Tineretul Liber, mai 1991 (Anul 3, nr. 393-414)

1991-05-01 / nr. 393

А==5'\' ^— zu l{Lu ifi/v Puterea dorește falimentul presei libere! CREȘTE ABERANT PREȚUL HÎRTIEI Ceea ce prevedeam, cu teamă, in urmă cu citeva săptămîni s-a petrecut , în­ marasmul economic general, cauzat de incapacitatea actualei Puteri de a impune o minimă ordine în derularea procesului productiv, prețul hîrtiei de ziar a scă­pat de sub control. Deși h­otărîrea nr. 239/1991 a Guvernului stipulează că, în etapa a doua de liberalizare a prețurilor, hîrtia și cartonul nu pot costa decit cu maxim 12 la sută mai mult, facturarea cantităților de hîrtie de ziar contractate pentru luna aprilie de cele mai mari cotidiene ale acestei țări — printre care se află și ziarul pe care îl țineți acum în m’wX — s-a făcut la un preț cu peste 40 la sută mai mare decit cel prevăzut in hotărâre. în aceste condiții, marea majoritate a publicațiilor sunt falimentare ! Ne e greu de crezut că această măsură — ultima dintr-un șir, ce pare nesfîr­­șit, de veritabile atentate la libertatea presei — nu e cunoscută în­­„cercurile înal­te“ ale Puterii. Chiar inocenți fiind guvernanții momentului nu au nici o justi­ficare pentru haosul creat, în care orice abuz și orice ilegalitate devin legitime pe fondul impotenței practice, demonstrată de dinșii in gestionarea treburilor țării. Ce valoare are un act normativ, guvernamental pe care nu-l respectă nimeni ? Cine poartă răspunderea pentru situația absurdă la care s-a ajuns acum, cînd furnizo­rul hîrtiei de ziar face cea mai drastică cenzură. Nu va fi acesta sfîrșitul demo­crației în România, dar va fi începutul sfîrșitului. (Doru Lionăchescu). CONTINUĂ MOLESTAREA ZIARIȘTILOR Convenția Ziariștilor din România, întrunită in ziua de 29 aprilie 1991, a luat act de repetarea agresiunilor poliției împotriva unor reprezentanți ai presei, aflați în exercitarea profesiei în timpul acțiunilor de restabilire a ordinii în Pia­ța U­niversității în ziua de 22 aprilie 1991. Agresiunea deliberată împotriva unor reprezentanți ai presei române și străine constituie o repetare a altor acte de vio­lență comise asupra ziariștilor, in legătură cu care asociațiile profesionale și-au exprimat punctul de vedere. Convenția consideră că agresiunea constituie un act grav de încălcare a libertății presei, sancționabil atit de legea penală română, cit și de convențiile internaționale la care România este semnatară. De asemenea, Convenția Ziariștilor a luat act de proliferarea unor acțiuni ale prefecturilor locale împotriva unor ziare județene independente. Convenția atrage atenția Guvernului și prefecturilor că această campanie constituie de ase­menea o încălcare gravă a libertății presei din România. Reprezentanții asociațiilor profesionale își exprimă protestul energic împotri­va escaladării nejustificate a prețurilor hîrtiei de tipar, hirtie aflată sub contro­lul exclusiv al statului. Această creștere nu se întemeiază pe rațiuni ale econo­miei de piață, ci pe o politică de dictat, urmărind restrîngerea îngrijorătoare a posibilităților de exprimare liberă, prin intermediul scrisului. ANUL III NR. 393 MIERCURI 1 MAI 1991 4 PAGINI 5 LEI COTIDIAN INDEPENDENT PENTRU TOȚI TINERII DIN ROMANIA Contestată sau nu, ziua da întîi mai există. Avem cu toții dreptul să ne bucurăm de ea. Bine-ar fi s-avem și motiva. Cum soarele și iarba verde nu s-au liberalizat încă, profitați de ocazie, acordin­­du-vă repausul pe care-l meritați. In ce-i privește pe șomeri, să nădăjduim că viitorul întîi mai va avea și pentru ei, cit de cit, caracter de sărbătoare. Cum mîine vom fi absenți la întîlnirea cu dumneavoastră, urmînd să ne revedem vineri,­ vă dorim, cu speranță și sinceritate, tot ceea ce ne dorim și nouă ! O BUNA OCAZIE RATATĂ cee­a ce premierul Roman anunțase înainte de vizita sa peste Ocean, adică intenția de a proceda la o profundă re­maniere guvernamentală, luîndu-se în calcul chiar posibili­tatea unui cabinet de uniune națională, se dovedește, iată, o formulă a sferturilor de măsură : o deschidere mai mult simulată spre opoziție și mai degrabă o rotire de cadre in­tr-un executiv rămas la fel de monocolor. Unele personali­tăți din „vechiul“ guvern au fost efectiv rotite (cazul fostu­lui ministru al apărării, Victor Stănculescu, trecut la in­dustrie, al lui Eugen Dijmărescu, al cărui mandat­ se va extinde și asupra finanțelor sau al lui Ion Aurel Stoica, re­devenit ministru fără portofoliu și cumulînd acum funcții pe linie de partid și de stat). In pofida tuturor speculațiilor, guvernul rămîne deci monocolor. Domnul Marmeliuc nu poate fi considerat a aparține P.N.L., iar o știre de ultimă oră ne anunță că Dinu Patriciu (P.N.L.­A.T.) nu a trecut proba votului în Camera Deputaților. In plus, alte portofolii de primă mărime rămân în custodia vechilor titulari. Deci, schimbările sunt cu mult mai puțin spectaculoase decit .s-ar fi putut bănui, partidul de guvernământ rămînînd, în fapt, să galopeze de unul singur intr-o cursă plină de obstacole extrem de dificile. Evident, s-ar putea pune în mod firesc întrebarea : ce ne­voie avea echipa Roman de această schimbare la față. Lă­­sind la o parte motivele obiective, ce țin de uzura fizică a unor membri marcanți ai cabinetului anterior, trimiși la „odihnă“ in posturi diplomatice, în calcul ar putea rămîne intenția de „deschidere“ spre opoziție, nerealizată însă, așa cum s-a văzut. Cel puțin­ formal, guvernul, „legitimat“ prin­­tr-un confortabil scor electoral de peste 60 la sută putea de­ fapt să-și continue cursa solitară pînă la viitoarele ale­geri, fără a recurge la implicarea altor forțe politice in actul de guvernare. Să fi acuzat guvernul o anumită criză de credibilitate, internă și externă, care să-l fi determinat să accepte o împărțire a puterii cu o opoziție destul de ane­mică dacă ne referim la numărul de voturi pe care le are în spate ? Oricum, dacă această criză exis­tă, ea nu și-a aflat soluția în noua formulă de guvernare. Părerea noastră este că, în contextul în care țara se con­fruntă cu probleme economice, sociale, politice și morale de o gravitate fără precedent, încercarea eșuată de a se constitui un guvern, haideți să-i spunem de înțelegere na­țională, este regretabilă. Și asta din mai multe motive. Pe plan intern un asemenea guvern, grupînd forțe dintr-un larg spectru politic, ar fi fost în măsură să dezamorseze multe din bombele sociale al căror fitil abia­­ a fost aprins și care, paralel cu paralizia economică, cu apariția unor mase, tot mai numeroase de oameni aflați în căutarea unui loc de muncă și cu pauperizarea previzibilă nu numai a șo­merilor, dar și a multor salariați, se anunță de pe acuma extrem de periculoase pentru precarul nostru echilibru. O implicare și a altor forțe In dimensionarea mai exactă a reformei, in stabilirea modalităților concrete de „implemen­ AUREL PERVA (Continuare in pag. a lll-a) taie mare în construcții! Locuințele. O problemă deo­sebit de importantă cu care România s-a confruntat și con­tinuă să se confrunte și la ora actuală. Nu putem nega faptul că în „epoca de aur“ s-au con­struit destul de multe locuințe, realizate însă după principiul mult și prost. Locuințele s-au dovedit a fi insuficiente în comparație cu cererile, în ciu­da propagandei care prezenta aproape zilnic grafice și­­ indici de construcție amețitori. Dacă la acea vreme situația locuin­țelor era așa cum era, să în­cercăm să vedem cum se pre­zintă lucrurile astăzi, în unul dintre cele mai selecte ansam­bluri de locuințe al Bucureștiu­­lui. Nu este vorba de celebrul cartier Primăverii, unde nu se mai construiește nimic, doar se repară și, oricum,­ toate locuințele sunt de mult ocupate, ci de monumentalul complex rămas în conștiința cetățenilor sub numele de Centru Civic (zona Casa Poporului — Unirii, Căuzași — Muncii, Coșbuc — Dîmbovița), în documentarea noastră am pornit de la între­barea : ce ar fi trebuit să facă, și ce au făc­ut în realitate con­structorii de locuințe în ulti­mele 15 luni ? După evenimen­tele din decembrie ’89 această breaslă a avut parte de un re­gim cu­ totul și cu totul aparte. Datorită ritmului de lucru . ex- VIRGIL MIHAILOVICH ROMEO NEACȘU (Continuare in pag. a II-a) . DISTIH In vremea asta Cătălin, viclean copil de casă de primărie și de „chin" instantaneu se lasă. MARGINALII LA DEZBATEREA TEZELOR ANTEPROIECTULUI DE CONSTITUȚIE Mai ales în ultimele săptă­mâni, o serie de vorbitori ce s-au pronunțat asupra capitole­lor anteproiectului de Constitu­ție au atins, delicat, problema necesității ca legea fundamen­tală, aflată în dezbatere, să fie un document pentru viitor, de­grevat de servituțile conjunctu­­rale ale prezentului. In ma­­niera-i specifică, dl. deputat Dan Lăzărescu a formulat, încă de la început, un imperativ și un avertisment :„Să facem o Constituție transparentă și nu una ipocrită“. Sub o formă sau alta, ideea s-a mai enunțat și cu alte ocazii. Faptul că dilema s-a născut și că ea preocupă des­tul de insistent în ultimul timp este de natură să confirme că o bănuială de partizanat și su­biectivitate, neacuzate încă di­rect, există totuși. Iar dacă e­­xistă bănuiala, trebuie să existe măcar o anumită realitate care a determinat-o. De unde nu e foc nu iese fum. Să examinăm deci, retrospectiv, citeva dintre principalele dezbateri și pole­mici angajate, de-a­ lungul tim­pului, în jurul unor teze din proiectul constituțional. Cea dinții dispută s-a iscat de la teza 1 : „România chiar este un stat național, suveran, uni­tar și indivizibil“. Inițiatorii săi — reprezentanții minorităților naționale, dintre care s-au de­tașat prin multiplicitatea inter­vențiilor și densitatea argumen­telor. parlamentarii U.D.M.R. De fapt, ceea ce a stîrnit in­teresul acestora, și , implicit pa­tosul pledoariei, nu a fost decit menționarea în text a concep­tului de național. Două rațiuni fundamentale au susținut con­testația . Cea dinții, de natură subiectivă, s-a înscris în ordi­nea necesității respectării drep­turilor omului, respectiv ale minorităților etnice, exprimînd un fol­d temeri cu privire la eventualitatea unor tentative de asimilare forțată a­­ acestora. Cea de-a doua, motivată istoric și juridic, constînd în inadec­varea noțiunii atit la realitatea statului român („există 14—15 naționalități conlocuitoare“) cît și la modelele constituționale europene, avute in vedere, din care această precizare ar lipsi. Prima justificare ar impune deci o precauție, cea de-a doua o corecție. Luate in sine și izo­late din contextul istoric ime­diat, cele două­ motivații ar părea lipsite de orice conotație subiectivă. Numai că circum­stanțele concrete de manifes­tare a raporturilor interetnice în România ultimului an, mar­cate de tensiuni și conflicte ce au culminat cu dramaticul Tîrgu Mureș din martie ’90 nu sînt de natură să înlăture suspiciunea. Oricît de bine și perseverent­e argumentare, cel mai adesea cu detașare retorică de in­vidiat, pe fondul preceden­telor istorice și al susți­nutei propagande revizioniste a cercurilor maghiare din stră­inătate, asemenea pledoarii nu puteau decis să trezească vechi susceptibilități și să confirme supoziții. Iar dacă arguția n-ar fi fost decit reflexul unor de­ziderate etnice îndreptățite, ea putea disimula la fel de bine pretenții nejustificate, și tenta­tive de a crea premise optime pentru viitoare revendicări se­paratiste. Cam așa s-a și gîndit îndeobște. Și, deși propunerile U.D.M.R. de suprimare a cuvîn­­tului național din textul Consti­tuției nu au găsit ecou favo­rabil in rîndul covîrșitoarei majorități, și cu toate că din partea aceluiași grup s-a insis­tat in schimb pe precizarea conceptului de „patrie comună și indivizibilă a cetățenilor săi“, poziția adoptată de minoritari merită totuși reținută. Un soi aparte de partizanat a suscitat capitolul referitor la Parlament din Titlul III. „Au­toritățile publice“. Puși în si­tuația de a defini condiția pro­priei instituții, deputații și se­natorii au manifestat un spirt de solidaritate specială, dincolo de granițele diferitelor grupări. Cu toate că nuanțele au punc­tat variabil intervențiile in plen, un­ anume consens afectiv, sub forma grijii de a păstra și în­tări amplitudinea prerogative­lor legislativului, s-a stabilit cu ușurință, în ordine teoretic DOINA DIACONU (Continuare in pag. a îl-a) Ne-am întrebat și noi, ca tot românul CINE CUMPĂRĂ DIN MAGAZINELE PE VALUTĂ? „BUCUREȘTI — BERLIN“ : NU NUMAI INTELECTUALI, CI ȘI... MINERI Paradoxal, majoritatea arti­colelor electronice, electrotehni­ce, electrocasnice — gamă cu o valoare foarte mare în tota­lul vînzărilor — sunt procurate în continuare în valută, deși pot fi cumpărate și în lei. Ex­plicația? în fiecare zi se echi­valează leul la nivelul bursei. Apare normal să dai, de exem­plu, 400 de dolari pentru un televizor în loc de 80 000 de lei. Acceptînd și premisa că deți­nătorii dolarilor au muncit pe ei la valoarea de 60 de lei ori i-au primit cadou de la prie­teni, rude mai apropiate ori mai îndepărtate, din străină­tate. M-a minat curiozitatea să în­cerc să verific cele afirmate de consilierul firmei, domnul Mircea Dună. Și realitatea con­firmă ponderea. Din zece per­soane ce au binecunoscutul cumpărat — din magazin „1001 articole“, amplasat pe bulevar­dul 1948, nr. 35 — șapte au cumpărat pe dolari, iar numai trei în monedă națională. Ul­timii, ce-i drept, au cumpărat, videocasete și țigări. De un­de au valută? Asta nu interesează pe nimeni. Ca ata­re întrebarea mea a semănat cu cea a­ unui om pigat din Lună. De pe piață, firește! Ce culoare are piața? Nici asta nu contea­ză. La urma urmei , iată opi­nia unui interlocutor la fel de secretos cu numele său (Cine sînteți? Un cumpărător, să zi­cem !): „în nici o țară civiliza­tă nimeni nu te întreabă de unde ai valută. Asta-i comple­xul țărilor sărace, cu gîndire primitivă, țări subdezvoltate“. Ii dau dreptate. Și mă întorc la informațiile puse la dispozi­ție de domnul Octavian Drăgă­­șanu, directorul comercial al firmei „București Citeva observații de­­ Berlin“. conținut. Dini magazinul amintit cumpă­ră și au cumpărat toate catego­riile de oameni. De la tuciurii pînă la intelectuali puși la pa­tru ace. Banul e ban, iar co­merțul nu face discriminări et­nice. Vin mulți tineri, în cău­tarea unor lucruri de calitate, ia prețuri accesibile. O mare parte din ei sînt­ satisfăcuți. Vin multe femei. Vîrful de vînzare este ziua de sîmbătă, cînd lu­mea e mai liberă și dispusă a face cumpărături. Se practică deja, pentru provincie, un sis­tem de comenzi telefonice. Mulți clienți individuali oun firme din orașe ca Pitești, Ti­mișoara, Iași, Satu Mare, Su­ceava, Constanța, Brăila, ape­lează, în acest mod, la „Bucu­rești — Berlin“. Firma și-a consolidat numele, chiar în con­dițiile unei concurențe reale ce a apărut în ultima jumătate de an, și a atras clienți din toate categoriile Printre ei­­e socio-profesionale, numără electro­­niști, informaticieni, care își pot procura și calculatoare mo­derne (capitol la care firma are deja rețineri pentru a derula a­faceri, datorită unor taxe var­male ce­ ating circa 45 la sută),, ziariști, pentru care au fost a­­duse aparate profesionale de tipul minicasetofoanelor, mun­citori, ba chiar și mineri, care, nu vă speriați, au venit, au cumpărat pe valută și au ple­cat. De unde au avut dolari ? Din „Piața Universității“, este de părere un pensionar hîtru ce-și holba ochii la mai um filtru de cafea. MARIAN CONSTANTINESCU „COMTURIST“ : CÎTE-UN CADOU PENTRU DOCTORI Născut, acum 20 de ani, In ziua păcălelilor,­­ COMTURIST- ul, cu întreaga­­ lui rețea de magazine, a reprezentat pentru majoritatea dintre noi tărimul tabu, păzit cu strășnicie de cer­berii cu ochi albaștri ai secu­rității. Nefăcînd parte dintre privilegiații deținători legali de valută, aruncam priviri fugare,­ ochea de repezi, jinduind către­­ ferestrele și vitrinele care­­ era­­­ ji Iau fațetele unei alte lumi, lai care se părea că mi vom ajun­ji de niciodată. Iată însă că sun­­­tem, după decembrie 1989, tin­­deva la frontiere, undeva în ji cartierele periferice ale acestei­ lumi la care am l­însu­­atit. Cer­­"­­berii cu ochii albaștri au dis­­­­părut, iar noi putem privi li­­­­niștiți, nu prin ferestre și vi­trine ci chiar din interiorul ma­" (Continuare în pag. a II-a) Arta visului Se pare că primul care a căzut sub gloanțele lui de­cembrie ’89 a fost simțul u­­morului. Mai deunăzi, sunîn­­du-mă la telefon să-mi spună „Cristos a înviat !“, un bun prieten, sas sibian, acum zia­rist în Germania, îmi poves­tea că a fost invitat să confe­rențieze despre România. „Le-am povestit tot ce mai știam eu despre români, des­pre Ceaușescu, dar cel mai mare succes l-am avut cu câteva bancuri despre Bulă. Și fiindcă vem­ vorba, ce mai face Bulă ?“ Ce era să fac, i-am spus că Bulă e mort de tot. Asta l-a întristat de par­că ar fi descoperit că ne-am risipit și ultima speranță. Iar conversația s-a terminat în coadă de pește fiindcă n-am putut să-i explic cum se face că ne-am pierdut simțul umorului. Apoi, analizînd mai cu atenție fenomenul, am descoperit că totuși se ride. Se ride gros, se­ ride grohăit, la glume groase, grohăite. Cică vulgul percutează doar la acest tip de umor. Numai că, mai zilele trecute, o Pi­randă îi spunea lui Parpan­­ghel (care era beat și vor­bea măscări) : „Taci, fă­ că te faci de rușine ! Nu vezi că nici rumânii de noi ?“ Se rîde subțire, veninos, se rîde cu invidie galbenă cînd unul pare a fi mai puternic sau mai bogat decit restul. Se rîde libidinos în fața „cadrelor“ cu fese și busturi deznodate, se rîde îmbătoșat la auzul unor can­canuri de alcov, pe principiul „unde nu e foc se inventează fumul“, se rîde cu clă­buci în fața rufelor murdare expuse la vedere, în piața publică. Și se mai rîde înfundat, chițăit, cu satis­facția lichelei care a reușit, după îndelungi eforturi, facă un rău, să mînjească să în dreapta și în stiigă cu pro­priile lături. Dar, mai ales, se rîde sclipicios, cu paiete, panglici și beteală, căci min­ciuna învelită în staniol este mult mai competitivă. Primăvara vine cu încetini­torul, întîi au înflorit mag­, nobile, apoi au înfrunzit plo­pii, acum explodează mugurii salcîmilor. Minunea se ar­monizează în andante majes­­tuose, copleșitoare. Curios, n-am văzut pe nimeni rîzînd de bucurie ! Să fie de vină doar ploaia care ne tot plînge pe față ? GABRIELA HUREZEAN O ÎNTREBARE PE ZI Minunatul nostru PECO iar ne-a tras o cacialma : vechile tiche­­te „neconsumate“ pînă azi își pierd, inexplica­bil, valabilitatea. Cum i-o fi dus mintea pe­­ mnealor să ne încerce cu un asemenea „ca­dou“ raman de ziua oamenilor muncii ? LA MÂI Șl RÎDIM Desen de RADU POPOVICI PILULĂ CONTRA RIDURILOR Apelativ după schimbările survenite alaltăieri în Guvern : re-maniacule I ACADELE Iliescu - Gorbaciov în urma unor investigatii amănunțite, pe parcursul căro­ra am primit sprijinul substanțial al mai multor servicii internaționale de informații, suntem in măsură să vă punem la dispoziție anexele secrete ale controversatului Tratat de prietenie încheiat recent intre România și Uniunea Sovietică. Anexa 1: Prin investiții comune se va construi in urmă­torii patru ani și jumătate un canal care va lega Bucureștiul de Moscova, urmînd ca pe timp de secetă, acesta să preia, în baza unui procedeu nedescoperit încă, debitul norilor Prut și Nistru. Anexa 2 . Cu prilejul ieșirii Partidului Comunist Român din ilegalitate, orașul Brașov va primi, in semn de omagiu, nu­mele de Iosif Visarionovici Stalin, răminînd ca, in contrapar­tidă, stepa Bankală să fie botezată Nicolae Ceaușescu. Anexa 3: Kremlinul se obligă ca pină la sfârșitul acestui an să ofere membrilor de frunte ai Alianței Civice un număr nelimitat de burse la Academia Frunze. Ca răspuns Frontul Antitotalitar din Cluj va organiza un ciclu de conferințe iti­nerante pe tema : „Influența comisarilor poporului asupra­­­ pluripartitismului“, la care vor fi invitați să conferențieze exponenți de seamă ai cunoscutei mișcări pacifiste „Beretele negre“. Anexa 2 la Anexa 1 : Tezaurul Uniunii Sovietice va fi de­pus experimental, vreme de citeva decenii, in seifurile Băncii Naționale a României. Anexa 3 la Anexa 2 : Insula Șerpilor va fi populată masiv cu șerpi și declarată, de comun acord, zonă internațională destinată mitingurilor, marșurilor și protestelor de tot felul. NICI ARBORII NU POT TRECE PRUTUL FĂRĂ VIZĂ! „In săptămina ce a urmat Sărbătorilor de Paște — numită „Săptămîna luminată“ pe întreg teritoriul Republicii Moldova a avut loc un „Telemaraton ecologic , de suflet și de sănătate“. Or­ganizate de Mișcarea Ecologistă din Moldova, Departamentul de Stat pentru Mediu, Televiziunea din Chișinău, Comisia ecologică a Parlamentului, acțiunile avînd acest generic s-au desfășurat sub înaltul patronaj al președintelui Mircea Snegur. La „telemaraton“ au fost invitați, pentru a întemeia cîte un hectar de pădure, și sil­vicultori români din județe apropiate de Prut“. Așa ar arăta un comunicat de presă, impersonal și sec. Viața este însă cu mult mai complicată, iar scopurile, oricît de nobile, de generoase ar fi ele, sînt uneori greu de atins. STANCA-COSTEȘTI : PE AICI NU SE TRECE ! Așadar pe­ dealurile Basara­biei trebuiau să apară — nuclee ale codrilor viitorului — pădurea­ Sucevei, a Botoșaniului, a Vas­luiului etc. Se dorea reînviată, îmi spunea cel ce a fost sufle­tul acestor acțiuni. Andrei Dum­­brăveanu, redactor-șef al re­vistei „Natura“ și șeful secției ecologice la Televiziunea din­ Chișinău, amintirea „Dumbrăvi­lor roșii“ pe care marele Ștefan — prezență vie în conștiința fraților noștri — le-a întemeiat după victoria asupra cotropito­rilor, drept pildă pentru ca — notează cronicarul — străinul să nu se mai niciodată­șească“ (să se lege) de „acoli- Țara Moldovei. Superbă manieră de nemurire a izbînzii, mai traini­că — prin veșnicia căzătoarei frunze verzi — decit trufia ori­cărui monument. Era necesară această inițiativă. Ea se impu­nea cu atit mai mult cu cît, printr-o tenace, subtilă politică de deznaționalizare pînă și peisajului, cohorte de mesteceni a tindeau să se substituie tradi­ționalilor stejari. însăși stirpea acestor mândri arbori este in multe zone în declin după dece­nii de exploatare nemiloasă, in care regula au făcut-o nu silvi­cultorii, ci dirijorii diviziilor de tractoare forestiere cu șenile de tanc și ai batalioanelor de „drujbe“. Jaful practicat de cei ce au distrus p­ădurile și au o­­trăvit grădinile Basarabiei­­ t­­probabil și cu graba, cu teamă hoțului care știe că timpul nu lucrează pentru el — este o cri­mă vecină cu genocidul ! Iată Ing. CEZAR STRATON (Continuare în pag. a 111­0% Dincolo de imaginabil Dimineața zilei de 27 aprilie ne-a permis să consemnăm un fapt mai puțin obișnuit. Intrarea principală a Tribunalu­lui de pe Splaiul Unirii s-a dovedit a fi nu numai un loc prin care intră și ies infractori (mai bine spus duși și aduși), ci și un loc de săvîrșire a infracțiunilor. Ora 7,30. Patru indivizi beți loveau cu sălbăticie un cetățean, care îndrăznise, în virtutea atribuțiunilor de serviciu (pentru că omul lovit cu pumnii și picioarele nu era chiar simplu cetățean, ci ofițer superior de poliție) să-i rețină pe cei patru care agresaseră o femeie. Nici cele trei focuri de avertisment trase de către ofițer nu i-au putut potoli pe cei patru care loveau în continuare cu tur­bații. Ba, la un moment dat, au reușit chiar să-l deposedeze de arma de foc pe polițist. Din fericire, pe acolo au trecut și trei subofițeri din trupele de jandarmi. Intervenția lor promp­tă împotriva bătăușilor înarmați i-a cam făcut K.O. pe aceș­tia. Cei patru de la poarta tribunalului sunt Lucaci Constan­tin, Călin Ion, Iancu Viorel și Berbecaru Marin, toți salariați la întreprinderea Metrou. Sunt cercetați acum în stare de arest.

Next