Transilvania, 1923 (Anul 54, nr. 1-12)

1923-01-01 / nr. 1-2

i prejmuit cu toată aureola acestui martiriu, să fie cel mai chemat a săvârşi fapte mari. Cine nu cunoaşte luptele ce le-a purtat el ca tânăr pro­fesor de religiune şi de limba română la liceul de stat din Satmar? Dacă ar fi fost un simplu parvenit, un oportunist târ­goveţ, fără principii, n’ar fi cutezat să sfideze, aşa cum a sfidat el, puterea statului unguresc, fiindcă trebuia să ştie foarte bine ce îl aşteaptă (concediare din post, pe urmă temniţă). Dar el a fost plămădit din aluatul rar al martirilor şi eroilor, cari nu se tem de lupte, ci se simt în ele ca în elementul lor. De aceea a avut curajul — pe acelea vremuri în adevăr extraordinar! — de a primi sarcina cea mai grea şi mai odioasă ce se putea închipui în fostul stat unguresc, aceea de secretar general al partidului naţional român şi de a se expune el, om sărac, cu familie număroasă, tuturor loviturilor straşnice ale pu­ternicilor zilei. Cine nu va fi mişcat şi astăzi până la lacrimi recetind gazetele noastre de acum sunt 30 de ani despre bărbăţia cu care s’a purtat părintele Lucaciu în faţa tribunalului din Cluj, când cu vestitul proces al «memorandului» în Maiu 1894? Reţinem din una din gazetele noastre de atunci următoa­rele momente. La întrebarea procurorului de stat, dacă pri­meşte tălmaciu sau nu: «Dr. Vasilie Lucaciu: Nu primesc tălmaciu! Dacă-i vorba să apăr patria, merg în persoană, nu prin tălmaciu; dacă e să plătesc darea, o plătesc din punga mea, nu prin tălmaciu. Dregătorii sunt pentru noi şi nu noi pentru dregători, de aceea cer ca dregătorii să ne priceapă deadreptul şi nu prin tălmaciu„ Tălmaciul spune ungureşte ce a zis Lucaciu în româneşte. Acesta arată că traducerea e rea. Preşedintele spune prin tăl­maciu că e în folosul acusatului să vorbiască ungureşte sau să primiască tălmaciu. Dr. Lucaciu: Forţei mă supun, dar dreptul naţiunii mele este mai scump decât folosul meu, decât vieaţa mea. Răspunde apoi la întrebări, spunând că e născut în Apa de 42 de ani, e gr.-cat., paroh în Şişeşti, are 4 copii». (Vezi «Foaia Poporului», Sibiiu, a. 11, Nr. 17 din 8/20 Maiu 1894, pag. 198). Pentrucă s’a purtat aşa cum s’a purtat, el a fost mai greu osândit decât toţi cei 25 de inşi acusaţi în procesul «memo­randului», anume la 5 ani de temniţă.

Next