Tineretul Liber, mai 1992 (Anul 4, nr. 648-668)
1992-05-01 / nr. 648
Andruța Ceaușescu Cererea Inculpatului Ceaușescu Andruța (fostul comandant al Școlii M.I. de la Băneasa, fratele dictatorului) de punere în libertate pe motive de sănătate a fost respinsă de instanță, pe baza raportului de expertiză medico-legală eliberat de IML. Concluzia comisiei medicale este că Andruța Ceaușescu poate suporta regimul de detenție. Președintele completului de judecată, căpitanul-magistrat Traian Popescu, a ținut să precizeze pentru cititorii ziarului nostru, faptul că instanțele, în cazul cererilor de punere în libertate pe motive de sănătate, nu se pot pre rămîne in detenție nunța decit prin „admis" sau „respins“. Decizia depinde numai de concluzia expertizei IMS. Și tot ieri, din pricina absenței motivate a dl. avocat Belcea (apărătorul lui Lucian Mănescu Manea), instanța hotarît amînarea pronunțării a hotăririi in legătură cu cererea inculpatului de punere in libertate pe motive de sănătate. DL Belcea a pledat ca apărător in recursul declarat la Curtea Supremă de fostul general Marin Neagoe care a cerut anularea sentinței cu privire la obligarea achitării sumei de 450 000 lei. (Cristian Oprea) Iluziile „avangardei" MIRCEA FLORIN ȘANDRU Repetate pînă la saturație de mașinăria ideologică și propagandistică a regimului totalitar, conceptele de „muncă", „muncitor", „clasă muncitoare" au sfîrșit prin a se demonetiza. Asemeni lor, alte și alte sintagme au fost geste de sens, alimentînd limbajul de lemn, acel delir al cuvintelor menit să ascundă ruptura dintre realitate și utopia comunistă. Dacă ne amintim bine, semnele unei asemenea rupturi s-au făcut simțite la noi încă de la începutul aventurii comuniste. Pretinzînd că este un partid al clasei muncitoare, p.c.r. s-a născut, de fapt, ca agentură a stalinismului sovietic, ca o „sectă", implantată de Komintern, în rîndurile mișcării muncitorești autohtone. Ceea ce a urmat, cunoaștem în cea mai mare parte. Comunismul, regimul totalitar, impuse aici, ca și în alte țări, de tancurile sovietice, au început prin a proclama „dictatura proletariatului". De fapt, a fost vorba, în toți acești an , nu de predominanța acestei mari mase a truditorilor. In numele ei a deținut puterea și privilegiile o categorie de parveniți, pe care obișnuim să o desemnăm prin sintagma de „nomenclatură comunistă". De extracție, cel mai adesea mediocră, protipendada roșie a întors sistematic spatele masei pe care pretindea că o reprezintă, creind și aducând la „perfecțiune" mecanismele unui monstruos regim represiv, care a redus la maximum aria libertăților individuale și colective și și-a presărat „drumul" in istorie cu victime fără număr. ..Paritidul muncitorilor", statul „dictaturii proletariatului“, al „democrației muncitorești, revoluționare", cel care proclama „valorile muncii" a fost, în esența sa, antimuncitoresc și antipopular, pentru că i-a adus pe muncitori la condiția de „prost“, acea masă sărăcită și îndobitocită de trudă, cu memoria „spălată“, expresiv creionată de Orwell in celebrul său roman „O mie nouă sute optzeci și patru“. In numele muncitorimii s-au comis crime abominabile, au fost marginalizate sau eliminate valori umane irepetabile, au fost promovate „strategii“ care au condus — nici nu se putea altfel — la blocarea și ruina întregului sistem economic. Folosite azi, în contextul noilor realități politice, economice și sociale, noțiunile de muncitor, muncitorime, proletariat, clasă muncitoare ne stirnesc, de ce n-am recunoaște-o. Un frison nelămurit. Ele s-au impregnat, prin abuziva folosire și manipulare de către defuncta propagandă comunistă, de reprezentări care amintesc de perpetua potemiciniadă a epocii totalitare. Prin ricoșeu, din dorința de a ne debarasa de categoriile grosiere cu care jongla ideologia comunistă, evităm azi folosirea frecventă a unor astfel de termeni. Fapt firesc pînă la un punct, pentru că toate aceste noțiuni nu desemnează o categorie socială legată de mediul strict proletar. Sursele avuției individuale și colective sunt și trebuie să se afle în munca tuturor segmentelor active ale societății. Patroni și salariați, manageri și subordonați, etc., etc — toți, constituie părți ale unui organism economic și social care, pentru a funcționa profitabil, apelează la resursele și capacitățile fiecăruia. Simplista categorisire marxistă în „exploatați“ și „exploatatori“, în „burghezie“ și „clasă muncitoare" nu este operantă in contextul societății capitaliste postindustriale. La noi însă, date fiind dificultățile tranziției, trebuie să recunoaștem că marile grupuri de lucrători industriali din întreprinderile statului resimt printre cele dinții șocul reformei. A le proteja, a manifesta receptivitate față de problemele lor — in actul guvernării — nu înseamnă nicidecum neocomunism sau populism ieftin. Muncitorimea, ca segment social, continuă să existe și chiar dacă ea nu este și nu poate fi „avangarda societății“ rămîne un factor de care ecuația tranziției românești trebuie să țină seama. „BAZIAȘ I“ A SOSIT ACASA In orașul Canakkale (Turcia), s-a încheiat prima parte a cercetărilor și a audierii celor implicați în accidentul naval produs, în ziua de 20 aprilie, în strâmtoarea Dardanele. Procesul se afla din plină desfășurare și sperăm ca, la finele lui, să fim in măsură să vă informăm pe larg asupra acestui eveniment. Deocamdată, pînă la ora concluziilor, nava „Baziaș I“ a părăsit, in dimineața zilei de ieri, țărmul turcesc, sosind, noaptea târziu, în portul Constanța. (Lucian Cristea) Oare nu era normal ca primul miting antimonarhic oficial, în loc să aibă loc spontan la Vaslui, să se desfășoare organizat în fața hotelului Continental din București, adică în același loc și cu același... caracter, conform regulilor cerute de dreptul la replică ? ANUL IV NR. 648 I VINERI, 1 MAI 1992 NOILE PREȚURI In ședința guvernului din 29 aprilie au fost aprobate noile prețuri la o serie de produse, în vigoare de la 5 mai 1992. Pîine albă simplă: 12 lei; pâine neagră: 9 lei; zahăr rafinat vrac: 48 lei kilogramul; ulei rafinat de floarea soarelui: 57 lei litrul; lapte de consum cu 1,8 la sută grăsime: 16 lei litrul; unt: 50 lei pachetul de 200 grame; lapte praf: 127 lei/ kg; carne de vită calitatea a doua: 194 lei/kg; carne de porc fără slănină: 164 lei/kg; piept de pui: 270 lei/kg; parizer: 217 lei/kg; salam de vară: 326 lei/kg; brichete din cărbuni: 4 220 lei/tonă; lemn de foc: 2 250 lei/t; butelii de aragaz: 150 lei/ buc. ; combustibil lichid ușor pentru calorifer: 10 170 lei/t ; gaze naturale: 3,70 lei/mc; energie electrică: 3,70 lei/kWh; energie termică: 873 lei/Gcal; abonamente pentru transportul urban: 283 lei pentru o linie medie în provincie: 250 lei în București; abonament CFR: 807 lei pentru 51 km; abonament auto interurban : 511 lei pentru 30 km. Nu se mai subvenționează caietele școlare, caietele studențești și manualele școlare, compensarea acordîndu-se 100 la sută pentru diferite grupe ale populației. Rămîn neschimbate prețurile la proteze și produse ortopedice, taxele la creșe și grădinițe, chiriile. 4 PAGINI - 10 LEI Ziua internaționala a libertății presei Este vorba despre o a doua zi internațională a libertății presei, stabilită în acest an pentru duminică, 3 mai. Ziaristul nu are — practic — „zile libere“. Și, oricum, nu există libertate fără libertatea presei. Această deviză era scoasă pe zidul de la intrarea în rededacția unui ziar american (și Înlocuită cu alta mai „convenabilă“) intr-un film camtezist al regizorului F. Capra, dat deunăzi pe post de TVR (L...). Activitatea ziariștilor nu desfășoară întotdeauna in conseciții relativ liniștite ca in fotografia de mai sus. Conferințele de presă — mai mult sau mai puțin agitate — sunt un prilej de intilnire și... competiție tacită. Dar, de multe ori, ziaristul aleargă singur, mai rar într-o mică echipă sau însoțit de fotoreporter ori cameraman. El „vânează“ subiecte, fapte, personalități, însă ajunge citeodată să fie și el „vînat“. Devine ținta celor care nu acceptă critica sub nici o formă. In Raportul — 1992 realizat de „Reporters sans frontieres“, din 120 de guverne prezentate, cele cel puțin 68 mai folosesc in mod curent rutina rece și calculată a cenzurii de presă. Potrivit aceluiași raport, in anul 1991 au fost cel mai grav încălcate libertățile presei. Față de perioada ultimilor ani, cifrele sunt alarmante : 1445 de cazuri de încălcare gravă a libertății de exprimare, cel puțin 72 de ziariști uciși, alți 121 în închisori. Numai în tulburările și luptele din fosta Iugoslavie și-au pierdut viața 20 de reporteri, alți patru in războiul din Golf și încă trei in timpul incidentelor și ciocnirilor din Nagorno-Karabah. Reporterii ajung adesea să fie luați in mod expres în vizor de către agresori : zece dintre ei au fost uciși în Columbia, opt în Peru și alți cinci în Mexic. Și ei sunt in continuare victimele traficanților de droguri, ale grupărilor paramilitare sau de gherilă ; în numai trei luni puciștii din Haiti au zdrobit violent orice opoziție. Nici la noi ziariștii nu au fost scutiți de contactele dure cu realitatea pe care încearcă să o ilustreze cit mai aproape de adevăr. Dar dacă în România libertatea presei nu se ciocnește la suprafață de obstrucții violente, un anume tip de cenzură se manifestă încă ici colo. Fie prin omisiune sau reși dare parțială — cum este uneori și cazul televiziunii, o instituție publică, totuși — fie prin greutățile financiare ce se ridică tot mai amenințătoare in fața presei scrise : costuri din ce în ce mai ridicate pentru hîrtie, tipar, difuzare. Efectele acestor „violențe" gradate și subterane pot deveni dramatice pentru toată țara, nu doar pentru ziariști ! HORIA BARNA Credință. Timp de opt zile, după învierea Sa din morți, Mântuitorul Hristos s-a arătat de mai multe ori ucenicilor săi. Astfel, s-a arătat chiar in prima zi a învierii și anume in prima zi a săptămânii „Duminică dis-dedimineață, Mariei Magdalena și celorlalte mironosițe“ (Mat. 28, 1 ; loan 20, 1), la doi dintre ucenicii Săi, Luca și Cleopa, pe drumul spre Emaus (Luca 24, 13—33), iar seara, in aceeași zi a învierii, Apostolilor care stăteau Închiși in casă , de frica iudeilor, dintre care lipsea Toma zis și Geamănul (loan 20, 19—24). Toți aiți L-au văzut s-au umplut de bucurie și nă ura de religie dejde, au crezut in El și i s-au închinat ei care se îndoiseră (Mat. 28, 17). Toma lipsind, n-a primit mărturia fraților săi, cum că au văzut pe Hristos înviat și nici nu s-a bucurat, ci dimpotrivă și-a exprimat îndoiala, afirmînd expres că nu va crede decit văzând el și pipăind rănile Celui înviat (loan 20, 25). A opta zi după înviere, Mîntuitorul S-a arătat ucenicilor de data aceasta fiind prezent și Apostolul Toma. Primul cuvînt al Mintuitorului, la a Pr. Prof. Dr DUMITRU RADU (Continuare in pag. a IlI-a) îndoială, certitudine VIRGIL MĂGUREANU: „Trebuie grăbit procesul de dezvăluire a dosarelor informatorilor și colaboratorilor fostei securități“ — Domnule director, cu riscul de a vă supăra, dați-mi voie să vă mai citesc cîteva fraze, cele dinspre final, ale articolului d-lui Ion Cristoiu, intitulat Scandalul Măgureanu : „Virgil Măgureanu (...) are onoarea de a citi comunicatul C.F.S.N. din seara zilei de 24 decembrie. Domnia sa ia parte la procesul Ceaușeștilor. Dacă ne gândim la importanța capitală a acestui proces pentru noua echipă vom realiza că domnul Virgil Măgureanu e un personaj de prim rang“. Sau : „Dezvăluirile făcute de Silviu Brucan, Nicolae Miliari și Nicolae Radu au dus în lumină existența unui complot împotriva lui Ceaușescu. Cei trei au arătat, nu dese rînduri, că din partea securității complotul era reprezentat de domnul Virgil Măgureanu“. — încă o dată mă văd nevoit să precizez că acest articol nu este altceva decit o calomnie murdară, care o descalifică total pe autorul său. Despre prezența mea la procesul cuplului Ceaușescu am mai vorbit și în alte rînduri. Am declarat public că rau am avut, prin prezența mea la Tîrgoviște, nici un fel de rol special. Am fost trimis acolo exclusiv în calitate de martor Și m-am comportat ca atare. Dacă m-aș fi comportat altfel sau aș fi avut, cum se insinuează, altfel de atribuții e greu de presupus, de pildă, că Gelu Voican Voiculescu n-ar fi speculat până astăzi momentul respectiv. In ceea ce privește „dezvăluirile“ făcute de domnii Silviu Brucan, Nicolae Militant, Nicolae Radu — avem iarăși de-a face cu o speculație. Cei trei nu puteau să-mi atribuie mie — și, după știința mea nici nu mi-au atribuit — rolul de „re-NICOLAE TONE (Continuare in pag. a IlI-a) Neputincioși în fața hoților O tagmă care a existat din totdeauna, aici și oriunde în lumea asta, o tagmă care, precum căpușă, trăiește negociarea soocietății este tagma hoților. In noua societate românească aflată încă în chinurile facerii, hoții și-au creat rapid propriu, proliferînd ca și drum ciupercile după ploaie. Deruta polițiștilor, reorganizarea aparatului Ministerului de Interne imediat după Revoluție, nemaivorbind de amnistia din ianuarie 1990, au avut ca urmare „obrăznicirea“ fără margini a acestor infractori. Mai oe șleau, hoții și-au cam luat nasul la purtare ! Infracțiunile de spargere a locuințelor, a magazinelor (incit Bucureștiul s-a transformat intr-un oraș cu zăbrele !), furturile din (și de) autoturisme, furturile din buzunare și poșete, o confirmă. Tot așa cum cuvintul „cauțiune“ sau implicarea minorilor fără răspundere penală în furturi de tot felul (împinși in față de „veterani“) sunt din ce în ce mai frecvent intîlnite în dosarele penale. Păgubașii, păgubiți de bunuri, bani și timp, ajung să nu mai aibă Încredere in poliție, procuratură sau judecătorie. Intr-un cuvînt, pentru acești oameni justiția echivalează cu .nimic" ! De-a lungul timpului am,intîlnit tot felul de victime ale hoților, am pătruns în fel de fel de cazuri. Cum poate să mai aibă un om încredere în justiție și cu ce cuvinte să-i liniștești revolta cînd constați că zicala „hoțul c-un păcat, păgubașul cu o mie“ e cît se poate de adevărată ? Dar să detaliem puțin subiectul, pentru a înțelege toată lumea despre ce e vorba. Hoțul X comite mai multe spargeri de magazine. Fură, de regulă, țigări și aparatură elev,tronică, mărfuri ușor vandabile. După un timp, poliția ii prindă mâinile in cătușe, restituie o parte din bunurile găsite (dacă a cazul), iar procuratura trimită dosarul judecătoriei. Păgubașii se transformă în părți vătămate cu drept de despăgubire de către infractor. Numai că oamenii prădați angajează avocați, se prezintă la termene]« de judecată, însă hoțul închis la penitenciar.« lipsește de la apelul Curții ! Motivele sunt multe, obiective sau subiective : ba penitenciarul nu are mașină cu care să aducă infractorul, ba citația nu a ajuns la timp etc. etc. Așa că, după două-trei drumuri la tribunal, după onorariul plătit avocatului, păgubașul înjură SIMONA IONESCO (Continuat* in pag. a lll-a) • POLITICA LA ZI • POLITICA LA ZI • Senatul O CHICHIȚĂ Vor avea care judecătorii Curții Constituționale un regim privilegiat in situația in care vor săvirși o infracțiune . Răspunsul la această întrebare făcut să zăbovească mai înde- a lung dezbaterile la Legea privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale în jurul articolului 43, in formularea căruia redutabilul jurist Mihai Ruva, senator PNL a găsit o... chichiță. Domnia sa dorit să cunoască părerea invațiatorului acestei legi in legătură cu regimul acordat judecătorilor Curții Constituționale, mai precis dacă acesta nu este favorizant iln raport cu regimul senatorilor și deputaților. Textul aflat In discuție sună astfel : .Judecătorii Curții Comerț. odată cu abordarea articolului 45 din Legea pentru alegerea Parlamentului, lucrările Camerei Deputaților s-au opintit in inextricabila problemă a coalițiilor cu privește împărțirea timpilor de antenă cu partidele care merg singure în alegeri. Cum a rezultat din dezbateri, aceasta este, cel puțin în configurația politică actuală, mai complicată decit ar părea la prima vedere. Pățit la alegerile locale, FSN a Încercat, prin amendamentele propuse, să prevină cumularea timpilor de antenă ai partidelor cupronstituționale nu pot fi arestați sau trimiși in judecată penală sau contravențională decit cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaților, al Senatului sau a Președintelui României, după caz, și la cererea procurorului general“. „Nu cumva creăm o supraputere, s-a întrebat senatorul Ruva, arătînd că, în conformitate prevederile art. 69 din Constitutulie înșiși deputații și senatorii pot fi reținuți și supuși percheziției în caz de infracțiune flagrantă, urmând ca temeinicia și eventuala revocare a acestei măsuri să se facă tn Cameră (bineînțeles post-factum). Senatorul Antonie Iorgovan a arătat că o asemenea diferențiese în coaliții. Inițiatorul, dl. Mihai Constantinescu, s-a opus Invocînd o serie de argumente surprinzătoare : o coaliție are un caracter efemer spre deosebire de uniunile de partide care au personalitate juridică, rostul ei este numai de a cîștiga mai multe voturi pentru partidele componente care își păstrează identitatea neștirbită, coaliția neavînd un program politic unitar. Din dorința de a nu lungi discuția, FSN a acceptat o soluție de compromis : în prima fază timpii de antenă vor fi distribuiți In funcție de re de regim nu este prezentă, în spiritul legii și a adus în discuție oportunitatea Introducerii in text a noțiunii de flagrant delict. Senatorul Vasile Moiș, care conducea lucrările, a demonstrat că modificarea textului in acest sens ar crea un regim favorabil judecătorilor Și a propus votarea de principiu a introducerii procedurii flagrante la acest articol. Supusă la vot, această propunere a fost respinsă, întrunind doar 19 adeziuni. decizie Insuficientă pentru a-l satisface pe dL senator Ruva care, așa cum ne-a declarat, iși păstrează pa mai departe rezervele exprimate. EMILIA VASILIU ponderea parlamentară iar in a doua, după criteriul listelor care vor fi confirmate de către birourile electorale de circumscripție pe bază de certificat (propunere Mihai Carp). Intrucît la Intilnarea grupurilor parlamentare care a avut loc In pauză nu s-a formulat nici o soluție privind calendarul alegerilor, dL Victor Boștinaru a cerut, in numele FSN, ca săptămâna viitoare fiecare formațiune să-și precizeze poziția față de data alegerilor și să te lucreze până la finalizarea legii. DOINA DIACOND Camera Deputaților împărțirea timpilor de antenă CARE VA FI ARHITECTURA SCENEI POLITICE ROMÂNEȘTI? oo Dacă dL Radu Câmpieanu a avut, intr-adevăr, intenția să sudeze intr-un cartel electoral P.N.L.-ul alături de fracțiunile conservatoare desprinse din F.S.N., de P.U.N.R. sau P.D.A.R. d-lui Victor Surdu — tenta unor conservatoare imprimată liberalilor de propriul președinte acreditează o asemenea presupunere — atunci astăzi se poate spune că eforturile conjugate ale presei independente și presiunile interne din partid au dejucat-o admirabil. Actualmente, liderul național-liberalilor se vede pus intr-o situație ingrată , intre o „imposibilă întoarcere" in Convenție, care ar echivala cu o rană adâncă autoaplicată amorului propriu . Si o la fel de imposibilă alianță cu forțele politice conservatoare, el va trebui să traverseze singur deșertul. Riscul este enorm. Dar o eventuală reușită i-ar consolida atit poziția în P.N.L., cit și pe scena politică in general. Fiindcă, intli de toate unui învingător i se iartă multe iar aceasta i-ar oferi prilejul să combată prezumția de pact secret încheiat cu Ion Iliescu și să prezinte totul ca pe rezultatul unui calcul atent făcut. La urma urmei, nimeni nu-i poate reproșa unui politician — nici chiar în contextul dificil românesc — că a pus interesele partidului înaintea intereselor opoziției în general ! In orice caz, ca analist politic, dincolo de bilanțul final care-i poate fi favorabil sau nu mă văd silit să constat că desele oscilații și ezitări, bine - învăluit« in hainele retoricii, oscilații și ezitări pe care le-am analizat succint in episodul anterior, fac din personajul politic Radu Câmpeanu, unul puțin credibil. Labilitatea și aplecarea către aranjamente oculte cu profit personal îl indică drept partener nesigur. Așadar, contrar logicii inițiale a jocului, P.N.L.-ul va merge singur in alegerile generale, la nivelul imaginii t,da vitrină". La nivelul „reale“, cele mai multe imaginii locale vor păstra sistemul filiale de alianțe tradițional sub semnul lui Acesta este primul reper al viitoarei arhitecturi, preelectorale a scenei politice. După victoria aripii reformiste în F.S.N., numeroși comentatori și-au pus, pe drept cuvînt, întrebarea dacă este posibilă o rocadă intre P.N.L. și F.S.N. in cadrul Convenției Democratice. Aparent, balanța înclină în favoarea unui răspuns afirmativ. Cercetarea Interviurilor acordate presei de fruntași ai Convenției aproape că nu lasă nici un dubiu | cartelul este închis numai extremiștilor și conservatorilor. Deci, nu și F.S.N.-ului. La rindul său, dl. Petre Roman deși teoretic se delimitează, în egală măsură, de „stînga extremistă" și de „dreapta arhaică“ — această din urmă etichetă înglobind Convenția, ia practică sa „simte cu mult mai apropiat de partidele din Convenția Democratică.“ Deosebirea dintre poziția teoretică și cea practică ale președintelui F.S.N. deși nu tocmai fericită sub aspect moral, dă răspunsul cel mai clar cu privire la o integrare a Frontului în Convenție. In ciuda afișatelor disponibilități bilaterale, o intrare spectaculoasă a F.S.N.-ului este categoria imposibilă. La mijloc se află, ca o barieră de netrecut, electoratul F.S.N.-ului vechi, căruia dL Roman încearcă să-i racoleze voturile. Extrăgindu-i ideea din experiența specialiștilor un marketing politic din Occident voi formula o certitudine : electoratul reacționează greoi și difuz la schimbarea concepției politice a partidelor față de care manifestă afinități... elective. El continuă să voteze, iin virtutea inerției, o siglă îndărătul căreia așază, de multe ori proiecția propriei concepții despre acel partid, concepții imuabile, datorate, parțial, lui în fața asaltului dezinteresuinformațional. DL Roman știe perfect că situația se prezintă astfel și caută din răsputeri să menajeze starea de inerție a segmentului respectiv de electorat. Este o modalitate — oare cit de MARIUS STOIAN (Continuat» tn pag. a ITI-a) Următorul număr al ziarului nostru apare marți, 5 mai, 1992 PILULĂ CONTRA ZIDURIOR Și anul acesta, de 1 Mai, vom merge la iarbă verde, pentru că, oricum, e mai ieftină ! 1 Mai — între adevăr țl de rațiune MOTTO ! „Urlă cerul de urale Steaguri roții filmeta Bluzi, opinci și haine negre / în convoi te-nștruiesc“ (MARȘUL ROMÂNESC DE 1 MAI) Federația Americană a Muncii, reunită la Conferința de la Saint Louis, în decembrie 1886 hotărăște să continue acțiunile pentru generalizarea zilei de muncă de 8 ore, alegând ca fiind semnificativă ziua de 1 Mai — un omagiu adus victimelor muncitorimii, căzute la Chicago, la acea zi a anului 1886. La 1 Mai 1886, pe străzile orașului american mii de manifestanți au ieșit în stradă, la chemarea Federației profesiunilor organizate și a uniunilor muncitorești din S.U.A. și Canada, pentru a impune patronilor revendicarea zilei de lucru de ore. In urma unor ciocniri intrau demonstranți și forțele de poliție, la Chicago au căzut morți și răniți, aceste jertfe ducînd la recunoașterea regimului de lucru de 8 ore pentru peste o jumătate din muncitorimea nordamericană. La primul Congres al Internaționalei a II-a, din iulie 1889, s-a votat o moțiune în care se stipulează că, pentru a se pune de acord acțiunile organizațiilor profesionale din S.U.A. cu cele din Europa, se alegea ca zi comună de luptă 1 Mai 1890, mișcarea muncitorească din România fiind prezentă cu o delegație compusă din 5 membri : dr. Voinov, E. Racoviță, procopiu, A. Seulescu, Mery. Prima manifestație a zilei de 1 Mai, după un program bine stabilit de Cluburile Muncitorești, a avut loc in România în 1890, cea mai importantă acțiune desfășurîndu-se în Capitală. S-a cântat marșul compus la cinstea respectivei zile (text : A. Stegărescu ; muzica : Gr. Teodosiu), muncitorii au demonstrat pe străzi certnd ziua de lucru de 8 ore, apoi au avut loc întruniri publice tn grădina Trocadero și pe dealul Filaretului, care au fost urmate de o frumoasă serbare câmpenească, la tradițiile populare, care mânca învierea naturii sub genericul de „arminden“. Periodicitatea sărbătoririi dia 1 Mai a fost stabilită definitiv la cel de al doilea Congres al Internaționalei socialiste, ținut in august 1891, la Bruxelles, iar la Congresul de la Zilrich, din anul 1893. Se dă o puternică tentă politică acestei aniversări care trebuia să pună capăt deosebirilor de clasă — nici mai mult, nici mai puțin decit prin revoluție socialistă. Partidul Socialist-Democrat al Muncitorilor din România, la Congresul de constituire ținut la sfîrșitul lunii martie 1893, hotărăște, ca manifestația de 1 Mai să aibă loc ca și în celelalte țări, adică pe 18 aprilie stil vechi, iar Consiliul General să tipărească un manifest pentru aceste demonstratii la care să participe toate orga- Prof. PETRE DOGARD (Continuarea pag. a IMm)