Tribuna, februarie 1904 (Anul 8, nr. 25-44)

1904-02-01 / nr. 25

Pag. 4. Terenul de luptă, pe care acum stau faţă în faţă flotele de luptă şi armatele Japoniiei şi Rusiei, cuprinde 4 împărăţii mari: Rusia, China, Corea şi Japonia. Mările, ce spală ţărmuri acestor ieri, au de acea însemnătate strategică şi universală, fiindcă aci se întâlnesc cele doue mari continente: Asia şi America, dar afară de aceasta liniile de vapoare ce leagă aceste continente, aci se încrucişează. Aci sunt şi porturile împărăţiei cerului, adecă China, care are 400 milioane locuitori şi e cea mai mare ţeară din lume. Putem deci zice, că acest teren de luptă e unul din cele mai însemnate locuri de pe pământ, pentru a cărui posesiune s’au luat la bătae două din cele mai puternice state ale lumeî, Rusia și Japonia. Insulele japoneze se întind dela nord-est spre sud-vest de peninsula Camciatca și închid drumul liber a porturilor ruse de pe coasta estremului orient. Acest archipelag al insulilor japoneze cuprinde mai bine 600 de insule, dintre cari cele mai mari şi mai însemnate, începând de la Nord-Est, sunt următoarele: Iesso sau Hoccoido, Nippon sau Hondo, Sirocu şi Kiusiu. Porturile şi golfurile şi strîmtorile de mare, cari sunt în număr foarte considerabil, afară de asta poziţia bună a ţăreî, ajută Japoniei la înflorirea ei econimică, pe care aşa de mult o admiră chiar şi Europenii. Şi deoarece Japonia posede una din cele mai formidabile flote ale lumei, care ţine în stăpânire marea japonică în toată lărgimea ei şi o parte din marea Galbina sau chineză, Japonia are şanze de-a deveni în scurt timp o putere universală. De aceea nu ne vine să ne mirăm văzând, că Japonia îşi îndreptă privirea la ţărmuri de vis-a-vis şi la marea peninsulă, Corea, şi nici nu va înceta cu ameninţările sale, până ce nu va ocupa aceste ţări. In timp cât in Corea va domni un domnitor slab, Japonia poate fi liniştită, dar altfel stă lucrul, când Corea va ajunge de tot în mânile Rusiei. Colosul moscovit a şi făcut primii paşi pentru a ajunge în proprietatea acestei mănoase peninsule, care desparte marea Galbina de cea Japoneză şi domină pe amândouă. Mai ales prin construirea liniei transsiberiane şi ocuparea Mandsuriei şi a fortului Port-Arthur au ajuns Ruşii mai aproape de nizuinţele lor. Prin aceasta a ajuns mai aproape şi de Peking capitala Chinei, care şi ea priveşte cu ochi răi întinderea neîncetată a Rusiei. Astfel putem zice cu drept cuvint, că rămânând Rusia în poziţiile de pân’acum, ar putea ecsercita presiuni nu numai asupra Japoniei, ci şi a Chinei, căci Port-Arthur, Nicman sunt ca un ghimbe între China şi Japonia Corea e despărţită de Mandsuria prin fluviul Jalu, pe lângă a cărui împrejurimi îşi concentrează acum Rusia puterea pe uscat, aşteptând debarcarea Japonezilor. Forturile Mukden, Niuciuan şi Port- Arthur, ci şi la Vladivostoc pe coastă a Ost a pământului rusesc din Asia şi totodată la Cielmupo, pe coasta de Vest a Corei. Afară de acestea e probabil, că Japonezii se vor sili a respinge pe Ruşi de lângă fluviul lalu. Până ce ţine însă carna grea, nu cred, că Japonezii să atace Vladivostocul, a cărui port e acum îngheţat. Mai favorabil ar fi însă să înceapă răsboiul în Corea, care nu e îndestul apărată de Russi unde au porturi bune de debarcat, ca : Mazampho şi Makpho la sud, Ciemulpho şi Cinnamnho pe partea de vest. Trebue să mai amintim şi portul Fuzan, care stă în legătură de cale ferată cu capitala Coreei, Seul, dar care probabil va fi apărat din partea Ruşilor. Voind însă japonezii să ajungă în Mandsuria, ar trebui să îtreacă de la Sud spre Nord prin toată Corea şi vor afla mare piedică în fluviul lalu, care cu lungimea sa de 1400 de kilometri, lăţimea şi adâncimea sa considerabilă, nu trebue lăsat afară din atenţie. Cât de bogat e în apă arată faptul, că primăvara până ce vor ajunge Japonezii acolo — lăţimea lui aproape de vărsarea în mare e de 33 kilometri şi seamănă celui mai mare râu de pe faţa pământului, Amazon. Barna însă — chiar şi acum — e îngheţat şi dacă Japonezilor i-ar reuşi să ajungă înaintea desfacerea gheţei la el, e liber drumul spre Mandsuria şi Siberia. Deci decursul şi resultatul răsboiului Ruso-Japonez depinde de la lupta pe mare, când Ruşii se vor sili să împedece debarcarea Japonezilor. Această luptă nu va mai întârzia mult şi atunci vom fi siguri despre rezultatul acestui mare résboiu. „T I R B U N Au Exposeul lui Pitreich. In şedinţa dela 9 Februarie a Delegaţiei maghiare, ministrul comun de résboi a ţinut un lung exposeu, care e viu comentat de presa maghiară. Dăm şi noi,din acest exposeu următoarele pasagii ce ni s’au părut mai importante. Desbătând chestiile amate, devenite acute, trebue — a zis Pitreich — a se ţine în evidenţă că din punct de vedere militar armata comună să rămână un întreg unitar. Şi mai presus de toate să se tragă linia de demarcaţie până unde se *pot întinde aspiraţiunile, aşa ci ele să nu producă diferende. De ce trebue să indicăm aceste hotare? Intâîu de toate din causa că pentru ministerul de resboiu nu poate servi ca normă de cât forma în care s’a pus temeiu şi s’a desvoltat armata în virtutea art. XII dela 1867; iar a doua, pentru că aşa crede că şi în chestii de armată se poate ţine socoteală de dorinţele Ungariei şi ţerilor soaţe, fără ca prin aceasta să se primejduiască existenţa şi unitatea armatei. A treia, pentru că în Ungaria unei partide şi unii bărbaţi de stat nutresc tendinţe cari sunt 111 vădită contradicţie şi cu transacţia şi cu părerile tuturor bărbaţilor de stat ungari, tendinţe, cari judecate din punct de vedere militar sunt inadmisibile. După ce spune că are de altfel simpatie pentru poporul ungar, urmează: Armatele nu s’au născut — ori cel puţin nu esclusiv — din paragraf de lege, ci în decusul vremilor s’au desvoltat prin sânge şi fer. Au venit apoi, se înţelege, paragrafii de lege, cari când au desvoltat, când au pus pedeci desvoltării capacităţii armatelor. Apoi lucrul ear s’a continuat cu sânge şi fer, şi ear au venit articole de lege .. Asta s’a urmat aşa, zicem până la 1867. Fără îndoială, că idealul de a avea armată independentă este vecheu în Ungaria. Faţă de această dorinţă stîrisă necesitatea mare istorică , armata chemată să apere cu succes monarchia, nu poate fi de cât armată comună, un întreg unitar, şi anume nu numai ca organisare şi conducere, ci şi în virtutea acelor păreri şi sentimente, atât de importante din punct de vedere militar, cari leagă pe membrii ei întreolaltă şi cu supremul comandant. E vechie între Unguri dorinţa după o armată independentă şi din dorinţa asta s’au născut multe tendenţe în contra armatei care trebue să fie comună nu numai în ce priveşte conducerea, ci şi în privinţa organisării interne. Asemenea tendinţe şi neînţelegerile ce ele au provocat puteau să aibă însă înţeles numai pe vremea luptelor de cabinet, când spiritele erau ocupate cu chestii interne şi externe cu desăvîrşire de alt caracter decât cele ce ne preocupă azi. Să fie cu iertare însă, dar soldat fiind, nu poate înţelege cum azi, în vremea obligativităţii generale de serviciu militar şi când avem armată poporală, să se nască aşa, ca din senin, neînţelegeri în chestii militare şi acestea să ia caracter atât de acut. Azi însă, când chestii economice şi sociale de o covîrşitoare importanţă aşteaptă deslegare şi când trebue să ne apârăm interesele în lupta universală, fiind poziţia economică a ţării în intimă legătură cu puterea armată, este oare consult a surescita discuţiunî cari să studue armata ? Cei din Delegaţie să se gândească bine la asta şi să permită oratorului întrebarea: Oare nu s’ar putea că ce a trecut, să se privească de trecut ? Să nu ne aducem oare aminte de multele dezastre, cari au nimicit cultură şi starea economică şi popoarelor, au pricinuit dureri, numai din cauză că unele popoare nu au ştiut să se împace cu legături la cari au ajuns în urma necesităţilor istorice, legături în privatul cărora adevărat că nu şi-au găsit îndestulire tendinţele lor ideale, dar — după cum se zice — totuşi au găsit firul spre unitatea naţională şi organisarea statului, precum şi scut în faţa unor eventuale primejdii din viitor. După ce aduce laude armatei comune, zice : Mai mult decât un prilej, a fost de mulţumit votului delegaţiei maghiare, că pretensiunile însemnate privitoare la armată, au putut fi puse în practică. Nici nu în contra organische armatei s’au ridicat voci, ci pentru aceea, ca în cadrul acestei organisaţii cu privire la ofiţerii maghiari pretensiunile naţionale relative la limba de stat maghiară, să fie respectate. Crede, că nu va trece vederii gânditorilor sedaţi, nici resultatul gradat al acestor năzuinţe, nici împregiurarea că orânduirea unei armate, nu deodată, ci pas de pas şi precaut se poate schimba. Aşa au decurs treizeci şi şese ani şi la începutul anului treizeci şi şoapte deodată altfel să fie? Ca şi deşteptat dintr’un vis, se întreabă soldatul: ce s’a întâmpla aşa deodată ? Oare regimentele nu stau la un nivel egal, cu privire la instrucţia militară? Esistă oare cause, de îndoeli cu privire la capacitatea trupelor noastre? Oare în adevăr există controversele între armată şi populaţiune Despre capacitatea militară a trupelor a vorbit acuma deci despre raportul armatei faţă de populaţiune vrea să vorbească mai pe larg, cum a făcut-o şi în exposeu. Nu este iertat a afirma, că şi-a format aceste convingeri la masa verde, căci vorbitorul, pe jos şi călări, cu trupe ori fără trupe, a cutreerat aproape întreaga Monarchie şi în special Ungaria şi în tot locul şi-a ţinut deschişi ochii la toate, ce se refer la raportul armatei faţă de populaţie. A intrat în atingere şi a cultivat relaţii cu tot felul de osebiţi factori, din toate confesiunile şi naţionalităţile şi în chipul acesta i s’a întărit convingerea individuală. După astea aduce câteva exemple despre modul de gândire a populaţiei din Ungaria asupra transacţieî şi peste tot asupra armatei, a membrilor şi a şefilor ei ? Ceea ce omul a auzit, văzut şi esperiat nu se poate discuta. Şi vorbitorul poate deci afirma, că controverse acute într’o armată şi populaţie nu există. Cel mult caşuri singuratice pot să existe, din cari apoi unii fac capital. Ce s’a întâmplat deci, că dintr’odată totul apare schimbat? Nimic altceva, decât că — în original neplănuită şi fără a prevedea resultatul — i-a succes unei întreprinderi a produce o aşa mişcare, care în urmările ei nu numai ar sgudui, organisaţia actuală a armatei, în temeliile ei, ci care, drept urmare ar aduce cu sine dismembrarea armatei în două, trei cu timpul mai multe părţi constitutive. Considerând primejdiile ce ar resulta din aceasta atât pentru Austria cât şi pentru Ungaria, a avut datorinţă a trage linii de demarcare din punctul de vedere militar, peste cari trecerea, n’ar esclude posibilitatea unei mari catastrofe. Bărbaţii mari de state, cari conduc lumea, personagiile marcante de toate rangurile şi culorile, şefii Turror partidelor mari, glorifică pacea, ca şi cel mai mare bun al omenire! şi numai în statele acestei monarchii, in care trăim noi, să nu se găsească pacea ? Vorbitorul n’o poate aceasta crede, pentru că în adevăr nemăsurat din aceea, ce e bun, însemnat şi folositor pentru existenţă, se distruge necondiţionat în contrastele acestea nimicitoare. Insă, întoarcă-se oricum lucrurile, un lucru trebue să fie în vedere toţi factorii treji şi patriotici şi să insuiască, ca aceste contraste să nu-şî transpună jocul lor pe teritorul acelui factor, a cărui înaltă chemare e va apăra edificiul Monarchiei; şi pentru cuvântul acesta, termină cu rugarea : daţi armatei pacea, de care are atât de mare lipsă ca să-și poată împlini cum să cade misiunea. ROUÎĂȚL ARAD, 13 Februarie 1904. M. Sa bolnav. Din Viena se scrie că M. Sa sufere din nou de ischiașul care-l supărase rău la Crăciun. De aceea M. Sa va sta în casă mai multe zile și se va păzi de a sta mult în picioare. Atât dineurile de curte cât şi audienţele anunţate, nu se vor mai ţinea. * Ny. 25.