Timpul, aprilie 1993 (Anul 4, nr. 63-82)
1993-04-01 / nr. 63
1 IN:PUL I Pagina 3 1 auriJíe 1993 Cum ne văd străinii? Primul semn al relansării economice — Domnule director general, în ultima discuție pe care am avut-o, imediat după venirea dvs. din Germania, unde aț fost în calitate de invitat al firmei Chemical Bank, în vederea obținerii creditului pentru retehnologizarea combinatului, ne-am i promis cîteva puncte de vedere în tuă cu moodul în care este percepută loC Tăimag>nea României în străinătate. Vă ascultăm. — Nu vreau să fiu interpretat groșit, dar cu mina pe inimă vă spun. părerea lor despre noi este absolut jenantă. Ca român, te simți umilit. O doamnă de la bancă mă întreba la modul foarte serios dacă nu cumva avem și canibali printre noi Ce; mai mulți cu care am discutat îmi spun»au că imaginea respectivă ne-au c*-d at-o țiganii minerii, sindicatele și narlariin*arii. Tiranii, pentru că au furat și sprificat, )pbede dintr-un parc și le-au f!at la proțap. Minerii, pentru venirile lor in forță. Criticate sunt și sindicatele care, în loc să se ocupe de securiști si comuniști, s-au acimat de schimbarea 1 dîrer+mîtor și de obținerea unor dreeuuri sal ariale necuvenite. Din păcate, sindicatele continuă și acum să ceară inconștient și manimitate, salarii care nu pot duce de_ ost, la șomaj ori închiderea îndeminde-țnr ce să mai zic de parlamentari care s-au dus la Consiliul Europei cu PSM-ul în frunte. Toate acestea, la care se adaugă imaginile cu vizitele la mormîntul lui Ceaușescu, sunt șocante pentru germani, care nu își pot explica cum de au uitat românii așa de repede tot ce au păstrtît. In plus, cei mai mulți dintre oamenii de afaceri care au vrut să ajute România și să facă ceva la noi i s-au izbit de aceeași birocrație, aceleași structuri care își văd doar de interesele personale. Am ținut să precizez toate acestea în speranța că va înțelege fiecare cîte ceva. Eu sunt un luptător — ru asemenea efi‘mații, o să vă botezi iar«ie în taină, părerea noastră că au mai rămas destui dintre cei care vă stimează și mai cred încă în steaua combinatului. Sau ne înșelăm? — Da, avem și prieteni, dar și dușmani care nu scapă nici un prilej să ne ponegrească, uitînd că Reșița a crescut și s-a dezvoltat și prin acest combinat, căruia ei îi cîntă prohodul. Unele regii autonome și instituții ale administrației publice nu se pîndese că roata morii se învârtește. Sub protecția monopolului de stat, ei se consideră deja capitalizați și, în consecință, nu mai mișcă un deget în sensul reformei și al trecerii la economia de piață. Oameni cu studii superioare, care au plecat sau care au rămas în combinat, consideră că au doar dlreptul la salarii grase. în ultima perioadă am avut trei comisii de anchetă în uzină ,din care una o datorăm acelorași ’’’j’'-J’' de la S.R I. care au scris, fără să voteze că într-o anumită teiioadă am avut rebut de 1000 tone. Or, concluzia mea cu stucturile, mentalitatea și manipulările pare logică. De ce n-or fi sens oare tovarășii cînd ne ardea buza după năcură caz metan și cînd nu puteam să dăm nici salarie? Vechea echipă de parlamentari s-a dus la ușa ministrului să mă schimbe cînd am oprit jurnalul. Cea actuală se pregătește să facă același lucru cînd o să opresc cocseria. Se întîlnesc și discută cu sindicatele, evitînd informarea corectă și competentă de la conducerea combinatului. Știu că în articolul meu, referitor la importul piliturii de fier din Austria, am deranjat multe fețe simandicoase. Dar eu sunt un luptător. Și vreau să învețe și alții democrația. Și lecile care o guvernează. Una din ele spune chiar asa. ..Nu trebuie să fii de acord cu tot ceea ce spun, dar trebuie să accepți că am și eu dreptate să spun ce gîndesc.“ Aș mai vrea să amintesc tuturor că noi sîntem societate comercială pe acțiuni, că timp de trei ani ne-am chinuit singuri cum am putut și că tot singuri ne am duce crucea mai departe. Celor din combinat doresc să le spun că ei sînt datori combinatului și nu invers, iar celor din afară doar atît, dacă nue puteți ajuta, măcar nu ne puneți piedici. ga — Acum că v-ați mai „răcorit“, v-am fucîteva considerații despre strategia combinatului. Ce spun calculele? Cît de îndepărtată e ziua în care vom DA*ea vorbi și de bine despre siderurgia reșițeană? — Se știe foarte bine că în strategia industriei metalurgice. gia din Reșia numai Combinatul Sideralavea loc încă din 1990. Am reușit cu forțe proprii să dejucăm toate planurile și să avem o situație financiară care ne menține în cursă. Practic, noi tăcem și facem. Cu modernizarea oțelăriei sîntem cu un pas înaintea tuturor. Recent, ne-a vizitat o comisie departamentală, care, de fapt, venise să ne închidă:’ Nici acum n-am înțeles prea bine — Domnule director general, v-am căutat pentru acest dialog și vineri, 26 martie . Ni s-a spus că erați la Hunedoara. Ați avut un motiv anume? — Am fost să-l întîlnesc pe primul ministru, dl Nicolae Văcăroiu, care se afla acolo intr-o vizită de documentare. Primul lucru mi-a atras atenția, de către organizatori, că nu sînt înscris la cuvînt și să-mi văd de treabă. Pînă la urmă, cu voie sau fără de voie l-am rugat să mă asculte. I-am povestit toate pățaniile noastre, inclusiv modernizările și intențiile pe care le avem în vedere în viitorul apropiat. Auzind toate astea, dl Văcăroiu ne-a felicitat adăugind că singura posibilitate de modernizare și retehnologizare o constituie efortul propriu și atragerea de capital străin, În ce privește creditul extern pe care urmează să-l contractăm, dumnealui ne-a promis că ne va susține. — Să tragem concluzia că lucrurile se vor îndrepta rapid la C.S.R.? Sau, dimpotrivă, că și generația noastră este tot de sacrificiu? — Nu vreau să mint pe nimeni. Ii respect prea mult pe siderurgiștii reșițeni ca să fac așa ceva. Ne așteaptă încă zile grele. In special prin reducerea subvențiilor, începînd cu 1 mai, și prin aplicarea ce o mai fi aia „restructurare prin retragere“. Cînd au văzut însă în ce acțiuni sîntem noi angajați s-au . . . restructurat, adică s-au retras și și-au schimbat imediat opinia. Le-am spus chiar că, pentru metalurgia secundară, Reșița a fost și rămîne un pionier. Iată, în 27 martie a.c., am făcut prima probă pentru laminarea șinei grele de cale ferată tip 60, atît de mult solicitată în țară, dar importată. Rezultatele sunt mai mult decit promițătoare. Deși mulți se luptă ca această șină să fie făcută la Călărași, noi le-o vom lua înainte tuturor. întregul program de strategie l-am pîndit și realizat numai cu oamenii combinatului. Doresc să liniștesc oamenii combinatului că nici alții nu vor primi sprijin de la guvern. Fiecare va dormi așa cum își așterne. Cu alte cuvinte, ar cam și ca toți să înțeleagă că are cine să cazul se ocupe de problemele combinatului. Nu de alta, dar românul se pricepe la toate și cel mai bine la ce trebuie să facă ceilalți. La nemți, m-am convins, e invers, o lecție simplă, dar pe care va trebui Este să o învățăm repede. Dacă impresia mea contează, vreau să spun că dl prim ministru este un om deschis care a preluat o moștenire dezastruoasă. Creată, în special, de guvernul Roman și de sindicate. A menționat încă o dată că sacul este gol, că lupta sindicală nu va duce decit la dezastru, că singura soluție este relansarea producției și că metalurgia stă sigur la baza întregii economii, taxei pe valoarea adăugată. Pe lângă prețurile ridicate la gaz metan, numai fondul de salarii va crește cu circa 100 milioane lei. Aici e aici. De unde îi van lua? Ni-i va da guvernul? Va putea combinatul să suporte acest efort, fără un efort pe măsură din partea tuturor? Eu doresc să le spun la toți că mai sunt multe rezerve în interior bazate pe calitate, mentalitate, eficiență, aport fizic și tehnic etc. Ajutorul din afară este exclus. Toți declară că sînt de acord cu reforma. Puțini știu însă ce înseamnă asta exact, înseamnă muncă pe brînci. Va trebui să ne obișnuim cu ideea că sîntem o generație de sacrificiu. Și mai ales să avem tăria de a lupta pentru generațiile viitoare. Asta este soarta noastră. Strategia combinatului este pe un drum bun și este demarată. Ea va reclama în continuare eforturi deosebite și decizii grele. Mă refer în primul rînd la oprirea cît de curînd a focului la Uzina Cocsochimică, în eventualitatea aprobării creditului extern vom solicita oamenilor ca, cel puțin un an, să revenim la programul de 6 zile săptămânal. Oamenii trebuie să înțeleagă că împreună ne luăm responsabilitatea și tot împreună să facem efortul de a păstra siderurgia în Reșița. Va fi greu, dar nu imposibil; în schimb, satisfacțiile vor fi imense. — Am înțeles bine? Chiar veți opri focul la Uzina Cocsochimică? Aici s-au investit totuși miliarde. Nu cumva vă luați o răspundere prea mare? Chiar nu se mai poate face nimic? — Ba s-ar mai putea face ceva: să murim toți, odată cu această uzină. Vă asigur, și pe mine mă doare o asemenea decizie, dar altfel nu se poate. Și iată și de ce. De la 1 mai, gazul metan va fi 100 de dolari mia de metri doibi. Dacă am menține U. C.-ul am cheltui cam 2500 de dolari pe zi, respectiv, 15 milioane lei, în programul nostru de strategie nu este nevoie de aree. Și atunci, de ce să investim în ceva ce nu ne trebuie? Un cazal simplu ne arată următoarele: perfurnalul, la 1000 tone fontă pe zi insericină o producție de oțel de 2000 tone pe zi. Dar mai proporția înseamnă și 1000 tone fier vechi fiind 50 la sută fontă și 50 la sută fier vechi). Toate acestea dau o producție lunară de 60 000 tone de oțel. Pentru care nu există siguranța desfacerii.Deci, oricum, rezultă un necesar de 30 000 tone de fier vechi lunar. Și, atunci, nu apare ca logic un cuptor electric și o tehnologie mai ieftină numai pe fier vechi la o capacitate de 30 000 tone? Furnalul, ca și cocseria, rămîn și ele și vor fi reluate în discuție într-o etapă viitoare, în special, după realizarea turnării continue a oțelului. In economia de piață, nimic nu este sigur sau totul este posibil. Cu condiția să anticipezi din timp și în orice situație să te poți adapta. ...Dar vom reuși! — Cum vă gîndiți să încheiem acest dialog, de director general? Dar ați fost, pesimist cît cuprinde. Nici-o notă de optimi«m‘> — Duritățile mele verbale au fost intenționate. Sînt convins că am deranjat din nou anumite persoane. Dar tocmai în ideea de a învăța toți democrația, apelez la ziarul „Timpul“ cu rugămintea de a oferi din cînd în cînd spațiu pentru cei care au observații, întrebări, dar mai ales propuneri. în ate mă privește, sînt convins că, în maxim doi ani, combinatul va avea, cel puțin în oțelărie, o tehnologie modernă. Vor urma, cu siguranță, alte preocupări, alte probleme. în orice economie de piață, astăzi poți să fii foarte sigur, iar mîine să dai faliment. Sper că oamenii de bine din combinat, al căror efort ne-a salvat și pînă acum, mă vor înțelege. Cu ei facem tot ce ne-am propus și facem bine. Sunt convins că împreună vom reuși! N-aș vrea să uite nimeni că Reșița a fost și a rămas primul născut al siderurgiei românești. Nucleu de iradere profesională, veritabilă școală pentru metalurgia românească. Indiferent că ea se cheamă acum Galați, Călărași Hunedoara sau alte vetre de metal ale țării. Și știți pe ce mă bazezi ? Pe tot ceea ce se întîmplă acum în oțelăria reșițeană, care se află într-o modernizare totală. Ce vă spune faptul că, în cîteva locuri fierbinți, se lucrează acum cu tricolorul la vedere ? Parcă am fi imediat după revoluție. Ei bine, oamenii aceștia, muncesc cu sufletul, cu credință și cu speranța că. în curînd se vor schimba multe. La noi, salariile nu sînt foarte mari. Dar fiecare muncește ca să și-l bine merite. Mult puțin, atîta cît este. Deși, vă asigur, toți sunt nemulțumiți de grila în care au fost încadrați. Pe vremuri, siderurgiștii erau respectați. Acum, nu. Or, acest lucru, oamenii îl simt și nu sunt de acord că un simplu aprozar st cîștigă mai mult decit ei. Iar eu, ca director general, nu pot decit să fiu de acord cu ei. Sper ca cei care ne coordonează să înțeleagă că asta nu-i în ordine. Dialog realizat de Gheorghe DOLOT Cum ai uni an Siderurgica Reșița REFORMĂ, STRATEGIE șI SPERANȚĂ Dialog cu dl mg Horațiu VODĂ directorul general al C.S Reșița Primul-ministru ne-a felicitat Ne așteaptă încă zile grele...