Tineretul Liber, septembrie 1990 (Anul 2, nr. 213-238)
1990-09-01 / nr. 213
A APARUT ...numărul 35 al Suplimentului literar artistic al Tineretului liber, în pagina a doua a revistei semnalăm Cronica receptării de Mircea Nedelciu. Aceeași pagină de reflecții și reflectări vă mai oferă mini-subiecte de roman de George Cușnarencu, și un inedit text „Samuraii cu creionul chimic“, în pagina a treia, un interviu substanțial cu poetul Gabriel Stănescu despre creație și condiția intelectualului in momentul de față. Paginile patru-cinci prezintă un grupaj de poeme al lui Mircea Florin Șandru, proză de Ioan Mihai Cochinescu, precum și un eseu „Ficțiunea călătoriei“ semnat de Petre Răileanu. Continuă serialul nostru despre viața lui Carol al II-lea. Ultima pagină a revistei găzduiește o amplă proză umoristico-polițistă de Woody Allen. Vă anunțăm cu acest prilej că de săptămîna viitoare revista noastră va reapărea in 12 pagini, deci în forma care-i va permite respectarea tuturor rubricilor cu care cititorii s-au obișnuit, de-a lungul timpului. ANUL II NR. 213 SIMBATA 1 SEPTEMBRIE 1990 4 PAGINI 2 LEI AGORA TINERILOR Mal iuiți a fost entuziasmul firesc după înlăturarea tiraniei, reflex al descărcării de poverile unui sistem diabolic de coercitiv in planul exprimării opiniei. Să fim sinceri. Nimeni nu prevedea norii aceia pe care, la scurt timp după revoluție, i-am numit cu inocență dalmațieni. Pe fondul birocratismului ce mai muste din structurile sociale s-au născut suspiciuni care, împinse la extremism, au generat teama și convulsiile cunoscute. Opoziția și-a revizuit pe parcurs arsenalul de mijloace, rafinamentul și arta în a sensibiliza aderenți făcindu-se simțite îndeosebi în presă. Miza partidelor și formațiunilor politice a fost cîștigarea, de partea baricadei pe care se aflau, a tinerilor. Cei ce au aprins forța Revoluției s-au simțit dintr-odată in centrul atenției, dar nu ca o forță ce-și putea contura singură idealurile, ci ca o masă ce putea sluji platformelor unor partide. Chiar lipsiți de experiența campaniei electorale tinerii, studenții au găsit resurse să se organizeze, un exemplu elocvent constituindu-l Grupul Independent pentru Democrație. Declarația lor de a nu se implica în politică, de a nu fi manevrați de lideri sau de partide in folosul propriu, a fost îmbrățișată, susținută de Întreaga opinie publică. Tinerii și-au dorit să rămînă in afara intereselor luptei pentru putere, prin aceasta asigurind echilibrul atît de necesar, devenit extrem de fragil pe fondul disputelor uneori „incendiare“. Prima, in ultimă instanță, pentru ei modelul, dacă-I putem defini așa, cultural. In fond și G.I.D. și celelalte organizații ce s-au declarat apolitice n-au vizat decit un fotoliu în care să se așeze ca parteneri de dialog intr-o Agora pe care și-o visau după marile modele culturale ale lumii. Pentru că in teritoriul culturii dintotdeauna tinerii și nu numai ei s-au simțit in Europa și nicidecum izolați. In primele luni de la Revoluție, România este gazda unor nenumărate grupuri, delegații, oameni de afaceri și de cultură din țări europene veniți fie cu ajutoare, fie pentru perfectarea unor tranzacții. Inițial au fost extaziate că majoritatea celor cu care au intrat in contact se puteau exprima direct in limbile de circulație europeană. In „aventura" lor românească n-a mai fost nevoie de un intermediar translator. Limba, reperele culturale ale civilizației europene, ne-au reintegrat, dacă se mai poate spune așa, în Europa. N-aș vrea să supralicitez și nici să par lipsit de modestie cînd afirm că niciodată tinerii noștri nu s-au simtit izolați, tocmai datorită faptului că n-au trăit efectele complexului culturii. Dacă România n-a cunoscut revoluția de catifea, dacă Bucureștiul n-a resimțit o primăvară care să fie a lui și numai a lui este in schimb posesorul unei generații de excepție care are, aș îndrăzni să afirm, un vizibil ascendent asupra generațiilor corespunzătoare din multe țări europene. Cu ani in urmă dialogul purtat cu un tînăr olandez, Coppens, m-a intrigat. Amicul remarca printre altele Blob cu amărăciune și luciditate : „Tineretul nostru nu e creativ, nu-l interesează mai nimic. Valorile acumulate să fie cit mai mari. El gindește ia limitele consumului, indiferent de dimensiunea și de orbita pe care iși plasează intențiile." Fără comentarii. Cuvintele aparțin unui tânăr care la ora aceea, față de mine, cunoștea Europa ca pe propriul buzunar. Un alt caz. Eram familiarizat cu de cit cu poeții Pleiadei. Am rămas stupefiat cînd un coleg francez mi-a mărturisit că nu știe nimic despre Pierre de Ronsard, șeful școlii poetice „la Pleiade". Inițial m-am gindit că-mi întinde o cursă. Numai că realitatea, oricît de dură era, demonstra acest lucru. Am încercat să lansez o altă punte de comunicare aducind in discuție pe Alain Robbe—Grillet, reprezentant și teoretician al Noului roman francez. Partizanul unui roman optic și descriptiv, spre deosebire de cel contemporan și anterior lui, analogic și incantoriu. Comentariul este lăsat, in romanele lor, pe seama cititorului. Dar nici această încercare n-a fost fructuoasă, din contră, am Început să fiu privit ca un personaj bizar. Nu și-a manifestat măcar curiozitatea minimă de-a afla de unde cunosc tinerii români fenomenul literar francez contemporan. DUMITRU ION DINCA (Continuare in pag. all-a) VREMEA (în intervalul 1-7 septembrie) și... VREMURILE Desprinzînd ultimele file din calendarul timpului, constatăm, cu oarecare nostalgie, că a trecut „și vremea verii“. Că lucrurile stau așa, o simțim pe propria piele... Diminețile sînt mai „pișcătoare“, iar amurgul ne învăluie mai de timpuriu. Așadar, a trecut o vară ce nu s-a vrut deloc capricioasă, iar diapazonul elementelor meteorologice, din păcate, ne-a lăsat un regim hidric deficitar. Din estimările prognozelor mai îndelungate se apreciază că luna septembrie ne va oferi tot un regim deficitar, cu excepția unor zone din estul Transilvaniei și Moldovei, unde precipitațiile se vor apropia de valorile medii normale. Climatologic, se apreciază că vor putea cădea 35 — 50 l/m2 în zonele de cîmpie, 50—60 l/m2 în zonele subcarpatice și deluroase și între 60 și 80 l/m2 în zona de munte. Trecînd la prognoza imediat apropiată, crem că în primele zile ale lunii septembrie, apreca urmare a unei circulații sudice, atît la sol cit și în straturile Înalte ale atmosferei, vremea va fi predominant frumoasă și se va Încălzi, ajungind chiar să fie călduroasă in regiunile sudice. Diminețile vor fi mai puțin răcoroase, temperaturile minime fiind cuprinse între 12 ° și 22 ° mai coborite insă în depresiuni, iar cele maxime vor fi cuprinse între 22 ° și 32 ° mai ridicate în sud. Pe la mijlocul intervalului (2—4.IX) slăbirea cîmpului depresionar atmosferic va permite pătrunderea unor pasaje frontale în regiunile din vestul, centrul și nordul țării, unde vremea va deveni ușor instabilă și vor cădea ploi ce vor avea și caracter de aversă, și descărcări electrice. Vîntul va sufla slab pînă la moderat cu intensificări trecătoare în zona de munte. Această instabilitate va fi, totuși, trecătoare, ca urmare apreciem că vara încă continuă... Pe litoral ne așteaptă o vreme predominant frumoasă și caldă. Temperatura în aer va fi cuprinsă între 28* și 30 °, iar în apă în jur de 20*. Pentru iubitorii drumețiilor montane, precizăm că, în ciuda unor stropi de ploaie, în după-amiezile de la mijlocul intervalului, vremea rămîne tot atit de îmbietoare. MARGARETA STRUȚU Stau și mă tocmir (că altceva tot niim ce să fac) de modul atît de rapid în care am învățat, noi românii, regulile democrației de tip occidental. Firește, în special în ceea ce privește strategia dobîndirii drepturilor noastre, pentru că legătura dialectică cu îndatoririle ce ne revin fost destrămată definitiv din cauza compromitearii noțiunii de care am amintit.Vă las pe dumneavoastră să ghiciți care). Astfel, săptămîna încă în curs reprezintă o dovadă care se poate de grăitoare în acest sens. N-am dus lipsă, altfel spus, nici de greve, nici de manifestații de stradă și — lucru aproape nou — nici de dialog. Prin toate acestea, noi cerem cu tărie să ni se dea. Dacă nu ni se dă, atunci dăm noi , cu pietre în parbrize și in scuturile polițiștilor, cu pumnii și cu picioarele în semenii noștri care au nerușinarea de a poseda bun simț, cu vorbe grele în obrazul celor care au avut ghinionul să fie puși în situația de a ne refuza. Nu-i vorbă, avem cu mare nici că ne toții dreptate. O nefericire nuai putea paște. Vreau să spun că atunci cînd dreptatea este atit de democratic repartizată înseamnă că temuta entropie economico-social-politică este ca și instalată, în ciuda aparențelor furtunoase de suprafață. Dar, să fim totuși, optimiști. Nu totul este chiar atît de negru și nu toate profețiile păguboase trebuie să se și îndeplinească. Iată, nu mai departe decît acum doua ziie poporul român a comemorat împlinirea a 50 de ani de la Dictatul de la Viena, intr-o exemplară atmosferă de linistie, de respect față de memoria victimelor horthyștilor, de încredere în realizarea unui autentic consens național. Aceasta, în ciuda „grijuliilor“ avertismente sosite de la Budapesta și a benzilor video încurcate pe magnetoscoapele B.l.C.-ului cu Intenția fățișă ca guvernul român să se lase șantajat și să-i invite (pe cheltuiala lui) la București pe redactorii respectivi la un curs de alfabetizare geografică. CORNELIU OSTAHIE COTIDIAN INDEPENDENT PENTRU TOȚI TINERII DIN ROMÂNIA CITE CEVA DESPRE CEI CARE SAPĂ LA PROPRIU GROPILE ALTORA a» Nicolae Iordan e gropar de 30 de ani. Fiu al unui soldat român căzut la cotul Donului. Cîndva a lucrat în miliție. A fost cerut de securitate și a refuzat. Vreme de un an de zile a fost chemat periodic și întrebat dacă nu s-a răzgindit. Și nu s-a răzgîndit deși, în altă parte, n-a găsit nimic de lucru. I se invocau tot felul de motive aberante. Insă lui, explicația îi era clară. într-un tîrziu a obținut ceva pe la spații verzi. Apoi, tentat, la rîndul său, de cîștiguri mai mari s-a făcut gropar. Nu i-a trebuit mult timp să-și vadă iluziile de prosperitate sfărîmate. 6 luni a dormit împreună cu soția acolo, în cimitir, sub o salcie. Lingă două morminte goale, învelindu-se cu niște urme de pătură, Nea Iordan are 57 de ani, înălțime medie. La mina stingă, cîteva răni singerinde îmi atrag atenția. Privim cimitirul de jos, de pe bancă: „Aici și acolo erau alei. Acum, începînd din bordură, mormînt lingă mormînt. N-ai loc unde să pui piciorul. Ca să ajungi la un loc de veci din mijloc e un chin extraordinar. Te lovești de cruci, de garduri de fier și crengi, te rănești“. In București sînt angajați de către A.D.P. la serviciul cimitire și al crematoriului uman 217 muncitori și 180 personal TESA. După știința mea, din cele 13 cimitire se obține un venit anual de aproximativ 30 de milioane de lei. Cu toate acestea, utilarea cimitirelor e la pămînt. Tomberoanele, cu 60 de ani la activ, moștenite de la Patriarhie, sunt inutilizabile. Nu se dau salopete, cazmale, mănuși de protecție sau cele strict necesare unei minime igiene. Săpun, spirt. Nu se dau mături. Insă dacă ar fi să ne luăm după foile de inventar... Muncește 10—12 ore pe zi. Cind pleacă, nu mai găsește nici un magazin deschis. Cei trei copii ai săi poftesc ba una, ba alta. Copiii sunt la fel, nu au nevoia de motive, de scuze. Ei Își doresc și atîta tot. Nu suportă să-i vadă îndurînd lipsuri umilitoare, dar nici prea multe nu are cum să le ia. „Nevastă-mea cară pămînt cu roaba și curăță mormintele zi de zi pe 2 000 de lei“. In materie de politică,e de părere că omului de jos nici un guvern nu-i e favorabi. Aproape întotdeauna ei sunt uitați de toți mai marii, în ciuda propagandei și promisiunilor din campaniile electorale. Nu-mi dau seama dacă oamenii aceștia trăiesc cu adevărat vreodată. Dacă au timp să trăiască cu adevărat, CIMITIRUL SFINTA VINERI A SCĂPAT CA PRIN MINUNE... „Timp de 3 ani, mai precis din 14 iulie 1987, cimitirul a fost închis. Urma distrugerea intrării, cu simbolurile religioase și o strîmtare a laturii din dreapta, în paralel cu înălțimea gardului pînă la înălțimea de 2 metri. Asta însemna, de fapt, ștergerea urmelor cimitirului, mascarea lui. Așa cum se procedase și cu bisericile încadrate de blocuri. Se urmărea crearea unei axe largi drumului dinspre 1 Mai pentru a se ușura accesul lui Ceaușescu la fabricile din apropiere. Din cite știu au fost construite și niște buncăre cu tunele corespondente din Cimitirul Evreiesc MARIUS STOIAN (Continuare in pag. lla) O ÎNTREBARE PE ZI A reapărut nechezolut. Să înțelegem că se va raționaliza și cafeaua ? — Domnule Adrian Păunescu, un celebru volum de Interviuri al dv. se numește, semnificativ, Sub semnul întrebării. Ce putere are (au) sau ar putea avea în România de azi întrebarea, întrebările ? — Mă tem să nu cadă întrebările mult după ce răspunsurile au trecut. Cînd nu mai are nimeni nevoie de ele. Mă tem că azi cînd toată lumea pune întrebări, eu voi pune întrebări mai puține sau nu voi pune deloc. Vedeți dv., eu am început să pun întrebări în 1960, perioadă plină de eroism și de durere, de speranță românească și de încordare universală a istoriei, și n-aș vrea să zic vorbă rea, punem întrebări pentru că nu punea nimeni întrebări, nu pentru că era la modă să se pună întrebări. De aceea am și realizat acea carte de chestionare a unor mari conștiințe ale acelor vremi și destule din trăsăturile lor adînci de caracter și din tușele de semnificație ale portretelor lor vor fi de regăsit în acele interviuri ale mele, adunate apoi in cartea amintită : Sub semnul întrebării. Puterea întrebării, a întrebărilor a fost atunci și o dorință, de a nu ne supune ordinului de a tăcea. Puterea întrebării a fost antidogmatică, antitotalitară, antisingurătnîo /ia' întrebarea' se practică foarte lesne. S-au pus întrebări care au dărâmat oameni cinstiți, care au inspăimintat biografii fără vină : „Cine ești dumneata, Domnule Cutare ?“ Și eu am pus demult întrebarea asta. Puteți căuta in presa vremii sau in volumul amintit ,și veți găsi, de pildă, întrebarea : „Cine ești dumneata, Tiberiu Olah ?" însă scopul meu nu era să ii fac un dosar de cadre și de securitate lui Olah, ci acela de a arăta adevărata lui fizionomie, de mare artist al timpului nostru. Astăzi întrebarea este un fel de parazit al mărturisirii și de aceea nu cred că oamenii care pun întrebări au vreun risc. De fapt, sînt fericit că am supraviețuit. n., ceea ce mi priveștela două șiruri nesfîrșite de întrebări și răspunsuri ale sorții. — Considerați că sînteți astăzi un scriitor, o personalitate în dizgrație ? — Ca și ieri, sunt. Deranjez, enervez, ar fi bine dacă aș muri și aș fi un caz încheiat, mi s-ar recunoaște și meritele mai puțin sau deloc puse în relief azi. Mi s-ar recunoaște și calitățile, aș fi și regretat... Păi să vă dau un exemplu. S-a dat în 1985 o indicație pe linie de partid și de stat să nu mi se mai rostească numele la radio și televiziune. Numai prin excepție, numai prin noroc, numai prin întîmplare mi se rostește și astăzi numele la radio și televiziune. Cum este posibil să fie un Festival național de muzică ușoară, sä evite un interpret ca Victor Socaciu, să anunțe el publicul că va citi NICOLAE ȚONE (Continuare în pag. a ll-a) Nume in... dizgrație ADRIAN Păunescu: „Deranjez, enervez, ar fi mai bine daca aș muri si asti un caz Eu cred că„.. TREBUIE SĂ EXCOMUNICĂM TRISTA PRACTICĂ A EXCOMUNICĂRII Unul dintre termenii de care se abuzează, în mod nediferențiat, în spiritul vinătorii de vrăjitoare, este cel de NOMENCLATURA, ortografiat de unii, după modele străine, „NOMENKLATURA". Nu am simpatie pentru nomenclatură, în general pentru privilegii, indiferent de sistemul social care se acordă. Pînă la Revoluția din decembrie 1989, eu și cei din familia mea veneam adesea acasă cu sacoșa goală, iar la cîteva case de locuința noastră, faimoasele Renaulturi utilitare de culoare albă descărcau la casele ștabilor toate bunătățile pe care ai mei nu le găsiseră, chiar și rarități absolute : cotlete porționate, măsline negre și fructe exotice de tot felul. Nu eram in culmea bucuriei nici cînd, discret, poștașul îmi mărturisea dimensiunile hipertrofiate ale pensiilor unor foști șvabi, depășind de 3—4 ori pe a mea sau a vecinilor mei de apartament. Și mai tare mă întristez și acum cînd întîlnesc pe stradă, liberi ca pasărea, pe cei din conducerea supremă a fostului Minister de Interne, care între 1951 și 1964 au trimis sute de mii de chiaburi (țăranii cei mai harnici, cu stare), învățători, preoți, cărturari, membrii ai partidelor politice necomuniste, diverși denunțați (de rostite sau inventate) și vorbe chiar comuniști neconformiști să moară la sinistrul „drum fără pulbere“, adică la Canal versiunea I sau în temnițele destinate exterminării, de unde doar rareori cite unii mai supraviețuiau, în curje. Pe mulți dintre cei care au făcut parte din statul major ale celor ce au destinat morții sau degradării fizice imens de mulți alți oameni nevinovați îi recunosc pe străzi ; acești diriguitori ai oprimării au fost de fapt niște criminali de rînd. Li se va face și lor un proces ridicol ? Poate nici atît. Deocamdată sînt la fel de netulburați ca și cei care acum cîțiva ani au schingiuit și pînă la urmă au asasinat oameni nevinovați asemenea bunului meu amic, minunatul poet . Gheorghe (Babu) inginer Ursu, imprudentul care s-a încumetat să țină un... jurnal. Imaculați și dispăruți sunt mai toți torționarii, asemenea majorității teroriștilor, indigeni și măslinii, care trăgeau în decembrie 1989 de pe I. M. ȘTEFANU (Continuare in pag. d II-a) I.C.M.-UL ȘI CONSIGNAȚIILE Domnul Nicolae Săndulescu, director general al Direcției Generale a Veniturilor Statului, din cadrul Ministerului Finanțelor, ne face următoarele precizări : • Consignațiile de stat nu plătesc I.C.M. ; • Consignațiile organizate de către alte unități decât cele de stat (ale UCECOM-ului, CENTROCOOP- ului etc.) plătesc I.C.M. pentru produsele primite de la partenerii externi pe bază de contract. Consignațiile particulare plătesc I.C.M. ia valoarea în vamă pentru produsele primite pe bază de contract direct, încheiat cu parteneri externi. Pentru prostațiunea „Sărata-Monteoru“ din județul Buzău, aflată la 18 km de oraș, nu mai are nevoie de prezentări. Dar, poate este mai puțin cunoscut faptul că există aici, prin grija Ministerului Invățămintului și Științei, direct a Administrației Taberelor, din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Buzău, și o tabără de elevi, special amenajată. După ce, intr-o vreme a fost restaurant, clădirea din imagine a devenit, din anul 1983, clădirea principală a taberei. Cîndva, acest frumos loc, animat de veverițe și presărat dusele din import primite de la persoane fizice sau juridice române, consignațiile particulare nu plătesc I.C.M., acest impozit urmînd a fi perceput, după caz, de la depunător. O excepție o constituie consignațiile particulare specializate in primirea mărfurilor numai de la anumite categorii de cetățeni (marinari, aviatori etc.). Aceste unități urmează ca pentru produsele vîndute să rețină din sumele datorate depunătorilor valoarea I.C.M.-ului care urmează a fi vărsat la bugetul statului. (Nicolae Iliescu), cu plante din zona submediteraneană, a fost reședința celui mxi bogat om din partea locului , boierul Monteoru. În prezent, circa 540 de elevi din diferite zone ale țării iși petrec aici vacanța, în fiecare serie. Buna aprovizionare, curățenia și confortul care există sunt legate de activitatea d-lui Ion Munteanu, directorul administrativ al taberei, o prezență permanentă și discrete, îi mulțumim în numele copiilor, care au beneficiat de această tabără, și al părinților acestora. (Carmen Iordache). DEZBATERE CU AGENȚII PRIVAȚI Ministerul Comerțului și Turismului informează că in ziua de joi, 6 septembrie a.c., ora 14,00, va avea loc, la sediul ministerului din Bd. Republicii nr. 14, in sala de ședințe, o dezbatere a Ministerului Comerțului și Turismului cu agenții privați care desfășoară activități de comerț exterior, comerț interior și turism. Urmează a fi luată in discuție o problematică de interes pentru domeniile de activitate menționate, greutățile cu care se confruntă agenții privați și inițiativele acestora în vederea îmbunătățirii activității in perspectivă. „VINUL ROMÂNESC" GENEROSUL ANONIM... , O scrisoare din București, semnată Iuliana Mihăilă, reaprinde-n sufletele noastre scânteia încrederii în proverbiala omenie românească : „In stația de metrou Republica mi-am pierdut portmoneul, în care aveam suma de 400 lei. Bineînțeles că nu mai speram să-l găsesc. Iată însă că aveam să reintrum în posesia portmoneului pierdut, grație unui domn care l-a găsit și l-a predat casierei de serviciu, apoi... a plecat ! Mă întreb, oare de ce asemenea oameni, cu un caracter atît de nobil, preferă, totuși, să rămînă... anonimi ? Mulțumesc pe această cale generosului anonim !“ Frumos gestul anonimului domn, frumos gestul dumneavoastră ! In ce-l privește, lăsați-l să rămînă anonim, așa-i stă bine. Doar nu era să vă pretindă... recompensă ! (D.M.) IARĂȘI MACHIAJE ? O publicație cu această denumire nu putea să apară decît la... Focșani. In primul rînd, datorită faptului că in ținuturile vrâncene se află cele mai întinse podgorii din țară și în al doilea rînd (ordinea argumentelor o puteți stabili și dv.) pentru că aici trăiește și muncește dr. ing. Ion M. Pușcă, oenolog celebru în toată lumea. Periodicul „Vinul românesc", editat de sindicatele libere din cadrul întreprinderii „Vinicola" Focșani, se dorește a fi, așa după cum se arată in „programul“ găzduit de primul număr, o publicație de știință, cultură și civilizație viei și vinului. Rețin atenția a din bogatul sumar, printre altele, „Podgoriile românești se prezintă — Podgoria Cotnari“ ; „Arta servirii vinului“ — sfaturi pentru lucrătorii din comerț și, de ce nu, pentru noi toți ; „Piața mondială a vinului“ „Sărbătorirea culesului la români — tradiții și obiceiuri“ ; „Panoramic al viticulturii nești la ora actuală“ ; roma„Mituri și legende“, „Ex libris“ etc. Bogat ilustrat, cu o policromie ce redă, am putea spune, tulburătoarea epopee a vinului, beneficiind de prezența unor cadre de prestigiu ca Ion M . Pușcă, Ion Bulei, Gh. Istrate, suntem convinși, că „Vinul românesc“ va avea o... viață lungă. (D. I. Dincă). Marți seara pe programul a 2, la TV,, ni s-a prezentat capodoperă grafiei sovietice : a cinemata„Călugărul negru“ de Ivan Dihovicinîi. Acest film a rulat, anul trecut, pe bucureștene, dar în ecranele cpndiții, să le numesc, de clandestinitate, purtind titlul neutru, acceptat și de comuniști — comunistul doar sentimental ! — „Zbucciumul iubirii“. Atunci mai înțelegeam rațiunea de a nu i se fi lăsat titlul adevărat, dar acum ? ! Este ridicol și rău că nu he mai vine să zîmbim... (D. S.). Rubrică realizată de M. DRAGOMIR VIAȚA DULCE LA „SĂRATA MONTEORU" PILULA CONTRA ZIDURILOR Ați observat un lucru ? Și vorbește tot mai insistent despre drepturile Omului, în vreme ce nu se spune nimic despre drepturile Negoiului, Pietrosului sau Moldoveanului (cele Olteanului au fost pînă anul trecut, în decembrie...).