Timpul, noiembrie 1889 (nr. 3-15)

1889-11-15 / nr. 3

2 TIMPUL—15 Noembre zis anul bisericesc începe la l-iu Septembrie și se sfârșia la 31 August; iar de cănd am început a număra anii de la nașterea lui Christos și nu de la facerea lumii, anul civil se incepe de la l-iu Ianuarie. De aceea și socotelile vechi, ce bruma s’au mai găsit prin arhive, precum sunt acelea publicate de direcția archivelor statului pe anii 1694 pana la 1704, le găsim încheiate pe ani, care incep la 1 Septembrie și se sfârșesc cu luna lui August, astfel că anul financiar in secolile trecute corespundea cu anul bisericesc sau civil. In sfârșit de la regulamentul organic, de cănd am început a avea budgetele regulate și un control asupra intrebuințării dinarilor publici, mai inteis de către ministerul de control pana la 1864 și mai in urmă de către Curtea de compturi, de la acea epocă incoaci, anul financiar se confundă cu anul civil. Tocmai la 1880 prin o lege puțin chibzuită s’a despărțit anul financiar de anul civil, facând să înceapă cel d’ânteiu cu trei luni mai târziu decât anul solar. Cătă perturbație a adus această schimbare prin nimic motivată, ne propunem a arătam răndurile ce urmează. Tot o dată vom studia schimbarea ce s’a făcut in unele din cele alte state europene in stabilirea anului financiar, și vom arăta motivele puternice, care au silit pe unele state a adopta altă dată decât cea de 1 Ianuarie, motive care n’au existat la noi, și numai spiritului de imitațiune se datorește această schimbare nefondată și nemotivată. A ajuns din nefericire proverbială ușurința ce punem in schimbarea legilor noastre, și pripeala ce aducem in aplicarea nouilor sisteme ce incercăm; această pripeală devine desastroasă insă cănd este vorba de mânuirea banilor puinici. Wöhl da numai un exemplu de ceea ce susținem: astfel este cunoscut că"Regulamentul de finance* elaborat de răposatul M. K. Epureanu, a fost promulgat la 29 Noembre 1860 și că a intrat in vigoare la 1 Februare 1861 (!) Astfel dar se credea, că este de ajuns o lună spre a trece de la sistemul comptabilităței regulamentare la sistemul comptabilităței atăt de complicată a Franciei! Ea că cum se exprimă, in această privință, d. G. Le Cler, capul misiunei militare franceze din acea epocă: „On peut citer un fait plus sig„nificatif encore; le 15 Décembre „1860, les anciennes méthodes é„taient encore en vigueur, le 1-er „Janvier 1861, au moyen de quel„ques instructions et modules pro„visoires dressées en toute háté „et mérne transmis par le télé„graphe, la comptabilitó marchait „sur le pied franqais, et depuis „eile a poursuivi son chemin“. (v. G. L9 Cler, La Moldo-Valachie. Paris, 1866). O altă dovadă de volubilitatea noastră legislativă (dacă pot a m exprima astfel) o găsim in faptul, că intre anii 1862 (era noului sistem) și 1877, am avut 13 legi și regulamente de percepție și de urmărire.—Nota-Bene omit cele ce s’au mai confecționat de la 1877 pene astăzi, 1889, și D-zeu scie căte mai sunt. In fața acestor fapte nu trebue să ne mire când vedem confusia ce a existat pene mai deună zi in administrația finanțelor noastre. Dar să revenim la anul financiar, care face obiectul acestui studiu, și ’nainte de a ajunge la noi, să studiem puțin cea ce s’a făcut in alte state. Să începem dar cu Francia, de la care ne place a imita tot: legi și mode. Fără a mai urca cursul veacurilor trecute, constatăm că in Francia, incă din anul 1789, anul marei revoluții, celebrată și consacrată prin exposiția din Paris de est-timp, anul financiar se confuntei cu anul politic și civil, cu anul solar. Tocmai in Camerile restaurațiunii, in anul 1819, se ivi ideia de a incepe anul financiar la 1 Iulie. Discuția fu aprinsă in Cameră in această privință. D. de Serre, (ministru de justiție) și baronul Louis (ministru de finanțe) susținură cu multă tenacitate și talent schimbarea anului financiar, care urma a incepe la 1 iulie. Această măsura era propusă de acești eminenți bărbați de Stat, din punctul de vedere a greutăților pe acele vremuri de a avea vara deputați adunați la Paris care să se ocupe de chestiile budgetare. D. de Villete susținând schimbarea anului financiar se exprima astfel: „En convoquant Ies chambres en „Juillet ou Aoút, vous excluriez ăela „chambre tous ceux qu’il est plus „important d'y voir siéger, les hom„mes industrieux et occupés. La representation de la France ne pour„ra plus étre confiée qidâ des ca„pitalistes ou â des fonctionnaires „ou aux oisifs de Paris“ (ședința din 15 Februarie 1819). Tot atunci și tot in această chestie depi^atu Duvergier de Haurane zicea: „ Une chambre compare de proprietaires, dont le domicile est éloigné de Paris (pe acele „vremuri nu erau drumuri de fer) „ne puet étre assemblée en été,pendant „le saison des travaux agricoles.“ (Ședințe din 12 Fébruarie 1819). Astăzi cu drumurile de fer și mai ales cu bilete de liberă circulație, la noi cel puțin nu mai este de temut o asemenea eventualitate. Precum vedem in Francia, la acea epocă cel puțin (1819) era dificultatea comunicațiilor și dorința de a scurta termenul intre votarea budgetului și punerea lui in aplicație, după cum se exprima atunci expunerea de motive: „pour placer „le moins de distance possible entre „la presentation du budget et sa „mise à execution (espunerea de motive a baronului Louis, 11 ianuarie 1819). Cu toate că susținut de bărbații cei mai marcanți ai epocei, proiectul fu respins de camera Pairilor cu 93 voturi contra 54 (4 Martie 1819). Acest proiect fu deci uitat de lumea politică și financiară și tocmai in anul 1882, d. Ribot, raportorul budgetului pe anul 1883, reinvia această chestiune, la care d. Léon Say, ministru de finance la acea epocă răspunse: „On pourrait „recherccher s’il est possible, de changer „l’epoque de l’ouverture de l’exer„che je ne crois pas cependent que „il en resulte une grande amelioration.“ (Camera deputaților, 26 iulie 1882). Și astfel Francia are și până astăzi anul financiar corespunzător cu anul civil și politician. Să cercetăm acum la celelalte state europene. S. (Va urma) DOM PEDRO Și REPUBLICA BRASILIANA Fără îndoială, că revoluția și proclamarea republicei in Brasilia, este evenimentul cel mai insemnat in zilele acestea. Prin plecarea împăratului Dom Pedro spre Europa, s-a terminat prima fază nesăngeroasă a revoluțiunii brasiliane. Acuma telegramele mai recente transoceanice vorbesc deja de revolte și devastări in unele ținuturi ale tinerei republice, și nu se poate prevedea cu siguranță, dacă și cănd, lucrurile vor reintra in calea lor normală. Căt despre Dom Predo, sunt mulți de părere, că dacă ar fi voit, ar fi putut remăne și muri ca împărat al Brasiliei Așa ziarul parisian La Paix zice, că bătrânul monarh liberal n’ar fi avut decăt să ’și asigure tronul cu ajutorul unei armate devotate și bine disciplinate. Insă el a preferat a considera oștirea drept o cantitate cam neglijabilă, pe care a neglijat’o intr’adevăr mai mult de cum trebuia. Dar ambiția sa era de a fi ceea ce a fost: șeful unui stat civil, comptând spre a se menține la putere, nu pe forța armatelor, ci pe a opiniunii. Când opiniunea l’a părăsit, el n’a mai încercat să lupte contra unei sorți rele, de altminteri atăt de nemeritate. El a înțeles îndată, că ’și isprăvise rolul și, zicănd definitiv rămas bun iubitei sale țări, a plecat fără gănd de a se mai întoarce. Brasilia de astăzi este in mare parte opera lui Dom Pedro. Prosperitatea relativ mare, de care se bucură astăzi țara, se datorește reformelor de tot felul, întreprinse de el și duse la bun finit. El a proclamat libertatea navigațiunii pe fluviul Rio de la Plata, și a deschis fluviul Amazonelor navelor de toată proveniența, oricum ar fi pavilioanele lor. Subt impulsiunea sa s’au construit mari linii de căi ferate și s’a stabilit un cablu legând Brasilia cu Europa. Invățămintul primar, ca și cel secundar și superior s’a desvoltat in proporțiuni enorme. Cu toate restonele lungi și costisitoare, întreprinse nu spre a cuceri bunurile altuia, ci spre a apăra pe al său, bogăția publică s’a mărit repede și Brasilia a devenit un stat mare. Insă Dom Pedro nu s’a mărginit apoi ca țara sa să fie bogată, puternică și prosperă, el a vrut să fie și civilizată și liberă. De aceea de mult a preparat și in fine a efectuat abolițiunea sclavajului, ștergănd astfel un stigmat rușinos din istoria națională a imperiului său. Aproape o jumătate de veac acest bărbat onest a domnit ca împărat peste o țeară, pe care s’a silit a o face fericită. Și acum fiind bătrân și sdrobit, o corabie ce plutește spre Europa, il duce in exil, • • Să sperăm, că stima și venerațiunea, de care se bucură Dom Pedro in toată lumea, vor face pe acest bun și ințelept filosof să -și uite in curând impeperiul pierdut. FELURIMI Poliția si biserică.— Se știe că nu de mult a murit celebrul poet rus Cernișevsky, care, bănuit de nihilism, a suferit mulți ani in Siberia. Acum se scrie din Petersburg in privința unui parastas pentru Cernișevsky, proectat de studenți : „Tinerii s’au dus la preoții bisericei Vladimir, rugăndu-i să citească un parastas pentru sufletul lui Cernișevsky, dar ei s’au ferit de a pomeni numele răposatului. Preoții n’ aveau idee, că era vorba de a aduce omagiu unui răposat șef nihilist și erau tocmai să înceapă sfintele rugăciuni, când de-odată văzură intrând in biserică o ceată de studenți in uniforme. Popii cercetând aflară adevărul și nu mai voiră să celebreze parastasul. In acel moment sosi și poliția, care auzise despre cele ce se petreceau in biserică, și puse capăt manifestațiunii. De altminteri demonstația n’ar fi avut vreun caracter serios sau primejdios, căci puțini din oraș știau despre planul studenților. Șaisprezece studenți au fost expulsați de la universitate; ei pot fi reprimiți, daca se vor purta bine in timp da un an. Revoltă in pușcărie.—Din Paris se telegrafiază: In penitenciarul de la Labofilette in Tunisia a fost deunăzi teatrul unor evenimente săngeroase. Casa e pline de o mulime de criminali indi* t . —".j___.. t •" .......... FOIȚA ZIARULUI „TIMPULUN TRIUMFĂTOR Sunt și’n literatură, ca’n toate ramurile de activitate omenească, tipuri de șarlatani, cari cu foarte puțină osteneală și cu merite uneori mai pe jos decăt mediocre, estrag din fertila naivitate a societății, in care trăesc, cea mai îmbelșugată recoltă de foloase și de mulțămiri personale. La noi, unde spiritul public e foarte puțin format in materie de artă, slăbiciunile omenești fiind aceleași peste tot locul, isbînda acestor șarlatani intămpină mult mai puține greutăți, de cât intr’o țară cu o cultură serioasă artistică, unde gustul s’a rafinat și mintea s’a ascuțit de atâtea opere neperitoare, unde intre artist și public stă și veghiază un cordon formidabil de critici, gardieni luminați și conștiincioși, cari păzesc, ca pe un depozit sacru incredințat lor, maestatea și renumele unei lucrări de valoare, și apără gustul publicului de miasmele producerilor artificiale, bolnave și pestiferante. In astfel de țări, a doua zi dupe ce a eșit o carte cu intenții de originalitate, avangarda criticilor se pune în marș, atenția unui public numeros și inteligent îi urmărește pas cu pas , in presă, in saloane, in cafenele se discută, se citează pasage, se emoționează,—e o vibrare generală. —e un admirabil neastâmpăr de inteligenți in jurul și 'n desbaterile unui asemenea proces de celebritate. Greșeli sunt pretutindenea. Dar căt de rar și căt de anevoie se poate mistifica acolo o poliție așa de bine organizată! La noi lipsește aproape cu desăvărșire un control serios și neîntrerupt al producerilor artistice. Singurul om, care a știut la noi să pue critica la inălțimea la care au ridicat-o de câtva timp marii critici străini; singurul om, care ne-a dat in literatură căte-va pagini de cercetări profund savante, și uimitor de conștiincioase, este I. Gherea. Și numele acesta pus aici, pe mulți i va face să stringă din umeri și să se strimbe de nedumerire. Gherea scrie rar, intr’o revistă nu tocmai răspândită, și foarte puțini au avut ocazia să citească și să poată prețui cunoștințele întinse, logica severă și frumoasa inteligență a acestui analist cinstit și pacient. Cu mult departe de el, dedesubt și fără să -i semene, fac zgomot mulți scriitori, care -și iau sarcina de a critica pe alții, neavând nici temperamentul, nici cultura, nici spiritul, nici onestitatea indispensabilă unei îndeletniciri de felul acesta. Un poet neisbutit, ratat, dupe un șir de infructuoase asalturi rimate, trudit și desgustat de lipsa de succes a poesiilor sale,și sfărâmă lira de capul nenorocoasei muze, și ... s’apucă de critică, înveninat și hărțăgos, ca o fată care a imbătrinit nemăritată și pe care n’o mai cere nimeni, el va fi rău și neînduplecat cu poeții. Vai de cel care a mutat "accentul de pe o silabă pe alta, ori "și-a permis să rimeze „cioară“ cu „primăvară“ ! Imediat criticul nostru, care posedă și avantajul de a fi in secretele specialităței, se 'nfurie și trintește un articol, in urma căruia nenorocituui „pacient“ nu ’i mai rămâne decăt să ’și pue ștreangul de gât. Un gazetar din cei mărunței, furnișor de umplutură, cănd vede că aflarea subiectelor de tratat începe să’l neliniștească, după căteva ceasuri de adâncă meditare, se isbește cu palma peste frunte, a găsit o comoară de subiecte. Va luă in trei parale pe toți d-mii autori și se va trage trecuș. A doua zi 1 vezi rățoinduse pe trei coloane și forfecănd in dreapta și in stânga nopțile de osteneală ale vreunui nenorocit de scriitor. Și astfel in căptușala fiecărui autoraș găsești materia fulminantă a unui critic gata să facă explozie, la cea dintâia ocasie, la cea dintâia ciocnire de acul vreunei nemulțumiri. Aceasta e trupa ușoară, viermușorii, cari soesc și se pierd aproape in nămolul de secături, cari zilnic curg și se uită. Aceștia susțin și reprezintă luptele de infusorii nevăzute—scoase din cuprinderea simțurilor noastre. Deasupra lor, și dintre ei, și tot de trampa lor, dar cu mai mari eforturi, mai norocoși ori mai vicleni, isbutește să se ridice câte unul, sgomotos, tărăind pe sus ca un bondar și să se așeze pe chelia literaturei noastre, cu tot scrisul și gravitatea unui critic de primo cartello. Eatâ’l instalat la foiletonul unui ziar sigur subliniat din capitală unde apare ca o regularitate siderală odată sau de doi ori pe săptămână. Dar mai ăntăi el a trebuit să se gândească la alegerea unui mod particular de a spune lucrurile unui stil: pentru aceasta e o chestie de preferință voluntară și calculă. Citește cu o interesată atenție pe iubiții săi cronicari mondeni din Paris. Pândește bine la figurile și floricelele lor de condeiul, se estasiează de spiritul lor, și ’n fundul gândurilor lui ’și jură de a fi și el de spirit, de a fcri și el așa. Primele foiletoane merg cam greu. Adesea trebue să fure calapodul cu cismă cu tot. El simte că nu prea știe unde pleacă, unde are să ajungă, neavând nici o pregătire și nici un stoc de observații personale, care să’i dea o cărare incotrova, se clatină și caută echilibru, ca un om care s’a sculat buimac de somn. Așa șovăesc și par a’și dibui direcția toate șlepurile mari și grele, cănd se pornesc de la mal, până ’și iau vâni. Tinerul cronicar-foiletonist — și eu in momentul acesta mă gândesc la unii, și-l văd— se așterne din zi in zi mai fervent pe lucru, își colecționează un teanc de carte cu pasaje tăiate cu foarfecă din ziarele străine, citații strânse din toate părțile și rânduite cu grijă in ordine alfabetică, maxime, versuri, firmituri de gândire, epitete și vorbe consacrate — toate sunt puse bine, le are oricănd la indemănă. In acest arsenal bogat și variat de elemente de stil și de critică, el e gata in orice moment să atace orice subiect, căt de greu, cât de străin : intr’un ceas iți toarnă un foileton și’ți vorbește c’o siguranță și c’o liniște uimitoare despre orice poftești. Nimic nu’l sperie, nimic nu’l pune pe gânduri. Piesele de teatru, jocul actorilor, fesele licențiaților, și toate cărțile de conținut literar și chiar științific uneori, unde incă de sub teascurile tipografiei — toate trec și se cera prin foiletoanele acestui neadormit agent de control. Și numele lui — căci are prudența de a iscăli tot ce publică — acest nume care cade ca un tic in ochii cititorilor pe fiecare săptămână la o zi fixă, ajunge a sfredeli incetul cu incetul indiferența publicului nostru și — iată’l remarcat. Pe stradă, la întruniri, ia saloane lumea și ’i arată cu degetul. La teatru actorii si actrițele il caută din ochi, și cum il văd il salută, ’i zimbesc grațios, să strâng in jurul lui și ’i ascultă. Autorii se silesc să ’i facă cunoștința și sunt prinși de o vizibilă emoție cănd îi aduc cartea și ’l roagă s’o citească și s’o judece. Acum are ș’un stil al luitrampatin „l’esprit gaulois“, împăcat nu ,fermecătoarele finețe ale Francezului “ Și dacă nu citește cartea despre care vorbește, — dar are talentul de a te face să uiți despre ce tratează, are fraza unsă și curgătoare a omului „rafinat“ care se joacă cu condeiul. Citațiile abundă. In zece rănduri ai in totdeauna trei patru nemuritori de complimentat. Urmărit de atenția publicului, îș va lua in serios, își va croi mers, privire, vorbă și gesturi pe tala importanței și celebrității, in care a intrat. Căteva conferinți la Ateneu, cu subiecte rococo, vor fi indispensabile. Va traduce in românește o piesă a reginei. Va ști să se introducă la palat și, cine știe,să se facă oare-și cum necesar. Va ține l la Ateneu in auzul auguștilor suverani o conferință, b. care lingușirea fină și inteligentă va stabili un fir de fericită comunicație intre ei și M. L.—Un benemerenti va fi o arvună, un scaun la academie ’i va da o poză mai gravă, —dar el merge departe.... Ce fericite, și cum se ’ngrașă—incăntat de sine’și! Eată un ager luptător in capul literaturii noastre, A. Vlahuță.