Telegraful Român, 1988 (Anul 136, nr. 1-48)

1988-01-01 / nr. 1-2

CA­DASTRA,S­IBIU FOAIE RELIGIOASA EDITATA DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXA ROMANA A SIBIULUI MESAJUL DE ANUL NOU adresat întregului nostru popor, la posturile de radio şi televiziune de PREŞEDINTELE NICOLAE CEAUŞESCU In anul 1987 poporul român a obţinut, sub con­ducerea partidului nostru comunist, importante realizări în dezvoltarea economico-socială, a parcurs, în condiţii internaţionale grele, o nouă etapă pe drumul ridicării patriei noastre pe noi culmi de progres şi civilizaţie. A avut loc o creştere im­portantă a producţiei industriale, agricole, în toate domeniile de activitate. Am realizat, de asemenea, un volum important de investiţii. S-au dat în fo­losinţă noi capacităţi de producţie şi aşezăminte social-culturale. S-au obţinut realizări importante în ştiinţă, învăţămînt, în activitatea culturală , factori importanţi în progresul multilateral al patriei noastre. Conferinţa Naţională a partidului a analizat sta­diul actual al dezvoltării societăţii socialiste ro­­m­ fir­eşti şi a elaborat un amplu şi măreţ program de' «.muncă şi luptă în vederea înfăptuirii neabătute a hotărîrilor Congresului al XIII-lea al partidului, a Programului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism. De asemenea, în acest an, la 30 decembrie, am aniversat împlinirea a 40 de ani de la înlăturarea monarhiei şi proclamarea Republicii, care a mar­cat lichidarea orînduirii burghezo-moşiereşti, a dominaţiei imperialiste şi trecerea la făurirea orîn­duirii socialiste în România. Măreţele realizări obţinute de poporul român in anii construcţiei socialiste — deci şi în primii 2 ani din cel de-al 8-lea cincinal — demonstrează cu puterea faptelor, a realităţilor, justeţea politicii partidului nostru comunist, care îşi îndeplineşte cu cinste rolul de forţă conducătoare a întregii na­ţiuni pe calea edificării celei mai drepte societăţi, a socialismului şi comunismului, încheiem anul 1987 cu importante realizări, dar şi cu o serie de neîmpliniri. Mai multe unităţi economico-sociale au rămas datoare faţă de acest an, avînd multe nerealizări. Pe ansamblu, putem să privim cu satisfacţie şi mîndrie la tot ce am realizat, inclusiv realizările din ultimii doi ani. Pentru toate aceste remarcabile înfăptuiri, acum, cînd încheiem anul 1987 cu importante realizări, în numele conducerii de partid şi de stat, al meu personal, adresez eroicei noastre clase muncitoare, minunatei ţărănimi şi intelectualităţi, întregului nostru popor de 23 de milioane, cele mai calde felicitări şi urări de noi şi tot mai mari împliniri în muncă şi viaţă, în înaintarea patriei noastre spre culmile tot mai înalte de progres şi civili­zaţie, spre visul de aur al omenirii, spre comu­nism. Intrăm în noul an 1988 cu planuri şi programe clare pentru activitatea viitorului an şi a între­gului plan cincinal 1986—1990 şi, în perspectivă, pînă în anul 2000. Conferinţa Naţională a partidului, organismele democraţiei muncitoreşti-revoluţionare şi Marea Adunare Naţională au aprobat planurile şi pro­gramele de activitate pentru anul 1988, au stabi­lit măsurile necesare în vederea lichidării lipsurilor care s-au manifestat în acest an, îmbunătăţirii activităţii în toate domeniile şi trecerii cu hotă­­rîre la înfăptuirea neabătută, încă din prima zi a noului an, a obiectivelor de dezvoltare economico­­socială a patriei noastre. Sunt bine cunoscute de toţi oamenii muncii, de întregul popor obiectivele noului an. Acum, hotă­­rîtor este să trecem cu fermitate la buna organi­zare a activităţii în toate sectoarele, să perfec­ţionăm conducerea şi să acţionăm cu cea mai înaltă răspundere revoluţionară, să întărim ordi­nea, disciplina, să facem astfel ca fiecare, la locul său de muncă, să facă totul pentru înfăptuirea neabătută a tuturor planurilor şi programelor care asigură dezvoltarea generală a patriei, ridicarea nivelului de trai material şi spiritual al întregii naţiuni — ţelul suprem al politicii partidului, esenţa societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Trebuie să punem pe primul plan realizarea în cele mai bune condiţii a prevederilor planului privind energia electrică, dezvoltarea bazei de materii prime, încadrarea strictă în normele de consum energetice şi materiale, recuperarea şi re­­folosirea materialelor, subansamblelor şi pieselor, să acţionăm şi mai ferm pentru reducerea consu­murilor, a cheltuielilor materiale, pentru creşterea tot mai puternică a eficienţei economice, a pro­ductivităţii muncii. O atenţie deosebită va trebui să se acorde în­făptuirii programelor de organizare şi moderni­zare, de normare economico-financiară, de apli­care în toate domeniile a autoconducerii, auto­­gestiunii şi autofinanţării. Să acţionăm cu şi mai multă hotărîre în vederea îmbunătăţirii activităţii cercetării ştiinţifice, învăţămîntului, a aplicării în producţie a noilor rezultate şi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii moderne, să ridicăm neconte­nit calitatea şi nivelul tehnic ale producţiei. Va trebui să acordăm o atenţie deosebită dez­voltării relaţiilor internaţionale, cooperării şi spe­cializării în producţie, realizării producţiei şi a exportului. Înfăptuirea hotărîrilor Conferinţei Naţionale, a programelor şi legilor adoptate de organismele democratice şi de Marea Adunare Naţională im­pune creşterea şi mai puternică a rolului condu­cător al partidului în toate domeniile de activitate, intensificarea muncii politico-educative, de ridi­care continuă a conştiinţei revoluţionare, de for­mare a omului nou, constructor conştient al noii orînduiri sociale. Trebuie să perfecţionăm şi să asigurăm funcţio­narea în cele mai bune condiţii a organismelor democraţiei noastre muncitoreşti-revoluţionare, pornind totdeauna de la faptul că socialismul îl construim cu poporul şi pentru popor, că numai pe baza celei mai largi democraţii muncitoreşti­­revoluţionare se poate asigura făurirea cu succes a noii orînduiri, a socialismului şi comunismului. In anul 1987 au avut loc evenimente de impor­tanţă deosebită în viaţa internaţională. A conti­nuat cursa înarmărilor. S-au menţinut şi chiar s-au agravat o serie de conflicte. Au avut loc acţiuni de amestec brutal în treburile interne ale diferitelor state. Situaţia economică mondială continuă să fie deo­sebit de gravă. S-a agravat situaţia ţărilor în curs de dezvoltare ca urmare a politicii monopolurilor şi capitalului financiar internaţional de domina­ţie şi asuprire. Asistăm la dezvoltarea unor noi forme de dominaţie colonialistă, de asuprire a altor popoare. In acelaşi timp, trebuie să subliniem că în anul pe care îl încheiem s-au intensificat acţiunile forţelor antiimperialiste, democratice, realiste, lupta popoarelor de pretutindeni pentru o poli­tică nouă, democratică, pentru dezarmare, şi în primul rînd pentru dezarmarea nucleară, pentru o pace trainică, pentru relaţii de deplină egalitate şi respect între toate naţiunile lumii. Semnarea tratatului dintre Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii cu privire la lichi­darea rachetelor nucleare cu rază medie şi mai scurtă de acţiune constituie un eveniment istoric, un rezultat al politicii realiste, al luptei tuturor popoarelor. Apreciind acest acord ca un pas im­portant, trebuie să spunem însă că în lume con­tinuă să rămînă uriaşe arsenale de arme nucleare, în stare să distrugă de mai multe ori întreaga omenire, însăşi viaţa pe planeta noastră. De aceea, problema fundamentală este aceea a intensificării luptei pentru noi acorduri în direc­ţia reducerii armelor nucleare strategice, pentru oprirea experienţelor nucleare, pentru renunţarea la militarizarea Cosmosului, pentru eliminarea totală a armelor nucleare. Nu există şi nu poate exista problemă mai importantă, în epoca arme­lor nucleare, decît lichidarea cu desăvîrşire a lor! Mai mult ca oricînd, este necesar ca toate ţările europene — pe teritoriul cărora se găseşte o parte importantă a armelor nucleare — să acţio­neze cu toată fermitatea în vederea eliminării tuturor armelor nucleare de pe continentul euro­pean, pentru înlăturarea tuturor armelor nucleare din lume. In acelaşi timp, trebuie să facem totul ca, în anul 1988, să se treacă la tratative în vederea re­ducerii armamentelor convenţionale în Europa, pentru eliminarea armelor chimice şi realizarea unui nou echilibru în raportul de forţe la un nivel cît mai redus al înarmărilor. România este hotărîtă să acţioneze cu toată hotărîrea pentru încheierea cu rezultate cît mai bune a Conferinţei general-europene, pentru dez­voltarea relaţiilor cu toate statele continentului nostru şi realizarea unei Europe unite, a tuturor naţiunilor, fără deosebire de orînduire socială. Vom intensifica eforturile pentru dezvoltarea colaborării şi prieteniei cu toate ţările din Bal­cani, pentru realizarea în regiunea noastră a unei zone fără arme nucleare şi chimice, fără baze militare şi trupe străine, pentru o colaborare (Continuare în pag. a 2-a) ICOANELE PE STICLĂ, FORME ALE EVLAVIEI ORTODOXE ŞI ALE CONTINUITĂŢII ROMÂNEŞTI ÎN TRANSILVANIA Mănăstirea Sîmbăta, prin arhiman­dritul Timotei Tohăneanu, se înscrie astăzi pe linia unei continuităţi artis­tice de cea mai mare valoare în viaţa spirituală a Transilvaniei. Pă­rintele Timotei e un artist aproape neverosimil pentru vremea noastră. E un om din secolul al optsprezece­lea, al nouăsprezecelea, dacă nu şi mai vechi, rămas ca prin minune în veacul nostru, ca luctînd sub ochii noştri să ne înveţe cum s-au făcut în vechime icoanele pe sticlă, prin ce tehnică şi din ce resurse interioare ale geniului popular, care a dorit în felul acesta să-şi exteriorizeze sim­ţămintele religioase şi naţionale ro­mâneşti. Cei de azi, ca şi cei vechi, au făcut-o pe măsura priceperii şi a simţirii lor, aceiaşi care au creat doinele, poeziile populare, Mioriţa, colindele, legenda Meşterului Manole, inegalabilele costume naţionale şi dansurile, tot atîtea arte care întrec cu mult puterea de creaţie a „in­telectualilor“, făcînd dovada că ge­niul, dincolo de ceea ce numim „cul­tură“, e şi altceva, şi că însăşi „cul­tura“ poate fi şi este şi altceva decît ştim noi, modernii. Din acest izvor de simţ al fru­mosului multicolor ca florile, pur ca rouă dimineţii, adînc precum azu­rul cerului de vară, au ieşit şi Vo­­roneţul, şi Moldoviţa, şi Suceviţa, şi Humorul, şi Horezu­ şi Dragoon­ima, ouăle de Paşti încrestate cu o artă încă nu îndeajuns pusă în valoare şi, iată, şi aceste icoane, luant­­e la un clişeu negativ, pe spatele sticlei, dar scoţînd pe faţa ei, coherenţe co­­loristice şi tematice de unică şi mare frumuseţe. Se numeşte uneori „artă naivă“, pentru că trece peste unele norme prestabilite de proporţii şi perspective. Va fi fiind! Dar vedem astăzi mari artişti, căutînd să-şi facă un stil propriu din această aşa-zisă artă naivă, făcînd din ea o artă supraintelectuală, redusă adesea la simboluri muncite, căutate, niciodată intr-adevăr „naive“ la nivelul de superioritate al iconarilor noştri. Intr-un fel şi Picasso, şi Dali, şi De Chirico, şi Chagall, au căutat să se „coboare“ la „înălţimea“ artei naive, a celei „naive“ cu adevărat, şi „artă“ cu adevărat. Nu ştiu care va dura mai mult şi care va rămîne, înfrun­tând veacurile viitoare, înclin să mă înscriu de partea „naivilor“ naivi, cu riscul de a părea pentru moment... naiv eu însumi! Ceea ce nu mă îm­piedică să cred că de pildă esenţiali­­zarea pornită de la naivi a unui Brâncuşi nu va înfrunta totuşi veacu­rile. Dar cîţi Brâncuşi are lumea? Naivii noştri au fost ţărani care au dublat de minune pe ţărăncile care lucrau cojoace, ii şi fete de­­mare rafinament şi subtilitate artistică. Au fost apoi călugări iconari şi miniatu­­rişti, precum un Gavriil Uric de la Neamţ, un Anastasie Crimea de la Dragomirna, loan şi Sofronie de la Su­ce­viţa, Tom­a de la Suceava, Dra­­goş Coman de la Arbore, iconarii de la Şcheii Braşovului şi cei din Ţara Făgăraşului, şi din alte părţi ale Transilvaniei, Savu Moga de la Cîr­­ţişoara, Matei Timfora, Procopie Picu Pătruţ de la Sălişte, miniaturist şi poet, şi, astăzi, Timotei Tohăneanu de la Sîmbăta de Sus, din mănăsti­rea zidită de Constantin Brîncoveanu, pe domeniile sale de dincoace de munţi, care au fost din vremea da­cilor una cu părţile de peste Carpaţi. Se dovedeşte încă o dată cît de mult arta ţăranilor s-a conjugat cu cea a călugărilor, şi unii şi alţii ex­­primîndu-şi în felul acesta simţă­mintele lor artistice şi credinţa lor ortodoxă, pe care le-au pus în tot­(Continuare în pag. a 2-a) . Dr. ANTONIE PLĂMĂDEALĂ Mitropolitul Ardealului ÎNCEPUTURILE VIEŢII CREŞTINE LA ROMÂNI (IV) O ultimă problemă pe care intenţionăm să o prezentăm este cea privitoare la jurisdicţia bisericească asupra provinciilor romane sud-dunărene. Se ştie că pînă la începutul secolului IV fiecare cetate era considerată ca o „Biserică locală“, fiind condusă de propriul ei episcop, care se bucura de o „autocefalie“ deplină, nedepinzînd de nici un alt ierarh. Abia de acum înainte se produc schimbări şi în organizarea administrativ-teritorială a Bisericii universale, ca urmare a schimbărilor survenite în împărţirea administrativ­­teritorială a imperiului roman. In anul 297 împăratul Diocleţian a împărţit imperiul roman în patru prefec­turi: Orientul (capitala în Nicomidia), Illyricul (capitala fie în Sirmium, fie în Tesalonic), Italia (capitala la Roma, ulterior la Mediolanum sau Ravenna) şi Gallia (capitala în Treveri, azi Trier, în Germania Federală). Prefecturile erau împărţite în 12 dieceze (sau dioceze), conduse de un vicar sau exarh. La rîndul lor, diecezele erau împărţite în 101 provincii (fiecare condusă de un proconsul), iar provinciile în unităţi teritoriale mai mici, numite de greci parohii (Capo 1X17) . împăratul Constantin cel Mare a continuat reformele lui Diocleţian, ridicînd numărul provinciilor la 117, iar al diocezelor la 14, dar cu aceleaşi prefecturi. Acelaşi împărat a ridicat un nou oraş pe ţărmurile Bos­forului, pe locul vechii colonii grecești Byzantion (sau Byzantium), care a primit numele său, Constantinopol, oraș care, la 11 mai 330, a fost declarat oficial ca noua capitală a imperiului roman. In secolul IV imperiul roman era considerat încă unitar, deși au fost cazuri — în a doua jumătate a secolului — cînd el era cîrmuit de doi Împă­raţi, unul în Occident, altul în Orient. Abia în 395, la moartea lui Teodosie cel Mare, puterea imperială a fost împărţită între cei doi fii ai săi: Arcadiu (Continuare în pag. a 2-a) Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu fOă­mintiLiiLL Un an se duce, altul vine, Precum plecînd venim şi noi Mereu cu alte visuri limpezi, Cu alte gînduri şi nevoi. N-avem în suflet nici o ură Şi nici un gînd trăind ascuns Ne bucură că sîntem numai Pe-naltul care am ajuns, ace-ticL ie Ni-i viaţa veşnic primăvară, Urmaşii cei în care stăm Mereu mai mulţi întotdeauna Decît noi cei care plecăm. E-o vreme sfîntă de urare Şi viaţă lungă îi urez Pămîntului acesta veşnic Pe care şi eu luminez. Virgil Carianopol Trăiască oamenii şi ţara, Ii voi cînta cît voi mai fi E rugăciunea mea fierbinte Din fiecare nouă zi.

Next