Timpul, februarie 1942 (nr. 1709-1727)

1942-02-09 / nr. 1709

REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚII BUCUREȘTI, — Strada Sărindar Nr. 15 Redacția și Administrația 3.05.44 TELEFONS -Tipografia 3.42.23 ABONAMENT! In țară­ ! In străinătate! _ „In Tariful in funcțiune On­ an 700 lei, 8 luni de convențiile poș-350 lei, 3 luni 200 lei taie internaționale. Pentru bănci, instituții ți ad­d­i publice 1000 lei luna! Abonamentele Încep la 1 si 1? ale­­ sectrei luni Taxa de francare plătită In numerar conform aprobării Direcțiunei Generale P. T. T. Nr. 30286/5 Mai 1939 Proprietar: „TIM­P­U­L“ S. A. R. înscris sub No. 202 Trib. Sfor Print-Redactor Jl MIRCEA GRIGORESCU *EDUCAȚIA TINERETULUI de Prof. Const. Calmiasch. Z­ilele acestea am citit o lucrare a lui Marcel prévost, intitula­­tă „Lettres à Francoise“, inte­resantă ca tot ce este scris de acest mare autor și academician francez. In câteva din aceste „Lettres” el se ocupă de educația și instrucția tine­retului. De­și cartea a fost scrisă a­­cum vre-o 40 ani, este totuși de papitantă actualitate din cauza pro­o­blemelor ce se discută astăzi in învă­țământ. Marcel Prévost stabilește trei e­­tape în educația tineretului, pe care el le compară în stilul său poetic e­­tapelor desvoltării unui pom, un pier­sic — predilecția scriitorului. Prima etapă este învățământul­ pri­mar, pe care el o compară timpului când puetele se găsește în pepinieră. Ea reprezintă copilăria pomului pâ­nă la 3 ani, a omului, cam până la 10-11 ani. Copilul, ca și puetele, este plăpând puțin conștient, cu dorința instinctivă de a crește­, de a deveni și el ceva. In această etapă se face altoirea. Dacă pomul ca și copilul sunt de calitate, proveniți de bună sămânță, altoitul va prinde , puete­le va deveni pom sănătos și va da fructe alese, copilul va deveni om în­treg și va aduce foloase. Dacă­ nu, altoiul nu va prinde, puetele va de­veni pom sălbatec, iar copilul va ră­mânea în stare de inferioritate. Etapa a doua corespunde adoles­cenței, la pom de la 3-7 ani, la copil de la 10-11 ani până­ la 18 ani sau 19. Pomul se scoate atunci din pepi­nieră, este transplantat în locul unde el va trebui să prindă, să crească, să se desvolte și produce fructele aș­teptate. Pomul este încă fraged, un fel de bețișor, cu câte­va rămurele la un capăt, cu câte­va firișoare la rădăcină. Cu aceasta nu s’a asigurat desvoltarea pomului. Grădinarul pri­ceput trebuie să-l urmărească conti­nuu. Să­ vadă dacă pământul ii con­vine, să-l ude la rădăcină, in timpul căldurilor, să-l mușuroeze in timpul frigului, să-i ra ue un tutore de care să-l l­an bine spre a crește drept, spre a nu fi îndoit sau rupt de vânt. Dar chiar și cu acestea grija grădinarului nu s’a terminat. Pomul grație acestor îngrijiri, va crește, va avea manifes­tări de expansie, va da­ curând multe ramuri și chiar câteva, flori. Grădina­rul nu va­ permite aceste expansiuni premature. El va tăia și va rotunji ramurile, ca să dea pomului o coroa­nă frumoasă, va rupe mai toate flo­rile, lăsând doar doua-trei, ca o în­cercare, ca o experiență. Numai când pomul va ajunge la vârstă de 7-8 ani, grădinarul îi va permite deplina ex­pansiune, deplina eflorescentă, fiindcă atunci rădăcina îi va fi complect des­­voltată, ca să poată căuta și extrage hrana ce-i va fi necesară, iar trun­chiul deplin fortificat, ca pe deoparte să reziste tuturor vicisitudinilor, pe de altă parte să asigure o producție de calitate superioară. Cu copilul se petrece exact la fel. Adus din învățământul primar în cel secundar la vârsta de 10-11 ani, el se aseamănă perfect pomului abia altoit și adus din pepinieră. Altoitul ce i s’a dat în învățământul primar, citire, scriere, ceva noțiuni de gramatică și aritmetică, de istorie și geografie, nu formează decât inocularea lui, căreia trebuie să i se dea toată îngrijirea necesară. Trebuie ales terenul, adică școala cea mai potrivită, pentru a se desvolta altoiul Inoculat în școala pri­mară. Trebuiesc date treptat, toate în­­grijirile, ca acel altoi să nu degenere­ze ori să se piardă, prin învățături potrivite, prin supraveghere atențiă, prin favorizarea a tot ce poate fi prielnic și prin îndepărtarea a tot ce poate fi vătămător. Ca și pomului, copilului în adolescentă îi trebuie un tutore, care să-l sprijine și să-l pro­­teagă împotriva tuturor tentațiilor, tuturor primejdiilor, tuturor furtuni­lor... Și sunt atâtea! Fără, acest tu­tor e sigur, copilul ca și pomul poate aluneca, poate crește strâmb, ori se poate pierde. Numai când totul va fi considerat, când aducătorul — alias grădinarul — se va convinge că ado­lescentul este un stare a trăi și a pro­duce prin sine însuși, când va intra în acea epocă, așa zisa „Tainienne” — și vom explica în alt articol ce înseam­nă această epocă — atunci își va so­coti misiunea lui îndeplinită. Rodul pomului — al copilului deci — se va produce și acest rod va fi o cultură frumoasă, solidă, profundă, de folos­­ie­ și lui ca și societă­ței. Cum înțe­lege Marcel Prévost să se ajungă la acest rezultat și prin ce mijloace vom arătat intr’un viitor articol. De ajuns să cităm azi ceea ce el conchide, cu rost al învățământului secundar, a­­tât de potrivit situației acestui în­vățământ și la noi: 1) învățământul secundar este o educație și o tutelă. .. 2­ El are ca obiect cultura gene­rală”. Etapa a treia o formează, după Marcel Prévost, învățământul sur­parior și special. un REPORTAJ DE RĂZBOI Cum am cunoscut Odesa Noaptea prin orașul baricadelor Fata comunistă din galeriile subpământene ale orașului.­ Câteva ore printre pompieri După un drum lung și presărat cu peripeții, venind dela Marea de Azov ajungem în miez de noapte in „Ora­șul baricadelor“. Prin bezna nopții, mergem unul lângă altul făcuți după mașini și zgri­buliți de ger, ca după automobile mor­tuare care urcă vreo pantă. Strada pe care apucăm să mergem in inima orașului, ne parte pavată cu piatră al­bă. Ne-am înșelat însă. Am nimerit tocmai pe acea „uliță“ pe care solda­ții comuniști în retragere au inun­dat-o. Și totuși mergem înainte. Alt drum nu avem. Câte gânduri nu ne-au năpădit atunci? Șoferul ne face semn să n­e urcăm. Eu și ghicu ne suim într’una din mașini care de multe ori ne-a servit de dormit și popotă. Mașinile, cu care am parcurs peste 15 mii km., gâfâie greoia și una câte una, se opresc in apa care prinsese pojghiță de ghiață. Autocamioneta, mai puternică, mai înaltă, străbate prin apă și se opreș­te pe un ochi de pământ, departe de noi cam la vreo 200 m. Caporalul T. R. Nicolau Petre și serg. Achiță Ion se dau jos din mașină și se refugia­ză din cauza gerului la o căsuță, din care se furișa o fâșie de lumină, tăind strada în două. Șoferul autoca­­mionetei, caporalul Drucea Stancu se uită în urmă, nu ne vede, nu ne au­de, împinge mașina înapoi și ne gă­sește tot in apă, împreună cu sergen­tul Tifigiu Vasile, șoferul mașinei noa­stre se bagă in apă până la brâu și leagă mașinile Intre ele. După un ceas ieșim și noi pe uscat. Gerul se lăsase tot mai puternic. Trosneau Ineheetu­­rile mașinilor iar nouă ne clănțăneau dinții și ne fl­ișcăia apa in bocanci. Ne lipisem unul de altul și ne tăcuse­răm mai mici. Am pornit iarăș și am uitat de cei doi ,refugiați“ din căsuța cu fâșie de lumină. Orașul era pustiu. Nici o țipenie de om, nici o licărire de lumină. In dreapta și stânga casele pe lângă care treceam mi s-au părut In noap­tea aceea că se înalță fără sfârșit în bezna umedă și apăsătoare. Așa am pătruns in Odesa, care mi-a strecurat în suflet orașul atâta îngrijorare. Mi s'a pánit că el nu se aseamănă cu nici unul din orașele prin care am trecut cu unitățile victorioasei Ar­mate a 3-a de sub comanda bravului general Petre Dumitrescu. Cherei, Ialta, Simferopol, Melitopol, Mariu­pol, Berdeanski, Berislav, Alexan­­drovka, Novi­ Bug, Cherson, Nicolaev Ananiev, Balta, Tiraspol și alte mici Continuare In pag. 3-a I D. NAHAS PAȘA, PREȘEDINTELE CONSI­LIULUI, A FOST NUMIT GUVERNATOR MILITAR AL EGIPTULUI AMSTERDAM, 8 (Rador). — Corespondentul Agenției D. N­B. anunță ca postul britanic de radio a semnalat din Cairo că Regele Faruk a semnat un de­­cret prin care noul președinte al Consiliului Nahas Pașa este numit guvernator militar al Egiptului­___________________ ­U! DRUMURILE MARITIME ALE PACIFI­CULUI Călătorul care traversează Pacificul rămâne, ori de câte ori i-ar străbate păile, cu impresia unui vid aproape to­tal. Singurătatea este atât de impla­cabilă, încât lasă celui ce trece peste apele Pacificului o amintire de spai­mă. Nici Atlanticul, cu toată întinde­rea lui, nu îngădue să ne închipuim imensitatea proporțiilor Pacificului. Aceeași impresie de vid se confirmă dacă, în loc de a lua în considerație kilometrii, e vorba de locuitori. Cu ex­cepție pentru masa galbenă, concen­trată toată în extremitatea apuseană, locuitorii Pacificului sunt presărați ici-colo : câteva sute de mii in insu­lele oceanului, mai puțin de 10 mili­oane în Australia și Noua Zelandă, câteva milioane pe coastele America de Nord și de Sud. Marile mase ome­nești sunt in Asia, în Europa, dar in zona Pacificului propriu zisă densita­tea este nulă. Până la deschiderea canalului Pa­nama, în August 1914, Pacificul nu venea, în relațiile internaționale, tig­rat cu drumuri maritime de impor­tanță secundară. Era o linie San-Fr­an­cisco-Sidney, care prelungea ruta ce pornea din Europa apuseană, peste continentul nord-american. De altă parte, era un drum San -Francisco — Yokohama-Shanghai (sau Vancouver- Yokohama-Shan­ghai), care, prin Ha­­wai, reunea America de Nord cu Asia. La aceste două drumuri, trebuia adăugată calea capului Horn, cu des­tinația fie Australia,­fie coasta apu­seană a Americii. Cât despre drumul Australia-Japonia, el atw începea să­ servească unele relații economice in­cipiente. In rezumat, înainte de tre­cutul războiu, America și Extremul Orient se găseau de o parte, și de cea­laltă, atrase mai ales de Europa, pe atunci încă centru al lumii. Pacificul nu servea de legătură decât într’o oa­recare măsură: înainte de orice era insă un vid. Deschiderea canalului Panama, ale cărei efecte nu s’au simțit decât după 1918, au schimbat Pacificul. De o parte — acesta e efectul războiului — s-au stabilit legături directe între riveranii marelui Ocean; de alta, canalul a fă­cut din Pacific o trecere, ca și Me­­diterana sau Oceanul Indian. Războiul din 1914 a avut drept ur­mare in aceste îndepărtate regiuni, o impresionantă dare­ înapoi a Euro­pei; ea furniza 30 la sută din impor­­tațiunile japoneze în 1910—1914, și numai 12 la sută în 1936. In același an, Europa nu absorbea, decât 11 la sută, din exportațiu­nile japoneze față de 27 la sută câte absorbea continen­tul american. In chipul acesta, schim­burile s’au desvoltat, fie între Statele­ Unite și Japonia, fie între Australia și Japonia: ferul, petrolul, bumbacul american se îndreptau spre Extremul­ Orient. Ca și lâna australiană, Paci­ficul devenea mare piață de schimb, evoluție care corespundea unei schim­bări în centrele de gravitate ale pla­netei. Cât despre canal, acesta făcea din Pacific un drum mondial, reunind în­tre ele părțile cele mai îndepărtate ale lumii. Orice hartă din anul 1941 arată următoarele: de la New­ York sau Liverpool, mănunchiul de trasee se împarte în evantai în Pacific, un drum dealungul coastei americane, se îndreaptă fie spre San Francisco și Vancouver, fie spre Lima și Valpe­­rr­oso. Două alte trasee atacând direct Oceanul, se îndrepta, fie spre China și Japonia, prin Hawai, fie spre Noua- Zelandă și Australia, prin Tahiti. Dacă se adaugă că o linie aeriană, lega California și Extremul­ Orient, ne putem da seama că regiunile Pa­­cificului, ieri încă deșerte, începuse în chip foarte serios să servească, schim­burilor umane. Și astfel putem discerne cu ușu­rință care sunt cheile acestor dru­muri, punctele importante de stăpâ­nit sau de controlat, pentru ca aceste drumuri să poată fi sau nu liberă. Istmul Panama este, fără îndoială, locul esențial, căci el comandă trece­rea dintr’un ocean în altul, și acea­sta intr’un grad mai mare decât Ca­­nalul Suez. Să ne închipuim o clipă canalul Pa­nama blocat: drumul capului Horn devine impracticabil. In timpul răz­boiului hispano-american, crucișăto­rul „Oregon“, care se afla la San Francisco, trebui să ia acest drum singurul posibil pe atunci, pentru a merge să ia parte la lupta de la San­­tiago-de­ Cuba. Ar trebui să facă 90 zile ! Actualmente, calea Capului poate efectiv înlocui pe aceea a Mării Roșii (a Canalului Suez) fără pagube ex­traordinar de grele pentru Anglia. Mult mai grele ar fi însă blocarea canalului Panama. Atunci întreg sis­temul de transit între Atlantic și Pa­cific ar fi pus în condiții neînchipuit de dificile. Insulele Hawai, Samoa și Tahiti sunt puncte de trecere sau escală, care salonează drumurile Australiei și ale Extremului Orient. La ele tre­ime adăugate insulele Aleutine și u­­nele oaze din Columbia britanică și Alaska. Dar stăpânirea Pacificului atârnă de stăpânirea sau de controlul militar asupra arhipelagurilor care sunt în centrul Oceanului. Statele­ Unite și-au angajat întregul lor sistem defensiv, potrivit acestui principiu. In primul plan e apărarea canalului Panama. Dar pentru a con­trola Panama, trebue controlate căi­le de acces la el. Insă în urma fulgerătoarelor suc­cese japoneze la Honkong, în Filipi­ne, în Guam Wake, Gilbert, Malaezia, Borneo, Celebes și Amboin, drumu­rile maritime ale Pacificului constitue pentru Statele­ Unite și Marea­ Brita­­nie, una din cele mai grele probleme din câte s’au pus vreodată conduceri­lor de la Londra și Washington. Trupele japoneze înaintează in Malaezia. Barajele de sârmă ghimpată din jurul Mamitei sunt distruse. D. RUSDU ARRAS a fost scos la pensie NOUL AMBASADOR AL TURCIEI LA LONDRA ISTAMBUL, 8 (Rador).­­ Cores­pondentul agenției C. N. B. anunță că deputatul Rauf Orbay a fost nu­mit amasador al Turciei la Londra. Fostul ambasador, a. Rusdu Arras, a fost scos la pensie. Dela isbucnirea războiului Armata japoneză a primit daruri de peste 350 milioane yeni TOKIO, 8 (Radar).­­ In cursul desbaterilor Camerei s'a anunțat că dela isbucnirea răz­boiului in Chim și până în Ia­nuarie, s’a făcut armatei da­ruri în bani de peste 350 mi­lioane yeni. Cu aceste sume armata a pu­tut cumpăra 800 avioane, 200 tancuri, 350 tunuri antieriene, 500 mitraliere și numeroase alte materiale de războiu. Reorganizarea marinei Statelor Unite STOCKHOLM, 8 (Rador) — D. N. B.: Posturile britanice de radio anunță din Washington că marina Statelor Unite va fi reorg­anizată. Amiralul Hart va comanda forțele navale ale regiunii ABDA (adică ale Amendi Britaniei, Indiilor Olandeze și Australiei). Vice-amiralul Leary, care va purta titlul de șef al forțelor ANZAC (Aus­tralia și Noua Zelandă) va comanda forțele navale anglo-americane dintre Australia și Noua Zelandă. Forțele numite în trecut ale „flote«’ asiatice” se vor chema în viitor „for­țele navale ale Statelor Unite i­i sud­­vestul Pacificu­lui”. Ele vor fi puse sub comanda vice-amiralului William Gilassford. ^gpRUAfdiE 1942 Jiffeyi. VI. 1709 bis I­­ ?" | | *| " Cereți la toate chioșcurile!; Timpul Familiei I: TIMPUL PENTRU TOTir­ ! |_________________________________» A Din problemele învățământului primar Monopolul cărților didactice de CONSTANTIN I. ANGELESCU stăzi, socotim că nici oficiali­tatea nu mai este convinsă de menținerea monopolului cărți­lor didactice de curs primar. Detestabila lor confecționare din punct de vedere tehnic, din punct de vedere al stilului și al limbii și n­ai ales din punct de vedere metodic și educativ, fără să mai pomenim lipsa de înțelegere a gustului copilăresc, a fost evidențiată, poate încă nu de ajuns, de presa cotidiană, de reviste­le pedagogice și cele învățătorești. S’au arătat ororile și uluitoarele e­­rori conținute în filele acestor ma­nuale. învățătorii au avut de luptat cu grele situații în care aceste cărți s-au pus în fața elevilor. Părinții — acei care urmăresc de aproape învățătura odraslelor — au adus și aduc încă la cunoștința în­vățătorilor impuritățilo­r de stil, de limbă, de sintaxă și, ce este mai trist, cunoștințele fără rost cari a­­bundă în aceste manuale, la un loc cu inexactitățile de ordin științific. Ministerul s’a sesizat și a numit, in 2 ani la rând, comisiuni cari să le aducă ameliorări, plătindu-le cu su­me impor­tante. Dar nici aceste comisiuni n’au pu­tut realiza lucru mare, deoarece erau ținute numai să le cârpească, atunci când cărțile trebuiau dea dreptul în­depărtate. Din referatul ultimei comisiuni, al­cătuită din 4 membrii, căreia i s’au dat în cercetare cărțile de citire pen­­tru clasa II, III, IV și gramaticele pentru clasa H, HI, IV, cu timp li­mitat dela 6 Martie—1 Aprilie 1941, adică 24 zile, spicuim. .,Trebue să mărturisim răspicat și obiectiv — științific — că aceste ma­nuale sunt categoric slabe și în une­le părți de o submediocritate paten­tă, ceea ce îngreuiază enorm lucrul, limitat intr’un timp atât de scurt. Munca noastră deci trebue­­ privită sub acest unghi: — timp puțin, ma­terial mult și diferit, recomandați­a Ministerului de a corecta cârpind cărți cari vor exista numai un an școlar și greutatea copleșitoare de a Îndrepta și limpezi o lucrare pe care mai ușor și fecund am fi săvârșit-o dela început și integral”. La punctul 7 din referatul cu pri­vire la gramatici, comisiunea spune: „Din materialul celor 3 gramatică de clasele­ II, II și IV, materialul celui din clasa III a suferit multe modificări, fiind gramatica cea mai slabă și haotică*’. >* Cu privire la citiri, comisiunea, depunându-și lucrările, afirmă în re­feratul său : „Am urmărit o purificare a bucă­ților prin unele eliminări, reduceri și mai ales printr’o atentă stilizare cu toate greutățile uneori a unui text rebarbativ. Din acest punct de vedere, In spe­cial capitolul Istoriei din manualul de clasa III, este o adevărată calami­tate prin încercarea hibridă de a se încâlci mintea copilului cu un material întins la nesfârșit și prezen­tat fie intr’un stil arhaizat greoi, fie într’o formă care foiește de atâ­tea ori de obscuritatea sau vulgari­tăți, ca de exe­mplu, la pag. 225 (Răpirea Bucovinei), fiecare așteap­tă ziua prielnică, pentru a-și Întinde laba de pradă, sau la pag. 227 (Sta-Continuare in pagina 3-a Koni trupe portugheze au plecat pentru întărirea garnizoanelor din insulele Azore LISABONA, 8 (Radorl- — D N. B : Un nou contingent de trupe s'a îmbarcat Duminică după a­­miază pe vaporul portughez „Lima" care a plecat spre A­­zore unde trupele acestea vor întări garnizoana de pe acele Insule­ ______­_______ iiiiiiiiuiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiuiiiHHniiiiiiiiiniiiiiiuiiiiiiiiiiDiiiiiiiiuiniiliiiiiiiiHiiimiiiininiiiniiiiininjnniinifflniHiiiiiininimmHiiiHmiiBiiifflffln! Dr. TODT ministrul Reichului, a murit intr’un a­ccident de avion BERLIN, 8 (Rador). — In timp ce-și îndeplinea datoria ,în cursul executării misiunilor sale militare, găsit Duminică o moarte de soldat, BERLIN, 8 (Rador). — Marele Reich german pierde în persoana d-rului inginer Todt una din persona­litățile cele mai de seamă. Faptele sale remarcabile în toate domeniile ce i-au fost încredințate de Fuehrer arată că el era unul din orga­nizatorii cei mai ingenioși din vremi­­le moderne. Autostradele, construcția bastionu­lui de la vest, construcția fortificații­lor de pe coasta Atlanticului, — trei opere gigantice săvârșite de el, — vor face astfel ca numele său să in­tre pentru veșnicie în istorie. Meritele sale în domeniul concen­trării înarmărilor germane nu vor fi recunoscute complect decât în viitori. Dar ceea ce a adus personalității doctorului Todt încrederea și venera­ția poporului german nu este numai recunoașterea capacităților sale ge­niale și a meritelor sale ca organiza­tor și tehnician, ci și faptul că doc­torul Todt a știut să realizeze în organizațiile sale, ideea comunității național-socialiste într-un mod exem­plar. Ministrul Reichului, doctor inginer Todt, s-a născut la k Septembrie 1891 la Pforzheim, in Baden. El și-a făcut studiile de inginer la școlile po­­liteh­nice din Muenchen și Karlsruhe și s-a specializat în domeniul poduri­lor și șoselelor. Doctoratul și l-a luat în această speciaitate. In timpul războiului din 191Ș-1918 doctorul Todt a stat, pe frontul din apus din prima până în ultima zi. A făcut parte la început dintr-un regi­ment de artilerie de câmp, apoi a fost adjutant de batalion și cu începere ministrul Reichului, dr. Todt, s­ a într’un accident de avion, din 1916 aviator-observator în secto­rul Toul-Verdun, unde a fost rănit în 1918 îm luna August în cursul unui angajament aerian.­­ Din 1922, el făcea parte din parti­dul național-socialist. La 6 Iulie 1933, doctorul Todt a fost numit Inspecto­rul general al șoselelor germane. Lu­crările sale ce sunt date ca exemplu in elaborarea și organizarea rețelei de au­tostrade germane sunt cunoscute în lumea întreagă. Doctorul Todt s-a distins în mod deosebit în timpul verii anului 19S8, când situația politică încordată făcea necesară terminarea rapidă a amena­­jamentelor defensive din vestul Ger­maniei. Pentru a rezolva această sar­cină uriașe, doctorul Todt a creiat „Organizația Todt”, care, înființată la 28 Mai 1938, a terminat gigantica lucrare a bastionului din vest în scurt timp. Ca o recunoaștere a lucrărilor sale remarcabile, Fuehrerul a distins pe doctorul Todt la congresul din Nuern­berg cu primul Premiu Național ger­man, din anul 1938. In Decembrie 1938, doctorul Todt a fost împuternicit cu reglementarea economiei construcțiilor de clădiri. In Octombrie 1939, el, care fusese deja înaintat maior în rezervă in arma aeriană la 1 Octombrie 1938, ca recu­noaștere a serviciilor sale în ce pri­vește organizarea apărării aeriene din zona de vest, a fost numit general de brigadă, cu titlu personal. La 17 Martie 1940, doctorul Todt a fost numit ministru al Reichului pentru armament și munițiuni. Belinogrramă din Tokyo: Aerodromul Wheeler din Hawai sub bombarda­mentul aviației japoneze,

Next