Transilvania, 1923 (Anul 54, nr. 1-12)
1923-01-01 / nr. 1-2
TRANSILVANIA Anul LIV. lan.—Febr. 1923. Nr. 1—2. La 28 Noemvrie 1922 s’a stins, de boală şi bătrâneţe, ca vicar al bisericii româneşti unite cu Roma, în Sătmarul frumoaselor noastre lupte naţionale, la vârsta de 70 de ani, părintele Dr. Vasilie Lucaciu, «leul dela Şişeşti», cum li zicea toată suflarea românească. A fost ceva de o măreţie epică în vieaţa acestui om providenţial. După terminarea studiilor în şcoalele secundare ungureşti, tnde ce a avut să rabde şi să înghită ştiu numai cei ce au cercetat aceste şcoale, Lucaciu a văzut că aproape toate carierele vieţii publice sunt închise în statul maghiar pentru tineri români, ca el, de aceea a îmbrăţişat cu toată căldura sufletului său cariera preoţească, singura carieră liberă şi în care putea fi cu adevărat folositor neamului său. A avut fericirea să fie trimis de episcopul Vancea al Gherlei la studii teologice mai înalte în Romna, unde la priveliştea măreţelor monumente ale păgânismului antic şi ale creştinismului pururia nou s’a format sufletul său de Român şi de creştin adevărat de o superioară armonie. De aici a adus el minunata lozincă a vieţii sale: «A săvârşi şi a pătimi lucruri mari este dat Romanilor!» (Et agere et pati fortia Romanorum est!) Şi aşa i-a fost dat şi lui Intâiu să pătimiască multe pentru neam şi lege, pentru ca apoi, deplin purificat prin suferinţe şi martiriu fără seamăn în istoria noastră contemporană, şi, îm