Tribuna, aprilie 1907 (Anul 11, nr. 75-95)

1907-04-01 / nr. 75

•g5g~iTii]rTT~V~iTT~'irTTTnIiiW Arad, Duminecă, 1/14 Aprilie 1907 ABONAMENTUL Pe un an...................................24 Cor. Pe jumătate an .... 12 . Pe 1 lună................................2­4 Nmul de Duminecă pe un an 4 Cor. Pentru România și America 10 Cor. Pentru România și străinătate m­ii de zi pe an 40 franci. Nr. 75. Anul XI. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA Deák Ferenc-utca nr. 20. INSERŢIUNILE se primesc la admi­nistraţie. Manuscripte nu se înapoiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502 Ordinul de zi. (R) M. Sa Regele Carol I al României a dat către armata Sa un ordin de zi. Scurt, lapidar, cum scriu marii beliduci, dar d’un cuprins înduioşător... Trăiesc încă în şirele armatei mulţi ofiţeri, iar în ţară de asemeni sunt o mulţime de veterani, cari, înainte cu treizeci de ani, au luat parte, sub comanda Marelui Căpitan, la luptele din jurul Plevnei... Suveranul par’că în primul rând acestora se adresează. Nu le-o spune, dar par’că acesta e înţelesul: nainte, când a fost botezul de sânge, cu ajutorul arma­tei s’a cucerit Plevna; ne-a fost dată în­cercarea grea ca şi Plevna internă tot prin vărsare de sânge s’o luăm şi armata şi cu acest trist prilej să se dovedească doamnă de trecutul ei !... Intr’adevăr, după ce spune că ţara a tre­cut prin grele nevoi, încât i­ se sguduiseră temeliile şi eră în primejdie munca unui jumătate de veac, ordinul de zi arată că armata a fost chemată să restabilească buna orânduială, constată că pretutindeni cei chemaţi, s’au prezentat sub drapel: în cinci zile 140 mii de oameni au fost înarmaţi, fiecare la postul designat. Armatei şi ati­­tudinei energice a ei, are să mulţămească ţara că a scăpat de primejdie..." lată de ce acum, când o parte mare dintre soldaţii concentraţi o să meargă la vetrele lor, Regele ţine să le mulţămească tuturora pentru chipul cum s’au purtat. Os drept cuvânt Suveranul priveşte cu încredere neţărmurită la armata Sa. Rar o armată în împrejurări atât de grele şi-a înde­linit mai cu sfinţenie datoria. Cu ajutorul armatei Sale, la 1877—78 regele Carol a înscris România în şirul statelor civilizate. La 1907, tot cu ajutorul armatei, România modernă a fost scăpată de un dezastru cumplit. Atunci s’a cucerit neatârnarea, s’au rupt lanţurile de vasalitate, acum s’a dovedit, că întemeiată pe patrio­tismul, disciplina şi eroismul armatei, regatul român a putut trece teafăr printr’un catac­lism. Istoria răsboiului dela 1877—78 este o epopee care ar face cinste oricărui popor mare... Cu prilejul potolirii răsculaţilor s’au petrecut deasemeni scene cari îţi stârnesc fiori de mândrie... In Vlaşca soldaţii copleşiţi de numărul ţăranilor însălbătăciţi cu pro­priul lor trup acopereau pe ofiţeri şi chiar după ce nefericitul locotenent Niţescu a fost omorît, nu l-au părăsit, ei aşa, răniţi, în­sângeraţi s’au îngrijit să-i pună la adăpost trupul neînsufleţit, după cum tot cu un de­votament rar au căutat să scape pe căpi­tanul Mareş... Ce să zicem apoi de soldatul care după ce a fost risipită ceata de răscu­laţi — din jurul Rîmnicului-Sărat, dacă ne aducem bine aminte — a cerut comandan­tului trupei concediu. »Pentru ce«, — a în­trebat ofiţerul. »Sa înmormântez pe tata«, — a răspuns soldatul.. Tatăl­ său zăcea mort, la câţiva paşi. Poate că chiar glonţul din urma fiului său ViaţtL—-------------­Numa' dându-ne seamă de aceste mo­mente psihologice, putem înţelege căldura inimei regelui Carol, când El se adresează armatei sale. N’a fost instituţiune pentru care partidele politice, ţara întreagă, să fi jertfit mai cu drag, ca pentru armată. Tot aşa şi regele. A.: Pricep că vreai să nu observ, dar ce ai? D.: (gânditoare) Să nu am dreptul să fiu mai serioasă din când în când? A.: Sigur. Dar astăzi? Astăzi? Şi aici?... D.: (schimbând tonul) Priveşte la doamnele din colţul stâng. A.: Ei? D.: Nu observi privirile lor? Cu câtă gingă­şie urmăresc pe fetele lor, cari dansează. Câte bătăi de inimă, câte priviri serioase, scrutătoare, cari cercetează croiala hainelor, ţinuta şi privirile dansatorilor fetelor! A.: Da ai dreptate. Păcat, că nu sunt scriitor. Aş împleti neşte observaţii de toată frumseţea din observaţiile mele. D.: (cu gândul aiurea) O, da. A.: In expresia feţii fiecărei mame aş cere ajutorul cunoştinţei mele de oameni, pagini în­tregi din vieaţa reală. Vezi, aş zice. Bunicuţa din dreapta şi-a făcut planul rochiei celei nouă, timp de câteva minute. Nu vezi cum îi stă ? Nu vezi clinurile rochiei ? Şi care e cauza ? — Uite-o, e fetişcana, care se învârte pe lângă noi. Ce toa­letă ! Ce toaletă! Bunica îşi trăieşte în toaleta aceasta a doua tinereţe. Haina asta de zahăr a fost vina, că bunica e atât de modest şi fără de gust îmbrăcată. (Aranjorul aruncă ochii la doamnă). D. (suri de distrat): Ai dreptate, ai dreptate... A.: Nu te mai cunosc. Ce s’a întâmplat cu Dta? D. (silit): De ce-mi dai atâta atenţie? Uite, te aşteaptă fetele. Du-te şi te joacă. A.: Mai am timp. Facem încă o plimbar­e pururea a avut aţintită privirea asupra ar­matei, şi tot ce i-a stat în putinţă, a făcut pentru desvoltarea ei. Cât a ţinut şi ţine regele la armata Sa, se poate judeca nu nu­mai din multele legi făcute în favorul arma­tei, dar şi după dragostea cu care a petre­cut şi petrece în mijlocul ei. In fiecare an, la 10 Mai­ armate este centrul serbărilor şi peste an regele Carol întotdeauna îşi face vreme să meargă la manevre. Şi după fiecare manevră ori alt prilej, numai cuvinte de laudă a putut avea la adresa trupelor. Un popor care are astfel de armată, ori cât de oribile au fost de altfel şi de con­damnabile actele de rebeliune ale ţăranilor, nu are motiv de a fi desnădăjduit nici chiar în mijlocul furtunei de felul celei ce s’a a­­bătut asupra fraţilor noştri. Adânc îl va fi zguduit pe regele Carol răscoala petrecută şi multe nopţi va fi ve­­ghiat plin de îngrijorare că se surpă ceea­­ce o vieaţă de om, cu atâta trudă, bărbăţie şi înţelepciune a clădit. Mare trebue să fie însă şi mângâierea Lui, că armata, pentru care întotdeauna a avut atâta solicitudine, în cele mai grele clipe ale vieţii de stat a României, s’a arătat la culmea datoriei. Facă cerul, ca armata română să nu mai fie chemată la îndeplinirea unei atât de uu­âte datorii,_iar_ M. Sale, Dumnezeu să-i lungească vieaţa, să vadă,""că după cura pe urma luării Plevnei ţara s a ales cu o ar­mată modernă falnică, tot aşa, după luarea Plevnei interne să vadă întărirea pentru veacuri a Regatului ce a creat. FOIŢA ORIGINALĂ A «TRIBUNEI». Gards-d­ama. După o idee de Groller. De Ilie Marin. Sală de bal. Lumea e în toiul petrecerii. Pe feţele tuturora o bucurie sărbătorească. Aranjorul: (tinăr de 25 de ani, bine făcut, sim­patic, se apropie de doamna V. şi se înclină înaintea ei.) Doamna: Nu te superi ? Nu dansez. Aranjorul: Se poate? Doamna: Facem însă o plimbare prin sală. Da-’m­i braţul. Asta va fi în locul dansului. Aranjorul: O plăcere deosebită... Doamna: O, începi şi D-ta cu frazele stereo­­tipe! (gest trist.) A.: Eşti obosită? D.: Nu. Dar mi-am propus să nu mai dansez de loc. A.: D-ta ? Tânără, sglobie încă şi să nu mai dansezi? D.: Da, prietenul meu. (Părechile se învârtesc în jurul Aranjorului, care se plimbă la braţ cu Doamna.) D.: Vezi, aici e tinereţea. A.: Pentru ce vorbeşti aşa? Te cunosc atât de bine. Nu suntem prietini de 5 ani de zile?Nu sunt confidentul D-tale? D.: Aşa e, prietinul meu... A.: Prietinul meu, prietinul meu. Fireşte. De ce eşti atât de indispusă astăzi? D.: Eu? prin sală. Spune-mi ce ai ? Văd, că eşti schim­bată. D. (încet): De azi înainte trebuie să mă re­semnez. A. : Să te resemnezi ? D.: De azi înainte am ajuns în rândul femeilor bătrâne ? A.: Cine ţi-a spus absurditatea asta? D.: De azi înainte trebuie să-mi zic: E caraghios să mai placi cuiva. Voiu avea tăria la aşa ceva ? A.: Şi gândurile acestea te apucă aici, în sala de bal, în vârtejul ăsta vesel ? D.: Vezi, constatarea e cu atât mai dure­roasă. A.: Ori cine ţi-a spus aşa ceva — e un un — D.: O, nu mi-a spus-o nimeni. Mi-am spus-o eu singură. A.: Cu atât mai fără de temeiu. D : Nu cred. A.: Și~c­um ai ajuns la constatarea aceasta? D: Ascultă prietinul meu. (Prinde putere). Să ne aşezăm pe cinci minute. Vezi, aici, de unde nu ne pot vedea cum povestim. — Până acum nu am avut nici când conştiința, că sunt bătrână sau — să zicem mai politicos — că sunt pe cale de a îmbătrâni. Trăiam fără să-mi dau seam­a de aşa ceva. Nici bărbatul meu n­u făcea să simţesc apropie­rea aceasta. II cunoşti, sunteţi prieteni. E bună­tatea personificată. — Dar astăzi, astăzi am dat de ghimpele vremii. A. Atât de serioasă. Atât de solemnă? D: Şi va trebui să mă dedau şi la starea

Next