Tineretul Liber, februarie 1994 (Anul 6, nr. 1160-1183)

1994-02-01 / nr. 1160

MARȚI, 1 FEBRUARIE 1994 NR. 1 160­8 pagini 100 lei Fondat în 22 decembrie 1989 Director Ilie Șerbănescu Ne paște izolarea! A­stăzi urmează să se deschidă sesiunile celor două camere ale Parlamentului. Cel puțin într-o primă fază, agenda acestora va fi dominată de Memorandumul cu FMI. De peste șase luni. Acordul cu FMI este capăt de afiș in viața politică a țării. Pentru că încheierea acestuia înseamnă să se supună „da" sau „nu" unei reforme reale spre economia de piață, pe care instituția de la Washington o cere în schimbul aranjamentului de cre­dit ce joacă și rolul unui gir pentru accesul României pe piețele finan­ciare internaționale. Problema este că o asemenea reformă nu pare do­rită de cei mai mulți aflați acum la putere și, prin implicație, în discu­­ție n-a fost și nu este numai soarta reformei, ci și configurația politică a guvernării. Dilema economică - ori reformă ori izolare internaționa­lă - se traduce politic pentru arcul de stânga de la putere , ori păstra­rea intactă a pârghiilor de decizie dar în condițiile izolării internațio­nale, ori partajarea guvernării cu Opoziția pentru a împărți responsa­bilitățile în implementarea indispen­sabilei dar dureroasei reforme. Puterea de stânga nu s­a decis nici până acum, încercând aceleași interminabile și contraproductive tertipuri care urmăresc menținerea integrală a pârghiilor de decizie, iar, prin jumătățile de măsură pe ca­lea reformei, păcălirea FMI pentru deschiderea creditării. Aceleași aceleași tertipuri, cu toate că bilan­și­tul lor este complet dezastruos : pa­ralizarea reformei, blocarea finan­țării externe, accentuarea condiți­ilor care riscă să ducă la o distruc­tivă izolare economică a țării. R­esponsabili ai Puterii s-au an­gajat de câteva zile într-o campanie de mediatizare a Acordului cu FMI, care să justifice în ochii oamenilor aprobarea sa în parlament. O aprobare care este proiectată a interveni ca și pe ușa din dos, printr-o simplă declarație de susținere în parlament care are un caracter angajant mai mult for­mal. Este desigur însă greu pentru arcul de stânge, care a tunat și ful­gerat împotriva FMI că subjugă țara, să ceară electoratului său a­­plauze pentru că acceptă condițio­nările „jandarmului financiar mon­dial1". Electoratul de stânga nu are însă de ce să fie „îngrijorat“. Pur și simplu pentru că șansele de a se și apl­ca ceea ce este prevăzut în A­­cordul cu FMI, chiar dacă acesta va fi aprobat, sunt minime. Programul economic prevăzut in Acordul cu FMI este de o asemenea natură în­cât implică o constrângere teribilă : trebuie realizat integral, în conținut și în timp. Și deci, pentru reușită, nu este suficientă doar voința politică. Fur­damnetala devine capacitatea de aplicare. Voința politică este clar cea­­ care a lipsit cu desăvârșire până acum pe calea reformei. Ea a a­­vut în principal determinări ideo­logice (încrâncenarea în menține­rea structurilor comuniste) și, în parte, o preocupare de înțeles, dar prost înțeleasă, pentru „consecințele sociale“. Blocarea din aceste moti­ve a reformei a dus într-o fundătu­ră, a cărei unică ieșire este întoar­cerea acesteia tot către dar, din păcate, la costuri reformă, econo­mice și sociale mai mari. Capacita­tea de aplicare a reformei consti­tuie o mare problemă. Puterea și-a subminat această capacitate îm­pânzind executivul și eșaloanele 2 și 3 ale administrației centrale cu oameni puși pe ttocarea reformei. „Fizic", ca să spurcam așa, este im­posibilă întreprinderea reformei cu actualul executiv și structurile pre­zente ale angrenajului de guverna­re. Și ,oricum, fără simțământul că s-a schimbat ceva politic­­ pe care îl poate da numai un guvern­ de coaliție cu participarea opoziției și nicidecum un guvern de tipul celui actual chiar dacă subit convertit la reformă - angrenajul respectiv nu va face decât să înmormânteze re­forma și în cazul în care ar apărea voința politică inexistentă până acum. ILIE ȘERBĂNESCU Pentru perspectivele economiei, deși a aranjat financiar încetarea grevei minerilor, stânga a Început anul cu stângul . Indiferent dacă special provocată, abil stimulată sau doar tolerată, greva minerilor din exploatările de suprafață a venit mănușă guvernului și arcului de stânga susținător al acestuia, întrucât cu invocarea evitării unui dezastru în sistemul energetic național i-a furnizat motivația de a face ceea ce numeroși din acest arc al stângii doresc, dar ceea ce caută să înlăture Memorandumul cu FMI, ceea ce este împotriva reformei spre o economie de piață și ceea ce, de fapt, anihilează orice șansă de competitivitate a economiei românești: subvenționarea, prin nu contează ce mijloace, a industriilor falimentare.­­ Un credit bancar a fost deschis unor întreprinderi falimentare care, pro­ducând pe stoc, fără piață, n-aveau de unde să-și plătească energia livrată de RENEL, acesta transferând banii către Regia Minieră din Tîrgu Jiu. Banca creditoare n-are evident cum a-și recupera banii. Golul îi va fi acoperit de Banca Națională, care, nici ea neavând bani din senin, va mai face o nouă emisiune monetară. Și apoi să ne mirăm că este inflație?! • A fost vorba doar de câteva zeci de miliarde lei. Dar, potrivit chiar ziarului guvernamental “Vocea României”, 4 200 miliarde lei așteaptă să fie “rezolvați”. Suma reprezintă ansamblul plăților neefectuate între întreprinderi de stat. I se spune “blocaj financiar”. Dar constituie de fapt costul continuării activității în industriile falimentare, care, reimpulsionată în 1993 prin ceea ce guvernul a numit “redresarea eco­nomiei”, s-a concretizat în mărirea producției pe stoc, fără piață și deci fără perspective de plată. Dacă acest “blocaj” de ansamblu va fi “soluționat” la fel precum cel din relația RENEL - Industria Minieră poate oricine să-și dea seama ce inflație ne așteaptă în 1994! Oricum nu cea de 75% proiectată de guvern și de programul anti-criză al PDSR, care pare desprinsă din basmele pentru copii. •v ­EUROPEI AM SCRÂNTIT-O RĂU! LA CONSILIUL Au mai rămas mai puțin de două luni până la momentul în care la sfârșitul lunii martie vor sosi în România din­ König și Jensen, raportorii despre România la Consiliul Europei. Domniile lor, așa cum bine se știe, se vor afla aici nu în scopuri turistice, în pofida frumuseții renumit­e a plaiurilor carpatine, ci pentru a constata în ce măsură la expirarea primelor 6 luni de la admi­terea României în C.E. ne-am respectat angaja­mentele. Din nefericire, la această oră devine tot mai limpede (și mai dramatic, tottodată) fap­tul că sunt mari șanse ca raportul distinșilor demnitari către forul amintit sâ nu conțină de­cât cel mult două cuvinte .­ „Aproape nimic". Pentru ca într-adevăr, așa cum penibil s-a bâl­bâit și­ a încercat sâ explice la Bruxelles condu­cătorul delegației române, senatorul PDSR dl. Florin Botică, guvernul, sau hai să zicem mai bine Puterea, pentru a lărgi aria culpabilității, nu a făcut din septembrie până în prezent mai nimic demn de a intra în atenția C.E. Așa cum bine au anticipat la vremea respectivă unii ana­liști politici în presa română, între a face sau a declara cinstit, din start, ca nu face. Puterea a preferat principiul „zicem ca ei și facem ca noi, p'ormă mai vedem". Momentul adevărului s-a a­­propiat și e greu de crezut că mare lucru se va mai putea realiza în aceste două luni care au mai rămas, în pofida promisiunilor președintelui dl. Iliescu făcute înainte de plecarea la Bruxelles a delegației române că va lua măsuri să se urgente­ze lucrurile. Rămâne de văzut doar... ce măsuri va lua în consecință C.E. în ce ne privește, pentru că e firesc, după faptă și răsplată... România riscă, e drept, în cel mai nefericit caz, sâ părăsească înaltul organism european în modul cel mai ru­șinos, la numai câteva luni de la chinuita și mult dorita admitere pentru simplul fapt ca guvernul nu și-a făcut temele, motivând în schimb ca și-a uitat caietul acasă. Nu trebuie omis de asemenea expirarea în luna a­prilie a mandatului dnei Catherine Lalumiere de secretar general al C.E. care să ne amintim a fost o susținătoare a României în privința admi­terii, șansele de obținere a unui nou mandat fiind destul de reduse, din câte se pare și nu se știe cu ce ochi ne va privi succesorul domniei sale. Re­cent întors de la Bruxelles, senatorul PNȚCD, dl. Valentin Gabrielescu, mărturisește cu amărăciu­ne ca, pentru a nu fi nevoit sâ mintă, sau să prezinte realitatea nu tocmai roz bombon a pro­greselor țârii noastre, a preferat sâ nu ia deloc cuvântul în cadrul ultimei sesiuni. Ceea ce nu va mai face cu siguranță, după cum a declarat, la următoarea sesiune, când, cu părere de rău, du­pă cum s­a exprimat domnia sa, va spune ade­vărul indiferent cât de sumbru s-ar prezenta a­­cesta. „Cestiunea arzătoare însă este, dacă ace­leași scuze pe care delegația română la Bru­xelles le-a mârâit printre dinți, întorcându-se spășit â cu coada intre picioare și aștep­tând avertismentele ori sancțiunile ce nu vor întârzia sa apară peste două luni, le va putea oferi și Puterea națiunii, ca explicație a eșecu­lui, privind-o în ochi în direct și la o oră de vârf? BOGDAN TIBERIU IACOB Adrian Păunescu declară: ..Cu păcăleli nu mai merge, ne facem de râs!“ Participând la sesiunea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute la Strasbourg, senatorul Adri­an Păunescu a declarat : „Delegația română a început sa participe la normalitatea acestei Adunări Par­lamentare, deci sâ gustăm mai cu seamă din acel amar de fiecare zi... Am vorbit împotriva amăgirilor de toate felu­rile la care au fost supuse prin toa­te mijloacele, anterior anului 1990 țările din estul Europei , am subli­niat nevoia noastră de tehnologie, inclusiv de o tehnologie a speran­ței , de nevoia de cooperare reală și nu de acceptarea colonizării. în general cuvântul meu a avut un mare impact, deși nu neapărat po­zitiv. La o întâlnire general al CE, d-na C, cu secretarul un membru al delegației Lalumiere, române i-a spus ca ar fi bine ca poporul român sâ-și schimbe mentalitatea, sâ obțină o mentalitate europeană; sigur, este îmbietor. Mai ales plan verbal. Eu cred ca nu este ca­­n rect sâ considerăm Europa o enti­tate care nu ne cuprinde ; de aceea am pledat ca mentalitatea euro­peană să fie considerată mentali­tatea tuturor europenilor.­. A mai fost în discuție și problema unei scrieri obiective a istoriei Europei, ceea ce-i destul de greu după opi­nia mea­.. Așteptăm următoarele trei luni pentru a pune în acord le­gislația românească și unele dintre realitățile noastre cu cerințele CE, care ar trebui luate urgent în se­rios. Trebuie sa ne arătăm preocu­parea reală pentru a fi de acord cu unele standarde pe care le team în clipa în care am intrat.Cu păcăleli nu mai merge, ne facem de râs. Am putea spune clar ca problema homosexualilor nu cores­punde unui anumit standard moral al poporului român, așa cum o în­țeleg ei. Dacă vom mai umbla cu păcăleli, ni se va pune la îndo­ala participarea efectivă la Consiliul Europei !" CRISTINA SOFRONIE SIMPTOMUL GRUZIN în cursul zilei de joi președintele Rusiei, Boris Elțîn, urmează să se deplaseze la Tbilisi pentru a semna un prin tratat cu Gruzia, reprezentată președintele Eduard Șevard­­nadze. Cazul n-ar avea poate nimic neobișnuit în sine dacă n-ar fi oa­recum exponențial în evenimentelor ce au loc în contextul statele din fosta URSS. Gruzia a fost, încă înainte de destrămarea imperiu sovietic, o republica fostului mai insubordonată față de centru, sen­timentele naționale exprimându-se cu mai multă vigoare. Pe acest fi­lon puternic s-a bazat și fostul pre­ședinte Gamsahjrdia în momentul în care a fost ales în fruntea țării. Numai ca, la foarte scurtă vreme, în locul său a venit fostul ministru de externe al URSS, Eduard Șevard­­nadze, care o vreme a fost șeful KGB din Gruzia. Deoarece și el­­ a încercat sa valorifice politic națio­nalismul gruzin, neacceptând ca țara sa sa facă parte din CSI, au apărut ca din senin conflictele cu Osetia de Sud și cu Abhazia, și în plus luptele cu foștii partizani ai lui Gamsahurdia. Când lucrurile pă­reau să ia o întorsătură foarte proastă atât pentru Gruzia cât și pentru Șevardnadze, acesta - deși se bucurase de un oarecare sprijin din partea Occidentului - a înțeles ca pentru a scăpa din strânsoare trebuie sâ accepte jocul Moscovei. Și astfel anunțându-și intenția de a adera la CSI, celelalte dificultăți și conflicte au dispărut ori s-au dimi­nuat sensibil. Iar acum s-a ajuns și la semnarea unui tratat cu Mos­cova. Același scenariu, cu variante lo­cale, se înțelege, este pe cale sâ se aplice și în alte țâri din actualul CSI. Pentru Moldova, ca sâ nu iasă din orbita Moscovei (dacă ar fi avut această intenție) s-a pus la cale povestea tragică din Transnis­­tria ; în Belarus un președinte re­formist, Sușkevici, și care vroia ca țara sa sa iasă din zona rublei și în general dorea un grad mai mare de independență față de Moscova, a fost mazilit; țările baltice sunt ți­nute sub presiune cu problema mi­norității ruse și cu aprovizonarea cu energie, în timp ce aproape toate celelalte republici ex­sovietice au înțeles că sunt sortite să facă parte din zona „intereselor vitale" ale Moscovei (expresia aparține, cum se știe, m­inistrului rus de externe, Kozîrev). Și aceasta pentru ca Oc­cidentul, grijuliu doar cu propria securitate șî stabilitate, i-a Rusiei, care poate sa dispună cedat de propria sferă de influență. Și astfel exemplul gr’Uz­ nu va prolifera, iar CSI va deveni ce a fost URSS și poa­te mai mult decât atât. ȘTEFAN NICOLAE Știrea M­iei Deocamdată Opoziția, fara poziție în privința Memorandumului cu FMI! Potrivit Agenției AM­PRESS, liderii Convenției Democratice și ai PD(FSN) ar fi dezbătut săptămâna trecută stra­tegia pe care urmează să o adopte în raport cu poziția partidului de guver­­nământ, care încearcă să evite discu­tarea deschisă de către Parlament Memorandumului încheiat între execu­a­tiv și FMI. Cele trei variante de pro­test au fost: moțiune simplă, moțiune de cenzură la adresa guvernului sau, pur și simplu, părăsirea sălii de ședințe urmată de înaintarea unui document, motivație către FMI, întrucât două variante au fost apreciate primele nerealiste în actuala configurație drept par­lamentară, s-ar fi optat pentru cea de a treia soluție. Inițiativa PDSR se da­­torește dorin­ei de ,,protejare“ a aliați­lor săi tradiționali, PRM și PSM, care ar fi nevoiți să voteze favorabil în ca­zul dezbaterilor în parlament a Memo­randumului, ceea ce ar determina o scădere evidentă a popularității aces­tora în rândul propriului electorat. Pre­cizăm că proiectul de buget pentru 1994 și legea privind veniturile bugetare pe 1994 care ar fi trebuit să însoțească textul Memorandumului nu au fost încă elaborate, deși termenul limită era luna noiembrie 1993. Această poziție nu este însă conformă cu declarația dlui Radu Vasile, purtător de cuvânt al PNȚCD, care deși nu este de acord cu o simplă declarație, susține că, până la urmă, to­tuși, Opoziția va vota Memorandumul cu FMI. %t{Uc mi íiM {MŰM' dmmmM GEPA Center BUCUREȘTI, CALEA DOROBANȚ 1111 •TEL. 01-312 99 83; FAX 01-312 75 69

Next