Tribuna, iulie 1907 (Anul 11, nr. 145-169)

1907-07-01 / nr. 145

Pag. 2 din urmă nu se va putea refuza partidului naţional german, ceea ce se acordă românilor, (?) sârbilor, slovacilor şi socialiştilor*... Am dori să avem lă­muriri dela clubul naţional despre numărul celor cari s’au înscris în săptămânile din urmă în partid...* Compromisul. Desbaterile pentru compro­mis au înaintat atât de mult, încât, după decla­raţia unui membru al cabinetului, guvernul la toamnă îl va putea prezenta camerei. Atunci vom avea un spectacol minunat. Acei cari l-au com­bătut timp de peste 30 de ani, vor vota în ca­meră compromisul pe timp de 10 ani cel puţin. Situaţia guvernului. Guvern mai cu »doi bani în trei pungi« decât actualul guvern ungar, rar se mai găseşte. Iar perfidia, de care a dat dovadă deja cu prilejul ajungerei sale la putere, este fără păreche în vi­aţa parlamentară a sta­telor. Când a fost încredinţat cu conducerea ţării, guvernul naţional al lui Kossuth şi Apponyi a încheiat cu Coroana un pact, prin care se lega, că va realiza unele puncte, cari însemnau cea mai îndrăzneaţă sfruntare a programului partidului, care avea majori­tatea absolută a camerii. Şi nu s’au sfiit corifeii coaliţiei să primească cârma sub astfel de condiţii. Au promis urcarea con­­tigentului de recruţi, au promis prelungirea comunităţii economice cu Austria, sufragiul universal, etc. Când s-a aflat apoi de acest pact ruşinos pentru nesăţioşii kossuthişti, guvernul a tă­găduit morţiş. Şi în loc să se achite de angajamentele luate faţă de Coroană, iar în jos să dea dovezi de interes faţă de ţară şi popor , s’a pus în ruptul capului, să alimenteze năbădăiosul curent de ma­ghiarizare cu proiectele lui Apponyi şi Kos­suth şi să satisfacă interesele proprietarilor de pământ faţă cu amărîţii servitori, prin proiectul lui Darányi. Acest proiect a dovedit cât e de naţional guvernul coaliţionist şi cât îi zace la inimă interesul celor mici şi săraci. A confirmat, că naţiunea maghiară sunt nemeşii, gentrii, cei bogaţi, iar nici­decum poporul maghiar, muncitor şi sărac. Fiind silit guvernul şi coaliţia întreagă să facă politică dualistă, neputând obţine nici un rezultat, care să mulţumească pe aderenţii din ţară ai majorităţei din parla­ment, în mod fatal a trebuit să piardă, zil­nic din încrederea kossuthiştilor sinceri şi de convingere, încrederea Coroanei de asemenea a per­­dut-o guvernul repede, rămânând astfel strâm­­torat cu uşa din două părţi. Ca să se poată susţine în jos s’a îngrijit guvernul de proiectul şcolar şi de cel al căilor ferate. Cu cel dintâiu a obţinut mai mult efect, decât ar fi trebuit să obţină. Dar dacă deputaţii noştri şi ceilalţi naţio­nalişti au fost puţini, ca să ducă o luptă, care să-i dea de lucru majorităţei în parla­ment şi dacă solidaritatea noastră n’a fost destul de închegată, ca ultimul pas al po­porului nostru să fi fost un grandios pro­test împotriva legei lui Apponyi — croaţii i-au dat de furcă guvernului în lupta, pe care au purtat-o pentru dreptul limbei lor. După ce guvernul s’a pus rău cu popo­rul maghiar şi cu Coroana, a trebuit să înceapă şi cu naţionalităţile şi cu croaţii, ca să-şi arate slăbiciunea în toată golătatea ei şi ca să se compromită cu desăvârşire. Obstrucţia croată i-a făcut să-şi piardă minţile. In special trebue să sufevăm mo­mentul atât de caracteristic, că marele Kossuth vine să-şi retragă proiectul (în forma cunoscută) tocmai după cinci săptă­mâni de obstrucţie, când — trebue să re­cunoaştem — croaţii erau deja obosiţi şi nu mai puteau susţinea multă vreme lupta. E o dovadă foarte nefavorabilă pentru coa­liţie împrejurarea, că n’a mai putut înfruntă încă o săptămână, ori două, obstrucţia croa­ţilor. Actualmente guvernul se află în cea mai penibilă situaţie. Ce-a făcut el până acuma ? A compro­mis, împreună cu coaliţia, în cel mai ruşi­nos mod politica kossuthistă, şi a atras ura naţionalităţilor şi pornirea duşmănoasă a croaţilor, iar în faţa Coroanei s’a de­mascat. Toţi miniştrii (afară de Kossuth) ar vrea să treacă cât mai iute peste cinstea porto­foliilor şi să se retragă undeva, de unde să nu mai audă şi să nu mai vadă. Dar înainte de-a fi absolvaţi mai au să ia nişte prafuri amare, trebue să în­cheie pactul vamal şi economic cu Austria pe placul celei din urmă, trebue să treacă prin cameră bugetul şi trebue să ridice contingentul militar. Sufragiul universal nu-i mai pretinde ni­­me de la ei, căci nu-s capabili să-l facă, aşa după cum îl pretinde Coroana şi după cum îi cer interesele statului. Intre astfel de împrejurări, când guver­nul îşi cunoaşte sfârşitul tragi-comic, după o activitate atât de ridicolă, e natural să-şi piardă capul. Nu trebue să ne surprindă de fel, că se loveşte cu capul de părete şi vrea să-şi mai încoroneze munca cu o gugumănie. După proiectele absurde de până acuma, guvernul voieşte adecă şi revizuirea regu­lamentului, ca să pună capăt oricărei ob­strucţii în parlamentul unguresc. Kossuth, amărît până în adâncul sufletului de ob­strucţia croată, plânge când propune revi­zuirea regulamentului intern, dar lacrimile lui nu-s în stare să-i facă şi pe partizanii săi să-şi piarză minţile. Ei sunt ceva mai cuminţi, decât guvernul şi decât Kossuth. Ori cel puţin îşi dau seama, că dacă rolul miniştrilor coaliţionişti e aproape de apus, partidul kossuthist to­­tuş mai poate avea niţică însemnătate­­ în opoziţie. Şi deci ar fi culmea inimei, ca toc­mai ei să-şi ia azi apa de la moară pentru ziua de mâne. Rolul guvernului actual va rămâne epocal pentru toate vremurile în istoria parlamen­tarismului maghiar, ca cel mai eclatant mijloc pentru a inaugura fiascul cel mai repentin al politicei începute la 1848. La toamnă guvernul va avea să pună capăt în cel mai rușinos mod menirei sale atât de tragice şi de comice în acelaş timp. Iar pe ruinele politicei naţionale şoviniste va creşte viguroasă domnia poporului, domnia tuturor cetăţenilor. Clasele privi­legiate de ieri şi de azi îşi vor izbăvi atunci păcatele de veacuri, mulţumind ac­tualului guvern, că le-a ajutat să găsească răsplata, care deşi a întârziat, totuş s’a ivit. O nouă eră, o nouă vieaţă se va începe. Iar gloria guvernului coaliţionist va fi, că el a pus cruce vechiului sistem, minciu­­nei şi păcatelor, tocmai cu ajutorul min­­ciunei şi păcatelor acelui sistem, care a fost şi al său. »TRIBUNA* 14 Iulie a. mi. Ei între ei. Şedinţa de la 12 iulie a Camerei. Deputaţii naţionalişti lipsesc ori cel puţin nu iau cuvântul şi în lipsă de opoziţie, membrii coaliţiei să mănâncă ei între ei. Sunt chestii mult puţin mărunte la ordinea zilei şi în lipsă de alt prilej, tinereii partide­lor coalizate caută aici vre­un chip de­ a­ se distinge. Fireşte că ajunge câte un semn, câte o scurtă reprobare din partea celor mari şi mititeii amuţesc iar majoritatea vo­tează cum g­ăsueşte ordinul. Cu toate acestea, ziarul oficios al guver­nului îi dăscăleşte pe tinerii setoşi de glo­rie. Ne pare bine că chiar şi ungurii serioşi sunt nevoiţi să recunoască lipsa de orice valoare individuală a tinerimii în politica ungurească. Discutând asupra pensiunei fostului prim-mi­­nistru Fejérváry, Hencz Károly spune că parla­mentul nu are dreptul de a ratifica depăşirile de buget făcute de ministrul comun de finanţe şi cere punerea sub acuză a contelui Tisza. Buza Barna (Kossuthist) caută să arate că gu­vernele trecute au prădat banul public. De aici certurile au izbucnit pe faţă, Wekerle dezminte pe Buza, iar în pauză pe culoare de­putaţii bătrâni mustră pe tinerii neastâmpăraţi. Propunerea lui Hencz pricinueşte guvernului mari neplăceri, căci el a primit puterea cu con­diţia de­ a sculî guvernele trecute de orice răs­pundere. Kossuthiştii atacă partidul popular şi se aud vorbe aspre şi acuze. După pauză Nagy György convinge camera printr’un discurs lung, că este »lipsit de orice tact şi de orice fond serios«, cum decretează în­suşi »Budapesti Hirlap«. La sfârşit vorbeşte Wekerle, rugând pe depu­taţi să fie »înţelepţi, chibzuiţi şi să aibă devo­tamente. Ridicând şedinţa, Justh propune şi camera încuviinţează să se aturneze până la 10 Octom­­vrie. Croaţii ieşind din Camera magnaţilor. Lupta croaţilor împotriva ilegalei tex Kossuth s’a sfârşit în parlamentul ungu­resc. In numele celor trei magnaţi cari repre­zintă Croaţia în camera magnaţilor, Gh. Tomişici a dat cetire unui demn şi energic protest şi pe urmă toţi trei magnaţii au pă­răsit sala şedinţelor în chip demonstra­tiv. Această deplină solidaritate a naţiunei croate arată pilda unei lupte naţionale, ener­gice şi nestrămutate care nu se poate să nu fie încununată cu isbândă. Şedinţa de 11 iulie. Preşedintele Dessewffy Aurel deschide şedinţa la orele 10. Se pun în discuţie şi să votează fără nici o desbatere mai multe­­concesiuni pentru linii fe­rate, între cari liniile Caransebeş—Haţeg, Ora­­viţa—Bocşa—Reşiţa, Timişoara—Varias, Braşov —Făgăraş, cea din valea Borşii (Maramurăş). Acuma urmează discuţia mult aşteptată a pro­iectului despre pragmatica funcţionarilor de la căile ferate. Pentru cei trei delegaţi croaţi în ca­mera magnaţilor vorbeşte un general în re­tragere Gheorghe Tomişici. Declară că îşi menţine dreptul de a vorbi în limba croată, vorbeşte un­gureşte spre a fii înţeles de magnaţi. (Aplauze). Întâmplările din cameră au înteţit antipatia dintre naţiunea croată şi cea ungurească. In numele meu şi al soţilor mei, declar că nu voi lua partea la discuţie ci voi da cetire numai acestei declaraţii. Proiectul de faţă jigneşte individualitatea poli­tică a naţiunei croate, căci tăgăduieşte dreptul exclusiv al limbii croate pe teritorul Croaţiei.

Next