Timpul, august 1876 (nr. 91-102)

1876-08-03 / nr. 91

No. 91. MARȚI, 3 AUGUST. ABONAMENTELE In România pe an...............................L. n. 40 Pe 6 luni............................................... » 20 Pe 3 luni.................................................... . 10 In străinătate plus portul pe an . » . 20 Un exemplar..........................................bani 10 Abonamentele încep de la 1 și 15 ale fie­cărei luni. — Anunci­urile se priimesc și la tipografia Thiel - Weiss, Palatul Dacia.TIMPUL ESE IN TOATE pILELE DE LUCRU BULETIN TELEGRAFIC (Serviciul particular al Timpului.) (Serviciul de ieri.) Const­antinopole, 12 August. Buletinul oficial anunță, că armata serba de subt comanda lui Horvatovici, în lupta de la Zaikar, a perdut 4,000 prisonieri și tóte tunurile. Viena. I1 August. Jurnalul oficial constată, că prin luarea liniei Timo­­kului de cătră turci, prima fașă a ras­­boiului este terminată. D’aci ’nainte serbii sunt reduși numai la defensivă. In lupta de la Topusco a ars și sa­tul Staro de pe teritoriul austriac, unde se refugiase sârbii goniți de turci. Belgrad, 11 August. Buletinul oficial constată, că abandonarea posițiunilor de la Kniazevatz și Zaikar a urmat numai fiindcă aceste locuri erau cu totul nepotrivite apărărei. Horvatovici s’a unit cu Cernajev și ’și-au­ luat posițiune în strâmtórea Belja. Antici Ciolak și Ranko Alimpici au primit ordin să ’și ia posițiune la la Krusevatz. Lesjanin este înlocuit prin colonelul rusesc Mitricevici. Belgrad, 12 August. Generalul Feda­­jeff declară, că Serbia ’și-a asigurat pe deplin ajutoul Russiei, care ’l va veni prin Viena și va aduce libertate sla­vilor pănă ’n Constantinopole. Ristici asemenea declară, că Principele n’a desperat de sorta Serbiei, căci Russia o va ajuta și chiar contra voinței Austriei. (Serviciul de azi.) Viena, 12 August. Scirile sosite as­tăzi din câmpul de resboiu anunță nici învingeri din partea turcilor, cari au ocupat Iavora și au înaintat din­spre nord, pe linia Dunărei, pănă la Kladova, iar din­spre occident pănă la Brza-Palanka. Belgrad, 12 August. Buletinul oficial anunță, că numărul sârbilor căzuți până astăzi în luptă este 6200, iar numă­rul răniților 5600. In spitalele sârbesci se află vr’o 800 turci răniți. Ragusa, 12 August. Trupele unite la Podgorița, au­ trecut frontiera Muntene­­grului. Ragusa, 13 August. Principele Ni­­chita, cu armata principală, a apucat spre nord.­­ La Trebinje a rămas nu­mai Peko Pavlovici cu trupa sea. Belgrad, 13 August. Totă forța ar­mată sârbescá se concentrăza în valea Moravei, unde accepta să se dea lupta decisivă. ANUL I­ — 1876. BIÜROUL REDACȚIEI ȘI ADMINISTRAȚIEI In Pasagiul Român No­­u. INSERȚIUNI: Linia de 30 litere petit, pagina 17, 20 bani Linia de 30 litere petit, pagina III, 50 bani BUCURESCI,2 AUGUST 1876. Am verjit în Monitorul Oficial de al­altă-era destituirea unui conductor, pentru că a înlesnit gratis transportul unui om sărac de la Ploiesci până la Predel. Citind, am esclamat: „Iecă un fericit început pentru stărpirea artisvailor din acesta țin­­e, acum îuai cu gemă când domnia lor începuse.“ Exemplele sunt bune, cu condiție însă ca ele să se dea cu cel de sus. Ori­cum însă, n’avem dreptul d’a cârti, dacă guvernul a început cu persecuția a­­buzurilor tot ca cu economiele, de la cel de jos, a început d’acolo de unde ’i se presinta înteia ocasie. Pe ce ne-am întemeia, imputându’i că este părtinitor, că lovește numai în cei mici și slabi, că protege pe amicii sei, cá scutesce pe cei tari? Pe nimic. Dar­ pentru că scepticii nu se pot scutura de bănuială, credem a face un serviciu real guvernului, dându’i neîntârziat ocazia a se recomanda țarei ntregi cu un strălucit și resu­­nător exemplu. Ocasia este unică și priinciosă. Profitând de ea, guvernul va sgadui abuzurile din temelie, va arunci, spaima în sufletele răa încli­nate, va reda țârei încrederea. In adevăr, nu în tote filele se pre­­sintă presidentului de cabinet și mi­­nistrului de finance ocasia d’a pe­depsi­­ un abns d’acelea, împrejurul căruia­ se șoptesce și numele unei însemnite persane. Dar să espunem faptul. La 26 Main espirat, s’a încărcat în portul Giurgiu un șlep cu 500 chilo grâu pe numele unui grec, a­­nume A. Arhondi. Grâul însă era al unui evreu Micu Francu, luat de la Zisa însemnată personă. Evreul, înte­meiat pe înalta provenință a marfei selem,­uutat din umbră, a voit să se susțineste dărilor vamale. Ill r ai5jp-k;c* uv ŰWo* Mífe., po 1«* o»olo 8, pe când vama nu funcționa, șlepul cu grâu s’a făcut nevâzut, iar în locu’i, ca prin farmec, se aduse un șlep gol, care începu sâ încarce fără permisia vămei. Șeful vămei și comandantul puntului, inspectând malul Dunărei, dimineța, a constatat lipsa șlepului. Imediat, încheiând cuvenitul proces­­verbal, a telegrafiat la tote puntu­­rile. Nu târziu­ după acesta șlepul s’a prins la Turnul-Severin, unde a­semenea s’a încheiat un alt proces­­verbal. Șeful vămei, comunicând faptul d-lui ministru de finance, a fost chiă­­mat în Capitală și felicitat pentru zelul și agerimea sa. Alergând însă și evreul a doua zi pe la locurile competente, s’au schimbat cu totul bunele disposiții ale d-lui Brătianu pentru bietul vameș, s’au schimbat atât de mult, în­cât peste câte­va zile ’i-a comunicat că, din cauză de eco­nomie, este pus în disponibilitate, re­­mâind a fi chrămat în alt loc, ca resplată pentru zelul și agerimea des­­voltată în exercițiul funcției sale. Acum gurile rele se întrebă: „Cine a causat destituirea vameșului Rak­ban ? Evreul Micu Frâncu, sau acea în­semnată persană. In ori­ce cas, d. ministru de finanțe și actualul president al Consiliului, tre­­bue să facă o cercetare seriosă, pentru pedepsirea culpabilului principal și a complicelui, ori­care ar fi el. Trebue acesta, mai cu semn pentru închide­rea gurilor relei, cari caută în asemenea sub­l­­an»­igris« Qf <v*Air 7 *5$.* **■*■••»'» *5 ru^, acea însemnată persană. El­ese înte­meiază și pe faptul că acea însemnată persană s’a făcut foc pe d. Ferichide pentru că a cutezat să destitue și să dea în judecată pe unul din ne­poții săi, d. Lepădătescu, judecător de instrucțiune de la Turnul Măgu­rele, pentru o bagatelă, pentru că a luat câte­va lire mită de la un creștin forte bogat.... de pâcate! Credem, că guvernul nu va întâi­ FORȚA „TIMPULUI“ TARAS BULBA ISTORIE CAZACIASCA (Urmare.) Mai mulți casacî trecură îndată pe malul drept al Niperului, ca să caute tesaurul ar­matei, ascuns în nișce subterane cari se în­tind sub apă și trestie. Acolo erau banii, ar­mele și bărcile șefului, luate pradă de la inamici. Unii se grăbeau să visiteze luntrele și să le prepare pentru expediție. Intr’un moment, malul se acoperi de o mulțime animată. Dul­gherii veneau cu bardele, bătrânii casaci cu mustățile cărunțite, cu forme atletice, intrau în apă și trageau bărcile după uscat. Alții térau pârghii. Ici vedeau încăputând o luntre, colo căptușind-o cu smolă, dincolo legau de luntri, după obiceiul casăcesc, mănunchiuri de trestie, spre a le feri de putreziciune. Fo­curile ardeau d’a lungul malului. Smóla ser­­iea în căldări mari de aramă. Bătrânii esperimentațî învățau pe cei tineri. Zgomotul lucrătorilor resuna în tote părțile. Malul întreg al fluviului era în mișcare și vuet. In acel moment o plută mare se văd Ju viind. Mulțimea dintr’însa făcea semne celor dupe țărm. Erau casacî acoperiți de sdrențe, unii dintre ei n’aveau de­cât o cămașă și o pipă), arătând că abia scăpaseră din vr’un mare pe­ricol, sau că’șî beuseră tot până la cămăși. Unul din ei, scurt și gros, ca de vr’o cinci­zeci de ani, se despărți din mulțime și se puse înainte la capul luntrei. Striga mai tare și gesturile lui erau mai energice de­cât ale celor alți; sgomotul lucrătorilor însă opria glasul lui d’a se auzi la mal. „Ce ve aduce?» întrebă în fine Koievoiul, când luntrea ajunse la țerm. Toți lucrătorii încetară d’a lucra. —­ O nenorocire, — respinse scurtul casac. — Ce nenorocire? — îmi dați voie să vorbesc, domnilor Za­­porogeni? — Vorbește. — Sau voiți mai bine să fie și consiliul adunat? — Vorbește, toți suntem aici. Și mulțimea se adună împregiurul lui. »N’ațî auzit nimic de cele ce se petrec în Ucraina? — Ce? — întrebă atamanul unei burene. Să vede că tartarii v’au astupat urechile cu cocă, dacă n’ați auzit nimic. — Vorbește o­dată!... Ce se petrece? — Se petrec lucruri, cum nu s’au mai pe­trecut de când suntem pe lume și botezațî. — Ce spune ce se petrece, fiu de câne! — strigă din mulțime un auditor impacient. — Ce­­e ce se petrece este că sântele bise­rici nu mai sunt ale nóstre. — Cum nu mai sunt ale nóstre? — S’au ,dat în arendă jidovilor, și dacă nu plăteșit jidovilor înaintea leturgiei, preo­tul n’are voe să intre în biserică. — Ce cânți tu! — Și dacă infamul jidov nu pune cu mâna lui spurcată un semn pe potir, n’avem voie să ne împărtășim. — Minte, domnilor și fraților! Cum se pare ca un jidov spurcat să pună semn pe sântul potir?... — Ascultați, că mai am să ne spun multe. Preoții catolici nu umblă în Ucraina de­cât în trăsuri; acesta n’ar fi un zeu, dar etă unde este zeul; în loc de cai înhamă creștini din buna lege. Ascultați, ascultați! Mi s’a spus că jidovii au început să facă fuste pentru femeile lor din vestmintele preoților noștri. — Ietă ce se petrece în Ucraina. Și voi sun­teți liniștiți în se­­ Beți și ve odihniți! Se mai zice că atât de mult v’ați speriat tar­tarii, în­cât ați perdut an­ul și vederile, de nu mai sciți ce se petrece în lume. — înceteză ! îl urmă Koșevoiul, care stătuse până aci nemișcat cu ochii în pământ, ca toți Zaporogenii, cari în ocasiile însemnate nu se abandonă nici­o­dată ântâiului avânt. — înceteză! — Să spun și eu o vorbă, dar voi, da-v’așî dracului cu părinți cu tot, ce ați făcut ? N’aveați săbii ? Cum ați suferit o așa nelegiuire ? — Par’că voi ați fi făcut altminterea, când erau cinci­zeci de mii polonezi! Și apoi tre­bue să ne mărturisim păcatul. Sunt și câni între noi, cari ați luat religia lor. — Și ce faceau hatmanii voștri ? ce faceau polcovnicii ? — Au făcut lucruri pentru cari numai Dumnezeu pate să’i­erte. — Cum ? — Iată cum. Hatmanii noștri se odihnesc acuma în Varșovia fripți intr’un bou de a­­ramă, iar capetele polcovnicilor noștri sunt plimbate de păgâni pe la bâlciuri ca să’i vedă lumea. Iată ce ați făcut. Mulțimea se înfiora. O lungă tăcere domni peste tot țermul, ca tăcerea ce anunță o fur­tună. Apoi de-o­dată țipete, vorbe conduse isbucniră din tóte părțile: »Cum­­ jidovii să arendeze bisericile creș­tine ! Popii catolici să înhame creștini la tră­suri ! Cum­­ să dăm noi voe a se petrece aseme­nea lucruri pe pământul rusesc, din partea bles­­temaților schismatici ! Așa să trateze pe pol­covnici și hatmani! Nu, acesta nu se pote­erta !« Aceste vorbe sburau în tote părțile. Zapo­rogenii începură a se mișca. Nu era agitarea unui popor mobil. Acele caractere grele și tari nu se inflacurau iute, dar o­dată aprinse, ele ’și conservau mult timp flacărea și avântul. »Să spânzurăm mai ântâi­ pe toți jidovii; — strigară câți­va inși; — să nu mai potă face fuste pentru jidoveele lor din veștmintele preoțești, să nu mai pună semn pe potir! Să-i înecăm pe toți în Niper.» (Va urma).

Next