Tribuna, ianuarie 1904 (Anul 8, nr. 1-24)

1904-01-15 / nr. 13

Pag. 2, chiar în şcoalele de noi susţinute, lovitură cum nimeni, nici cel mai exaltat kossuthist n’a visat să-i dea. Tisza, hotărît, stă rău. De la Viena nu poate aduce concesii cari să mulţumească ceata Zoltanilor. Preţul stării lui la putere ar fi se fim noi, naţionalităţile. Fie! Vom suporta noi şi asta. Românul, se ştie asta mai ales la Viena, e soldat bun, răbdător, unde-l pui să apere moare, dar nu-şi părăseşte locul. Nici noi nu vom capitula, ci mânaţi spre o politică de defensivă, ne vom apăra ca bărbaţi şi ca Români. Şi cât e negru sub unghie nu vom ceda din ce este legal şi dreptul nostru. Noi pace am vrea şi bunăvoire. Dacă guvernul vrea să ne certe însă cu luptă, ne vom apăra Din sinul tinerime! române. — Articol primit dela un tiner universitar. — II. In alt loc notariul comunal e o plagă pe spatele bietului ţăran, inteliginţa română ţine f.jour fixun , de unde notarul nu lip­seşte, pentru­ că e cult, om social. Aşa ? Foarte bine. Poporul supt până la măduvă, batjocorit îşi perde încrederea în conducătorii săi — face ce fac şi ei şi astfel devine linguşitor, mincinos, fără să fie în conştiinţa cuvîntuluî dat. . . Dar, să vedem, nu cumva, se poate to­tuşi ajuta. Cine să lucre ? Cu toţii, mic şi mare, sărac şi bogat, cu cuvîntul, cu condeiul, şi cu fapta. Şi fapta este unica scăpare. Fă bine poporului şi atunci îi câş­igă încrederea. Binele acesta, să fie înţeles de popor, să fie în conformitate cu nevoile sale spe­ciale şi locale. Drept aceia, ca să revin la intenţiunea mea­ adevărată, tinerimea română, fie uni­versitară, ori teologi-pedagogî, are un foarte important rol. Dânsa în unire, împrăşchiată după ţinuturi, poate să facă minuni. Da, minuni. Nu voesc să servesc cu date statistice, dar, vă mărturisesc, că în decurs de câţi­va ani poporul român e una, un zid puternic de care se toceşte ascuţişul asupritorilor. Să ne închipuim 300 de tineri români, să împărţim ţinuturile românilor iarăşi în 300, mai departe să luăm numărul popo­rului român numai de 300.000, (să fiu scu­­zat... anume am luat aşa de puţin, ca să facem socoata aproximativă). Pe un ţinut ar veni 10.000 locuitori. Astfel un tinăr român din sînul celor 300 cu dragoste românească ar avea dato­­rinţa să studieze nevoile la 10.000 de ro­mâni, la 10 sate. Să nu fim idealişti! E posibil — sau nu? Şi cum ar putea acest tinăr să se achite de datorinţa sa? Foarte uşor! El ar jertfi pentru fieşte­care sat o săptămână, pentru tot 10 săptă­mâni. Ar obiecţiona cine­va, că — bine, frate — tinerimea română e săracă, n’are parale. Gazda mi-a dat odaia şi patul lui. Toma s’a culcat cu mine, pe pământ. Un ospăț bogat pe care l’am terminat cu o plăcintă gustoasă de trandafiri, a încoronat sfârșitul acestei zile plă­cute. După aceea, cum eram amețit de mirosul pătrunzător al trandafirilor, ce l’am inspirat o zi întreagă, m'am dus să mă culc până la re­vărsatul zorilor. Pe la cinci, ne scularăm cu toţii, în sgo­­motul cornului. Mi-am luat rămas bun de la gazdă şi am plecat în mijlocul uralelor de recunoştinţă pen­tru onoarea ce le-am făcut-o. Trei zile încheiate după aceea, am stră­bătut drumul înflorit, răpit de frumuseţea ta­bloului ce se înfăţişa naintea ochilor mei, dară o durere de cap puternică nu-mi dădu răgaz să mă bucur în tihnă de priveliştea aceasta fer­mecătoare. Să vedem şi în aceasta obiecţie cât ar cheltui un atare apostol al românismului. In fieştecare sat este un preot român, ori dascăl, ori fruntaşi cu dragoste româ­nească. Nu e posibil oare, ca tinerul acesta să fie pa­nele unuia dintre aceştia? Poate călătoria să consume ceva. Drep­tate pentru 10 sate, 20 floreni. Pentru 300 de tineri 6000 de floreni. Cei competenţi să-­şi însemne cifrele. Să­ mai zicem, că bietul tinăr se află în vre­un centru oare­care şi de-acolo are să călătoriască în provincie. Să luăm maxima sumă de 12 fiorini pentru unul, pentru 300 ar veni 3600. Cheltuelile totale ar face 9600 floreni, dar pe cap 32 de fiorini. Şi acum, să pun întrebarea la tineri­mea română : Nu cheltueşte dînsa pe fleacuri, distracţii etc. pe an 32 fiorini ? Astfel după acest mic tablou am ajunge la următorul lucru: Tinerimea română ar studia nevoile lo­cale ale poporului român, referinţele, puterile sănătoase, cele cari se pot îndrepta şi în fine conform judecăţii neînfluinţate, obiective ar expune reflexiile sale şi ar formula propune­rile necesare. In chipul acesta, naţionaliştii noştri advocaţi, medici, directori de bănci, preoţi, dascăli, bogătani — capabili ar simţi datorinţa, de a sări întru ajutor, de a face bine poporului, de a-i câştiga încrederea şi avend aceasta încredere — de a începe adevărata mişcare politică conform legilor sta­tului — conform legilor naturale Las, că toate acestea lucruri s’ar putea îndeplini de cătră aşa zisa „bătrânime —­­dar, ca să fim odată drepţi: pizma, ura, vrajba, egoismul, simţul de clică — patrio­tismul, apatia, toate, toate sunt aşa de înră­dăcinate, încât cu greu, foarte cu greu ar fi în stare generaţia presentă de luptători — se fie aşa, precum pretinde marea causă ro­mânească.­­— Ştiu, sunt convins, că nu suntem de­daţi a avea îndrăzneală, să păşim cu rugina pe faţă. Dar, se mi se ierte — a trecut timpul —lasâ-mă să te las“. Astăzi nu mai avem dreptul, să ne batem pieptul, să strigăm din gura mare frase goale şi de­şerte. Astăzi mic, cu mare — o datorinţâ avem . . . datorinţa faptei. In fine, ca să termin, mă adresez ti­nerime! române. Tineri români! De aveţi în sufletul Vostru curat văpaia dragostei de neam, — atunci cată timpul — ajuns, ca să dovediţi capabilitatea de a munci pentru binele nea­mului românesc. Să nu vă înspăimântaţi, ceea ce veţi face e legal, just şi sublim. Deci în unire la muncă ! Aşa să ne ajute Dum­nezeu ! Viena, la 20 ianuarie 1904. Palpeta. Fieşte­care sat locuit de români îşi are nevoile speciale ; datorinţa noastră e, ca să le studiem. De exemplu în satul cutare poporul are puţin păment. Şi bieţii se năcăjesc, bătând uşile puternicilor zilei, să aibe îndurare, să le dee păment pe bani, nu pe fleacuri, în­­zadar ! Nime nu-i ascultă, nime nu se în­dură. ... Cheltuesc sărmanii pentru rugări, pentru deputaţii o sumedenie de bani! Unde sunteţi advocaţi români să le să­riţi întru ajutor, să-i luminaţi şi să le duceţi causa la isbândă? In alt sat , comerciantul român, găz­duind din belşugul bucatelor şi beuturilor pe solgăbireu, pe fibireu, pe advocaţi, pe inginer, pe medicul cercual, — e atot­pu­ternic la ţărani, la biserică, la şcoală, la co­mună , cum doreşte dînsul, cum doresc domniile — aşa se şi întîmplă — pe când bietul popă atât ca vază cât şi ca autoritate e încolăcit în casă, şi scrîşneşte din dinţi, după cursul zilei, esenţa produsă din aceste flori, şi al căror curs mijlociu, varia între 150, 200 de franci, câte­odată, 250 franci, jumătatea de oca. Mi­ s’a spus că le trebuie căruţi întregi de trandafiri pentru a obţinea cantitatea aceasta infimă, impunându-se o alegere de flori mai mult s­au mai puţin proaspăt culese. Comercianţii speciali străbat la sfîrşitul culesului satele şi câmpiile, cumpără toată pro­­ducţiunea, pe care o duc la Constantinopol, câte­odată chiar la Sofia şi Filipopoli, de unde se transportă în Franţa, Anglia şi Germania, unde se consumă în cantităţi enorme pentru parfumerie. Femeile pregătesc mîncarea la umbra cas­tanilor stufoşi, pe ţigle se pîrjolesc o­ de a’n­­tregul, la foc forfoteşte supa cu orez în oale de luciu. Pe la un­spre­zece ciasurî, se dădu semnalul dintr’un corn. Toţi lăsară lucrul Bărbaţii şi femeile se îndreptau în pilcuri spre castani unde li­ se dădu fie­căruia porţiea. Noi ne-am aşezat de-o parte, Tom­a, şeful şi câţî­va lucrători mai spălăţei. Am fost serviţi de femeea şi fetele şefului, drăguţe ca şi florile în hainele lor bulgăreşti. După­ ce am mâncat, şeful puse să-mi cânte câte­va cântece naţionale, acompaniate de gazla lor tradiţională un fel de vioară cu o singură strună, din cari flăcăii scot note de o melodie încântătoare. La apusul soarelui, munca conteneşte, şi după­ ce se încarcă căruţele cu mii de tranda­firi, se dă semnalul de plecare. Atunci flăcăii şi fetele împodobindu-se cu trandafiri, rid, cântă şi joc pe când guzla cântă şi caravana dea dru­mul către satele megiaşe. „TRIBUN­A“ H A Z. Un biet om se prezintă la un bancher bogat şi-i povesteşte nenorocirea în care se află. — Resursele mi s’au sleit, — esclamă de­sperat, — nu ştiu ce să mai fac, mizeria ’mi bate la uşe. — Dacă e aşa, — respunede năpăsător bancherul, ascultă sfatul meu, să nu te duci să-l deschizi.* Suspinul unui poet. — Oh! dacă aş avea toate acele bunătăţi cari au fost înveluite în poeziile mele. Reforma inspecţiunii înveţământului. Budapesta, 27 Ianuarie. Ministrul de culte şi instrucţiune pu­blică Berzeviczy Albert, precum se vesteşte din Budapesta, a terminat acum a treia dis­­posiţiune, cu care se completează opera sa de reforme, cea privitoare la inspectorii şco­lari. Disposiţiunea este codificarea tuturor ordinaţiunilor şi îndrumărilor date până aci inspectorilor şcolari. Nr. IB.

Next