Tribuna, octombrie 1907 (Anul 11, nr. 216-240)

1907-10-02 / nr. 216

Pag. 4. Sense îşi vor da voturile numai pentru lista na­ţionalistă. După terminarea dării de seamă preotul Au­gustin Orezescu mulţumeşte dlui deputat pentru ostenelile fără sfârşit, pe care le face pentru lu­minarea şi îmbărbătarea poporului, îl asigură de iubirea neţărmurită a acestui popor bun, dar rămas în bntunerec în urma sorţii celei vitregi ce l-a ţinut încătuşat sute şi sute de ani,­­ îl roagă să urmeze înainte cu lupta bărbătească pentru drepturile poporului român. După toate acestea deputatul a ascultat plân­gerile alegătorilor şi s’a întreţinut cu ei asupra mai multor chestiuni locale. Prânzul s’a servit în casa ospitalieră a preotu­lui Augustin Orozescu, fiind de faţă afară de fa­milia acestui brav preot românesc notariul şi vice­­notariul din Petriş şi învăţătorul P. Binchici. După masă deputatul V. Coldiş însoţit de mai multe trăsuri din Ilteu a plecat spre foc, unde a sosit abia la orele 3 d. a. La marginea satului întreg poporul îl aştepta în frunte cu preotul Va­­silie Neiculescu învăţătorul Teodor Savu şi judele comunal. Bubuitul treascurilor vestia tuturor so­sirea iubitului ales al poporului, pe care preotul Vasilie Neiculescu îl salută în cuvinte alese şi pline de căldură, mulţumindu-i, că a ostenit şi în mijlocul poporului din foc şi rugându-l să­­ des­­făşure acestuia situaţiunea politică a ţării şi să-l lumineze asupra celor ce trebuie să facă, pentru ca să mai scape puţin de multele mizerii, de cari este apăsat. Dl Ooldiş mulţumeşte în scurte cuvinte pentru frumoasa primire, ce i s’a făcut, iar apoi în frun­tea poporului şi însoţit de cei ce veniseră cu dânsul dela Ilteu, a plecat în sat la locul destinat pentru adunare. Ajuns în curtea bisericei, care tocmai acum se află sub zidire, deputatul a fost salutat din partea familiei părintelui Vasilie Nei­culescu, iar fetiţa cea mai mică a părintelui, dulce şi frumoasă ca o zină,­­ a predat un buchet de flori ţinându-i şi o scurtă vorbire de bineventare. Surprins de această neaşteptată primire dl Goldiş a adus mulţumită sa­lamelor de faţă, iar după aceea şi-a început darea de samă, care a ţinut aici mai mult de 1 oră şi jumătate. Mersul ideilor a fost şi aici ca la Ilteu, numai cât aici deputatul a desfăşurat mai pe larg în­semnătatea ce o are pentru satele noastre repre­zentanţa comitatensă. In paranteză notez aci, că pe toţi cei de faţă ne-a surprins foarte plăcut, că la amintirea nu­melui dr. V. Lucaciu, cărui alegere a anunţat-o dl Goldiş, întreg poporul a izbucnit în puternice strigăte de »să trăiască«, semn, că numele bra­vului luptător e binecunoscut şi prin văile din dreapta Murăşului, zece stânjeni pe nouă stânjeni şi cinci palme de lărgime. Avea trei rânduri de loji îmbrăcate cu postav roşu şi perdele de chembrică cu ciucuri albi. La rândul întâi, în dreapta se afla o mare sofa turcească de catifea roşie pentru Măria Sa Vodă, iar în parter patrusprezece rânduri de bănci de scânduri îmbrăcate cu postav roşu. Intre scenă, mai înaltă cu şase palme, şi privitori, stă­teau muzicanţii. Cortina înfăţişa chipul lui Apolon cu lira în mână. Toată sala avea o formă ovală şi nu se vedea nici o ornamentare. De jur îm­prejur sfeşnice de tinichea cu luminări de său, asemenea şi pe scenă. Intre acte doi ţigani îmbrăcaţi în roşu luau cu mucări de modem, mucul luminărilor, care cre­ştea prea mare. In zilele când Vodă făcea cinste teatrului şi venea la reprezentaţie, luminările erau de ceară. Toată lumea atunci, la sosirea lui Vodă se ridică în picioare şi striga de trei ori: »Tră­iască Măria Sa«! Lojile din rândul de la mijloc erau pentru bo­ierii cei mai mari, pentru protipendadă, pentru conzurii puterilor străine şi obrazele deosebite, şi costau un galben pe seară. Celelalte, de zece lei pe seară, erau pentru toată lumea. Un stat costa trei lei. Afişul reprezentanţiilor româneşti s-a tipărit la tipografia de la Cişmeaua Mavro­­gheni a Stolnicului Oriceanu, a doctorului Ca­­racaş şi a slugerului Topliceanu, tipografie care avea şi litere greceşti şi tipărise mai înainte afi­şele reprezentaţiunilor în limba grecă. La teatru se observa în­totdeauna boieri mari, conzuli străini şi mulţimea, poporul. Tinerii români cari învăţau la şcoala românea­scă, geloşi şi ei de străinii cari reuşeau să în­cupă terminarea dării de samă, care a fost as­cultată cu mare însufleţire din partea poporului, deputatul V. Goldiş s’a întreţinut cu alegătorii săi ascultând plângerile lor diferite şi mângâind pe toţi cu sfaturile sale înţelepte, cu vorbele sale prietineşti şi pline de iubire sinceră pentru popor. După aceea întreaga societate a făcut vizită familiei preotului V. Neiculescu, unde toţi au fost primiţi cu ospitalitate românească şi cu o urm­ă foarte bogată. Prezentându se aici şi ctitorul bisericei depu­tatul V. Goldiş i a predat acestuia suma de 20 cor., ca dar din partea tuturor creştinilor din loc. Numai cu greu s'a putut despărţi deputatul de societatea animată şi plină de însufleţire pentru cauza românească, dar timpul eră deja înaintat şi astfel dl Goldiş a trebuit să se grăbească la gara dela Ilteu. Până aici au fost însoţit de cei ce I au însoţit la foc şi când trenul a plecat, puternice strigăte de » să trăiască« vestiau călătorilor că trenul duce cu sine pe un bărbat iubit români­lor. Raportor: »TRIBUNA« Tragedia de la Lipova. Presa maghiară locală, doritoare de ştiri de senzaţie, se ocupă cu deosebită predi­lecţie de zguduitoarea tragedie din Li­pova. »Függetlenség« a trimis la faţa locului şi un redactor, care iată ce publică despre convorbirile avute cu cei interesaţi de aproape în această afacere:­­ Ce zice soţul. Eu nu acuz pe nimeni, nici n’am făcut arătare contra nimănui. Mi e destulă durerea, că mi-am pierdut soţia. Ce spune protopopul. — Ca în fiecare an, aşa şi acum mi-am in­vitat neamurile şi prietinii la cules. Societatea sta la o masă lungă sub ceriul liber, înaintea com­ei şi-şi petreceau în veselie. In decursul cinei păzitorii din viile învecinate împuşcau una după alta, cum e obiceiul la noi. In societatea noastră numai eu am avut revolver, pe care l-am luat din com­ă în decursul cinei, ca nu cumva să se împuşte cineva din întâmplare. Afară am împuşcat cu el de câteva ori în aer. Cu puţin după ce am împuşcat de trei ori una după alta, sărmana învăţătoreasă scoase un ţipet, fugi în com­ă, unde căzu jos. Nu ştiu de unde a putut veni glonţul, căci nu pot crede s’o fi ajuns glonţul din arma mea. Eu am ţinut spre spate revol­verul, pe când ea sta în faţa mea şi glonţul îi veni în coaste şi de acolo în ab­domen, în par­tea dreapta. Nu cred că a omorît-o glonţul din revolverul meu. Se vorbeşte şi despre anarhişti. Pe când vorbea protopopul sosi şi ginerele d-lui dr. Aurel Cioban, advocat în Lipova, care de asemenea întărea că glonţul protopopului n’a putut-o ajunge pe nenorocita femee. — Atunci dar cine a comis omorul ? — întrebă redactorul dela »Fügetlenség«. — Nu ştiu. Se poate că vr’un inimic al socie­tăţii ascuns în vie a voit să împuşte pe execu­torul, pe notarul, sau pe mine, probabil pe so­crul meu, care e directorul unei bănci din Lipova, şi ca atare desigur are mulţi inimici. Nici aceea nu e imposibil, că vreun anarhist a voit să comită atentat contra socrului meu, dar glonţul nu l-a ajuns pe el, ci pe sermana învăţătoreasă. Cine ştie, cine? Ce zice notarul. Notarul George Savici, care la cules sta vis-à-vis de tinera femee nenorocită, spune aşa: — Protopopul a ţinut revolverul spre spate şi a împuşcat de trei ori în aer. învăţătoarea a stri­gat imediat: — Vai Dumnezeule, m’au împuşcat în burtă! — Am crezut că sermana fiinţă a înebunit, atât de desperat ţipa şi se prindea de abdomen. Dacă de fapt protopopul a împuşcat-o, n’o susţin. Nu voesc să acuz pe nimeni. Declaraţia medicului. — In noaptea de toui spre Vineri s’a întâm­plat nenorocirea — zise Putici. Dl protopop, care mi-a făcut mult bine, atât mie, cât şi fami­liei mele, ne-a invitat la cules de vie. A fost acolo toată inteligenţa comunei: notarul George Savici, executorul Vasilie Oros, dr. Aurel Cioban, adv., care e ginerile protopopului, eu şi soţia mea. După cină păzitorii începură să împuşte, când şi bătrânul protopop îşi lua pistolul cu repetiţie, de 12 mm, şi împuşcă de mai multe ori în aer. Cum au împuşcat-o pe sărmana mea soţie, nu ştiu, căci în ora aceea nu eram în societate, mer­sesem în via din vecini, ca să cer vin împru­mut. Când m’am reîntors, am aflat că cineva a împuşcat o pe sărmana mea soţie. In societate n'a împuşcat nimeni afară de dl protopop. Am auzit că glonţul a ajuns-o când notarul vorbea cu soţia mea, împuşcătura a venit din dreapta Şi protopopul sta în partea aceea, în faţa ei, fiinţeze în ţeară la noi un aşezământ de înaltă folosinţă pentru cultura obştei, şi conduşi de Eliade I. Văcărescu şi alţii, aleseră pe câţiva din­tre ei, cari aveau mai multă aplecare firească pentru scenă, şi aceştia se puseră pe lucru. In scurtă vreme — având de suflet şi regizor pe I. Eliade Rădulescu, — izbutiră să înveţe fai­moasa tragedie a lui Euripide: »Hecuba« tra­dusă In româneşte de către A. Nănescu. Cea dintâi reprezentaţie în Bucureşti în limba română se dete cu Hecuba în care avură roluri şi Nănescu şi Eliade. Acesta din urmă, tânăr de şepte­spre­zece ani pe atunci, frumos, fără pic de mustaţă, jucă rol de femee, rol travestit, chiar ro­lul Hecubei. Marele Logofăt Iancu Văcărescul, poetul, cu prilejul acestei reprezentaţii, adecă cu prilejul des­chiderii Teatrului Naţional întâiaşi dată la noi, a făcut un Prolog în versuri întitulat: Saturn. Zeul Timpului înainta pe scenă având o se­cere într’o mână şi un ceasornic de cele cu ni­sip într’alta. El părea că vesteşte ceva. Din par­tea din fund a teatrului se cobora asemenea şi Astrea, zeiţa Dreptăţii, zeiţă care după Virgiliu a fugit din lume şi trăieşte pe câmpii cu munci­torii. Astrea avea în mână cornul îmbelşugării din care se revărsau toate fericirile asupra »Bine­voitorilor Patrioţi români«. Saturn a zis atunci, cu glas tare, aceste ver­suri ale lui Văcărescul: Nici anii mei cei grămădiţi, Nici secerea ’mi tăioasă, Nu facă să vâ smintiţi Petrecerea frumoasă. Sermana femee Joi noaptea a fost transportată în spitalul nou din Lipova, unde medicul-primar Eu viu la voi cu câte dau Plăceri, învăţătură; Vesel voiu tot cu voi să stau, încât să spui n’am gură. Cum mă vedeţi unchiaş bătrân, Nimica nu mă ’ntrece: Eu sunt al bunelor stăpân, Eu răul fac de trece. M’aşez aici, nu mai mă duc Secerea ’mi lepădată, Ceasornicu ’ndreptat v’aduc P’Astrea prea bogată, Cu toate bunele acum, Cu veac de aur vine; Intimpinaţi-o de pe drum Precum vi se cuvine. O maică-Patrie aveţi, Un duh de fraţi vă poarte; Supuşi, unirei supuneţi Puterea relei soarte! Uniţi, vă înţelegeţi voi, Cu de romani mărime, La tot d’o glăsuire voi La dragostii întregime. V’am dat teatru, vi-l păziţi Ca un locaş de muse; Cu el curând veţi fi vestiţi, Prin veşti departe duse. 15 Oct­­. I967

Next