Tribuna, aprilie 1905 (Anul 9, nr. 63-80)

1905-04-02 / nr. 63

Pag. 4 Şi azi ca şi atunci, Ungurii luptă împotriva Vienei, pentru neatîrnarea statului lor, în care via­­ţa­ le naţională să se desvoarte în toată libertatea, în care să fie stăpâni absoluţi pe soarta­ le pro­prie şi... pe soarta altora. Aci ni­ se despart drumurile. Dacă lupta lor se dă în numele neatîrnării patriei, a patriei, mamă dulce a noastră a tuturora, spună-ni-o, le ofe­rim tot ce avem, avutul, sângele, viaţa... Dacă luptă numai pentru binele lor, tot ce le putem face este să­ le privim cu simpatie lupta sfântă, căci orî­ce luptă e sfântă ce se dă pentru drep­turile unui neam. Dacă însă luptă, pentru ca să se facă stăpâni asupra altora, pentru un stat, în care fiind ei stă­pâni, cum zic, ceialalţi ar urma să fie slugi, pen­­tru un stat, în care tot are să fie unguresc, bise­rică, şcoală, oaste, administraţie, atunci, le-o spu­nem verde, ne au în faţa lor ca pe un singur om, şi nu cu Viena, dar cu Iadul încă ne vom însoţi ca să ne mântuim viaţa. Patria aceasta, n’ar mai fi a noastră, pen­­tru­ că patria trebue să ne ocrotească neamul, iar nu să-l strivească. Noi numai o patrie putem cunoaşte: acea, care ca mamă iubitoare ne strânge la sânu-i cald, patria, care e leagănul şi mormântul nostru, în care zac oasele părinţilor noştri, care ne hrăneşte sufleteşte şi trupeşte, o da, pentru patria aceasta şi moartea e dulce... Cine ni-o dă aceasta, ne dă viaţa, ne dă totul, cine ni-o ia, smulge sufletul din noi. Aci nu încape tirguială. Pentru ori­ce bunuri vremelnice pe faţa pă­mântului, legea, neamul şi limba noi nu le putem părăsi şi mai bine murim toţi până la unul, decât să abzicem la viaţa­ ne naţională. Dee­ne confraţii maghiari patria aceasta şi le facem făgăduinţa solemnă că fraţi mai buni, mai credincioşi, mai gata de a merge cu ei şi împo­triva Iadului ca s-o apere, decât pe Români nu vor afla. Asupra preţului însă s’o ştie : Nu ne tîrguim! loan Pop Reteganul. 1853—1905. Cu inima sdrobită şi sufletul întristat, îmi împlinesc datorinţa de corespondent, comunicân­­du-vă decursul înmormântărei prea iubitului şi popularului scriitor Ioan Pop Reteganul, învăţ, pens., folclorist şi redactor. Activitatea acestui „om-albina“ atât pe te­renul dăscălesc, cât şi al literaturei şi ziaristicei noastre a fost neîntrecută. Născut din sinul poporului plugar, *ru oca­­siune a cunoaşte tot modul de gândire şi viaţă a poporului românesc. El a fost unul dintre cei mai harnici scriitori ai folcloristicei române ardelene. Dovadă ne sunt mulţimea­­cărţilor în număr de peste 20 volume. In decursul vieţii sale, nu numai a dat do­vadă de o deosebită energie şi activitate, ci a contribuit foarte mult la înălţarea niveului învă­­ţătoresc, la luminarea şi desvoltarea colegilor săi. Născut în Reteag, la 1853, studiele le-a făcut în Reteag şi Năsăud, a trecut apoi la preparandia din Gherla şi de acolo la Deva. Depunând examenul de cualificaţiune a fost învăţător în Oi­lat, Vălcelele-rele, Baru-mare, Lisa, Grădişte (instructor), Bonţar, Bucium-şasa/ Sâncel şi Rodna-veche. In 1892 s’a pensionat, nu în­să pentru a trăi ,retras şi în comoditate, ci pentru a munci cu îndoită energie şi sîrguinţă, contribuind la ridica­rea şi îmbogăţirea literaturei noastre. In 1886 a redactat „Foişoara“, care ne­fiind sprijinită, a încetat. Tot în anul acela a redactat „Cărţile săteanului român“ şi „Convorbiri pedagogice“. La aceste reviste a lucrat cu un neîntrecut zel şi cu adevărată pricepere, contribuind la ri­dicarea niveului dăscălesc. In 1898 a redactat eleganta foaie enciclo­pedică literară „Revista Ilustrată“, care din 1904 încoace a redactat „Gazeta de Duminecă“ din Şimleu. Din scrierile sale au apărut: „Trandafirii şi viorele“, „Chiuituri“, „Starostele“, „Leonat cel tinăr“, „Inimioara“, „Opşaguri“, „Buchetul“, „Prie­tinul săteanului român“, „Ţiganii“, „Poveşti ar­deleneşti“, 5 vol., „Novele“, „Pomăritul practic“, „Cartea poporului“, „Poveşti din popor“, „Pintea viteazul“, „Novele şi schiţe“ (2 broş.), „Pilde şi sfaturi“, „Poveşti din viaţa ţăranilor români“, „Zidirea lumei“, „De la moară“ (poveştii 3 broş., „Pomăritul sau cultivarea arborilor roditori“. A mai publicat o mulţime de articole mo­­ralizatori şi instructivi — apoi, novele, schiţe, co­linde, poveşti, poezii etc. A tradus maii multe novele şi schiţe, ce le-a publicat prin deosebite reviste şi ziare. Activitatea lui e istorică. A murit cu peana în mână, lucrând pentru luminarea poporului său, şi a murit sărac şi lipsit, ca toţi oamenii ce se ocupă cu literatura. Nemiloasa coasă a morţii la ajuns în co­muna sa natală. Luni în 8 Aprilie la 7 ore sara, 11 deplânge soţia nemângăiată, o fetiţă iubitoare şi trei moşnegi rămaşi fără sprijin şi ajutoriu, o mamă gârbovită sub greutatea anilor şi socrii bă­trâni ca vremea şi albi ca zăpada... înmormântarea i­ s’a făcut cu o pompă vred­nică şi înălţătoare în 6 Aprilie, începând la 11 ore a. m. şi ducând până la 4 ore d. m. Serviciul funebral s’a ţinut în biserica lo­cală, pontificând vrednicul protopop din Cusdri­­oara loan Goron, asistat de preoţii: loan Sonea, Reteag, Gregore Dragoş, Sanmărgita, Constantin Juga, Negrileşti, Ştefan Bujiţa, Mihăeşti, Gregore Ciuntereiu, Ambrişiu. Răspunsurile le-a dat corul improvizat de învăţătorii: Ioan Racoci, (Deş), Ioan Drăgan, (Cus­­drioara), Ioan Cârcu, (Beclean), Nicolae Pop, (Re­teag), Io­­n Spătârean, (Leleşti), Teodor Tămaş, (Ocna Deşului), Teodor Coroian, (Giurgeşti), Teo­dor A. Bogdan, (Bistriţa) şi Teodor Brehariu, preot în Leleşti. Predică ocazională a ţinut harnicul preot local Ioan Sonea, car­panegiricul, meritatul pro­topop Goron. După aceia Sp. dr Dr. Gavril Tripon adv. în Bistriţa, cunoscutul orator de o înaltă va­loare, a vorbit in numele poporului românesc, al literaturei, culturei şi folcloristicei române, al că­ror sincer şi neîntrecut muncitor a fost. Nu voiu schiţa conţinutul acelei vorbiri ce a stors la vremi chiar şi din ochii străinilor, re­­servîndu-mi dreptul a vi-o trimete. După sfîrşirea serviciului funebral, s’a por­nit cortegiul în frunte cu 4 prapori şi cu pruncii şcolari. Sosind în cimiter, înainte de a fi scoborit între „cei mulţi“, subscrisul i-a adus ultimul tri­but, ţinând un scurt cuvânt de „adio“, în numele tuturor învăţătorilor români din ţară, cărora nu le-a fost numai un bun coleg ci şi un vrednic instructor. Cântând duioasa cântare funebrală „Cu la­­creme şi flori“ , a fost aşezat pentru vecie. .. Din presă au fost representate: „Foaia scolas­­tică (Blaş), Tribuna (Arad), Galeta Transilvaniei (Braşov) Galeta de Duminecă (Şimleu), Unirea (Blaş); Foaia poporului (Sibiiu); Poporul Ro­mân (Budapesta) Familia Oradea-mare). Cununi au depus vrednica inteliginţă din Bistriţa şi Deş. Peste tot întreagă inteliginţă română din Bis­triţa s’a purtat admirabil, faţă de memoria şi fa­milia regretatului Ioan Pop Reteganul luând cu generositate iniţiativa de a valora răsămbitul lite­rar al reposatului. Inteliginţă română din Bistriţa a fost repre­zentată prin d-niî: Dr. G. Tripon, Emil A. Chiffa şi Teodor A. Bogdan. Cea din Deş prin d-niî: Dr. Ioan Cherecheş, Dr. Liviu Micşa, Ioan Anca şi loan Racociu. Jurul a fost reprezentat foarte bine, iar din Reteag au luat parte întreg poporul precum şi inteligenţă, fără deosebire de confesiune şi naţio­nalitate. Deşi cazul de moarte nu s’a făcut cunoscut destul de timpuriu, totuşi „Asociaţiunea“, după informaţia primită, a recercat pe cale telegrafică, pe dl Gregore Puşcariu protopop în Beclean, pentru a o reprezenta la înmormântare. CANGELRNA ARGHITEGTULUI ROMÂN IO­AN NI­GA. Arad, strada Atzél Péter Nr. 1. (Lângă Crucea­ Albă). Pregăteşte planuri şi specificări de spese pentru edificii publice şi private, primeşte lucrări în sfera ar­chitecturei mai înnalte, cenzurări, colandări. Ca specialist în ritul nostru oriental edifică şi restaurează bi­serici în mod artistic, din care cauză o recomandăm îndeosebi d-lor parochi. Trimite planuri, schiţe, speci­ficări şi serveşte în lucrări architectonice cu desluşiri gratuit. 456 „TRIBUN­A“ Nr. 63 Afară de aceasta, Magn. Sa­­Dl preposit Alexandru Bene, ca preşedinte al Reuniunii în­văţătorilor din jurul Gherlei şi ca director pre­­parandial, dl Clement Grivase director în Nâ­­saud, ca secretar al Reuniunii învăţătorilor „Mariana“, familia ilustrului academician Porcius din Rodna veche, protopopul Gerasim Domide, Ioan P. Lazar şef comptabil şi editorul „Gazetei de Duminecă“ din Şimleu şi alţi foarte mulţi au trimis telegrame şi scrisori de condolenţe din din acest trist incident. Dormi în pace model de sirguinţă, abnega­­ţiune şi activitate ! 1 Teodor A. Bogdan. O secţiune a „Ligeî“ la Paris­­ La Paris s’a înfiinţat o secţiune a Ligeî pen­tru unitatea culturală a tuturor Românilor, care numără deja peste 40 membrii. Intr’una din şedinţele trecute s-a ales co­mitetul compus astfel: Radu D. Brătianu, presi­dent; Emil Protopopescu şi St. Rădulescu, vice­­presidenţi; M. Ştefânescu, cassar; Dimeiu şi T. Simionescu Rimniceanu, membrii şi A. Popovici Taşcă, secretar. Iată şi programul ce şi-a făcut acest co­mitet pentru a putea servi sfânta cauză a româ­­nismului. 1. Să se formeze un comitet de propagandă şi patronagiu, din care să facă parte publiciştii, profesorii, oamenii de ştiinţă, etc. 2. Să se caute, ca prin ziare reviste şi conferinţe să se facă cunoscută chestia naţional. 3. Cu fondurile adunate se vor încuraja şi subvenţiona fondarea de bilioteci în toate ţinu­­rile locuite de Români. 4. Fondarea unui premiu pentru cea mai bună şi documentată lucrare în chestiunea naţio­nalităţilor din Ungaria.­­ 5. Intrarea în relaţiune cu toate secţiunile ligeî din străinătate şi cu filo-români de marcă. 6. Corespondenţii în toate ţinuturile locuite de Români, pentru a urmări şi a da la iveală toate fazele luptei de exterminare cu care îi ur­măresc Ungurii. 7. Conferinţe şi sfaturi ţinute de membrii Ligeî cât mai des. 8. Publicarea unui rezumat al chestiunei naţionale pentru propagandă: învinsul. Sub titlul acesta ziarul italian „Tribuna“ a publicat zilele trecute un articol, care cuprinde unele note foarte caracteristice asupra fostului generalissim al armatelor ruseşti din Mandoiuria, Kuropatkin. Reproducem aci mai jos câte­va păreri din acel articol, cari fac aproape o ima­gine nouă a omului, care a ocupat atâta timp atenţia lumei întregi.* Kuropatkin până la Mukden, era de­sigur generalul cel mai stimat şi mai respectat din Rusia. Moştenitor al gloriei lui Skobelieff el era considerat­­ca cel mai indicat spre a duce la bun sfirşit războiul contra Japoniei. Şi nu se poate spune, ca de atâţia alţii, că el a ajuns aci numai printr’o simplă lovitură de no­roc . Kuropatkin e, într’un oare­care sens, fiul proprielor lui opere . Skobeleff îl stima foarte mult şi mai mult decât odată Kuropatkin s’a arătat demn de încrederea şefului său. Kuropatkin a fost mult timp ministru de războiu şi în această calitate a făcut, într’ade­­văr, mari servicii patriei, de­oare­ce lui i­ se da­­toreşte o bună parte a reorganizărea armatei ru­seşti. Prudent, rece, prevăzător, muncitor ne­obosit, Kuropatkin avea toate calităţile unui nea­semuit şef de stat-major. Skobeleff, adînc cu­noscător al oamenilor,­­ar fi sfătuit de multe ori: „Eşti un foarte bun şef de stat-major, nu te urca nici­odată la locul de frunte“. Şi din pricina aceasta unirea celor două oameni a fost atât de rodnică: firea înflăcărată a şefului era complectată de prudenţa şi de prevederea sub­­şefului. Numit în înalta demnitate de comandant suprem al armatei din Mandoluria, în contra

Next