Tribuna, decembrie 1904 (Anul 8, nr. 227-246)
1904-12-01 / nr. 227
Anul VIII. Arad, Mercuri 1 14 Decembre 1904. REDACTIA A'hn, Deák Ferencz u. Nr.28. ABONAMENTUL pentru Austro-Ungaria: an «n.................. 20 cfm ■îs * « an ................. ... 16 cor fi* »n ........................ 5 cor ** 6 luni...................... 2 cor Nri de Dumineci pe an 4 cor. Pentru România și atrainitate pe ars 40 nanei. Mannaoript. nu •* Inapoiazi. ADMINISTRAŢIA Arad, Deák Ferenc*-*. Nr. M iNSERTIUNILK: át un «ir garmood : pan* 4Ma U bao; a doua oati 12 fcanl; iir'1 pau* I b. de fiecare pnbtkaR—t Aiát ahaasameatete. ett süaaMtfe > rile «neta ac plăti (salata la Atei Waica pentra era« «I Măritat*)* Scriaori arraacrit aa at pitiaiw fostul întrunirilor. Dela un amic al ziarului nostru primim următoarele: Despre episcopatul român gr. or. se știe positiv că a înnaintat guvernului memorand în care se protestează în contra proiectului de lege al ministrului Berzeviczy. Privitor la atitudinea episcopatului român gr. catolic pare a fi o nedumerire la mijloc: nu se ştie positiv dacă a înnaintat memorand, cu atât mai puţin se cunoaşte ziua când s’a trimis acel memorand ori cuprinsul lui. Aşa, că dacă în numărul său viitor »Unirea« nu ne va lămuri, rămâne bine înţeles, că prelaţii români gr. catolici nau înaintat guvernului protest în contra proiectului de lege prin care Berzeviczy vrea să tragă cu buretele peste drepturile noastre autonome bisericeşti şi şcolare. Un lucru am văzut însă: Românii de ambele confesiuni au protestat şi protestează împotriva proiectului lui Berzeviczy. La Dej, corifei români gr. catolici au dus tonul în Întrunirea de protestare; la Siria protopopul român gr. catolic şi vrednicul său capelan au protestat alături de fraţii lor gr. orientali. Tot aşa la Chişineu. In popor solidaritatea se manifestă deci in chip perfect şi rivalitate nu se observă decât cel mult în felul de a-’şi îndeplini fiecare datoria cât se poate de iute şi de bine. Dacă până aci, în întruniri s’au adus însă mulţumiri episcopatului de ambele confesiuni, de aci încolo — după ce se va fi dovedit că prelaţii gr. catolici n au înaintat memorand ■ — însemnătatea întrunirilor — creşte. Să ne esplicăm de ce : poporul, şi îndeosebi credincioşii bisericii gr. catolice trebue să stăruiască faţă de păstorii lor să nu se lase mai prejos decât, prelaţii gr. oi. Dar aceasta nu ca şi o chestie de mândrie, ci din punct de vedere naţional nu se poate mai înalt: să se dovedească guvernului absoluta solidaritate a celor două biserici române când vorba e de lupta întru apărarea celor mai sfinte şi mai elementare drepturi. Nu ne permitem adică să cualificăm faptul ce ar comite episcopatul român gr. cat. când n’ar merge, în privinţa asta, paralel cu cel gr. or. A mai ales acum, dupa ce ghiaţa e spartă deja prin păşirea resolută a episcopatului gr. or şi după ce s’a învederat : Românii fără osebire de confesiune sunt toţi adînc revoltaţi împotriva planului lui Berzeviczy. Împrejurarea că proiectul a fost retras, svonul (care poate fi şi tendeţios) că Tisza nici nu-l va mai readuce, credem că nu poate îndemna la pasivitate pe înalţii prelaţi. Aşa ceva înţelegem că poate fi un pretext pentru cei ce vor să se pună bine cu stăpânirea — cum o face protopopul Lipovei, de pildă — episcopatul gr. cat. are însă în sînul său membrii mult prea luminaţi decât să creadă că protestele vor fi actuale numai când proiectul lui Berzeviczy se va depune earâşî pe biuroul Dietei. Tocmai de aceea, cine ţine sâ-şi îndeplinească datoria de Român, acum să protesteze, venind astfel nu numai în ajutorul prelaţilor cari s’au expus cu bărbăţie în lupta mare naţională, dar înlesnind chiar guvernului situaţia, dacă acesta într adevăr n’ar mai avea intenţia să readucă acel proiect la Dietă şi s’ar găsi în faţa stăruinţelor elementelor şoviniste de toate nuanţele. Protestele noastre din toate părţile, cine s’ar încumeta să tăgăduiască, ar contrabalansa stăruinţele şoviniştilor intoleranţi. Tisza şi Românii. Dacă e să credem ştirilor primite din Budapesta — cari pot fi puse în circulaţie pentru anume scopuri, tendenţios — apoi ar fi vorba de o schimbare oarecare în politica guvernului Zisa... Nainte de a porni adică în Ardeal, contele Tisza anunţă că va da fondul Iancu pentru şcoala civilă română de fete din Sibiu. Pe drum, întâlnind din întâmplare un preot român rătăcit, apelează la sprijinul Românilor... Scoate apoi svonul că se va revoca proiectul lui Berzeviczy, ba chiar ucayw/d acum zece ani al lui Hieronymi ar fi să se revoace. Românii nu sunt însă naivi să creadă tuturor știrilor necontrolate. La tot cazul, dacă s’ar îndeplini toate cele de mai sus, ş’atunci guvernul ar face ceea ce e o elementară datorie să facă. Intâiu și întâi fondul lancu Asasinatul din strada Morgeî de . 7 E d g a r (I Pofi (Urmare). Politia este zăpăcită din cauza lipsei aparente a mobilului, car’ nu prin grozăvia omorului în sine. Acei oameni sunt încurcaţi... şi prin neputinţa de a găsi explicaţiunea vocilor auzite, pe când în odae s’a găsit numai corpul domnişoarei Lespanaye şi s’au asigurat că fuga era cu neputinţă în timpul când urcau scara. Şi această cameră într’o stare de disordine complectă , acest corp îndesat în coş cu capul în jos, înspăimântătoare rană, groaznicele striviturî de pe corpul bătrînei doamne, tot ce s’a observat, şi alte semne despre care nu vom vorbi încă, au fost de ajuns pentru a paraliza acţiunea poliţiei, dând de ruşine nasul atât de lăudat al acestor slujbaşi. Eî au căzut într’o greşală grosolană, dar’ frecventă, confundând extraordinarul cu complicatul. Dar’ chiar aceste amănunte sunt atât de puţin în legătură cu mersul obicinuit al lucrurilor, chiar aceste ciudaţiuni aduc judecata pe adevărata urmă şi conduc la deslegare. In anchete de felul acesta, nu trebue să căutăm numai ceea ce s’a întâmplat, ci ceea ce s’a întâmplat altfel decât de obiceiu. In rezumat, uşurinţa cu care voiu reuşi sau am reuşit deja, ca sâ rădic vălul, este în proporţie directă cu greutăţile ce întimpinâ poliţia. Mă uitam la Dupin cu o uimire care mă înmărmuria. — In acest moment, reîncepu el, privind înspre uşă, aştept o persoană, care fără să fi luat o parte directă la săvîrşirea acestui măcel, este amestecat în ea până la un oare care punct. Este foarte probabil, că nu e vinovată de partea scârboasă a crimei. Sper cel puţin, că presupunera mea este exactă, pentru că chiar pe această supoziţiune se întemeiază respunsul la ghicitoare. Aştept pe acest om — chiar aci, în această odae, dintr’un moment într’altul. Fără îndoială se poate întâmpla, ca să nu vină, dar cea mai înaltă probabilitate este că va veni. Dacă se va prezenta, va trebui sâ-l ţinem aci. Eată pistoale, şi ştim amândoi, cum să ne servim de ele la ocaziune. Luai un pistol, în neştire, ascultând cuvintele lui Dupin, ca şi când ar fi fost un monolog ce-şi adresa singur. Am vorbit deja despre aerul pierdut ce avea în asemenea împrejurări. Cu toate acestea cuvintele sale erau adresate către mine, dar, vocea sa fără să fie sgomotoasă, avea aceiaşi intonaţie, ca şi când ar fi vorbit cu o persoană cu mult mai îndepărtată decât mine; cât despre „ privirea sa, ea n’avea nici o expresiune hotărîtă, ci se îndrepta cătră perete. — Vocile, care s’au auzit certându-se, reîncepu el, nu erau două voci de femei, iată ceea ce s’a stabilit într’un mod uniform prin toate mărturiile. Aceasta ne scuteşte de la început de a căuta, dacă bătrîna a ucis pe fica sa înnainte de a se sinucide. De altcum nu vorbesc de această ipoteză, decât ca să mă împac cu conştiinţa, deoarece d-na Lespanaye era departe de a poseda destulă putere pentru a îndesa corpul fiicei sale în coş în starea, în care s’a găsit. Ea singură era acoperită de răni, care exclud dela prima vedere bănuiala unei sinucideri. îndoitul omor a fost dar’ îndeplinit de o a treia persoană, care nu era singură, şi tocmai vocile lor s’au auzit certându-se. Acum, dă-mî voe să-ţi atrag atenţiunea asupra acestor voci însuşi, sau mai bine asupra depoziţiunilor ce se referesc la ele. Oare într’adevăr n’a găsit în ele nimic deosebit ? Răspunsei, că toţi martorii afirmau la fel, că vocea groasă era a unui Francez, dar’ se deschilineau foarte mult în privinţa voce! a doua, care era ascuţită, sau pătrunzătoare, după unii sau după cei-l’alţî. — Ceea ce spui d-ta, răspunse Dupin, se refereşte la mărturisiri, car’ nu la ceea ce era deosebit, bătător la ochi în aceste mărturisiri. N’a observat nimic, care să le deosebească. Şi cu toate acestea deosebirea era reală. Martorii, precum ai zis, sunt unanimi în privinţa vocei groase, nici cea mai mică abatere. Cât despre ascuţită, încă este oare-care unire; toţi au auzit-o, dar’ un italian, un englez, un spaniol, un irolandez, un francez s’au încercat să dea o idee despre dînsa, şi toţi au descris-o, ca având un timbru deosebit de limba lor proprie ; pentru toţi, era o voce străină. Toţi o compară nu cu a unui bărbat care vorbeşte limba lor proprie, ci cu a unuia, căruia această limbă îi e necunoscută. Francezul zice, că e vocea unui spaniol, şi pretinde chiar, că ar fi putut ţine minte câteva cuvinte dacă ar fi ştiut spanioleşte. Holandezul susţine, că ceea ce a auzit era franţuzeşte, dar el nu ştie de loc franţuzeşte şi declaraţiunea şi-a făcut-o printr’un