Tribuna, iunie 1904 (Anul 8, nr. 103-123)
1904-06-01 / nr. 103
Pag. 2, armata generalului Oku se afla de present la o distanţă de numai 8 mile engleze de fort. Şi dacă Ruşii până acum au crezut că Port-Arthurul este inexpugnabil, acum sunt siliţi să dubiteze înşile în o atare capacitate de resistenţă a celebrului fort. Aci sunt în mare pericol 50.000 soldaţi şi câţiva ofiţeri superiori, pe cum se spune, demni de încrederea Ţarului. Dar asta încă nu este toată pacostea pe capul Ruşilor. O telegramă de Sâmbătă, care prin o alta de Duminecă a fost confirmată, vesteşte, că generalul Kuroki a luat ofensiva, înaintând pe întreaga linie în contra lui Kuropatkin. Zilele acestea vor fi pline de senzație și surprinderi, căci lovirea crâncenă dintre ambele armate se aşteaptă în tot momentul. Odată risipită armata lui Kuropatkin, Port-Arthurul va cădea cu atât mai ușor, iar aceste două perderi colosale vor fi decisive în răsboiul de o perspectivă atât de tristă şi dubioasă pentru Rusia. In chipul acesta prin o înfrângere de urmări neprevăzute va fi resbunată politica rusă de răpire şi aventuri. Cupta. Din Viena se raportează: Deputaţiunea austriacă pentru cuptă a ţinut sub presidenţia lui Chlumetzky şedinţă. Din partea guvernului a luat parte ministrul president Koerber şi ministrul de finanţe austriac Böhm — Barwerk Resultatul şedinţei este, că comisiunea a adoptat cu 7 voturi contra , propunerea referentului br. Schivegel şi prin asta punctul de vedere al comisiunii maghiare, anume ca cupta de pân’aci să rămână aceeaşi până la igog. vinul italian este pâgubicios vinului maghiar, mai ales după ce starea viilor s’a îmbunătăţit aşa de mult, încât vom fi în stare să producem vinuri bune pentru a îndeplini scăderile şi perderile din trecut. Asemenea a cerut ştergerea clausulei şi deputatul Bernáth Béla. In urma asta a luat cuvântul contele Tisza la desbaterea aceasta, notând la vorbirea de Vineri a ministrului de agricultură numai atâta, că vinurilor maghiare trebue de aci nainte să se facă preţuri bune, insuindu-ne, zice ministrul president, ca exportul să fie cât se poate de intensiv. Ministrul president s-a declarat de duşman al fasificărilor de vinuri şi al vinurilor artificiale, şi mai ales contra falsificărilor va păşi foarte energic. Fiind la ordinea zilei şi răspunsurile la interpelațiunile mai vechi, desbaterea a fost întreruptă, trecendu-se la punctul acesta. Dar numai ministrul apărării a putut vorbi, căci ministrul Darányi, răspunzând în o afacere de alegere, a provocat o discuție de mai mult ca o oră și jumătate. După asta ear s’a continuat cu desbaterea de mai nainte asupra petiţiunilor incurse, şi anume acum asupra celor cari pretind înfiinţarea teritorului vamal. Primul care a luat cuvântul solicitând teritorul vamal ungar independent, a fost deputatul Szatmári Mór. Ministrul de agricultură Hieronymi luând şi el cuvântul, şi-a expus părerea sa despre teritorul vamal independent, spunând că acesta pentru Ungaria este imposibil, fiind ţeara noastră un stat par excellence agricol, deci pentru noi este chestie de existenţă exportul. Drept aceea adoptă propunerea referentului. * Tratatul comercial german. Aşa se vede, că la Berlin delegaţii austroungari au dat de mare resistenţă din partea Germanilor. In primul loc au discutat convenţiunea despre afacerea veterinară. Delegaţii germani sub presiunea agrarilor germani au desvoltat mare resistenţă. Deci nu sau putut înţelege, părăsind delegaţii noştrii capitala Germaniei. Ba nici referitor la celelalte puncte ale tratatului nu este nici o perspectivă de înţelegere reciprocă cel puţin până la jumătatea lunei curente. De present stăm aşa, că fiecare îşi susţine şi precizează punctul seu de vedere. Cum anunţă »Post«, guvernul rus şi german au făcut demersurile pentru reluarea firului conferenţelor în afacerea tratatului germano-rus. Este dorinţa ambelor guverne a ajunge la o soluţiune concretă prin desbatere verbală. Se crede, că în curând delegaţii germani vor pleca la Petersburg pentru a resolvi aici definitiv tratatul comercial germano-rus. Plecarea delegaţilor austro-ungari din Berlin voesc să o explice ca ceva de sine înţeles, ca o urmare firească a neînţelegerii dintre delegaţii noştrii şi cei germani, deoarece nu au putut cădea de acord în privinţa convenţiunii asupra afacerei veterinare, a fost lipsă să se întrerupă conferenţa pentru a cântări lucrul şi cugeta asupra lui fiecare separat. De altă parte se afirmă, că s'au ivit greutăţi extraordinare cari vor dificulta nespus de mult încheerea tratatului comercial între guvernele ambelor imperii. Din camera maghiară. — Şedinţa de la 11 Iunie. — Şi în şedinţa de Sâmbătă a urmat desbaterea asupra ştergeri clausulei vămi de vin. Contele Bathyány Tivadar s’a nizuit să dovedească printr’o vorbire lungă, că „TRIBUNA“ Circe — „hungarica“. .. Nu ştiţi ce-i asta ? A fost ce-a fost, de n’ar fi. A fost odată o fată de împărat şi se numia Circe. Dar ce să lungesc vorba : şi-a prefăcut ortacii lui Odyseu în porci. Proiectul ministrului Berzeviczy încă vrea să fie un fel de Circe modernă, că — vezi Doamne ! — şi poveştile trebuesc înviate. Şi adorabilii noştri stăpânitori nu înţeleg imposibilitatea fisică şi morală a lucrului de care s’acaţă. Şi nu înţeleg că nici capetele lor nu mai sunt normale de când să ocupă — şi nu de ieri d’alaltăeri numai — cu soluţia întrebării de a afla mediul, pe Circe, carea să înghită naţionalităţile de pe faţa pământului, să le metamorfozeze. Dl Berzeviczy e acel „divus“, care vrea să aducă în realitate pe Circe din poveşti. Aşa capete, astfel rezonătoare, însă ar face mai multă cinste unui museu decât unui guvern, care părinte trebue să fie deopotrivă tuturor cetăţenilor. Ce cinste ar fi buna oară pentru „British Museum“ asemenea capete, când s’ar putea zice peste multe veacuri. Cutare cap a sălăşluit ideia, pe care apoi cutare cap a înaintat-o corpurilor legiuitoare din o mică şi nenorocită ţară, Ungaria, sub firmă de „proiect de reformă a învăţământului poporal“, cel mai temerar act de despoiare a drepturilor fireşti şi cetăţeneşti la începutul veacului XX în Europa... Aşa, că ar suna frumos un asemenea „epitaf“ ? Şi tocmai acest epitaf ar fi cel mai meritat, cel mai caracteristic celor mai mulţi politiciani unguri, dar în vieaţă nu li s’ar potrivi mai minunat vr’un epitet, de cât cel de desechilibratî de profesie. Da, fiindcă şi-au perdut capabilitatea morală de a şti distinge între ceea ce a dat D-zeu unuia şi fieştecăruia neam pe faţa pământului să-i fie comoara sfântă şi de-a pururea a gândirii şi a inimii, ideal şi ţintă nealterabilă a existenţei. I-a cuprins furia canibalicului danţl „naţional“, fluerat de câţi toţi jidovi maghiarisaţi şi maghiarii jidoviţi. S’au ocupat cu ideia reînvierii Circe şi Circe, neînviată încă, le-a mâncat capul. Nu mai au cap. Aşa, că-s ajunşi la simptoame patologice ale popoarelor, chiar şi ale celor mai puternice, când prin svârcoliri au dat vecinilor să ’nţeleagă, că-s incapabili de vieaţă din forţe proprii, că-i munceşte frica destrămării naţionale; că ar mânca sânge, cap, vieaţă din corpul şi sufletul altor neamuri pentru ca să-’şi mai poată lungi firul păcatelor. Asta-i şi la noi diagnoza vieţii politice, pusă la cale de capetele ungureşti jidovite. De aceea nu le mai încape la judecată, că danţul la care s’au încins, jidovi şi jidoviţi într’un singur bleasc, e cea mai tristă parodie şi cea mai îndrăzneaţă pălmuire a liberalismului şi a dreptului. Nu pot şi nu vor să ’nţeleagă că, dacă poate să existe pe faţa pământului forţă care să siluiască, să martirizeze un popor — la noi chiar mai multe deodată! — apoi e o fărădelege ce nu rămâne nerăzbunată, şi nu e tribunal care să aproabe opera unor desechilibraţi de profesie, cari, representând interesele de rasă ale unei minorităţi, vor să despoaie de dreptul existenţei naţionale majoritatea teritorului şi a cetăţenilor ţării, mai multe neamuri cari jertfesc din greu, mai bucuros, banul şi sângele cel mai mult pe altarul patriei. Nu vreau să înţeleagă, deşi tot ei prostesc şi încă în formă de statistică adevărul că, în timp ce naţionalităţile sporesc, magyar nemzetul, propriu zisa „naţie“ ungurească — chiar şi acolo unde sunt mai bogate bunătăţile şi darurile fire! ! — să prăpădeşte, perde din vitalitate şi din numer şi cu aceasta şi din mult nădăjduita forţă şi prin nădejdea de a asimila elemente sănătoase, ceea ce de altfel niciodată nu a caracterisat-o; şi-s aşa de neînţelegător! că pe calea apucată mult mai în curând piere biata „naţie“ decât milioanele naţionalităţilor cari o covîrşesc numericeşte, ca totdeauna de o mie de ani încoaci. In zădar toate, căci domnul Berzeviczy nu tratează cu noi, nici nu vrea să ştie denoi; ne-a desfiinţat, ne dă pe mâna Circeî. Dar, aşa se vede Circe i-a repus capul! Dar şi p’ale celorlalţi. De aceea nu-’şi pot trage consecvenţa celor o mie de ani trişti cu naţionalităţile : să renunţe la nădejdea de a putea face vr’odată în viitor cu fiecare generaţie de şcoală a naţionalităţilor,în câte 6 — zi şase ani— de şcoală ceea ce n’a succes într’o mie de ani cu nici una generaţie a naţionalităţilor. De aceea nu vor dinadins să-’şî tragă şi a doua corsecvenţă acelor o mie de ani, că nici dreptul esistenţei nu-i mai are naţiunea ce nu renunţă la o problemă, pe care n’a putut-o întrupa d’atâta amar de vreme, pe lângă toată forţa aplicată. Capetele fermecate de Circe, ori cel puţin cari se înjugă la idealuri fără duh de a reînvia năzdrăvăniile din poveşti, nu pot ajunge la consecvenţe logice şi morale, la contrare — da. In concret, nici-odată la consecvenţele Marelui Deák Ferencz. Nu, şi d’aceea detentorii puterii — ce fac la noi? — duc treaba pe canibalism. Ce n’au putut săvîrşi „Aprobatae et Compilatae Constituţiones“, feudalismul barbar şi spânzurătorile, vrea să esecute Berzeviczy prin şcolile naţionalităţilor susţinute din propria sărăcie şi amaruri nenumărate ale puţinelor zile a vieţii.... îşi cunosc perirea, se svîrcolesc, le trebue în vine sânge din sângele plin de viaţă, şi suflet din sufletul neprihănit al naţionalităţilor. Dar nu le-om da. Sângele nostru şi sufletele noastre nouă, ni le-a dat Dumnezeu, ca a noastre să rămână în vecii vecilor; închinatu-le-am lacrămile, sudoarea feţii, îndelungă răbdarea noastră de o mie de ani — mai mult nu putem! Ne-ar bate şi Dumnezeu de am da mai mult! Precum ar fi imoralitatea cea mai mare de am fi capabili de jertfa ce ni se cere pe altarul unui idol fără viaţă, fără îndreptăţire morală, de a întră în şirul realităţilor istorice : tot p’atâta e şi de capabil canibalismul politic, îmbrăcat — heu, quale portentum! — în mantaua pegagogiei. Ştiţi care-i acel canibalism ? E stadiul patologic al parodiei liberalismului din ţara sfântului Ştefan, care e represintat prin proiectul ministrului Berzeviczy. Faceţi cruce, Români din patru unghiuri! Faceţi cruce de proiectul O stafie ! Şi daţi slavă Domnului din certuri, că nu suntem, nici Nr. 103.