Timpul, august 1876 (nr. 91-102)
1876-08-03 / nr. 91
No. 91. MARȚI, 3 AUGUST. ABONAMENTELE In România pe an...............................L. n. 40 Pe 6 luni............................................... » 20 Pe 3 luni.................................................... . 10 In străinătate plus portul pe an . » . 20 Un exemplar..........................................bani 10 Abonamentele încep de la 1 și 15 ale fiecărei luni. — Anunciurile se priimesc și la tipografia Thiel - Weiss, Palatul Dacia.TIMPUL ESE IN TOATE pILELE DE LUCRU BULETIN TELEGRAFIC (Serviciul particular al Timpului.) (Serviciul de ieri.) Constantinopole, 12 August. Buletinul oficial anunță, că armata serba de subt comanda lui Horvatovici, în lupta de la Zaikar, a perdut 4,000 prisonieri și tóte tunurile. Viena. I1 August. Jurnalul oficial constată, că prin luarea liniei Timokului de cătră turci, prima fașă a rasboiului este terminată. D’aci ’nainte serbii sunt reduși numai la defensivă. In lupta de la Topusco a ars și satul Staro de pe teritoriul austriac, unde se refugiase sârbii goniți de turci. Belgrad, 11 August. Buletinul oficial constată, că abandonarea posițiunilor de la Kniazevatz și Zaikar a urmat numai fiindcă aceste locuri erau cu totul nepotrivite apărărei. Horvatovici s’a unit cu Cernajev și ’și-au luat posițiune în strâmtórea Belja. Antici Ciolak și Ranko Alimpici au primit ordin să ’și ia posițiune la la Krusevatz. Lesjanin este înlocuit prin colonelul rusesc Mitricevici. Belgrad, 12 August. Generalul Fedajeff declară, că Serbia ’și-a asigurat pe deplin ajutoul Russiei, care ’l va veni prin Viena și va aduce libertate slavilor pănă ’n Constantinopole. Ristici asemenea declară, că Principele n’a desperat de sorta Serbiei, căci Russia o va ajuta și chiar contra voinței Austriei. (Serviciul de azi.) Viena, 12 August. Scirile sosite astăzi din câmpul de resboiu anunță nici învingeri din partea turcilor, cari au ocupat Iavora și au înaintat dinspre nord, pe linia Dunărei, pănă la Kladova, iar dinspre occident pănă la Brza-Palanka. Belgrad, 12 August. Buletinul oficial anunță, că numărul sârbilor căzuți până astăzi în luptă este 6200, iar numărul răniților 5600. In spitalele sârbesci se află vr’o 800 turci răniți. Ragusa, 12 August. Trupele unite la Podgorița, au trecut frontiera Muntenegrului. Ragusa, 13 August. Principele Nichita, cu armata principală, a apucat spre nord. La Trebinje a rămas numai Peko Pavlovici cu trupa sea. Belgrad, 13 August. Totă forța armată sârbescá se concentrăza în valea Moravei, unde accepta să se dea lupta decisivă. ANUL I — 1876. BIÜROUL REDACȚIEI ȘI ADMINISTRAȚIEI In Pasagiul Român Nou. INSERȚIUNI: Linia de 30 litere petit, pagina 17, 20 bani Linia de 30 litere petit, pagina III, 50 bani BUCURESCI,2 AUGUST 1876. Am verjit în Monitorul Oficial de alaltă-era destituirea unui conductor, pentru că a înlesnit gratis transportul unui om sărac de la Ploiesci până la Predel. Citind, am esclamat: „Iecă un fericit început pentru stărpirea artisvailor din acesta ține, acum îuai cu gemă când domnia lor începuse.“ Exemplele sunt bune, cu condiție însă ca ele să se dea cu cel de sus. Oricum însă, n’avem dreptul d’a cârti, dacă guvernul a început cu persecuția abuzurilor tot ca cu economiele, de la cel de jos, a început d’acolo de unde ’i se presinta înteia ocasie. Pe ce ne-am întemeia, imputându’i că este părtinitor, că lovește numai în cei mici și slabi, că protege pe amicii sei, cá scutesce pe cei tari? Pe nimic. Dar pentru că scepticii nu se pot scutura de bănuială, credem a face un serviciu real guvernului, dându’i neîntârziat ocazia a se recomanda țarei ntregi cu un strălucit și resunător exemplu. Ocasia este unică și priinciosă. Profitând de ea, guvernul va sgadui abuzurile din temelie, va arunci, spaima în sufletele răa înclinate, va reda țârei încrederea. In adevăr, nu în tote filele se presintă presidentului de cabinet și ministrului de finance ocasia d’a pedepsi un abns d’acelea, împrejurul căruia se șoptesce și numele unei însemnite persane. Dar să espunem faptul. La 26 Main espirat, s’a încărcat în portul Giurgiu un șlep cu 500 chilo grâu pe numele unui grec, anume A. Arhondi. Grâul însă era al unui evreu Micu Francu, luat de la Zisa însemnată personă. Evreul, întemeiat pe înalta provenință a marfei selem,uutat din umbră, a voit să se susțineste dărilor vamale. Ill r ai5jp-k;c* uv ŰWo* Mífe., po 1«* o»olo 8, pe când vama nu funcționa, șlepul cu grâu s’a făcut nevâzut, iar în locu’i, ca prin farmec, se aduse un șlep gol, care începu sâ încarce fără permisia vămei. Șeful vămei și comandantul puntului, inspectând malul Dunărei, dimineța, a constatat lipsa șlepului. Imediat, încheiând cuvenitul procesverbal, a telegrafiat la tote punturile. Nu târziu după acesta șlepul s’a prins la Turnul-Severin, unde asemenea s’a încheiat un alt procesverbal. Șeful vămei, comunicând faptul d-lui ministru de finance, a fost chiămat în Capitală și felicitat pentru zelul și agerimea sa. Alergând însă și evreul a doua zi pe la locurile competente, s’au schimbat cu totul bunele disposiții ale d-lui Brătianu pentru bietul vameș, s’au schimbat atât de mult, încât peste câteva zile ’i-a comunicat că, din cauză de economie, este pus în disponibilitate, remâind a fi chrămat în alt loc, ca resplată pentru zelul și agerimea desvoltată în exercițiul funcției sale. Acum gurile rele se întrebă: „Cine a causat destituirea vameșului Rakban ? Evreul Micu Frâncu, sau acea însemnată persană. In orice cas, d. ministru de finanțe și actualul president al Consiliului, trebue să facă o cercetare seriosă, pentru pedepsirea culpabilului principal și a complicelui, oricare ar fi el. Trebue acesta, mai cu semn pentru închiderea gurilor relei, cari caută în asemenea sublan»igris« Qf <v*Air 7 *5$.* **■*■••»'» *5 ru^, acea însemnată persană. Elese întemeiază și pe faptul că acea însemnată persană s’a făcut foc pe d. Ferichide pentru că a cutezat să destitue și să dea în judecată pe unul din nepoții săi, d. Lepădătescu, judecător de instrucțiune de la Turnul Măgurele, pentru o bagatelă, pentru că a luat câteva lire mită de la un creștin forte bogat.... de pâcate! Credem, că guvernul nu va întâi FORȚA „TIMPULUI“ TARAS BULBA ISTORIE CAZACIASCA (Urmare.) Mai mulți casacî trecură îndată pe malul drept al Niperului, ca să caute tesaurul armatei, ascuns în nișce subterane cari se întind sub apă și trestie. Acolo erau banii, armele și bărcile șefului, luate pradă de la inamici. Unii se grăbeau să visiteze luntrele și să le prepare pentru expediție. Intr’un moment, malul se acoperi de o mulțime animată. Dulgherii veneau cu bardele, bătrânii casaci cu mustățile cărunțite, cu forme atletice, intrau în apă și trageau bărcile după uscat. Alții térau pârghii. Ici vedeau încăputând o luntre, colo căptușind-o cu smolă, dincolo legau de luntri, după obiceiul casăcesc, mănunchiuri de trestie, spre a le feri de putreziciune. Focurile ardeau d’a lungul malului. Smóla seriea în căldări mari de aramă. Bătrânii esperimentațî învățau pe cei tineri. Zgomotul lucrătorilor resuna în tote părțile. Malul întreg al fluviului era în mișcare și vuet. In acel moment o plută mare se văd Ju viind. Mulțimea dintr’însa făcea semne celor dupe țărm. Erau casacî acoperiți de sdrențe, unii dintre ei n’aveau decât o cămașă și o pipă), arătând că abia scăpaseră din vr’un mare pericol, sau că’șî beuseră tot până la cămăși. Unul din ei, scurt și gros, ca de vr’o cincizeci de ani, se despărți din mulțime și se puse înainte la capul luntrei. Striga mai tare și gesturile lui erau mai energice decât ale celor alți; sgomotul lucrătorilor însă opria glasul lui d’a se auzi la mal. „Ce ve aduce?» întrebă în fine Koievoiul, când luntrea ajunse la țerm. Toți lucrătorii încetară d’a lucra. — O nenorocire, — respinse scurtul casac. — Ce nenorocire? — îmi dați voie să vorbesc, domnilor Zaporogeni? — Vorbește. — Sau voiți mai bine să fie și consiliul adunat? — Vorbește, toți suntem aici. Și mulțimea se adună împregiurul lui. »N’ațî auzit nimic de cele ce se petrec în Ucraina? — Ce? — întrebă atamanul unei burene. Să vede că tartarii v’au astupat urechile cu cocă, dacă n’ați auzit nimic. — Vorbește odată!... Ce se petrece? — Se petrec lucruri, cum nu s’au mai petrecut de când suntem pe lume și botezațî. — Ce spune ce se petrece, fiu de câne! — strigă din mulțime un auditor impacient. — Cee ce se petrece este că sântele biserici nu mai sunt ale nóstre. — Cum nu mai sunt ale nóstre? — S’au ,dat în arendă jidovilor, și dacă nu plăteșit jidovilor înaintea leturgiei, preotul n’are voe să intre în biserică. — Ce cânți tu! — Și dacă infamul jidov nu pune cu mâna lui spurcată un semn pe potir, n’avem voie să ne împărtășim. — Minte, domnilor și fraților! Cum se pare ca un jidov spurcat să pună semn pe sântul potir?... — Ascultați, că mai am să ne spun multe. Preoții catolici nu umblă în Ucraina decât în trăsuri; acesta n’ar fi un zeu, dar etă unde este zeul; în loc de cai înhamă creștini din buna lege. Ascultați, ascultați! Mi s’a spus că jidovii au început să facă fuste pentru femeile lor din vestmintele preoților noștri. — Ietă ce se petrece în Ucraina. Și voi sunteți liniștiți în se Beți și ve odihniți! Se mai zice că atât de mult v’ați speriat tartarii, încât ați perdut anul și vederile, de nu mai sciți ce se petrece în lume. — înceteză ! îl urmă Koșevoiul, care stătuse până aci nemișcat cu ochii în pământ, ca toți Zaporogenii, cari în ocasiile însemnate nu se abandonă niciodată ântâiului avânt. — înceteză! — Să spun și eu o vorbă, dar voi, da-v’așî dracului cu părinți cu tot, ce ați făcut ? N’aveați săbii ? Cum ați suferit o așa nelegiuire ? — Par’că voi ați fi făcut altminterea, când erau cincizeci de mii polonezi! Și apoi trebue să ne mărturisim păcatul. Sunt și câni între noi, cari ați luat religia lor. — Și ce faceau hatmanii voștri ? ce faceau polcovnicii ? — Au făcut lucruri pentru cari numai Dumnezeu pate să’ierte. — Cum ? — Iată cum. Hatmanii noștri se odihnesc acuma în Varșovia fripți intr’un bou de aramă, iar capetele polcovnicilor noștri sunt plimbate de păgâni pe la bâlciuri ca să’i vedă lumea. Iată ce ați făcut. Mulțimea se înfiora. O lungă tăcere domni peste tot țermul, ca tăcerea ce anunță o furtună. Apoi de-odată țipete, vorbe conduse isbucniră din tóte părțile: »Cum jidovii să arendeze bisericile creștine ! Popii catolici să înhame creștini la trăsuri ! Cum să dăm noi voe a se petrece asemenea lucruri pe pământul rusesc, din partea blestemaților schismatici ! Așa să trateze pe polcovnici și hatmani! Nu, acesta nu se poteerta !« Aceste vorbe sburau în tote părțile. Zaporogenii începură a se mișca. Nu era agitarea unui popor mobil. Acele caractere grele și tari nu se inflacurau iute, dar odată aprinse, ele ’și conservau mult timp flacărea și avântul. »Să spânzurăm mai ântâi pe toți jidovii; — strigară câțiva inși; — să nu mai potă face fuste pentru jidoveele lor din veștmintele preoțești, să nu mai pună semn pe potir! Să-i înecăm pe toți în Niper.» (Va urma).