Tribuna, noiembrie 1904 (Anul 8, nr. 207-226)
1904-11-02 / nr. 207
Arad, Marti 2 15 Novembre 1904 Nr. 207 Anul VIII. ADMINISTRAȚIA Arad, Deák Ferencx n. Nr. S9 INSERTIUNUJS: 4i w tir gânaoad : prima Mt U baal; 1 4oua part 12 h.al; a r'*; oarl I b. it fiecare pubUcaftam Atât abaoameate!«, cât și tmaarj, ■ ■Ba »asta ac pliti înainte la Arad. ratefon paatraarassi lumMatW* Scriaori atiraacatt aa la primaa redacția 41d. Deák Ferencz u.Nr.28. abonamentul pentru Austro-Ungaria: pr £ un nn .............................. 20 cor. - 1 ah ............... ... 10 CH. 1 * sn .............................. 5 cor. o lunA........................ .. 2 cor. N-firfe Dumineci pe an 4 cor. ..e protru România și streinitate pe la 40 franci. ta&att«er!pte o« InapolazÂ. IN LEGĂTURĂ CU TULBURĂRILE DELA INNSBRUCK. Intr'un articol recent, vorbind despre Seminariile noastre, am atins şi chestiunea ridicărei acestor instituţii la rangul de facultate. Tot atunci am reamintit hotărirea marei adunări de la 1848, ce exprima dorinţa miilor de Români, de a se crea din banii statului o universitate pentru populaţia românească. Tulburările de la Innsbruck, provenite din o causă similară, din ciocnirile continue între Italieni şi Germani pe motivul înfiinţarei unei Universităţi italiene, ne fac să revenim asupra temei noastre. Cât pentru caşul de la Innsbruck nu încape nici o îndoială, că dreptatea principială este pe partea Italienilor. In această naţionalitate, de un pumn de mică, în raport cu celelalte neamuri de pe teritoriul austriac, conştiinţa naţională e de mult deşteptată. Graţie conştiinţei lor, Italienii din Tirol şi cei din Triest au reuşit a-şi întemeia şcoli, ţinând pas în cultură cu fraţii lor germani. Din şcoalele lor au eşit bărbaţi politici de seamă, scriitori şi profesori Universitari la instituţiile germane. Basaţi pe aceste fapte, ei au căutat să-şi ridice acum acea şcoală superioară, prin care să-şi asigure autonomia lor culturală. Evoluţia e cât se poate de normală şi nu se deosebeşte de aceea a Cehilor. Odată supremaţia germană în Austria fiind înfrîntă prin singurele arme posibile, prin cultură, era natural ca alăturea de celelalte popoare să vină şi minuscula mulţime de Italieni să-şi reclame ce este al său, în numele egalităţii. De ce la noi se petrec lucrurile cu totul altfel ? N’am doborît şi noi, prin luptele noastre pentru libertate, jugul supremaţiei concetăţenilor noştri maghiari? Nu avem şi noi înscrise în lege mult trimbiţatele principii de egalitate ? N’am făcut şi noi aceleaşi progrese în şcoală, în literatură, în viaţa socială ca şi poporul ocrotit de soartă şi deţinător de putere ? Desigur. Putem să ne mândrim că în abia cinci decenii am progresat ca alţii în două secole. Putem să dovedim că din şcoalele noastre iese aproape acelaş număr de ştiutori, de carte ca şi din vechile şcoale maghiare şi germane. Contingentul de analfabeţi români nu e de loc mai mare decât acela al altor popoare din statul nostru. Cum se întâmplă deci, de nu avem acea putere de espanisiune a Italienilor sau a Cehilor de pildă ? De ce nu tindem spre mai mult şi nu dăm o expresie mai viguroasă şi mai cu efect dorinţelor noastre de propăşire ? Sunt atâţia ani de când ne mărginim numai la apărarea avutului nostru, mult puţin cât este şi nu dăm de loc să se înţeleagă, că voim şi avem dreptul să pretindem mai mult de-atât ? Celui ce voeşte, nu i se face niciodată nedreptate, — zice proverbul latin. De unde să ştie guvernul, de unde opinia publică de aici şi din străinătate, că noi ara avea dreptul la şcoale superioare în a eastă ţară în baza importanţei noastre numerice şi politice. In felul cum Italienii îşi apără causa e, de sigur, mult temperament şi chiar oarecare exaltare. Nu zicem că trebue să-l imităm şi să recurgem la agitaţii revoluţionare, ca să ne facem dreptate cu arma, ca dînşii. Ceea ce poate să ne serve de model este stăruinţa cu care ei reîmprospătau vecinie causa lor, în adunări, în presă sau în parlament. Pe calea asta ei au silit guvernul să stea de vorbă şi astăzi dl Korber s’a declarat gata a le acorda facultate de drept cu limba de propunere italiană. Astăzi când în toate colţurile românismului ard focuri, ce ne cheamă la veghe şi la luptă în potriva atentatului lui Berzeviczy, este o necesitate a ne gândi ,şi la causa cea mare şi să dăm de ştire haidu-ciior din Pesta, că noi nu numai că nu putem renunţa la şcoalele de până acum, ci cerem chiar complectarea lor prin o universitate cu limba de propunere românească. Este o datorie a deputaţilor sau a deputatului român a releva chestia asta în parlament cu proxima ocazie, dovedind cu date statistice în mână câţi advocaţi, medici şi preoţi români ar putea eşi anual din o asemenea şcoală superioară, asta „B. H.“ ? N’aveau doar dreptate cei din Mercurea ? Nici când viitorul n’a justificat o acţiune politică mai strălucit, ca şi cum se justifică neîncrederea manifestată de poporul românesc în hotărârile sale din Mercurea. Viitorul a dat deplină dreptate acelor băiaţi politici, cari nu aflau nici o garanţă în opera legislaţiunii de atunci, pusă subscutul onoarei naţionale“. Ce s’a ales din legeanaţionalităţilor ? Nu va avea doar nici „B. H.“ cutezanţa să afirme că legea aceasta ieşită din frământările acelor vremuri ca minim al pretensiunilor noastre, mai poate fi socotită de lege. Bărbaţii politici români din Mercurea au prevăzut aceasta şi dac’atunci puteau să fie Români şi de bună credinţă — precum au şi fost foarte mulţi — ilusiunea aceasta azi e distrusă, evenimentele sancţionează pe deplin votul din Mercurea. Memorandul episcopatului român gr. or. este obiect de vie discuţie în. presa maghiară. Reproduce pasaje întregi din această clasică formulare a punctului nostru de vedere, faţă de gravamenatul proect, „Budapesti hírlap“ ficându-i un lung comentar, în care recunoaşte stilul loial, şi gândirea înălţată ce transpiră din operat, ajunge la următoarea conclusie : „Prelaţii gr.or. trebuiau să ia poziţie nu împotriva, ci pe lângă proiect. Aşa se vede, actele încheiate ale constituţionalismului de peste patru decenii şi jumătate încă tot n’au fost destul de tari, ca să fi putut întări în conştiinţa lor convingerea, că dânşii sunt păstorii credincioşilor lor şi dignitarii statului maghiar, dar la nici un cas nu şefii politicei de naţionalităţi şi conducătorii credincioşilor încredinţaţi păstorii lor“. Adorabil! Cum adecă, pe lângă şi şi nu împotriva. Ei singuri să se facă cioclii bisericii şi şcoalelor la care atentează un guvern nesocotit? In spirt ar trebui conservat craniul din care iese atâta putere de logică. Polemizează apoi cu pasagiul din Memorande, care prelaţii noştri cheamă de mărturii pentru justificarea punctului nostru de vedere pe Deák şi pe Eötvös şi zice că noi avem mai puţin drept să ne provocăm la dânşii, pentrucă tocmai pe vremea aceea, împotriva lor, Românii au declarat în Mercurea pasivitatea, negând în chipul cel mai pregnant neatârnarea naţională a statului maghiar. Ce vrea să zică cu Adunarea din Siria. I — Raport special. — Siria, 13 Novembre. Adunarea din Siria a reuşit splendid. Falnicii Sirieni s’au dovedit şi deastadată de fruntea şi fala poporului nostru din aceste părţi. Ei cari au înţeles cel dintâiu primejdia ce ameninţă neamul nostru, într’un chip cu totului vrednic şi impunător s’au manifestat erl în adunarea lor. Deşi era vreme urîtă, ploaie şi frig, peste 1000 de alegători, din Siria şi satele dimprejur pe câţi îl putea încape sala spaţioasă a Casei naţionale, au veştejit, cuprinşi de cea mai adâncă amărăciune, atentatul guvernului la viaţa nenaţională. Supt decursul vorbirilor oratorilor, dar în special a sguduitoarei cuvântări a d-lui Dr. Ştefan C. Pop, cu putere formidabilă isbucnea ici colea din mulţime, nobila patimă. Protestăm ! Ruşine! Mai bine viaţa decât limba ! Nu ne lăsăm ! Poară guvernul! erau strigătele mulţimii, subliniând aproape fiecare propoziţie a oratorilor Podiul, unde era aşezată masa prezidială, era ocupat de inteligenţă. Aci erau d-nii: Vasile Goldiş, Dr. Ştefan C. Pop, Dr. Sever Ispravnic, Dr. George Popa, Sever Secula, Sever Bocu, Dr. Teodor Pop, Liviu Magdu, Cornel Lazar, Virgil Antonescu, Petru Simtion, Şevici din Arad, Dr. Lazar Popovici, din Viena, Traian Terebenţ, admin, protopopesc Şiria, Filip Leuca, paroch în Pâncota, George Popescu, paroch în Mâsca, Alexandru Muntean a lui Vasile, paroch în Cherechiu, Teodor Stan proprietar în Cherechiu, Romul Motorca şi Georgiu Papp parochi Agriş, Ambroziu Ungureanu, paroch în Curtacher, Dr. Iacob Hotăran, Marcu Păscut protopop gr. cat. Dr. Ioan Raţ, Axente Secula, Romul Maieruşan, paroch din loc (preotul Vasile Popovici absent — :’) Nicolae Luzarescu etc. etc. Autoritatea a fost representată prin protopretorul Paragó István. De faţă mai erau şi Szarka Sándor jude de tribunal, şi Bálint József subjude cercual.