Tribuna, mai 1905 (Anul 9, nr. 81-101)
1905-05-01 / nr. 81
Pag. 2 necesitatea limpezirii chestiuniel, oare faţă de aceasta nouă fază a tendenţei îndreptate spre eluptarea neatirnării statului ungar, adecă faţă de actuala criză, naţiunea ungară în totalitate-I şi In părţile constitutive, ce atitudine Ia ? On. Dietă! N-am intenţiunea a ostenta împotriva fiinţei, declarată prin lege de unitară şi indivizibilă, a naţiunei politice ungare, ori a ignora aceasta ; dar precum acela, care făcând pe bază de date statistice harta etnografică a Ungariei, arată diferitele rase de popoare cu diferite culori, nu comite nici o crimă impotriva unităţii naţiunii ungare, tot aşa, poate, ’mi va fi permis şi mie s’aseamăn harta aceasta etnografică cu harta aseminea colorată, care pe baza rezultatului alegerilor din Ianuarie a. c., osebeşte şi ea, în diferite culori, după partide, cercurile electorale, şi dacă din aceasta comparaţie scot concluziile posibile, dar deodată fac şi atent pe fiecare, să se feriască de deducţii false, scoase din aparenţă greşită. (Voci: Aparenţa?) Asemănând aceste două harte, dacă şi nu cu siguritate matematică — pentrucă doar’ cum s’accentuiazâ şi în proectul nostru de adresă, numai o parte fragmentară a naţiunei ungare îşi poate manifesta voinţa prin alegeri, dar totuşi considerând, că diferitele rasse de popoare locuesc în masse cât se poate de compacte prin diferitele părţi ale ţării, se pot trage deducţii, ce atitudine iau aceste rasse de popoare faţă de chestiunile politice şi de drept public, cari au provocat criza actuală, apare ca şi cum elementul curat maghiar, ori cercurile populate mai ales de Maghiari In majoritatea lor au luat poziţie pe lângă teritorul vamal independent şi pe lângă aspiraţiile naţionale maghiare, iar cercurile, în cari naţioţionalitâţile sunt în majoritate, par a se declara pentru baza de drept public 67-istă. (Sgomot.) Preşedintele : Rog linişte ! Ioan Suciu (continuă): Observarea mea modestă este, că deducţiunea din urmă, că ţinuturile locuite de naţionalităţi sunt şi ar fi din convingere pentru susţinerea neschimbată a bazei 67-iste şi ar fi luat poziţie hotărîtă împotriva aşa numitelor «aspiraţii naţionale», cel puţin în contra acelora din ele, cari tind la introducerea teritorului vamal independent, nu corespunde adevărului. (Aprobări în stânga. S’auzim S’auzim!) Şi nu corespunde pentru că în partea preponderantă a cercurilor electorale locuite de naţionalităţi, chestiunea controversată dintre neatîrnarea ţârii şi susţinerea bazei dualistice în forma ei, în care a fost prezintată în cercurile locuite de Maghiari, nici n’a fost discutată, n’a fost dezbătută şi aşa alegătorii nici n’au putut lua vre-o poziţie. Nu eu o zic, ci de pe băncile din stânga ale acestei on. Camere nu odată, ci de sute ori s’a accentuat, că partidul liberal a considerat cercurile naţionalităţilor de adevărate fortăreţe de refugiu ale sale. (Aşa-i! în stânga). Cu continua accentuarea aşa numitului «mumus» al naţionalităţilor şi a interesului vital al statului maghiar, partidul liberal a confiscat cercurile acelea pe seama intereselor şi dominaţiunei sale de partid. Dacă e adevărat asta, — iar dacă nu vroim să ne ascundem în dosul sofismelor constituţionale, ci considerăm stările faptice şi acele cauze speciale, asupra cărora nu vreau să mă estind, pentru c’ar trebui să merg foarte departe, la enorare de brutaliţi, corupţii etc... trebue să recunoaştem că e adevărat, — atunci ce concluzii se pot trage d’aci ? Una este, că atunei, când guvernele liberale cu voturile intrate din cercurile sigure ale naţioalităţilor, a ţinut oare cumva în frîu spiritul opoziţional, ce se manifesta în cercurile maghiare faţă de interpelaţiunea rigidă a legilor dualiste, atunci In realitate, nu adevăratei voinţi a naţionalităţilor să sileau să corespunda. A doua deducţie negativă este, că naţionalităţile aparţinătoare naţiunei politice ungare n’au luat posiţie pe lângă baza dualizmului, ceea ce ţin să accentuez ca nu cumva, să apară aşa, ca şi cum naţionalităţile, din principiu, din interes particular, din interes specific, ori din orice alte motive politice ar fi în contra acelor pretenţiuni, cari rees cumva de în adevăr necesare şi legitime pentru interesele vitale ale statului ungar. Dacă m’am ocupat pân’aci cu importanţa sprijinului venit din cercurile naţionalităţilor în ajutorul susţinerii bazei 67-iste, să-mi permiteţi a desemna pe scurt soartea de cari au fost împărtăşite naţionalităţile sub domnia de 38 ani a partidului liberal Soartea asta n’a dat altceva an. Dietă decât că dela data, de când opoziţia maghiară s’a manifestat tot mai impetuos faţă de legăturile de drept public şi economice cu Austria, partidul guvernamental s’a silit să legitimeze susţinerea neschimbată a celor legături, cu pretextul că acestea sunt încă tot necesare pentru înfrînarea şi frîngerea naţionalităţilor. (Aşa-i! Mişcare în dreapta. S’auzim ! la mijloc) Şi tot din acest interes a venit mereu cu aşa numitele concesiuni vieneze, pe cari le-a prezintat ca cuceriri interne, pentru a amuţi pretenţiunile naţionale, ce se înşiruiau faţă de Austria. Pentru ilustrarea acestei, după modesta-mi părere, politici de doi bani în trei pungi, mă provoca reproşul d-lui ministru preşedinte, făcut mi se pare în şedinţa de Sâmbătă, când i-a cerut socoteală ven. stângă, de ce nu s’a estins în adresă şi asupra chestiunei reformeî învăţământului poporal. A accentuat, ce colosală cucerire nţională ar fi fost de i se dădea posibilitate să ducă de fapt la îndeplinire proiectul lui Berzeviczy. Un exemplu clasic al acestei tactice ne oferă cele întâmplate în şedinţa de erl a partidului liberal. (S’auzim !) Scuzaţi, că mă ocup cu aceasta, dar e vorba de interes public. Dreptul de existenţă al partidului liberal şi marea chemare ce-i reservă viitorul se silia s’o dovedească colegul meu Hodossy Imre, în discursul ţinut la partidul liberal. Intr’altele — comunicatele ziarului «Az Újság» sunt doar autentice — a zis următoarele descriind prealabil istoricul înînfiinţării bazei de drept public (citeşte) : «Ce s’a creat prin asta în imperiul ungar ? A fost restituită heghemonia naţiunei maghiare, a celor 8 milioane de maghiari faţă de celelalte 10—12 milioane de aici». M-opresc aci, on. Dietă şi întreb : corect şi patriotic lucru este oare, că atunci când se vorbeşte aici de naţiune politică, când mereu suntem acuzaţi cu atacarea unităţii naţiunei politice, şi când noi sub titlul acesta suntem siliţi să suferim şi temniţă, că acei ce ne-o croesc asta, zic, când au fost împinşi puţin de pe piedestalul puterii, să vină deodată dînşii, şi să se silească a descompune în părţile sale naţiunea politică ungară? (Mişcare şi contraziceri în dreapta. Aprobări la mijloc.) De ce pune în contrast pe cele 10 milioane maghiari de rassă, cu «ceilalţi» 12 milioane anonimi, cărora nici nume nu li-a dat colegul deputat Hodossy. Noi protestăm contra acesteia, pentru că şi noi formăm naţiunea politică ungară şi în constituţia Ungariei atât în legile fundamentale din 1848, cât şi cele din 68 egalitatea de drepturi e decretată pentru toţi cetăţenii statului fără osebire de naţionalitate. Nu este iertat deci a distinge şi a presupune deosebiri de patriotism. Zice mai departe şi aceasta este şi mai gravamenalâ, mai supărâcioasă şi mai puţin motivată (citeşte): «Acum faţă de orice mişcare, ce se face în statul ungar, ce se îndreaptă spre dărîmarea heghemoniei rassei noastre maghiare , ne putem sprijini pe întreaga putere armată a Monarchiei, pentru că aceasta e chemată a susţinea legile, a asigura executiva legilor prin urmare a face tot, ce serveşte asigurarea heghemoniei naţiunei maghiare. Intre astfel de împrejurări e chestie de existenţă pentru aceasta naţiune, să vedem şi mai departe asigurată baza dualistică». Onorată Dietă! Dacă în adevăr e în interesul Ungariei, să se introducă teritorul vamal separat, dacă în adevăr e interes a-şi recâştiga toate atributele independenţei de stat, atunci nu recunoaştem şi nu permitem, ca întârzierea acesteia să se adscrie în contul patriotismului nostru, în detrimentul nostru (Aprobări vii şi aplauze în stânga.) Binevoiţi a Vă aduce aminte de trecut. Când au atacat naţionalităţile patria şi când n’au fost suficiente gendarmeria, şi miliţia împotriva vreunui atac din partea noastră? Şi de ce ar fi nevoe şi de armata Austriei pentru susţinerea statului ungar chiar împotriva noastră a naţionalităţilor? (O voce din stânga: Argument copilăresc a fost. Sgomot. Preşedintele sună.) Hock János: Soldaţi austriaci numai la alegeri trebuesc. Preşedintele: Vă rog, nu conturbaţi oratorul. Ioan Suciu: E cert, dar nu vreau să mă estind acum la aceasta. Tactica fostului partid guvernamental a fost, că sub pretextul interesului statului ungar , dar în realitate curat numai din punct de vedere al interesului dominării sale de partid, avenit totdeauna în for cu «dulia» naţionalităţilor şi apucătura aceasta a trecut apoi cu desăvârşire în convingerea generala şi s’a cristalizat într’un adevărat cult în nefericita noastră patrie. In toate procesele naţionaliste în zădar şi-au accentuat patriotismul, totdeauna au privit în naţionalist pe trădătorul de patrie, pe duşmanul conjurat al ei. Intru răspândirea acestei opinii în prima linie dominaţiunea partidului liberal a ostenit. Am declarat-o aceasta sincer, deschis şi aşa cred, că declaraţiunile mele vor avea efectul, că on opoziţie aliată să nu cază în aceiaş greşală, pe care i-o imputăm fostului partid liberal şi nu se va pune prin deducţii cel mult numai de ordine inversă, pe acelaş teren faţă de noi. Pentru că eu aşa apreciez situaţia, că în privinţa aceasta, având în vedere chestiunea de naţionalităţi, dacă fiecare se va cugeta astfel în on. parte din stînga, ca şi Banffy, atunci va subsista următoarea deosebire. Partidul guvernamental rezonează aşa : chiar de este necesară pentru ţeară independenţa vamală, chiar de-i justă tendenţa independiştilor, dar, tu Maghiarule, înţelege, că ţie timp fisic îţi trebue, până ce vei contopi naţionalităţile, până le maghiarizezi. Te rog deci, dă-mi pân’atunci răgaz să domnesc şi suspendează-ţi pân’atunci aspiraţiile şi dorinţele. Iar’ onorata opoziţie aliată, — nu aş vrea să generalisez, dar dacă, durere, toţi ar primi principiile baronului Banffy,deşi ,,TRIBUNA“ Nr. 81