Tineretul Liber, iulie 1990 (Anul 2, nr. 160-185)

1990-07-01 / nr. 160

I > TINERETUL LIBER" pag. 1 I­I DE 5 Trin AIRI Un inspector șef tare strîngător . Intre timp AHO-ul „impe­­ial" era intens folosit de prin­zi Argeșului și de Zamfir. Bineînțeles, pe „primul“ carbu­ranții statului. Prinzînd cheag la Argeș, rectorii prin subordonîndu-și bi­metodele clasice ale „cooperativei“ : șantaj, a* «renințări rostite cu voce mie­roasă, evocarea unor „lipsuri gr­ave“ din activitatea unităților pe car­e însă le „va păstra pen­tru­­ vi“ etc., Pintoiu își adjude­că un­ alt ARO, nou-nouț, pen­tru datarea unității. Destinația reală : curse cu plocoane agrare la Bucu­reștii și cu bunuri indus­triale, dar cu bunuri­­ (încălță­minte ș­'văi, parfumuri franțu­zești, măt­ăciuri etc.), din capi­tală la Piteș­ti. Șoferul său, ad­jutantul din securitate C-tin Enoreanu, se dovedi un fin in­vestigator.­­Tescoperi noi valen­țe ale celor mai bogate C.A.P.­­uri din județ. Printre protago­niste se numărau cele din Un­­gheni, Căldărarud, Miroși. Ulti­ma, condusă de­ loan Neamțu se dovedi de o generozitate ce o depășea pe aceeia a celor mai bogate personaje din 1001 de nopți (doar nu dăd­ea de la el !). La unul din numeroasele zaia­feturi, Pințoiu, bine „parfu­mat“, rosti sentențios : „Să dea dom­ le că d­oar eu l-am făcut membru al CC-ului. Și Cine altcineva dacă nu tot nrunca (duse fim­îna la inimă) l-a ajutat să intre în po­sesia celor trei stele de aur pen­tru oeapeul lui (Gospodăria pri­mise­ de trei ori titlul de erou al muncii socialiste). Pintoiu devenise un fel de mini Postel­­nicu pe plan calcul arătă că local. Un singur faimosul ARO consumase în cur­tele lui „cons­­pirate“ numai intr-un an 130 000 litri de motorină i­n valoare de 910 000 lei. Bașca chieiurile care nu le mai punem la­ socoteală. Asta In timp ce numeroase tractoare din județ trăseseră pe dreapta din lipsă de carburanți. Ciad­isusinn a atins venerabila „virajă“ de 100 000 km rulați, chirurgi de la fabrica din C. Lung o îmbrăcară în alb 13, o înzestrară cu „pantofi“ fără ca­mere și-i montară un m­otor tip Brașov. Autovehiculul se născu a doua oară cu forțe net mai puternice decit la început. Me­tamorfoza fu pusă la cale de șo­ferul inspectorului șef care cumpăra ARO-u­l cu modica sumă de 50 000 lei. „Ce consig­nație, ce licitație dom­ le. Așa ce vînd mașinile numai în via­ța civilă“, ripostă, iritat colone­lul cînd auzi de procedura lega­lă a vinderii mașinilor. Un grup de muncitori de la Cîmpulung făcură o scrisoare în care arătau abuzurile conducerii uzinei,­spectorului „cadourile“ făcute in­județean. Pințoiu primi comisia de anchetă, o as­­cultă cu respect și pacientă. In încheierea „dezbaterilor“ îi făcu­vînt: „Mă iertați dar dv. n­a­­veta competentă să faceți veri­ficări la securitate. Mașina a fost cumpărată legal de un om care a înfruntat gloanțele ban­delor legionare în munții Făgă­­rași. Are cred și amărîtul de el dreptul la o mașină. Nu ?“ Pimt­țoiu transformă averea inspec­toratului intr-un fel de societa­te pe acțiuni. Văzînd că-i mer­ge, „completă“ zestrea unității cu un nou ARO. Tot de la uzi­na din Cîmpulung. Șoferul „ex­celenței sale“ se adresă cu un aer degajat mecanicilor de la atelierul auto­­ .Aveți grijă de autoturism ca de ochii din cap. Tovarășul colonel mi-a promis că-mi aprobă să-l cumpăr pen­tru fiul meu“. A venit revoluția și planul n-a mai putut fi pus în aplicare. Pințoiu a lucrat la Argeș ca un manager de înaltă ținută, încă de pe atunci știa perfect ce înseamnă „libera ini­țiativă“. Jumulind cu perseve­rență și tenacitate tot ce era de­­ jumulit pe raza de competență și cu ajutorul colegilor, extin­­­zîndu-și aria de „activitate“ și în județele vecine, Dîmbovița, Vîlcea (la Olt era mai dificil, fiind în concurență prea multi jumulitori) și-a rezolvat toate problemele prin întreprinderile de profil. Veșnic la ordine, cu zeci de ședințe unde se batea apa in piuă, permanent în bătaia puștii tovarășului“... Pst, făcea speriat colonelul. Era obiceiul să se „bage tehnică“ și în casele din provincie ocupate de inspectorii șefi. „Aici ești tu mini­stru, dra­gă Gigi“. Viața pașnică și îm­belșugată a familiei Pințoiu a fost tulburată într-o anumită împrejurare. Ripeanu, chiar el, culmea, politrucul județului, s-a prezentat la Pințoiu. S-a hotă­­rît greu să facă „nesăbuitul“ gest. Prea multe erau presiu­nile ofițerilor nemulțumiți de Pințoiu care devenise verita­bilul stăpîn al inspectoratului. Unii ofițeri mai îndrăzneți ce­reau chiar ca șeful lor să fie „dat“ la legea 18. „Mi-e penibil să vă raportez, tovarășe colonel, dar spre binele dv. și al nostru, al tuturor, mai temperați-vă șo­ferul (o dădu diplomatic pe Proteanu). Nu e zi, nu e noap­te să nu bîntuie prin județ. Profită de bunătatea dv., jumu­lește peste tot în numele dv. Auziți insolență !“ „Bine, Rî­­peanule, îți mulțumesc, voi lua măsuri“. Află și Puși de audien­ța acordată locțiitorului politic „Deci tovarășul Ripeanu nu mai are loc de noi. Bine se știe exact cum a decurs Nu se pro­cesul „convertirii“ lui Postelnicu care brusc a devenit receptiv la semnalele lui Puși—Dumitra via Elias—Neagoe. Nu trecu mult și Ripeanu fu promovat inspector șef la Bacău. „Dacă cineva vrea să fie avansat gen Ripeanu să mi se adreseze mie“ lansă­tuși un avertisment la o masă cu șefii din inspectorat. Jumătatea lui Pințoiu se ocupa și de alte probleme delicate. Primirea celor de la CC și mi­nister după o listă anume în­tocmită de colonel, tot ea fixa și meniurile. Bucătărie franțu­zească, combinată cu tehnici gastronomice orientale și neaoș românești. Fazani, potimichi, mistreți, căprioare, cerbi, erau la discreție. Dumitra se spurca­se la vînat. Cei ce își puneau mai frecvent și în special sonor întrebări cu privire la viața și activitatea inspectorului șef și a Dumitrei se alegeau cu birourile și locuințele blindate cu tehni­că operativă. Pintoiu avea dosar pentru fiecare subaltern mai îndrăzneț. „Dacă ridică vreunul capul — se destăinuia el lui Puși, — îi deschid mapa și-i ci­tesc isprăvile“. După rezolvarea cazului Ripeanu, pofta de „a se lua de Pințoiu“ le pieri însă la toți. In cadrul inspectoratului exista un sistem de rezolvare a pilelor pus la punct tot de ne­obosita Puși—Dumitra. Evantaiul cererilor era foarte larg. De la apartamente, ma­șini, la intervenții pentru­ in­ternarea In spitale, medicamen­te, mutarea unor copii de la o școală la alta, trecerea într-un post mai bun etc. în funcție de importanța cererii era fixat și onorariul. Cu cît era însă mai bine „blindat“ cu șarsanale și „Bâlcești" solicitantul, cu atît șoferul „excelenței“ sale era mai receptiv. O parte din dolean­țele cele mai bine „susținute" material ajungeau la Puși, res­tul le rezolva (sau nu) mina dreaptă a șefului inspectoratu­lui. Pentru problemele „majo­re“, procedura prevedea ca cei în cauză să se adreseze direct dnei Puși. Interveneau la ea nu numai ofițeri și subofițeri din inspectorat, ci și diverse persoa­ne din afara unității. „Audien­ța“ se ținea în curtea unității, pe stradă, la cantină unde so­licitanții reușeau s-o găsească pe bruneta grizonată si cu ten­dință ușoară de obezitate. De, traiul bun nu iartă siluetele. Opiniile Dumitrei se schimba­seră la 180 ° față de ziua cînd pătrunsese pe teritoriul județu­lui atît de pitoresc și armonios dezvoltat. „Ce naivă am fost. Abia aci am realizat ce în­seamnă prosperitatea, belșugul și puterea. Pofta de a acumula creștea la soții Pințoiu. Colo­nelul se asemuia cu un domn fanariot care în perioada dom­niei dorea să fugă la maximum din bogata seră a Argeșului. Ceru odată celui ce răspundea de gospodăria unității 150 de păsări. „Unde să vi le duc ?“. „Le dai lui Proteanu. Știe el ce să facă cu ele“. Ministerul con­stată îndată după „transferul" găinilor că planul la producția de carne nu fusese realizat. Ofițerului i se opri din sala­riu 5 000 și ceva de lei. Altă dată, bucuros, același ofițer semnă pentru o primă de cîteva mii de lei. Se pomeni însă doar cu cîteva sute. Ceru explicații, la care casierul răs­punse simplu : „Nevoi de pro­tocol“. Cu cîteva luni înainte de revoluție, Pintoiu devenise tot mai ingenios în găsirea unor noi filoane. Destăinuirile lui cu privire la soarta corpurilor de­licte confiscate, la cheltuirea fondului CIS (din care se plă­teau agenții), ar fi extrem de interesante. „Argeșul liber“ a investigat, a scris prin talenta­ții săi redactori despre isprăvile de la inspectorat. Credem că mai au materiale pentru încă cîteva luni bune. Ce folos însă că cei ce trebuie să ia măsuri se fac că plouă. Zicala cu ade­vărul și apa și untdelemnul e verificată de secole. Avem în­credere in înțelepciunea ei și în șefii care trebuie să-l ia de gu­ler pe domnul ex-inspector sef Pințoiu. VICTOR PREDESCU Universalitatea creștinismului (Urmare din pag. I) lui insistă, văzînd tăcerea lui Iisus, uimirea apostolilor și mulțimii din jur: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acope­rișul casei mele, grăiește un cu­­vîn­t și supusul meu se vinde­că, fiindcă și în lumea noastră convențională există ordine... și eu, dacă zic slujitorului: du-te, se duce, și vino, vine! Aici se arată iubirea pentru semen și nădejdea în Stăpinul tuturor. Iisus, ca om, a tăcut, dar ca Dumnezeu, așa cum nu ne-a părăsit, niciodată — deși bles­temase cetatea Capernaum unde se săvirșește minunea — face credința sutașului pentru dragostea lui­ lucrătoare „Adevă­rul vă spun, la nimeni din Is­rael n-am găsit atita credință... de acum vor veni mulți de la Răsărit și de la Apus și vor p trece cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov in împărăția cerurilor... iar moștenitorii vor pierde dreptul... Și lisus a zis sutașului : „Du-te, fie ție după cum ai cre­zut. Și s-a făcut sănătoasă slu­ga sa in ceasul acela“. De fapt, ostașii romani l-au Intilnit in dese situații cu Min­­tuitorul și înainte cu loan Bo­tezătorul (Luca III, 14). Ei au crezut în lisus că este Mesia, cazul de mai sus, ei au măr­turisit că „a fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu" (Matei XXVII, 54), ei au văzut și au vestit învierea lui (XXXVIII, 12—13), ei au Hristos primit botezul creștin (cazul sutașului Corneliu, Fapte X), ei au aju­tat la răspindirea creștinismu­lui in întreg imperiul roman și tot ei — spre cinstea lor — au întărit comunitățile creștine sau au întemeiat altele noi la strămoșii noștri in perioada de formare ca popor (106—275) și de generalizare pe pămîntul Da­ciei a credinței curate in Evan­ghelie. Creștinismul este uni­versal prin adevăr, prin cinste, înfrățire și dragoste. * MARILE MANEVRE ro La revista clujeană „Tribuna“ nr. 19 din 10 mai a.c. a apărut (pe lingă alte prezențe incitante) interviul d-lui Pál Szilts, ambasadorul Republicii Ungare in România, interviul reprezentînd, după cum sugerează și nota redacției, „punctul de vedere oficial al guvernului ungar in aceste chestiuni“ (subl. noastră). Pentru a înțelege mai bine problemele dezbătute, voi încerca să le delimitez prin numerotare 1. PROPUNERILE GUVERNULUI UNGAR „Este cunoscut pentru toată lumea că guvernul ungar a fost primul care a recunoscut gu­vernul provizoriu român victoria revoluției, primul după om de stat ungur care a făcut o vi­zită la București a fost minis­trul de externe al Ungariei adu­­cind cu el multe propuneri“. Dar... „relațiile noastre nu s-au dezvoltat în direcția spe­rată". Care au fost oare „propune­rile“ avansate guvern­ului nostru cu atîta grabă (după o săptăsf­i­­­ă de la Revoluție, pe 29 de­cembrie) ? Și care „direcția spe­rată" ? Guvernul provizoriu ro­mân să fi avut oare „obligații“ față de Ungaria, iar nerespec­­tarea acestora o fi cumva evenimentele din­ provocat 15—21 martie de la Tîrgu Mureș, eve­nimente ale căror scenarii și ar­mament alb, (bile, bile metalice, pietre etc.) se aseamănă izbitor cu ale celor din 13—15 iunie din București, Miercurea Ciuc și Satu .Mare ? ! „Unele relații s-au stabilit pe tărîmul culturii“, recunoaște am­basadorul Republicii Ungare, dar „Țin să menționez că (...) ne aflăm la un nivel inferior în ceea ce privește relațiile noas­tre“. Cauza ? 2) „...O ANUMITA REȚINERE ȘI O AVERSIUNE FAȚA DE UNGA­RIA, PE CARE NU LE VAD MO­­TIVATE" (s.n.) „Este absolut de neînțeles pen­tru mine că se presupun unele lucruri despre intențiile gu­vernului Ungariei, despre auto­ritățile oficiale maghiare, lu­cruri care sînt lipsite de orice bază reală".­­Oare să fi uitat excelența sa atît de repede de­clarația hotărîtă a președintelui interimar al Ungariei: „Tran­silvania e pămint strămoșesc maghiar și parte componentă a Ungariei !“(?!), în acest sens cea mai importantă și esențială (!) problemă, absolut de neînțeles pentru mine, și n-o pot concepe doar ca o sechelă din perioada ceaușismului, este faptul că și azi la 70 de ani de la tratatul de la Trianon, cînd situația este cu totul alta, decit acum șapte de­cenii, se presupune că guvernul Ungariei și reprezentanții săi oficiali ar dori schimbarea fron­tierelor. Și această închipuire trăiește atît de vie în conștiința românească...“ Ce să spunem de acea „istorie“ a Transilvaniei apărută cu cîți­­va ani în urmă la Budapesta (sub patronajul Ministrului Cul­turii din Ungaria) și care defor­mează fără scrupule adevărul istoric ! ? Ce să spunem apoi despre cele peste 70 de titluri de volume apărute în Ungaria după Revoluția noastră, toate de „is­torie“, toate despre „Ungaria milenară“ (incorporînd Ardealul nostru), despre contestarea „dic­tatului“ de pace de la Trianon...?, despre harta „Ungariei mari“ pe Poporul român are dreptul fundamental de a cunoaște adevărul care o găsești nu numai în orice cazarmă, dar și la orice chioșc de ziare. Iar acestea au pătruns și la noi, mai ales sub forma „ajutoarelor“ sosite cu adresă expresă pentru etnicii maghiari. Și ce să mai putem spune, mai încoace, despre miile de mani­feste împrăștiate prin localită­țile transilvane, prin care se îndemna la o adunare „de doliu" (un nou sîngeros Tîrgu Mureș?) la Timișoara, la care să parti­cipe... numai vreo „50 000—100 000 maghiari" (și alte naționalități, de formă), cu trasul clopotelor în dungă în toată Transilvania, cerîndu-se, cu prilejul aniversă­rii celor 70 de ani de la sem­narea tratatului de pace de la Trianon, „Dreptate Ungariei !" Să mai amintim și marșul de doliu care a avut totuși loc, dar nu la noi, ci la Budapesta, pe 4 iunie, cînd s-au strigat lozinci „revelatoare" : „Ungaria fără Transilvania nu este stat", „Trianon este Anschluss-ul Un­gariei“, „Aici zace Ungaria, li­chidată la Trianon“, „Refaceți Ungaria mare !“ Și chiar Marea Națională a Ungariei Adu­a păstrat luni, 4 iunie, un mo­ment de reculegere în memoria tratatului de pace de la Tria­non, considerîndu-l „o tragedie istorică" pentru maghiari. Să revenim la interviul în cauză. „Să terminăm cu suspi­ciunile... !“ (Vai, parcă ar vorbi știm noi cine !) „Și în primul rînd trebuie (iar imperative ! — s.n.) să se renunțe la închipui­rea că Ungaria dorește să schim­be hotarele“ (Cită inocență!). Dar iată, de pildă, ce scrie eleva Tzávaly I., cl. a VI-a, de la o școală generală din Miercu­rea Ciuc, despre Transilvania ! „Eu propun că Ardealul și acum ar trebui să fie al maghiarilor. In televiziune și în radio minte că Ardealul este al românilor ci nu a maghiarilor“. (am repro­dus întocmai, s.n.). „Nu doresc să mă refer la amănunte, dar ministrul apărării naționale al României (bine că măcar România e scrisă cu ma­jusculă ! s.n.), referindu-se la evenimentele de la Tîrgu Mureș a zis că a trimis trupe la Tîrgu Mureș ca să apere integritatea României. Unde? La Tîrgu Mu­reș, în centrul țării, împotriva cui ?“ La amănunte pot să mă refer eu: cum de unii maghiari înfierbîntați jucau fotbal cu caschetele ofițerilor din armata noastră (care încerca să poto­lească spiritele la Tîrgu Mureș), doar­ doar S-ar provoca să tragă?! Și acel ofițer Înjunghiat tot de extremiștii maghiari... Armata, instituție de stat, pe care trebuie să o respecte orice cetățean, a fost batjocorită, lovită, provoca­tă, și totuși a avut puterea de a se abține să nu tragă­­ în ce privește trupele armatei noastre din centrul și intrările orașului Tîrgu Mureș, domnule ministru al Ministerului Apărării ționale, Victor Stănculescu. Na­să ne raportați cum de ați îndrăz­nit să luați măsuri fără a cere Indicații prețioase ungar, cînd miile de guvernului maghiari sosiți din Ungaria sărbătoreau împreună cu extremiștii unguri din nici Transilvania atît de „paș­a sărbătoare ungurească (dar antiromânească), aici, la noi acasă, sub nasul nostru ? ! Și cum ați îndrăznit să vă gîn­­diți că evenimentele cu singe din zilele următoare ar semăna cu o ingerință în treburile in­terne, cu o posibilă lovitură de stat (deocamdată „teritorială“) . I Se poate ? I CAROLINA ILICA (Va urma) Calendarul obiceiurilor populare românești Cadru ceremonial de desfă­șurare a unei munci colective. ..Claca“ este un obicei popular de întrajutorare și sprijin bene­vol între membrii unei colecti­vități umane, ce iși află izvo­rul în arhaicele forme de ad­ministrare devalmasă a bunuri­lor comunitare, forme specifica și așezărilor rurale românești, pînă tîrziu, în primele decenii ale secolului XX. Practicate si astăzi in multe dintre zonele etnografice ale tării, pentru îndeplinirea la ter­men și în bune condiții unor activități ce presupuneau a un volum mare de muncă. „Clă­cile“ sunt de mai multe tipuri, diferențiindu-se în funcție de specificul economic al muncii prestate, de categoria socială care participă la realizarea ac­tivității, cit și de beneficiarii acesteia. Asociați în grupuri distincte, formate de regulă în raport de vîrstă și sex, tinerii, fetele, feciorii, bărbații însurați, nevestele și uneori întreaga co­lectivitate își uneau forțele pentru a-l ajuta pe unul din­tre săteni la efectuarea munci­lor al căror volum depășea pu­terile unei singure familii (pră­­șitul, secerișul, cositul) sau a­­tunci cînd trebuiau rezolvate unele lucrări de interes ob­ștesc. întreținerea și amenajarea drumurilor și podurilor, a pă­șunilor și fînețelor. săparea fîn­­tînilor sau ridicarea unor edi­ficii comunitare erau activități ce se înlănțuiau prin ..claca în­tregului sat“ (de regulă băr­bații), fiecare membru al colec­tivității avînd obligația morală („îndătinată“) de a participa nemijlocit la îndeplinirea ac­țiunii. Procurarea materialelor de construcție si pregătirea lor in vederea realizării (piatra, nisipul, lemnul, clădirilor vălă­tucii), ridicatul și acoperitul caselor reprezentau activități ce se înfăptuiau prin „clacă“. De regulă la aceste „clăci“ partici­pa tineretul. Iar pentru unele dintre operații ca amestecatul lutului cu pleavă, pentru făcu­tul vălătucilor sau baterea pă­­mîntului în camerele locuinței pentru „podină“ (planșee), „gaz­da clăcii“ avea obligația de a aduce și 1—2 muzicanți. Pe­ tim­pul lucrului, aceștia interpre­tau diverse melodii de joc, iar tinerii „veniți in clacă" „călcau“ pămîntul sau îl „bătătoreau“ in ritmul muzicii. Munca devenea în acest fel mult mai eficientă, iar cei ce o prestau nu resim­­­țeau, practic, oboseala. Un alt tip de „Clacă“ care reunea formații de peste 20—30 „CLACA“ de persoane, tineret cit și ma­turi, sunt „dările de la cosit și prășit“, în multe dintre zonele etno­grafice ale țării — Hunedoara, Bistrița și Apuseni. Năsăud — era obiceiul ca „gazda clăcii“ să tocmească pentru respectiva zi și cite un fluieraș sau cimpoier, iar uneori chiar și un mic ta­raf. Pe tot timpul desfășurării cositului sau profitului, muzi­canții trebuiau să meargă îna­intea lucrătorilor, interpretînd melodii ritmate, din repertoriul zonei. Adesea, la terminarea lucrului „clăcașii“ încheiau ac­tivitățile cu o horă sau alta jocuri specifice. Moment de apogeu pentru culturile cerealiere, secerișul este una dintre cele mai impor­tante activități agricole care a generat în mediul rural, cu pre­cădere în satele transilvănene, un bogat repertoriu de obice­iuri. Dintre acestea, un loc pri­oritar revină „Clăcilor de sece­riș“, întrucît ele s-au cristali­zat de-a lungul timpului în ce­­remonialuri originale, de tipul „Cununii de spice“ sau „Buz­duganului“ care sa caracteri­zează printr-o valoroasă creație literar-artistică și muzicală ce punctează diversele momente ale secerișului, pe tot parcursul „clăcii“. O dată cu venirea toamnei și strângerea recoltelor, satul românesc este martorul unui alt tip de „clacă“. Organizată in funcție de starea vremii, afară, la răsplatii, sau de îndată ce se lasă seara in casă, „clăcile de tors“ („furcăriile“) reprezentau unul dintre cele mai îndrăgite prilejuri de muncă, dar și de destindere pentru fete si neves­te, în­ cadrul „clăcilor de tors, scărmănat, luna sau de cusut“ fiecare dintre ele povestea, cîn­­ta sau spunea ghicitori, iar la terminarea lucrului feciorii a­­duceau muzicanți și se făcea joc. Asemenea „clăci“ se făceau și pe timpul iernii, iar în unele zone „claca de tors și cusut“ se organiza la casa viitoarelor mi­rese, pentru a le ajuta, a­stfel, la pregătirea zestrei. Ivită în procesul muncii, din omenia și solidaritatea ce au ca­racterizat dintotdeauna poporul român. „Clăcile" erau prilejul unui schimb neîncetat de ser­vicii reciproce, menite a sus­ține și alimenta unitatea și co­eziunea socială a colectivități­lor sătești tradiționale. Rostul practicării lor era nu numai de ordin economic — sporea pro­ductivitatea muncii — ci ele a­­sigurau și un cadru adecvat de transmitere și deprindere a cu­noștințelor tehnologice specifice unei ocupații sau­ meșteșuguri țărănești. Alături de funcții „Claca“ era însă și aceste un mijloc de circulație și creație folclorică. DOINA DĂSCĂLIT IIFANONI Șef de secție la Muzeul satului Un Premiu Nobel pe strada Pictor Romano (Urmare din pag. I) domeniul ocrotirii sănătății și cercetării științifice medicale, între care cele de vicepreședin­te al Consiliului Executiv al Organizației Mondiale a Sănă­tății, președinte al secției ro­mâne a Uniunii Medicale Bal­canice, membru al Academiei Internaționale de Medicină Le­gală, membru în consiliul de conducere al Uniunii Internațio­nale a Societăților de Imunolo­­gie, membru de onoare al So­cietății Franceze de Imunologie. Domeniul in care profesorul Moraru s-a afirmat cu cea mai mare strălucire este cel al cerce­tării biomedicale. A avut con­tribuții determinante la dezvol­tarea pe baze moderne a ana­tomiei patologice, la reintro­ducerea geneticii în cercetarea și practica medicală, in anii de tristă amintire cînd genetica era înăbușită de dogmele miciuri­nismului, precum și la renaște­rea imunologiei în țara noastră. Activitatea sa științifică, recu­noscută pe plan internațional, s-a concretizat în peste 350 de lucrări publicate în țară și in străinătate, in numeroase tra­tate și monografii care aduc contribuții originale în domeni­ile amintite. Ca fondator și membru per­manent al consiliului de condu­cere al organizației lumii pentru prevenirea „Medicii răz­boiului nuclear“ și-a adus con­tribuția la inițierea și derularea unor cercetări menite să eva­lueze consecințele unei aseme­nea confruntări nucleare, studiile organizației au fost prin e­­laborate scenarii privind evo­luția condițiilor biologice în care ar urma să trăiască supra­viețuitorii unei catastrofe ato­mice și a fost imaginată sta­rea mediului în cazul „iernii nucleare“ (scăderea accentuată a temperaturii planetei ca ur­mare a ridicării unei mari can­tități de pulberi în stratosferă). A fost menționată probabilita­tea apariției, în număr enorm, a cancerelor, a malformațiilor și a riscurilor imu­nitare, cu con­secințe dramatice pentr­u popu­lația supraviețuitoare. Intr-una din după amiezele acestei săptămîni am avut pri­vilegiul să fiu oaspetele casei din strada Pictor Giulio Romano nr. 6 și să port un dialog cu soția savantului, fostă, pînă in mo­mentul pensionării, cadru di­dactic la Universitatea bucureș­­teană. Camera de lucru a pro­fesorului a rămas așa cum s-o știu numeroșii săi colaboratori și discipoli : biroul, biblioteca uriașă, pianul, cutiile cu fișe și însemnări, tablourile in adinci­­mea cărora îi plăcea să-și o­­dihn­ească privirea, fotografiile și invitațiile care marchează participarea sa la prestigioasa congrese și conferințe interna­ționale. Cu acest prilej am a­­flat un amănunt interesant : viza pentru participarea la fes­tivitatea de înmînare a Premiu­lui Nobel i-a fost acordată, de către autoritățile române, abia in ziua plecării ; durata șederii nu a acoperit întreaga perioadă a festivităților de la Oslo ; după anul 1985 nici o participare manifestări de nivel internațio­­a­nal nu i-a mai fost înlesnită ; încercările repetate de a consti­tui o filială națională a organi­zației premiate au fost obstruc­­ționate continuu de regimul dic­tatorial. Nenorocirea a făcut ca ilus­trul medic să moară exact în zilele care au premers căderea dictaturii. Dar a' iKu­tff’țfit con­vingerea că ziua libertății va veni' și ea a strălucit'peste noi, ca un miracol nepămintesc. O­­pera științifică a profesorului Moraru­ rămîne în posteritate, ca o dovadă vie a slujirii vieții, a valorilor ei supreme. CASA DE CULTURA „MIHAI EMINESCU“ CU SEDIUL IN BUCUREȘTI STR. MIHAI EMINESCU NR. 89, SECTOR 2, TELEFON 10 24­04 ORGANIZEAZĂ URMĂTOARELE CURSURI : — CONTABILITATE — STENOGRAFIE — DACTILOGRAFIE­­SECRETARIAT RELAȚII SUPLIMENTARE SE POT OBȚINE ZILNIC INTRE ORELE 10—18. DECESE LA 5 ani de la prematura dispariție, profund omagiu și statornică neuitare, pen­tru cercetător GHERGHI­­ȚA FLEANCU, dr. in­dagogie. Cu recunoștința de­și prețuirea sufletelor noastre îndurerate, soțul și fiul in­vită prietenii la clipe de reculegere pentru veșnici­­rea bunătății și generozi­tății ei. Tel. 46 97 06. Precizări importante pentru cei ce călătoresc (Urmare din pag. 1) intră într-o țară mai mult decât o dată pe lună și celor care nu au împlinit 17 ani. A­­cestor categorii de persoane li se aplică exclusiv legislațiile interne ale țării respective. — Revenind la Hotărirea nr. 685, ce bunuri personale aduce cu sine turiștii fără pot a plăti taxe vamale ? — Aceste bunuri sunt regle­mentate și în această hotărire conform convenției de la New York, convenție despre care am vorbit la început și care reglementează și statutul tu­ristic. în afara bunurilor tre­cute în anexa 1, punctul 1, li­terele a-t, pot fi introduse în țară orice alte bunuri fără pla­ta taxelor vamale. Pentru obi­ectele pentru care se percep taxe vamale (literele a—t), menționăm că la vamă se ad­mit cu plata taxelor numai câte o bucată sau o garnitură din fiecare. Aceste bunuri (de același fel), care intră în țară cu plata taxelor vamale nu trebuie să depășească în valoa­re suma totală de 50 000 lei. Peste aceste limite, pentru in­troducerea lor în țară este ab­solut necesară autorizația de comerț exterior. De aceste norme pot beneficia numai tu­riștii. Cei care fac mai mult de o călătorie pe lună se în­cadrează în micul trafic de frontieră, aplicîndu-li-se pre­vederile legale in acest sens. — Care este situația în pri­vința metalelor prețioase ? — Actuala hotărire, para­graful 23 din anexa 1, mențio­nează neobligativitatea decla­rării în scris a bijuteriilor per­sonale precum și scutirea de taxe vamale pentru toți cei care intră în țară. In cazul in care cantitatea de metal pre­țios depășește prevederile con­venției internaționale privind bijuteriile personale, ceea ca este in plus se poate introdu­ce în țară numai pe baza de­clarației vamale scrise. Decla­rația se face într-un singur exemplar, care rămîne la pur­tător, devenind astfel, un act ca­re atestă proprietatea asu­pra acestor bunuri. De mențio­nat, toți cei care vor încerca să scoată din țară metale pre­țioase folosind alte căi decit cele legale, sunt pasibili de a­­mendă (1 000—5 000 lei) și li se confiscă întreaga cantitate. De altfel, și pentru încercarea de a scoate ilegal din țară diverse alte bunuri sunt percepute a­­menzi care se ridică de la 500 la 2­500 lei și se aplică con­fiscarea bunurilor. — Ați înregistrat asemenea cazuri legea și cînd turiștii eludează doresc să scoată din țară mai mult decit prevede aceasta ? — Oamenii ar trebui să în­țeleagă că e păcat să-ți pierzi banii (și ce bani) cu atîta u­­șurință. Printre ultimii re­­cordmeni se numără domnul Petre Badea din Reșița care a încercat să scoată, la punctul de frontieră Stamora­ia, „modesta“ sumă de Moravi- 1,586 milioane lei, Ioan Ghețu din București, care dorea să trea­că la Nădlag cu suma de 47 mii lei, iar la vama din Curtici, Tereza Dumitru din Ploiești (50 mii lei) și Elisabeta Sas din județul Covasna (42 500 lei). De asemenea, facem prin intermediul dumneavoastră un nou apel C.F.R.-ului să bileze in limita numărului vîndă de locuri, iar dacă această limită se depășește, mai ales la sfîr­­șit de săptămînă, să se facă rezonabil pentru a lucrătorilor vamali să-și permi facă datoria. — Ce alte noutăți au venit in cadrul serviciilor Inter­Di­recției Generale a Vămilor ? — Ca­ de curînd, toate punc­tele de frontieră vor beneficia de computerizare care va ușu­ra foarte mult activitatea lu­crătorilor vamali simplific­a­ majoritatea operațiunilor va­male, în prezent este montat un terminal de calculator în Vama din Aeroportul Inter­național Otopeni. De aseme­nea, a apărut primul număr al revistei lunare „Vama“. Prin această revistă intenționăm să menținem legătura privind in­formațiile la zi cu toți cei care sunt interesați în­­ practicarea tu­rismului internațional. Spu­nem așa, pentru că revista noastră se va găsi in întrea­ga rețea de difuzare a presei și cei care doresc își pot face abonamente. * DUMINICĂ 1 IULIE 1990 TINERETUL­ LIBER Institutul de Învățămînt Superior Tg. Mureș organizează concurs de ad­mitere, in sesiunea iulie 1990, la următoarele specializări : ingineri, cursuri de zi, cu du­rata de 5 ani : — Tehnologia construcțiilor de mașini ; — Utilaj tehnologic textil și pielărie; — Automatizări ; — Energetică industrială . Concursul de admitere începe pe data de 15 iulie 1990 și con­stă in trei probe scrise : 1. Algebră și Elemente de analiză matematică ; 2. Geometrie plană, în spa­țiu și Trigonometrie ; 3. Fizică (mecanică, fizică moleculară și căldură, electrici­tate). Relații­ suplimentare se pot obține la secretariatul Institu­­­­tului­,de" învățamint din muni­cipiul­ Tg. Mureș­ ,str." Nicolae Iorga nr., 1, telefon 1­72 75. COMPANIA AUTONOMĂ DE TURISM PENTRU TINERET Str. Onești nr. 4-6 , Telefon 167810 „Compania Autonomă de Turism pentru Tineret, str. Onești nr. 4—6, sectorul 1 București, angajează prin concurs în con­dițiile Legii nr. 12/1971, revizori contabili și revizori contabili principali pentru activitate de control financiar la unitățile subordonate. Relații suplimentare la telefon : 16 78 10 interior 121, orele 9,00—15,00“. AGENCOM AGENȚIE DE TRANSPORTURI AUTO, UNITATE DE STAT, cu sediul central în București. — CAUTĂ pentru colaborare în condiții avaritajoase de­ținători particulari de autovehicule, indiferent tipul și ame­najarea, din toate județele țării, pentru toate județele țării. — CONDIȚII . — autorizație, conform Decretului-Lege nr. 54/1990, pentru activitatea de transport auto. — permis de conducere categoria B și C minim, sau cate­goria D pentru transport persoane. — OFERTELE se fac la AGENCOM BUCUREȘTI căsuța poștală 12—232 și vor cuprinde : numele și prenumele, adre­sa, nr. telefon, tip autovehicul deținut și capacitatea, numă­rul autorizației și emitentul. INSTITUTUL DE CERCETĂRI PENTRU PROTECȚIA PLANTELOR­­ BUCUREȘTI organizează concurs pentru ocuparea posturilor de cer­cetător științific principal gradul I — specialitatea protecția plantelor. Termenul de înscriere la concurs este de 30 zile de la data publicării anunțului. Relații suplimentare la telefon : 33.58.50. — Biroul Personal.

Next