Tribuna, martie 1905 (Anul 9, nr. 40-62)
1905-03-01 / nr. 40
Anul IX. Nr. 40. Arad, Marți 114 Martie 1005 REDACȚIA Arad, Deák Ferencz-p. Nr. S. ABONAMENTUL pentru Austro-Ungaria: M BIS «I ... ...................... 20 CM. I* */t an ....................... ... 10 cot .* lM an ................ ... .. 5 cer. m o km*............................. 2 cot. N-rl de Dumineci pe an 4 cof. v Pominia si strimbatc pe as 40 trend Manaasript« cm M toapoiari. ADMINISTRAȚIA Arad, Denk Perene*-«. N».* INSEimUNUi: al un sir ^irmond : p«nu Ml H fcaftl; a 4a«ia oarft if fefmi; a tr""i ««r? 1 h ie flecartp pmbifakfc»*» Attt i^umentei«. (At sl «iMft: • aA* rant ft *c plart findat« la A**»*. Mftfon p«ntra ora« ți eoeoWattr* flcrteoil pefraocftte it* m primis 0 nouă primejdie. Viena, io Martie a. c. Vin a vă semnala o nouă primejdie ce se ivește pe orizontul politicei pentru poporul nostru. In cursul audientelor bărbaţilor politici maghiari, la împăratul alaltăeri a fost primit şi contele Apponyi. El a propus M. Sale un nou mod de a resolvi chestia armatei. Se ştie că în starea actuală a crizei numai punctul acesta forma încă greutăţi în calea formării unui cabinet. Opoziţia cere cu orice preţ comanda ungurească în armata noastră şi tocmai punctul acesta întimpina o rezistenţă hotărîtă înnaintea coroanei. In vreme ce în celelalte chestii să ajunsese cel puţin pentru un moment la o înţelegere prealabilă, aici conivenţa părea exclusă din amândouă părţile şi criza, ajunsese la un «punct mort». Acuma,contele Apponyi propune o soluţiune care va mulţumi amândouă părţile. Ungurii vor ceda în aparenţă renunţând (desigur numai deocamdată şi nicidecum în chip definitiv) la comanda ungurească, dar în schimb vor avea o chestie care în realitate înseamnă maghiarizarea regimentelor din Ungaria. Concesia aceasta desigur el o consideră ca o nouă fază ce pregăteşte şi conduce cu necesitate la comanda ungurească. Nu cunoaştem încă noua soluţiune dar ea este uşor de ghicit. Iată ce scrie «Neue Freie Presse» cu privire la acest nou argument: «Amănuntele soluţiunei nu se cunosc încă. Totuşi se zvoneşte că sa găsit o modalitate în rezolvirea chestiunii care nu va atinge de loc valoarea militară a armatei, iar totuşi se va face un pas însemnat înainte pe domnul cătră scopul urmărit cu deosebire de opoziţie, prin adoptarea limbii ungureşti: maghiarizarea ţinuturilor locuite de naţionalităţi» . Care poate fi această misterioasă soluţiune ? Dacă ne amintim că ideia a pornit dela contele Apponyi, nu poate fi greu de ghicit. Ea a fost propusă de organul lui Apponyi, de «Budapesti Hírlap» unde s’a pledat în mai multe rînduri, pentru ea. Aceste articole au apărut pela sfîrşitul marei obstrucţiuni de sub Héderváry şi Tisza. In ele se cerea ca regimentele originale din Ungaria să fie distruse în compoziţia lor actuală. Ele să nu mai formeze nişte unităţi de limbă In cari limba majorităţii să fie limba instrucţiei (Regimentssprache). După propunerea lui «Bud. H.» contigentul de soldaţinemaghiari să fie astfel repartizat în regimente încât în fiecare regiment elementul unguresc să fie In proporţie de 50°/0. Avînd ungurii majoritatea cel puţin relativă în sinul fiecărui regiment în parte şi tuba regimentului va trebui să fie cea ungurească în toate regimentele recrutate din Ungaria. Dacă afară de aceasta cele mai multe regimente vor fi staţionate prin garnizoane ungureşti în timpul serviciului militar, soldaţii nemaghiari vor învăţa de voie de nevoie ungureşte şi vor dobândi «o ideie justă despre puterea şi prestigiul statului unguresc». Ei nu vor mai îndrăzni să se îpotriveiască mai târziu statului şi culturii ungureşti înţelegând că orice aşa, cum sunt altele. Cu câtă dragoste se ştie lega de tine, şi tot atunci comite un ceva atât de straniu, atât de neobicinuit şi In sine fără orîce sentiment mai nobil, în cât te îngrozeşti, ceea ce stă într’o contrazicere neespiicabilă cu manifestarea pasionată a iubire! sale de fiică. Minţeşte, dar nu din interes, ci din instinct, denunţările ei făcute fără voie şi luate din aer, povestirile ei sunt atât dedetaiate, încât îţi vine să crezi, că este imposibil, ca ea să te fi compus, şi pentru aceasta cară şi cară îl crezi, iar rezultatul e — neînţelegeri teribile, pedepsirea nevinovaţilor şi ceartă nereparabilă în întreaga nemaţenie. Şi în aceea vârstă poetică, când un farmec misterios pătrunde sufletul tuturor fetelor, dânsa, numai dânsa rămâne nepătrunsă de acest farmec. Mamă-sa şi-aduceaminte cu uimire, ce altă şiiinţă era ea în vârsta aceasta. Şi totuşi, la aparenţă şi ea arată aceaşi glorie, care se radiază în vârsta aceasta după fruntea fiecărei fete. Toate îi stau într’ajutor să înşele, şi toată fiinţa e este o minciună mare. Aici totul e o minciună, minţeşte natura, minţeşte viaţa şi minţeşte moartea. Pentru că fiinţele aceste nici prin jertfirea vieţii lor nu pot dovedi, că ar avea dreptate. Femeia imbecilă e în stare să-şi dea viaţa cu o uşurătate de necrezut ca şi cum geniul rasei prin uşorarea sinucidere ar fi sădit un oarecare scop de selecţiune de sine în aceste materii la văzut preţioase şi pline de viaţă, dar fără nici un preţ pentru scopurile mai înnalte de rasă. Totul, chiar imprejurările esterne are sinucidere! iar sunt puse la cale cu o pasă cu un rol oarecare, prin minciuna neîmpotrivire este zadarnică faţă cu o putere atât de covîrşitoare. Imprăştiindu-se pe acasă, el vor duce cu el limba ungurească care în curînd va fi răspândită în cele mai depărtate cătune din munţii Ardealului. El vor împrăştia pe acasă şi respectul, teama de nebiruinţă, puterea statului unguresc şi «agitatorii» naţionalităţilor nu vor mai găsi teren prielnic agitaţiile lor. Dacă aceasta este soluţiunea lui Apponyi — conclusiunile sale din «Bud. H.» şi încă o propunere făcută anul trecut în delegaţiuni fac să apară aceasta foarte probabil — atunci ce va rupe în mod brusc ultima legătură de simpatie dintre poporul nostru şi armată, instrucţia făcută In limba naţională a soldaţilor şi compoziţia regimentelor pe baza ţinuturilor geografice, a fost un element de putere pentru armata noastră. Ele Iniezneau instrucţia, măreau deci valoarea militară a armatei şi îndulceau amarul anilor de «cătănie» prin faptul că soldaţii zmulşi dela vetrele lor nu să simţeau atât de străini între compatrioţii şi conaţionalii lor. Tot contele Apponyi a propus anul trecut în delegaţiuni ca soldaţii nemaghiari din regimentele «ungurene» să primească instrucţia în limba maghiară atunci când vor cunoaşte limba ungurească. Propunerea a fost acceptată în delegaţiuni şi de atunci bieţii soldaţi Români când au nenorocirile de a mărturisi că înţeleg câteva cuvinte ungureşti, sunt chinuiţi cu instrucţia ungurească, pe care nu o înţeleg aproape de loc. Propunerea aceasta a lui Apponyi, pe atunci puţin luată în seamă de presa noastră, indică soluţiunea de acuma în mod forte trans, conştie grupând adese întâmplările într’un eveniment duios şi tragic. Din împrejurarea, că psichiastrul ştie şi spune, că femeile aceste sunt bolnave, scapă multe de închisoare spre plăcuta lor surprindere. Dar fiindcă nu stupiditatea lor le împedecă să înţeleagă, căsunt stupide, văd în psichiastru sau un om pe carele dînsele l’au tras frumos pe sfoară, ori o unealtă gata, care sub titlul de stupiditate le scoate din hal; iar în procedură însăşi văd o instituţiune modernă aflată de cultura, ce progresează, direct pentru ca doamnele şi domnişorii vinovaţi prin trînsa să scape de urmările conflictului cu codul penal, chiar aşa ca şi cum s’a inventat cocainul contra durerilor corporale. Sanatorul nu-i pătează onoarea. Ba, după cum cred dînsele, fiind instituţiune modernă a claselor mai înnalte, îţi câştigă chiar o cvalificaţiune socială. O foaie umoristică a adus odată o figură de tot originală, pe un cutare Weiss, pe care-l fumigau toţi ca pe un atare, când de-odată un prietin de a lui Weiss arăta societăţii, că Weiss nu este numai un simplu Weiss, ci este un astfel de Weiss, care pentru oarecare afacere, în care figurau Monte-Carlo, dame de orfeu şi o istorie cu cambii, a fost deja şi în sanatoriu internat ca idiot, şi la moment se ocupară toţi de dânsul şi pe astfel cvalificatul îl primiră acum în societate. Ajungând odată în sanatoriu, doresc îndată să iasă de acolo. Zic, că sunt reţinute pe nedrept. Acum dînsele strigă mai tare, „cu mintea deplină în balamuc“ şi uită, că cu mintea sănătoasă acum ar şedea în puşcărie. FEMEI IDIOATE. De Dr. Oláh Gusztáv, directorul institutului de psichiatrie. Să nu credeţi, că e vorba de fiinţele naive, pe cari D-Voastră aveţi obiceiul a le lăuda, că „sunt nişte suflete foarte bune sărmanele“ şi apoi loc vă şi gândiţi la mărginitul lor cerc de vederi cu hainele de copii şi cu sticlete de compoturi, ci să vă aduceţi aminte de femeile despre cari vă obicinuiţi a zice : — Apoi, doctore dragă, dacă şi femeia asta este stupidă, atunci toate femeile rele sunt stupide, atunci multe femei s’ar putea trimite în sanatoriu. Apoi, zău, s’ar putea, o recunosc. Dar să ’nţelege, eu fiind psichiastru, înti chestia de aceste nu sunt competent, pentru că D Voastră mai aveţi o frază predilectă, că psichiastrul descopere în fiecare om ceva defect de intelectualitate, când, vezi, perfect nici aşa nimeni nu poate fi. E un lucru curios, dar într’adevăr aşa e, că noi psichiastrii ne închipuim, că la de aceste ne înţelegem mai bine, precum şi inginerul e de credinţa, că dânsul se înţelege mai bine la facerea podurilor, decât alt onorat public mare. Apoi fiţi buni şi lăsaţi-ne pe noi în credinţa aceasta. Noi ştim, că aici e vorba d® o boală. Şi mai ştie încă cineva, muma bolnavei. Dar, că peste ce calvarie de suferinţe trec părinţii, pânăce se conving, câ fiica lor e bolnavă, e greu chiar s’o şi închipui. Ci văd, că fiica lor nu este într’adevăr stricată, pentru că nu e stricată