Timpul, iulie 1899 (nr. 145-170)

1899-07-22 / nr. 162

ANUL AL DOUA­ZECI ȘI UNU — NO. 162 UN NUMAR 10 BANI ABONAMENTELE In țară pe un an.................................30 lei » pe 6 luni.................................18 lei » pe 3 luni.................................10 lei Pentru străinatate un an . . . .50 lei In Paris ziarul nostru se găsește cu 0,20 b. Numărul la Agence de Joum­aux étrangers rue de Maubert, 69 și la toate chioșcurile. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Calea Victoriei — 70 EDIȚIA A TREIA _______ ________ JOI 22 IULIE (3 AUGUST) 1899 — M—WHIWW——MW—MM—— UN NUMĂR 10 BANI TIMPUL ANUNCIURI ȘI INSERȚII Linia 30 litere petit pag. IV . . . . 0.40 Reclame . . . . » III . . . 2.50 » ......................II ... 5.— In Paris anunciurile se primesc la A­­gen­ia Havas, 8 place de la Bourse.^ REDACȚIA ȘI ADMINISTRA^.. București, Calea Victoriei in­v­itaJi INCORIGIBILI Lucru hotărît. Colectiviștii sunt in­corigibili. Acoperiți, năbușiți de păcate, pu­trezi până la oase, așa că dacă ai scu­tura puțin cadavrul colectivist ar că­dea cărnurile cu cenușa, în loc să se pocăiască și să aștepte îndurarea creș­tinilor, atacă și atacă cu violență. Nici mai mult nici mai puțin co­lectiviștii ne acuză de inepție și de hoție în chestiunea măsurilor pe care le-a luat acest guvern pentru a face față pe cât se poate la nevoile create de o stare agricolă cu totul anormală. Amânarea arenzilor arendașilor Sta­tului și procurarea furagelor, asta este calul de bătaie al colectiviștilor în contră­ ne. Evident că nu ne înjosim să răs­pundem în ce privește acuzația de noție. Cuvintele și ele își schimbă în­țelesul după locul de unde pornesc. De la partidul politic al Maicanilor, Angheleștilor, Mihăileștilor, Vizantilor, Puzzolanelor­ și celor­ l­ alte prea cunos­cute isprăvi, epitetul de cinstit ar fi lucru supărător, foarte supărător. Evident că d. Fleva este om cin­stit în altă accepție de­cât aceea care este familiară Ocultei. Asupra acestui lucru nimeni nu va sta la îndouială. De aceea nu pentru a dovedi cin­stea d-lui Fleva, despre care nici un om cinstit nu are nevoie de dovezi, ci pentru a dovedi că d-sa a lucrat și cu minte și cu folos pentru țară ne ocupăm azi de această cestie, înainte de toate o observație foarte caracteristică, o observație care încă odată învederează ne mai pomenita­rea credință a colectiviștilor. Atât legea arendașilor Statului cât și legea furagelor au fost votate de Cameră și de Senat. Colectiviștii sunt reprezintați în ambele Corpuri legiui­toare, în Cameră sunt reprezintați chiar prin toboșarul de la Magenta, și totuși nici în Cameră nici în Se­nat n’au spus nici o vorbă, n’au făcut nici o întâmpinare. Pentru­ ce ? Oamenii cari au avut vreme să spună toate secăturile pe care le-au spus despre alegeri, despre asasinatele noastre și chiar despre conetabilul de Bourbon, n’au găsit cu cale să spună nimic față de o lege care, după cum afirmă azi, era menită să tulbure țara, și de o alta care deschidea un credit inutil? Așa își înțeleg domnii aceștia rolul de controlori ai guvernelor? Nu ! Explicația mutismului de la Cameră și palavrelor de acum este aiurea, pe când se discuta și se vota în Camere, nu căzuse ploile acestea din Iulie, ploi ne­mai văzute în Ro­mânia in această vreme a anului. De­sigur aceste ploi nu împedică de loc ca legile votate să fie legi exce­lente. Dar fără aceste ploi dezastrul ar fi fost așa de mare, în­cât chiar săturata și îmbufnata ocultă ar fi fost nevoită să se facă că crede la nevoile oamenilor, și nu ar fi îndrăznit să critice. Am putea să ne oprim aici. Am pu­tea să spunem că nimeni nu putea să prevadă ploi d’a­rendul în luna cea mai secetoasă a anului, și că guver­nele care în loc să ia măsuri din vreme ar sta cu ochii la cer să aștepte pipi, ar fi guverne ridicole ca să nu zicem criminale sau colectiviste, și ar merita să fie nu date jos, ci măturate. Din nefericire, cu toată neașteptata îmbunătățire care s’a produs în situa­ția economică a țarei, legile votate sunt tot nu numai utile, dar indis­pensabile: începem cu legea arendașilor Sta­tului. Colectiviștii văd în această lege o legiuire de clasă. Se avantajează o clasă!! Ca să vezi lucrul ast­fel, reaua credință nu e de ajuns, trebue și o mare doză de incapacitate. Legiuiri de clase sunt acelea în care Statul țîn puterea suveranității lui vine și dă avantagii unei clase a­­nume de cetățeni. Ei bine, față de a­­rendașii săi Statul n’a lucrat în rolu­lui de Suveran, ci în rolul mai mo­dest de proprietar și de creditor al a­­rendei. Ori­ce proprietar cu­minte, când vine un an răa, absolut rea, și vede că arendașul nu poate plăti, tre­bue să-l aștepte. Ar fi putut să facă, așa și Statul și fără lege, dar atunci ar fi fost păsuire individuală, adecă hatîr și desordine, adecă lucru colec­tivist, și asta noi nu puteam să fa­cem. Ne rămânea clar sau să facem legea pe care am făcut-o, sau să scoa­tem moșiile din nou in arendă și să le dăm pe nimic la favoriți, sau să le căutăm în regie ca să procopsim partizanii și să ruinăm finanțele țării. Iar nu tăgăduim că așa ar fi făcut colectiviștii, că ar fi întins o admi­rabilă maicanadă agricolă, dar tocmai ca să nu semănăm cu ei am venit la guvern. Și în adevăr arendașii Statului nu ar fi putut plăti. Cine nu știe că aren­dași­i mai ales din grâu, oarze și ra­­piță își plătesc arenzile, și cine, fie chiar colectivist, poate să spună că ploile din urmă pot face ca să fie în magaziile arendașilor grâu, secară, orz, etc. etc? Legea era clar indispensabilă dacă nu voiam nici să păsuim pe hatîr, nici să ne găsim cu atâtea moșii în spinare. Tot așa este și cu furagiul: îndată ce ne-am văzut în­ seceta neaș­teptată­­ și îndelung prelungită, ne-am gândit mai ales la salvarea vitelor țăranilor, capitalul lor și în același timp și capitalul țarei, de­oare­ce mai toată munca agricolă din această țară se face numai cu vitele țăranilor. Guvernul ar fi fost criminal dacă nu se gândea la salvarea vitelor. Nu numai că eram in pericol să vedem pe țărani perzându-și capitalul lor, dar riscam ca și la anul viitor să nu avem recoltă din lipsa tocmai a mij­loacelor de muncă. De aceea cea d’intâiü grijă a guver­nului a fost distribuirea meiului care putem zice fără exagerare, este azi, grație ploilor, scăparea situației. Atât însă nu era destul. Meiul fu­sese semănat în plină secetă și soarta lui atârna tocmai de ploi eventuale foarte de dorit, dar pe care nimeni nu putea să le aștepte cu siguranță. Trebuia clar încă ceva pentru a a­­sigura hrana vitelor. Și de aceea cre­ditul pentru făn, la început de două milioane, dar menit a crește după nevoi. Evident că nimeni nu s’a gândit vre-odată să aducă Statul atât făn cât să hrănească toate vitele din Româ­nia cu făn numai. Ar fi trebuit mili­oane așa de multe în­cât lucrul ar fi devenit cu totul imposibil. Altul a fost scopul urmărit prin a­­ducerea fânului. In anii normali nutrețul vitelor noastre in timpul ernei constă în paie și coceni de porumb, plus puțin fân­ii spre primă­vară. Anul acesta paie nu sunt de­cât foarte puține, paie din vechi tot foarte puține, iar cocenii de porumb acum chiar s- a plouat și tot vor fi în multe județe și mai mici și mai puțini de­cât de ordinar. Pentru a adăuga ceva la nutrețul obicinuit, compus din paiele vechi pentru care s’a luat măsura a se vinde sarea foarte eftin, din prea puținele paie de es timp și din câți coconi vor fi—și înainte de ploi se credea că vor fi foarte puțini—guvernul s’a gândit să aducă fân. In gândul guvernului nu a fost de loc să hrănească vitele din România numai cu fân, ceea­ ce ar fi imposibil, ci să ajute cu acest fân care adunat cu cele­l’alte nutre­țuri să pună pe țărani în stare a scoate din iarnă vitele chiar în localitățile cele mai bântuite. Acum chiar când prin ploi neaștep­tate au înverzit livezile, s’a făcut o­­tavă, și în unele părți s'a asigurat recolta porumbului, deci s’a asigurat și cocenii, și totuși din marea lipsă de paie, tot este nevoie de fân, tot lu­cru folositor și cu­minte este aduce­rea celor nouă mii de vagoane de fân. Să dea Dumnezeu să fie de ajuns! Lucrurile astea sunt așa de simple, așa de bătătoare la ochi în­cât nu este cu putință ca colectiviștii să nu le vadă și să nu le priceapă. Explicația turbărea­lor este aiurea. Ani de zile ca să-­și scuseze purta­rea lor în contra d-lui Fleva au fost siliți să spună că tribunul nu este bun de­cât de opoziție, dar este abso­lut incapabil să guverneze. Și iată pe d. Fleva în capul minis­terului domeniilor în momentul cel mai greu în care s’a găsit agricultura noastră de mai bine de trei­zeci de ani. Și în loc de incapacitate, în loc de trăgăneală, în loc de teamă de a lua măsuri, ministrul domeniilor des­fășură și activitate, și energie, și pri­cepere, și prevedere, adică tocmai în­sușirile omului de guvern. In fața acestei lecții a lucrurilor, cum zic pedagogii, colectiviștii au turbat. De aici sbieretele, de aici aiurările, de aici calomniile, de aici înjurătu­rile. De giaba le bagi în ochi nevoia cumpărărei fânului, de giaba le do­vedești prețurile cu totul avantagioase cu care s'a cumpărat fânul, de giaba le spui că fânul s'a cumpărat de către persoane de-ale lor, din partidul lor, numiți de ei, rude cu șefii lor, de giaba le arăți toate cele­ l’alte oferte primite, toate mai scumpe, de giaba îi trimeți să vadă și acum prețurile in țările din care a cumpărat Statul, toate­ s de graba. Turbații vor să muște, și neputând să muște latră. Să latre ! ------------------------------------------------- ---­TELEGRAME Un nou pair Londra, 31 Iulie Sir J. Paincefote, ambasador englez la Wa­shington, a fost ridicat la demnitatea de pair. împrumutul colonial al Angliei Londra. 31 Iulie Camera comunelor a adoptat bilul relativ la împrumutul colonial. Explozie Lugos, 31 Iulie .O explozie de dinamită a avut loc în mina de la Szakul. Un lucrător a fost omorît ; patru sunt grav răniți. Convenția turco-sârbă Constantinopole. 31 Iulie S-a ratificat convențiunea vamală provisorie cu Serbia. Regele Greciei Aix-les-Bains, 31 Iulie Regele Greciei a sosit. Deraiarea unui tren Viena, 31 Iulie Un tren accelerat a deraiat azi noapte lângă stația Grafenstein, pe linia Klagenfurt-Marburg Un impiegat al gărei a fost omorît, 6 persoane sunt grav rănite, 10 mai ușor. Evenimentele din Serbia Belgrad. 31 Iulie Se zvonește că d-nil Vukci și Gruici au plecat în străinătate. Se publică acum niște extracte de scrisori ale lui Vuici și Gruici. Vuici a scris preotului Alexe Ilici cuvinte injurioase pentru ex-regele Milan și subver­sive pentru ordinea publică. Gruici, a cărui scrisoare către Avestkci a fost dusa de Blazo Petrovici, critică în termeni violenți și sub­versivi actele guvernului și arată mirarea lui de nepăsarea națiunei. Această scrisoare a pri­cinuit revocarea generalului Gruici din postul de ministru la Petersburg. Nici Gruici, nici Vui­i n’au luat parte la atentat. ------------ ——masivi-------------------—­­**f2*­ -fag* LIPSA DY UTREA IV Două măsuri escelente au fost pro­puse de comisiunea ad-hoc instituită pe lângă ministerul Domeniilor pen­tru combaterea consecințelor secetei : semănarea de mesuri și întrebuința­rea fruntarelor și a studăriilor. Ministerul a și pus îndată în apli­care aceste propuneri distribuind ță­ranilor meiü pentru sămânță și pres­criind guarzilor silvici prin o circu­lară cea­l­altă măsură. Sfaturi și instrucțiuni inspirate de cea mai părintească solicitudine a dat in această privință venerabilul d. Ion Kalinderu, tuturor agenților Domenii­lor Coroanei. D-sa a prescris, pe lângă voia de a lăsa vitele locuitorilor să pășuneze în poieni și în unele por­țiuni de pădure, pe lângă facerea de frunzare, îndemnarea țăranilor ca să semene meiit comun, cum și diferite plante furagere, ca paring, sorg și po­­rumb-furagiu. Învățând ast­fel pe ță­rani să n’aștepte cu mânile în sîn nu­mai ajutorul stăpânirii, ci să caute a’șî ajuta singuri, indrumându-se pe calea prevedere­. Și d. Kalinderu zicea la sfârșitul circulării sale, că lucrând ast­fel «în­deplinește părinteștile și înaltele do­­rințe ale M. Sale Regelui.» Bine ar fi fost dacă s’ar fi urmat și sfatul d-lui profesor V. Moga de a se Îndemna țăranii să planteze cartofi. Aceste măsuri au fost luate negre­șit numai in localitățile asuprite de se­cetă. Dar ceea­ ce ar mai fi trebuit să se facă—și poate că mai e vreme —ar fi fost să se îndemne agricultorii chiar și din județele cele favorizate ca să semene în miriști plante furagere, cartofi, etc­ Aceasta le-ar fi procurat un venit extra­ordinar pe care nu comptau și in același timp el ar fi venit în ajuto­rul semenilor lor din părțile bântuite Era tot de o dată un mijloc pentru a deriva In favoarea lor milioanele care s’au dus peste graniță și a micșora ast­fel exportul de bănet pe care și făr’ de asta îl facem noi Românii cu­ inima așa ușoară. Nu e admisibil ca Intr’o țară cu o întindere de aproape 13 milioane și jumătate hectare și cu 5 milioane și jumătate locuitori, va să zică cu abia 40 de locuitori pe k­ilometru pătrat, într’o rară eminamente agricolă și cu solul fertil pe care ’l-a dat D-zeu Ro­mâniei, locuitorii ei, bipezi și patru­pezi, să nu poată găsi în acest sol cu­m e să se hrănească și să fie nevoiți a­’șî aducă mâncarea din străinătate. In tot cazul măsurile propuse sunt, cred,din punctul de vedere al economiei naționale, mai practice de­cât plimbarea moaștelor Sf­iuî Dumitru prin stra­dele Capitalei. Nu zic că această mă­sură n’a avut și ea efecte, căci iată că de vr’o două săptămâni plouă me­­reu. Insă efectele s’au produs cam târziu. Să ne învățăm cel puțin minte pentru viitor și când vom voi să plouă la Paști să începem a plimba pe Sf. Dumitru încă de pe la Crăciun. Ziceam in precedentul meu articol că țara mai dispune, afară de fân, paie și grăunțe, afară de produsul bălților, încă de o imensă resursă pentru hrana vitelor, voiam să vorbesc de frunzele și crăcuțele subțiri ale arborilor și ale arbuștilor, cum și de foile de viță. In ce privește frunzele sau frunza­rele, am văzut că atât ministerul Do­meniilor, cât și d. Ioan Kalinderu au dat agenților lor instrucțiuni ca să în­demne pe țărani să facă asemenea fruntare. Nu știu să se fi făcut ceva până a­­cuma, dar nici nu era vremea. Pe de o parte țăranii erau ocupați cu sece­rișul, iar pe de alta rămurelele nu a­­tinseseră încă desvoltarea lor com­plectă, cu atât mai vîrtos că din cauza secetei chiar vegetațiunea forestieră a fost anul acesta Întârziată. Dacă Insă se crede că lipsa de nu­treț va fi simțitoare la iarnă, cu toate ploile din urmă, îmi voi­ permite a da câte­va sfaturi in privința măsurilor practice care ar trebui luate pentru ca utilizarea frunzarelor să nu rămână un simplu desiderat manifestat prin cir­­culări. Mai inteiü de toate constat o con­­tra­zicere între circulara d-lui ministru de domenii și aceea a d-lui Kalinderu Pe când cel d’intern recomandă ca fa­cerea frunzarelor să înceapă de la 15 iulie Încolo, d. Kalinderu zice : «tim­pul cel mai priincios pentru această operațiune este în luna lui Main și chiar in Iunie ; mai târziu visă frun­zele imbâtrânesc și își pierd din va­loarea lor nutritivă». Voiü da sluși mai la urmă această chestie. Ceea ce voiai să mai relevez este că după dispozițiile luate până acum nu cred ca măsura facerii de fruntare să dea vre un rezultat practic apreciabil. Prin circulara contrasemnată de d. N. G. Popovici, șeful serviciului sil­vic, se dau guarzilor silvici niște in­strucțiuni din care rezultă a) că nu se va da voie să se utilizeze pădurile Statului pentru facerea de frunzare de­cât într’o proporție cu totul infimă și b) că această măsură este lăsată la inițiativa țăranilor, agenții silvici nea­­vând alt rol de­cât «să consilieze pe locuitori ca să prepare nutrețuri din frunzare și stuhării», să facă contrac­tele de învoieli cu țăranii și să su­pravegheze tăierile ce se vor face în păduri, lăstare, tuferișuri sau crân­guri, din inițiativa țăranilor. In adevăr, circulara nu dă voie să se taie de­cât «crăcile lacome de pe trunchiul rezervelor» ș­i tăierea «să se rapoarte numai asupra crăcilor cu proveniență posterioră izolării rezer­velor, nu și asupra crăcilor groase și de proveniență anterioară oprirea rezervelor»; apoi se mai dă voie să se curețe lăstarurile sau hățișurile, «es­­trăgându-se în prima linie esențele fără valoare, fără viitor, și sa nu se descomplecteze masivul», și aceasta numai în acele lăstaruri sau hățișuri «cari din punct de vedere cultural ar trebui curățite». Se permite in fine receparea în tuferișuri și crânguri, re­­comandându-se ca această recepare să se facă «cât se poate mai din fața pământului». Același lucru se reco­mandă și pentru lăstarurile sau arbo­­retele «a căror stare este defectuoasă și existența compromisă prin abuz de pășunat, incendii sau altele». Toate aceste instrucțiuni se vede că vin de la niște ingineri silvici ge­loși de buna stare a pădurilor Statu­lui și preocupați de patriotica Îngri­jire ca nu cum­va sub cuvânt de a face frunzare pentru hrana vitelor, să te pomenești că țăranii se vor apuca să taie pădurile pe de-antregul, spre a le da la vite să le mănânce. Dar în același timp aceste instruc­țiuni se rapoartă la un fel de exploa­tare parțială și în mic a pădurilor mai mult din punctul de vedere al a­­dunării unult combustibil, de­cât din a­­cela al recoltării unui nutreț pentru vite Aceasta rezultă destul de clar din toate amănuntele instrucțiunilor. Să se taie crăcile lacome după sis­tem­ul rez-tronc, adică de vârf*(^țMh-'r*’ chiü, cel mai bun sistem, dat&fra^ cere o deosebită Îngrijire și abritate---*'--' și care devine, după Frochot, cel mai periculos pentru copac, dacă nu e bine făcut și dacă plaga nu e imediat spoită cu cvastar (gudron de la uzinele de gaz). Făcută de țărani In grabă și pe o scară Întinsă, această operațiune nu s’ar putea executa cu toate pre­­cauțiunile și menajamentele ce com­portă buna stare a rezervelor. Nu se pomenește nimic despre diametrul a­­cestor crăci. Să se curețe lăstarurile și tufărișu­rile deja compromise sau fără viitor făcându-se receparea din fața pămân­tului. Iar nimic despre diametru. Se vede cât de colo că e vorba de o bună și inteligentă curățire a unor mici părți de păduri. Dar toate astea n’au nimic a face cu frunzarele, cu recoltarea nutrețului din așa zisele li­vezi aeriane, după sistemul uzitat azi in streinătate. Lucrul nu e de mirare. Deși frun­zarele au servit ca nutreț pentru vite din timpuri imemoriale, Întrebuința­rea lor sistematică e un lucru modern și încă puțin generalizat, așa că sil­vicultorii noștri nu sunt toți In curent cu progresele realizate pe acest teren la unele localități. Și dacă ei nu știu, toți prin ce sisteme se poate trage as­­tă­zi folosul maxim din facerea de frunzare, fără nici un prejudiciu pen­tru păduri, cum voiți să știe țăranul, la inițiativa căruia e lăsată această În­treprindere? Cred dar că ar fi bine ca unii din silvicultorii și veterinarii­­ noștri să fie trimiși grabnic în câte­va din loca­litățile unde se esploatează sistema­tic folosirea frunzarelor— și vom­ in­dica aceste localități — pentru ca să studieze pe loc chestiunea și apoi să poată propaga în țară cunoștințele practice ce vor dobândi. Dar nu e destul ca țăranii să fie con­­siliați a face frunzare. Aceste frunzare trebuiesc făcute chiar de silvicultorii Statului, așa ca la toate pădurile Sta­tului să se creeze imense rezerve de nutreț, care va putea fi distribuit ori­unde va cere trebuința. Același lucru ’l-ar putea face parti­cularii în urma instrucțiilor ce’mi voiü permite să le dau prin aceste coloane. Dar aceasta va necesita oare­care desvoltărî pe care le amân pentru un viitor articol. De­o­cam­dată voiesc să răspund d’inainte la o obiecțiune ce mi s’ar putea face. Am auzit pe mulți oameni înțelepți criticând intervenția ă­outrance a Sta­tului in toate chestiunile economice, ca păgubitoare desvoltăre a energiei na­ționale, ca un narcotic prin care se adoarme spiritul inițiativei individu­ale și se moloșesc puterile vii ale na­țiune­. I <. Această critică nu se poate adresa propunerea pe care o fac. Mai Interți e datoria Statului să dea pildă inova­­țiunilor salutare, lăsând apoi iniția­tivei particulare câmpul liber și încu­rajând-o după merite. Dar în cazul de față Statul, care e mare proprietar și mare negustor, n’ar face de loc un fel de samsarlîc în detrimentul interese­lor sale și ale populațiunei, ci ar face pur și simplu o bună gospodărie la pădurile sale, pentru paza cărora în­treține atâția silvicultori, ar da un bun exemplu proprietarilor particulari pu­nând ln esploatare un nou izvor de avuție națională și în același timp ar ușura în mod foarte economic criza lipsei de nutreț. Am zis că Statul e negustor. In adevăr, el vinde sare, tutun,, chi­brituri, timbre, mărci și cărți poștale. Cărți de joc, "gazete, doftorii pentru co­nî­rîioși și altele ; e chirigiu­­, face transporturi de călători și de mărfuri pe uscat Și pe apă; e esploatator de moșii, de pe care vinde producte de tot felul ; e i­sploatator de mine și de păduri, de pe ca­re vinde petrol, lemne și altele; de bălți,­­ie unde vinde pești, raci, scoici, papură t­restie, etc.; esploa­­tator de băi și de ape minerale; are case prin orașe și ținn sate pe care le dă ori­cui cu chirie șimi aduc a­­minte cât necâz am tras, pe când eram ajutor de­ primar, până sâ reușesc a-i evacua câte­va șandramale pe care le închiria la instituțiuni de prostituate. Gând Statul are atâtea atribuțiun­i când face atâtea feluri de negustorii, de ce oare n’ar fabrica și nutreț pen­tru vite din dimensele sale păduri, mai ales în vremuri de lipsă ? Al. Ciurcu. a) In chestia aceasta veterinarii aveau mai multă competință. *) A se vedea No. din 20 Iulie al Timpului și cele precedente.

Next