Timpul, iunie 1876 (nr. 45-64)

1876-06-05 / nr. 45

SÂMBĂTĂ 5 IUNIE abonamentele In România pe an ................................. 1. n. 40 Pe 6 luni................................................. » » 20 Pe 3 luni................................................ » *> 10 In străinătate plus portul pe an.......... » » 20 Un exemplar............................................... bani 10 Abonamentele încep de la 1 și 15 ale fiecărei luni Anunciurile se priimesc și la tipografia Dorothea Mănescu, strada Lipscani, No. 3. No. 45 ESE IN TOATE PILELE DE LUCRU SÉRA ANUL 1—1876 ■ rewma-»a«aMM«Minwwuwwwjwiiuj^p»iv..TOyiP<fa^ BIURGUL REDACȚIEI ȘI ADMINISTRAȚIEI în strada Germană No. 23, etagiul al cincilea INSERȚIUNI: Linia de 30 litere petit pag. IV......... 20 ban Linia de 30 litere petit pag. III........ 50 » BUCURESCI, 4 IUNIE 1876 Pe când colinele Monitorului oficial se umplu în fiecare zi de asigurările pline de ironie și sarcasme ale guvernului, că alegerile se fac în totă libertatea, iar agenții electorali cutreeră sate și orașe, influențând sau amenințând colo pe țărani, dincoce pe proprietari sau arendași, prin tote mijlocele ce li s’a pus la îndemână de un guvern neleal și imprudent, adevărata opinie publică stă încremenită. 1. Nici că pare să fie altminterea, încremenirea este un resultat natural al faptelor cari se petrec sub ei. In adevăr, pentru anteia oră ea vede un guvern călcând în picviire cu atâta cutezanță și cinism promisiile lui cele mai solemne, rîtjendu’și de încrederea coronei și a țărei, și aruncând în spiritul public veninul scepticismului. La aceste dureri mari ale țărei, cari ne fac să tremurăm pentru rima de mâne, s’au mai adăogat acum și persecuțiile climei. Daca am fi dintre cei fataliști, cari atribuesc lui Dumnezeu rolul unui gendarm, am zice că tote elementele s’au unit ca să pedepsescă acestă țeră pentru ingratitudinea cu care s’a purtat in fața guvernului conservator. Totuși nu putem ascunde că de vr’o câteva săptămâni relele se întorc în a ne lovi. Venirea coaliției la putere se însemnă prin zăpadă, petră, locuste, brumă. Recolta viilor fu cu totul compromisă. Speram că resburarea elemntelor va înceta. Ne încetăm. Ploile torențiale urmeză într’una. Lucrarea câmpului este împedecată. Grâul putredesce, culcat la pământ, iar porumbul se înecă de bălării. Criza monedară cea mai neauzită și formetea, idea spaimele ce apar în viitor. Dacă guvernul nu ia cele mai energice măsuri, pentru a restabili acordul între țărani și proprietari, pentru a reda câmpului brațele pe cari așii le întrebuințeză cu atâta vitejie în gena electorală, cele două flagele vor fi inevitabile. Vom datori coaliției bunătatea că în anul 1876 România cea mănusă, ca să prelungescă filele fiilor ei, a trebuit să importeze gâte, porumb și altele din țâri străine. Nefericitele populații rurale, în rătăcirea lor, nu se mai opun acum numai la învoelile agricole sau la respungerea dărilor către Stat. In mai multe districte le-a intrat în cap că așii nimeni pe fața pământului nu mai are dreptul a le cere ceva. Respectul țeranului pentru proprietatea altuia, atât de înrădăcinat în inima lui, grație propagandei electorale a demagogiei, a<fi lăngedesce. Un fapt va învedera acest adevăr. Peste apa Sabarului este un pod al Statului care se arendează pe an cu vr’o zece mii franci. De la propaganda roșie, țăranii nu mai voiesc a plăti nimic nefericitului arendaș, care alergă cu petiții și plângând pe la tote autoritățile, fără să afle vr’un ajutor. Averea lui este în ajun d’a se perde totă și amenințat a’și vedea socia și copiii fără pânea din tote țiclele. Pe lângă acesta, mai sunt sute de arendași ai Statului, amenințați a remânea în sapă de lemn. Iecă viitorul ce ne așteptă. Dumnedeu să aibă milă de noi! Și când cugetăm că tote acestea n’au altă causă decât încordarea partidei guvernamentale pentru a’și plăsmui prin violență și fraudă o majoritate în Cameră, ne îngrozim și tremurăm de siguranța acestui Stat! Faptele se grămădesc cu atâta răperficiune unele după altele, încât nu suntem în stare de a considera deocamdată situația în totă întinderea și gravitatea ei. De aceea trebue să ne mulțumim deocamdată a înregistra faptele. Membrii partidei guvernamentale se întrec în cinism. Vedem în Alegetorul liber, care ar trebui să aibă atâta rușine de lume pentru a-și schimba numele, a lua un altul precum acela de Influența morală, a cărei nouă ediție o vedem publicându-se aici,—vedem, diserăm, în Alegetorul... scu]mai bine Alergătorul electoral, o telegramă către ministrul de interne subscrisă de vr’o patruzeci de alegători din tote colegiurile, prin care arată mulțumiri pentru bunătățile, de care este năpădită țara. Bine, dar cum se face că acest testimoniu de bună purtare care se dă guvernului, este subscris numai de vr’o patruzeci de inși, între care unii români cad. Vilacrose/ Ni se pare că mai sunt vr’o câte-va sute de alegatori. Aceia ce Zic despre buna purtare a guvernului ? Să nu uităm. Se mai dă guvernului un testimoniu de bună purtare din Urziceni. N copiăm întocmai tot din Alegetorul, zugrăvind situația: „felicit loial noul guvern. Alegerile delegaților făcute consciințios, „libere. Calomniile aduse sub-prefectului meschinării ale omenilor regimului trecut. Garantază onórea și averea farmacistului român!“ Și urmeză sub semnătura unui spițer. Ce este drept, cu asemenea testimenii guvernul pate să mergă cu manele în șolduri ’naintea posterităței. Dar domnii miniștrii vor zi ce pate că suntem pesimiști, că vedem tote lucrurile în negru,—deși până acum nu ne-am încetat. Apoi pentru a’i convinge de bunătățile cu cari au înăbușit țera, ca Athenianii pe Dracon într’o zi de triumf, daca vederile și glasul nostru nu au credemént, vom împrumuta p’ale altuia și chiar p’ale unuia din cei mai generoși și desinteresați patronii coaliției. Etc. La Mazar-pașa (d. Stefan Laskeman) ne trimite un rospv^ la cele [ Zise de noi în privința discordiei produsă între țărani și proprietari de agenții electorali, prin care declară că nimic din aceste neînțelegeri nu s’au produs pe proprietatea Esc.hele. Pentru acesta noi îl felicităm. Vecinii rase n’au avut acastă fericire. Publicăm respunsul fără nici un comentar, subliniând numai câteva rânduri . Copaceni, 4 iunie 1876. Domnule Redactor, „Cer imparțialităței d-vóstre a pune în Ziarul Timpul următor ele : „Spuneți că arăturile sunt ’necate „de burieni: probă că sătenii nu muncesc; pricina este că necontenita plaie „ce ne dă Dumnezeu, opresce totă lucrarea câmpului. Spuneți că casele „sunt desvelite, probă de tulburare în„tre săteni. Va asigur că în comuna „nostră, 600 familii, nu este nici o „casă desvelit”. Spuneți încă că un țâ„ran anume Zamfir Grigore a fost „maltratat. Acest țăran a fost condamnat de tribunal în mai multe rânduri „pentru hoție, bănie, etc. Afară, de „trei sau patru arendași greci și VIP „la tovarăși, n’are nici un prieten în „comuna nostră. „Ce se atinge de mine, nu am nici „o relație politică sau de prieteșug cu „d. N. Fleva. Opinia publică a arătat singură ca un candidat pentru co„legiul IV; am oferit casa și parcul „meu ca un loc de întâlnire. Sătenii „s’au strâns până la 2000. Au ascultat cuvântul d-lui N.Fleva și nu le-am prea plăcut. Candidatura domniei sale „nu este sigură după cum am amjit în „privința lucrurilor autorităței pentru „alegere. Țăranii nu sunt mulțumiți. „D. subprefect din Ilfov a umblat din „comună în comună cu lista de delegați „pregătită, fără să consulte pe nimeni „D. Sub-prefect din Vlașca, împresurat de dorobanți, manipuză voiturile cu espresii murdare. Fără FOIȚA „TIMPULUI“ FIUL CĂLĂULUI (Urmare). Ar fi fost cu neputință a spune ce se petrecea în inima tenorului călaui, căci, dupe chipul lui se arăta nepăsător , ochii lui erau plecați în jos și nu privea poporul. In adever, daca nu ar fi recunoscut cineva dupe secure, n’ar fi putut spune care din duel, Herman or densul era cel condamnat. Ceea ce se putea privi ca sigur este că Gerard simțea mai multă confusiune și întristare decât acela pe care avea să’l esecute Din fericire pentru dânsul, tata séa îl silise să’și taie perii sei albiți cari ’i facea fisionomia forte ciudată; fără acestă îngrijire, mulțimea ’l-ar fi primit chiar de la sosirea lui cu injurii și ocări. Tânărul calán, ca un rătăcit, se urcă pe eșafod fără scirea lui, și se găsi atât de zăpăcit de tóte câte ’1 încongiurați, încât tóte aparea confuse atât înaintea ochilor cât și a inteligenței lui. El nu von fu nici pe Lina, deși acesta în mai multe rânduri puse pe fratele Frans să-i facă semne. Adjutórele calului voiră să conducă pe condamnat din trăsură la eșafod, dar pacientul pretinse că nu ’și-a făcut încă bine confesiunea și că voia sä ’șî curețe cu totul consciința lui, deorece vedea că nu mai e chip de scăpare. Póte cu ’și întemeia vre-o speranță pe întunecimea care devenea din ce în ce mai desä; acei cari erau ceva mai departe nu mai putea distinge bine eșafodul. Poporul, de temă că întunerecul să nu lipsescă ochii lui de frumosul spectacul ce aștepta, începu să reclame cu strigăte mari esecutarea sentinței. Atunci osânditul fu târât cu sila pe eșafod, dinaintea căruia îl puseră să îngenuche. Adjutorul calâului desfăcu gâtul victimei și a arăta lui Gérard cu o privire care însemna ceva, ca cum ar fi voit a’î șlice : «Stăpâne, aci trebue să lovesc!!» La vederea acestei cărni gele pe care trebuia s’o taie, Gérard eși de o dată din nesimțirea lui; piciorele lui începuseră să’l tremure cu atâta putere încât se cutremura și eșafodul, iar secura îl scăpă de mână; totuși acest incident trecu nebăgat în somn, semnalul pentru esecutare nefiind încă dat. Servitorul luă de jos arma cea omorâtore, o dete stăpânului său, care o apucă cu o strânsere convulsivă. Omul cu varga roșie, seu oficiărul înaltei dreptăți, dete semnalul; dar Gérard nu audi vocea lui și nu ve £ u varga lui lăsându-se jos. — Iute, stăpâne, iute! strigă servitorul pe când un murmur sinistru circula printre popor. Gérard își adună tot curagiul, tóte puterile ce’I mai remâneau, și ridică securea d asupra gâtului pacientului cu intențiunea sinceră de a lovi. El nu scia, nenorocitul, unde se găsea, ce făcea, și cu cugeta ; perdut de rușine și de groză, îl apucase un fel de turbare, și era să dea o lovitură așa de teribilă cura nici odată nu s a dea pe un eșafod ; dar în acelaș minut condamnatul întorse capul, zări securea amenințătare, și scose un strigăt de jale. Atunci Gérard îș perdu tota energia și lăsă să’I cadă securea pe capul lui Herman dar fără a o împinge nici de cum și fără a’I causa nici cea mai mică rănire. Culpabilul care, la atingerea ferului, simțise că’I trec prin tot corpul fiort ca ghiața și care se crezuse mort, se ridică răpede, și întingând manele către popor, ceru adjutor strigând că’l martiriseza într’un mod mișelesc. Nu mai era trebuință ca să întărîze furia mulțime!; mila dedea într’un asemenea moment o spoială de generositate actelor de violență pe cari poporul voia să le săvârșască. — Omorâți’l! Omorâți’l, pe căsnitorul ăsta de umen! ! Asemenea strigăte se audiau din tote părțile Pietre sburau în capul lui Gérard, dar nu așa multe, căci era greu de găsit pietre pe piețele esecuțiunilor. Tenerul caläü, oprit un minut, pâși înaintea eșafodului, încrucișă brațele, și înfățișându-se , mulțime! ca un martir care cere martea, strigă cu o voce tare : — Iată-me, ucide-me, popor sângeros! Aceste cuvinte puseră versturbărei populare: femei, copii, cetățeni cum se cade, o luară la fugă în tote direcțiunile departe de eșafod și aci împrejur nu mai rămase decât drojdiile poporului, o mulțime rea și furiosa, care năvălia, cu un avânt groznic spre eșafod, și se silia să pună mâna pe nenorocitul calea cu totä împotrivirea ómenilor dreptății; erau nișce strigăte cum niciodată nu s’au aușlit; o larmă, o încurcătură cum niciodată nu s’a veșlit; o mare ale cărei valuri spumose s’ar arunca până în cer tot nu pute da o idee așa deplină despre desordinea și furia de aci. Toți ómenii dreptății se adunaseră pe eșafod împregiurul calcului, pentru ca să ’l protegă, da și mai mult încă spre a opri pe condamnat care se svârcolia acuma ca să scape cu forța din râinele lor. In acest moment, o persona necunoscută se urcă pe eșafod, și ajungând lângă calmü, și opti la urechia lui cuvintele urmatore : — Gerard, Luna te conjură, în numele lui Dumnedeu și al amorului către dânsa, să vii să’î vorbescl încă odată, e colea jos — urmeză-me ! (Va urma)