Tribuna, iulie 1907 (Anul 11, nr. 145-169)
1907-07-01 / nr. 145
Pag. 2 din urmă nu se va putea refuza partidului naţional german, ceea ce se acordă românilor, (?) sârbilor, slovacilor şi socialiştilor*... Am dori să avem lămuriri dela clubul naţional despre numărul celor cari s’au înscris în săptămânile din urmă în partid...* Compromisul. Desbaterile pentru compromis au înaintat atât de mult, încât, după declaraţia unui membru al cabinetului, guvernul la toamnă îl va putea prezenta camerei. Atunci vom avea un spectacol minunat. Acei cari l-au combătut timp de peste 30 de ani, vor vota în cameră compromisul pe timp de 10 ani cel puţin. Situaţia guvernului. Guvern mai cu »doi bani în trei pungi« decât actualul guvern ungar, rar se mai găseşte. Iar perfidia, de care a dat dovadă deja cu prilejul ajungerei sale la putere, este fără păreche în viaţa parlamentară a statelor. Când a fost încredinţat cu conducerea ţării, guvernul naţional al lui Kossuth şi Apponyi a încheiat cu Coroana un pact, prin care se lega, că va realiza unele puncte, cari însemnau cea mai îndrăzneaţă sfruntare a programului partidului, care avea majoritatea absolută a camerii. Şi nu s’au sfiit corifeii coaliţiei să primească cârma sub astfel de condiţii. Au promis urcarea contigentului de recruţi, au promis prelungirea comunităţii economice cu Austria, sufragiul universal, etc. Când s-a aflat apoi de acest pact ruşinos pentru nesăţioşii kossuthişti, guvernul a tăgăduit morţiş. Şi în loc să se achite de angajamentele luate faţă de Coroană, iar în jos să dea dovezi de interes faţă de ţară şi popor , s’a pus în ruptul capului, să alimenteze năbădăiosul curent de maghiarizare cu proiectele lui Apponyi şi Kossuth şi să satisfacă interesele proprietarilor de pământ faţă cu amărîţii servitori, prin proiectul lui Darányi. Acest proiect a dovedit cât e de naţional guvernul coaliţionist şi cât îi zace la inimă interesul celor mici şi săraci. A confirmat, că naţiunea maghiară sunt nemeşii, gentrii, cei bogaţi, iar nicidecum poporul maghiar, muncitor şi sărac. Fiind silit guvernul şi coaliţia întreagă să facă politică dualistă, neputând obţine nici un rezultat, care să mulţumească pe aderenţii din ţară ai majorităţei din parlament, în mod fatal a trebuit să piardă, zilnic din încrederea kossuthiştilor sinceri şi de convingere, încrederea Coroanei de asemenea a perdut-o guvernul repede, rămânând astfel strâmtorat cu uşa din două părţi. Ca să se poată susţine în jos s’a îngrijit guvernul de proiectul şcolar şi de cel al căilor ferate. Cu cel dintâiu a obţinut mai mult efect, decât ar fi trebuit să obţină. Dar dacă deputaţii noştri şi ceilalţi naţionalişti au fost puţini, ca să ducă o luptă, care să-i dea de lucru majorităţei în parlament şi dacă solidaritatea noastră n’a fost destul de închegată, ca ultimul pas al poporului nostru să fi fost un grandios protest împotriva legei lui Apponyi — croaţii i-au dat de furcă guvernului în lupta, pe care au purtat-o pentru dreptul limbei lor. După ce guvernul s’a pus rău cu poporul maghiar şi cu Coroana, a trebuit să înceapă şi cu naţionalităţile şi cu croaţii, ca să-şi arate slăbiciunea în toată golătatea ei şi ca să se compromită cu desăvârşire. Obstrucţia croată i-a făcut să-şi piardă minţile. In special trebue să sufevăm momentul atât de caracteristic, că marele Kossuth vine să-şi retragă proiectul (în forma cunoscută) tocmai după cinci săptămâni de obstrucţie, când — trebue să recunoaştem — croaţii erau deja obosiţi şi nu mai puteau susţinea multă vreme lupta. E o dovadă foarte nefavorabilă pentru coaliţie împrejurarea, că n’a mai putut înfruntă încă o săptămână, ori două, obstrucţia croaţilor. Actualmente guvernul se află în cea mai penibilă situaţie. Ce-a făcut el până acuma ? A compromis, împreună cu coaliţia, în cel mai ruşinos mod politica kossuthistă, şi a atras ura naţionalităţilor şi pornirea duşmănoasă a croaţilor, iar în faţa Coroanei s’a demascat. Toţi miniştrii (afară de Kossuth) ar vrea să treacă cât mai iute peste cinstea portofoliilor şi să se retragă undeva, de unde să nu mai audă şi să nu mai vadă. Dar înainte de-a fi absolvaţi mai au să ia nişte prafuri amare, trebue să încheie pactul vamal şi economic cu Austria pe placul celei din urmă, trebue să treacă prin cameră bugetul şi trebue să ridice contingentul militar. Sufragiul universal nu-i mai pretinde nime de la ei, căci nu-s capabili să-l facă, aşa după cum îl pretinde Coroana şi după cum îi cer interesele statului. Intre astfel de împrejurări, când guvernul îşi cunoaşte sfârşitul tragi-comic, după o activitate atât de ridicolă, e natural să-şi piardă capul. Nu trebue să ne surprindă de fel, că se loveşte cu capul de părete şi vrea să-şi mai încoroneze munca cu o gugumănie. După proiectele absurde de până acuma, guvernul voieşte adecă şi revizuirea regulamentului, ca să pună capăt oricărei obstrucţii în parlamentul unguresc. Kossuth, amărît până în adâncul sufletului de obstrucţia croată, plânge când propune revizuirea regulamentului intern, dar lacrimile lui nu-s în stare să-i facă şi pe partizanii săi să-şi piarză minţile. Ei sunt ceva mai cuminţi, decât guvernul şi decât Kossuth. Ori cel puţin îşi dau seama, că dacă rolul miniştrilor coaliţionişti e aproape de apus, partidul kossuthist totuş mai poate avea niţică însemnătate în opoziţie. Şi deci ar fi culmea inimei, ca tocmai ei să-şi ia azi apa de la moară pentru ziua de mâne. Rolul guvernului actual va rămâne epocal pentru toate vremurile în istoria parlamentarismului maghiar, ca cel mai eclatant mijloc pentru a inaugura fiascul cel mai repentin al politicei începute la 1848. La toamnă guvernul va avea să pună capăt în cel mai rușinos mod menirei sale atât de tragice şi de comice în acelaş timp. Iar pe ruinele politicei naţionale şoviniste va creşte viguroasă domnia poporului, domnia tuturor cetăţenilor. Clasele privilegiate de ieri şi de azi îşi vor izbăvi atunci păcatele de veacuri, mulţumind actualului guvern, că le-a ajutat să găsească răsplata, care deşi a întârziat, totuş s’a ivit. O nouă eră, o nouă vieaţă se va începe. Iar gloria guvernului coaliţionist va fi, că el a pus cruce vechiului sistem, minciunei şi păcatelor, tocmai cu ajutorul minciunei şi păcatelor acelui sistem, care a fost şi al său. »TRIBUNA* 14 Iulie a. mi. Ei între ei. Şedinţa de la 12 iulie a Camerei. Deputaţii naţionalişti lipsesc ori cel puţin nu iau cuvântul şi în lipsă de opoziţie, membrii coaliţiei să mănâncă ei între ei. Sunt chestii mult puţin mărunte la ordinea zilei şi în lipsă de alt prilej, tinereii partidelor coalizate caută aici vreun chip de a se distinge. Fireşte că ajunge câte un semn, câte o scurtă reprobare din partea celor mari şi mititeii amuţesc iar majoritatea votează cum găsueşte ordinul. Cu toate acestea, ziarul oficios al guvernului îi dăscăleşte pe tinerii setoşi de glorie. Ne pare bine că chiar şi ungurii serioşi sunt nevoiţi să recunoască lipsa de orice valoare individuală a tinerimii în politica ungurească. Discutând asupra pensiunei fostului prim-ministru Fejérváry, Hencz Károly spune că parlamentul nu are dreptul de a ratifica depăşirile de buget făcute de ministrul comun de finanţe şi cere punerea sub acuză a contelui Tisza. Buza Barna (Kossuthist) caută să arate că guvernele trecute au prădat banul public. De aici certurile au izbucnit pe faţă, Wekerle dezminte pe Buza, iar în pauză pe culoare deputaţii bătrâni mustră pe tinerii neastâmpăraţi. Propunerea lui Hencz pricinueşte guvernului mari neplăceri, căci el a primit puterea cu condiţia de a sculî guvernele trecute de orice răspundere. Kossuthiştii atacă partidul popular şi se aud vorbe aspre şi acuze. După pauză Nagy György convinge camera printr’un discurs lung, că este »lipsit de orice tact şi de orice fond serios«, cum decretează însuşi »Budapesti Hirlap«. La sfârşit vorbeşte Wekerle, rugând pe deputaţi să fie »înţelepţi, chibzuiţi şi să aibă devotamente. Ridicând şedinţa, Justh propune şi camera încuviinţează să se aturneze până la 10 Octomvrie. Croaţii ieşind din Camera magnaţilor. Lupta croaţilor împotriva ilegalei tex Kossuth s’a sfârşit în parlamentul unguresc. In numele celor trei magnaţi cari reprezintă Croaţia în camera magnaţilor, Gh. Tomişici a dat cetire unui demn şi energic protest şi pe urmă toţi trei magnaţii au părăsit sala şedinţelor în chip demonstrativ. Această deplină solidaritate a naţiunei croate arată pilda unei lupte naţionale, energice şi nestrămutate care nu se poate să nu fie încununată cu isbândă. Şedinţa de 11 iulie. Preşedintele Dessewffy Aurel deschide şedinţa la orele 10. Se pun în discuţie şi să votează fără nici o desbatere mai multeconcesiuni pentru linii ferate, între cari liniile Caransebeş—Haţeg, Oraviţa—Bocşa—Reşiţa, Timişoara—Varias, Braşov —Făgăraş, cea din valea Borşii (Maramurăş). Acuma urmează discuţia mult aşteptată a proiectului despre pragmatica funcţionarilor de la căile ferate. Pentru cei trei delegaţi croaţi în camera magnaţilor vorbeşte un general în retragere Gheorghe Tomişici. Declară că îşi menţine dreptul de a vorbi în limba croată, vorbeşte ungureşte spre a fii înţeles de magnaţi. (Aplauze). Întâmplările din cameră au înteţit antipatia dintre naţiunea croată şi cea ungurească. In numele meu şi al soţilor mei, declar că nu voi lua partea la discuţie ci voi da cetire numai acestei declaraţii. Proiectul de faţă jigneşte individualitatea politică a naţiunei croate, căci tăgăduieşte dreptul exclusiv al limbii croate pe teritorul Croaţiei.