Tribuna, septembrie 1907 (Anul 11, nr. 193-215)

1907-09-01 / nr. 193

Pag. 2 dela Ottoni 1308), cu toată intervenirea delegatului papal Fra Gentile şi somaţia ce i-a făcut parlamentul ţării (aşa că regele Carol Robert s’a încoronat întâiu cu o coroană ad-hoc, la 1309, cu cea sfântă s’a putut încorona numai la 1310)... »Virtusul acesta străbun al secuilor s’a manifestat des în decurs de veacuri şi azi, când guvernul unguresc colonizează pe secui şi când Hock pledează cu atâta putere pentru readucerea în ţară a cangăilor, se urmează tot politica străbună secuiască: a trăi cu drepturi speciale, privilegiaţi din săul ţării. Mai scrie Hock, că împăraţii austriaci au jefuit Ungaria, dând moşiile vitejilor »kuruczii unor străini cu Stahremberg, Schönborn etc. Da, însă aceşti »străini« apărau ţara de turci pe când kuruczii trăiau în înţelegere cu turcii... Hock va fi văzut în palatul regal de la Buda pânzele ce înfăţişează luptele sângeroase, în cari Stahrembergii izgonesc din Buda pe turci şi zdrobindu-i cumplit şi la Zenta, eliberează ţara de jugul turcesc. Servicii mari s’au răsplătit deci, dându-se moşii acestor generali mari împărăteşti, cari au dus luptă şi contra turcilor şi contra kuruczilor. Acesta e adevărul istoric pe care Hock îl întortochează pentru a servi o politică detestabilă, politică, pe care nu vom încetă s’o combatem din toate puterile. Transacţiunea. Azi nici vorbă nu mai e de criză ministerială. Ieri au fost primiţi în audienţă la Maj. Sa miniştrii Wekerle şi Kossuth. Atât Wekerle, cât şi Kossuth, separat fiecare, au fost reţinuţi câte-o oră. Se crede, că ei au referat despre situaţia tratativelor transacţiunei. Constelaţiunile sunt foarte favorabile, aşa că până mâne poate fi încheiată transacţiunea. Dacă totuş nu se va putea încheia, atunci, precum se afirmă, tratativele se vor continua la Budapesta. * Ungurii în lumina adevărată. Ziarul englez din Londra Morningpost a publicat un articol, care se ocupă de situaţia din Ungaria. Vorbind de legea lucrătorilor de câmp a lui Darányi o numeşte reacţionară, iar despre naţionalităţi spune că sunt oprimate, şi că în Ungaria au loc persecuţiuni politice. Acest articol adevărat a fost desminţit din partea corespondentului comercial din Londra al ministeriului de comerciu ungar, printr’o scrisoare, pe care deasemenea o publică ziarul Morningpost, adăugând însă din partea sa, între altele şi următoarele şite: Susţinem de adevărate informaţiunile despre Ungaria ale corespondentului nostru. Istoria, ca şi literatura, stă în sprijinul acuzei despre oprimare în Ungaria. Cine studiază literatura referitoare la lucrul acesta, se va convinge, că statul ungar într'adevăr comite adeseori nedreptăţi, în special faţă cu concetăţenii români. * Congregaţia comitatului Timiş şi-a continuat ieri şedinţa, întreruptă Sâmbătă. Nici această şedinţă n’a fost lipsită de agitaţiuni. In cele din urmă s’a luat la cunoştinţă cu unanimitate raportul vice-comitelui. Afacerile de onoare ale fişpanului Kabdeba s’au terminat. * Linişte în Murăş Turda. In comitatul Murăş-Turda s’a făcut linişte cu ajutorul jandarmilor. Vice comitele Nagy, care fusese suspendat din post din partea ministrului Andrăssy, a predat oficiul lui Ereidy, iar acesta a fost forţat cu jandarmi să predea cancelaria şi agendele noualesului Reicher. Ieri s-a continuat şedinţa, triumfând pe toată linia punctul de vedere al kossuthiştilor în frunte cu fişpanul Ugran. In contra lui Nagy şi Erősdy procuratura din Târgul Murăşului a ridicat acuză pentru abuzul de puterea oficială şi pentru nesupunere faţă cu superiorii, şi-şi simţea vieaţa aşa de bine înrădăcinată în colţişorul acesta de pământ, că n’ar fi avut nici odată curajul să se deslipească de aici. Intr’adevăr, orice i se spunea, el depărta mereu momentul plecărei. Vara când se coceau cireşile şi coacăzele îşi zicea: »Să aşteptăm recolta... Apoi voiu vinde numai decât«. Dar recolta făcută, cireşile trecute, venea rândul piersicilor, apoi al strugurilor şi după struguri acele moşmoane frumoase, cari se culeg aproape de sub zăpadă. După asta venea iarna. Câmpia era neagră, grădina pustie. Nu mai erau trecători, nici cumpărători. Nu mai veniau nici prăvăliaşii, Dumineca. Trei luni lungi de odihnă pentru a pregăti seminţele, a tunde arborii fructiferi, în vreme ce tabla nefolositoare se legăna la drum întoarsă de ploaie şi de vânt. Nerăbdători de atâta timp şi încredinţaţi că bătrânul făcea tot spre a înlătura cumpărătorii, copiii luară o hotărîre mare. Una din nurorile sale veni să se instaleze lângă el, o femee de prăvălie gătită de cum se făcea dimineaţă şi care avea aerul acela atrăgător de o blândeţe falsă, amabilitatea aceea slugarnică a oamenilor deprinşi cu negoţul. Drumul părea că e al ei. Deschidea poarta de tot, vorbea tare, zimbea trecătorilor ca şi cum le-ar zice: »Intraţi... vedeţi... casa e de vânzare !« Bietului bătrân nu i se mai dedea de loc răgaz. Câteodată silindu-se să uite că noră-sa eră acolo, săpa brazdele, le semăna din nou ca oamenii aceia, cari sunt cu piciorul în groapă şi cărora le place să facă proiecte pentru a-şi amăgi temerile de moarte. Tot timpul prăvălia sa se ţinea după el, îl năcăjia: »— Aşa zău! la ce bun?... Pentru alţii te munceşti ?« El nu-i răspundea şi se îndârjea la lucru cu o încăpăţinare ne maipomenită. A-şi lăsa grădina în părăsire, însemna s’o pieardă puţin, sau că începe a se desface. Şi aleele n’aveau un fir de iarbă; trandafirii nici o omidă. Cumpărătorii nu se iveau cu toată aşteptarea. Era pe timpul răsboiului şi femeia deşi ţinea mereu poarta deschisă şi făcea ochi dulci la drum, nu treceau decât cei ce se mutau, nu întră în curte decât praful. Din zi în zi femeia devenea mai urâcioasă. Treburile o chemau la Paris. O auzeam încărcând pe socru-său de imputări, făcându-i scene, bătând în uşi. Bătrânul îşi încovoia spinarea fără să zică ceva şi se mângâia privind cum se ridică mazărea pe araci şi tabla totdeauna în acelaşi Ioc. Casă de vânzare. ...Anul acesta sosind la ţară, am regăsit casa, dar vai! tabla nu mai era acolo. Afişe rupte, mucegăite, atârnau încă dealungul zidurilor. S’a sfârşit; o vânduse. In locul porţii cenuşii, o poartă verde vopsită de curând cu un front rotunjit care lăsa să se vadă printre zăbrele, grădina. Nu mai era livedea de odinioară, ci o grămadă de coşuleţe, de pajişte, de cascade, reflectate într’un glob de metal, care se legăna în faţa scărei dela întrare. In globul acesta aleele făceau cordoane de flori văzute, şi două figuri mari se arătau exagerate: un om gros şi roşu asudat leoarcă şi cufundat într’un scaun de ţară şi o damă enormă care gâfâia şi striga, mişcând mereu o stropitoare: »Am pus paisprezece balsamine!« Zidise apoi încă un etaj; reparase ulucile şi în acest colţişor reînoit în care mirosea încă vopseaua, un piano cânta spart nişte cadriluri cunoscute şi porci de baluri publice. Aceste arii de danţ al căror ecou se stingea în uliţă şi te furnicau când le auziai, amestecate cu praful din iulie, acest sgomot de flori, de dame groase, această veselie trivială, fără saţ îmi strângea inima. Eu mă gândeam la bietul bătrân, care se plimba acolo aşa de fericit, aşa de liniştit, şi mi-l închipuiam la Paris cu pălăria lui de pae, cu spinarea sa de grădinar bătrân, rătăcind prin fundul unei odăi din dosul prăvăliei, plictisit, sfios cu lacrămile în ochi, în vreme ce nora sa triumfa dinaintea unui cantor nou, în care sunau paralele după căscioară . »TRIBUNA» 14 Sept n. 1007. Raportul dlui ministru Haret. Dl Spiru Haret, ministru al cultelor şi instrucţiunei publice din România, a propus iar M. Sa Regele a încuviinţat decorarea a o mulţime de preoţi şi învăţători, pentru purtarea lor lăudabilă pe vremea răscoalei de astă primăvară. »Monitorul Oficial al României (25 August) publică atât lista celor decoraţi, cât şi raportul dlui Haret. E d’un interes pentru toţi românii să ştie cum s’a pornit, de ce şi cum s’a sfârşit acea nefericită răscoală. Raportul dlui Haret ne luminează în această privinţă. Iată de ce credem a face plăcere cetitorilor noştri reproducându-i. Raportul e de următorul cuprins: Sunt numai puţini ani, de când devenise evidentă greşeala cea mare ce se făcea de-a se nesocoti rolul social al învăţătorilor şi al preoţilor şi de a nu se avea nici o grije de starea lor sufletească. Şi a fost deajuns un singur apel la patriotismul şi abnegaţia lor, pentru ca numai în doi trei ani să se înjghebeze acea minunată activitate, care a dat băncile populare, tovărăşiile cooperative şi care a deşteptat în sate un început de sănătoasă vieaţă intelectuală, cum nu se mai văzuse până atunci. Acesta a fost cel mai potrivit răspuns cel puteau da şi unii şi alţii la învinuirile pe cari li le aduceau acei cari, drept orice contribuţie la buna stare a sătenilor, se mulţumiau cu generalizări uşoare. Nu este nici o îndoială că, dacă activitatea aceasta ar fi continuat a se desvolta în linişte şi bine îndrumată un timp mai îndelungat, ea ar fi contribuit în mod puternic pentru a modifica în bine starea lucrurilor şi poate pentru a înlătura chiar cu totul unele din cele mai însemnate din cauzele cari au adus turburările de asta primăvară. . Din nenorocire, nu a fost aşa! Turburările au isbucnit cu o furie al cărei caracter de sălbătăcie şi neinteligenţă ar fi putut numaidecât să arate cât de străine erau ele de mişcarea cu un caracter filantropic aşa de accentuat, în capul căreia se aflau învăţătorii şi preoţii. Cu toate acestea, când veni vorba a se găsi instigatorii, cei cari fură mai mult designaţi ca atari, fură tocmai învăţătorii şi preoţii, şi nu lipsiră nici acei cari să denunţe întreaga lor corporaţie ca un pericol public, contra căruia trebuia să se ia măsuri extreme. Este ceva propriu timpurilor tulburate, ca oamenii să şi piardă sângele rece şi să vadă peste tot pericole închipuite. Dar cei ce au răspunderi trebuie să ştie a şi ţinea cumpătul în vorbe, ca şi în fapte. Chiar dacă cazurile de vinovăţie ale învăţătorilor şi preoţilor ar fi fost număroase şi neîndoioase, încă era lucru grav ca de la vina câtorva să se generalizeze acuzaţia pentru un întreg corp de funcţionari, cari tocmai atunci se aflau în una Cel dintâi atelier de pietre monumentale aranjat cu putere electrică. s-ai î • T" /- maestru de monauerstenbrein Tamas Fabricație proprie din marmoră, granit, syenit, labrador etc., din pietre de mormânt magazina se află în Kolozsvár, Ferencz József-ut 25, magazinul central: Kolozsvár, Dézsma u. nr. 21. "org ______Filiale : Nagyvárad, Nagyszeben, Déva șs Bánpatak.