Timpul, septembrie 1899 (nr. 196-219)

1899-09-26 / nr. 216

ANUL AL DOUA­ZECI ȘI UNU - NO. 216 UN NUMAR 10 BANI ABONAMENTELE In țară pe un an..........................................30 l­ci » pe 6 lun­..........................................18 le­ » pe 3 luni...........................................10 lei Pentru străinatate un an . . . . 50 lei In Paris ziarul nostru se găsește cu 0,20 b. Numérul la Agence de joutnaux étrangers rue de Maubert, 69 și la toate chioșcurile. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Calea Victoriei — 70 TIMPUL UN NUMÉR 10 BANI A HUHCIURISI INSERȚII Linia 30 litere petit pag. IV . . . 0.40 Reclame . ... » 111... 2,50 » . . . . » II . . . 5.— Im Pari» anunciurile se primesc la A­­genția Havas, 8 place de la BourS&T­ r -REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Calea Victoriei — 70 POLITICA de CAFENEA Opoziția actuală n’are șansă, guvernul nefăcând greșeli, el ră­pește adversarilor săi elementul de viață. Situația aceasta se reo­­glindește admirabil în presa noas­tră. Ziarele opoziției sunt lipsite de subiecte palpitante care să a­­tragă cititori și să învioreze spe­ranțele paraponișiților , de aceea se văd silite să-și umple coloanele cu tot ce se vorbește prin cafe­nele, ca să aibă apoi prilej să co­menteze și să combată. Toată politica actuală a opozi­ției se reduce la reproducerea și discutarea tuturor combinațiilor fantastice ce se făuresc în jurul mușamalei roșii de pe mesele d-lui Capșa. Reporterii stau cu urechea ațintită, avizi de noutăți, cum aud câte ceva, ori­cât de puțin probabil sau imposibil ar fi, se reped la gazetă, strigă triumfător către secretarul redacției: «Am ceva sensațional!» și toarnă o in­formație cu cursive și aldine din cele mai bătătoare la ochi. A doua zi, sau chiar în aceeași zi, un alt glumeț sau politician de cafenea răspândește o versiune contrarie celei dintâia; se repetă aceeași scenă : reporterul îmbracă iarăși aerul triumfal și trântește la ga­zetă știrea opusă, cu aceleași al­dine și cursive. E tipic, sub raportul acesta, unul din reporterii unui mare ziar de tiraj. Se plimbă de dimi­neața până seara pe trotuarul dintre Boulevard și piața Teatrului, acostează pe acei pe cari îi crede în secretele miniștrilor și­’î roagă: — Spune-’mî ceva nou ! ’I se răspunde : — Dar nu e nimic important. Atunci reporterul, cu un surîs pe buze. — Inventează măcar ceva care să fie de crezut. Mă așteaptă la redacție să aduc informații sen­­saționale ! Și dacă cel interlocat e «băiat bun», el combină ceva fantastic în legătură cu vre-o chestiune a zilei și marele ziar de tiraj se grăbește să publice invenția pu­nând titlu mare pe manșeta pri­mei pagini. Dar, informațiile ca informațiile. Se mai iartă reporterilor de la ziarele de tiraj când se fac ecoul versiunilor imaginate de farsuri sau de dânșii singuri. Lucrul de­vine hazliu când citești apoi în aceste ziare articole care comen­tează cu multă gravitate svonurile fantastice ale farsorilor. Și cine rîde mai cu poftă de aceste dis­­cuțiuni atât de serioase ? Repor­terii, cari au știut să îmbrace minciuna în forma care înșeală și pe primii redactori. In cursa aceasta cad une­ori și gazete care țin să fie considerate ca serioase. Așa, n’a publicat mai alaltă­ eri L’Indépendance - Rou­­maine știrea inventată cum­ că mai mulți comercianți de bău­turi spirtoase ar fi avut o confe­rință cu d. ministru al finanțelor spre a protesta contra unui pro­­ect imaginar pentru înființarea monopolului asupra alcoolului ? Dar nu era numai știrea în sine care ne-a silit să publicăm o des­­mințire formală, ci și comenta­riile cu care redacția ziarului francez se grăbise să o însoțească. De aceeași natură e și infor­mația Independenței de eri­jează despre o pretinsă remaniare mi­nisterială ce s’ar discuta printre deputații și senatorii guverna­mentali. Sorgintea acestei știri se cunoaște cale de o poștă : repor­terul a fost victima combinațiilor din jurul meselor de la Capșa , iar redacția, voind să se arate fină, a adăugat : «Noi nu acor­dăm, bine­înțeles, nici o impor­tanță exagerată tuturor acestor combinațiuni. Ele dovedesc totuși câtă nesiguranță și zăpăceală dom­nesc în partidul guvernamental.» Și când vom întreba acum : «dacă știrea e o combinațiune, cum do­vedește ea nesiguranța și zăpă­ceala în partidul guvernamental ?» —ce poate să râspunză L’Indé­­pendance Roumaine ? Lucrurile stând ast­fel, toată politica ce fac ziarele opoziției se reduce la ceea­ ce se numește cu atâta dreptate «politică de cafenea». Dacă vom căuta să ne dăm sea­ma cu imparțialitate de sorgintea acestei stări de lucruri, trebue să recunoaștem că vina nu este în­treagă a presei de opoziție. Re­gimul d-lui Dim. Sturdza obici­­nuise ziarele cu știri sensaționale: se grămădeau­ greșeli peste gre­șeli, se produceau mai în fie­care zi nemulțumiri și disidențe, scan­dalurile se ținea și lanț, certurile din tabăra guvernamentală nu mai conteneau. Toate acestea alimen­­tau zilnic coloanele ziarelor. A­­cestea s’au deprins deci cu re­­portagii politice pline de combi­națiuni și acum le vine greu să nu mai întreț­e publicul cu ast­fel de știri de sensație. Va trebui însă să se facă în cele din urmă revirimentul cel sănătos în presa noastră. Când se vor demonetiza cu desăvârșire informațiunile fantastice, ziarele vor fi silite să treacă la discuția cea adevărat serioasă a actelor serioase ale guvernului. Regimul conservator speră să producă și a­­cest curent sănătos în viața noastră politică. ---------------------------------------------------­ TEL­E­G­R­A­M­­­E Greva din Creuzot Paris, 6 Octombre D. Schneider a sosit la Paris și a remis d-lui Waldeck-Rousseau o scrisoare spunând că pri­mește cu încredere arbitragiul său și promite să-l execute. Congresul orientaliștilor Roma. 6 Octombre Congresul orientaliștilor ’șî-a continuat azi ședințele care sunt animate și foarte intere­sante. D. Visconti-Venosta va da la 12 Octombre, la ministerul afacerilor străine, o recepțiune în onoarea membrilor străini ai congresului. ---------------------------------------------------------------------------------­ REPLICA UMORISTICA Am spus de atâtea ori că Voința Na­țiOnală e un ziar umoristic și acum ea însăși a găsit cu cale să confirme apre­cierea noastră. Alaltă­ ori publicase știrea că «d. G. Gr. Cantacuzino, președintele consiliu­lui, îndată ce se va întoarce din Olte­nia, va convoca la club o întrunire a fruntașilor și va ceda șefia partidului și președinția consiliului d-lui P. P. Carp». La această scornitură am răspuns că, de­oare­ce colectiviștii știu prea bine că nu e de­cât o invențiune, n’aîm publi­cat-o probabil de­cât pentru a ridica moralul paraponișiților din partid, cari fac răspunzător pe d. Sturdza de căde­rea lor de la putere. Azi, Voința se grăbește să ne lămu­rească. Recunoaște că știrea a fost in­ventată în redacția ei, dar că consti­tuia o replică la știrea inventată de ziarele oficioase cum că «d.Dim. Sturdza se va retrage din șefia partidului na­­țional-liberal». Replica aceasta păcătuește în două feluri: întâia pentru­ că numai serioasă nu e­ al douilea, pentru­ că noi n’am zis că d. Sturdza se va retrage din șe­fia partidului liberal, ci că se fac în­cercări pentru a-­l retrage din această șefie. In ori­ce caz, această replică nu cadrează cu seriositatea unui organ au­torizat al unui partid, căci știm­ ca a­­cele despre retragerea unui șef de par­tid nu se desmint cu o contra-știre co­pilărească, ci cu un comunicat serios. Intr’un ziar umoristic se trec asemenea glume, nu într’o gazetă politică cu pre­tenții de seriositate. Redactorii Voinței se țin deci de glume și de farse. E bine săa se știe EDIfIA A TItEIA aceasta, căci atunci știm ce valoare au articolele semnate de d-nil Dim. Stur­dza și Spiru­ Haret. A publicat și Moș Teacă niște poezii semnate de Dom’ Palladi, fără ca fostul ministru al fi­nanțelor să poată pretinde că este au­torul lor ; nu sunt prin urmare auten­tice nici articolele d-lui Sturdza și Ha­ret din Voința Națională ? ----------------------Wfi USIt---------------------­ DUMINECA 26 SEPTEMBRE (8 O­BRE) 1899 CONFLICTUL ANGLO-TRANSVAALIAN La Londra nu se prea crede în po­sibilitatea ținerei unui consiliu de mi­niștri zilele acestea. Aproape toți mi­niștrii au părăsit Londra și răspunsul Transvaalului n’a sosit încă la Colonial Office. Cum se vede, au dreptate Burii să creadă că Anglia caută cu ori­ce preț să câștige timp pentru a-l sdrobi mai bine. Un patriotism de paradă și de teatru continuă de a se arăta la Londra, al cărui erou este d. Chamberlain, pe când în provincie manifestațiunile contra răs­­boiului continuă. D. E."Pease, membru al­ Parlamentului, într’o proclamație că­tre alegătorii săi, declară că Anglia n’are de­cât trei lucruri contra Burilor : Ei au aur, voiesc să rămâne indepen­denți, au bătut o armată engleză la Majouba-Hill. Două nepoții ai președintelui Krueger, atașați la agenția diplomatică a Tran­svaalului la Bruxelles, s’au îmbarcat Sâmbătă la Southampton pe Kinfones- Castle. Cu tot secretul ce se ține la Londra asupra pregătirilor militare, s’au putut afla multe din aceste pregătiri. S’a decis ca corpul militar al poște­lor să fie mobilizat în același timp cu corpul de armată, care va fi trimis în Africa de Sud. Ordine au fost date în acest scop. Din Candia pleacă Jelanya cu un ba­talion, din Boston Quinthia pentru a îmbarca mulatrii la Noul­ Orléans ; din Jamaica s’a trimis de­ asemenea un ba­talion de infanterie cu două mii de mulatri. Times spune că al douilea contigent al trupelor destinate Africei de Sud este pe mare și că în curând vor fi în A­­frica de Sud 22.000 de oameni, dintre care cea mai mare parte vor fi coman­dați de sir George White. Această forță va fi îndestulătoare pen­tru a apăra colonia în mod serios, dar ar fi cu totul insuficientă pentru a face operațiuni de ofensivă. Trebue să semnalăm o depeșă a co­respondentului lui Daily News la Ber­lin, anunțând că doctorul Leyds ar fi indicat data de 3 Octombre ca aceea când Boerii vor face declarațiunea de résboiu. Același corespondent anunță sub rezervă că Regina Victoria ar fi a­­dresat o scrisoare Reginei Wilhelmina, în care deplânge întorsătura luată de evenimente și declară că ea a întrebu­ințat întreaga sa influență, în limitele dreptului constituțional, pentru a se da conflictului o soluțiune pacinică. Din Lisabona se anunță că încruci­­șătorul englez Adamastor ar fi plecat pentru Laurenzo­ Marquez și că transpor­tul Afric îi va urma numai­de­cât. Corespondentul lui Daily Telegraph la Pretoria, adresează ziarului său o depeșă remarcabilă : „Cu toate că cele două republici, zice el, au urmat și au mobilizat întreaga popula­­țiune bărbătească, ordinea domnește peste tot. Nici o dată nimeni, în fața unei ast­fel de crize, nu s’a arătat așa de calm și de h­otărît. Tineri și bătrâni sunt hotărîți să lupte până la ultima extremitate“. Ori­ce s’ar spune, este sigur că mulți uitlanderi, aparținând naționalităței en­gleze și altor naționalități, au luat ar­mele pentru a-­șî apăra țara adoptivă. Autoritățile bure arată ca probă că cauza lor este cea dreaptă, faptul că Statul liber, care n’a avut nici­odată nici un diferend cu Anglia, s’a unit cu Trans­­vaalul. Cele două republici, spun ele, sunt amenințate de destrucțiune, după chiar vorbele lui sir Alfred Mellner. Burii sunt așa de convinși că răs­­boiul nu este justificat de nimic, în­cât chiar acum președintele Krueger se în­treabă serios dacă nu ar trebui să adre­seze o telegramă personală Reginei Vic­toria și lordului Salisbury , dar el se teme ca nu cum­va acest demers să fie interpretat ca semn de slăbiciune. Cu toate că un modus vivendi nu s-a găsit imediat, nimic nu poate îm­­pedica ostilitățile, căci Burii nu vor permite ca să se aducă trupe pe fron­tiera lor. Când detașamentul din Pretoria s-a îmbarcat în mijlocul aclamațiunilor mul­țimea, câți­va membri ai Randului au strigat: «Iată ultimatumul nostru». Afa­cerile au încetat. Un mare număr de persoane au abandonat orașul. Trenurile plecate pentru cap și Natal erau pline. Starea de asediu va fi proclamată Marți sau Miercuri. Oficialul din Transvaal a anunțat sus­­pensiunea tribunalelor civile. Curtea cu jurați a fost suprimată. După corespondentul lui Standard la New­ Castle, Burii exprimă pe față intențiunea de a invada Natalul. Ei e­­valuează la 20.000 de oameni armata de pe frontieră. Burii au stabilit un lagăr la Schee­­pers-Nek, la aproape opt mile de Wrij­­heid, pe malurile rîului Blood. Ei ar avea intențiunea de a trimite un deta­șament puternic la Doornkop și la Han­­desman, pe malul rîului Buffalo. Se a­­sigură că 5.000 de Buri ar fi concen­trați pe frontieră. Artileria din Natal s-a concentrat Sâmbătă seara la Ladysmith. Trenul din Transvaal, plin cu refu­giați, a sosit acum 3 zile cu întârziere. Fusese oprit la Standerton pentru a lăsa să treacă trenurile bure mergând la frontiera Natalului și pentru a lua artileria Burilor, care fusese lăsată la Volksruth. Generalul Symnens, care comandă provizoriu trupele engleze din Natal, pare a nu fi neliniștit de vre-un atac al Burilor. El se crede sigur de a-i ține în loc, căci poate să le opună 8.000 de oameni trupe engleze, 1.800 voluntari și 500 de cavaleriști. Charlestown, ultimul oraș englez pe frontiera Transvaalului, a fost părăsit de locuitorii de rasă albă. * * * Primim azi telegramele următoare : Londra, 6 Octombre După o comunicațiune oficială, un nu­măr de rezerviști vor fi chemați sub arme la 15 Octombre. Se anunță din New­ Castle ziarululi Stan­dard că Burii au înaintat până la Char­lestown. Times află din Pretoria că guvernul Transvaalului declară că n’are nici o cu­noștință de apropiata sosire a domnilor Schreiner și Hofmeyer. Opinia generală la Pretoria este că res­­boiul va începe peste câte­va zile. Londra. 6 Octombre Azi s-au îmbarcat la­­ Southampton noul detașamente destinate Africei de Sud. Prin­tre ofițerii acestor trupe se află și Prințul Christian-Victor de Schleswig-Holstein. Londra. 6 Octombre D. Champbell-Bannerman a ținut un discurs la Maidstone, spunând că Anglia n’a formulat cererile ei ca putere suzerană, ci bazată pe dreptul internațional și pe responsabilitatea sa pentru salvarea Afri­cei de Sud. Pretoria. 6 Octombre S’a suspendat trimiterea trupelor la hotar. Pretoria. 6 Octombre Interviewat asupra svonurilor care spun că Burghezii au de gând să năvălească pe teritoriul englez, d. Krueger a răspuns că Transvaalul nu va lua ofensiva de­cât în cazul când va fi silit prin atitudinea răs­­boinică a Angliei. Cape­ Towia, 6 Octombre După o telegramă din Volkslust, s’a ținut un consiliu de răsboiű sub președinția ge­neralului Joubert, la care au luat parte toți comandanții. După discuție nu s’a luat nici o deciziune. Insă pare că s’a h­otărît ca Burn­ să nu înainteze de­cât peste câte­va zile. După o telegramă din Volksrust, lagărul Burilor ar fi fost înaintat până la unghiul de nord al hotarului dinspre Natal, Londra, 6 Octombre Se vestește din Melbourn Agenției Reu­ter că într’o adunare a comandanților mi­litari din coloniile australiene, s’a recoman­dat să se formeze un corp de 2000 de oameni, care s-ar trimite în Africa de Sud. D. Chamberlain a invitat coloniile din Victoria și din Noua Galia de Sud să tri­­meată 500 de oameni din infanterie în Africa de Sud. Bloemfontein, 6 Octombre Mai mulți Burgh­ezi venind dinspre rîul Bloemadder, au fost primiți de către d. Steyn, președintele, și d. Fischer, membru al guvernului, în trecerea lor prin Bloem­fontein. D. Steyn a adresat Burgh­ezilor o alocu­țiune, în care­­ și-a arătat bucuria ce o are văzându-i că răspund la chemarea sub arme. Oratorul a declarat că Statul Oranje n’are de gând să atace, însă voește să-­și apere drepturile sale. Inamicul este puternic, însă dacă trece peste hotar, va fi atacat de către Burghezii cari vor apăra indepen­dența lor. Londra, 6 Octombre Corespondentul din Lisabona al ziarului Standard telegrafiază că Anglia va respecta drepturile Portugaliei în baia Delagoa. Insă dacă vre­o putere voește să pue mâna pe Lorenzo­ Marquez și Portugalia nu poate să se opue, atunci­ Anglia o va împedeca cu corăbiile sale. In caz de răsboiu în contra Transvaalului, comandantul flotei portugheze va primi ordinul de a împedica transportul materialului de resboiu și a munițiunilor pentru Transvaal prin teri­­­­toriul portughez. DE PESTE MUNȚI Să ne concentrăm puterile ! Sub titlul acesta găsim în Telegraful Român din Sibiu articolul următor : Ca valurile mărei aruncate la înălțimi uriașe pentru a se prăvăli în văile for­mate jur împrejur, vedem trecând năzu­ințele omenimei către ținta­ croită ei din etern de ziditorul universului. Precisă și perfectă e această țintă, întocmai ca Cel­ ce a prescns’o. Dar imperfectă e firea omu­lui, plină de aberații alegerea mijloacelor și spinoasă calea ce du­ce la țintă. Un ideal de „fericire“ plutește viu înaintea ochilor sufletești a omului, dar de câte ori nu aleargă pe căi de tot depărtate de a­­cela ? Mersul desvoltării culturale e o linie foarte neregulată : aci urcă, aci coboară, une­ori—ca și cum s’ar reculege—popo­sește, pentru ca mai apoi din nou să urce sau să coboare. Năzuința a fost și va fi tot­d’a­una, înainte ! Dar’ pe ce cale, cum, la aceasta ne răspund ideile conducătoare ce le croesc stegarii, răpind cu sine greul popoarelor. E evident că aceste idei variază din timp în timp, și îndată ce se prea tocesc unele, se aduc altele pe tapet. Ceea­ ce în evul mediu trecea de „principiu genial“, de „raze pline de lumină“, astâ­zi s’a depus simplu în „haosul epocei medievale“, și ar trece drept „absurditate“ sau „comică încercare“, voind să mai susții rugina acelor veacuri. Din contră, cu față accentuăm avantajele epocei recente, a „luminilor“, a „invențiu­­nilor“, a „electricității“ și a „vaporului“, fără să băgăm de seamă că progresele în știință, lipsite de principiul vivificător etic­­religios aduc mai multe dezastre de­cât victorii, și roadele luminei actuale ascund în sine adeseori germenii decadenței, anar­­h­iei sociale. Cu desvoltarea științelor reale, principiul religios care stăpânea toate pornirile și aspirațiile spre „fericire“, a început să ce­deze locul unui alt principiu, dus astă­zi până la fanatism: acesta e principiul na­țional, întocmai precum odinioară, dacă nu mărturiseai acea „una singură mântuitoare credință“, erai torturat până cădeai înfrânt, tot ast­fel astă­zi sub cuvântul „unității de limbă“, a „unității Statului“ și a altor­ fel de unități, se cearcă modelarea’ individului, turnarea lui în forme nouă, plăsmuite la razele unor iluzii optice. Zadarnică, nerea­­lizabilă probă­ întocmai precum zadarnic ai căuta să sădești un arbore într’un pă­mânt nepotrivit cu cerințele lui de traiű, zicându-i: „ori te acomodezi, ori vei peri!“ Unde e idealul ce ni ’l-a însemnat Mân­tuitorul nostru, când a pus principiul iu­­birei între popoare drept maxima, fericirei supreme ? Se pare că neghina a copleșit semănătura divină, căci pacea propagată sub fel și fel de forme e numai o chimeră, un vis. Dar să revenim de la aceste generali­tăți la special, să ne ocupăm puțin cu noi înșine, cu poporul nostru, și iată ce tablou ni se oferă. Stînjenit e în desvoltarea sa, luat e la goană, dacă ’șî iubește limba sa și voește să o cultive, căci așa cere „unitatea“ ce pla­nează ca sabia lui Damocle in toate afa­cerile publice. Nu e zi în care să nu ți­ se revolte sufletul de atentatele comise asu­pra existenței noastre naționale! In schimb însă noi ce facem? E de lipsă să o mai și spunem ? Vedem cum unii creează noul abisuri între frați, ispitesc după punctele de vrajbă și le alimentează cu tot focul fără a ține cont de regula că ori­ce element divizat e mai puțin apt de resistență. Câte centre românești, tot atâtea grupe răslețe ce-­și stau față în față, nu tot­dea­­una cu dragostea frățească sinceră ce ar trebui să cimenteze legăturile. Abstracție de viața politică, în care—grație desbină­­rilor—rol nu e dat Românului să ducă, chiar și pe cele­l­ alte­ terenuri arareori ne întâlnim cu dorul sincer de progres. In cele mai m­ulte cazuri ceea­ ce clădesc unii, surpă alții. S’au făcut și se fac multe începuturi bune pentru consolidarea forțelor noastre, desvoltarea lor pe terenul economic, co­mercial și industrial, ca ast­fel să prospe­răm și în cele materiale, dar lucrul merge de tot încet. Lipsește jocul entuziasmului nobil, încurajarea celor gingași și conlu­crarea comună. Tot atât de nesimpatic e tabloul vieței sociale. ..Stările desolate ce le observăm pretutindenea ne inspiră ideea de a le supune aprecierii și meditației tuturor con­fraților noștri. Nu numai meditației pla­tonice, ci studiului sanării acelora și în­ceperii unui curent de viață mai sănătos. Românul la ori­ce treaptă socială ar ajunge, trebue să fie din firea sa amicul credincios al nației sale, al opiniei des­­prețuite de alții, dar prețioasă nouă. Co­mună este obârșia, sorgintea noastră, și n’avem să ne jenăm de ea, dacă soarta pe unii sau pe alții ne-a favorisat să ne ur­căm ceva pe scara socială. Să fim din con­tră sentinele credincioase acelui popor oropsit, să-I dăm mână de ajutor în nevoile zilnice, căci numai așa Îi vom asigura durata. O regenerare temeinică se așteaptă mai departe între relațiile ce ar trebui să domnească între inteligența aceluiași centru și a diferitelor centre între sine. Să nu fie oare posibil ca cu aceeași căldură să îm­brățișăm pe ori­ce inteligent conațional al nostru, fie și mai inferior situat materia­licește sau intelectualicește, ca și pe cel

Next