Timpul, octombrie 1891 (nr. 216-240)
1891-10-01 / nr. 216
In tară pe un an..................................40 lei „ pe 6 luni................................20 lei „ pe 3 luni............................ . 10 lei Pentru streinătate, un an .... 60 lei Redacția și Administrația 43, Calea Victoriei, 43 Un exemplar ÎN Bani ANUL AL TREISPREZECELEA.—No. 216. EDIȚIA A DOUA LUNI 30 SEPTEMBRE-MARȚI 1 OCTOMBRE 1891 ABONAMENTELE: ANUNCIUri ȘI INSERȚII Linia 30 litere petit pag. IV . . . . o 40 Reclame........................ III .... L50 T » 11 • • • • 2.50 In Paris anunciurile se primesc la Agenția Place de la Bourse. acția și Administrația, — Calea Victoriei, — 43 exemplareS Bani Proiecte și resurse Intr’un precedent articol amenințat diferitele proiecte de legi care au fost elaborate de guvern în cursul acestei veri, lăudând activitatea unora din miniștri, dar criticând în același timp lipsa de coheziune în coordonarea diferitelor reforme, lipsa de direcțiune generală și de înțelegere între miniștri, nu numai asupra principiilor din proiectele elaborate, dar și asupra alegerii proiectelor care se pot realiza de îndată și care nu. Am zis că o înțelegere în sînul guvernului este neapărată, pentru că realizarea tuturor proiectelor deodată ar pricinui niște sporuri budgetare pentru care nu există resurse și că, prin urmare, trebuie ca înainte de toate guvernul însuși să știe care vor fi proiectele cărora se va cuveni a se da precădere. In adevăr, până acum nu ni s’a spus cât va costa reforma învățământului primar, deși lucrul acesta era esențial. Noi credem că realizarea acestei reforme va pricinui un spor budgetar de cel puțin cinci milioane pe an. Reforma îmbunătățirea clerului mirean va încărca și ea budgetul cu vre-o done milioane. Spoturile care vor trebui introduse în budgetul ministerului de rezbel se vor urca și ele la circa doue milioane. Reforma administrativă și înființarea gendarmeriei vor costa pe Stat cel puțin done milioane pe an. In fine, anuitățile datoriei publice se vor urca, din cauza împrumuturilor deja votate, cu vr’o alte done milioane. Iată clar că realizarea tuturor acestor reforme mai esențiale — fără să mai vorbim de reforma judecărielor de ocol și de altele mai puțin urgente—ar încărca budgetul Statului cu vr’o unisprezece milioane. Pe de altă parte Statul nu va mai avea resurse extraordinare cum a avut cu desființarea agiului, cu conversiunea, cu stingerea împrumutului Oppenheim etc. Prin urmare nu putem compta decât pe sporul natural al încasărilor și este învederat, că acest spor nu va atinge suma de treisprezece milioane cu care s’ar încărca budgetul la cheltueli. In asemenea condițiuni, va trebui sau să se realizeze economii asupra acestor diferite proiecte sau să se amâne unele din ele, dându-se precădere celor mai urgente. Cu atât mai serios se impune deci necesitatea unei înțelegeri între miniștri pentru a coordona, a alege și a pune în legătură unele cu altele diferitele reforme proiectate. Și se poate chiar să avem nevoie să recurgem la creațiuni de nouă resurse. De aceea credem că nu ne-am înșelat când am criticat desființarea desăvârșită a taxei de 5 la sută asupra șefilor funcționarilor, pe care guvernul Manu redusese la 2 și jum. la sută. E e probabil că înființându-se un impozit asupra venitului, funcționarii vor fi nevoiți să facă sacrificiul de 2 și jum. la sută asupra lefurilor lor, așa că li s’ar lua cu o mână ceea ce li s’a dat cu alta. Această situațiune ne impune datoria de a avea oarecare cumpărare în votarea creditelor estraordinare. Nu vom mai putea să ne permitem, în viitoarea sesiune, lcrul de a vota linii de drum de fer de interes local hotărîte după interesele electorale ale deputaților cutărui sau cutărui județ. Este clar neapărat ca toate proiectele speciale să fie discutate în consiliul de miniștri și să se proceadă la o lucrare comună, așa ca mănunchiul de reforme indispensabile și de îndată realizabile să fie prezintat ca un întreg, ținându-se seama de interesul general și de interesele cele mai primordiale. TELEGRAME Toulon, 10 Octombre C. de Freycinet a venit la Toulon ca să examineze la fața locului cestiunea fortificațiilor.—El a oferit un dejun ofițerilor generali.—A ridicat un toast pentru armata și pentru marina zicând că Franța găsește în armată sentimentul de siguranță, pe care nu-l mai cunoaște de vreo 20 de ani; ea vede întru aceasta o garanție de destine mai bune și a rangului ce ea înțelege să ocupe în lume. — Francia nu amenință pe nimeni; ea vrea pacea, dar ea știe că cel mai bun mijloc pentru a o avea este de a nu o aștepta de la nimeni, ci de a o datora sieși prin respectul ce inspiră. Belgrad, 10 Octombre Cercurile guvernamentale resping în numele partidului radical orice respundere în atitudinea lui Dnevni List în chestia conflictului episcopatului din Zaiar și a intervențiunei Rusiei în această afacere. Strasburg. 10 Octombre Guvernatorul s’a întors la Strasburg , a fost primit în mod solemn. D. Petri a mulțămit în numele comitetului țgrii pentru încrederea dată Alsaciei-Lorenei prin recenta măsură a pașpoartelor. —• Guvernatorul a râspuns că împăratul va acorda întotdeauna îngrijirile cele mai mari intereselor Alsaciei-Lorenci. Potsdam, 11 Octombre împăratul a sosit la 7 ore 55 de dimineața; a fost primit la gară de împărăteasa și de cel trei prinți mari. Londra. 11 Octombre Agenția River află din Rio de Janeiro că tulburările de la 9 Oct. seara s’au înăbușit de poliție; a fost un om ucis și câțiva răniți. Starea președintelui Fonseca s’a îmbunătățit. Bruxlies. 11 Octombre Ministrul Brasiliei a comunicat o depeșă oficială, care zice că lupta dintre poliție și spectatorii teatrului nu a avut nici o însemnătate; ordinea s’a putut restabili cu ușurință. Romi, 11 Octombre Asociațiunile liberale din Valletri au sosit azi dimineață însoțite de o deputăție a municipalității acestui oraș. —La amiazi ele s’au dus cu steaguri și muzică la Pantheon. —Numai deputăția municipalității a intrat și a depus o coroană pe mormântul lui Victor Emanoil.—Procesiunea s’a despărțit apoi în liniște. Congresul păcel imicul nostru d. Ioan Ciuflea, deputatul coleg. I de Dâmbovița, pleacă peste câteva zile la Roma, pentru a lua parte la lucrările conferinței pentru arbitraj și pentru pace. —Ședințele Congresului vor începe la 3 Noembre și se vor termina la 9. D. Ciuflea aderând la invitațiunea comitetului parlamentar italian pentru arbitraj și pentru pace, a primit din partea d-lui marchis B. Pandolfi, deputat și secretar al comitetului din Roma, următoarea scrisoare : Iubite coleg, Vă râulțămesc în numele comitetului.— Noi considerăm sosirea d-voastră la Roma, ca întoarcerea fraților iubiți după o lungă absență, —și suntem mândri de a vă primi în mijlocul nostru, pe voi, demni urmași ai măreței rase latine, care odinioară a dominat lumea prin armele sale și care astăzi nu dorește decât să fie iubită prin dreptate și bună-voință. Am fost totdeauna amicul și admiratorul vostru, și primul meu discurs asupra politicei străine în Camera italiană, a avut onoarea de a fi publicat de ziarele voastre, ceea ce dovedește că sentimentele mele nu sunt de ocaziune, ci o adevărată manifestare a inimei mele. Vă așteptăm cu brațe deschise, etc. Moartea lui Parnell (Prințepeșî) Corpul lui Parnell a sosit la gara din Dublin, era la 7 ore dimineață, o mulțime enormă îl aștepta; coșciugul a fost pus într’un dric pentru a fi transportat la primărie. Cortegiul era compus din membrii carneliști, de diferite ramuri ale ligei naționale și ale asociațiunei. Imprejurimele primăriei erau ocupate de o mulțime imensă, nerăbdătoare de a pătrunde în marea sală unde trebuia ,să fie spus corpul. Porțile primăriei s’au deschis mulțimea la 10 ore. Coșciugul era depus pe o platformă ridicată, care se perdea sub coroanele de flori. Trenuri speciale so sia și neîncetat din toate părțile Irlandei, aducănd mii de persoane. O ploae torențială cădea, dar mulțimea rămânea compactă avănd atitudinea cu desăvârșire liniștită; înmormântarea s’a făcut după amiazi; cortegiul era impunător, având mai multe leghe de lungime; dricul era tras de 6 cal; înmormântarea s’a făcut la cimitirul Glasnevin, în prezența deputaților parneliști, a unui mare număr de membri ai ligei naționale și a altor asociațiuni, a primarilor și a reprezentanților consiliilor municipale din Dublin, Kork și alte orașe, a unei mulțimi imense venită din toate părțile Irlandei. Ordinea a fost perfectă. Deputații ante-parneliști s’au abținut de la ceremonie. — D. Dillon a fost insultat pe stradă de mai multe persoane, care l-au tratat de ucigaș. Societățile unite irlandeze din Chicago au adoptat o resoluțiune, care declară că nici unul din aceia cari au fost partizani ai urmăririlor contra lui Parnell, nu va fi recunoscut ca șef al irlandezilor în America. Chestia Slănicului Publicăm aci următorul interesant raport pe care epitropia generală a casei Sf. Spiridon din Iași l-a adresat d-lui ministru de interne în cestiunea Slănicului. Acest raport prezintă interes pentru public, căci lămurește cestiunea litigiului dintre comuna austro-ungară Kezdy- Vaserhely și casa Sf. Spiridon. Aceasta a de un interes cu atât mai mare pentru cititor cu cât știm că de doar ani se fac nenumărate stăruință pe lângă guvern, de către zisa comună ca să rămâie ca proprietară în România, chiar și după retrocesiunea pămenturilor ce s’au constatat de către comisia mixtă din 1889 că cu nedrept au fost împresurate de imperiul vecin... Daca Statul român ar admite aceste pretențiunî care se manifestă și sub inrîuriri diplomatice, atunci și puținul pământ ce s’a retrocedat în fine — din multul cât s’a împresurat de Austria — tot n’ar aparține Românilor.. Am fi câștigat idealmente dar pentru a rămâne de fapt păgubași ca și înainte de d limitarea din 1888. Epitropia Sf. Spiridon nu înțelege lucrurile astfel și susține drepturile sale cu îndărătnicie împotriva finețelor de interpretare ce dau Ungurii acestei cestiuni. Noi credem că bine face epitropia Sf. Spiridon și nici poate să cedeze până ce justiția țării nu se va pronunța hotărîtor. Căci în materia aceasta justiția — și numai justiția poate să hotărască și să dea dreptatea cuî o are , și dacă Ungurii se cred proprietari în România să vină să reclame la tribunalele noastre să li se lichideze pretențiile —părăsind calea stăruințelor piezișe, ele astăzi nu le pot fi de privită ca altă dată. Domnule ministru. La întrebarea ce ne adresați pentru lămuririle ce vă sunt necesare în cestiunea teritorului retrocedat regatului României la punctul Keșkeșului — teritorul ce aparține moșiei Slănicului, proprietatea casei spitalelor Sf. Spiridon—avem onoare a vă răspunde următoarele: Cercetând dosarul nostru No. 553, care cuprinde amănuntele afacerei, studiind harta moșiei noastre cu data anului 1840, rezultă că moșia noastră a Slănicului, a donată casă Sf. Spiridon, prin hrisovul domnitorului Constantin M. Giian Racoviță Voivod, in anul 1757 la 1 Ianuarie—avea de hotar însăși fruntaria Sfatului Moldovei, adică pârăul Keșkeșului. Că prin anul 1840 la această parte a hotarului nostru am început a avea supărări de încălcare din partea Ungurilor din comuna Vaserbely, și că mai cu seamă în anul 1855 „acești Unguri au îndrăsnit de au alungat cu putere pe arendatorii noștri de pe acest pământ cuprins între pârăul Keșkeșului și pârăul Pufului puind vitele lor în locul alor noastre și așezând în pădure cazane de fabricat potasă. Dosarul nostru No. 553—identic întru aceasta cu dosarul No. X al ministerului afacerilor străine dovedește în mod neîndoios că ne-am spus, că au urmat multe hărțueli între noi și încălcători, dintre care unii au fost chiar aduși legați la Târgul Ocnei. Că administrația și guvernul nostru au intervenit de mai multe ori restabilind stăpânirea, după cum arată movilele de graniță, petrele de hotar și bourii săpați în trunchiul unor arbori seculari. Se arată apoi că Ungurii, susținuți de guvernul lor, devenind tot mai îndrăzneți, în anul 1856, împreună cu autoritate comunei Vaserhely întovărășite de finanța austriac, au stricat movilele de hotar, nivelându-le la fața pământului și au tăiat arborii bătrâni înloourați cu marca țării. Aceste fapte culpabile se dovedesc prin raportul comandamentului militar al graniței Moldovei de la punctul Oituzul No. 79 din 30 iulie 1850 , prin raportul isprăvniciei ținutului Bacău No. 9018, din 27 Iulie 1856 , prin adresa departamentului dinăuntru No. 14.577, din 30 Iulie 1856. In fine, prin raportul No 87 din 9 August a comandantului graniței noastre la Oituz se arată că Ungurii ar venit cu putere și ar înființat semne noul de hotar bătând stâlpi și ridicând alte movile pe linia pârâului de la căzătura Pufului, pe care comandantul nostru stricându-le, ungurii au năvălit cu mai mare putere și le-au reînființat. De atunci locuitorii din comuna Vaserhely, susținuți de guvernul Austriei s’au menținut tot cu putere pe această parte a moșiei noastre, cu toate repetitele reclamațiunii și protestări făcute de guvernul țârei în 1857, 1858, 1862, 1863 și 1872. Starea aceasta de hărțuire dintre Unguri și noi, de protestări din partea guvernului nostru și de impunere cu puterea din partea celor din Vaserbely, a mers astfel până în anul 1873, când s’a instituit o comisie de delimitare care, apoi prin bună înțelegere a ajuns de a facut delimitare între Austro-Ungaria și România prin actul formal internațional încheiat la anul 1887. In virtutea acestui act ni s’a retrocedat teritoriul încălcat la 1885 cuprins între pârâele Keșkeșului ca în 1840, dar tot a mai râmas în Austria o bună parte din moșia Slănicului—fiind-că despre munții Șandrului nu s’a putut restabili linia tocmai pe unde era în trecut ci s’a așezat cu mult mai jos. Aceasta se constată ușor din comparația hărței noastre din anul 1840 față cu harta delimitatoare din 1887. Rectificarea aceasta de hotar s’a făcut în virtutea documentelor și actelor ce poseda guvernul român, și mai ales în virtutea actului internațional de hotărnicie dintre principatul Moldovei și principatul Transilvaniei din anul 1792, pe care comisia mixtă din 1887 le-a avut în vedere. Odată restatornicită fruntaria regatului României la pârăul Keșkeșul, cestiunea de proprietate a comunei de Vașerbely asupra bucăței de pământ dintre pâraele Keșkeș și Puful era în plicit precurmată, deoarece s’a dovedit că acest pământ era drept românesc. Noi din momentul când, comisia de aplicație a actului de delimitare a tras linia de fruntarie definitivă — fiindcă din străveche vreme moșia noastră a mers până în hotarul Transilvaniei — noi zicem, în bună credință, am pus stăpânire în 1889 pe locul retrocedat, l’am înscris cu fondarul în registrele comunei Târgului Trotușul, unde plătim regulat fondarul de mai bine de două ani de când avem stăpânirea de fapt asupra pământului acestuia. Mare însă ne-a fost mirarea să vedem acum că comuna Vaserbely restălmăcește iarăși faptele și pretinde să stăpâniască acest pământ și peste hotarul Austro-Ungariei, precum îl stăpânea pre când pretindea că hotarul țârei este la pârăul Puful. In virtutea cărui drept mai reclamă ea astăzi această stăpânire ? Înainte de actul de delimitare, comuna Vașerhely, ne opunea argumentul peremptoriu că de vreme ce hotarul Moldovei este la pârâul Puf, iar nu la pârăul Keșkeșul, pământul dintre aceste rîulețe fiind impărătesc, ca atare aparține Vașerhelenilor pentru rezonul că moșia lor merge până la fruntaria Moldovei. Cestiunea de stăpânire o revindecă pe atunci zisa comună, față cu noî în virtutea dreptului de suveranitate politică , iar dreptul privat de proprietate îl făcea să decurgă zisa comună ca o consecință firească din dreptul politic al punctului fruntariei, peste care noua ne era interzis a poseda. Era atunci oarecare logică în argumentarea aceea, dar de îndată ce s’a precurmat definitiv chestia de frontarie politică, nu mai poate avea loc pentru cel din Vaserhely, cestiunea de hotar al proprietăței lor private, fiind-că ea s’a stins cu chestia fruntariei politice cu care erau strîns legate între sine. Că să mai poată azi susține, sub formă de proprietate privată, stăpânirea sa pe locul retrocedat nouă, comuna Vaserbely ar trebui să ne înfățișeze un hrisov Domnesc a vre-unui Domnitor Moldovan, doveditor că comuna a cumpărat acest pământ peste hojtarul Transilvaniei, din trupul moșiei Slănicului. Dar cum sa ne înfățișeze asemenea hrisov când nu’l are și nu’l poate avea. Cum stătue dar și astăzi să rămân stăpână pe pământul care s’a dovedit că ni l’a răpit în 1855 cu putere? Pe temeiul cărui principiu de drept reclamă ea? Pe temeiul prescripțiunei care ar sancționa răpirea făptuită in 1855 în dauna casei Sf. Spiridon? Aceasta nu se poate invoca în contra noastră, în virtutea legislației noastre civile, fiindca, în specie, noi am fost deposedați cu denșila de către o comună străină Statului Românesc pe care o protegia cu forța Imperiul vecin și nici casa Sf. Spiridon, nici chiar Principatul Moldovei nu era în stare sa facă un „casus belli“ pentru aceasta. Fată de forța majoră care a stricat hotarul țârei în acel timp și de care ocazie s’a folosit comuna ungurească ca să uzurpeze dreptul nostru de proprietate, nu există prescripțiune juridică pentru că această prescripțiune nu are loc atunci când un Stat vecin pune în absolută neputință pe cei lezați din cel l’alt Stat să-și exerciteze normalmente drepturilor lor de proprietate. Dar apoi chiar această prescripție a fost întreruptă și nu se mai poate invoca astăzi după retrocesiune. Fiind să guvernul român care este tutorele casei spitalelor Sf. Spiridon după așezăminte, an cu an, începând de la 1850 și până când s’a primit lucrarea de delimitare, s’au hărțuit cu Ungurii din Vaserhely le-a protestat stăpânirea și a reclamat necontenit, până ce Austro-Ungaria a trebuit în fine să admită rânduirea unei comisiuni mixte care a rectificat frontiera dintre ambele State. Comuna Vaserhely se preface a nu înțelege că în condițiile în care se află nu poate fi proprietar în România și pretinde cu stăruință să se aplice în favoarea ei art. XXI al instrumentului internațional din 1887 în virtutea căruia s’a restatornicit definitivamente fruntaria Regatului Român față cu Austro-Ungaria. Dar uită că aceste articole nu crează dreptul de proprietate pentru cine nu le-a avut niciodată, căci ele stipulează numai că rectificarea fruntariilor „nu va aduce prejudicii proprietarilor“ care ar trece cu moșiile lor, sau cu părți din moșiile lor, dintr’un Stat într’altul. Intr’aceasta este negreșit sub înțeleasă condiția de a fi mai întâiu cineva proprietar, în sensul legal al cuvântului, iară nu uzurpator, căci actul internațional n’a putut avea de scop să consfințească uzurpațiunile. In toate cazurile și noi suntem proprietari și socotim că avem dreptul să ne credem prevazuți și noi, ca și Ungurii, de opotrivă protejați de stipulațiunile actului