­sultaţii pregătitoare, care să alcătu­iască documentele care se vor pre­zenta ca propuneri la cea de-a patra Conferinţă Preconciliară. Aceste pre­gătiri ar urma să se desfăşoare cît mai repede posibil, respectiv în ma­ximum trei ani, sau dacă se va pu­tea şi mai repede. Propunerile au fost acceptate. Cea de-a treia Conferinţă Precon­ciliară şi-a încheiat lucrările cu suc­ces şi dă speranţe pentru o evoluţie pozitivă a lucrurilor în vederea or­ganizării cît mai curînd a Sfîntului şi Marelui Sinod Ortodox. Gînduri creştine ... (Continuare din pag. 1) panie de într-ajutorare atît de eficace prin predicile sale Incit a salvat ţinu­turi întregi de la mizerie. Atît de mult l-au iubit şi l-au respectat contem­poranii Incit chiar şi evreii şi păginii au plins la moartea lui. Iată de ce a rinduit Biserica pilda vieţii lui drept model de urmat la începutul unui an nou. Şi chiar dacă nu vom putea face ca el, să nu uităm ce spunea marele Pasteur, descoperitorul leacului contra turbării şi pentru care şi-a riscat de mii de ori viaţa pînă a aflat acest leac: „să facem fiecare măcar atîta bine cit ne stă în putere şi atunci vaiul tot nu-i pierdut de tot.“ Iată, dar, ce proiecte înălţătoare ne-am putea alege pentru anul în curs, acum cînd pornim într-un an nou. In orice caz să ştim că viaţa are preţ numai în măsura în care putem fi de folos celor din jurul nostru. în al treilea rînd, toţi serbăm un an nou, atît ca persoane singuratice cît şi ca organisme sociale, In care fiecare am avut diferite planuri şi am în­cheiat diferite bilanţuri. In munca noastră sîntem toţi încadraţi în strădanii de continuu progres şi de bunăstare. Şi In aceste privinţe de bună seamă că trebuie să ne gîndim la viitor, la realizările care ne aşteaptă. Poporul nostru s-a angajat în acest an cu toată hotârîrea în acţiuni menite să ducă la salvgardarea păcii, la instaurarea unui climat de bunâinţelegere şi coope­rare între oameni şi popoare. Acest fapt este de o deosebită importanţă. El grăieşte despre vocaţia de pace a românilor, despre dorinţa lor de a trăi în libertate şi prietenie cu toţi oamenii. In calitate de slujitori ai Domnului păcii, noi trebuie să fim părtaşi ai idealurilor şi năzuinţelor poporului nos­tru, să facem totul pentru continuarea existenţei noastre pe aceste meleaguri, pentru continuarea şi prosperitatea vieţii umane pe Întreaga planetă. Aşadar, ca să grăim în limbaj bisericesc, atît ca creştini, care purtăm numele lui Hristos, cît şi ca ucenici ai sfinţilor de genul Sf. Vasile care ne-a lăsat In Sf. Liturghie modelul comuniunii de rugăciune, atît pentru cel In viaţă, cît şi pentru cel ce nu mai sunt trupeşte printre noi, să păşim acum la început de an nou cu credinţa şi cu entuziasmul de a ne strădui mereu spre mai bine şi spre un viitor tot mai înălţător. Abia în chipul acesta vom putea înţelege cu adevărat cuvîntul proorocului (Ioil 2, 73): „Oricine va chema numele Domnului se va mlntui.“

Next