Tineretul Liber, septembrie 1990 (Anul 2, nr. 213-238)

1990-09-01 / nr. 213

A APARUT ...numărul 35 al Suplimentului literar artistic al Tinere­tului liber, în pagina a doua a revistei semnalăm Cronica receptării de Mircea Nedelciu. Aceeași pagină de reflecții și reflectări vă mai oferă mini-subiecte de roman de George Cușnarencu, și un inedit text „Samuraii cu creio­nul chimic“, în pagina a treia, un interviu substanțial cu poetul Gabriel Stănescu despre creație și condiția in­telectualului in momentul de față. Paginile patru-cinci prezintă un grupaj de poeme al lui Mircea Florin Șandru, proză de Ioan Mihai Cochinescu, precum și un eseu „Fic­țiunea călătoriei“ semnat de Petre Răileanu. Continuă se­rialul nostru despre viața lui Carol al II-lea. Ultima pa­gină a revistei găzduiește o amplă proză umoristico-poli­­țistă de Woody Allen. Vă anunțăm cu acest prilej că de săptămîna viitoare revista noastră va reapărea in 12 pa­gini, deci în forma care-i va permite respectarea tuturor rubricilor cu care cititorii s-au obișnuit, de-a lungul tim­pului. ANUL II NR. 213 SIMBATA 1 SEPTEMBRIE 1990 4 PAGINI 2 LEI AGORA TINERILOR Mal iuiți a fost entuziasmul firesc după înlăturarea tira­niei, reflex al descărcării de poverile unui sistem diabolic de coercitiv in planul exprimării opiniei. Să fim sinceri. Nimeni nu prevedea norii aceia pe care, la scurt timp după revoluție, i-am numit cu inocență dalmațieni. Pe fondul biro­cratismului ce mai muste d­in structurile sociale s-au născut suspiciuni care, împinse la extremism, au generat teama și convulsiile cunoscute. Opoziția și-a revizuit pe parcurs ar­senalul de mijloace, rafinamentul și arta în a sensibiliza ade­renți făcindu-se simțite îndeosebi în presă. Miza partidelor și formațiunilor politice a fost cîștigarea, de partea baricadei pe care se aflau, a tinerilor. Cei ce au aprins forța Revo­luției s-au simțit dintr-odată in centrul atenției, dar nu ca o forță ce-și putea contura singură idealurile, ci ca o masă ce putea sluji platformelor unor partide. Chiar lipsiți de experiența campaniei electorale tinerii, studenții au găsit resurse să se organizeze, un exemplu elocvent constituindu-l Grupul Independent pentru Democrație. Declarația lor de a nu se implica în politică, de a nu fi manevrați de lideri sau de partide in folosul propriu, a fost îmbrățișată, susținută de Întreaga opinie publică. Tinerii și-au dorit să rămînă in afara intereselor luptei pentru putere, prin aceasta asigu­­rind echilibrul atît de necesar, devenit extrem de fragil pe fondul disputelor uneori „incendiare“. Prima, in ultimă in­stanță, pentru ei modelul, dacă-I putem defini așa, cultural. In fond și G.I.D. și celelalte organizații ce s-au declarat apolitice n-au vizat decit un fotoliu în care să se așeze ca parteneri de dialog intr-o Agora pe care și-o visau după marile modele culturale ale lumii. Pentru că in teritoriul culturii dintotdeauna tinerii și nu numai ei s-au simțit in Europa și nicidecum izolați. In primele luni de la Revoluție, România este gazda unor nenumărate grupuri, delegații, oameni de afaceri și de cul­tură din țări europene veniți fie cu ajutoare, fie pentru perfectarea unor tranzacții. Inițial au fost extaziate că ma­joritatea celor cu care au intrat in contact se puteau ex­prima direct in limbile de circulație europeană. In „aven­tura" lor românească n-a mai fost nevoie de un intermediar translator. Limba, reperele culturale ale civilizației europene, ne-au reintegrat, dacă se mai poate spune așa, în Europa. N-aș vrea să supralicitez și nici să par lipsit de modestie cînd afirm că niciodată tinerii noștri nu s-au simtit izolați, tocmai datorită faptului că n-au trăit efectele complexului culturii. Dacă România n-a cunoscut revoluția de catifea, dacă Bucureștiul n-a resimțit o primăvară care să fie a lui și nu­mai a lui este in schimb posesorul unei generații de ex­cepție care are, aș îndrăzni să afirm, un vizibil ascendent asupra generațiilor corespunzătoare din multe țări europene. Cu ani in urmă dialogul purtat cu un tînăr olandez, Coppens, m-a intrigat. Amicul remarca printre altele Blob cu amărăciune și luciditate : „Tineretul nostru nu e creativ, nu-l interesează mai nimic. Valorile acumulate să fie cit mai mari. El gindește ia limitele consumului, indiferent de di­mensiunea și de orbita pe care iși plasează intențiile." Fără comentarii. Cuvintele aparțin unui tânăr care la ora aceea, față de mine, cunoștea Europa ca pe propriul buzunar. Un alt caz. Eram familiarizat cu­ de cit cu poeții Pleiadei. Am rămas stupefiat cînd un coleg francez mi-a mărturisit că nu știe nimic despre Pierre de Ronsard, șeful școlii poetice „la Pleiade". Inițial m-am gindit că-mi întinde o cursă. Numai că realitatea, oricît de dură era, demonstra acest lucru. Am încercat să lansez o altă punte de comunicare aducind in discuție pe Alain Robbe—Grillet, reprezentant și teoretician al Noului roman francez. Partizanul unui roman optic și descriptiv, spre deosebire de cel contemporan și anterior lui, analogic și incantoriu. Comentariul este lăsat, in romanele lor, pe seama cititorului. Dar nici această încercare n-a fost fructuoasă, din contră, am Început să fiu privit ca un perso­naj bizar. Nu și-a manifestat măcar curiozitatea minimă de-a afla de unde cunosc tinerii români fenomenul literar francez contemporan. DUMITRU ION DINCA (Continuare in pag. a­ll-a) VREMEA (în intervalul 1-7 septembrie) și... VREMURILE Desprinzînd ultimele file din calendarul tim­pului, constatăm, cu oarecare nostalgie, că a tre­cut „și vremea verii“. Că lucrurile stau așa, o simțim pe propria piele... Dimine­țile sînt mai „pișcătoare“, iar amurgul ne învăluie mai de timpuriu. Așadar, a trecut o vară ce nu s-a vrut deloc capri­cioasă, iar diapazonul elementelor meteorologice, din păcate, ne-a lăsat un regim hidric deficitar. Din estimările prognozelor mai îndelungate se apreciază că luna septembrie ne va oferi tot un regim deficitar, cu excepția unor zone din estul Transilvaniei și Moldovei, unde precipitațiile se vor apropia de valorile medii normale. Climato­­logic, se apreciază că vor putea cădea 35 — 50 l/m2 în zonele­ de cîmpie, 50—60 l/m2 în zonele subcarpatice și deluroase și între 60 și 80 l/m2 în zona de munte. Trecînd la prognoza imediat apropiată, crem că în primele zile ale lunii septembrie, apre­ca urmare a unei circulații sudice, atît la sol cit și în straturile Înalte ale atmosferei, vremea va fi predominant frumoasă și se va Încălzi, ajungind chiar să fie călduroasă in regiunile sudice. Di­minețile vor fi mai puțin răcoroase, temperaturi­le minime fiind cuprinse între 12 ° și 22 ° mai co­­borite insă în depresiuni, iar cele maxime vor fi cuprinse între 22 ° și 32 ° mai ridicate în sud. Pe la mijlocul intervalului (2—4.IX) slăbirea cîmpului depresionar atmosferic va permite pă­trunderea unor pasaje frontale în regiunile din vestul, centrul și nordul țării, unde vremea va deveni ușor instabilă și vor cădea ploi ce vor avea și caracter de aversă, și descărcări elec­trice. Vîntul va sufla slab pînă la moderat cu in­tensificări trecătoare în zona de munte. Această instabilitate va fi, totuși, trecătoare, ca urmare apreciem că vara încă continuă... Pe litoral ne așteaptă o vreme predominant frumoasă și caldă. Temperatura în aer va fi cuprinsă între 28* și 30 °, iar în apă în jur de 20*. Pentru iubi­torii drumețiilor montane, precizăm că, în ciuda unor stropi de ploaie, în după-amiezile de la mij­locul intervalului, vremea rămîne tot atit de îm­bietoare. MARGARETA STRUȚU Stau și mă toc­mir (că altceva tot ni­­im ce să fac) de modul atît de rapid în care am învățat, noi românii, regulile democrației de tip occi­dental. Firește, în special în ceea ce privește stra­tegia dobîndirii drepturilor noastre, pentru că le­gătura dialectică cu îndatoririle ce ne revin fost destrămată definitiv din cauza compromite­a­rii noțiunii de care am amintit.­­Vă­ las pe dum­neavoastră să ghiciți care). Astfel, săptămîna încă în curs reprezintă o do­vadă care se poate de grăitoare în acest sens. N-am dus lipsă, altfel spus, nici de greve, nici de manifestații de stradă și — lucru aproape nou — nici de dialog. Prin toate acestea, noi cerem cu tărie să ni se dea. Dacă nu ni se dă, atunci dăm noi , cu pietre în parbrize și in scuturile polițiș­tilor, cu pumnii și cu picioarele în semenii noștri care au nerușinarea de a poseda bun simț, cu vor­be grele în obrazul celor care au avut ghinionul să fie puși în situația de a ne refuza. Nu-i vor­bă, avem cu mare nici că ne toții dreptate. O nefericire nuai putea paște. Vreau să spun că atunci cînd dreptatea este atit de democratic re­partizată înseamnă că temuta entropie econo­­mico-social-­politică este ca și instalată, în ciuda aparențelor furtunoase de suprafață. Dar, să fim totuși, optimiști. Nu totul este chiar atît de ne­gru și nu toate profețiile păguboase trebuie să se și îndeplinească. Iată, nu mai departe decît acum doua ziie poporul român a comemorat îm­plinirea a­ 50 de ani de la Dictatul de la Viena, intr-o exe­mplară atmosferă de linistie, de res­pect față de memoria victimelor horthyștilor, de încredere în realizarea unui autentic consens na­țional. Aceasta, în ciuda „grijuliilor“ avertismente sosite de la Budapesta și a benzilor video încur­cate pe magnetoscoapele B.l­.C.-ului cu Intenția fățișă ca guvernul român să se lase șantajat și să-i invite (pe cheltuiala lui) la București pe re­dactorii respectivi la un curs de alfabetizare geo­grafică. CORNELIU OSTAHIE COTIDIAN INDEPENDENT PENTRU TOȚI TINERII DIN ROMÂNIA CITE CEVA DESPRE CEI CARE SAPĂ LA PROPRIU GROPILE ALTORA a» Nicolae Iordan e gropar de 30 de ani. Fiu al unui soldat român căzut la cotul Donului. Cîndva a lucrat în miliție. A fost cerut de securitate și a refuzat. Vre­me de un an de zile a fost che­mat periodic și întrebat dacă nu s-a răzgindit. Și nu s-a răzgîndit deși, în altă parte, n-a găsit ni­mic de lucru. I se invocau tot felul de motive aberante. Insă lui, explicația îi era clară. în­­tr-un tîrziu a obținut ceva pe la spații verzi. Apoi, tentat, la rîn­­dul său, de cîștiguri mai mari s-a făcut gropar. Nu i-a trebuit mult timp să-și vadă iluziile de prosperitate sfărîmate. 6 luni a dormit împreună cu soția acolo, în cimitir, sub o salcie. Lingă două morminte goale, învelin­­du-se cu niște urme de pătură, Nea Iordan are 57 de ani, înăl­țime medie. La mina stingă, cîteva răni singerinde îmi atrag atenția. Privim cimitirul de jos, de pe bancă: „Aici și acolo erau alei. Acum, începînd din bordu­ră, mormînt lingă mormînt. N-ai loc unde să pui piciorul. Ca să ajungi la un loc de veci din mijloc e un chin extraordinar. Te lovești de cruci, de garduri de fier și crengi, te rănești“. In București sînt angajați de către­­ A.D.P. la serviciul cimitire și al crematoriului uman 217 munci­tori și 180 personal TESA. După știința mea, din cele 13 cimitire se obține un venit anual de a­­proximativ 30 de milioane de lei. Cu toate acestea, utilarea cimi­tirelor e la pămînt. Tomberoa­nele, cu 60 de ani la activ, moș­tenite de la Patriarhie, sunt inu­tilizabile. Nu se dau salopete, cazmale, mănuși de protecție sau cele strict necesare unei minime igiene. Săpun, spirt. Nu se dau mături. Insă dacă ar fi să ne luăm după foile de inventar... Muncește 10—12 ore pe zi. Cind pleacă, nu mai găsește nici un magazin deschis. Cei trei copii ai săi poftesc ba una, ba alta. Copiii sunt la fel, nu au nevoia de motive, de scuze. Ei Își do­resc și atîta tot. Nu suportă să-i vadă îndurînd lipsuri umilitoare, dar nici prea multe nu are cum să le ia. „Nevastă-mea cară pă­mînt cu roaba și curăță mor­mintele zi de zi pe 2 000 de lei“. In materie de politică,­­e de pă­rere că omului de jos nici un guvern nu-i e favorabi. Aproa­pe întotdeauna ei sunt uitați de toți mai marii, în ciuda propa­gandei și promisiunilor din cam­paniile electorale. Nu-mi dau seama dacă oamenii aceștia tră­iesc cu adevărat vreodată. Dacă au timp să trăiască cu adevărat, CIMITIRUL SFINTA VINERI A SCĂPAT CA PRIN MINUNE... „Timp de 3 ani, mai precis din 14 iulie 1987, cimitirul a fost închis. Urma distrugerea intrării, cu simbolurile religioase și o strîmtare a laturii din dreapta, în paralel cu înălțimea gardului pînă la înălțimea de 2 metri. Asta însemna, de­ fapt, ștergerea urmelor cimitirului, mascarea lui. Așa cum se procedase și cu bisericile încadrate de blocuri. Se urmărea crearea­ unei axe largi drumului dinspre 1 Mai pen­tru a se ușura accesul lui Ceau­­șescu la fabricile din apropiere. Din cite știu au fost construite și niște buncăre cu tunele cores­pondente din Cimitirul Evreiesc MARIUS STOIAN (Continuare in pag. ll­a) O ÎNTREBARE PE ZI A reapărut neche­­zolut. Să înțelegem că se va raționaliza și cafeaua ? — Domnule Adrian Păunescu, un celebru volum de Interviuri al dv. se numește, semnificativ, Sub semnul întrebării. Ce pu­tere are (au) sau ar putea avea în România de azi întrebarea, întrebările ? — Mă tem să nu cadă între­bările mult după ce răspunsurile au trecut. Cînd nu mai are ni­meni nevoie de ele. Mă tem că azi cînd toată lumea pune între­bări, eu voi pune întrebări mai puține sau nu voi pune deloc. Vedeți dv., eu am început să pun întrebări în 1960, perioadă plină de eroism și de durere, de­ spe­ranță românească și de încor­dare universală a istoriei, și n-aș vrea să zic vorbă rea, punem întrebări pentru că nu punea nimeni întrebări, nu pentru că era la modă să se pună între­bări. De aceea am­ și realizat acea carte de chestionare a unor mari conștiințe ale acelor vremi și destule din trăsăturile lor a­­dînci de caracter și din tușele de semnificație ale portretelor lor vor fi de regăsit în acele inter­viuri ale mele, adunate apoi in cartea amintită : Sub semnul în­trebării. Puterea întrebării, a în­trebărilor a fost atunci și o do­rință, de a nu ne supune ordi­nului de a tăcea. Puterea între­bării a fost antidogmatică, anti­­totalitară, antisingurătnîo /ia' întrebarea' se­­ practică foarte lesne. S-au pus întrebări care au dărâmat oameni cinstiți, care au inspăimintat biografii fără vină : „Cine ești dumneata, Domnule Cutare ?“ Și eu am pus demult întrebarea asta. Puteți căuta in presa vremii sau in vo­lumul amintit ,și veți găsi, de pildă, întrebarea : „Cine ești dumneata, Tiberiu Olah ?" însă scopul m­eu nu era să ii fac un dosar de cadre și de securitate lui Olah, ci acela de a arăta a­­devărata lui fizionomie, de mare artist al timpului nostru. Astăzi întrebarea este un fel de parazit al mărturisirii și de aceea nu cred că oamenii care pun întrebări au vreun risc. De fapt, sînt fericit că am supra­viețuit. n­., ceea­ ce mi­ privește­­la două șiruri nesfîrșite de în­trebări și răspunsuri ale sorții. — Considerați că sînteți astăzi un scriitor, o personalitate în dizgrație ? — Ca și ieri, sunt. Deranjez, e­nervez, ar fi bine dacă aș muri și aș fi un caz încheiat, mi s-ar recunoaște și meritele mai pu­țin sau deloc puse în relief azi. Mi s-ar recunoaște și calitățile, aș fi și regretat... Păi să vă dau un exemplu. S-a dat în 1985 o indicație pe linie de partid și de stat să nu mi se mai rostească numele la radio și televiziune. Numai prin excepție, numai prin noroc, numai prin întîmplare mi se rostește și astăzi numele la radio și televiziune. Cum este posibil să fie un Festival națio­­­­nal de muzică ușoară, sä­­ evite un interpret ca Victor Socaciu, să anunțe el publicul că va citi NICOLAE ȚONE (Continuare în pag. a ll-a) Nume in... dizgrație ADRIAN Păunescu: „Deranjez, enervez, ar fi mai bine daca aș muri si as­ti un caz Eu cred că„.. TREBUIE SĂ EXCOMUNICĂM TRISTA PRACTICĂ A EXCOMUNICĂRII Unul dintre termenii de care se abuzează, în mod nediferen­țiat­, în spiritul vinătorii de vră­jitoare, este cel de NOMENCLA­TURA, ortografiat de unii, după modele străine, „NOMENKLA­TURA". Nu am simpatie pentru nomenclatură, în general pentru privilegii, indiferent de sistemul social care se acordă. Pînă la Revoluția din decembrie 1989, eu și cei din familia mea veneam adesea acasă cu sacoșa goală, iar la cîteva case de locuința noastră, faimoasele Renaulturi utilitare de culoare albă descăr­­cau la casele ștabilor toate bu­nătățile pe care ai mei nu le găsiseră, chiar și rarități absolu­te : cotlete porționate, măsline negre și fructe exotice de tot felul. Nu eram in culmea bucu­riei nici cînd, discret, poștașul îmi mărturisea dimensiunile hi­pertrofiate ale pensiilor unor foști șvabi, depășind de 3—4 ori pe a mea sau a vecinilor mei de apartament. Și mai tare mă în­tristez și acum cînd întîlnesc pe stradă, liberi ca pasărea, pe cei din conducerea supremă a fos­tului Minister de Interne, care între 1951 și 1964 au trimis sute de mii de chiaburi (țăranii cei mai harnici, cu stare), învățători, preoți, cărturari, membrii ai­­ partidelor politice necomuniste, diverși denunțați (de rostite sau inventate) și vorbe chiar comuniști neconformiști să moa­ră la sinistrul „drum fără pul­bere“, adică la Canal versiunea I sau în temnițele destinate ex­terminării, de unde doar rareori cite unii mai supraviețuiau, în curje. Pe mulți dintre cei care au făcut parte din statul major ale celor ce au destinat morții sau degradării fizice imens de mulți alți oameni nevinovați îi recu­nosc pe străzi ; acești diriguitori ai oprimării au fost de fapt niște criminali de rînd. Li se va face și lor un proces ridicol ? Poate nici atît. Deocamdată sînt la fel de netulburați ca și cei care a­­cum cîțiva ani au schingiuit și pînă la urmă au asasinat oameni nevinovați asemenea bunului meu amic, minunatul poet . Gheorghe (Babu) inginer­ Ursu, imprudentul care s-a încumetat să țină un... jurnal. Imaculați și dispăruți sunt mai toți torțio­narii, asemenea majorității tero­riștilor, indigeni și măslinii, care trăgeau în decembrie 1989 de pe I. M. ȘTEFAN­U (Continuare in pag. d II-a) I.C.M.-UL ȘI CONSIGNAȚIILE Domnul Nicolae Săndules­­cu, director general al Direc­ției Generale a Veniturilor Statului, din cadrul Ministe­rului Finanțelor, ne face ur­mătoarele precizări : • Con­signațiile de stat nu plătesc I.C.M. ; • Consignațiile or­ganizate de către alte unități decât cele de stat (ale UCE­­COM-ului, CENTROCOOP- ului etc.) plătesc I.C.M. pen­tru produsele primite de la partenerii externi pe bază de contract.­­ Consignațiile par­ticulare plătesc I.C.M. ia va­loarea în vamă pentru produ­sele primite pe bază de con­tract direct, încheiat cu par­teneri externi. Pentru pro­stațiunea „Sărata-Monteo­­ru“ din județul Buzău, aflată la 18 km de oraș, nu mai are nevoie de prezentări. Dar, poate este mai puțin cunoscut faptul că există aici, prin grija Ministerului Invăță­­mintului și Științei, direct a Administrației Taberelor, din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Buzău, și o tabără de elevi, special amenajată. După ce, intr-o vreme a fost restaurant, clădirea din ima­gine a devenit, din anul 1983, clădirea principală a taberei. Cîndva, acest frumos loc, a­­nimat de veverițe și presărat dusele din import primite de la persoane fizice sau juridi­ce române, consignațiile par­ticulare nu plătesc I.C.M., a­­cest impozit urmînd a fi per­ceput, după caz, de la depu­nător. O excepție o constituie consignațiile particulare specializate in primirea măr­furilor numai de la anumite categorii de cetățeni (mari­nari, aviatori etc.). Aceste unități urmează ca pentru produsele vîndute să rețină din sumele datorate depună­torilor valoarea I.C.M.-ului care urmează a fi vărsat la bugetul statului. (Nicolae Iliescu), cu plante din zona submedi­teraneană, a fost reședința celui m­xi­ bogat om din par­tea locului , boierul Monteo­­ru. În prezent, circa 540 de elevi din diferite zone ale țării iși petrec aici vacanța, în fiecare serie. Buna aprovizionare, cură­țenia și confortul care există sunt legate de activitatea d-lui Ion Munteanu, directo­­­­rul administrativ al taberei, o prezență­­ permanentă și dis­crete, îi mulțumim în numele copiilor, care au beneficiat de această tabără, și al părinți­lor acestora. (Carmen Iorda­­che). DEZBATERE CU AGENȚII PRIVAȚI Ministerul Comerțului și Turismului informează că in ziua de joi, 6 septembrie a.c., ora 14,00, va avea loc, la sediul ministerului din Bd. Republicii n­r. 14, in sala de ședințe, o dezbatere a Ministerului Comerțului și Turismului cu agenții privați care desfășoară activități de comerț exterior, comerț interior și turism. Urmează a fi luată in discuție o proble­matică de interes pentru domeniile de activitate menționate, greutățile cu care se confruntă agenții privați și inițiativele acestora în vederea îmbunătățirii activității in perspectivă. „VINUL ROMÂNESC" GENEROSUL ANONIM... , O scrisoare din­ București, semnată Iuliana Mihăilă, rea­­prinde-n sufletele noastre scânteia încrederii în proverbiala omenie românească : „In stația de metrou Republica mi-am pierdut portmoneul, în care aveam suma de­­ 400 lei. Bine­înțeles că nu mai speram să-l găsesc. Iată însă că aveam să reintrum în posesia portmoneului pierdut, grație unui domn care l-a găsit și l-a predat casierei de serviciu, apoi... a plecat ! Mă­ întreb, oare de ce asemenea oameni, cu un caracter atît de nobil, preferă, totuși, să rămînă... anonimi ? Mulțu­mesc pe această cale generosului anonim !“ Frumos gestul anonimului domn, frumos gestul dumnea­voastră ! In ce-l privește, lăsați-l să rămînă anonim, așa-i stă bine. Doar nu era să vă pretindă... recompensă ! (D.M.) IARĂȘI MACHIAJE ? O publicație cu această de­numire nu putea să apară de­cît la... Focșani. In primul rînd, datorită faptului că in ținuturile vrâncene se află cele mai întinse podgorii din țară și în al doilea rînd (or­dinea argumentelor o puteți stabili și dv.) pentru că aici trăiește și muncește dr. ing. Ion M. Pușcă, oenolog cele­bru în toată lumea. Periodi­cul „Vinul românesc", editat de sindicatele libere din ca­drul întreprinderii „Vinicola" Focșani, se dorește a fi, așa după cum se arată in „pro­gramul“ găzduit de primul număr, o publicație de știin­­­­ță, cultură și civilizație viei și vinului. Rețin atenția a din bogatul sumar, printre altele, „Podgoriile­­ românești se prezintă — Podgoria Cot­nari“ ; „Arta servirii vinu­lui“ — sfaturi pentru lucrăto­rii din comerț și, de ce nu, pentru noi toți ; „Piața mon­dială a vinului“ „Sărbăto­rirea culesului la români — tradiții și obiceiuri“ ; „Pano­ramic al viticulturii nești la ora actuală“ ; roma­„Mi­turi și legende“, „Ex libris“ etc. Bogat ilustrat, cu o poli­cromie ce redă, am putea spune, tulburătoarea epopee a vinului, beneficiind de pre­zența unor cadre de prestigiu ca Ion M . Pușcă, Ion Bulei, Gh. Istrate, suntem­ convinși, că „Vinul românesc“ va a­­vea o... viață lungă. (D. I. Dincă). Marți seara pe programul a 2, la TV,, ni s-a prezentat capodoperă grafiei sovietice : a cinemata­„Călugă­rul negru“ de Ivan Dihovi­­cinîi. Acest film a rulat, a­­nul trecut, pe bucureștene, dar în ecranele cpndi­­ții, să le numesc, de clan­destinitate, purtind titlul neutru, acceptat și de co­muniști — comunistul doar sentimental ! — „Zbu­c­ciumul iubirii“. Atunci mai înțelegeam rațiunea de a nu i se fi lăsat titlul ade­vărat, dar acum ? ! Este ridicol și rău că nu he mai vin­e să zîmbim... (D. S.). Rubrică realizată de M. DRAGOMIR VIAȚA DULCE LA „SĂRATA MONTEORU" PILULA CONTRA ZIDURILOR Ați observat un lucru ? Și vorbește tot mai in­­sistent despre drepturile Omului, în vreme ce nu se spune nimic despre drepturile Negoiului, Pie­trosului sau Moldoveanului (c­ele Olteanului au fost pînă anul trecut, în decembrie...).

Next