Timpul, mai 1876 (nr. 23-39)

1876-05-01 / nr. 23

Anul 1. — No. 23 Abonamente: In România pe an 40 lei , pe 6 luni 20 » « pe 3 luni 10 » In străinătate plus portul, pe an 20 lei Anunciurile : linia 20 bani Reclamele : « 50 » Un­immer 10 bani. Sâmbătă 1 Maiti, 1876. Abonamentele Se fac în Strada Lipscani Tip. Dorothea A. Mănescu. Esc. Duminica, Marti, Joi și Sâmbătă. Arti­colii nepublicați se ard. ROMANȚA Bucurescî. ” S. Principesa de Wied a sosit critic, sora în capitală, pentru a pe­trece mai mult timp lângă augusta Sa­fira, M. S. Domna. Fie bine-venită în acesta țara care ’i păstrază o adânca recunoscință și un adevărat cult pentru virtuțile și grațiile cari împodobesc pe Aceea care împarte cu Alesul poporului nostru bucuriile și durerile Coronei române. Publicăm mai t­­oale profesia de credință a noului cabinet citită în a­­mândouă corpurile legiuitore. Coprin­­derea ei ne-a surprins din mai multe punte de vedere. Din partea acestui guvern, resultat al unei coaliții care a luptat șapte ani contra partidei conservative, pe tote căile­­ legale și nelegale, cu tote ar­mele, oneste și neoneste, — eram în drept să așteptam o programa preci­să, o profesie de credința franca, iar nu o înșirare de frase sforăitore cari, în aparință, par a spune ce­va, iar în fond nu opun nimic. Asupra cestiilor celor mai importante și mai ardinți cari se impun situației, guvernul nu zace nimic. Se mulțumesce a ne în­cânta cu un amor platonic pentru li­bertate, fraternitate și legalitate, iar despre mijlocele și procedura ce va întrebuința pentru satisfacerea nece­sităților cari nu mai îngaduesc amâ­nare, nici un cuvânt. Câte­va exemple vor învedera și mai mult slăbiciunea acestui act cn care guvernul coaliției inaugureză venirea sa la putere. „Sorta populațiunilor rurale, — a jice guvernul, — îngenuchiate sub lipsuri și abuzuri, trebue să atragă, ca o necesitate de înteiul ordin, totă bine-voitorea îmbrăcișare a Corpu­rilor legiuitore, totă îngrijirea guver­nului, și nu vom trebui să ne oprim aci, agricultura nostră, spre a pros­pera, reclamă imperios ca comerciul și industria națională sa se bucure de o deosebita îngrijire, să li se dea acea protecțiune, acele mijloce de desvoltare pe cari în tote țările civili­­zate le găsesc interesele materiale.“ Dar care este protecția și mijlocele ce va da guvernul comerciului și in­dustriei, pentru prosperarea agricu­­turei? Introducerea sistemului protec­­ționist absolut ? înlăturarea dreptu­lui nostru de a trata cu puterile străine în privința relațiilor comerciale, espu­­nând asordului și arbitrajului expor­­tul și importul României? înființarea de bănci agricole, ale căror studii pre­­paratore sunt în cartenele ministeru­lui de finanțe, bănci agricole pentru ca agricultorul la un neajuns trecător, să nu mai fie espus a’șî vinde rodul anului viitor p’un precis de nimic? Guvernul nu ne spune nimic. Ceea ce va face, nu seim. Apare tâ­rei ca o cutie cu surprise, dar a cărei chiee s’a perdut. Agricultori, meseri­ași, comercianți sunt tot așa de lumi­nați despre ceea ce trebue să aștepte, ca și noi. Dar să mai citim : „Biserica și scala constitue casa naționalităței nóstre, constitue prima condițiune a desvoltărei morale și in­telectuale a populațiunilor nostre. Pă­rinții noștri nici o data și ch­iar în tim­purile cele mai nefaste, n’au părăsit acest adevăr. La rândul nostru nu vom neîngriji ceea ce strămoșii noștri au respectat și au iubit.“ Apoi acestea le sciam. Sunt cuvinte pe cari póte să le d­ică ori­ce om de rând. Din partea unui guvern însă, care vine în urma unei opoziții de șapte ani, ne așteptam la ce­va mai precis. Trebuia să ne spună dacă este mulțumit cu mijlocele ce-i procură le­gea actuală; trebuia să ne arate dacă voiesce a lăsa generațiile să mergă în aceeași direcție ca până acum,­­ dacă nu este o cestie de esistență națională a reveni la o cultură mai în raport cu caracterul și condițiile esistenței Ro­mânilor ; și pronunciându-se într’un mod, să ne arăte mijlocele ce va între­buința pentru urmărirea acestui scop. Nu ne zice însă nimic pe acest fel, — și cu tote acestea putea să esprime totul în cuvinte mult mai puține decât acelea cari, umplu pasagiul pe care l- am reprodus, dar cari nu esprimă ni­mica precis. Despre, justiție, armată, tot aseme­nea , frase sonore, dar vagi. Despre­ finance, nici un cuvent. Dacă este să judecăm guvernul ac­tual după programa lui, dacă este a­­devărat ca stilul mgrăvesce pe om, a­­poi avem tot temeiul de a spune că a­­cest guv­en nu ne prezintă nici o ga­ranție de s­eriositate, ca a venit la pu­tere fără să scie ce va face, — și că trebue să plângem țera care, codusă de un asemenea guvern, va îl silită să dibuiască prin întunerec până când sau va nemeri ușa scăpărei sau va că­dea pute in prăpastia deschisă la pi­ciorele ei. Am fi fost dispuși să iertăm un a­­semea program unui guvern care vine în numele unui partid ale cărui prin­cipii și proceduri sunt cunoscute. Dar guvernului care vine in numele unei coalișări de grupe ale căror antece­dente până mai al­altă­ieri se combatea cu înverșunare, guvernului care vine ca resultat al unei opoziții de șapte ani în care timp a calomniat și criti­cat tot fărâ sa ne spună nici o dată ceea ce voiesce, — nici o dată nu ’i putem ierta acestă lipsă de seriositate și, dacă este să presupunem desacor­­dul dintre membrii noului cabinet, și acestă lipsă de bună-credință. Să fim drepți însă. Programul, ca bucată literară, este o lucrare fericită. Stilul este simplu, vehement ici și colo. Citindu-l repede, ne încăld­esce. Pare că este scris sub imperiul celor mai nobile simțimente, citirea lui ne răpesce până la fine, când acolo. . . . deșilusia, vedem iscăliturile miniștri­lor Iepurenu, Brătianu, Cogălnicenn, Vernescu, Chițu­, Ferichide; aceste is­călituri răsipesc tot efectul, cad ca o undă de apă rece pe un cap entu­­siasmat. ț>iarul de Nord, în revista lui dela 8 Main, st. n., vorbind despre situa­ția Orientului, între altele ,jice: „In România situația parlamentară „remâne forte condusă. Ministerul „Florescu s’a retras după ce a obținut „un vot de încredere de la Camera. „Nu mai este îndoială că va trece iar ,,mult timp în acea țară până să re­­„vină la o stabilitate ministerială cel .,puțin relativă, o majoritate seriosä „fiind imposibilă cu starea actuală a „divisiei partidelor.“ BULETIN TELEGRAFIC V­iena, 8 Maiü. — împăratul a autorizat pe arh­iducele Francisc Ferdinand, moștenitorul ducelui de Modena, de a purta titlu de Duce d’Este. Regele Greciei a visitat era pe Contele Andrassy, care, fiind indispus, nu pote eși din E­ FORTA „TIMPULUI“ ROSA din TOLUMNA PISOD DIN MORAVURILE CALIFORNIEI E­ra doua ore de dimineță ; nici o lumină nu strălucea în salonele lui Robinson, unde un mare bal în acea seră adunase totă elita socie­­tăței Four-Forks, luna plutia în cer argintând ferestrele. Cavalcada care o oră mai ’nainte cu cântecele și rîsurile ei scandalisase pădurea de brazii melancolici, acum se răsipis­e; unul din cei înamorați de frumósa Jenny, steua sărbătorea, plecase în galop spre răsărit, altul spre nord, altul spre sud, altul spre apus, iar obiectul fla­­cărei lor, care fusese însocită până la locuința ei, se prepara să se culce. Două scaune erau deja acoperite de vestmintele ei albe și ușore. Miss Jenny chiar, pe jumătate ascunsă sub pă­rul resfirat și bălan ca spicul grâului, pusese a­­cel vestmânt de napte lung și larg care asemă­nă pe femei între ele, umerii rotunji, mijlocul subțire, care c’o oră mai ’nainte tulburau min­tea eleganților californiani, acum nu se mai vedea, dar pentru tot lăsa să se ved­ă profilul cel mai nobil și piciorele cu forma sculpturală, de­și nu prea micî. .. In general florile nu înalță capul ca să me ved­ă când trec !“ —­­fisese ea o dată unuia din adoratori. F­isionomia Rosei din Tiolumna exprima in m­inutul acela o lină mulțumire. Merse încet spre ferestră, trase perdeua și se uită afară. Un cavaler sta neclintit ’naintea casei, perdut în acele reverii pe cari le cunosc înamorații. Nu mai încape îndoială că Rosa nu era dintre cele amorose, căci, dând din umeri, își­­ jise tare: ,Deu ! este prea ridicol!“ S­e întorse apoi la oglindă, cu acelaș mers li­niștit, fără să trădeze, măcar acea genare a celor ce umblă din întâmplare cu piciorele gele. Este adevărat insă că nu se deprinsese de mult a purta cismulițe, ar fi surprins-o mult, dacă ’î s’ar fi vorbit de încălțăminte patru ani mai ’na­inte, atunci când a sărit din vagonul emigrați­lor veniți la Chemisal­ Ridge. Atunci era o fată mare în­trisă de indiană și desmățată. Cultura n’o făcuse să peară tóte vechile ei deprinderi. O batere sfiiciosă s’amji la ușă. Ea s’aruncă în pat și, cu sprâncenile încruntate, strigă: — Cine este? U­n murmur neînțeles respinse. — Cum, tatăl meu .. tu esci ? O noă bărbăție afirmativă, dar tot umilă și sfiiciosă. R­osa se sculă, trase zăvorul, se urcă în pat și <jise. — Acum intră. U­șa se dechise încet, apoi umerii gârboviți și capul cărunt al unui om trecut de cinci trece ani apărură, după fre­care sfială urmară deă picióre cu papuci de covor. Când fantasma in­tră tată, o fantasmă indecisă și sfiiciosă,—ceea ce se vedea din mișcările ei, — închise încet ușa și părți forte încurcată pentru a începe con­vorbirea. — Dar ce cauți la acesta oră? — întrebă Rosa cu impaciența. — • Te-am culcat, Jenny,—<jise d. Mac Closky, contemplând cu un amestec de orgoliu și res­pect cele doă scaune încărcate,—te-aî culcat și desbrăcat ? — Vei fi bine! — Așa este!—urmă de Mac­ Closky, șede la marginea patului și căutând să ocupe loc cât s’ar putea mai pneri. După o pausă, își frecă barba, o barbă scurtă, dăsă și tare, care semăna forte mult cu o perie vechie de ceruri, apoi­­ ji­­se : - Ai petrecut, Jenny? — - Da, tată. — Erau toți acolo. —­­ Da, Rance și York, și Ryder, și John. — Ah! John! O­chii d-lui Mac-Closk încercară să esprime o întrebare răutăciosă, dar se înclinară iute, întâlnind vederea calmă și nepăsătore a fetei rale. — Da, era și John,—O jise Rosa fără cea mai mică roșință virginală, pe când Mac-Closky se roșise până la rădăcina părului,—și el m’a adus a­casă. E a tăcut cu manele încrucișate sub cap și căutând o posiție mai comodă pe căpetei­. — M’a întrebat iarăși, tată, și eu am­­ jis da. Presupun că tote vor eși bine, așa este? i lovi încet cu piciorul pe Mac-Closky care se afundase din nou în gânduri adânci. — De­sigur, — crise el, smulgându-se din gânduri, dar dacă te-ași ruga să te îmbraci iar cu aceste veștminte ? . . . — Ce idee ! — Să puni numai ce­va pe tine, — urmă Mac­Closky. — și iéea pentru ce , este jos un străin, adică străin pentru tine, copila mea, dar pe care eu îl cunosc de mult. A venit astă-seră, după plecarea ta, și așteptă să plece cu diligența de la patru ore. Te rog să mergi cu mine pen­tru al face să-î tracă de urât. — Oare . . . — Ghicesc ce vrei să­­ fici,— curmă bătrânul. — este inutil, tot este inutil cu acest băiat. Nu vrea să jace cărți, băuturile n’a­i putere asu­­pră’i. Tot­ d’a-una ’l-am cunoscut ast­fel : inca­pabil și de joc și de băutură, tot­ d’a­ una în sar­cina celor de lângă el. — Atunci pentru ce ’i atragi aci? — întrebă Jenny cu amare. M­ac­Closky închise plopele cu neliniște. — Ce vrei ? S’a abătut din cale pentru a mă servi, și nu vine des, tu sciî; altmintrelea nu ’mi-așî fi permis să te delanjez M’am gândit că neputând eu să’l însemnez, vei isbuti tu, care faci minuni cu alții. M­iss Jenny date din umeri.

Next