Tribuna, ianuarie 1904 (Anul 8, nr. 1-24)
1904-01-15 / nr. 13
Pag. 2, chiar în şcoalele de noi susţinute, lovitură cum nimeni, nici cel mai exaltat kossuthist n’a visat să-i dea. Tisza, hotărît, stă rău. De la Viena nu poate aduce concesii cari să mulţumească ceata Zoltanilor. Preţul stării lui la putere ar fi se fim noi, naţionalităţile. Fie! Vom suporta noi şi asta. Românul, se ştie asta mai ales la Viena, e soldat bun, răbdător, unde-l pui să apere moare, dar nu-şi părăseşte locul. Nici noi nu vom capitula, ci mânaţi spre o politică de defensivă, ne vom apăra ca bărbaţi şi ca Români. Şi cât e negru sub unghie nu vom ceda din ce este legal şi dreptul nostru. Noi pace am vrea şi bunăvoire. Dacă guvernul vrea să ne certe însă cu luptă, ne vom apăra Din sinul tinerime! române. — Articol primit dela un tiner universitar. — II. In alt loc notariul comunal e o plagă pe spatele bietului ţăran, inteliginţa română ţine f.jour fixun , de unde notarul nu lipseşte, pentru că e cult, om social. Aşa ? Foarte bine. Poporul supt până la măduvă, batjocorit îşi perde încrederea în conducătorii săi — face ce fac şi ei şi astfel devine linguşitor, mincinos, fără să fie în conştiinţa cuvîntuluî dat. . . Dar, să vedem, nu cumva, se poate totuşi ajuta. Cine să lucre ? Cu toţii, mic şi mare, sărac şi bogat, cu cuvîntul, cu condeiul, şi cu fapta. Şi fapta este unica scăpare. Fă bine poporului şi atunci îi câşigă încrederea. Binele acesta, să fie înţeles de popor, să fie în conformitate cu nevoile sale speciale şi locale. Drept aceia, ca să revin la intenţiunea mea adevărată, tinerimea română, fie universitară, ori teologi-pedagogî, are un foarte important rol. Dânsa în unire, împrăşchiată după ţinuturi, poate să facă minuni. Da, minuni. Nu voesc să servesc cu date statistice, dar, vă mărturisesc, că în decurs de câţiva ani poporul român e una, un zid puternic de care se toceşte ascuţişul asupritorilor. Să ne închipuim 300 de tineri români, să împărţim ţinuturile românilor iarăşi în 300, mai departe să luăm numărul poporului român numai de 300.000, (să fiu scuzat... anume am luat aşa de puţin, ca să facem socoata aproximativă). Pe un ţinut ar veni 10.000 locuitori. Astfel un tinăr român din sînul celor 300 cu dragoste românească ar avea datorinţa să studieze nevoile la 10.000 de români, la 10 sate. Să nu fim idealişti! E posibil — sau nu? Şi cum ar putea acest tinăr să se achite de datorinţa sa? Foarte uşor! El ar jertfi pentru fieştecare sat o săptămână, pentru tot 10 săptămâni. Ar obiecţiona cineva, că — bine, frate — tinerimea română e săracă, n’are parale. Gazda mi-a dat odaia şi patul lui. Toma s’a culcat cu mine, pe pământ. Un ospăț bogat pe care l’am terminat cu o plăcintă gustoasă de trandafiri, a încoronat sfârșitul acestei zile plăcute. După aceea, cum eram amețit de mirosul pătrunzător al trandafirilor, ce l’am inspirat o zi întreagă, m'am dus să mă culc până la revărsatul zorilor. Pe la cinci, ne scularăm cu toţii, în sgomotul cornului. Mi-am luat rămas bun de la gazdă şi am plecat în mijlocul uralelor de recunoştinţă pentru onoarea ce le-am făcut-o. Trei zile încheiate după aceea, am străbătut drumul înflorit, răpit de frumuseţea tabloului ce se înfăţişa naintea ochilor mei, dară o durere de cap puternică nu-mi dădu răgaz să mă bucur în tihnă de priveliştea aceasta fermecătoare. Să vedem şi în aceasta obiecţie cât ar cheltui un atare apostol al românismului. In fieştecare sat este un preot român, ori dascăl, ori fruntaşi cu dragoste românească. Nu e posibil oare, ca tinerul acesta să fie panele unuia dintre aceştia? Poate călătoria să consume ceva. Dreptate pentru 10 sate, 20 floreni. Pentru 300 de tineri 6000 de floreni. Cei competenţi să-şi însemne cifrele. Să mai zicem, că bietul tinăr se află în vreun centru oarecare şi de-acolo are să călătoriască în provincie. Să luăm maxima sumă de 12 fiorini pentru unul, pentru 300 ar veni 3600. Cheltuelile totale ar face 9600 floreni, dar pe cap 32 de fiorini. Şi acum, să pun întrebarea la tinerimea română : Nu cheltueşte dînsa pe fleacuri, distracţii etc. pe an 32 fiorini ? Astfel după acest mic tablou am ajunge la următorul lucru: Tinerimea română ar studia nevoile locale ale poporului român, referinţele, puterile sănătoase, cele cari se pot îndrepta şi în fine conform judecăţii neînfluinţate, obiective ar expune reflexiile sale şi ar formula propunerile necesare. In chipul acesta, naţionaliştii noştri advocaţi, medici, directori de bănci, preoţi, dascăli, bogătani — capabili ar simţi datorinţa, de a sări întru ajutor, de a face bine poporului, de a-i câştiga încrederea şi avend aceasta încredere — de a începe adevărata mişcare politică conform legilor statului — conform legilor naturale Las, că toate acestea lucruri s’ar putea îndeplini de cătră aşa zisa „bătrânime —dar, ca să fim odată drepţi: pizma, ura, vrajba, egoismul, simţul de clică — patriotismul, apatia, toate, toate sunt aşa de înrădăcinate, încât cu greu, foarte cu greu ar fi în stare generaţia presentă de luptători — se fie aşa, precum pretinde marea causă românească.— Ştiu, sunt convins, că nu suntem dedaţi a avea îndrăzneală, să păşim cu rugina pe faţă. Dar, se mi se ierte — a trecut timpul —lasâ-mă să te las“. Astăzi nu mai avem dreptul, să ne batem pieptul, să strigăm din gura mare frase goale şi deşerte. Astăzi mic, cu mare — o datorinţâ avem . . . datorinţa faptei. In fine, ca să termin, mă adresez tinerime! române. Tineri români! De aveţi în sufletul Vostru curat văpaia dragostei de neam, — atunci cată timpul — ajuns, ca să dovediţi capabilitatea de a munci pentru binele neamului românesc. Să nu vă înspăimântaţi, ceea ce veţi face e legal, just şi sublim. Deci în unire la muncă ! Aşa să ne ajute Dumnezeu ! Viena, la 20 ianuarie 1904. Palpeta. Fieştecare sat locuit de români îşi are nevoile speciale ; datorinţa noastră e, ca să le studiem. De exemplu în satul cutare poporul are puţin păment. Şi bieţii se năcăjesc, bătând uşile puternicilor zilei, să aibe îndurare, să le dee păment pe bani, nu pe fleacuri, înzadar ! Nime nu-i ascultă, nime nu se îndură. ... Cheltuesc sărmanii pentru rugări, pentru deputaţii o sumedenie de bani! Unde sunteţi advocaţi români să le săriţi întru ajutor, să-i luminaţi şi să le duceţi causa la isbândă? In alt sat , comerciantul român, găzduind din belşugul bucatelor şi beuturilor pe solgăbireu, pe fibireu, pe advocaţi, pe inginer, pe medicul cercual, — e atotputernic la ţărani, la biserică, la şcoală, la comună , cum doreşte dînsul, cum doresc domniile — aşa se şi întîmplă — pe când bietul popă atât ca vază cât şi ca autoritate e încolăcit în casă, şi scrîşneşte din dinţi, după cursul zilei, esenţa produsă din aceste flori, şi al căror curs mijlociu, varia între 150, 200 de franci, câteodată, 250 franci, jumătatea de oca. Mi s’a spus că le trebuie căruţi întregi de trandafiri pentru a obţinea cantitatea aceasta infimă, impunându-se o alegere de flori mai mult sau mai puţin proaspăt culese. Comercianţii speciali străbat la sfîrşitul culesului satele şi câmpiile, cumpără toată producţiunea, pe care o duc la Constantinopol, câteodată chiar la Sofia şi Filipopoli, de unde se transportă în Franţa, Anglia şi Germania, unde se consumă în cantităţi enorme pentru parfumerie. Femeile pregătesc mîncarea la umbra castanilor stufoşi, pe ţigle se pîrjolesc o de a’ntregul, la foc forfoteşte supa cu orez în oale de luciu. Pe la unsprezece ciasurî, se dădu semnalul dintr’un corn. Toţi lăsară lucrul Bărbaţii şi femeile se îndreptau în pilcuri spre castani unde li se dădu fiecăruia porţiea. Noi ne-am aşezat de-o parte, Toma, şeful şi câţîva lucrători mai spălăţei. Am fost serviţi de femeea şi fetele şefului, drăguţe ca şi florile în hainele lor bulgăreşti. După ce am mâncat, şeful puse să-mi cânte câteva cântece naţionale, acompaniate de gazla lor tradiţională un fel de vioară cu o singură strună, din cari flăcăii scot note de o melodie încântătoare. La apusul soarelui, munca conteneşte, şi după ce se încarcă căruţele cu mii de trandafiri, se dă semnalul de plecare. Atunci flăcăii şi fetele împodobindu-se cu trandafiri, rid, cântă şi joc pe când guzla cântă şi caravana dea drumul către satele megiaşe. „TRIBUNA“ H A Z. Un biet om se prezintă la un bancher bogat şi-i povesteşte nenorocirea în care se află. — Resursele mi s’au sleit, — esclamă desperat, — nu ştiu ce să mai fac, mizeria ’mi bate la uşe. — Dacă e aşa, — respunede năpăsător bancherul, ascultă sfatul meu, să nu te duci să-l deschizi.* Suspinul unui poet. — Oh! dacă aş avea toate acele bunătăţi cari au fost înveluite în poeziile mele. Reforma inspecţiunii înveţământului. Budapesta, 27 Ianuarie. Ministrul de culte şi instrucţiune publică Berzeviczy Albert, precum se vesteşte din Budapesta, a terminat acum a treia disposiţiune, cu care se completează opera sa de reforme, cea privitoare la inspectorii şcolari. Disposiţiunea este codificarea tuturor ordinaţiunilor şi îndrumărilor date până aci inspectorilor şcolari. Nr. IB.