Tineretul Liber, mai 1990 (Anul 2, nr. 110-133)

1990-05-04 / nr. 110

Lăsați copiii învpace, domnilor! în condițiile în care nu găsim încă bunuri e­­lementar necesare ca: încălțăminte, detergente, lenjerie de corp, căni, farfurii, ar fi superfluu să punem problema sărăciei acute în domeniul jucăriilor pentru copii. Lipsesc pînă și banalele baloane. O bună găselniță pentru politicienii puși pe fapte mari. Bis de dimineață (marți, 24 aprilie) cîțiva indivizi „de bine“ și-au făcut apariția la Școala generală nr. 50 din Bucu­rești, împărțind copiilor minunate baloane, dar nu pe gratis ci în schimbul unui... mic ser­viciu. Astfel incit, în momentul în care dască­lii au purces a-și face meseria, au găsit școala transformată într-un miting ad-hoc. Fluturînd deasupra capului baloane galbene, împodobite noi cu flori și Mickey­ Mouses, ei cu celebrul papion încadrat de lozinca „Votați PNȚ-cd copiii strigau cu­­m­ țineau glasurile subțirele „Olé, olé,, olé, olé, Frontul ăsta ce mai e.„", „Moarte comuniștilor !“ și alte asemenea slo­ganuri profund... educative. Cu greu, cei mici au fost adunați în clase și liniștiți, pentru ca apoi să aibă loc unele clarificări : „Copii, știți voi ce înseamnă ele ?", „Nu !“, „Dar știți voi ce înseamnă F.S.N. ?“, „Nu „Dar știți voi atunci ce e P.N.­I. ?“, „Nu „Dar știți ce în­seamnă­­ a vota ?“ „Nu !“ „Știți ce au fost co­muniștii „Nu „Totuși, părinții multora dintre voi au fost membri de partid înainte de Revoluție. Vreți să moară?", „Nu uuiu !", în felul acesta situația s-a limpezit întrucîtva. Cu totul tulbure rămîne, în schimb, imaginea aces­tor oameni politici care, voind puterea cu orice preț, se folosesc, cu desăvirșită lipsă de scru­pule, de sufletele curate ale copiilor. Potoli­­ți-vă, domnilor ! Lăsați-ne copiii în pace ! Oricum, minorii nu au drept de vot. Cu­ despre noi, părinții, fiți siguri că n-o să vă iubim mai mult văzînd cum încercați să întinați în scop electoral exact ceea ce avem fiecare mai scump ! GABRIELA HUREZEAN ANUL II NR. 110 VINERI 4 MAI 1990 4 PAGINI 1 LEU »i COTIDIAN INDEPENDENT PENTRU TOȚI TINERII DIN ROMÂNIA DEȘTEAPTĂ-TE, ■5 " ROMÂNE! Am socotit dintotdeauna că ura și răutatea nu pot veni decit din prostie""sau micime de gind. Nu am putut și n-am să-mi pot imagina vreodată un vis deștept prin cultură (tre­zit, adică, din somnul îngățat al inexercițiului mental și in­trat în spațiul asociativ-analitic și imaginativ-constructiv, fondat pe o cultură temeinic asimilată) altfel decit bun și blind, însetat de adevăr și frumos, într-o continuă sete spre îmbrățișarea lumii cu iubire, într-o semantică firească și totuși atît de ignorată, o pun pe prost nu inteligentului sau istețului, ci numai deșteptului, adică celui treaz, celui lucid, celui ce, înălțat pe treptele cunoașterii, nu orbecăie­ som­nambul, prin mlaștinile ignoranței. Cine crede, așadar, că inteligentul sau istețul e și deștept face o mare greșeală. Deșteptul nu poate urî și nu poate gindi sau făptui nicioda­tă ceva cu răutate. Inteligentul sau istețul o fac adeseori. Poate că sperie aceste cuvinte, atît de tranșante. Poate că tăietura lor, subțire, în această pagină reverberează ustu­rător in carnea unor mulți pretinși deștepți. Căci, nu-i așa, pre mulți­me­a școlii comunismul și multe diplome și cer­tificate de deșteptăciune s-au fost scris și ștampilat și în­­mînat în acești din urmă ani. Și printre atîtea mormane de h­îrtii legale ce ne atestă deșteptăciunea, cum am putea, Doamne, să ne smulgem din desfrîul orgoliului și să nu ne credem, asemenea ție, Dumnezei ? Mergeți singuri cu gîndul mai departe și vedeți, dar, răul cel mai mare, răul absolut pe care gîngăniile, de-acum strivite, au putut să-l aducă acestei nații. Ne-au anulat dreptul la deșteptare, oferindu-ne in schimbul adevăratei cunoașteri hîrtii cu ștampilă legală. Ne-au luat putința de a vedea frumosul și de a făptui binele și — consecință — puterea de a nu ști să fugim de rău și de urît. Au încercat să ne convingă că blîndețea sau îngăduința nu sînt decit disciplină și supunere oarbă, ca vita de la jug. Că bunătatea și iubirea sînt semnul prostiei, că adevărul înseamnă doar puterea de a subzista, de a trăi ca-n codru, mîrîind, ascunzîndu-te, atacînd, mereu cu simțurile la pîndă, tot mai exersate, tot mai ascuțite, spre a mușca pentru a nu fi mușcat. Mi-e tot mai mult lehamite de acest spirit de haită pe care au reușit să-l inoculeze la atît de mulți dintre noi. Sau poate că greșesc ; poate nu sînt atît de multi cei ce se simt și astăzi hăituiți de fantasme, in timp ce marii hăitași stau incă la pindă. Printr-un exercițiu logic elementar, gîndul meu încearcă să construiască. Pornesc de la acceptarea strigătelor de „Jos“­­ și „Amînare !“ și încerc să înlocuiesc acest rău de acum cu un bun viitor. Cine mă asigură, insă, că schimba­rea actualilor guvernanți nu va da naștere și la o schimbare a contestatarilor din stradă ? Cu ce ar fi mai legitimi cei noi decit cei vechi ? Cum pot verifica buna sau reaua cre­dință a unora, dacă nu le ofer un timp, fie și numai de un an sau doi, pentru a vedea cum își fac datoria ? S-a spus că nu suntem­ pregătit­ pentru alegeri. Cred că, în general, acesta este un adevăr. Dar de ce să ne pregătim în conti­nuare In haos, intr-un provizorat greu acceptabil de lumea întreagă, cînd putem să o facem mult mai constructiv, vo­­tind acum și contestîndu-i, dacă va fi cazul, pe cei ce l-am votat numai după ce vom vedea cum răspund încrederii noastre ? Care este alternativa logică, neatacabilă, a Instau­rării fără alegeri a unui guvern care să asigure, totuși, le­galitatea și ordinea in țară ? De acord : suntem un electorat nepregătit, ignorant și manipulat. Și atunci, Ce facem ? Acceptăm să fim conduși necondiționat ? Acceptăm dictatura ? De acord : cerem de­misia d-lui Iliescu și instalăm pe d-l Cîmpeanu sau d-l Ra­­țiu. Dar cine ne garantează că, după alte cîteva luni, alte cîteva mii de nemulțumiți nu vor ieși in stradă (pentru că împărțirea de azi, în tabere, este o realitate, fiecare din cei trei avînd susținători) ? Ce facem, așadar, prelugim agonia aceasta la nesfirșit ? Ne putem oare vindeca prin ea de toate relele care ne amenință ? GABRIEL N­ASTA SE O ÎNTREBARE I PE ZI în privința reparti­zării spațiilor locative, cine ar trebui, totuși, să aibă prioritate , le­gile și asociațiile nou constituite sau cetățe­nii care așteaptă de mai mulți ani să pri­mească o locuință ? __________________________ V33133 Centrul de informare O.N.U. la București La invitația guvernului României, domnul William H. Draper III, administratorul Pro­gramului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, va efectua o vizită oficială în țara noastră, în perioada 4—7 mai a.c. în timpul vizitei dl. William H. Draper III urmează să fie primit de domnii Ion Iliescu, președintele Consiliului Provizoriu, de Uniune Națională, Petre Roman, prim-ministru, și Sergiu Celac, ministrul afacerilor externe, în vederea discutării posibilităților de dezvoltare a relațiilor și colaborării dintre România și P.N.U.D. Domnul William H. Draper III va vizita unele proiecte ce se execută în Româ­nia ca asistentă financiară a O.N.U. și va avea contacte cu reprezentanți ai sistemului economic și financiar, inclusiv în probleme ale privatizării și economiei de piață, în vederea sprijinirii României pentru realizarea unei economii stabile. Domnul William H. Draper III a fost numit de către secretarul general al O.N.U. în calitate de administrator al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și confirmat de către Adunarea Generală a O.N.U. la 28 aprilie 1966. Domnul Draper, prin pregătir­ea și activitatea desfășurată pipă in prezent este un susținător al expansiunii economiei mondiale, al rolului întreprinderii particulare in acest complex, înainte de a se alătura P.N.U.D., a fost pre­ședinte al Băncii de Export-Import a S.U.A. In acea funcție dl. Draper a deținut un rol important în activitățile S.U.A. de expan­siune a comerțului mondial, inclusiv în ceea ce privește facilitarea posibilităților de plată ale țărilor in curs de dezvoltare. In prezent P.N.U.D. este anga­jat în elabo­rarea de noi proiecte de asistență tehnică și de oferire a unor fonduri suplimentare pen­tru țările din Europa răsăriteană, inclusiv România, ne comunica: — E japoneză, aprindere electronică, servofrină ultimul tip, faruri halogene, pneuri compar­timentate, instalație antiradar, plus telefon cu microunde, munca­ o­ar mama de Hondă­­ Foto : BOGDAN NIȚOESCU Azi despre LEGEA IMPROPRETA­RI OI 1 1945 Acum, cînd orizontul schimbări fundamentale în m­or do­meniul agriculturii, inclusiv în cel­ al structurii proprietății funciare, se relevă cu acuitate, reformele agrare din trecut re­vin în discuție, ca precedente surse de învățăminte. Cel mai adesea este evocată una din 1945, întrucît este refor­mea mai recentă, in ciuda faptului că a fost cea mai puțin amplă din istoria țării. De aceea con­siderăm că n-ar fi lipsit de in­teres pentru cititori, mai ales pentru cei mai tineri, să pre­zentăm un caz concret de apli­care a acestei reforme, fără nici un fel de interpretări și apre­cieri asupra caracterului pe­rioadei. Considerăm necesar însă să arătăm, foarte pe scurt, care e­­rau prevederile legii nr. 187/1945, în baza căreia s-a efectuat re­forma. Aceasta stipula expro­prierea tuturor suprafețelor ce depășeau 50 ha din toate pro­prietățile (cu excepția celor a­­parținînd Bisericii, Coroanei, instituțiilor de asistență so­cială și de cultură și unor obști sau comunități). Mașinile agri­cole treceau in proprietatea sta­tului, care trebuia să creeze centre județene de închiriat mașini agricole la dispoziția a­­gricultorilor. Uneltele agricole și animalele de tracțiune erau pre­luate de stat și împărțite țăra­nilor împroprietăriți, proporțio­nal cu suprafața acordată. In vederea efectuării lucrări­lor de reformă agr­ară, primarii comunelor rurale erau obligați ca, un termen de 10 zile de la promulgarea legii, să întru­nească în adunare generală pe toți țăranii plugari din comu­na respectivă, fără pămint sau cu pămint pînă la 5 ha teren, pentru alegerea comitetului lo­cal de împroprietărire, compus Ne îndreptăm sau nu spre o reformă agrară ? (1) din 7—15 membri. Comitetele locale aveau in atribuția lor în­tocmirea tabelului bunur­ilor a­­gricole ce urmau a fi trecute în patrimoniul statului, tabelele ce­lor îndreptățiți la împroprietări­re și la repartizarea de inven­tar agricol, precum și tabelele comunelor lipsite de pășune. La nivel de plasă erau create comisii menite să coordoneze lucrările reformei și să hotă­rască asupra diferendelor , năs­cute din aplicarea reformei a­­grare între sate și comune, pre­cum și între proprietari și cei îndreptățiți la împroprietărire. Comisiile de plasă erau alcătui­te din membrii delegați de co­mitetele locale, cite 2 de fiecare­ comitet. Președintele comisiei de plasă trebuia să fie delegat de Ministerul Agriculturii Domeniilor și să fie de forma­și f­e jurist sau magistrat. La împroprietărire aveau lifetate ostașii ce luptaseră în­­pe frontul de vest, invalizii, orfa­nii și văduvele de război, apoi țăranii fără pămint sau cu pă­mint puțin. Mărimea lotului nu putea depăși 5 ha, in afara ca­zurilor de strămutare în alte re­giuni. De fapt, mărimea concre­tă a loturilor urma să fie de­terminată de rezerva de pămint arabil, de pășuni și izlazuri. Prețul pămîntului dat celor îm­proprietăriți era stabilit­ la va­loarea unei recolte mijlocii a­­nuale (la grîu : 1000 kg/ha ; la porumb : 1­200 kg/ha), plătibil în 10 rate anuale de cei cu pămint puțin și în 20 rate anuale de cei fără pământ. Dacă plata se fă­cea în bani, prețul era acela al griului pe piața liberă la 1 mar­tie 1945. Tabelul celor îndreptățiți la împroprietărire (cu specificarea suprafeței), după verificarea lui de către comisia de plasă, tre­buia să fie înaintat prefecturii județului respectiv, care urma să elibereze titlurile de proprie­tate și să decidă înscrierea pro­prietății în cartea funciară sau în registrele constatoare ale proprietății. Pămintul primit era liber de orice datorii și o­­bligații. Dr. VASILE MANOLE MĂRTURII DIN LINIA-NTÎI ■» Continuăm să prezentăm rela­tările a doi dintre revoluționari, cu contribuții importante și rol activ in evenimentele desfășu­rate în ziua de 22 decembrie și după aceea. Este vorba despre tehnicianul loan Gheorghe Crețu și inginerul Constantin Isac, primul scos din partid la cerere. In 1980, al doilea fără să fi fost membru de partid, Ioan Crețu a venit cu o coloană de demon­stranți din Militari pînă in Piața Palatului. In timp ce Constantin Isac s-a numărat printre cei dinții revoluționari ajunși în studioul Televiziunii, unde cei doi se vor și cunoaște, pornind mai departe. Împreună... — Așadar, domnule Crețu, ați rămas la momentul in care ați ajuns in fața sediului c.c., în di­mineața de 22 decembrie. — Ar fi de menționat,că, înain­te de a ajunge în piață, oamenii aflați la ferestrele blocurilor de pe Calea Victoriei ne spuseseră cînd am trecut pe acolo despre moartea ministrului Milea și despre comunicatul dat la radio. Aproape imediat am că armata se retrage, constatat diverse trupe urcindu-se în autobuze și camioane, pur și simplu fără să ne bage în seamă. Odată ajunși in piață, am văzut microbuzul cu stația de radioamplificare și mi-am croit drum către el. Noi eram primul mare val sosit pe lingă Stirex. In cîteva momente, l-am auzit pe Dan Iosif citind la microfon o listă de nume, membri ai Frontului Democratic Român, dacă am reținut denu­mirea exactă, printre cei numiți fiind Corneliu Mănescu, Mircea Dinescu și Doina Cornea. Au mai vorbit la microfon un arhi­tect, un veteran de război, cu părul cărunt, apoi... eu. Nu știu precis tot ce am spus, dar îmi amintesc că am cerut să ocupăm imediat sediul c.c.-ului și să nu-l lăsăm pe dictator să fugă. După ce am vorbit, am intrat în mi­crobuz pe ușa din spate, unde am făcut, ca să spun așa, un mic plan de luptă, stabilind totodată să nu dea nimeni nici o decla­rație. — O clipă, domnule Crețu, cui anume ați fi putut da declarații în acele momente . — Apăruseră deja ziariști, iar la un moment dat la ușa late­rală a microbuzului s-a prezen­tat un domn care vorbea stricat românește și care ne-a spus că este de la ambasada americană, dorind să vorbească neapărat cu reprezentanți ai noului gu­vern ! — Și ați vorbit ? — Nu, pentru că practic nu exista nici un guvern, iar pe noi ne preocupa in acele mo­mente doar pătrunderea în se­diu și, de acolo, urcarea în bal­con, pentru a ne adresa mulți­mii. între timp, au apărut și cele două elicoptere , unul care a răspîndit manifeste — Iosif atenționînd mulțimea Dan să nu se lase indusă in eroare —, iar celălalt aterizind pe acope­riș. Nu bănuiam că va reuși să-l ia pe dictator. — Ați intrat în sediu cu pri­mul grup de revoluționari ? — Nu, noi ne aflam încă un microbuz și cu microbuzul am ajuns pînă în apropierea scării. Lumea ne făcea loc, strigînd : „Faceți loc că trece guvernul !" ...Eram înfierbintați, dar căutam să ne menținem calmul. Am ur­­­cat un balcon, fără a întâmpina pînă acolo vreo rezistență. Toa­te trupele din sediu se retrăse­­seră sau se predaseră, fără să opună rezistență revoluționari­lor. In balcon s-a montat repede un microfon, dar se strînseseră deja cam 100 de persoane, așa că am făcut un cordon, ca să e­­vităm supraaglomerarea. După cîteva momente, și-a făcut apa­riția domnul general Voinea, care a spus : „Am un regiment de tancuri, pe care vreau să-l pun la dispoziția Revoluției. Cu cine să vorbesc ? Vreau să iau legătura cu cineva din gu­vern, din noul guvern !“ Ne-am uitat o clipă unii la alții și din­­­tre noi s-a desprins cineva care a spus ..Noi sîntem reprezen­tanții Frontului !“ Era Roman, cu care am făcut Petre cu­noștință după aceea, chiar acolo, în balcon. L-am întrebat cine este și mi-a răspuns . ..Sînt pro­fesor la Politehnică, mă cheamă Petre !“, la care eu am excla­mat : „Și eu sunt de la Politeh­nică, de la Automatică, mă chea­ HORIA ALEXANDRESCU (Continuare ta pag. a 11-a) Din tainele Revoluției Turismul­­ între amatorismul păgubos și marele business (IV) AICI ȘTEM LA BUCUREȘTI! «Am fost — mi-a spus domnul Pompiliu Giurgiu, de la hotelul „Turist“ — să mă uit și eu ce sa int­mplă in talciocurile bucu­­reștene. Mărturisesc că nu m-a impresionat nimic : o negusto­rie rudimentară, o lume pestri­ță, dornică de ciștig probabil, dar fără mari sorți de izbîndă. Eram, La plecare, dezamăgit complet cind am întîlnit ceva care mi-a readus optimismul in privința noastră, a românilor, ca oameni care au idei. Un tînăr, sesizind probabil că-n acel tal­cioc se vind predilect pantaloni grnși, alte obiecte vestimentare, iar posibilitatea probării acestor obiecte de îmbrăcăminte, neexis­­tind practic, s-a înființat în mij­locul talciocului cu un trepied metalic la subsuoară și o priză de­­ cort, improvizînd cea mai simplă cabină de probă. Intrarea — 5 lei. Clienți — cu duiumul, investiția — minimă. Recent am auzit că tînărul respectiv și-a angajat și trei salariați, pentru alte zone de comerț stradal, tin­­zînd deci la o „afacere" pe picior mare». De ce am tran­scris acest exemplu furnizat de domnul Pompiliu Giurgiu, hote­lier de profesie și om cu multe idei în privința turismului ? Pentru că exemplul dumnealui, recoltat din noul peisaj bucu­­reștean, se potrivește de minune și-n argumentația noastră pri­­vind deschiderea către lume a turismului românesc. Pentru cei care n-au urmărit noastre de pînă acum, articolele reluăm­­ ideea de la care am plecat­ : sintem­ o țară cu o zestre turis­tică excepțională care­­ ar putea,­ prin stimularea inițiativelor in­dividuale, prin angrenarea unor largi pături din populație în acest mare business internațio­nal, să acceadă — sim­plu, rapid, fără mari investiții — la o stare de confort material meritat. Ceea ce nu ne-a adus, atîta vreme, otrăvitoarele noastre industrii, ne-ar putea aduce tu­rismul, industrie nepoluantă, cu implicații deosebite în mecanis­mul social, oronizat de interfe­rențe, îmbogățit și revitalizat. Apoi, relansarea turismului ro­mânesc ar fi una din căile — încă închise — ale călătoriilor cetățenilor români în străină­tate. Cu o monedă națională or­fană de valoare pe orice meri­dian al lumii, românul nu poate călători incă. El are acces la pașaport, revoluția i-a dat acest certificat de orgoliu internațio­nal, dar carnetul rămâne un simplu document, uitat și inu­til, ca o chitanță de lemne din iarna trecută. Fără valută, iată, nici vecina noastră Iugoslavia nu ne mai primește. Și de unde să ia omul, tam nisam sute de dolari ? Deschiderea turistică ar fi una din soluțiile, îndelung exersate de țările bogate ale lumii, de a aduce venituri con­sistente populației, venituri care ar vărsa un procent substanțial și bugetului național. De ce am pierdut noi turiștii străini, o știm și am mai spus-o în acest serial de articole. Acum ne propunem să analizăm cum ii putem aduce înapoi, ce se face pentru asta. Pînă una alta nu se face nimic. Oricum, însoțind de cîteva ori persoane străine prin București, am trăit direct deza­măgiți ținînd de­ o anchiloză inexplicabilă. In tot Bucureștiul LUCIAN AVRAMESCU (Continuare în pag. a II-a) O probabilă hotârire a parlamentului Letoniei Parlamentul Letoniei va a­­dopta, probabil vineri, o pro­clamație care va restaura in­dependența acestei republici baltice, avindu-se în vedere o „perioadă de tranziție“ înaintea realizării sale com­plete, a declarat la Riga un grup de deputați în Sovietul Suprem, potrivit agenției France Presse. . Rezoluția stipulează res­taurarea independenței și a Constituției din 1920 și modi­ficarea imediată a numelui republicii. BUCUREȘTIUL ȘI SFÎRȘITUL DE MILENIU Sala Dalles găzduiește incepînd de miercuri o expoziție fără antecedente . „Bucureștiul — o privire istorică și critică asupra arhitecturii sale“. Un titlu modest ca formulare care ascunde o întreagă tactică : păstrarea intactă a șocului de ex­presie, la prima mină. Pentru că vom reveni, detaliat asupra acestui subiect in ziarul nostru de simbătă, ne menținem acum la strictul nivel al semnalării, cu atît mai mult cu cit expoziția nu va ocupa acest spațiu mai mult de zece zile (Se încearcă totuși prelun­girea acestui perimetru temporal). De ce ar trebui să mergem la Sala Dalles noi, bucureștenii ? Pentru un motiv foarte simplu , conglomerat pe un spațiu de cîțiva zeci de metri pă­trați, un București devastat și depersonalizat aproape integral de un Arhitect Unic rămâne încă un personaj — nu cel fluș­­turatic, balcanic, caragialian, ci retras pentru zece ore de somn într-un Azil de Noapte. O echipă de arhitecți foarte ti­neri propune generației sale asumarea sarcinii de­ scenarist. Bucureștiului i se va scrie un nou text pentru spectacolul său de sfîrșit de mileniu. (Alina Ungureanul TURUL ROMÂNIEI CU BICICLETA TRENUL PRIETENIEI Agenția de Turism Internațional Studențesc organizează o acțiune cu numele „Trenul Prieteniei“, in perioada 5—17 mai, avind ca scop final participarea organizațiilor studențești din România la­ Conferința Europeană a Studenților, ce va avea loc la Paris; în afara acestui obiectiv, participanții la acțiune își mai propun realizarea unor contacte cât mai solide și mai viabile cu organizațiile studențești din străinătate și expu­nerea unor probleme cât mai reale ale vieții studențești din România. Le urăm drum bun și succes ! O RECLAMĂ ÎNTREBĂRI PENTRU MINISTERUL ÎNVATAMÎNTULUI In urma difuzării proiectului pentru planul de invățămlnt. Societatea MINERVA (societate la nivel național a profeso­rilor de filosofie și discipline umaniste) adresează opiniei pu­blice și Ministerului învățămîntului următoarele întrebări : • Sînt oare cerințele psiho-pedagogiei moderne cele care au determinat amplasarea PSIHOLOGIEI abia in ultimul an de liceu, după Logică și Filosofie ? • Este oare LOGICA acce­sibilă in clasa a IX-a, mai ales fără noțiuni de psihologie ? 9 Este respectat spiritul interdisciplinar prin predarea FI­­LOSOFIEI în clasa a XI-a ? ® Este eficientă predarea unei discipline într-un singur an de studiu, în măsura în care dis­pune doar de 30—36 ore (1 oră/săptămână) ? 9 Vor fi cu ade­vărat reînviate tradițiile umaniste ale învățămîntului româ­nesc prin planul de învățămînt, sau reactualizăm într-o nouă manieră formele fără fond ? Consiliul de conducere al Societății Minerva (înființată la 31 martie a.c., cu sediul central la Liceul de filologie-istoria nr. 2, București) solicită să colaboreze cu M.I. pentru per­fecționarea proiectului de plan de învățămînt și rezolvarea semnelor de întrebare de genul celor menționate, în benefi­ciul autenticei culturi generale a elevilor. (prof. Adriana Bulgărea) NUMAI LIBERĂ INIȚIATIVĂ ? Grupaj realizat de MIOARA VERGU-IORDACHE Dr. Olimpiu Mirza, din lo­calitatea Țaga, nr. 297, jude­țul Cluj, vrea să efectueze în vara acestui an un tur al României cu bicicleta pentru a cunoaște oameni și locuri, pentru a aprinde clte o lu­minare în locurile sfinte în care au căzut eroii noștri, eroi care chiar dacă nu mai sunt printre noi, nu vor muri niciodată în sufletele noastre. Ar dori unul sau doi parte­neri de drum și sfaturi pen­tru buna desfășurare a călă­toriei de la cei cu mai mare experiență în domeniu. Cine se oferă ? AJUTOR UMANITAR O misiune „Sa­­maritar Bund“ sosit cu un impor­a­tant transport de alimente, îmbrăcă­minte și rechizite școlare, destinate elevilor de la Școa­la generală nr. 117 din București. Aju­toarele trimise au fost colectate de elevii și cadrele di­dactice de la Școala Westerwaldstrasse din Köln, Republi­ca Federala Ger­mania. Mulțumind pen­tru semnele de prietenie, conduce­rea școlii­­ bucu­reștene a remis in­vitația , prin dom­nii Fischer și Kurt­áéi, însoțitorii mi­siunii, ca un grup de elevi de la școa­la din Köln să participe la o ta­bără de vară din România. Părinți, cumpărați copiii dumneavoastră pentru încăl­țăminte marca „Montana 1990“ (Stas 8252/89, lei 89)! Dacă aveți un copil nu prea zburdalnic, există șansa ca talpa minunaților pantofiori să se dezlipească abia după 24 de ore ! In caz că nu vor fi încălțați deloc, s-ar putea să reziste chiar mai mult ! Așadar , oferiți în fiecare zi copilului dumneavoastră este o pereche de pantofi „Mon­tana"­­ (Gabriela Hurezean) STUDENȚI LA MITING Comitetul per­manent al Uniunii Naționale Indepen­dente Studențești — UNIS, federație ce cuprinde organiza­ții studențești din centrele studențești universitare Timi­șoara, Cluj, Bucu­rești, Craiova, Iași, Constanța, Baia- Mare, Suceava, Plo­iești, Galați, orga­nizații reprezenta­tive din 74 de fa­cultăți, în care stu­diază peste 104 000 studenți, consideră apariția unor stu­denți la mitingu­rile din Piața Uni­versității ca indivi­duală, fără a repre­zenta organizațiile din care fac parte, definite prin statut ca nepolitice, în baza libertății a­­cordate prin statut fiecărui membru al unei organizații studențești de a-și exprima opinia po­litică.­­Știre parve­nită nouă prin pre­ședintele UNIS, domnul Silviu Cor­­neliu Zugravu- Zamfirescu, sub semnul răspunderii proprii). In Târgoviște, ne scrie Radu Cherciu, au apărut dl. în ultima vreme numeroase ta­xiuri particulare. Toate bune și frumoase în această iniția­tivă numai că proprietarii de taxiuri particulare acționează pentru îmbogățire rapidă, ta­rifele fiind de 2—3 ori mai mari decât la taxiurile sta­tului. Nu au aparate de taxat, fac cite 2—3 plinuri de ben­zină pe zi și din acest motiv sunt iarăși cozi la stațiile PECO. Statul nu are mij­loace pentru a limita aceste abuzuri ? — se întreabă co­respondentul nostru. Așa să fie ? PILULĂ CONTRA ZIDURILOR Dumnezeu nu dă cu parul, dă cu dosarul I

Next