Timpul, martie 1998 (Anul 9, nr. 49-74)

1998-03-02 / nr. 49

POPOR ROMÂN, NU GREȘEȘTE CINE CREDE ÎN TINE COTIDIAN SOCIAL-POLITIC-CULTURAL INDEPENDENT ISSN 1221-1184­8 pagini - 700 lei Greve cu final așteptat . De azi, la Renk se reia lucrul Negocierile dintre sindicatul și conducerea executivă a societății Reșița Renk SA s-au finalizat, în sfîrșit. Așa cum vă informam în edițiile noastre anterioare, negociatorii din partea sindicatului au acceptat ca drepturile salariale să fie stabilite și plătite în lei. Modalitatea de compensare, măcar parțială, a dife­rențelor ratelor de schimb a stîrnit controverse și a prilejuit o sumedenie de bătăi de cap. Sindicaliștii au cerut ca 70% din diferența dintre media ratei de schimb din luna pentru care se plătește și media lunii precedente să le fie acordată, în cazul în care calculul se face trimestrial. Dacă acest calcul se face lunar, ei au fost de acord să primească numai 50%. Și baza de calcul a fost obiectul unor negocieri îndîrjite, după nenumărate discuții acceptîndu-se ca paritatea după care se calculează salariile să fie media lunii decembrie 1997, adică 4478 lei/DM. Cu toate eforturile depuse pentru mediere de reprezentanți ai Prefecturii Caraș-Severin, ai Consiliului județean, în special de președintele acestuia, de Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială, negocierile ieșeau dintr-un hcop ca să dea în altul. Tot ce se stabilea în­­tr-o zi era dat peste cap a doua zi de directorul german, Willi Gromatzky, sub pretextul că partea germană (acționarul principal de la Augsburg) nu este de acord. Marian Apostol, unul dintre negociatori, ne-a declarat: .Directorul Gromatzky s-a comportat nu ca un manager al unei societăți demnă de acest nume, ci ca un smenar!“ Pînă la urmă s-a acceptat compensa­rea variației de curs așa cum se stabilise, dar numai pentru acest an. După ce mun­citorii, exasperați, s-au dus peste director, obligîndu-l să se hotărască odată. • Sănătatea unei greve Federația Sanitas a ajuns la un acord cu Ministerul Sănătății. Protocolul a fost difuzat în teritoriu vineri, 27 februarie. Reprezentanții Ministerului Sănătății au fost de acord cu participarea repre­zentanților Federației Sanitas în cadrul comisiilor de reformă la toate nivelurile și în cadrul grupului de lucru care va finaliza contractul-cadru, împreună cu persoanele abilitate din partea Colegiului Medicilor și a Ministerului Sănătății. S-au acceptat Gabi ȘTEFĂNESCU Continuare în pagina a 3-a Tușea și junghiul Bilanțul separației puterilor Această lună minunată de iarnă­­vara s-a încheiat cu un bilanț pozitiv. Domnul președinte Constantinescu a ascultat cu sufletul la gură re­zultatele luptei împotriva corupției, obiectivul dumisale de gradul zero, declanșînd anul trecut cam tot pe la ora asta. Și ce auzi? Auzi de la ministrul de interne și de la procurorul super general că a fost, nene, o luptă ca în șapte păcate, nn tot anișorul care trecu, 7 (șapte) dosare au fost finalizate, o performanță ce i-ar lăsa morți de ciuda invidiei și pe ma­gistrații italieni, binecunoscuți antimafioți. in consecință, dl pre­ședinte Constantinescu a fost foarte impresionat că, așa­da, băieți, vedeți că se poate? Și dînșii au spus că e loc și de mai bine, domnule pre­ședinte, de exemplu, noi am mai găsit niște corupți, unul care a primit un Kent, altul l-am sesizat luînd șpagă o punguță cu cafea Extra Arabica, cinci lei optzeci, păi nu trecem noi cu vederea abjecțiile astea numai că e... cazuri grele, hîrtii peste hîrtii, muncim de ne­sar capacele să le dăm de cap, orișicît, le aveți în statistica de la anu. Dar. Dar domnul președinte a zis să se urgenteze că află presa și se comportă negativ față de această reușită­ (aia cu 7 dosare), în schimb să nu se lege nimeni de dl Cataramă, că este curat, în consecință, numărul doi, lăsați-o moartă, nu­mai umblați cu anchete, sondaje, percheziții și sentințe, am dat cu sentința, conform separației puterilor în stat. Voi vedeți cu­tia, cu, scuzați, cafeaua că ne strică imagi­nea și ne sabotează lupta împotriva corupției, alături de greaua moș­tenire. Mircea CAVADIA La Moldova Nouă. Afaceri ca-n vestul îndepărtat Unul dintre reproșurile pe care Paul Thomsen le-a adus guvernanților noștri anul trecut a fost acela că în România nu se acordă sufi­cientă atenție protecției con­sumatorilor. Nu credem că moare stimabilul de dragul și grija noastră, după cum nu credem că a reușit să dea vreo raită prin magazinele bucureștene, că­de­alea din provincie sigur nu avea cînd să se apropie. S-ar putea însă, prin cine știe ce mijloace oculte, să fi aflat că parla­mentarii noștri n-au avut timpul necesar pentru a vota măcar două dintre cele mai importante legi care ar putea asigura o reală protecție a consumatorilor: Legea ali­mentelor și Legea responsa­bilității juridice, a producă­torilor. Deci nu-i deloc de mi­rare că destul de mulți agenți economici reușesc să-i fra­­ierească pe cumpărători, știind că, în cel mai rău caz, riscă o amendă suportabilă și, eventual, distrugerea unei anumite cantități de marfă, dacă sunt surprinși de vreun control, căci clienții fraieriți nu prea au mijloacele de a sancționa șmecheria. Tocmai de aceea ne-am adresat dr. Cornel Tom­a, di­rectorul Oficiului județean pentru Protecția Consuma­torilor, solicitîndu-i noutăți din domeniul... contravențiilor. • S.C. Maribor SRL Moldova Nouă nu poate fi acuzată de nici o inovație în materie de a cîștiga ceva bani negri pentru zile albe, ciupind din buzu­narul onor clientelei. Că nu avea, la data controlului, bu­letin de verificare metrologică a cîntarelor din dotare, nu înseamnă neapărat că și ciupea la cîntar. Să fim optimiști și creduli, așa cum șade bine românilor, și să înțelegem că firma nu și-a verificat cîntarele tocmai pentru că știa că astfel îl avantajează pe cumpărător, dîndu-i șansa cîtorva grame Rodica MIHU Continuare in pagina a 3-a Adio, și n-am cuvinte Este miercuri, 25 februarie, o zi senină și caldă, necorespunzătoare anotimpului din această lună, în fața porții de metal a Grupului de Pompieri Militari .General Nicolae Cena“ al Județului Caraș-Severin, grupulețe de oameni așteaptă tăcuți. Fără să vrei, pe fețele lor poți citi o tristețe mascată de zîmbete descurajatoare. Aceștia sunt părinții, căci fiii lor, care astăzi își vor începe viața de militar, privesc serioși în jur, încercînd probabil să găsească vreun cunoscut, sau la forfota cadrelor militare din curtea unității. Unii se cunosc deja, probabil că vin din aceeași localitate. Pe o poartă îngustă de metal f­iecare tînăr intră în curtea unității însoțit doar de valiza de lemn, de care atîrnă zgomotos un lacăt. După ce le sînt verificate ordinele de che­mare și buletinele de identitate, sînt trimiși către medicul unității. .Vor fi consultați de medic, se vor echipa cu ținuta militară de iarnă și apoi vor fi repartizați la subunitățile din Reșița, Caransebeș, Bozovici, Oravița și Moldova Nouă“ ne spune dl maior Silviu Măncescu. De la dînsul și de la maiorul Marie Bușe, șeful de stat major al unității, am mai aflat că cei încorporați au împlinit deja 20 de ani, pentru că așa prevede legea, și că, este a doua serie cînd toți vin din județul nostru. Pentru ei, stagiul de militar în termen va începe cu o perioadă de inițiere specifică Issabela POSTOLACHI Continuare în pagina a 6-a CITIȚI AZI: ■ Filialele RENEL devin „centre de cost" (pag. 3) ■ Protestele veterinarilor iau am­­­ploare (pag. 3) ■ Sport (pag. 4-5) ANUL IX NR. 49 (2193) REȘIȚA LUNI 2 MARTIE 1998 Silviu Stănescu, antrenor principal la C.S.M. Reșița De ieri, noul an­trenor principal al C.S.M. Reșița este Silviu Stănescu. Ho­­tărîrea a fost luată de consiliul de adminis­trație al clubului, care s-a reunit în regim de urgență. Contactat telefonic aseară, Sil­viu Stănescu a ac­ceptat propunerea și astăzi va sosi la Reșița. Vom reveni. (Marius Moraru) Consilierii bocșeni dau mărunt din buze Mult-trîmbițatele excursii cu care primarul Creangă vrea să-i cadorisească pe consilierii bocșeni pentru merite deosebite, deoarece dacă n-au putut să facă bine, nici rău nu au făcut, au început să fie discutate marți, 24 februarie a.c. Primii trei consilieri care urmau să plece, doi în Italia și unul în Egipt, s-au văzut nevoiți să dea mărunt din buze pentru că nu au obținut aprobările necesare. Și e greu de presupus că, dacă aceștia n-au plecat, vor mai vota­­ pentru“ plecarea celorlalți colegi în alte țări mai calde și mai democratice. Așa au început să se năruie planurile făcute de bieții oameni în timp ce învîrteau globul pămîntesc mai abitir ca la ora de geografie. Insă cum tot răul e spre bine, ne-ar bucura să auzim că domnii consilieri și-au adus aminte pe unde vine Bocșa pe hartă și cam ce atribuții ar avea ei. Alea de care au cam uitat de cînd cu împachetatul bagajelor pentru Honolulu. Ori mai știm noi ce metropolă americană. (C. Țigănele) PAC a fuzionat cu PNL .Ca un partid pragmatic ce este, Partidul Alianței Civice a adoptat astăzi, în Consiliul Național, Protocolul de fuziune dintre PAC și PNL“, a anunțat Nicolae Manolescu, sîmbătă, 28 februarie, la conferința de presă comună susținută de conducerea celor două partide. Conform statutului, votul a fost secret, rezultatul fi­ind de 68 voturi pentru și 6 voturi împotrivă. Tot conform statutului, a menționat dl Manolescu în încheierea alocuțiunii sale. Congresul este cel care va decide, în final, fuziunea, dar ,probabil decizia va fi aceeași, deoarece cei care vor reprezenta organizațiile vor vota în numele acestora, nu în nume propriu, prin urmare vor vota așa cum au făcut-o astăzi, reprezentanții lor în Comitetul Național". (ROMPRES) Cursul valutar La sfîrșitul săptămînii trecute s-au practicat următoarele cursuri de schimb: B. R. D. USD = 8050/8280 DEM = 4403/4576 Banc Post USD = 8050/8250 DEM = 4400/4570 Bankcoop USD = 8100/8300 DEM = 4450/4650 B. Agricolă USD = 8100/8310 DEM = 4465/4610 CSV Birza SA ® 22.22.22 USD = 8000/8200 DEM = 4550/4700 Bursa neagră USD = 8100/8300 DEM = 4550/4650 Cursul pieței valutare comunicat de BINR: USD = 8105 DEM = 4480 Sg tu" o , 3 --I • " OS £•! ^­­țfj r“ Ø­m z. w. ^ N> tu • C" (έ­*• :v­r-i 2. ‡ tu ”, 51 z ^rl § 70 £ =­­> ^ ~o I­H­Q? D’ m TM Î H >0 N­CT

Next