Tineretul Liber, ianuarie 1992 (Anul 4, nr. 565-584)

1992-01-04 / nr. 565

u t Senatul și Camera Deputaților in sesiune extraordinară în temeiul articolului 63, alineatul 2, din Constituția Romă­niei. Camera Deputaților și Senatul sunt convocata în sesiune­ extraordinară, în ziua de miercuri, 8 ianuarie 1992, ora 14.00. .Ședințele în plen se vor desfășura, separat, la sediul fiecărei­ camere — anunță Compartimentele pentru presă și infor­mații ale Parlamentului României. (Rompres). t De ce nu vin investitorii occidentali? După o călătorie în O­cident de aproape două luni, dl. Nicu Leon, liderul Partidului Liber Democrat, și-a putut forma o părere în legătură cu poziția acestuia față de Ro­mânia. Iată ce a declarat tînărul lider politic român agen­ției independente A.M. PRESS : „Atîta timp cu­ actualul re­gim se va menține la putere și atita timp cut poporul român va vota cu comuniștii nu vom fi ajutați niciodată decit cu minimul necesar, pentru a supraviețui doar. O­cidentalii în­treabă cind va exista în România un­ partid care să repre­zinte interesele poporului român. Trebuie să știm că proble­me de recunoaștere în Occident nu are numai regimul, ci și opoziția. în România trebuie să existe un guvern care să fie recunoscut ca un guvern serios de Occident, pentru că numai așa investitorii care vor veni la noi vor putea fi ga­rantați chiar de propriile lor guverne. Atun­i vom avea cu adevărat investiții străine“. (A.M. PRESS) ru vi se pare că ne-am odihnit cam mult în ultima vreme? ANUL IV- NR. 565 , SIMBATĂ 4, DUMINICĂ 5 IANUARIE 1992 ! 4 PAGINI - 10 LEI BINE (?) AI VENIT, 1992! CO­RNELIU OSTAHIE Cu toate că am merita din plin, precizăm încă de la început că nu vom face în rîndurile de față un bilanț al anului de care abia ne-am despărțit. Ar fi mult prea trist, iar tradi­ția ne cere ca un astfel de împrejurări, cum sînt cele ale începutului de an nou, să lăsăm speranțele să triumfe și să uităm cu desăvîrșire că urările ce ne-au fost adresate și pe care ni le-am adresat reciproc unul altuia s-ar putea să nu fie altceva decit vorbe goale?. Cum, slavă Domnului, au fost atilea și au­tea in ultima vreme. Așadar, suntem­ deja în primele zile ale lui 1992. Despre debutul lui nu putem avea, desigur, decit impresii perso­nale. Ne lipsesc de această dată (ce bine !) teancurile de telegrame, de mesaje și de știri cu care­ eram sufocați altă­dată încă de pe 1 ianuarie și care, mințind cu nemiluita, ne asigurau că totul era O.K., că noi și noi succese ne „lu­minează“ orizonturile spre care orbecăiam in mod eroic de decenii întregi. Acum suntem­ lăsați în pace să profităm cum știm, cum ne dorim și cu ce avem (sau nu avem) pe masă de, se zice, bine meritatul repaus de la cumpănă a doi ani. Cit de bine meritat este, o știm cu toții.Nu pentru că am fi muncit peste măsură, ci pentru că realmente suntem­ epuizați de statul la cozi, de așteptarea autobuzelor, de frigul din case, de grija acută a zilei de mîine și, nu in ultimul rind, de mitinguri, demonstrații și mineriade. Firește, nu putem fi decit mulțumiți de faptul că nimeni nu ne mai impune capul cu baliverne festiviste lipsite de temei și de conținut. Dar, pe de altă parte, parcă ne deranjează că suntem­ lăsați să ne descurcăm singuri in temerara încercare de a desluși hățișurile viitorului ce ne stă in față. Nu trebuie să fim însă prea supărați. Autorul articolului pe care tocmai ii citiți crede cu sinceritate că dacă guvernanții, parlamentarii, în sfîrșit, onai marii noștri ar ști ceva în plus față de noi în această privință nu ne-ar lăsa nici o clipă în starea de con­fuzie și ignoranță in care ne aflăm. Fie și numai pentru fap­tul că una din cuceririle revoluției noastre o constituie transparența. Care transparență nu poate fi negată, chiar dacă prin ea sau dincolo de ea nu se vede nimic. Cu toate acestea există cîteva repere certe care ne îndeam­nă să ne gîndim cu o oarecare nădejde și chiar duioșie la proaspătul născut 1992. Printre acestea se numără alegerile locale și cele generale. Grație lor, soarta ni se pune din nou in propriile mîini. Vom ști noi, măcar de această dată, ce să facem cu ea ? Greu de spus. Deoarece. în această ches­tiune un filosof era de părere că principalul motiv de ne­­fericire a omului este faptul că are posibilitatea să aleagă. (Continuare in pag. a IV-a) Dă Doamne ca-n ’92 să nu mai ajungem la pepeni Sfîrșit și început de an mA București In pagina 2 puteți citi reportajele noastre din noaptea de la cumpăna dintre ’91 și ’92 . • Reveli­on în inima tirgului * Despre durere • Liniște și consens în cartierul Fe­rentari • Cetățeni, la pom­pe ! • Revelion via satelit. Un Revelion cu dez­acord­eon. Fotografie de IRINA PROSAN Sfintul Vasile cel trist SIMONA IONESCU Cu doi ani in urmă, in prima zi a noului an, străzile Capitalei erau pline de tineri. Atunci nu ieșiseră la distracție, deși in ochii — chiar plînși — ai multora, strălucea scinteia speranței și a bucu­riei de Libertate. Atunci, ei­ mai păzeau încă gu­rile de metrou, aprindeau luminări și aplecau floare în locurile sfinte din Piața Revoluției, Uni­­­versității și Romană. Pe 1 ianuarie 1992, tinerii nu erau pe străzi, înserarea cobora peste un oraș cenușiu și aproape pustiu și singura strălucire o confereau șiragurile de becuri multicolore agățate intre lampioane și firmele luminoase ale diferitelor societăți. Pe 1 ianuarie tinerii îl serbează pe Sfintul Vasile, sau îi pling. Ai mai norocoși, cu serviciu și cu rude la țară, iși permit să umple paharul Și în această primă zi a anului, și să petreacă cu cîțiva prieteni. în centru, pe bulevardul cinematografelor o oa­recare animație. în lipsă de altceva, tinerii își oferă un film de doi pali . ..Pantera mortală“, „Ticălosul Chan“ sau „Lovitură de Crăciun“. La discoteca „Vox Maris“ încă e liniște. Nu se știe dacă va fi deschisă în această primă zi de după Revelion. Și, oricum, costă ! Piața Universității e la fel de pustie ca după venirea minerilor, singurele amintiri din „vremu­rile bune“ sunt înscrisurile de pe ziduri, care se preling parcă-ntr-o lacrimă in umbra înserării. Spre Piața Romană monotonia străzii iți dă un sentiment ciudat. Unde ești­­ tu, „tineret-mîndria țării“ ? Ce faci tu. tinere șomer ? Cum și unde îți petreci sărbătorile ? cum te bucuri tu. tinere,erou rănit in Revoluție, în acest început de an nou ? Pe tine, tinere, nu te-a întrebat nimeni. Și nici n-ai spus-o. Tu ești Marele Anonim al anonime­lor speranțe de acum doi ani. NOI DATE DESPRE GROAPA COMUNĂ DE LA CĂCIULAȚI Din cauza înrăutățirii vremii, săpăturile făcute la groapa comună de la Căciulați-Moara Vlăsiei au fost întrerupte. S-au mai descoperit rămășițele pămintești a 4 oameni, doi dintre ei fiind îngropați cu fața în jos. Unul dintre schelete are o gaură în craniu, iar altul dovedește că­ nefericitul a avut mîinile legate la spate. Este așteptată întrunirea unei comisii de specialiști, coordonată de procuratură. Această comisie va încerca să explice proveniența celor înmormântați în groapa comună de la Căciulați și să dateze momentul înhumării. Aflat în spatele fostului sediu al Securității din raionul Snagov, osuarul de la Căciulați a cuprins 36 de schelete, din care 7 de copii. Ce se mai întîmplă cu deconturile partidelor EMILIA VASILIU Se spune că „nici o veste“ este interpretată de amatorii de prognoze drept semn bun. Semne bune deci, dacă e să luăm în considerare tăcerea persistentă care s-a așternut de doi ani in problema deconturi­lor partidelor. Poate că absen­ța veștilor nu înseamnă nimic altceva decit că dosarele întoc­mite cu conștiinciozitate de corpul de control economico­­financiar , al primului ministru nu zac prăfuite pe undeva, ci sunt studiate cu zel și în curînd vor face obiectul unor procese penale sau civile, după caz. Pînă atunci să mai răsfoim cîteva pagini... Iată deci — arată raportul de control — că o considerabilă eflorescență de politicieni apă­ruți peste noapte a proliferat pernicios, nutrindu-se din sume pentru însușirea cărora înfiin­țarea de partide fantomatice nu a constituit decit o acoperire. Lăsăm la o parte procentele modice obținute în alegeri de asemenea formațiuni. Dacă le-am lua în considerare ele ar putea susține ipoteza că un partid politic veritabil, cu o platformă serioasă și cu perso­nalități politice credibile con­vinge electoratul și fără a-i se­cătui buzunarul. Ca și viceversa — că un buzunar doldora de banii statului nu­ aduce neapă­rat și gloria in alegeri. Să ne oprim mai intîi la un caz despre care am mai scris în ’91 și care se prezintă și astăzi la fel, acoperit de o păguboasă uitare la nivelul celor obligați să-l soluționeze conform normelor unui stat de drept. Petria Eugen Dragoș, medic de navă, se asociază cu tatăl și unchiul său și înfiin­țează un partid despre care nu a mai auzit nimeni, cu excepția, desigur, a funcționarilor de la bancă , partidul Viitorul Demo­cratic al Patriei (­­? !) In contul acestui măreț viitor, cei trei iși declară locuințele personale drept sedii și obțin suma de 380 000 de lei care și astăzi, cu toată inflația, tot mai reprezin­tă ceva. Din acești bani, oame­nii și-au mobilat generos reșe­dințele : două mese de televi­zor, alte două pentru aparate de radio, două fotolii, 6 scaune, o cananea dublă cu saltea, mo­chetă, baterii de baie, robineți, cearșafuri, prelungitoare elec­trice și tot ceea ce putea repre­zenta în prezentul imediat con­fortul oferit de „viitorul demo­cratic al patriei“. Ei au rămas deci cu folosul, statul cu po­­posul. Cu atît mai profitabilă a fost „lovitura“ cu cit unul din­tre „sediile“ partidului era vila personală de la Bușteni a unuia dintre cei trei întreprinzători. Dar vizitatorii trebuiau onorați (Continuare in pag. a IV-a) PRIMARI CU CAZIER ? Cămine-frigider, iluminate de becuri, chiar de frigider CĂTĂLIN BADULESCU-PANL Vacanța studenților e pe sfîrșite, în curînd va începe sesiunea de iarnă, numai că, în căminele bucureștene este frig, tare frig și, implicit, întu­neric. De ce implicit ? Pentru că, datorită supra­solicitării rețelelor electrice cu reșouri, aeroterme ș.a.m.d. siguranțele fuzibile cedează, uneori chiar cablul subteran, iar studenții sunt obligați să stea fără lumină și o noapte Întreagă. Vă propunem o anchetă realizată cu puțin timp înainte de pleca­rea în vacanță, in complexul Grozăvești, căminul B, despre cum percep studenții „noile condiții“ (pentru care și plătesc) și despre părerea celor în drept să acționeze în vreun fel, electricianul și administratorul. Subliniem că am ales absolut ințimplător căminul respectiv și că probleme ase­­­­mănătoare se întîlnesc și in corpurile A (mai puțin), C si D, ca și în Regie . • Pavel Ioana, Facultatea de limbi străine, anul I, camera 206 : „Cerem să ni se dea o justificare a sumei pe care am plătit-o drept chirie, să ni se justifice foarte exact, din punct de vedere tehnic, defecțiunile de la rețeaua electrică, cum vor fi rezolvate și compensate? Cum noi despăgubiți pentru lunile în care am sîntem plătit niște servicii atît de deplorabile ? Dacă nu ni se va răspunde sîntem îndreptățiți să ne îndoim de competența și rostul organelor de admi­­nistrație !“ ® Dragomir Livia, Facultatea de limbi străine, anul II, camera 238 : „Eu aș întreba, dacă tot se știa din vară că taxa aceasta de 700 de lei presupune condiții superioare de cazare, de ce nu s-a operat și la remedierea defecțiunilor tehnice, înlocuirea cablului subteran etc. ? De ce a tre­­buit să se aștepte iarna pentru a ne izbi de a­­ceste probleme ? De ce este nevoie de o campania de presă pentru ca administrația să-și facă dato­­ria ? La cine trebuie să apelăm ? Ca ultimă al­ternativă să ne rămînă ieșirea in stradă ca cei din Regie ? Dacă este așa strigăm „Jos, Iliescu !“ în fiecare seară, dar să fie aceasta soluția pen­tru a ne pregăti civilizat pentru sesiune ? Să ni se indice locul unde trebuie să strigăm și... Apoi mai este un amănunt ciudat : dimineața, de regulă, este curent, după ora 16 însă, cind sa adună studenții în cămin, încep întreruperile“. © Negoiță Elena, Limbi străine, anul II, came­­ra 238 . ,,Nu știu dacă sunt cu adevărat defecțiuni, (Continuare in pag. a IV-a) Apelul Consiliului Național al Unirii către Națiunea Română Frați români din țară și de pretutindeni ! Anul 1992 poate fi anul reîntregirii țării și reu­nirii neamului românesc. Aceasta este speranța Consiliului Național al Unirii, din componența căruia fac parte 46 de parlamentari de la Chișinău și 61 de parlamentari de la București — ca membri fondatori — la care au aderat Biserica Ortodoxă Română în frunte cu Preafericitul Părinte Teoc­­tist, patriarhul B.O.R.. Cartelul sindical național „Alfa“. Liga studenților din România. Asociația mondială Pro-Basarabia și Bucovina. Societatea culturală București-Chișinău. Frontul Popular din Moldova. Liga democrat-Creștină a Femeilor din Moldova Organizația Tineretului Democrat-Creș­­tin din Moldova. Partidul Națio­nal-Creștin din Moldova. Uniunea Democrat-Creștină din Moldova și alte formațiuni. Dezagregarea Imperiului Sovietic a creat posi­bilități reale în vederea lichidării consecințelor Pactului Molotov-Ribbentrop. Intr-un moment unic de renaștere a Europei, in care națiunile își regăsesc identitatea, poporul român nu concepe consolidarea unui alt stat pa teritoriile românești ocupate decit ca o formulă de oportunitate politică menită să deschidă calea spre reîntregirea neamului românesc. Acum, sfîrșitul anului 1991, atît de promițător pentru as­ta pirațiile românilor, ne adresăm întregii națiuni, vrîndu-i să se regăsească în deplina Sa integritate teritorială și spirituală, într-un stat român care înaintașii noștri nu l-au lăsat moștenire pe la 1 decembrie 1918. Fie ca cea de-a treia generație unionistă a româ­nilor, după cele de la 1359 și 1918, să-și ducă povara sacrei datorii nationale pînă la capăt. Iași, decembrie 1991 La mulți ani CONSILIUL NATIONAL AL UNIRII ANUL PĂCĂLELILOR ELENA­ȘTEFOI Anul 1991 pare să fi fost­ pen­tru oamenii noștri politici — dar și pentru cei care tiniesc spre acest nou statut după ce au ajuns vedete in alte domenii (de preferință artistice) — un an al dezmetieciilor succesive. Numai și numai pentru că comuniști mergeau ca activiștii apucați de streche intr-o singură di­recție, post­comuniștii s-au gîn­­dit că succesul politic nu poate veni decit din deziceri, din rup­turi­ din divizări, din migrări strategice de la o formațiune la alta. Convins întotdeauna că el și numai el are dreptate, po­liticianul de tip nou nu stă nici o clipă Pe loc, să se gîndească de ce-a ajuns unde-a ajuns : cind­­ i se-ntîmplă să se dezme­ticească (și se dezmeticește mai a­ Ies în legătură cu alții, nicio­dată în legătură cu sine însuși) acesta o ia de obicei repede-re­­pede în altă direcție (programa­tică) decit iu cea pentru care se chinuise să ne atragă. Aici, „in­tra Dunara și Carpați“, anul abia încheiat se caracterizează printr-o surprinzătoare evoluție a societății civile (care s-a descurcat singură, deși mulți i-au tot făcut promisiuni educa­tive pentru a-și exersa cit mai mult posibil cunoștințele îm di­verse limbi europene) și print­r-o inspăimintătoare lipsă de pro­fesionalism a celor ce s-au bu­lucit spre arena politică. Bîjbî­­iala și disprețul pentru principii Sa văd deopotrivă in comporta­mentul liderilor și }n „mișcările“ importante ale formațiunilor menite doar să-i scoată ne unii în față. Românul de rînd a în­vățat, din păcate, să discearnă și să opteze prin respingere, nu prin acceptare. Dar faptul că la aces­t nou încenut, de an electo­ratul e cu mult mai matur din punct de vedere politic decit parlamentarii țării — nu poate fi nici într-un caz trecut cu vederea. Gustul circului la dru­mul mare, al mitingurilor cu și fără obiect, al protestelor de­­fulatorii autointreținute, a­ con­testației cu explicații feudiene le-a trecut pînă și celor mai inadaptabili dintre cetățenii ca­pitalei noastre. Dar hărmălaia de operetă, tragi-comedia pa­triotardă, văicăreala de frica drobului de sare ce va cădea de la frontiere, sforăitoarele ame­nințări la adresa „dușmanilor“ și „trădătorilor de neam“ (prin „neam“ ințelegîndu-se și acum, ca și pînă acum doi ani — capii țării, iar prin trădători — toți cei care îndrăznesc să crîcneas­­că la adresa lor) s-au rafinat de la alegeri încoace doar sub cupola Parlamentului. Cetățea­nul român și-a modificat poate comportamentul nu din sofisti­cată înțelegere a mersului lumii, ci din bun-simț și dintr-un să­nătos instinct de conservare. In schimb. ...aleșii“ au rămas la sta­diul moștenirii ceaușiste ; pen­tru ei, să faci politică înseamnă să fii primul la bucate și ulti­mul la îndatoriri, să dai din gură, să tragi sfori, să sapi și să ecuzi pe cine­ nu e de acord un tine, să disprețuiești pe cina nu acceptă tirguri murdare. Peste tot in lume, însă, politica e profesiune. Dacă n-avem profe­­­sioniști —­ și n-avem, și n-avem de unde avea ! —­ e cazul să ne întrebăm, acum, cind tocmai am intrat intr-o nouă campanie electorală : ciți dintre cei se tot perindă Prin „fața care na­țiunii“ sunt capabili să învețe din mers, rapid și eficient, me­seria de om politic ? Citi dintre candidații la privilegii și la vedetism Îndoielnic pot înțelege că politica nu înseamnă numai discurs, ci și acțiune ? Citi știu că­ pentru a fi un om politic știința comunicării și coerența discursivă trebuie neapărat du­blate de consecvență și de ran­dament la nivelul faptelor ? Cu­i înțeleg noțiunile de fermi­tate și de compromis (atît de mult trîmbițate de unii pentru a-și justifica greșelile inadecvării la realitate și de alții pentru a-și ascunde lipsa de caracter) fără să se rupă de absolut necesarul simț al măsurii ? In politică se poate pierde mai ales după ce­ ai cîștigat. Dar nu-i totuna dacă pierzi cîști­­gind enorm (precum doamna Thatcher ori Gorbaciov) sau dacă­­ pierzi după ce te-ai înșe­lat, îndelung pe tine insuti­­ pre­­cum, pentru a ne situa la extre­me, Radu Câmpeanu ori Petre Roman).Iar dacă ne uităm aici, în ograda noastră, leopardul e vopsit cu vopsele de proastă ca­litate . Frontul i-a păcălit deo­potrivă pe vechii comuniști ri Pe naivii adversari ai comunis­­mului iar aceasă dublă păcălea­lă se întoarce acum împotriva formațiunii de guvernămînt , liberalii i-au păcălit pe unguri (ce mîndru era domnul Câm­peanu că a obținut voturile aces­tora pentru președinție, și ce ușor le-a întors spatele de dra­gul agapelor de la Cotroceni !) . Marian Munteanu l-a păcălit o vreme pe Stelian Tărnase sau viceversa (și ci­ de mult îi con­vine acum acestuia din urmă să declare că fostul său aliat din Piața Universității a înființat „Un partid de dreapta“) : opo­ziția unită n-a putut­ păcăli de­cit pe țărăniști, drept­ pentru care Nicolae Manolescu a încer­cat să forțeze lucrurile, anun­­țîndu-și candidatura la ședintie doar in calitate de pre-­­ ra­­­ prezentant al Alianței Civice ! Carta pentru reformă și demo­­­­­crație s-a jucat, și ea de-a pă­călelile iar Dinu Patriciu a că­zut pînă la urmă pe post de pă­căliri tocmai pentru că liderul bătrânilor liberali a trișat de pe margine recurgînd la... autorita­tea prezidențială ; iar dacă ve­­triștii și penieriștii s-au încă­pățînat să păcălească cetățeanul susțirîndu-i la ureche otrava na­ționalistă, udemeriștii știu că cel mai nimerit lucru e să pă­călești.... opinia publică dială, de vreme ce nu te mai­poți încrede în cei de-acasă. Poate­ credeți că din toate aceste pă­căleli a cîștigat domnul Iliescu și acea aripă a Securității care a luptat ani de zile pentru a-l pregăti ca succesor al lui Ceau­­șescu și care deci l-a ales cu mina electoratului majoritar. Ei, bine, lucrurile nu sunt așa de sumple : spirala păcălelilor ro­mânești nu poate oferi surprize : intr-o bună zi, mari cind conjunctura astrelor de pe linia Washington-Moscova nu va mai fi favorabilă, domnul poate fi lăsat undeva, pe Iliescu mar­ginea șoselei, ca și „ilustrul“ său înaintaș. Iar­­ de acest tratament poate beneficia, mai devreme sau mai tîrziu, oricare dintre oamenii noștri politici tocmai pentru că ei înșiși mizează... pe păcăleală. Recensamîntul oamenilor DAN STANCA Nu mi-ar fi închipuit că 1992 va debuta cu un recensămint. Și aceasta chiar pe 7 ianuarie, de soborul sfintului loan tezătorul. Intr-un an care Ro­se anunță extrem de agitat si de controversat, cind, mai mult ca sigur, nu vom scăpa de viespa­rul suspiciunilor și de febra presimțirilor tenebroase, un re­censămint poate avea rostul să ne liniștească din start, ară­­tindu-ne pe ce bază demografi­că stăm: înainte, tot in ianua­rie se făcea recensămintul a­­nimalelor, fapt ce nu-i dispu­­nea deloc pe români care știau foarte bine ce se urmărește printr-o asemenea numărare l­­a scară națională. Acum se face în­să recensămintul oamenilor ! Să ne lăsăm, deci ,numărați ! Să vedem cu­i sîntem, ce naționa­lități avem, căror religii apar­­ținem ! Mai știi! Poate ies mai mulți catolici decit ortodocși sau chiar și mai mulți musul­mani ! Poate vom găsi colonii de secui la Caracal și gospodă­­rii de sași la Urziceni ! Nu se știe niciodată, nu poți fi nicio­dată sigur pe calitatea numără­torii ! Surprizele se țin doar lanț in societatea românească de doi ani încoace și tocmai de aceea trebuie să fim mereu in gardă ! Dar, lăsind gluma la o parte, organizarea unui recen­­sămînt de asemenea care presupune eforturi, proporții chel­­tuială, multă bătaie de cap, doar cu o lună de zile înaintea alegerilor locale, eveniment po­litic ce prin premiera sa ca și prin consecințele pe care le va avea, va fi chiar mai impor­­tant decit viitoarele alegeri ge­nerale, reprezintă un fond o suprasolicitare a țării. La ur­ma urmei, să nu uităm un lu­cru : dacă punem­ la socoteală (Continuare în pag. a IV-a) PILULĂ CONTRA ZIDURILOR Dacă tot am intrat in ritm, sugerăm Guvernului să de­clare și zilele de Bobotează și Sfintu’ Ion zile nelucrătoare. I

Next