Tribuna, iulie 1904 (Anul 8, nr. 124-144)

1904-07-01 / nr. 124

Pag. 2. Aşa, că mai zilele trecute au dat nă­­vală asupra unui­­ mort, nevoind să lase pe fratele mortului să facă înmormântarea româneşte, iar când acesta a stăruit şi a adus preot român, Grecii nu i-au lăsat pe Români să între în cimitir, ci aceştia au fost siliţi să ducă mortul afară în câmp, ş’acolo i-au săpat groapa. Iar carul pe care era purtat mortul, a fost sfarmat de Greci. Patru zile a ţinut lupta până ce Românii au isbutit să aşeze la cele vecinice pe fra­tele lor Hristu Dumitru... Şi cu toate acestea, tot ei fac gură, el strigă şi trimit plânsuri la Sultanul din Con­­stantinopol, zicând că Românii nu-l lasă în pace. .. După ce au săvîrşit adevărate sâl­­bătăcii, apoi pe de­asupra se mai arată şi mincinoşi... Tot ce fac, se nţelege, are sprijinul stăpânirii greceşti din Atena. Fără acest sprijin nici patriarchal din Constantinopol nu ar fi uneltit împotriva Românilor. Iată răsplata pentru binele în care se râsfaţă Grecii din România. Să nu uite însă păcătoşii, că din pri­cina obrăzniciei lor România, nainte cu câţi­va ani, se simţise îndemnată a rupe ori­ce legătură diplomatică cu Grecia . .. Tremurau atunci Grecii de prin România că stăpânirea acesteia o să-l joace puţintel, să dea astfel de veste voinicilor lor fraţi din Grecia, celor vestiţi prin fuga lor dela Domocos, că nu va fi bine ca el să se ia harţă cu Românii birui­tori la Plevna... N’a chezăşuit nimeni însă, că în cele din urmă, România vâzând ticăloşia gre­cească, nu o să ia măsuri cari să taie Gre­cilor pentru totdeauna pofta de a face pe grozavii. Toate trebue să aibă hotar ! se zbate amarnic, in lupta pentru apărarea vieţii sale naţionale, declarată tocmai din partea socie­tăţilor de soiul acesta. In „Zastava“ de ieri, vine acum însuşi epi­scopul Letici şi clarifică afacerea. Episcopul de­clară,, că înainte de alegerea sa de patron, nimeni n’a conferat cu dînsul, n’a fost nici present la adunarea generală a societăţii DMKE, în care s’a întemplat alegerea sa, şi când i-a fost adusă la cunoştinţă alegerea, imediat a declinat de la sine onoarea de patron. In urma acestei declaraţii, întâi, de toate ne simţim obligaţi a retracta cuvintele, pe care indignarea ni­ le-a dictat în condei, la adresa epi­scopului Letici. Suntem fericiţi că ne-a dat pri­lejul nu numai a-l scuza pe deplin, ci chiar a-l aduce cele mai sincere elogii, pentru chipul demn şi bărbătesc, cu care a rezolvat o obrăznicie unică în felul s­fu. Nici de mijloace de acestea nu se sfiiesc apostolii cari vin în numele unei culturi, pe plaiurile noastre. Episcopul Letici­ifi DMKE. Am re­produs şi noi după „Zastava“ ştirea comunicată de altfel şi de fiarele maghiare, că episcopul Le­tici din Timişoara, este patronul societăţii pan­­maghiare DMKE. Se înţelege, ne am indignat de atâta uitare de sine a prelatului unui popor, ce — Biata Ortenzia, zise Lorenzo, ea, care cânta odinioară cu o voce atât de plăcuta ve­chile frottole*) pe care gondolierii noștri încep a le uita ! — Dacă n’ar fi avut o voce atât de fru­moasă, signorul**) Contacini, clientul nostru, n’ar fi pus pe muzicantul Stradella, ca să-i dea lecții de caat. De aci vine tot noul ! — Ah ! Este un muzicant, zise Lorenzo cu un ton curios. — Este artistul napolitan, pe care l-a tocmit Republica venețiană pentru a scrie o operă destinată viitorului carneval. Dar mă în­doiesc, că va termina aceasta operă, chiar de o va fi început ! — Atunci la Neapole au plecat împreună ? — La Neapole trebue să-l găsim. Cele dintâi raze ale zilei se luptau, prin perdelele unsuroase, cu fitilul lampei ce trăgea a se stinge în atmosfera îngreunată. — Să plecăm zise Rinaldo, căci ne aș­teaptă.. Cei doi ucigași ajunseră pe uscat și săriră în șea. Timpul era minunat. Pe cer un crâmpei de senin se lărgea în pata sângeroasă a răsăritului, care pălia treptat sub primele raze ale soarelui strălucitor. Populaţiunea romană se îndrepta cu gră­mada înspre biserica Sf. Ion de Latran din toate stradele învecinate patricieni, burghezi, popor soseau alături de piaţa bisericei se for­mau grupe privind cu un aer batjocuros cum S’a putut ceti şi în ziarele maghiare, că episcul ev. ref. din Cluj Bartók György, a petrecut câte­va zile în Bucureşti, »pentru regularea afacerilor bisericii ev. ref. de acolo.« Episcopul acesta Bartók, este unul dintre cei mai neîmpăcaţi dujmani al Românilor, care în ancheta convocată de ministrul de culte Berzeviczy a zis, că în şcoalele de stat, nu numai religia dar şi a aşa numita limba, rituală, să fie maghiară. Cunoscând politica făţarnică"a guvernului, care vrea să-i folosească pe p...l ţi pentru politica sa de naţionalităţi şi edificarea aşa numitului stat naţional unitar maghiar , prin ajutorul lor crede s’o îndeplinească­., și ne îndoim foarte mult că di Bartók ^afaceri bisericeşti« a mers să reguleze în Bucureşti. In şirul dis­­cuţiunei budgetare, însuşi contele Tisza mi­nistru preşedinte a declarat că guvernul în politica naţionalităţilor şi la edificarea statului unitar naţional maghiar, primeşte foarte bu­curos colaborarea bisericelor. După contele Tisza, datoria asta incumbă mai ales bise­ricilor rom. cath. şi reformate. Dar ceva treceau cântăreții capelei sixtine veniţi din cu­­riositate la slujba din Latran. Conversațiunile se animau: — Eu pretind, zicea un diletant, că Rossi este primul compozitor de muzică religioasă. — După părerea mea, răspundea altul cu un acent pronunțat neapolitan, Stradela este cel mai mare muzicant din lume. „Lazzarone*), răspundea Romanul cu un ton de dispreţ, şi deja amici comuni se repe­­ziau pentru a separa pe cei doi adversari, cari de altcum nici nu visau să se bată. — Cunoaşteţi oratoriul Stului loan Bote­zătorul, care va fi cântat astăzi ? — Dar se execută pentru prima oară. — Ah! credeam că a fost deja cântat la Veneția !­­ — „Cât despre mine“, zicea un moșneag, „nu cred că vre­ o operă de felul acesta s’ar putea asemena cu San-Alessio de Landi, pe care l’am aplaudat în tinerețe“. Dar fără a se mai ocupa de cântărețul, cu perul alb grupa se îndesta cătră un tiner ar­tist, care cu instrumentul subsuoară urca a­lene treptele pieței. — „Hei! Stefane dă ne câte­va deslușiri despre noua operă.“. — „E măreață“, răspunse Stefano. „Stra­della va întuneca gloria predecesorilor săi!... *) Lazzarone, oameni săraci din Neapol, aci In semn de batjocură. (Va urma). •) frotola, cântec glumeț. „TRIBÜN­A,, Episcopul ev. ref. Bartók György în București. Nr. 124 nou n’a spus cu asta, pentru­ câ politica aceasta a fost deja practicată, și de prede­cesorii sei. De mult o știm noi deja, că încă pe vremea lui Széll, guvernul a iniţiat două acţiuni pentru organizarea maghiarilor din străinătate. Una în România, alta în Ame­rica. Şi ca acţiunile să poată fi urmate cu succes, le-au îmbrăcat în haină religioasă. Pentru acţiunea din România şi azi gu­vernul licuidaeţă go.000 cor. la manile epi­scopului de Szepes Szmrecsányi Pál, ca şi cătră preşedintele societăţii S. Ladislau, din fondul secret,, pentru­ ca în budget nu e arătata suma. Iar la America trimit mereu preoţi în serviciul misionar al acţiunii de mântuire de rasă. Va fi consult deci a urm­ări cu aten­ţiune nu numai pe episcopul Bartók ci şi pe aceia, cari pe prelaţi îl pun în slujba po­liticei ce urmăresc. Serbarea dela 2 Iulie. Iată descrierea cortegiului istoric care se va desfăşura în Bucureşti la 2 Iulie 1904, Cortegiul istoric va închipui intrarea în Suceava a lui Ştefan-cel-Mare, însoţit de Vlad­ Ţepeş, după­ ce a luat domnia. Cortegiul va porni de la şosea, şi trecând prin faţa tribunelor ridica­te pe piaţa Victoriei, va străbate Calea Victoriei şi Bulevardul Eli­­sabeta. El va fi format din grupuri de călăreţi, purtând costumele şi armele timpului, aranjaţi în ordinea următoare : „Buciumaşi!“, cu lungi brnciume pe după gât, merg în fruntea cortegiului. „Toboşarii“, având fiecare tobe de ambele părţi ale calului. „Surlaşii şi Trîmbiţaşii“, formând grupul muzicanţilor. „Ceata Steagului“, ostaşi în armuri for­mând garda de onoare a steagului, reconstituit după steagul autentic al lui Ştefan, aflat la muntele Atos. In mijloc „Stegarul“, are în drepta şi stânga lui doi alţi ostaşi, purtând halebarde cu steaguri mai mici; ei sunt urmaţi de alţi patru halebardieri. Urmează apoi: „Grupul Domnesc“, format din Ştefan­­cel­ Mare, în veşminte istorice de ceremonie, purtând coroana pe cap şi sceptrul în mână. Alături de el Vlad-Ţepeş, de asemeni în haine de ceremonie, având pe cap cunoscuta lui că­ciulă de perle şi ţinând în mână sceptrul domnesc. „Grupul copiilor de casă“ . Şease tineri coconi luxos veşmântaţi formează garda de onoare a voevozilor, purtând în mâni lungi spade de procesiune. „Sfetnicii domniei , Marele Vornic Boldur şi marele Logofăt Tăut, boeri bătrâni în veş­minte de curte, purtând în mâni buzdugane, semn al puterii. „Sfatul boerilor mari: Spătarul, Vistier­nicul, Postelnicul, Comisul, Stolnicul şi Pahar­nicul în veşminte de curte. „Pîrcălabil“, cel de Hotin şi cel de Ce­­tatea-Albă, merg în fruntea armatei, şi sunt urmăriţi la distanţă de ceialţi pârcălabi de Neamţ, Roman şi Orchei. „Aprozii“ formează şirul, care încheie alaiul domnesc şi după care începe să treacă : „Corpul dânsurilor“, format din cete, de aşa zişii „Voinici“, comandaţi de „Viteji“. Fiecare ceată de voinici are în cap pe halebardierul cu steagul cetei; cetaşii poartă

Next