Tribuna, august 1906 (Anul 10, nr. 145-163)
1906-08-02 / nr. 145
Anul X Nr. 145. Arad, Mercuri 215 August 1906. jg REDACȚIA Deák Ferencz-utcza nrul 20 ABONAMENTUL Ps im an .............. 20 cor. f v. jumătate an .. 10 * Fe 5 lună .............. 20 N-vii de Duminecă pe an 4 coroane. Pîrtiru România și America 10 coroane. părtini România și străinătate numerii de zi pe an 40 franci. ADMINISTRAŢIA Deák Ferencz-utcza nml 20. INSERŢIUNILE de un şir garmond: prima dată 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oară 8 bani de fiecare publicaţiune. Manuscripte nu se înapoiază. Telefon oraş şi comitat 502. Odinioară ca şi acum! De Ioan Russu-Şireanu. Politica de stat inaugurată de Tisza Kálmán s’a mai făcut în Ungaria. Cine e în curent cu luptele naţionale maghiare dela [ începutul veacului XIX, ştie că Dieta ungară dela 1832—34 scosese din uz limba latină şi hotărîse ca la judecătorii să se folosească cea maghiară, precum să se conducă şi matriculele în limba ungurească (unde preoţii predică ungureşte!) . . . Cât despre Dieta dela 1839—40, votase reforme şi mai radicale. Oficiile bisericeşti aveau să comunice cu cele civile numai în limba ungurească şi matriculele să se poarte ungureşte şi unde preoţii nu predică în limba maghiară. Ba se pusese condiţia că cine nu ştie ungureşte, să nu poată fi preot. Chiar în chestii militare, Ungurii de atunci făcuseră un pas îndrăzneţ: hotărîseră ca regimentele din Ungaria să corespondeze ungureşte cu autorităţile civile. In şcoalele de stat de p’atunci, întocmai ca acum, erau momiţi copiii şi se dau premii atât învăţătorilor cât şi elevilor cari făceau spor în limba ungurească ... Kisdedove-urile ş’atunci erau socotite drept mijlocul cel mai practic de maghiarizare. Wesselényi scrisese doar: »Instituţiunea aceasta va face să putem ajunge aceea ce este pentru noi cea mai mare dobândă şi comoară: fără aşezământul acesta ceresc am înălţa fără efect la certuri oftările noastre. Copilaşul slovac, sârb, valach şi german, va învăţa ungureşte fără lucru şi osteneală. Copiii învaţă uşor o limbă ca şi alta. Ce uşor e să-i faci să vorbească ungureşte îndată la ridicarea institutului; şi când după vre-o câţiva ani cei mai mărişori vorbesc binişor ungureşte, cei ce vor urma după ei de sine vor învăţă ungureşte. Numărând douăzeci de ani de la ridicarea institutului, toată poporaţiunea va fi ungurită, adică va şti şi va grăi ungureşte.« (Traducerea lui T. Păcăţianu, în »Cartea de aur«). Slavă Domnului însă, »poporaţiunea« nu s’a ungurit şi azi Românii şi celelalte naţiuni ştim tot atât de puţin ungureşte ca pe vremea lui Wesselényi. E la tot cazul caracteristic, că bărbaţi luminaţi cum a fost Wesselényi, numiau »instituţiune cerească« şcoalele în cari copiii naţionalităţilor erau să fie maghiarizaţi şi îşi închipuia că îndată ce se vor ridică în satele româneşti ori slovăceşti azile de copii, tot satul se maghiarizează, va fi destul ca micii copilaşi să vadă »instituţiunea,« şi îndată vor vorbi » ungureşte. Au trecut însă 66 de ani d’atunci şi nici statistica întocmită de Unguri n’a putut să constate mai mult de 7 la sută Români cari ştiu ungureşte. Dar şi acest procent e dat de clasa cărturarilor şi de satele mixte, va să zică ar fi învăţat ungureşte şi fără a se fi ridicat »instituţiunile cereşti«! Chiar aşa, cu ajutorul asitelor şi a şcolilor de stat, lăsăm pe statisticianii maghiari să facă socoteala: câte mii de ani vor trece până să se întâmple ceea ce Wesselényi spera în douăzeci de ani! Ceea ce ştie toată lumea, e că puţin după 1840, s’a înfundat cu politica de maghiarizare: la 1849 Ungurii au depus armele şi 18 ani au trebuit să lupte exasperaţi să nu fie desnaţionalisaţi — dânşii. Şi cine le garantează că orice primejdie este înlăturată? Dar nu mai departe decât astă-primăvară erau alarmaţi de pericolul ce vine de la Viena şi, peste tot, de valurile ameninţătoare germane, după cum nu-s decât 2 —3 ani de când eram îngrijoraţi şi de puterea expansivă a colosului de la Nord. împăcarea cu Viena o crede coaliţia că este acum definitivă şi vecinică ? Şi dacă împăratul Wilhelm a intervenit, cum s’a scris în presa maghiară, împotriva aspiraţiunilor naţionale ungureşti (în armată), d’acî încolo, revenind coaliţia la programul său kossuthist şi potenţând aspiraţiunile naţionale, cred bărbaţii de stat maghiari că vor întimpina simpatii mai multe şi resistenţă mai puţină? Colosul dela Nord se sbate, adevărat, în dureri cumplite, trece printr’o crişă mare. Cele peste o sută milioane slavi spornici nu se vor nimici însă sub durata crizei actuale, ci vor deveni încă mai ameninţătoare după ce vor reuşi să-şi croiască o formă de stat modernă. In Balcani apoi — observarea făcută în Dietă de fruntaşul naţionalist dr. Polyt — s’au format state noui, de existenţa şi aspiraţiunile cărora Ungurii trebue să ţină socoteală, vrând-nevrând! Şi nu e acolo un singur stat care să aprobe ori să sprijine politica de maghiarizare... Apponyi, Kossuth şi ceilalţi nu pot crede că Sârbii de la Belgrad, fiindcă i-a onorat cu prezenţa Lengyel Zoltán, o să aplaude o politică de stat maghiară care tindea desnaţionalisa pe Sârbii din Bănat, după cum nici România n’ar privi impasibilă la desnaţionalisarea a trei milioane Români viguroşi! Citind despre politica de maghiarizare a lui Wesselényi şi Kossuth, pigmeii de azi ar face deci mai cuminte dacă s’ar întări nu în pornirile lor şoviniste, ci văzând că nu duc la scop trasele sforăitoare şi devizele false, să caute împăcarea sinceră cu toate naţionalităţile, căci şi faţă de Muscali şi faţă de nemţi, şoviniştii singuri nu vor putea forma zid de apărare, ci preţioase se vor dovedi atunci braţele noastre. Ca să le aibă, caute a ne câştiga inima, inaugurând un regim cu adevărat liberal, drept şi frăţesc! Balotagiul din Cluj între Böhm Mihály şi Kecskeméthy se va întâmpla în 22 August. Civilizatorii noştri. Una dintre mijloacele menite să ducă la îndeplinire opera de desnaţionalizare a naţioalităţilor nemaghiare, zic doctrinarii şovinişti, este cultura. Cultura maghiară superioară are rolul să absoarbă cultura inferioară a naţionalităţilor, susţin dânşii într’un mod destul de logic. Că ce înseamnă însă cultura aceasta, asta o ştim cu toţii cari privim lucrurile cu alţi ochi decât cei ai şoviniştilor, dar o dovedeşte, mai presus de toate resultatele comptate până acum în direcţia aceasta de cultura maghiară. Totuşi ni se trage la îndoială parţialitatea când venim să arătăm noi insuficenţa acestei culturi, care numai cuceriri nu poate visa. Iată însă că vine acum un maghiar, profesor de la şcoalele reale din Oradea-mare Dr. Alvinczy Sándor, un om care a muncit — precum zice — 15 ani la catedră şi cu o francheţă neobişnuită ne arată în ce consistă această cultură, care se simte destul de viguroasă a pleca la drum de cuceriri. Iată câteva specimene din observările extrem de interesante ale lui Alvinczy: ...»Şcolile medii ungureşti stau cu ţintele ce urmăresc unice în felul lor. Nu există ţeară, în care s’ar aştepta mai mult dela aceste şcoli, ca dela ale noastre; nu se poate imagina înfară de hotarele ţării noastre astfel de şcoală medie, din sinul căreia, să iasă tineri, mai puţini instruiţi, cu o lipsă de cultură şi educaţie aşa de mult bătătoare la ochi, ca din gimnaziile şi şcoalele reale maghiare. Chiar şi Românul, Sârbul ori Slovacul cu şcoală, este mai cult decât Maghiarul. Cel din urmă, oricât de instruit ar fi, în orice rang ori poziţie, este după regulă porcar. Escepţiunile sunt rare. Şi dealtfel un astfel de maghiar cult trebue numai scărpinat puţin şi dăm de rusticitatea lui schiţă: înainte cu 900 de ani era condiţionată existenţa, cinstea maghiarizmului de faptul, ca părăsindu-şi vechile credinţe, să între în comunitatea lumii creştine. Azi stăm iar la răspântii. In lupta de existenţă a popoarelor, afirmarea noastră naţională este condiţionată, de la faptul că desfăcându-ne din starea de porcuri, ne ştim care înălţa la mentalitatea popoarelor culte. ... Nu-mi pot închipui o privelişte mai respingătoare — zice Alvinczy — decât profesori ori directori sarbezi, aşcheţi, fără căldură de inimă şi minte, însălbătăciţi, fugind de societate. Sunt monştrii aceştia, ca şi cum monstruozităţi sunt cărţile didactice ieşite din consorţiul Klamarik. Conrup sufletele maghiare, pentru că îl înstrăinează de şcoală de carte, de ştiinţă. Vorbind despre directorii de şcoli Alvinczy continuă: Psihologia acestor tipuri se potriveşte mai mult ori mai puţin la toţi acei directori, pe cari i-a numit Klamarik. Cultură generală n’au, în specialitatea lor încă-s slabi. Sufletul lor uscat nu e încălzit de pasiuni nobile; ei privesc entuziasmul de nebunie. Prototip de streber, care vânează situaţii şi distincţii preste vrednicia şi meritele lor, pe căi piezişe. Ca director este păzitor riguros de paragrafe, pedant, birocrat searbăd. El desvoltă de obicei în profesori supunerea linguşitoare. El aşează de stricteţă ca de virtute, şi cu aceasta-şi ascunde incapacitatea, miseria sufletească. Oficer de temniţă model ar fi ieşit dintr’însul. Pe un director l-au aflat mai de multe ori, cum descul-