Tribuna, august 1907 (Anul 11, nr. 170-192)
1907-08-01 / nr. 170
Pag. 2 în aşa numitele corpuri legiuitoare nu e reprezentată întreaga obştie, ci numai o parte din ea şi în cele mai multe cazuri aceasta e minoritatea. In ţările cu organizaţiune liberală, în care toţi cetăţenii au drepturi egale, fiind cenzul moderat, dintr’o miie de cetăţeni nu au 500 şi dreptul de alegător. O parte din aceştia nu se folosesc de dreptul lor. Totdeauna dar reprezentanţa e aleasă de minoritatea cetăţenilor. Nu avem apoi decât să numărăm voturile exprimate şi voturile obţinute de majoritatea reprezentanţei, ca să ne încredinţăm, că în cele mai multe cazuri majoritatea reprezentanţei e dată de minoritatea minorităţii cetăţenilor. Chiar şi acolo, dar, unde în urma unor împrejurări norocoase afacerile publice sunt conduse de oameni de bună credinţă, nu obştia, ci o mică parte din ea hotăreşte mersul vieţii comune, iar această mică parte sunt mai ales oameni de credinţă. Pretutindeni cei mai mulţi dintre cetăţeni sunt oameni cum sre cade, care-şi caută fiecare de treburile sale şi-şi agonisesc pânea prin muncă cinstită şi numai puţini râvnesc a trăi în belşug, pe nemuncite şi aleargă după câştig necinstit. Aceşti puţini se vâră însă în toate, aleargă, stăruie, dau năvală şi se impun; nu e dar cu putinţă reprezentaţiune naţională, în care nu se adună un contingent de oameni, care nu-şi dau votul decât dacă li se dă ceva, şi cu anevoie s’ar putea găsi vr’un om de stat, care n’a fost nevoit să mintă, să amăgească, să siluiască conştiinţe, să facă ori să tolereze mişelii pentru ca să poată face binele, pe care-l vrea. Nu avem decât să ne dăm seamă despre cele ce se petrec în Ungaria şi în România, ţările, pe care le cunoaştem mai deaproape, pentru ca să ne încredinţăm, că sistemul reprezentativ nu numai e o minciună, dar şi ridică deasupra elementele stricate ale societăţii şi încurajază şi propagă demoralizarea silind pe oameni cum se cade să se însoţească cu cei mişei şi să facă şi ei mişelii, căci altfel sunt prigoniţi fără de milă. Alegerea de la Beiuş. Deoarece critica ce am adresat P. S. Sale episcopului de Oradea-Mare, a dat loc bănuielii că am fi călăuziţi de sentimente confesionale, în loc de orice desminţire ori protestare, declarăm că vom suspenda orice ostilitate (dacă evenimentele nu ne vor sili să ieşim din această rezervă până în ziua alegerii dela Beiuş. Atunci se va învedera dacă critica noastră a fost îndreptăţită sau nu. Dacă ea s’ar adeveri ca nedreaptă, am fi cei dintâi cari să facem amendă onorabilă, deşi toate presemnele ne inspiră temerea contrară. * Kristóffy despre reforma electorală. In vremea din urmă vice-preşedintele camerii, Năvay, face mari sforţări spre a se impune atenţiunii publice. După darea lui de seamă, pe cât de goală pe atât de sgomotos pusă în scenă, el publică un articol în »Zeit«, repetând ce-a pus în darea sa de seamă. Dar Năvay a fost desminţit de Kristóffy. Fostul ministru de interne spune pe şleau că nu crede că guvernul ar voi să facă, cu toată seriositatea, sufragiul universal. Iar cât pentru garanţiile constituţiei, este absolut cu neputinţă ca M. Sa să dea sancţiunea prealabilă proiectelor lui Andrássy. Declaraţiile acestea au pricinuit multă supărare presei ungureşti. Dovadă că Kristóffy a spus adevărul. * Kossuth tinărul — candidat de deputat. Alegătorii unguri din ,Careii mari doresc foarte mult să înduplece pe Kossuth Lajos Tivadar, fratele ministrului de comerţ să primească în cercul lor candidatura de deputat. Kossuth a declarat însă în mai multe rânduri că nu-i dispus să părăsească Italia şi nu doreşte să între în politică. Alegătorii din Cărei însă nu părăsesc nădejdea de a înduplecă să primească deputăţia. Alegerea va fi probabil în 9 Sept. * Dezbinarea partidului poporan. In sinul partidului poporan se semnalează o dezbinare. Partea covârşitoare a partidului va părăsi partidul, înfiinţând un nou partid creştin-social. Şeful mişcării este abatele Giesswein. Ziarele nudupă cele ce a făcut până acum, a debutat acum 10 ani la »Fanfulla«, apoi a trecut la »Corriere della Sera« din Milano care profitând de superioritatea lui, l-a trimis rând pe rând ca corespondent în Londra, apoi în China, mai târziu în America-de-sud și în fine în Japonia pentru a urmări titanicul răsboiu cu Rusia. Toate aceste făcute într’un interval atât de scurt, 10 ani, — şi Barzini nici nu are încă 30 de ani de etate !* Extrem de greu le-a fost până la Urali, dar odată trecuţi aceşti munţi, drumurile au început a fi mai bune. In Rusia au fost primiţi peste tot cu bucurie; ţăranii îi întrebau : »Veniţi de la Peking ? Urra!« Cluburile automobiliste Ie ieşeau întru întimpinare şi-i conduceau în oraşe în cortegiuri. In Petersburg au întrat înconjuraţi de vreo 15 automobile şi lumea le-a ieşit în cale, femeile le-au aruncat flori, bărbaţii le strângeau mânile şi-i aclamau cu felicitări. Şi când Petersburgul a rămas mult în urmă şi după ce au trecut peste un pod, la jumătatea căruia un lanţ gros despărţea Rusia de Germania, »Itala« recoprinsă de beţia vitezei se precipită într’o fugă desperată pe bunele drumuri germane, spre Berlin, trecând ca vântul prin sate şi oraşe din al căror suvenir nu Ie-a rămas decât faţadele roşii, ferestrele ascuţite, strigăte de »hoch« grâbindu-se spre capitala Germaniei, în care erau aşteptaţi cu nerăbdare şi în care au fost primiţi ca regii. De la Berlin spre Franţa au făcut un voiaj ce pare un vis. Oraşele se succed şi pier ca în ceaţă, automobiliştii le ies în cale şi-i însoţesc, banchete şi discursuri la fiecare haltă, urări şi cunoştinţe la fiecare oprire, şi saluturi presărate peste tot drumul, copiii de şcoală cari strigă »hoch«, lucrători cari îşi scot şepcile, batiste ce flutură la ferestre, jobenuri ce se scot pe pieţe — un voiaj, o trecere triumfală în mijlocul ovaţiunilor şi a veseliei ce se citeşte pe feţele tuturora. Rinul, frumosul şi limpedele Rin cu valea lui verde presărată de castele a rămas în urmă. Golonia îşi mai arătă turnul catedralei ei ascuţite pe cerul albastru şi prinţul îşi conducea maşina spre fruntaria belgiană pe care o ajunge în curând. —■ Cine sunteţi? Staţi! îi opreşte un poliţist. La răpunsul prinţului, şi văzându-i aşa murdari şi aşa negri de praf, strigă supărat: — D-ta principe ? Nu-i adevărat! D-ta eşti maşinist belgian şi-ţi fac proces de contravenţie pentru că mergi prea repede. Nu ştii regulamentul? zece chilometri pe oră! Principele insistă; poliţistul cere hârtiile. — Nu sunt ale d-tale. D-ta eşti maşinist, pentru ce vrei să te faci principe îmbrăcat aşa cum eşti. De unde veniţi ? — De la Peking. Faţa poliţistului se luminează, se uită acum cu admiraţie şi dându-se în laturi zice cu mult respect : — Treceţi, domnilor şi bun voiaj. * Când vor apărea aceste rânduri, »Itala« va fi în drum spre Milano, purtând pe principele Don Scipione Borgheze, pe Luigi Barzini şi pe modestul chofeur spre frumoasa lor Italia. Primirea de la Paris va fi mult timp neştearsă în mintea tuturor şi la sărbătoarea celor doi temerari învingători ai raidului Peking Paris, ia parte şi industria italiană care a construit automobilul. Câte învârtituri o fi făcut maşina? Câte lovituri o fi suferit mecanismul? Câte ploi o fi bătut pe impermeabilele călătorilor ? Câte vânturi le-o fi tăiat feţele ca lovituri de bice ? Câte clime au schimbat de la Peking până la Paris în aceste 15 mii de kilometri? Maşina trebuie să fie mai tare ca oţelul, iar organismele învingătorilor trebuie să aibă vechea rezistenţă a nobilului popor român, al cărui bravi descendenţi sunt. Roma, 10 August 1907. Pompiliu Robescu Iconostase noi, precum şi renovări după specialitate se execută cu cea mai mare conştienţiozitate la zidarul de biserici Schmidt János, Budapesta • IX. Soroksári utcza 40. ^ Fondată la anul 1888. »TRIBUNA« 14 Aug. n. 190? gureşti acuză noua fracţiune că vrea să facă alianţă cu panslavii, adecă cu naţionaliştii slovaci. In realitate, probabil, adevărul va fi că noul partid cochetează cu sentimentele naţionale ale alegătorilor slovaci pentru a-i câştigă pentru noul partid. Toate sforţările lui însă vor rămânea zadarnice, căci el nu va putea cuceri nimic din domeniul natural a! partidului naţional slovăcesc. Două scrisori. In »Neamul românesc« cetim sub titlul: »Două scrisori asupra legăturilor fireşti ale românilor de dincoace şi de dincolo« următoarele scrisori interesante ale celor doui fruntaşi ai culturii româneşti. Iubite amice. Sunt acum douăzeci şi mai bine de ani de când, în toiul unei lupte culturale, pe cât de vii, pe atât de grele, am grăit întâia oară vorba, că soarele pentru toţi românii la Bucureşti răsare. Am fost dar şi eu dureros atins când am cetit în numărul dela 15 iulie a. c. vorbele: »s'au încredinţat că nu mai au nimic de aşteptat. Durerea mi-e însă mare mai ales pentru că sunt nevoit ai da dreptate celui ce ţi-a făcut mărturisirea aceasta. Sunt şi eu »de dincolo«, şi mi cunosc fraţii cum numai puţini îi vor fi cunoscând, iar aici am venit am făcut, încât nu am putut să mă asimilez, luând obiceiurile, apucăturile şi felul de a vedea al oamenilor cu cari trăiesc aici, ci am rămas tot »mocan«, ori mai mult ori mai puţin nesuferit pentru cei supţiaţi prin »civilizaţie«. Sunt clar cuprins şi eu da simţământul că nu mai au fraţii mei rămaşi acasă ce să aştepte de la România, pe care atât de mult o iubesc. Ceea ce au fost nevoiţi să vadă cu ocazia expoziţiei i-a întristat, iar faptele petrecute astă-primăvară i a înstrăinat de România. D-ta şi eu suntem oameni, cari pot să se înţeleagă între dânşii, şi nu avem decât să judecăm în toată liniştea pentru ca să ne dăm seamă câ au românii cuvinte de a se întrista când văd cele ce se petrec în România şi că îndeosebi în ceea ce priveşte vieaţa culturală, românii din împărăţia habsburgică sunt mai presus de fraţii lor din România. Dacă e vorba de cultura fizică, în România marile masse ale poporului degenerează în urma miseriei în care se zbat, iar pătura suprapusă, cum îi zicea Emitrescu, e istovită de desfrâu. D-ta ştii că nu-i aşa nici în Ardeal, nici în Ţara