Telegraful Român, 1988 (Anul 136, nr. 1-48)
1988-01-15 / nr. 3-4
I BIBLIOTECA „ASTRA,, SIBIU Anul 136 Sibiu, 15 ianuarie 1988 Nr. 3—4/1988 FOAIE RELIGIOASĂ EDITATĂ DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A SIBIULUI OMAGIU PREŞEDINTELUI TAR Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române MULT STIMATE DOMNULE PREŞEDINTE NICOLAE CEAUŞESCU La fericitul jubileu de astăzi, cînd pe răbojul dăinuirii noastre naţionale se incrustează cu slove de aur aniversarea a 70 de ani de viaţă ai Domniei Voastre — din care mai bine de cinci decenii şi jumătate le-aţi dăruit în slujba propăşirii necontenite a Patriei şi împlinirii celor mai cutezătoare idealuri ale poporului român — Sfîntul Sinod, clerul şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române, alături de toţi fiii acestui pămînt străbun, îşi îndreaptă gîndurile către Dumneavoastră, cu aleasă preţuire, vie recunoştinţă şi neţărmurită dragoste, aducîndu-Vă un vibrant omagiu de înaltă stimă şi cinstire, împreună cu cele mai călduroase urări de sănătate, fericire, viaţă îndelungată şi noi puteri de muncă în călăuzirea, dezvoltarea şi ridicarea scumpei noastre patrii pe cele mai înalte trepte de lumină şi de afirmare a prestigiului ei în lume. Răsfoind bucoavna vremii, în istoria mai mult decît bimilenară a poporului nostru întîlnim aşezate la loc de cinste numele unor mari personalităţi care, identificîndu-se cu interesele şi aspiraţiile vitale ale întregii naţiuni şi întruchipînd virtuţile şi idealurile cele mai nobile ale acesteia — de libertate, dreptate socială, independenţă şi unitate naţională — făurind punţi nemuritoare care leagă trecutul de prezent şi prezentul de viitor, s-au bucurat de înaltă şi îndreptăţită cinstire atît din partea contemporanilor cît şi a urmaşilor lor, rămînînd peste veacuri pilde vrednice de îndreptăţită mîndrie naţională. Nici cînd însă poporul român nu şi-a găsit o mai desăvîrşită întruchipare a strădaniilor şi a năzuinţelor sale celor mai alese, ca acum, în vremea noastră, în personalitatea proeminentă a Domniei Voastre, vlăstarul cel mai strălucit al acestui neam, care aţi odrăslit din sinul lui, v-aţi identificat cu idealurile lui şi aţi dat viaţă celor mai înalte aspiraţii ale înaintaşilor, înălţînd pe culmile cele mai înalte viaţa materială şi spirituală a întregii noastre naţiuni şi făcînd cunoscut pretutindeni mesajul ţării noastre de pace, înţelegere şi conlucrare frăţească cu toate popoarele lumii. Prin activitatea neobosită, pe cît de înţeleaptă, pe atît de bogată şi multilaterală a Domniei Voastre, v-aţi înscris cu cinste în istoria României contemporane ca un mare creator de epocă, legat prin toate fibrele de binele, fericirea şi aspiraţiile cele mai nobile ale poporului român. Gîndirea fecundă pe care aţi făcut-o simţită în toate domeniile de activitate din patria noastră a determinat dezvoltarea fără precedent a întregii activităţi a ţării noastre din ultimele decenii şi situarea ei pe un drum de necontenită propăşire materială şi spirituală. Vremea de rodnice înfăptuiri de cînd vă aflaţi la conducerea ţării noastre — denumită cu drept cuvînt „Epoca Nicolae Ceauşescu“ — a pus în lumină în modul cel mai convingător dăruirea totală şi identificarea Dumneavoastră cu aspiraţiile fundamentale ale naţiunii române. Legat fiinţial de poporul în sînul căruia v-aţi născut şi aţi crescut, aţi stimulat în modul cel mai înalt încrederea acestuia în propriile sale capacităţi creatoare, conştiinţa de sine şi voinţa neclintită de a-şi afirma şi apăra existenţa sa pe vatra străbună în care s-a născut şi a dăinuit neîntrerupt de-a lungul veacurilor. Lupta hotărîtă a Domniei Voastre pentru independenţă şi suveranitate naţională a devenit o componentă a societăţii noastre româneşti contemporane, reunind pe toţi fiii patriei în aceleaşi năzuinţe de apropiere, înfrăţire şi îmbogăţire necontenită a patrimoniului spiritual al României de azi. : * (Continuare in pag. a 3-a) Ziua de 26 ianuarie se înscrie în jalba de aur a sărbătorilor poporului nostru, în această zi de înaltă cinstire a conducătorului patriei şi poporului nostru, Domnul Nicolae Ceauşescu, cu prilejul aniversării a 70 de ani de viaţă şi a peste 55 de ani de eroică activitate pusă în slujba poporului, a patriei, privim cu bucurie şi mîndrie la cununa istorică a realizărilor obţinute în ţara noastră, prin munca întregului popor în ultimii ani, realizări ce poartă numele ctitorului noii epoci în care trăim şi care au la bază gîndirea sa revoluţionară. „Epoca Ceauşescu“ o vedem în fiecare clipă şi la fiecare pas pe care-l facem pe calea progresului şi civilizaţiei. Ea reflectă apogeul înfăptuirilor celor mai nobile idealuri visate de moşii şi strămoşii noştri, care ne-a fost dat să le trăim noi, generaţiile de astăzi. în acest sens, cel mai potrivit omagiu pe care-l putem aduce iubitului conducător al poporului nostru constă în reamintirea cîtorva din marile realizări din anii pe care-i trăim, sub înţeleapta-i conducere. Pentru că în anul care a trecut s-au împlinit 25 de ani de la încheierea procesului cooperativizării în agricultură, menţionăm că în acest domeniu s-au obţinut realizări remarcabile, prin faptul că s-a dat o atenţie deosebită mijloacelor materiale corespunzătoare, bazei tehnico-ştiinţifice menite să faciliteze împlinirea planurilor legate de agricultura socialistă şi să garanteze eficienţa producţiei. în paralel, s-a dezvoltat puternic învăţămîntul general şi de specialitate creindu-se licee agricole şi facultăţi de profil, urmărindu-se buna formare a cadrelor pentru toate sectoarele agricole. Perioada care s-a inaugurat în 1965 a plasat agricultura României pe noi coordonate de progres şi a necesitat trecerea la noua revoluţie agrară, adică la o modernizare a forţelor de producţie ale acestei ramuri, la perfecţionarea formelor de organizare şi conducere, la creşterea mai accentuată a randamentelor şi productivităţii muncii, în felul acesta producţia de cereale a ajuns cea mai mare din istoria ţării. Aceste performanţe au fost posibile şi datorită faptului că în perioada 1981—1985 au fost alocate ştiinţei şi tehnologiei fonduri de aproape două ori mai mari comparativ cu cincinalul anterior. * Dacă încercăm să cuprindem în cifre, şi la nivel economic, chipul cel nou al patriei în această epocă de după 1965, ceea ce obţinem, este imaginea unei Românii ale cărei împliniri strălucesc cu pregnanţă în cartea de aur a gloriei neamului nostru. Tabloul sintetic astfel obţinut înfăţişează constanţa dinamismului creşterii economice, România situîndu-se pe primele locuri în lume în ceea ce priveşte ritmul de dezvoltare economicosocial, în comparaţie cu anul 1965 avuţia naţională a crescut în prezent de aproximativ şase ori, iar venitul naţional pe locuitor a sporit în acest timp de la 8 700 lei la 37 000 lei, fapt care a făcut posibilă reducerea de REDACŢIA (Continuare în pag. a 3-a) SFÎNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE Preşedinte TEOCTIST Patriarh ANTONIE Mitropolitul Ardealului t ANTIM Arhiepiscopul Tomisului şi Dunării de Jos t GHERASIM Episcopul Rîmnicului şi Argeşului t EFTIMIE Episcopul Romanului şi Huşilor t TIMOTEI Episcopul Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului f NIFON PLOIEŞTEANUL Episcop-vicar patriarhal | ROMAN IALOMIŢEANUL Episcop-vicar f DAMASCHIN SEVERINEANUL Episcop-vicar | IUSTINIAN MARAMUREŞANUL Episcop-vicar t IOACHIM VASLUIANUL Arhiereu vicar f TEOFIL Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului t EPIFANIE Episcopul Buzăului t EMILIAN Episcopul Alba Iuliei t VASILE Episcopul Oradiei t VASILE TÎRGOVIŞTEANUL Episcop-vicar patriarhal t PIMEN SUCEVEANUL Episcop-vicar t LUCIAN TOMITANUL Episcop-vicar t CALINIC ARGEŞANUL Arhiereu vicar t GHERASIM HUNEDOREANUL Arhiereu vicar NESTOR Mitropolitul Olteniei + NICOLAE Mitropolitul Banatului „Hai să dăm mînă cu mînă" Unirea Principatelor Române, Muntenia şi Moldova, înfăptuită la 24 ianuarie 1859, marchează o primă etapă în procesul de formare a statului naţional român unitar. Acest eveniment are la bază năzuinţa de totdeauna a românilor de pe ambele versante ale Carpaţilor de a trăi într-o singură ţară şi sub sceptrul unei singure ocîrmuiri politice proprii. La 1600, Mihai Viteazul n-a făcut altceva decît să vină în întâmpinarea unei astfel de năzuinţe şi să o transforme în realitate. Solidarizarea maselor româneşti din Transilvania cu oastea învingătorului de la Şelimbăr a constituit dovada că cel care venise şi cei care îl primiseră erau de mai înainte întru toate una, vorbind aceeaşi limbă şi avînd aceeaşi credinţă. Un astfel de gînd, că şi dincolo de Carpaţi este acelaşi pămînt străbun pe care trăiesc tot fraţi de ai săi, l-a purtat pe Mihai spre Transilvania şi deopotrivă spre Moldova. N-a fost de altfel numai gîndul lui acesta ci l-au nutrit şi alţi domni români anteriori. Bogdan al H-lea, de pildă, credea pe la 1450, că este ceva firesc ca Moldova „una să fie“ cu Transilvania pentru că şi într-o parte şi în cealaltă trăiesc oameni de aceeaşi origine. La fel, vlad Ţepeş considera Muntenia şi Transilvania „o singură ţară“ pentru aceleaşi motive. Iar Ştefan cel Mare, într-o solie adresată Veneţiei, numea Muntenia ,,1’altra Valachia“, deci o altă ţară românească, soră de sînge cu Moldova peste care stăpînea el. Aceste trei provincii formau Dacia Veche. Ele se asemănau atît de mult „între sine încît erau menite pentru un singur popor şi o singură domnie“ cum scria Ion Budai Deleanu. Mihai Viteazul a voit şi a izbutit să aşeze această domnie peste poporul care s-a zămislit aici şi a rămas statornic pe vatra strămoşească, în ciuda tuturor vicisitudinilor. Din păcate, unirea realizată de el a durat foarte puţin, dar ea a dobindit valoare de simbol şi ca atare a aprins şi mai puternic năzuinţele de unitate şi independenţă ale românilor. La 1859, voinţa de unire a românilor n-a mai putut fi înfrîntă. Cu toată opoziţia marilor puteri (cît de mult ne-a însoţit în timp această opoziţie!), adunarea ad-hoc a Moldovei, întrunită la Iaşi în 7 octombrie 1857, a hotărît „Unirea Principatelor într-un singur stat sub numele de România“. A doua zi, adunarea ad-hoc din Ţara Românească adopta aceeaşi hotărîre: „Unirea Principatelor într-un singur stat şi subt un singur guvern“. Justificarea acestei măsuri a fost făcută în chip magistral de către marele bărbat al naţiunii române, Mihai Kogălniceanu. Dorim unirea Principatelor — arăta el — pentru că „este firească, legiuită şi neapărată, pentru că suntem acelaşi popur, omogen, identic ca nici un altul, pentru că avem acelaşi început, acelaşi nume, aceeaşi limbă, aceeaşi religie, aceeaşi istorie, aceeaşi civilizaţie, aceleaşi instituţii, aceleaşi legi, aceleaşi obiceiuri, aceleaşi temeri şi aceleaşi speranţe, aceleaşi trebuinţe de îndestulat, aceleaşi hotare de păzit, aceleaşi dureri în trecut, acelaşi viitor de asigurat şi, în sfîrşit, aceeaşi misie de îndeplinit“. Copleşitor de multe lucruri aveam în comun ca să mai fi rămas separaţi. Şi totuşi, Conferinţa de la Paris, ţinută în mai-august 1858, a adoptat o Convenţie prin care stabilea doar o unire formală a Principatelor, sub denumirea de „Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti“, fiecare avînd domnul şi guvernul ei, adunarea legislativă şi administraţia proprie. Din nou împotrivirea puterilor străine! (Continuare în pag. a 2-a) Pr. prof. Dumitru Abrudan