Tineretul Liber, mai 1990 (Anul 2, nr. 110-133)
1990-05-04 / nr. 110
Lăsați copiii învpace, domnilor! în condițiile în care nu găsim încă bunuri elementar necesare ca: încălțăminte, detergente, lenjerie de corp, căni, farfurii, ar fi superfluu să punem problema sărăciei acute în domeniul jucăriilor pentru copii. Lipsesc pînă și banalele baloane. O bună găselniță pentru politicienii puși pe fapte mari. Bis de dimineață (marți, 24 aprilie) cîțiva indivizi „de bine“ și-au făcut apariția la Școala generală nr. 50 din București, împărțind copiilor minunate baloane, dar nu pe gratis ci în schimbul unui... mic serviciu. Astfel incit, în momentul în care dascălii au purces a-și face meseria, au găsit școala transformată într-un miting ad-hoc. Fluturînd deasupra capului baloane galbene, împodobite noi cu flori și Mickey Mouses, ei cu celebrul papion încadrat de lozinca „Votați PNȚ-cd copiii strigau cum țineau glasurile subțirele „Olé, olé,, olé, olé, Frontul ăsta ce mai e.„", „Moarte comuniștilor !“ și alte asemenea sloganuri profund... educative. Cu greu, cei mici au fost adunați în clase și liniștiți, pentru ca apoi să aibă loc unele clarificări : „Copii, știți voi ce înseamnă ele ?", „Nu !“, „Dar știți voi ce înseamnă F.S.N. ?“, „Nu „Dar știți voi atunci ce e P.N.I. ?“, „Nu „Dar știți ce înseamnă a vota ?“ „Nu !“ „Știți ce au fost comuniștii „Nu „Totuși, părinții multora dintre voi au fost membri de partid înainte de Revoluție. Vreți să moară?", „Nu uuiu !", în felul acesta situația s-a limpezit întrucîtva. Cu totul tulbure rămîne, în schimb, imaginea acestor oameni politici care, voind puterea cu orice preț, se folosesc, cu desăvirșită lipsă de scrupule, de sufletele curate ale copiilor. Potoliți-vă, domnilor ! Lăsați-ne copiii în pace ! Oricum, minorii nu au drept de vot. Cu despre noi, părinții, fiți siguri că n-o să vă iubim mai mult văzînd cum încercați să întinați în scop electoral exact ceea ce avem fiecare mai scump ! GABRIELA HUREZEAN ANUL II NR. 110 VINERI 4 MAI 1990 4 PAGINI 1 LEU »i COTIDIAN INDEPENDENT PENTRU TOȚI TINERII DIN ROMÂNIA DEȘTEAPTĂ-TE, ■5 " ROMÂNE! Am socotit dintotdeauna că ura și răutatea nu pot veni decit din prostie""sau micime de gind. Nu am putut și n-am să-mi pot imagina vreodată un vis deștept prin cultură (trezit, adică, din somnul îngățat al inexercițiului mental și intrat în spațiul asociativ-analitic și imaginativ-constructiv, fondat pe o cultură temeinic asimilată) altfel decit bun și blind, însetat de adevăr și frumos, într-o continuă sete spre îmbrățișarea lumii cu iubire, într-o semantică firească și totuși atît de ignorată, o pun pe prost nu inteligentului sau istețului, ci numai deșteptului, adică celui treaz, celui lucid, celui ce, înălțat pe treptele cunoașterii, nu orbecăie somnambul, prin mlaștinile ignoranței. Cine crede, așadar, că inteligentul sau istețul e și deștept face o mare greșeală. Deșteptul nu poate urî și nu poate gindi sau făptui niciodată ceva cu răutate. Inteligentul sau istețul o fac adeseori. Poate că sperie aceste cuvinte, atît de tranșante. Poate că tăietura lor, subțire, în această pagină reverberează usturător in carnea unor mulți pretinși deștepți. Căci, nu-i așa, pre mulțimea școlii comunismul și multe diplome și certificate de deșteptăciune s-au fost scris și ștampilat și înmînat în acești din urmă ani. Și printre atîtea mormane de hîrtii legale ce ne atestă deșteptăciunea, cum am putea, Doamne, să ne smulgem din desfrîul orgoliului și să nu ne credem, asemenea ție, Dumnezei ? Mergeți singuri cu gîndul mai departe și vedeți, dar, răul cel mai mare, răul absolut pe care gîngăniile, de-acum strivite, au putut să-l aducă acestei nații. Ne-au anulat dreptul la deșteptare, oferindu-ne in schimbul adevăratei cunoașteri hîrtii cu ștampilă legală. Ne-au luat putința de a vedea frumosul și de a făptui binele și — consecință — puterea de a nu ști să fugim de rău și de urît. Au încercat să ne convingă că blîndețea sau îngăduința nu sînt decit disciplină și supunere oarbă, ca vita de la jug. Că bunătatea și iubirea sînt semnul prostiei, că adevărul înseamnă doar puterea de a subzista, de a trăi ca-n codru, mîrîind, ascunzîndu-te, atacînd, mereu cu simțurile la pîndă, tot mai exersate, tot mai ascuțite, spre a mușca pentru a nu fi mușcat. Mi-e tot mai mult lehamite de acest spirit de haită pe care au reușit să-l inoculeze la atît de mulți dintre noi. Sau poate că greșesc ; poate nu sînt atît de multi cei ce se simt și astăzi hăituiți de fantasme, in timp ce marii hăitași stau incă la pindă. Printr-un exercițiu logic elementar, gîndul meu încearcă să construiască. Pornesc de la acceptarea strigătelor de „Jos“ și „Amînare !“ și încerc să înlocuiesc acest rău de acum cu un bun viitor. Cine mă asigură, insă, că schimbarea actualilor guvernanți nu va da naștere și la o schimbare a contestatarilor din stradă ? Cu ce ar fi mai legitimi cei noi decit cei vechi ? Cum pot verifica buna sau reaua credință a unora, dacă nu le ofer un timp, fie și numai de un an sau doi, pentru a vedea cum își fac datoria ? S-a spus că nu suntem pregătit pentru alegeri. Cred că, în general, acesta este un adevăr. Dar de ce să ne pregătim în continuare In haos, intr-un provizorat greu acceptabil de lumea întreagă, cînd putem să o facem mult mai constructiv, votind acum și contestîndu-i, dacă va fi cazul, pe cei ce l-am votat numai după ce vom vedea cum răspund încrederii noastre ? Care este alternativa logică, neatacabilă, a Instaurării fără alegeri a unui guvern care să asigure, totuși, legalitatea și ordinea in țară ? De acord : suntem un electorat nepregătit, ignorant și manipulat. Și atunci, Ce facem ? Acceptăm să fim conduși necondiționat ? Acceptăm dictatura ? De acord : cerem demisia d-lui Iliescu și instalăm pe d-l Cîmpeanu sau d-l Rațiu. Dar cine ne garantează că, după alte cîteva luni, alte cîteva mii de nemulțumiți nu vor ieși in stradă (pentru că împărțirea de azi, în tabere, este o realitate, fiecare din cei trei avînd susținători) ? Ce facem, așadar, prelugim agonia aceasta la nesfirșit ? Ne putem oare vindeca prin ea de toate relele care ne amenință ? GABRIEL NASTA SE O ÎNTREBARE I PE ZI în privința repartizării spațiilor locative, cine ar trebui, totuși, să aibă prioritate , legile și asociațiile nou constituite sau cetățenii care așteaptă de mai mulți ani să primească o locuință ? __________________________ V33133 Centrul de informare O.N.U. la București La invitația guvernului României, domnul William H. Draper III, administratorul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, va efectua o vizită oficială în țara noastră, în perioada 4—7 mai a.c. în timpul vizitei dl. William H. Draper III urmează să fie primit de domnii Ion Iliescu, președintele Consiliului Provizoriu, de Uniune Națională, Petre Roman, prim-ministru, și Sergiu Celac, ministrul afacerilor externe, în vederea discutării posibilităților de dezvoltare a relațiilor și colaborării dintre România și P.N.U.D. Domnul William H. Draper III va vizita unele proiecte ce se execută în România ca asistentă financiară a O.N.U. și va avea contacte cu reprezentanți ai sistemului economic și financiar, inclusiv în probleme ale privatizării și economiei de piață, în vederea sprijinirii României pentru realizarea unei economii stabile. Domnul William H. Draper III a fost numit de către secretarul general al O.N.U. în calitate de administrator al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și confirmat de către Adunarea Generală a O.N.U. la 28 aprilie 1966. Domnul Draper, prin pregătirea și activitatea desfășurată pipă in prezent este un susținător al expansiunii economiei mondiale, al rolului întreprinderii particulare in acest complex, înainte de a se alătura P.N.U.D., a fost președinte al Băncii de Export-Import a S.U.A. In acea funcție dl. Draper a deținut un rol important în activitățile S.U.A. de expansiune a comerțului mondial, inclusiv în ceea ce privește facilitarea posibilităților de plată ale țărilor in curs de dezvoltare. In prezent P.N.U.D. este angajat în elaborarea de noi proiecte de asistență tehnică și de oferire a unor fonduri suplimentare pentru țările din Europa răsăriteană, inclusiv România, ne comunica: — E japoneză, aprindere electronică, servofrină ultimul tip, faruri halogene, pneuri compartimentate, instalație antiradar, plus telefon cu microunde, munca oar mama de Hondă Foto : BOGDAN NIȚOESCU Azi despre LEGEA IMPROPRETARI OI 1 1945 Acum, cînd orizontul schimbări fundamentale în mor domeniul agriculturii, inclusiv în cel al structurii proprietății funciare, se relevă cu acuitate, reformele agrare din trecut revin în discuție, ca precedente surse de învățăminte. Cel mai adesea este evocată una din 1945, întrucît este reformea mai recentă, in ciuda faptului că a fost cea mai puțin amplă din istoria țării. De aceea considerăm că n-ar fi lipsit de interes pentru cititori, mai ales pentru cei mai tineri, să prezentăm un caz concret de aplicare a acestei reforme, fără nici un fel de interpretări și aprecieri asupra caracterului perioadei. Considerăm necesar însă să arătăm, foarte pe scurt, care erau prevederile legii nr. 187/1945, în baza căreia s-a efectuat reforma. Aceasta stipula exproprierea tuturor suprafețelor ce depășeau 50 ha din toate proprietățile (cu excepția celor aparținînd Bisericii, Coroanei, instituțiilor de asistență socială și de cultură și unor obști sau comunități). Mașinile agricole treceau in proprietatea statului, care trebuia să creeze centre județene de închiriat mașini agricole la dispoziția agricultorilor. Uneltele agricole și animalele de tracțiune erau preluate de stat și împărțite țăranilor împroprietăriți, proporțional cu suprafața acordată. In vederea efectuării lucrărilor de reformă agrară, primarii comunelor rurale erau obligați ca, un termen de 10 zile de la promulgarea legii, să întrunească în adunare generală pe toți țăranii plugari din comuna respectivă, fără pămint sau cu pămint pînă la 5 ha teren, pentru alegerea comitetului local de împroprietărire, compus Ne îndreptăm sau nu spre o reformă agrară ? (1) din 7—15 membri. Comitetele locale aveau in atribuția lor întocmirea tabelului bunurilor agricole ce urmau a fi trecute în patrimoniul statului, tabelele celor îndreptățiți la împroprietărire și la repartizarea de inventar agricol, precum și tabelele comunelor lipsite de pășune. La nivel de plasă erau create comisii menite să coordoneze lucrările reformei și să hotărască asupra diferendelor , născute din aplicarea reformei agrare între sate și comune, precum și între proprietari și cei îndreptățiți la împroprietărire. Comisiile de plasă erau alcătuite din membrii delegați de comitetele locale, cite 2 de fiecare comitet. Președintele comisiei de plasă trebuia să fie delegat de Ministerul Agriculturii Domeniilor și să fie de formași fe jurist sau magistrat. La împroprietărire aveau lifetate ostașii ce luptaseră înpe frontul de vest, invalizii, orfanii și văduvele de război, apoi țăranii fără pămint sau cu pămint puțin. Mărimea lotului nu putea depăși 5 ha, in afara cazurilor de strămutare în alte regiuni. De fapt, mărimea concretă a loturilor urma să fie determinată de rezerva de pămint arabil, de pășuni și izlazuri. Prețul pămîntului dat celor împroprietăriți era stabilit la valoarea unei recolte mijlocii anuale (la grîu : 1000 kg/ha ; la porumb : 1200 kg/ha), plătibil în 10 rate anuale de cei cu pămint puțin și în 20 rate anuale de cei fără pământ. Dacă plata se făcea în bani, prețul era acela al griului pe piața liberă la 1 martie 1945. Tabelul celor îndreptățiți la împroprietărire (cu specificarea suprafeței), după verificarea lui de către comisia de plasă, trebuia să fie înaintat prefecturii județului respectiv, care urma să elibereze titlurile de proprietate și să decidă înscrierea proprietății în cartea funciară sau în registrele constatoare ale proprietății. Pămintul primit era liber de orice datorii și obligații. Dr. VASILE MANOLE MĂRTURII DIN LINIA-NTÎI ■» Continuăm să prezentăm relatările a doi dintre revoluționari, cu contribuții importante și rol activ in evenimentele desfășurate în ziua de 22 decembrie și după aceea. Este vorba despre tehnicianul loan Gheorghe Crețu și inginerul Constantin Isac, primul scos din partid la cerere. In 1980, al doilea fără să fi fost membru de partid, Ioan Crețu a venit cu o coloană de demonstranți din Militari pînă in Piața Palatului. In timp ce Constantin Isac s-a numărat printre cei dinții revoluționari ajunși în studioul Televiziunii, unde cei doi se vor și cunoaște, pornind mai departe. Împreună... — Așadar, domnule Crețu, ați rămas la momentul in care ați ajuns in fața sediului c.c., în dimineața de 22 decembrie. — Ar fi de menționat,că, înainte de a ajunge în piață, oamenii aflați la ferestrele blocurilor de pe Calea Victoriei ne spuseseră cînd am trecut pe acolo despre moartea ministrului Milea și despre comunicatul dat la radio. Aproape imediat am că armata se retrage, constatat diverse trupe urcindu-se în autobuze și camioane, pur și simplu fără să ne bage în seamă. Odată ajunși in piață, am văzut microbuzul cu stația de radioamplificare și mi-am croit drum către el. Noi eram primul mare val sosit pe lingă Stirex. In cîteva momente, l-am auzit pe Dan Iosif citind la microfon o listă de nume, membri ai Frontului Democratic Român, dacă am reținut denumirea exactă, printre cei numiți fiind Corneliu Mănescu, Mircea Dinescu și Doina Cornea. Au mai vorbit la microfon un arhitect, un veteran de război, cu părul cărunt, apoi... eu. Nu știu precis tot ce am spus, dar îmi amintesc că am cerut să ocupăm imediat sediul c.c.-ului și să nu-l lăsăm pe dictator să fugă. După ce am vorbit, am intrat în microbuz pe ușa din spate, unde am făcut, ca să spun așa, un mic plan de luptă, stabilind totodată să nu dea nimeni nici o declarație. — O clipă, domnule Crețu, cui anume ați fi putut da declarații în acele momente . — Apăruseră deja ziariști, iar la un moment dat la ușa laterală a microbuzului s-a prezentat un domn care vorbea stricat românește și care ne-a spus că este de la ambasada americană, dorind să vorbească neapărat cu reprezentanți ai noului guvern ! — Și ați vorbit ? — Nu, pentru că practic nu exista nici un guvern, iar pe noi ne preocupa in acele momente doar pătrunderea în sediu și, de acolo, urcarea în balcon, pentru a ne adresa mulțimii. între timp, au apărut și cele două elicoptere , unul care a răspîndit manifeste — Iosif atenționînd mulțimea Dan să nu se lase indusă in eroare —, iar celălalt aterizind pe acoperiș. Nu bănuiam că va reuși să-l ia pe dictator. — Ați intrat în sediu cu primul grup de revoluționari ? — Nu, noi ne aflam încă un microbuz și cu microbuzul am ajuns pînă în apropierea scării. Lumea ne făcea loc, strigînd : „Faceți loc că trece guvernul !" ...Eram înfierbintați, dar căutam să ne menținem calmul. Am urcat un balcon, fără a întâmpina pînă acolo vreo rezistență. Toate trupele din sediu se retrăseseră sau se predaseră, fără să opună rezistență revoluționarilor. In balcon s-a montat repede un microfon, dar se strînseseră deja cam 100 de persoane, așa că am făcut un cordon, ca să evităm supraaglomerarea. După cîteva momente, și-a făcut apariția domnul general Voinea, care a spus : „Am un regiment de tancuri, pe care vreau să-l pun la dispoziția Revoluției. Cu cine să vorbesc ? Vreau să iau legătura cu cineva din guvern, din noul guvern !“ Ne-am uitat o clipă unii la alții și dintre noi s-a desprins cineva care a spus ..Noi sîntem reprezentanții Frontului !“ Era Roman, cu care am făcut Petre cunoștință după aceea, chiar acolo, în balcon. L-am întrebat cine este și mi-a răspuns . ..Sînt profesor la Politehnică, mă cheamă Petre !“, la care eu am exclamat : „Și eu sunt de la Politehnică, de la Automatică, mă chea HORIA ALEXANDRESCU (Continuare ta pag. a 11-a) Din tainele Revoluției Turismul între amatorismul păgubos și marele business (IV) AICI ȘTEM LA BUCUREȘTI! «Am fost — mi-a spus domnul Pompiliu Giurgiu, de la hotelul „Turist“ — să mă uit și eu ce sa intmplă in talciocurile bucureștene. Mărturisesc că nu m-a impresionat nimic : o negustorie rudimentară, o lume pestriță, dornică de ciștig probabil, dar fără mari sorți de izbîndă. Eram, La plecare, dezamăgit complet cind am întîlnit ceva care mi-a readus optimismul in privința noastră, a românilor, ca oameni care au idei. Un tînăr, sesizind probabil că-n acel talcioc se vind predilect pantaloni grnși, alte obiecte vestimentare, iar posibilitatea probării acestor obiecte de îmbrăcăminte, neexistind practic, s-a înființat în mijlocul talciocului cu un trepied metalic la subsuoară și o priză de cort, improvizînd cea mai simplă cabină de probă. Intrarea — 5 lei. Clienți — cu duiumul, investiția — minimă. Recent am auzit că tînărul respectiv și-a angajat și trei salariați, pentru alte zone de comerț stradal, tinzînd deci la o „afacere" pe picior mare». De ce am transcris acest exemplu furnizat de domnul Pompiliu Giurgiu, hotelier de profesie și om cu multe idei în privința turismului ? Pentru că exemplul dumnealui, recoltat din noul peisaj bucureștean, se potrivește de minune și-n argumentația noastră privind deschiderea către lume a turismului românesc. Pentru cei care n-au urmărit noastre de pînă acum, articolele reluăm ideea de la care am plecat : sintem o țară cu o zestre turistică excepțională care ar putea, prin stimularea inițiativelor individuale, prin angrenarea unor largi pături din populație în acest mare business internațional, să acceadă — simplu, rapid, fără mari investiții — la o stare de confort material meritat. Ceea ce nu ne-a adus, atîta vreme, otrăvitoarele noastre industrii, ne-ar putea aduce turismul, industrie nepoluantă, cu implicații deosebite în mecanismul social, oronizat de interferențe, îmbogățit și revitalizat. Apoi, relansarea turismului românesc ar fi una din căile — încă închise — ale călătoriilor cetățenilor români în străinătate. Cu o monedă națională orfană de valoare pe orice meridian al lumii, românul nu poate călători incă. El are acces la pașaport, revoluția i-a dat acest certificat de orgoliu internațional, dar carnetul rămâne un simplu document, uitat și inutil, ca o chitanță de lemne din iarna trecută. Fără valută, iată, nici vecina noastră Iugoslavia nu ne mai primește. Și de unde să ia omul, tam nisam sute de dolari ? Deschiderea turistică ar fi una din soluțiile, îndelung exersate de țările bogate ale lumii, de a aduce venituri consistente populației, venituri care ar vărsa un procent substanțial și bugetului național. De ce am pierdut noi turiștii străini, o știm și am mai spus-o în acest serial de articole. Acum ne propunem să analizăm cum ii putem aduce înapoi, ce se face pentru asta. Pînă una alta nu se face nimic. Oricum, însoțind de cîteva ori persoane străine prin București, am trăit direct dezamăgiți ținînd de o anchiloză inexplicabilă. In tot Bucureștiul LUCIAN AVRAMESCU (Continuare în pag. a II-a) O probabilă hotârire a parlamentului Letoniei Parlamentul Letoniei va adopta, probabil vineri, o proclamație care va restaura independența acestei republici baltice, avindu-se în vedere o „perioadă de tranziție“ înaintea realizării sale complete, a declarat la Riga un grup de deputați în Sovietul Suprem, potrivit agenției France Presse. . Rezoluția stipulează restaurarea independenței și a Constituției din 1920 și modificarea imediată a numelui republicii. BUCUREȘTIUL ȘI SFÎRȘITUL DE MILENIU Sala Dalles găzduiește incepînd de miercuri o expoziție fără antecedente . „Bucureștiul — o privire istorică și critică asupra arhitecturii sale“. Un titlu modest ca formulare care ascunde o întreagă tactică : păstrarea intactă a șocului de expresie, la prima mină. Pentru că vom reveni, detaliat asupra acestui subiect in ziarul nostru de simbătă, ne menținem acum la strictul nivel al semnalării, cu atît mai mult cu cit expoziția nu va ocupa acest spațiu mai mult de zece zile (Se încearcă totuși prelungirea acestui perimetru temporal). De ce ar trebui să mergem la Sala Dalles noi, bucureștenii ? Pentru un motiv foarte simplu , conglomerat pe un spațiu de cîțiva zeci de metri pătrați, un București devastat și depersonalizat aproape integral de un Arhitect Unic rămâne încă un personaj — nu cel flușturatic, balcanic, caragialian, ci retras pentru zece ore de somn într-un Azil de Noapte. O echipă de arhitecți foarte tineri propune generației sale asumarea sarcinii de scenarist. Bucureștiului i se va scrie un nou text pentru spectacolul său de sfîrșit de mileniu. (Alina Ungureanul TURUL ROMÂNIEI CU BICICLETA TRENUL PRIETENIEI Agenția de Turism Internațional Studențesc organizează o acțiune cu numele „Trenul Prieteniei“, in perioada 5—17 mai, avind ca scop final participarea organizațiilor studențești din România la Conferința Europeană a Studenților, ce va avea loc la Paris; în afara acestui obiectiv, participanții la acțiune își mai propun realizarea unor contacte cât mai solide și mai viabile cu organizațiile studențești din străinătate și expunerea unor probleme cât mai reale ale vieții studențești din România. Le urăm drum bun și succes ! O RECLAMĂ ÎNTREBĂRI PENTRU MINISTERUL ÎNVATAMÎNTULUI In urma difuzării proiectului pentru planul de invățămlnt. Societatea MINERVA (societate la nivel național a profesorilor de filosofie și discipline umaniste) adresează opiniei publice și Ministerului învățămîntului următoarele întrebări : • Sînt oare cerințele psiho-pedagogiei moderne cele care au determinat amplasarea PSIHOLOGIEI abia in ultimul an de liceu, după Logică și Filosofie ? • Este oare LOGICA accesibilă in clasa a IX-a, mai ales fără noțiuni de psihologie ? 9 Este respectat spiritul interdisciplinar prin predarea FILOSOFIEI în clasa a XI-a ? ® Este eficientă predarea unei discipline într-un singur an de studiu, în măsura în care dispune doar de 30—36 ore (1 oră/săptămână) ? 9 Vor fi cu adevărat reînviate tradițiile umaniste ale învățămîntului românesc prin planul de învățămînt, sau reactualizăm într-o nouă manieră formele fără fond ? Consiliul de conducere al Societății Minerva (înființată la 31 martie a.c., cu sediul central la Liceul de filologie-istoria nr. 2, București) solicită să colaboreze cu M.I. pentru perfecționarea proiectului de plan de învățămînt și rezolvarea semnelor de întrebare de genul celor menționate, în beneficiul autenticei culturi generale a elevilor. (prof. Adriana Bulgărea) NUMAI LIBERĂ INIȚIATIVĂ ? Grupaj realizat de MIOARA VERGU-IORDACHE Dr. Olimpiu Mirza, din localitatea Țaga, nr. 297, județul Cluj, vrea să efectueze în vara acestui an un tur al României cu bicicleta pentru a cunoaște oameni și locuri, pentru a aprinde clte o luminare în locurile sfinte în care au căzut eroii noștri, eroi care chiar dacă nu mai sunt printre noi, nu vor muri niciodată în sufletele noastre. Ar dori unul sau doi parteneri de drum și sfaturi pentru buna desfășurare a călătoriei de la cei cu mai mare experiență în domeniu. Cine se oferă ? AJUTOR UMANITAR O misiune „Samaritar Bund“ sosit cu un imporatant transport de alimente, îmbrăcăminte și rechizite școlare, destinate elevilor de la Școala generală nr. 117 din București. Ajutoarele trimise au fost colectate de elevii și cadrele didactice de la Școala Westerwaldstrasse din Köln, Republica Federala Germania. Mulțumind pentru semnele de prietenie, conducerea școlii bucureștene a remis invitația , prin domnii Fischer și Kurtáéi, însoțitorii misiunii, ca un grup de elevi de la școala din Köln să participe la o tabără de vară din România. Părinți, cumpărați copiii dumneavoastră pentru încălțăminte marca „Montana 1990“ (Stas 8252/89, lei 89)! Dacă aveți un copil nu prea zburdalnic, există șansa ca talpa minunaților pantofiori să se dezlipească abia după 24 de ore ! In caz că nu vor fi încălțați deloc, s-ar putea să reziste chiar mai mult ! Așadar , oferiți în fiecare zi copilului dumneavoastră este o pereche de pantofi „Montana" (Gabriela Hurezean) STUDENȚI LA MITING Comitetul permanent al Uniunii Naționale Independente Studențești — UNIS, federație ce cuprinde organizații studențești din centrele studențești universitare Timișoara, Cluj, București, Craiova, Iași, Constanța, Baia- Mare, Suceava, Ploiești, Galați, organizații reprezentative din 74 de facultăți, în care studiază peste 104 000 studenți, consideră apariția unor studenți la mitingurile din Piața Universității ca individuală, fără a reprezenta organizațiile din care fac parte, definite prin statut ca nepolitice, în baza libertății acordate prin statut fiecărui membru al unei organizații studențești de a-și exprima opinia politică.Știre parvenită nouă prin președintele UNIS, domnul Silviu Corneliu Zugravu- Zamfirescu, sub semnul răspunderii proprii). In Târgoviște, ne scrie Radu Cherciu, au apărut dl. în ultima vreme numeroase taxiuri particulare. Toate bune și frumoase în această inițiativă numai că proprietarii de taxiuri particulare acționează pentru îmbogățire rapidă, tarifele fiind de 2—3 ori mai mari decât la taxiurile statului. Nu au aparate de taxat, fac cite 2—3 plinuri de benzină pe zi și din acest motiv sunt iarăși cozi la stațiile PECO. Statul nu are mijloace pentru a limita aceste abuzuri ? — se întreabă corespondentul nostru. Așa să fie ? PILULĂ CONTRA ZIDURILOR Dumnezeu nu dă cu parul, dă cu dosarul I