Timpul, ianuarie 1896 (nr. 1-23)

1896-01-28 / nr. 22

ANUL AL OPT­SPRE­ZECELEA. — No. 22 UN NUMER 10 BANI ABONAMENTELE In țară pe un an.................................30 lei « pe 6 luni..................................18 lei « pe 3 luni..................................10 lei Pentru streinătate, un an.....................50 lei In Paris ziarul nostru se găsește cu 0.20 b. numărul , la Agence de journaux étrangers, rue de Maubeuge, 69 și la tote chioșcurile. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA — 16, Strada Academiei, 16 — Toți amicii noștri sunt înștiințați că la clubul conservator s’a instituit o co­­misiune care sâ primească reclamațiu­­nile tuturor alegătorilor cu privire la înscrierea lor în listele electorale. Toți domnii alegători cari ar avea să facă vre-o reclamațiune, fie pentru că n’au fost trecuți în liste, fie pentru că n’au fost înscriși în colegiul căruia aparțin, se pot adresa acestei e­misiuni, în toate zilele, de la orele 5 la 7 d. a., în localul clubului conservator; toată procedura înaintea diferitelor instanțe va fi îndeplinită în mod ab­solut gratuit, iar interesele reclamanți­lor vor fi susținute gratuit de un grup de avocați însărcinați anume cu această misiune. UM INCAPABIL Cum, nu partidul conservator a in­ventat caracteristica și atât de potri­vita denumire de „colectivitate“ pen­tru partidul zis național-liberal; cum, existența și apucăturile „Ocultei“ nu de noi au fost divulgate; tot așa nu nouă ne revine meritul de a fi rezu­mat însușirile actualului președinte al consiliului în formula: „Un om incapabil“. Roșii au de câți­va ani francheța de a spune pe nume lu­crurilor ce -l privesc aproape numai pe eî: d. Eug. Stătescu este nașul „colectivității“, d. N. Fleva al „Ocul­tei“ și întreg partidul liberal al „omu­lui incapabil“. Nu se putea găsi pentru d. Dim. Sturdza o mai logică caracterizare strînsă în trei cuvinte mici, și nici­odată un președinte al consiliului de miniștri nu a pus atâta grabă pen­tru a dovedi în­deobște recunoscu­ta-i lipsă de însușiri. Din prima zi în care d. D. Sturdza a luat frânele guvernului, a și înce­put seria dovezilor de incapacitate absolută și în mai puțin de patru luni acest prim-ministru a știut să grămădească probele cu atâta pro­fuzim­e în­cât roșul cel mai ocultist ca și colectivistul cel mai neînsem­nat pronunță în unanimitate formula, care va rămâne: „D. Dim. Sturdza e un om incapabil.“ La 3 Octombre 1895 se formează cabinetul liberal și la 13 Octombre al aceluiași an președintele consiliului își inaugurează politica exterioară prin scuze atât de plate în­cât ro­­șeața s’a urcat în obrazul tuturor Românilor. Atunci colectiviștii­­ și-au­ zis la ureche: „Ce nevoe avea omul acesta să fie atât de cutezător și de răsboinic în opoziție, pentru a fi a­­poi silit să se arate atât de laș și de servil la guvern ! “ Și liberalii mai inteligenți își mai încredințafi unii altora și părerea că d. Dim. Sturdza a fost un incapabil șef de opoziție. Entuziasmul pentru venirea la pu­tere, speranța demnităților și căpă­­tuelilor apropiate, agitația febrilă în jurul alegerilor generale au șters însă repede impresia­ aceasta, cu atât mai mult că puțin le mai pasă co­lectiviștilor de greșelile din opoziție când visul puterea a devenit reali­tate,­chiar fără munca sau destoi­nicia șefului lor. Pe lângă aceasta, cei ce se gândesc la remânerea cât mai îndelungată în fruntea treburilor Statului,­­și-au zis de­sigur: „înmor­mântăm trecutul și ne punem pe lucru; d. Dim. Sturdza a avut o tac­tică greșită ca șef al opoziției, dar va fi un bun și cuminte șef de gu­vern“. Vin alegerile, care se fac după in­dicația excluzivă a Ocultei, ajutată de comitetul central electoral. Frun­tașii partidului se află prin județe, fie­care în localitatea unde are să se aleagă, și nu cunosc firul condu­cător care pornește din capitală. Re­zultatul acestei campanii electorale produce o surprindere generală : țara vede cu uimire că, cedând prea mult inspirațiilor de la centru, nu a tri­mis în Parlament mai nici un con­trol efectiv al actelor de legislație și guvernământ; și înșiși fruntașii colectivității străini de firul condu­­cător recunosc că s’a comis o gre­șeală strângând prea tare lanțul in­fluenții și presiunea. Atunci roșii mai cuminți au avut prima dovadă că și la guvern, șeful lor n’a scăpat de imboldul acțiunilor pătimașe care șed atât de reü unui președinte de cabinet. Și entuziasmul pentru întărirea la putere, siguranța demnităților și că­­pătuelilor au înecat din nou reflecțiile amare despre capacitatea șefului. Camerile se deschid, mesagiul re­gal e aplaudat, titlurile se verifică, comisiunile cu și fără diurnă se a­­leg. Unanimitățile par în apogeul triumfului. Dar iată că nu încetează svonurile de neînțelegeri în sînul ministerului și de competițiuni pen­tru portofolii. In diversele odăi ale Camerei de­putaților se țin conciliabule, prin cu­loare circulă felurite cancanuri, până ce interpelarea d-lui V. Iepurescu dă tuturor „se zice“ o formă concretă. Și atunci guvernamentalii asistă la unicul exemplu parlamentar al unui dialog insultător între un ministru și președintele cabinetului, șeful gu­vernului își batjocorește pe ministrul de interne și acesta nu e sgârcit de loc la invective în replica sa. Scandalul acesta, al cărui sfârșit e cunoscut, pune pe gânduri pe frun­tașii mai cuminți din partidul gu­vernamental. Primele idei asupra ca­pacității ministrului-președinte se per­­duseră; dar acum îndoiala care cu­­prinsese toate spiritele, dobândește o formă mai vădită și se traduce în convingere. „Șeful guvernului e un incapabil!“ In același timp, gonirea d-lui N. Fleva de pe banca ministerială nu a pus însă capăt diferitelor compe­tițiuni. Liberali de talia unui An. Stolojan, Em. Porumbaru, Dim. Giani, Gh. Mărzescu, etc., nu se pot de­prinde cu ideia că trebue din nou să rămână în al douilea plan, când mediocrități ca G. D. Palladi, C. Stoi­­cescu, și G. C. Cantacuzino îi pri­vesc de sus de pe banca ministeri­ală. De aceea partidul e­ în vecinică fierbere și alimentează cu atâta bel­șug cronica dedesupturilor parlamen­tare. Toți nemulțumiții sunt, ce e drept, membri devotați ai partidu­lui liberal, dar tocmai pentru aceasta ei se cred în drept să ceară recu­noașterea și răsplătirea capacității și devotamentului lor; de aceia se perindează ceaiurile parlamentare la d. An. Stolojan, de aceia d. Em. Porumbaru a renunțat, tânjitor, la ori-ce activitate parlamentară, din aceiași pricină d. Dim. Giani imitează pilda d-lui Porumbaru, iar d. Gh. Mârzescu se pregătește pentru rolul de opozant; și tot din aceașî cauză se creiază gazete „național-liberale“, dar pentru a accentua deosebirea de vederi dintre guvern și nemulțumiți. Și cum colectiviștii mai cuminți caută obîrșia acestei situații haotice, toate privirile se îndreptează în­spre d. Dim. Sturdza și toți s’au convins că omul acesta, care nu a putut fi un bun șef al opoziției, este un și mai puțin bun șef de guvern, o in­teligență prea îngustă pentru a lega între ele toate firele partidului, un spirit destructor care seamănă pre­tutindeni vrajbă și revoltă și care a cules, prin urmare, nemerita apre­ciere : — Un incapabil președinte al con­siliului. Subscriem și noi,—mai ales că a­­vem de mult convingerea aceasta. ED­IȚIA .A­­rIES­raIA. DUMINECA 28 IANUARIE­­ 9 FEBREI 8961 UN NUMER 10 BANI ANUNCIURI și INSERȚII Linia 30 litere petit pag IV...................0,40 Reclame..........................EH......................2,50 . NI......5.­In Paris anunciurile se primesc la Agen­ția Havas, 8 Place de la Bourse. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA — 16, Strada Academiei. 16 ^. ..vy * ’ ■XDEM LIBi­­ JEsc Ami ja Taxă asupra lucrătorilor Iu Franța Paris, 7 Februarie. Comisiunea parlamentară a muncii a ascultat pe d. Berthelot, care a declarat că­­ dreptul internațional interzice de a stabili o taxă asupra lucrătorilor străini. Ministrul a combătut de asemenea sta­bilirea unei taxe asupra patronilor cari întrebuințează lucrători străini pentru că aceasta ar aduce represalii. Comisiunea a respins ori­ce taxă asu­pra lucrătorilor străini. Escadra austro-ungară în Levant Constantinopol, 7 Februarie. Escadra austro-ungară va pleca mâine pentru a merge să staționeze în sudul mării Levantului. Expediția din Harrar -------Roma, 7 Februarie. Toate știrile relative la o expediție în Harrar sunt neîntemeiate. Mica coloană trimeasă la Assab nu are alt scop de­cât să păzească acest teritoriu: înmormântarea ducesei de Oldenburg Oldenburg, 7 Februarie, împăratul Wilhelm a asistat la în­mormântarea marei ducese și a plecat la 4 ore după amiaza la Berlin. Budgetul Germaniei Berlin. 7 Februarie Comisiunea budgetului Reichstagului a discutat capitolul ministerului afacerilor streine. D. Marschall a declarat în numele gu­vernului, că în timpul acestei sesiuni, nu va formula înaintea Reichstagului cereri care să depășească budgetul actual al marinei. Chestiunea sporirei flotei e în studiu de mai mult timp, dar nu s’a resolvat încă. Se poate declara numai că de câți­va ani se simte necesitatea mărirea flotei și mai cu deosebire a încrucișătoarelor. A­­ceastă necesitate nu rezultă din schim­bările produse în politica noastră stră­ină sau de dincolo de mare, ci din ne­cesitățile păzirea coloniilor noastre și pentru menținerea și întărirea autorității germane în aceste colonii. Evenimentelele din ultimii timpi nu sunt întru nimic în această chestiune, ci desvoltarea constantă a intereselor noastre de dincolo de mare. In cursul discuțiunei, d. Marschall a declarat că nu are de gând de loc să a­­ducă schimbări în politica străină. Răspunzând la o întrebare a d-lui Richter, d-na Marsh­all declară că ia deplina răspundere pentru dapela adre­sată de împărat d-lui Krueger. Budgetul Serbiei Belgrad, 7 Februarie. Skupștina a votat ansamblul budgetului după raportul comisiunei. Ciocnire in mină Arras, 7 Februarie. In mina de cărbuni de pământ din Dourges, o colivie care se urca conținând mai mulți mineri, s’a ciocnit cu o altă colivie care scobora. Patru lucrători au fost omorîți și cinci răniți. Incendiu Paris, 7 Februarie. Un început de incendiu a isbucnit pe la amiază la ministerul de resbel, dar s’a stins repede. N’a ars de­cât câte­va do­sare vechi fără însemnătate. Furtună New-York, 7 Februarie. O furtună violentă s’a deslănțuit pe coastele oceanului Atlantic. Pagubele sunt mari; sunt numeroase victime. Manifestație la Madrid Madrid, 7 Februarie. Cu ocazia înmormântării individului mort marți seară, în momentul „sosire! mareșalului Campos, republicanii au fă­cut o manifestație. S’au scos câte­va stri­găte subversive. Ordinea n’a fost turbu­rată. lui clarinet încetează. Atunci e semn că mu­tul, nemulțumit cu împărțeala, a prins limbă și că păpușile sunt în revoltă. Pruncul așteaptă să fie asmuțit, iar magii, cu mâna pe toiag, iau poziție pentru lupta ce e gata să se an­gajeze. In momentul cel mai aprins, însă, când Irod, pentru a nu lăsa să ’i se știrbească au­toritatea, se pregătește a face să ’i se simtă nodurile sceptrului, se aude toba de la stea. Ca prin farmec, mutul își bagă limba in gură, trodul sabia în teacă și pruncul își reia aierul candid de mînz inocent. Pe când la președintele consiliului de mi­niștri se dau serate unde se invită fruntașii majorităței pentru a chibzui asupra situației, vecinicul aspirant la prezidenția Camerei o­­feră ceaiuri parlamentare unde invitații de­­blatorează pe socoteala incapacitate! ministru­lui prezident. Și în vremea aceasta, «apostolii» tribunului strâng proviant pentru campania al cărei pre­ludiu a fost exoflisirea fostului ministru de interne — pe când grupurile din Cameră dam cu bobii ca să afle : au, bucuria, veni-va pe drum de ziuă sau pe drum de seară! Ca colac peste pupăză, prăștiașii din toate taberile se înarmează pînă în dinți: cei bă­trâni, dar cu doruri și speranțe,­­și-am făcut Ziarul; cei tineri, dar uitați și nedreptățiți, vor să-și facă Gazetă; și d. Fleva, ca să-și plătească polița către Ocultă, e hotărît să facă Dreptate. Ce va eși din încrucișarea atâtor guri de foc, e ușor de prevăzut: pace, liniște și concordie ! Dan. Mozaicul guvernamental Căzăcimea care ne stăpânește este atât de variată în culori, în scopuri și în tendințe, în­cât se poate numi ori­cum dar partid poli­tic, ba. Prezidentul consiliului de miniștri merge în fruntea Ocultei cu aerul ridicut de grav al u­­nui I­od de vicleim; Stolojan face pe mutul, Delavrancea joacă păpușile — cu perdea sau fără perdea, după împrejurări— Iepurescu în­deplinește rolul de prunc, iar Vasile Lascăr și Jorj Scorțescu fac pe magii de la răsărit. In vremea asta, Fleva colindă cu steaua aștep­tând momentul când, la un colț de stradă, să intîlnească vicleimul ca să-l facă să i se în­chine. Din când în când glasul răgușit al jalnicii­-----------*—OSO>-*-f*­0-­---------­ Consecventa colectivista Dacă, cum­va, s’ar mai găsi oameni needificați încă asupra sincerităței celor cari ne guvernează azi, aceștia n’ar avea de­cât să urmărească 2 — 3 din faptele lor în raport cu opiniunile emise, tot de ei, pe vremea când mâncăm­­, franzela a­­­mară a opoziției. Din compararea actelor cu vorbele co­lectivistului, omul cel mai nepărtinitor nu poate trage de­cât încheierea că to­tul e șarlatanie în colectivist. Să luăm câte­va cazuri. Când s’a instituit monopolul tutunuri­lor, rușii au întreprins cea mai furioasă campanie în contra partidului conser­vator. Articolele violente, discursurile păti­mașe și lacrămile prefăcute ale șarlata­nilor resturnaseră aproape cu totul ju­decata publicului. Pe toate tonurile și la toate respontiile se făgăduia desființa­rea monopolului de îndată ce țara „va relua posesiune de ea însăși“. Au ajuns colectiviștii, în fine la putere. Ce a rămas din făgaduelile lor ? Nimic. Ba, ne înșelăm. De unde la 76 aveam numai monopolul tutunurilor, regimul colectivist ne a hărăzit încă trei: monopolul chi­briturilor al sărea și al pulberei de pușcă. Nu mai departe de­cât astă primâ­vară, hârtia de la Letea gemea sub violența articolelor radiaților de la Voința Națio­nală cari îșî secaseră isvoarele de la­­crămi p­ângând pe contribuabili pentru modul barbar cum sunt impuși de către comisiunile de recensemânt. Și după două luni, când vin la putere, ministrul lor de finanțe­ echilibrează budgetul luând de normă pentru prevederile veniturilor re­zultatul operațiunilor acelorași comisii de recensământ! In fine, s’au scris articole multe, aspre, adesea triviale în contra modificărilor in­troduse de d. general Lahovari în legea poziției ofițerilor. S’a zis că prin acele modificări se dă o armă teribilă in mâna ministrului și s’a făgăduit solemn că, în­dată ce „va răsufla nația“ legea în ches­tiune va fi readusă la concepțiunea ei primitivă. Și ce s’a întâmplat la „răsuflare“ ? Cel dintîiu act al ministrului de războiu co­lectivist a fost să aplice d­lui general Lahovari tocmai legea atât de aspru cri­ticată, și s’o aplice în mod sălbatec de nedrept și fără avizul prealabil al vre­unei comisiuni de anchetă! Aceeași lege s’a aplicat de­unărî, în con­diții deosebite negreșit, căpitanului Sto­­ienescu, și se va aplica mereu înainte pentru că colectiviștii nu țin să’șî înde­plinească făgăduielile cum nu țin să pă­răsească budgetul. Din cele ce preced — și acestea sunt numai câte­va din mulțimea de cazuri ce s’ar putea cita — rezultă că întreg sis­temul colectiviștilor de a face opoziție se poate rezuma în cuvântul „șarlatanie“, și că e neînchipuit de mare naivitatea acelora cari ar mai crede măcar într’o umbră de consecvență în purtarea ro­șiilor. drirtin jimtnM — Prin fir telegrafic — Sofia, 7 Februarie. Principesa Bulgariei a plecat în străi­nătate cu prințul Cirilin; ea călătorește sub numele de contesa de Sistovo. Prin­țul a însoțit-o până la Zaribrod. Principesa este foarte suferindă. Se va opri la Viena o zi și va sosi Marți la Nissa. Consiliul de miniștrii a decis să ceară Camerei un credit de 250000 fr. pentru ceremonia conversiunea prințului Boris. Programul acestei ceremonii se va ho­­tărâ Duminică, după sosirea Exarcului și a d-lui Stoilow. Probabil că Camera se va proroga pen­tru câte­va zile, spre a putea asista ca corp legislativ la ceremonia conversiu­ne­­ prințului Boris.­ Camera a votat fără discuție creditul de 250000 fr. pentru ceremonia conver­siune! prințului Boris și un credit supli­mentar de 60000 fr. pentru Exarcat. Se asigură din sorginte bine informată că prințul Ferdinand a primit aseară o depeșă de la Țar, anunțându-l că gene­ral major­ă la suite, conte Golevitchow, îl va reprezenta la conversiunea prințu­lui Boris. Se crede că trimisul Țarului va pă­răsi Petersburgul azi. Constantinopol. 7 Februarie. D. Stoilow a avut o audiență de un sfert de ceas la Sultan, după Selamlik. Sultanul a conferit d-lui Stoilow marele cordon al Osmaniei cu briliante, d-nei Stoilow ordinul Schifarcat și alte decora­­țiuni persoanelor suitei. D- Stoilow se gândește să plece mâine, probabil că Exarcul va pleca ,o zi după d. Stoilow, Viena, 7 Februarie. Principesa Bulgariei și prințul Ch­ilin vor sosi mâine. D. Stanciov și personalul agenției bul­gare îî vor primi la gară. Protecționismul și L­iberul schimb Un caz cu totul „ciudat“ s’a petrecut deună­ zi în Anglia. D. Bayard, ambasa­dorul Statelor­ Unite pe lângă curtea An­gliei, a pronunțat înaintea unui audito­­riu de elită, într’o universitate scoțiană, un discurs asupra liberului schimb în care, nemulțumit de a ridica până în slava cerului o doctrină contrarie celei adoptate de patria sa, s’a dedat la o fi­lipică violentă contra protecționiștilor, adică în contra unui partid care a gu­vernat Statele­ Unite o jumătate de veac și care formează probabil și azi majori­tatea populațiunei. D. Bayard a veștejit politica protecționistă ca­vilă și corupă­toare. A declarat că ea a demoralizat viața publică în țara sa și a denunțat pe cea mai mare parte din vechii s ei colegi și din legislatorii actuali ai Re­publicei, ca „pescuitori în apă turbure“ și „amatori de bacșișuri.“ Pentru a înțelege efectul produs asu­pra spiritelor celor mai imparțiale, e des­tul să ne gândim ce ar fi simțit și ce ar fi zis Englezii dacă sir Julian Pain­­cetote, ambasadorul lor la Washington, convertit la protecționism sau la reci­procitate, ar fi profitat de prilegiul unei întruniri academice la­ Boston sau la Filadelfia pentru a lua în zeflemea li­berul schimbism și a semnala la dispre­țul Americanilor naivitatea sau prostia apostolilor acestei doctrine eșită din modă. D. Bayard nu s-a oprit la jumătatea drumului. Vorbind mai târziu la un ban­chet dat în urma unei serbări școlare, a declarat în mod sentențios că America­nii erau un popor plin de încredere în sine, adesea violent, care ținea sâ’și în­deplinească toate voințele și care avea trebuință de un om zdravăn pentru a’l conduce și a’l ține în frig. Admirabil limbagiii din partea repre­zentantului unei mari democrații repu­blicane! Mărturisire plină de tact din partea unui admirator al instituțiilor mo­narhice, care nu mai încetează panegi­ricele com escesive ale Constituțiunei po­litice, sociale, morale, și intelectuale ale poporului englez. Se înțelege ușor că aceste lovituri date propriilor sei compatrioți de către un om care tămâiază națiunea străină la vatra căreia s’a așezat, au provocat oare­care nemulțumire la Washington. Politica, ca în­tot­deauna, s’a amestecat în afa­cere.

Next