Tribuna, decembrie 1904 (Anul 8, nr. 227-246)

1904-12-01 / nr. 227

Anul VIII. Arad, M­ercuri 1 14 Decembre 1904. REDACTIA A'hn, Deák Ferencz­ u. Nr.28. ABONAMENTUL pentru Austro-Ungaria:­­ an «n.................. 20 cfm ■îs * « an ................. ... 16 cor fi* »n ........................ 5 cor ** 6 luni...................... 2 cor N­ri de Dumineci pe an 4 cor. Pentru România și atrainitate pe ars 40 nanei. Mannaoript. nu •* Inapoiazi. ADMINISTRAŢIA Arad, Deák Ferenc*-*. Nr. M iNSERTIUNILK: át un «ir garmood : pan* 4Ma U bao­; a doua oati 12 fcanl; iir'1 pau* I b. de fiecare pnbtkaR—t Aiát ahaasameatete. ett süaaMtfe > rile «neta ac plăti (salata la Atei Waica pentra era« «I Măritat*)* Scriaori ar­raacrit aa at pitiaiw fostul întrunirilor. Dela un amic al ziar­ului nostru pri­mim următoarele: Despre episcopatul român gr. or. se știe positiv că a înnaintat guvernului me­morand în care se protestează în contra proiectului de lege al ministrului Berzeviczy. Privitor la atitudinea episcopatului român gr. catolic pare a fi o nedumerire la mijloc: nu se ştie positiv dacă a înnaintat memorand, cu atât mai puţin se cunoaşte ziua când s’a trimis acel memorand ori cuprinsul lui. Aşa, că dacă în numărul său viitor »Unirea« nu ne va lămuri, rămâne bine înţeles, că prelaţii români gr. catolici nau înaintat guvernului protest în contra proiectului de lege prin care Berzeviczy vrea să tragă cu buretele peste drepturile noastre autonome bisericeşti şi şcolare. Un lucru am văzut însă: Românii de ambele confesiuni au protestat şi protestează împotriva proiectului lui Berzeviczy. La Dej, corifei români gr. catolici au dus tonul în Întrunirea de protestare; la Siria protopo­pul român gr. catolic şi vrednicul său ca­pelan au protestat alături de fraţii lor gr. orientali. Tot aşa la Chişineu. In popor solidaritatea se manifestă deci in chip perfect şi rivalitate nu se observă decât cel mult în felul de a-’şi îndeplini fiecare datoria cât se poate de iute şi de bine. Dacă până aci, în întruniri s’au adus însă mulţumiri episcopatului de ambele con­fesiuni, de aci încolo — după ce se va fi dovedit că prelaţii gr. catolici n au înaintat memorand ■ — însemnătatea întrunirilor — creşte. Să ne esplicăm de ce : poporul, şi în­deosebi credincioşii biserici­i gr. catolice trebue să stăruiască faţă de păstorii lor să nu se lase mai prejos decât, prelaţii gr. oi. Dar aceasta nu ca şi o chestie de mândrie, ci din punct de vedere naţional nu se poate mai înalt: să se dovedească guvernului ab­soluta solidaritate a celor două biserici ro­mâne când vorba e de lupta întru apărarea celor mai sfinte şi mai elementare drepturi. Nu ne permitem adică să cualificăm faptul ce ar comite episcopatul român gr. cat. când n’ar merge, în privinţa asta, pa­ralel cu cel gr. or. A mai ales acum, dupa­ ce ghiaţa e spartă deja prin păşirea resolută a episcopatului gr. or­ şi după­ ce s’a învede­rat : Românii fără osebire de confesiune sunt toţi adînc revoltaţi împotriva planului lui Berzeviczy. Împrejurarea că proiectul a fost retras, svonul (care poate fi şi tendeţios) că Tisza nici nu-l va mai readuce, credem că nu poate îndemna la pasivitate pe înalţii pre­laţi. Aşa ceva înţelegem că poate fi un pre­text pentru cei ce vor să se pună bine cu stăpânirea — cum o face protopopul Lipo­­vei, de pildă — episcopatul gr. cat. are însă în sînul său membrii mult prea lumi­naţi de­cât să creadă că protestele vor fi actuale numai când proiectul lui Berzeviczy se va depune earâşî pe biuroul Dietei. Tocmai de aceea, cine ţine sâ-şi înde­plinească datoria de Român, acum să pro­testeze, venind astfel nu numai în ajutorul prelaţilor cari s’au expus cu bărbăţie în lupta mare naţională, dar înlesnind chiar guver­nului situaţia, dacă acesta înt­r adevăr n’ar mai avea intenţia să readucă acel proiect la Dietă şi s’ar găsi în faţa stăruinţelor elemen­telor şoviniste de toate nuanţele. Protestele noastre din toate părţile, cine s’ar încumeta să tăgăduiască, ar contrabalansa stăruinţele şovini­ştilor intoleranţi. Tisza şi Românii. Dacă e să cre­dem ştirilor primite din Budapesta — cari pot fi puse în circulaţie pentru anume sco­puri, tendenţios — apoi ar fi vorba de o schimbare oare­care în politica guvernului Zis­a... Nainte de a porni adică în Ardeal, contele Tisza anunţă că va da fondul Iancu pentru şcoala civilă română de fete din Si­biu. Pe drum, întâlnind din întâmplare un preot român rătăcit, apelează la sprijinul Românilor... Scoate apoi svonul că se va revoca proiectul lui Berzeviczy, ba chiar u­­cayw/­d acum zece ani al lui Hieronymi ar fi să se revoace. Românii nu sunt însă naivi să creadă tuturor știrilor necontrolate. La tot cazul, dacă s’ar îndeplini toate cele de mai sus, ş’a­­tunci guvernul ar face ceea­ ce e o elementară datorie să facă. Intâiu și întâi fondul lancu Asasinatul din strada Morgeî de . 7 E d­ g a r (I Pofi (Urmare). Politia este zăpăcită din cauza lipsei apa­rente a mobilului, car’ nu prin grozăvia omorului în sine. Acei oameni sunt încurcaţi... şi prin ne­putinţa de a găsi explicaţiunea vocilor auzite, pe când în odae s’a găsit numai corpul domnişoarei Lespanaye şi s’au asigurat că fuga era cu nepu­tinţă în timpul când urcau scara. Şi această cameră într’o stare de disordine complectă , acest corp îndesat în coş cu capul în jos, înspăimântătoare rană, groaznicele striviturî de pe corpul bătrînei doamne, tot ce s’a observat, şi alte semne despre care nu vom vorbi încă, au fost de ajuns pentru a paraliza acţiunea poliţiei, dând de ruşine nasul atât de lăudat al acestor slujbaşi. Eî au căzut în­tr’o greşală grosolană, dar’ frecventă, confundând extraordinarul cu complicatul. Dar’ chiar aceste amănunte sunt atât de puţin în legătură cu mer­sul obicinuit al lucrurilor, chiar aceste ciudaţiuni aduc judecata pe adevărata urmă şi conduc la deslegare. In anchete de felul acesta, nu trebue să cău­tăm numai ceea­ ce s’a întâmplat, ci ceea­ ce s’a în­tâmplat altfel decât de obiceiu. In rezumat, uşu­rinţa cu care voiu reuşi sau am reuşit deja, ca sâ rădic vălul, este în proporţie directă cu greu­tăţile ce întimpinâ poliţia. Mă uitam la Dupin cu o uimire care mă în­­mărmuria. — In acest moment, reîncepu el, privind înspre uşă, aştept o persoană, care fără să fi luat o parte directă la săvîrşirea acestui măcel, este amestecat în ea până la un oare care punct. Este foarte probabil, că nu e vinovată de partea scârboasă a crimei. Sper cel puţin, că presupu­­nera mea este exactă, pentru că chiar pe această supoziţiune se întemeiază respunsul la ghicitoare. Aştept pe acest om — chiar aci, în această odae, dintr’un moment într’altul. Fără îndoială se poate întâmpla, ca să nu vină, dar cea mai înaltă probabilitate este că va veni. Dacă se va prezenta, va trebui sâ-l ţinem aci. Eată pistoale, şi ştim amândoi, cum să ne servim de ele la ocaziune. Luai un pistol, în neştire, ascultând cuvin­tele lui Dupin, ca şi când ar fi fost un monolog ce-şi adresa singur. Am vorbit deja despre aerul pierdut ce avea în asemenea împrejurări. Cu toate acestea cuvintele sale erau adresate către mine, dar, vocea sa fără să fie sgomotoasă, avea aceiaşi intonaţie, ca şi când ar fi vorbit cu o persoană cu mult mai îndepărtată decât mine; cât despre „ privirea sa, ea n’avea nici o expresiune hotărîtă, ci se îndrepta cătră perete. — Vocile, care s’au auzit certându-se, re­începu el, nu erau două voci de femei, iată ceea­ ce s’a stabilit într’un mod uniform prin toate mărturiile. Aceasta ne scuteşte de la început de a căuta, dacă bătrîna a ucis pe fica sa înnainte de a se sinucide. De altcum nu vorbesc de această ipoteză, decât ca să mă împac cu conştiinţa, de­­oare­ce d-na Lespanaye era departe de a poseda destulă putere pentru a îndesa corpul fiicei sale în coş în starea, în care s’a găsit. Ea singură era acoperită de răni, care exclud dela prima vedere bănuiala unei sinucideri. îndoitul omor a fost dar’ îndeplinit de o a treia persoană, care nu era sin­gură, şi tocmai vocile lor s’au auzit certându-se. Acum, dă-mî voe să-ţi atrag atenţiunea asupra a­­cestor voci însuşi, sau mai bine asupra depozi­­ţiunilor ce se referesc la ele. Oare într’adevăr n’a găsit în ele nimic deosebit ? Răspunsei, că toţi martorii afirmau la fel, că vocea groasă era a unui Francez, dar’ se des­­chilineau foarte mult în privinţa voce! a doua, care era ascuţită, sau pătrunzătoare, după unii sau după cei-l’alţî. — Ceea­ ce spui d-ta, răspunse Dupin, se refereşte la mărturisiri, car’ nu la ceea­ ce era deosebit, bătător la ochi în aceste mărturisiri. N’a­ observat nimic, care să le deosebească. Şi cu toate acestea deosebirea era reală. Martorii, precum ai zis, sunt unanimi în privinţa vocei groase, nici cea mai mică abatere. Cât despre ascuţită, încă este oare-care unire; toţi au au­zit-o, dar’ un italian, un englez, un spaniol, un irolandez, un francez s’au încercat să dea o idee despre dînsa, şi toţi au descris-o, ca având un timbru deosebit de limba lor proprie ; pentru toţi, era o voce străină. Toţi o compară nu cu a u­­nui bărbat care vorbeşte limba lor proprie, ci cu a unuia, căruia această limbă îi e necunoscută. Francezul zice, că e vocea unui spaniol, şi pre­tinde chiar, că ar fi putut ţine minte câte­va cu­vinte dacă ar fi ştiut spanioleşte. Holandezul susţine, că ceea­ ce a auzit era franţuzeşte, dar el nu ştie de loc franţuzeşte şi declaraţiunea şi-a făcut-o printr’un

Next