Timpul, ianuarie 1895 (nr. 1-24)

1895-01-28 / nr. 23

ANUL AL ȘAPTE­SPRE­ZECELEA. — No. 23 AL TREIA SAMBATA 28 IANUARIE (9 FEBR.) 1895 ABONAMENTELE In țară pe un an........................................40 lei „ pe 6 luni........................................20 lei „ pe 3 luni......................ț. . . . 10 lei Pentru streinătate, un an..........................50 lei Redacția și Administrația — 23, STRADA DOAMNEI, 23 — Un exemplar 15 Bani ANUNCIURI și INSERȚII Linia 30 litere petit pag. IV ..... • 0,40 Reclame ...... n HI ..... . 2,50 " .................n II . . . .6.­­" . In Paris anunciUrile se primesc la Agenția Havas, 8 Place de la Bourse -■ [ ' ' q | -------­A­i Redacta și Administrația — 23. STRADA DOAMNEI, 23 — Un­ esemplar XS Bani In ce­ a ajuns vorba Liberalii au mai găsit o vină partidului conservator , n’are ilus­­trațiuni partidul acesta ! Cele­ l’alte ar fi, se vede, cum ar fi, dar conservatorii sunt săraci de oameni de valoare. Numai nuli­tăți , abia ici și colea câte o me­diocritate ; toată puterea partidului e grămădită pe banca ministerială, dar, și acolo, un ignorant, un ne­bun și un avocat compun buche­tul. In această stare găsește pe conservatori Voința Națională, pe care se vede că au mai slăbit-o fri­gurile anti-miniere. Am putea întreba: cine sunt cei cari vorbesc cu atâta ifos? Unui partid al cărui stat-major se compune din somități ca Nacu, Garada, Stolojan, Nicu Xenopol, Ferekide, Dumitru Sturdza, Sih­­leanu, Ștefan Șendrea și alții ejus­­den farinae, nu-i șade bine să caute nod în papură pe tema ilus­­trațiunilor A avut și partidul li­beral ilustrațiuni ca C. A. Rosetti și frații Brătieni, dar e cam mult de atunci. Astă­zi, fruntea partidu­lui sunt modeste mediocrități și greu­ își poate închipui cine­va cam ce fel de minister ar putea alcătui liberalii când ar căpăta pu­terea. In asemeni condițiuni Voința Națională poate vorbi despre ori­ce, numai despre ilustrațiuni nu. Am putea iarăși să răspundem organului liberal că națiunile nu produc necontenit ilustrațiuni și că, dacă ar fi vorba să nu poată avea un partid puterea de­cât a­­tunci când în rândurile sale se gă­sesc foarte multe ilustrațiuni, a­­­tunci—nu numai în țara noastră, ci pretutindenea — numai odată poate într’un veac ar fi posibil să se alcătuiască guverne. Dar, zice­ o vorbă veche: «nu strica orzul pe gâște când e iarba la genunchii. Fie cum pretinde Voința Națio­nală, n’avem în rândurile noastre oameni de valoare excepțională, despre a căror capacitate și strălu­cite însușiri să fi râsbătut vestea până în pustiurile Africei și la poalele Cordilierilor; suntem niște oameni de rând, așa cum ne-au creat puterile națiunei și impreju­­rările. Ei! Ș’apoi? E destul atâta ca să ne facem bagajul și să cedăm locul mult străluciților oameni de Stat Nacu, Moruzzi și compania ? Ceea ce se poate întreba despre un partid în țara noastră, e nu dacă numără multe ilustrațiuni, ci dacă poate și știe să muncească, dacă e în stare să satisfaca nevoile pe care zilnic le ridică mersul me­reu înainte al națiunei. Aceasta e piatra de încercare a partidelor noastre și a tuturor par­tidelor din lume. E vrednic și merită puterea par­tidul acela care poate lucra cu fo­los pentru țară. Și cum stăm sub raportul acesta ? Proba e de mult făcută și opi­­niunea publică a avut din belșug elementele necesare pentru ași forma convingerea. Doui­spre­zece ani a stat parti­dul liberal la putere și nimic n’a făcut, în­cât cu drept cuvânt se poate zice că jurați au fost acești doui­spre­zece ani din viața popo­rului român. Căci transformările prin care a trecut țara în acest pe­ricol s’au datorit sau unor împre­jurări mai pre­sus de puterea noas­tră, sau directei lucrări a națiunii. De la dânșii însă, din propria lor putere, nimic n’au făcut liberalii pentru obștescul bine. Din marele numar de chestiuni complicate și arzătoare pe care li­beralii le-au găsit puse la ordinea zilei când au venit la putere, una singură măcar n’a fost rezolvată până la venirea noastră ; și numai în șase ani partidul conservator a curățit în mare parte terenul. E sau nu adevărat aceasta ? Pot liberalii să replice ceva? De atâtea ori le-am făcut para­lela aceasta, nici o dată însă n’au îndrăsnit să protesteze, ei cari au toate îndrăsnelile; și atât de slabi se simt pe tărîmul acesta, în­cât au ajuns acum să se mânie când pui în cumpănă activitatea lor cu a noastră, semn în­tot­dea­una rea. Și dacă noi am muncit cu folos deslegând atâtea chestiuni mari, dacă națiunea știe aceasta și mai știe că adversarii noștri sterpi au fost în toată vremea, ce nu pasă dacă în rândurile noastre sunt sau nu ilustrațiuni. Dacă într’atâta a ajuns vorba, a­­poi putem fi mulțumiți; căci cu sau fără ilustrațiuni, ne-am făcut dato­ria, nu’am stat la putere ca trântorii în stup, ci am muncit neîncetat pentru binele public. Noi ne mulțumim cu atâta. ------------------------------------------------------------­ TELEGRAME Din Budapesta Budapesta, 7 Februarie D. Wlassu­s, ministrul cultelor, a fost ales deputat la Csakathum­, după o luptă vine, cu 1280 voturi contra 1220 date d-nului Maior, catolic, membru al partidului popo­rului. Camera deputaților a adoptat budgetul apărării naționale. Din Petersburg Petersburg, 7 Februarie, Prințul de Muntenegru va merge la Pe­tersburg după invitația specială a Țarului. Oficialul anunță aprobarea proiectelor pri­vitoare la cumpărări de gran­it de secară de către Stat în scopul de alimentație a po­pulației ți a armatei ; aceste produse se vor cumpăra direct de la producători. Țarul ți Țarina au de gând să meargă mâine la Țarskoe Selo. Se asigură că perechia imperială va face în cursul acestei veri o vizită reginei En—­gh­ierei. In Februarie se va ține un meeting al ex­portatorilor de petrol în scopul de a căuta mijloacele de a spori exportul petroliului. Un alt meeting, al acelora cari se ocupă cu creșterea animalelor cornute, se va în­truni într-un scop analog în luna lui Martie. Decorarea d-lui Ressmann Paris, 7 Februarie. D. Faure a semnat decretul care conferă fostului ambasador al Italiei, d. Ressmann, marele cordon al legiunei de onoare, care i-se va remite când va prezenta scrisorile sale de rechi­mare. Portretul d-lui Exarcu D nul Exarcu simte nevoia să fie scor­monit din când in când și dacă vede că’l lași în pace, că l’ai uitat și nu te ocupi de dînsul, îți dă cu cotul întocmai ca coconițele care se plimbă între Epis­copie și bulevard de la 8—12 noaptea. Pe ziua de eri d-sa a crezut de cu­viință să-și facă puțină reclamă prin Vo­ința Națională ca să ne spue că nu este primul venit în țară și că a pus umărul în acești din urmă două­zeci de ani pen­tru ridicarea noastră culturală etc. etc. Știindu-i foarte generos și tot­dea­una a payer de la per­sonne în toată accep­țiunea cuvântului, nu vom tăgădui un sin­gur moment că d-sa și-a plătit birul în această țară chiar cu mai mult de­cât umărul. A avut o idee genială d. Exarcu când ne-a spus că este sufletul Ateneului, căci de când suntem n’am văzut suflet care să se asemene mai mult cu trupul cum se aseamană Ateneul cu d. Exarcu. Priviți monumentul în cestiune , de de­parte­­ ți închipuește că ascunde cine știe ce bogății însemnate, că e împărțit în Camere somptuoase, bine distribuite. Ai urcat treptele Ateneului, te găsești într’un vestibul admirabil și ai în față-ți niște splendide scări de marmură. Dar să nu mergi mai departe, căci îți pierzi toate iluziile și constați îndată că arh­itectul a sacrificat întregul monument numai și numai pentru vestibul și că arh­itectura antică trăește în acest edificiu într o pro­miscuitate indecentă cu arh­itectura mo­dernă. Ai zice că e un moșneag de 70 de ani care se dă în dragoste cu o fetiță de 18 anișori. Priviți acum și pe d. Exarcu și vedeți ce perfectă asemănare cu Ateneu­l. In­strucțiunea­­ sale e tot așa de serioasă ca poleiala pusă pe firele ce înconjoară acoperișul monumentului din grădina Epis­copiei. Nu vă atingeți, nu sgârâiați, căci dis­pare și rămâne tinicheaua­­. D. Exarcu își termină panegiricul din Voința spunând că : «numai niște scribi ignoranți (ca noi) pot lua peste picior pe un asemenea bărbat !». Aici să ne erte ! Ori­cât de mare ar crede că este ignoranța noastră și or cât de arzătoare ar fi pofta d-sale, peste picior nu­­ luăm ! A greșit adresa. ------------------------------------------------------------­ ------------------------------------------------------------­ HOTĂRIRI VIRILE Aseară s’a Întrunit comitetul executiv al partidului liberal. întrunirea s’a ținut la d. D. Sturdza. Afară de membrii oficiali ți oficiați ai par­idului, au mai asistat d-ni: Al. Pădeanu, G. Exarcu și I. N. Iancovescu, delegații di­sidenței conservatoare, autorizați să primească orî­ce hotărîre virilă s’ar lua. D. D. Sturdza prezida având la stânga pe Bianu ți la dreapta pe Al. Beldiman (a nu se confunda cu directorul Adevărului). Șeful, grav cum îl știți, expune pe scurt scopul întrunirea, apoi dă cuvântul oratorilor inscriși. Cel dintâiă care vorbește e d-nul Gogu Cantacuzino, directorul Voinței. — Vom­ fi scurt, a zis colegul lui Zaha­ria, dar vom­ fi precis. De două ori ’mi-am pus candidatura de când sunt ciocoii la pu­tere și de două ori am căzut din pricina ingerințelor..... Voci.—...administrației reacționare. O știm. — Daca sub regimul vampirilor, a con­tinuat d. Cantacuzino, nu poate pătrunde în Parlament nici un om de valoare, nici un om capabil, de ce ambcii noștri să mai mă­rească mobilierul Parlamentului — această țandrama, cum zice amicul meu De­lvrancea, unde zilnic se restignește democrația ți libe­ralismul ? (Aplause). D. G. Paladi, felicitând pe orator, adaogă : — Mă unesc cu totul la cuvintele atât de clare ți la concluziunea ața de virită a iu­bitului director al Voinței. «Am căzut la alegerile generale din 1892 ți de atunci am refuzat sistematic orî­ce scaun ’mi s’a oferit; ți știți prea bine că, dacă comitetul liberal din Ploești nu hotăra candidatura lui Delavrancea, de­sigur ați fi fost ales». Nu se sfârțise discursul d-lui Paladi când cine­ va ceru cuvântul : — Sunt, fără rezerve, de părerea preopi­nenților, zice noul venit , să ne retragem imediat din Parlament. D. G. Ionescu, din Ploești—căci el era— primi vicile felicitări ale asistenței. După un mic incident fără consecințe, de alt­fel, petrecut între d-nii Exarcu­ți Pă­­dleanu, sufletul Ateneului dă citire, în a­­plausele nesfârțite ale adunărei, următoarei energice rezoluțiuni: «Față cu desfrâul Camerei și Senatului înstrăinaților de la guvern, toți amicii po­porului iau angajamentul solemn de a de­misiona din Parlament în ajunul închiderei Corpurilor legiuitoare*. — încă un pas energic ca acesta, zice d. Iancovescu la etire, ți ministerul e­le­ciric. Reporter, nimic de temut și toată inteligența lor o întrebuințează numai spre a-șî plănui evadarea,—și cu sistemul nostru actual de temnițe nimic nu e mai lesne. Putem zice că acest sistem este aproape ridicol. Nu numai că nu prezintă nici un fel de severitate, că traiul în comun este o petrecere pentru criminalii adunați împre­ună și o școală de corupțiune, unde se în­cheie tovărășii, se organizează bande și se plănuesc evadările, dar, afară de aceasta, nici un obstacol serios nu-i împiedecă de a pleca când li s’a urît. Le ajunge să se înțeleagă cu vre-un to­varăș și să cumpere cu câți­va lei pe vre-un dorobanț de pază, care, când îi vede fugind, are grija să tragă în vânt, — și tâlharii îșî recapătă libertatea, libertatea de a jefui și de a asasina din nou. In alte țari e pedeapsa cu moarte, care e un mijloc radical de a împiedica pe cri­minali să comită alte crime. Noi am su­primat, cu drept cuvânt, această pedeapsă fioroasă. Dar dacă cruțăm viața asasinilor, este o datorie de a lua măsuri pentru a se cruța și viața nevinovaților cari cad în fie­care an victima tâlharilor evadați. In alte țâri putem zice că un asasin nu «servește» de­cât o dată. Cât a fost prins, cariera lui s’a isprăvit. La noi, a­­celași asasin «servește» de cinci, șense, zece ori, până când, în mod câte o dată cam nelegal, e împușcat de soldați la colțul unei păduri. Așa­dar necesitatea de a înființa o tem­niță, din care cel puțin criminalii primej­­dioși să nu poată scăpa, ni se pare evi­dentă. Locul cel mai nemerit unde, după pă­rerea noastră, s’ar putea așeza o ase­menea temniță ar fi o mică insulă pe care o avem la gurile Dunărei și care e cunoscută sub numele de insula Șerpilor. Această mică insulă ne-a fost atribuită la 1878 prin tratatul de Berlin, o dată cu Dobrogea, și e situată în marea Neagră la 38 kilometri de țărm. Jurnalul socie­­tăței de agricultură publică, în ultimul său numar, o descripție și un plan al a­­cestei mici posesiuni românești, foarte puțin cunoscută până acum. După această descripție insula ar avea o întindere de vre-o patru­zeci de po­goane, o înălțime de 29 metri deasupra nivelului mărei, o climă sănătoasă și chiar o vegetație frumoasă. N’are izvoare de apă dulce, dar se știe că apa de mare se poate foarte lesne transforma în apă de băut. Pentru moment, insula Șerpilor nu e o­­cupată de­cât de păzitorii, unul rar și de cinci ori șase soldați. Autorul descripției din Jurnalul socie­tății agricole e și el de părere că ar fi un loc nemerit pentru așezarea unui peniten­ciar. Și într’adevăr nu credem că s’ar putea găsi vre-un loc la noi de unde să fie mai greu de evadat: trei-zeci și opt de kilometri de mare nu se fac în noi. Spațiu ar fi destul pentru clădirea unui edificiu cât de mare, după sistemul celu­lar, singurul recunoscut astăzi eficace, și această clădire s’ar putea zidi chiar de a­­testanțî, cum s’a făcut și în alte țâri, căci paza lor pe timpul lucrărei în insulă nu ar prezintă nici o greutate. Odată acest așezământ de utilitate pu­blică terminat și Zdrelea, Cimpoeru, Mă­­runțelu și cei-l­alți așezați într’însul, am putea spera că ne vor da puțină odihnă și că vom dumnealor,auzi mai rar vorbindu-se de ----------------------——♦—----------------------­Parlamu­l siu Londra Mesagiul regal.—Afacerea armenească.— Proectele anunțate.— Chestia Camerei Lorzilor. —Ul­timele telegrame. Agenția română ne a transmis o dare de seamă scurtă a mesagiului reginei Enghi­­terei, citit la deschiderea sesiunei actuale a Camerei Comunelor și Camerei Lorzi­lor. De­și nu avem încă nici astă­zi tex­tul întreg al discursului tronului, găsim în ziarele străine pasagiul complect care se ocupă cu afacerea armenească și față cu importanța aces­tei chestiuni, îl traducem aci în întreg: «In urma raporturilor primite de gu­vernul Men despre niște excese comise de trupe turcești regulate și neregulate contra Armenilor într-un district din A­­sia­ Mică, am crezut nimerit a face Porții în unire cu alte puteri, reprezentațiuni. Sultanul a declarat că va pedepsi aspru pe ofițerii și soldații culpabili și a trimis o comisiune pentru a face acolo o ins­trucțiune. Delegații puterilor, cari au con­suli în Erzerum, vor însoți comisiunea aceasta». Afacerea aceasta a și fost obiectul unei discuțiuni imediate în Camera Lorzilor și a dat Lordului Rosebery ocazia de a-și exprima satisfacția pentru faptul că En­­gliteza a putut proceda în perfectă înțele­gere cu toate puterile , mai cu deosebire Rusia, Franța și Italia au dat dovezi că nu sunt conduși de egoism. Dacă rapor­turile din Armenia, a adăugat Lordul Ro­sebery, se vor adeveri, ar fi cu neputință să se lase populația creștină de acolo în starea de acum, căci ar fi expusă răsbu­­­nărilor. Declarația aceasta importantă este un avis destul de deslușit pentru Sublima Poartă. Din cele­l­alte enunciațiuni ale mesa­grului merită să relevăm proiectele ce vor veni in desbaterile Parlamentului: com­­plectarea legilor care regulează proprie­tatea funciară în Irlanda, chestia biseri­cească din ținutul Wales, reforma electo­rală, controlul debitelor de băuturi spir­toase ; pe tărâmul politico-social se remarcă propunerea de a înființa «judecătorii de împăciuire» în cazuri de diferende între lucrători și între lucrători și patroni. Corespondentul din Londra al ziarului Neue Freie Presse telegrafiază, că în ca­binet există speranța de a epuiza în sesi­unea actuală întregul program desvoltat la Newcastle. Lucrul acesta va fi cam greu, pentru că majoritatea de care dis­­pune guvernul e slabă și expusă fluctu­­ațiunilor ; se știe că la închiderea sesiunei precedente, majoritatea aceasta se com­punea din abia 14 voturi. Cu toate acestea pare că­­ Roseberg are încredere în rod­nicia sesiunei. Din cauza aceasta mesagiul nu vorbește nimic de chestia Camerei Lorzilor, chestia cea mai delicată a programului liberal, discutată de primul-ministru la Cardiff și de ministrul finanțelor la Derby. Discursul din Cardiff al Lordului Ro­sebery se distinge prin fraza următoare : E.Pedica cea mai mare pentru realizarea rogramului din Newcastle este Camera Lorzilor, chestia aceasta este prin urmare chestia cea mare a zilei». Sir William Harcourt a declarat câte­va zile mai târziu când și-a ținut discursul la Derby, că amestecul Camerei Lorzilor in legislația populară a atins un punct, care nu se mai poate tolera. Totuși mesagiul nu con­ține nici un cuvânt despre Camera Lor­zilor, împrejurarea aceasta întărește bănuia­la, că, cu toate desmințirile categorice ale d-lui Harcourt, tot mai există divergințe în cabinet asupra acestei chestiuni, așa că ministerul nu -și consideră poziția atât de puternică încât să poată aborda în Parla­ment și chestia aceasta. Probabil că Lor­dul Rosebery, cu toate declarațiile sale de la Cardiff, vrea să termine íntâia cu proiec­tele de reforme pozitive, pentru a-și încerca apoi norocul în marea chestiune atât de nesigură. * * * Agenția română ne transmite astăzi te­legrama următoare : Londra, 7 Februarie Camera comunelor. Sir Grey declară că guvernul a refuzat până acum publicarea documentelor asupra Armeniei pentru că această publicare nu ar fi fost avantagi­­oasă nici pentru Armeni, nici pentru ac­țiunea comună a puterilor, dar n’ a dat nici­de­cum Porții asigurarea că aceste documente nu se vor publica nici o dată. Răspunzând la chestiunea dacă aceste documente nu sunt de natură a fi publi­cate, Sir Grey zice că nu, dar știrile ce s’au primit până acum asupra incidentu­lui de la Sassoun sunt cu mult mai rele de­cât ori­ce s’a putut afla vr’o dată a­­supra vr’unui alt incident oare­care. Guvernul declară de asemenea că având în vedere situația actuală la Madagascar, s’a amânat discuția cu Francia a chesti­unea drepturilor supușilor englezi la Ma­dagascar. Nici guvernul Kovas, nici Fran­cia nu a anunțat declarația cherestei, dar ostilitățile s’au deschis. Guvernul rămâne neutru. ------------------------------------------------------------­Eastern. Evadări și penitenciare Svonul răspândit mai alaltă­ era despre o încercare de evadare din partea bandi­ților Cizmaru, Căpățână și Tambuluc a pus din nou la ordinea zilei chestiunea sistemului nostru penitenciar, chestiune despre care ne-am ocupat și altă dată in coloanele acestui ziar. Bandiții citați mai sus își procuraseră o pilă pentru a’și tăia cătușele și, dacă nu prindeau de veste păzitorii, tâlharii s’ar plimba iarăși prin țară însemnân­­du-șî drumul cu numeroase victime. Dar dacă n’au reușit acum să scape din Văcărești, nu e mirare ca peste cât­va timp să evadeze din cele­l­ alte temnițe unde vor fi trimiși, precum au evadat și în alte rânduri. In general putem zice că la noi toți bandiții indrâsneți scapă din ocne ori­când vor—căci o­dată osândiți nu mai au Răsboiul chinezo-japonez In privința negocierilor de pace, între­rupte acum prin retrimiterea negociatori­lor chinezi din cauza insuficienței manda­telor lor, Central News of Germany află următoarele amănunte : A doua conferință a miniștrilor japo­nezi cu plenipotențiarii speciali ai Chinei, ținută Sâmbătă, a luat un sfârșit nepre­văzut. La începutul ședinței Chinezii do­­riau să trateze despre condițiunile pentru o încetare imediată a ostilităților. Japo­nezii refuzară aceasta și cerură ca înainte de toate să se verifice actele de acredi­tare ale mandatarilor din ambele părți. Atunci se văzu că hârtiile Chinezilor nu erau suficiente, pentru că negociatorii nu puteau accepta nici o condițiune fără în­voirea guvernului chinez.

Next