Tineretul Liber, decembrie 1993 (Anul 5, nr. 1111-1135)

1993-12-01 / nr. 1111

MIERCURI, 1 DECEMBRIE 1993 NR. 1111 6 pagini 70 lei Fondat în 22 decembrie 1989 Director Ilie Șerbănescu SĂRBĂTOARE­A _ FARA RECONCILIERE R­atarea reconcilierii naționale cu prilejul sărbătoririlor legate de împlinirea a 75 de ani de la înfăptuirea României Mari a fost și va fi comentată în continuare pentru a se înțelege care au fost cauzele care au ratificat acest eșec politic. Procedând fără părtinire într-un asemenea demers putem ajunge la concluzii extrem de productive măcar pentru viitor. Ce s-a întâmplat, de fapt, în urmă cu aproape o lună, președintele României a adunat reprezentanții tuturor partidelor politice parlamentare invitându-i să ia parte la manifestările prilejuite de marele act istoric de la 1 Decembrie 1918 și sugerând deschis că acesta ar putea fi un moment de realizare a consensului și reconcilierii naționale. Premisele păreau într-adevăr favorabile, iar termenul de reconciliere inducea imediat ideea că de fapt forțele politice sunt acum dezbinate, fapt întru totul adevărat. Dacă avem în vedere că la 1 Decembrie 1918 s-a întâmplat un fapt absolut excepțional pentru istoria acestui popor, se poate spune că atunci a fost anul primei concilieri naționale. Făcând în continuare recurs la istorie putem afirma că 1989 a fost de asemenea un an fast pentru România pentru că după aproape 50 de ani de comunism și regim totalitar a venit momentul de dat al Timișoarei. Dar începând din 22 decembrie, după­­amiază, la București acel eveniment excepțional care plasase deja țara într-o lumină extrem de favorabilă în lume a Intrat într-o nebuloasă din care s-a înțeles ulterior că “revoluția a fost furată” sau “confiscată”. Au urmat alte evenimente cu o desfășurare ambiguă (mineriade, Tg. Mureș, niște prime alegeri contestate, apoi restaurația treptată a unor vechi structuri etc.) care au produs o fractură adâncă în sânul societății românești. Pe acest fond de suspiciune amplificat de greșelile unor guvernări în mare parte neconvin­gătoare, disensiunile interne s-au amplificat în loc să se elimine. In felul acesta s-a ratat de fapt și posibilitatea realizării unei reconcilieri naționale profunde și reale care ar fi putut să adune pe toți oamenii acestei țări către același obiectiv: o societate demo­cratică și o economie de piață. A­m evocat nu întâmplător aceste­­­a date pentru a înțelege că, de «l&fapt, apelul președintelui Ion Iliescu de a se realiza o reconciliere națională a reprezentat o simplă figură de stil în contextul în care s-au adunat atâtea dispute nerezolvate, suspiciuni neeliminate, și chiar un anumit grad de Intoleranță, încât simpla prezență la tribună a tuturor liderilor politici să fi însemnat o adevărată reconciliere. Bine, ni se va spune, dar se realiza măcar un început. Este adevărat, dar aici ajungem la cel de-al doilea motiv care a făcut aproape imposibilă această împăcare. Este vorba de faptul că în contextul în care s-au obținut unele succese pe plan extern - în special prin admiterea în Consiliul Europei, și obținerea clauzei din partea SUA - s-a creat (pe drept sau pe nedrept, asta e altă chestiune) impresia că președin­tele vrea ca prin minima reconciliere de la Alba Iulia să culeagă laurii unui adevărat triumf personal. Și atunci partidele din opoziție, cărora, bunăoară, la Viena nu li s-a mai recunoscut contribuția la acest proces, au simțit că nu trebuie să încarce capital politic în căruța altcuiva. Prilejul de a face figură aparte le-a fost astfel oferit de refuzul vizei regelui Mihai. Pentru că dacă anumite parti­de cum ar fi PNȚCD, PAC sau PL’93 și-au manifestat deschis anumite simpatii monarhiste, în schimb partidul dlui Petre Roman (cel care a refuzat cândva, ca prim ministru, vizita regelui la Curtea de Argeș) nu poate fi “învinuit” de asemenea simpatii. Cu toate acestea și PD(FSN) va boicota festivitățile de la Alba lulia. Nu mai vorbim de faptul că refuzul obstinat și contraproductiv în plan politic al Puterii de a nu-i da voie fostului suveran în țară a compromis în parte și manifestările de la București (inclusiv adunarea solemnă a Parla­mentului) și a făcut să avem de fapt mai multe sărbătoriri ale aceleiași zile prin mitingul “paralel” din capitală organizat de Opoziția Așadar reproșurile care le face acum Puterea partidelor din opoziție că b­oicotează sărbătorirea unui act istoric - într-adevăr de o însemnătate excep­țională - și că ar fi de vină pentru neîmplinirea reconcilierii naționale nu trebuie să se facă prin raportare la actul de la 1 Decembrie 1918 (căruia toți îi recunosc însemnătatea), ci la eveni­mentele de după 1989, care precedă momentul actual. Și dacă apele nu se vor limpezi, ideea reconcilierii ne va pluti mult timp în față ca o fata morgana. ȘTEFAN NICOLAE CE FEL DE SĂRBĂTOARE A ZILEI NAȚIONALE NI S-A REZERVAT? • în losc să fie un moment al consensului, concordiei și reconcilierii­ naționale, (înțeleasă însă ca unanimitate de către președintele Iliescu) avem, prin manifestările de 1 Decembrie, un nou exemplu al discordiei, care ar fi putut fi evitată dacă actuala putere ar fi abandonat sechelele unei gândiri învechite.­­ Faptul că sunt două sărbători ale aceleiași zile, nu se datorează unor grade diferite de recunoștință față de momentul istoric pe care îl aniversăm - toate partidele tratează cu egală venerație ziua de 1 Decembrie - ci evenimentelor n­eelucidate și politicii neperformante a guvernanților postdecembriști care au produs o adâncă sciziune, greu conciliabila, în societatea noastră.­­ Păstrându-se pe actuala poziție inflexibila, președintele Iliescu, secundat de locotenenții lui fideli, a amenințat că organizarea unor mar­i­fastări “paralele” la București ar putea stârni contrareacții, dacă ne gândim la avertismentul dlui Verdeț că la 1 decembrie în București “va fi un gol de putere” ne punem întrebarea dacă aceste declarații­­amenințări nu prefigurează un alt scenariu menit să compromită opoziția.­­ Emfaza manifestărilor oficiale de la Alba-Iulia și București tinde să rivalizeze cu binecunoscutele “potemkiniade” ale regimurilor comuniste. Strădania de a acapara capital politic trece înaintea sentimentelor de autentică pioșenie față de istoria noastră și de grija de a nu ofensa un întreg popor sărăcit și umilit. Președintele trebuie să decidă! Starea de criză este proprie întregii lumi. Comunic,­tatea Europeană se îndreaptă spre cifra de 21 mili­oane de șomeri. Se constată că această criză a lumii moderne, economică în primul rând, nu își găsește so­luția nici în socialismul care practicat de țările Euro­pei de Est a făcut ravagii, nici în capitalismul de tip sud-american sau, african. Tendințele neo-liberale ce conduc spre un individualism acerb agravează criza, în acest angrenaj al crizei mondiale. România își con­sumă propria-i criză economică dublată de cea poli­tică, agravându-și situația prin lipsa unor structuri de putere și decizie democratice. Faptul că în ultimele luni s-au făcut auzite protestele diferitelor forțe poli­tice și sociale, toate având ca motiv, preasta gestionare a națiunii de către actuala Putere aleasă, este un fapt care trebuie să dea de gândit în primul rând celor contestate. Acceptând ideea bunelor lor intenții, mult discutatul consens național, necesar ,cu adevărat, tre­buie sa pornească de la acceptarea unui dialog parte­­­ner­al și nu de la decizii restrictive, dictatoriale, ale uneia sau a alteia din părți. Dacă până acum relațiile dintre­­ Putere și Opoziție au avut o oarecare bonomie și Seninătate, lăsând mereu speranța unei­ posibile în­țelegeri acestea s-au deteriorat brusc deodată cu ma­sivele contestări ale Puterii de către Partenerul So­cial. Sindicatele s-au dovedi­it, dincolo de dezbinările și luptele lor intestine, de acuzațiile ce și le aduc re­ciproc, mult mai decise decât Opoziția. Spre deosebire de Opoziție, Sindicatele,, au în spate forța populației salariale și nu doar o parte din electorat. Degradarea nivelului de trai a fost un proces continuu în ultimul an de zile, dar Opoziția nu a ieșit din umbra „comu­nicatelor taxate“ decât în momentul în care furia sin­dicală a oferit oportunitatea unei schimbări. în ultimă instanță, soluția unui guvern de coaliție este accesul spre Putere al Opoziției care nu și-a câștigat electo­ral acest drept. Datorită acestui context. Sindicatele sunt acuzate atât , de către Guvern cât și de Opoziție, de imixtitudine în politică și li se reamintește limi­tele acțiunii lor într-un stat democratic. Ceea ce nu se recunoaște însă este faptul că România nu funcțio­nează ca un stat de drept și că avem nu numai o „democrație originală“, cu tendințe din ce în ce mai frecvente de a se transforma într-o dictatură ci și un sindicalism original. Putem blama Sindicatele numai în măsura­ în care­ Puterea ar fi transformat dialogul social într-o realise, ar fi urmărit cu sfințenie Le­gea și aplicarea e­ă*nu ar fi tolerat corupția, nu ar fi urmărit „restaurația“. Respectând un statut de recti­tudine morală. Puterea ar fi avut dreptul de a cere Sindicatelor să-și ocupe locul lor, ba chiar mai mult, ar fi avut dreptul de a cere populației, pe față, „curbe de sacrificiu“ pentru dezamorsarea impasului econo­mic. Interesul național a fost jucat doar în context internaționalist, iar pe plan intern s-a transformat în­tr-o lozincă populistă. Săvârșind aceste greșeli Pu­terea actuală este amenințată, chiar dacă nu va avea loc o detronare violentă a ei, și această amenințare se va traduce printr-o participare tot mai scăzută a popu­lației la comenzile sociale. Dacă această perspectivă pare a fi un vis frumos pentru nostalgicii „raiului ro­șu“, căci favorizează autoritarismul partidului de gu­vernământ, pentru viitorul țării însă este un pericol comparabil cu cel în care am trăit ultimii 45 de ani. Speranța nu poate veni decât de la o uniune națio­nală prin consens și nu prin constrângere, în pofida tuturor reproșurilor care i se fac. Președintele este sin­gurul om politic care poate să realizeze acest lucru, cu condiția de a se gândi mai rar la ..prieteni“ și mai des la popor. Mai presus de orice, rămâne sentimen­tul național pe care sincer, nu il punem la îndoială. LIANA BULIGAN „Unirea, națiunea a făcut-o!“ „Unirea este fapta națiunii române și nimeni nu și-o poate înseși. Dumnezeu ne-a dat-o, vom ști a o conserva, și vai de aceia care ar îndrăz­ni să se atingă de dănșii“, spunea Ion..Chica referindu-se la visul de aur al românilor. O frumoasă inițiativă pentru punctarea acestui moment de mare sărbătoare a românilor de pretutindeni a avut Direcția de Cultură din MI care a editat — în condiții grafice deosebite — cu sprijinul Muzeu­lui Național de Istorie și Direcția Generală a Arhivelor Statului — o broșu­ră intitulată mai mult decât sugestiv : UNIREA CEA MARE A ROMANI­LOR ( Harta României Mari restituie chipul­ întreg al țării. (CRISTINA DANA SOPRONIE) Astăzi la București, mitingul Convenției Democratice în scopul organizării festivității de comemorare a Zilei Naționale, Convenția Democratică a numit un comitet de organizare a mitingului de la 1 Decembrie aic­­i din București. Mitingul se va desfășura cu în­cepere de la ora 13.00, în Piața Revoluției. Sosirea demonstranților se va face pe patru coloane, care vor porni în jurul orelor 12,15 mi­nute din Piața Rosetti (sectoarele 2 și 3), Piața Operei (sectorul 6), Piața Operetei (sectoarele 4 și 5) și Piața Victoriei (sectorul 1). Mitin­gul se va încheia la orele 15.00. O ALTĂ STEA A MUZICII SE STINGE PREMATUR Ioan Luchian Mihalea a fost asasinat Cunoscutul interpret și compozitor loan Luchian Mihalea a fost găsit, în cursul dimineții de ieri, în locu­ința sa, decedat în condiții suspecte. Poliția a fost alertată în jurul orelor 11.00 de către vecinii acestuia, fiind urmată de Procuratură și medicul legist. Corpul neînsuflețit al îndrăgi­tului cântăreț a fost găsit aproape gol, prezentând urme accentuate de lovituri în regiunea feței, plin de sânge, moartea survenind, se pare, în urma ștrangulării cu cablul de antenă. De asemenea, tumefacțiile duc la presupunerea că victima ar fi fost lovită violent cu capul de ceva tare. In momentul respectiv, soția și copilul interpretului se aflau la Pi­tești. Deși investigațiile sunt încă în stadiu incipient, se conturează tot mai clar ideea unei crime bestiale, posibil chiar pasională, după măr­turisirea pe care ne-a făcut-o unul din lucrătorii Poliției, fiind vorba de „...o treabă foarte urâtă ”. Ca o a­­marâ ironie a soartei, menționăm faptul că, în urmă cu ani, Ioan Lu­chian Mihalea a cântat în duet cu la fel de îndrăgita interpretă Mi­­haela Runceanu, la rândul ei vic­timă a unei crime oripilante. CRISTINA SOPRONIE BOGDAN IACOB fr^^^A»e2ISSIS*STMBi22än­2 SS5 SSS5 SSS*2*S5S522Si5i fUcmai litte fiedw dummmm GIPA Center BUCUREȘTI, CALEA DOROBANȚI 11*1 ‘TEL 01-312 99 83; FAX 01-312 75 69

Next