Timpul, decembrie 1991 (Anul 2, nr. 236-252)
1991-12-13 / nr. 244
COTIDIAN SOCIAL-POLITIC-CULTURAL INDEPENDENT 4 pagini - 5 lei Semnele realei privatizări Iluzia privatizării in numai cîteva luni a întregii economii naționale, înțeleasă ca soluție — miracol pentru intrarea grabnică în sfera de acțiune a mecanismelor pieței libere, s-a spulberat de mult. Cei cîțiva teoreticieni care au cultivat-o — fie pripiți să-ți verifice ipotezele, fie seduși de o demagogie de conjunctură — au dat ei înșiși înapoi. Ca peste tot în Europa de Est, transferul de proprietate din mîinile statului către sectorul privat este privit acum ca un proces dificil și de durată. Legea privatizării societăților comerciale — atît de zgomotos trecută prin Parlament — a pus capăt utopiilor și a deschis drum unui efort coerent, necesar și de amploare. Oricît de criticabile i-ar fi anumite prevederi, aceasta va asigura, în acest deciu, condiții ca sectorul prisă fie acea coloană vertebrală a economiei naționale aptă să susțină o reconstrucție globală și să garanteze un echilibru real. Dezetatizarea nu putea fi un joc anarhic de trecere patrimoniului dintr-o mină în a alta. Legea nr. 58/1991 este de acum un curs de aplicare. Primele semne sunt, de altfel, vizibile, chiar dacă publicul larg încă nu știe prea multe amănunte. Este în curs activitatea de fundamentare a fezabilității societăților comerciale care se vor privatiza prin vînzare de acțiuni și active înainte de reorganizarea Fondurilor Proprietăților Private și a Fondului Proprietății de Stat. Caraș-Severinul s-a înscris printre primele opt județe ale SfI din care s-au formulat propuneri de privatizare rapidă compatibile cu prevederile Legii nr 58/1991. 14 societăți comere cu capital de stat din domeniile industriei alimentare, comerțului și turismului au anunțat oficial punerea în vînzare a unui număr total de 225 de active — unități sau subunități de producție, magazine, hoteluri ș.a. „Comaliment“ La Reșița a pregătit documentația necesară pentru a două treaptă de privatizare — vînzare de acțiuni — și, după aprecierile Filialei Caraș-Severin a Agenției Naționale de Privatizare, are mari șanse să intre în topul priorităților pe plan național. Ponderea esențială in structura globală a activelor — pentru care în acest moment se lucrează la studii de fezabilitate — o dețin cele de interes comercial sau turistic. Iată, de altfel, societățile comerciale care au făcut publicitatea necesară propunerilor : „Agmonia" SA Oțelu Roșu (7 active), „Agrocomerț Caraș“ SA Reșița (2), „Atlas“ SA Băile Herculane (29), „Banat Com“ SA Reșița (14), „Dunărea“ SA Moldova Nouă (85), „Hercules“ SA Băile Herculane (9), „Industria Laptelui“ SA Reșița (2), „Miniș Com Mixt“ SA Anina (4), „Poiana Mărului“ Sa Caransebeș (20), „Remat“ SA Reșița (2), „Comaliment“ SA Reșița (18), „Timiș“ SA Caransebeș (4) și „Universal“ SA Reșița (24). Intre cele 225 de active, sunt de semnalat și trei unități de producție alimentară: linia de sucuri din mere de la Caransebeș, fabricile de lactate din Gravița și Moldova Nouă. Toate sînt în așteptarea investitorilor privați sau cu capital mixt și sperăm că ei nu vor întîrzia. Timotei JURJICA Sfinta mare nerușinare: transportul în comun # Rușinea Reșiței — tramvaiul Simți cum te cuprinde frica, jena, scîrba, revolta, văzînd cum merg acești copii — pot fi copiii fiecăruia dintre noi — la școală. Cu o mină pe bară, c-un picior pe-afară. In fața blocului 23, de pe Bulevardul Republicii, stau de vorbă cu trei elevi speriați, de la Liceul Nr. 4. Așteaptă de la 7,15 și este 8 fără zece minute. Evident, vor întîrzia la prima oră. Absenți. Evident, nu vine nici un tramvai și ei urcă, la întîmplare, într-o mașină care să-i ducă mai aproape de școală. Agitație mare, un minut mai tîrziu. Toată lumea fuge, pur și simplu, spre stația de vis-a-vis. Asta spus în franțuzește. Că pe românește este mai mult decit ceva de vis. Este un coșmar. Așa procedează cei mai mulți dintre cei care vor neapărat să urce in tramvai. Merg mai întîi înapoi cîteva stații, pe sens invers, pentru a fi siguri că urcă, și se înapoiază ... înainte. Iar acest obicei, practic și disperat, îl au nu numai cei 3000 de elevi, care fac zilnic „naveta“ între Reșița Sud (de centru) și Reșița Nord (Govîndari sau Lunca Bîrzavei). Oricum le spui, dracul este tot așa de ... colorat, ca tramvaiul. Și nu poți să nu te întrebi : dacă și copiii domnilor de la prefectură și primărie ar călători în aceleași condiții, respectivele respectabile organisme de conducere ar avea aceeași condamnabilă atitudine ? Acum cîteva zile doar, un student a căzut din tramvai. Și nu e de mirare, după cite am văzut. Dar să nu anticipăm concluziile. S-o luăm pe îndelete, ușurel nescă, cu tramvaiul. Care nu trebuie luat tare, că te-alegi cu sperietură. Că-i vorba de un fel de tramvai fantomă. La ora 6 dimineața am așteptat doar zece minute, în stația de la pasarela Mociur, spre Lunca Bîrzavei. A fost o întîmplare. Un noroc cu care la Reșița nu întîlnești de două ori. Peste nute mai cîteva minute, aveam să văd deja oameni care nu puteau să urce în stația Victoria. Și o stație încă foarte aproape de capăt de linie. Să nu mai vorbim de „Intim", unde trebuie să fii sau norocos sau halterofil, să poți obține un loc în picioare, inclusiv pe scară. N-are rost să intrăm în amănunte. Vă mai pot spune că la ora 7 fără zece plecau, unul după altul, două tramvaie de la Renk. Și tot atunci se lansase zvonul că a luat foc un tramvai. Muncitoresc. De fapt și din feraricire, trebuia reparată doar o cutie de conexiuni. Dl director Tarkany, cu care m-am „plimbat“ o parte a dimineții, zicea că în două ore garnitura respectivă o ia iar la drum. Cert este că, după trei ore, nu plecase încă în cursă. Iar seara, pe la ora 18, o altă garnitură „obosise" de atîta alergătură. După ce în ziua precedentă se întîmplase același lucru. Din patru garnituri „valide“, la această oră, mereu trage cite una pe dreapta. Una, două stau. Restul circulă, însă mai mult decit garniturile, stau călătorii. Și cum să nu stăm, sărăcanii de noi, dacă pe traseu rămîn doar trei tramvaie ? ! Acum, pentru un tur complet, un tramvai are nevoie de 70-80 de minute. Așteptăm, deci, o garnitură, tot la 30-40 de minute. Dacă suntem printre „norocoșii“ care urcă. Dacă nu, alte minute de așteptare. Altă „distracție“ și alte gînduri „bune“ față de cei care ar trebui să organizeze și să normalizeze transportul în comun din Reșița. Am mai scris — mai ales subsemnatul — despre tramvaiul reșițean. De pe vremea cînd el era un proiect, o dorință a ilu Nicolae STUBIJ (Continuare in ora a 2-a) Creierul lui Lenin Nu este vorba despre un roman. Nu este ficțiune. Este real, cert. Lenin a existat. Și a avut un creier. A apărut recent o carte cu acest subiect. A existat și un medic german, mare specialist in disecții pe creier, care a putut discerne în universul învolburat al masei cenușii dovezile imateriale ale spiritului. Profesorul s-a numit Oskar Vogt și a trăit între anii 1870 și 1950. Prin urmare, autorul cărții „Creierul lui Lenin“, Tilman Spengler, nu a inventat nimic. Chiar și el, autorul, există, este un erudit sinolog, născut in 1947, ca (Continuarea pag. a 8-a) DIN PRESA STRĂINĂ ce a strîns cu migală materialul acestei cărți, propulsîndu-se ca un autor de roman senzațional. Profesorul Vogt a fost deci un mare specialist în psihologie și psihiatrie; era medicul casei Krupp. A avut o pasiune de-a dreptul bolnăvicioasă pentru disecțiile pe creier. Lucra pe porumbei, pe cîini, pe oameni, căutînd localizarea bolii, a nebuniei, a sexualității, a genialității. Făcea și disecții pe viu . Nu de puține ori își uita „preparatele“ pe la prieteni și nu de puține ori colegii de Institut s-au plîns de gemetele victimelor. Era în veșnică criză financiară. Așa că afacerea cu casa Krupp i-a venit ca o mană cerească. Dacă n-ar fi suferit de un prea exagerat erotism soția lui Herr Krupp! Și dacă nu ar fi aflat Herr Krupp! E! Dar venit primul război mondial și - a îngropat totul în durere, iar Vogt s-a întors la cîinii și porumbeii lui. După moartea lui Lenin, psihologul și neurologul Vladimir Behterev i-a făcut cinstea de-ai chema să disece Unde sînt cozile de altădată ?!... O dimineață întreagă am căutat o coadă. Te mai întîlnești cu o cunoștință, mai schimbi o vorbă. Mai afli cu cine votează X sau de cînd este Y în șomaj tehnic. Și apoi e un exercițiu bun, înveți să dai din coate. Nu am găsit nici măcar una in tot municipiul. Una, așa, măcar de exemplu să fi găsit și eram mulțumiți. Pînă la urmă le-am dat dreptate oamenilor. La ce să facă coadă ? La mezeluri de culoare pămîntie 7 Pardon ... Banane? Nici din astea nu mai sînt. Portocale nici atît Și chiar dacă ar fi, costă peste 300 de lei. Cine mai face coadă la ele ? Cizme, căciulă, fular și mănuși, adică ce ne trebuie nouă acum, nu găsești nicăieri, nici măcar pentru 5_6 persoane, darmite pentru o coadă serioasă, de cîteva sute de persoane. Așa că, după ce alergi o dimineață întreagă, nu-ți rămîne decit să oftezi după ceea ce altădată dezavuam mai mult și mai multe cozile dinaintea sărbătorilor. Ah, unde mai sunt cozile de altădată ? !! Ne e dor de ele. Ruxandra PETRE Pentru un pumn de argint... Că mai există oameni fără căpătîi, de la care nu ne putem aștepta să facă lucruri bune, o știm foarte bine. Dar să întilnim cazuri în care la originea unor infracțiuni masive să se afle cei care tocmai au fost puși să asigure paza și securitatea obiectivelor economice și sâ mai aibă, pe deasupra, și alte răspunderi sociale, chiar că este prea de tot. In această situație se află Viorel Petru Mărgineanțu, din Reșița, om în toată firea, lăcătuș la C.S.R. S.A., secția Aglomerare, vicelider de sindicat pe secție. Cum a ajuns el ln postura de hoț ? Totul a început în dupăamiaza zilei de 26 noiembrie a.c., dată cînd, împreună cu Doru Retezan, tot din Reșița, electrician la aceeași secție, efectuau serviciul de pază. De reținut că V.P. Mărgineanțu era și șeful grupei de pază pe secție ! De cum au intrat în schimb, cei doi au și trecut la acțiune. S-au deplasat la stația electrică din corpul principal al secției și timp de două ore și jumătate au tot demontat la contactori electrici cu pastile din argint. Apoi, in jurul orei 17.30, Doru Betezan a primit misiunea să-i transporte la domiciliul „vice“-lui. A doua zi la fel. Fiind iarăși în serviciul de pază, în schimbul de după-amiază, au luat la rînd stația electrică Răcire-Aglomerator, stația electrică sector Dozare și stația electrică sector Concasare. Și de această dată au terminat relativ repede. Le-au fost suficiente doar două ore, după care s-a ocupat însuși „șeful” de transportul contactorilor electrici. După două zile, în 29 noiembrie a.c., au predat marfa, adică nu mai puțin de 357 contactori în valoare totală de 326 932 lei unui alt amator de chilipir. lul Petru Streșan din Bocșa, urmînd ca mai apoi să treacă la operațiunea de desprindere a pastilelor din argint de pe contacte. Nu au mai apucat însă să le valorifice. Lucrătorii biroului economic din cadrul poliției municipiului Reșița l-au reperat cu operativitate. Mircea CONSTANTINESCU Ziua Tipografilor întrebarea este cum trebuie să sune cuvîntul, cuvintele, de ziua lor. Ei sînt primii care le vor citi, în ceas de noapte, cu ochii înroșiți de plumb și de nesomn. Sînt cei dinții chemați și aleși să pună, mereu în cunoștință de cauză, ca o categorie privilegiată, mereu truditoare pe cuvînt (și totdeauna receptivă întru cuvint), da sau nu. Prima vamă și aproape prima dramă a cuvintelor noastre gazetărești. Nu știu dacă le-ar place să fiu excesiv de liric și patetic, omagiindu-le fapta, de-a dreptul simbolică și exemplară. Fapta și lupta dramatică pentru izvodirea vorbei întru lumina tiparului. M-ar crede, poate, naiv și un pic mincinos, în dorința de a-i măguli și a le cvita în strună. Or fi părînd ei cîteodată zel de plumb și de cerneluri, dar pentru noi, cei cu care împart, noapte și zi, bucuria și amărăciunea facerii „Timpului“, cu ghilimele și fără el Nicolae SIRBU ICnr-’In-Mre tona » 4-a) -------------------------------------- Toate-s vechi și nouă toate Dacă istoria este într-adevăr știința despre cele ce au fost, întru înțelegerea mai adîncă a prezentului și prefigurarea viitorului, atunci nu ne poate fi îngăduit sa nesocotim glasurile de dincolo de vreme, purtătoare de mesaje privind actuale. Aceasta mai ales cînd unele conjuncturi, fără să se repete aidoma, prezintă totuși ciudate similitudini. Ne referim, în speță, la o duză polemică epistolară, purtată acum cinci decenii, ai cărei protagoniști nu erau alții decît Iuliu Maniu și Ion Antonescu. Remarcabilul lider național-țărănist adresa, într-un stil tăios, dar și de o perfectă urbanitate, severe reproșuri redutabilului său preopinent, în legătură cu politica economică a acestuia. Precum credea — și argumenta — Maniu, convențiile încheiate de autoritarul conducător al statului cu Germania provocau României grave prejudicii, determinind „acapararea, pe un preț de nimic, chiar a fondului național.“ Era adevărat, iși continua el demonstrația, că edificiile și instalațiile întreprinderilor acaparate rămîneau în țară, nefiind strămutate peste hotare. Faptul era însă irelevant, nesemnificativ, cîta vreme beneficiile luau calea străinătății, independența economică — și nu numai — devenea iluzorie. Intr-o memorabilă frază aforistică, Iuliu Maniu conchidea: „Un drapel poate flutura și peste un lagăr de sclavi — Al. BÂRSESCU (Continuare to oaa a 4-«)