Tribuna, noiembrie 1907 (Anul 11, nr. 241-264)

1907-11-01 / nr. 241

Anul XI. Arad, Joi, 1­ 14 Noemvrie 1907 (Număr poporal 43). Nr. 241 ABONAMENTUL pe un an . 24 Cor. Pe fum. an . 12 « Pe 1 lună . 2 « Nrul de Duminecă un an 4 Cor. — Pen­tru România şi America 10 Cor. Strai de zi pentru Ro­­mânia şi străinătate pe an 40 franci. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA Deák Ferenc-uteza 20, INSERŢIUNILE se primesc la adminis­traţie. Manuscripte nu se îna­poiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Duşmanul neamului românesc. Duşmanul cel mai înverşunat al neamu­lui românesc este­­ rachiul. El face ca an de an naşterile să scadă; el e pricina morţii atâtor copii nevinovaţi; din pricina lui feciorii vânjoşi ajung tot mai rari, încât se împuţinează numărul celor în stare să poarte arma; rachiul e pricina bătăilor sân­geroase între fraţi, a tăciunăriilor tot mai dese, — căci cele mai multe blăstămăţii şi fărădelegi românul le face »când îi este plin capul«, — în beţie. Cârcima e tinda temniţei şi a iadului. Ea face din omul pacinic fiară selbatică, din bogat sărac, din sărac puşcăriaş. In măsura în care se sporesc birturile, sporesc păcatele şi slăbiciunile. Pe unde s’a întins beţia, vai şi amar.. Iar dacă strică beţia pe nenorocitul de român ca om, tot aşa ne prăpădeşte ca neam: la orice fel de alegere cei slabi — şi sunt mulţi de aceştia — se duc, ca turma, unde se dă băutură. Pentru otrava jido­vească îşi vinde sufletul, loveşte în frate, îşi vinde neamul... Nu poate fi ceva mai trist şi mai înjositor decât să vezi şirul mare de căruţe pline cu alegători români beţi, duşi de notari să dea votul pentru a li se pune jug pe grumaji! Cine va şti să înfrâneze această patimă printre români, vrednic ar fi să i­ se pome­nească numele în rugăciuni. In România s’a aflat acest om al lui Dumnezeu. El e ministrul vistieriei ţării, dl Emil Costinescu. Zilele trecute, când fruntaşii ţării s’au a­­dunat să-şi dea părerea asupra proiectului de lege, prin care dl Ioan Brătianu, minis­trul afacerilor dinlăuntru tinde să dea ţă­ranilor pământ de arat şi păşune, şi la adă­post să-i pună de toate jignirile şi jafurile, dl Costinescu a înfăţişat­­ proiectul de lege, care are ca ţintă să aducă între români bu­nul cumpăt şi început să facă unei vieţi noui. D’aci încolo se pune monopol pe băuturi: le va vinde statul (ţara), iar nu ca la noi, unde băuturile sunt cele mai cumplite otră­vuri. Chiar dacă se va mai bea dar, se va da băutură mai bună şi cu preţ mai scăzut. Nu se vor mai putea face înşelătorii. Dreptul de cârcimărit de asemeni îl va da şi lua comitetul comunal. II va da oame­nilor de cinste, iar nu oricărui venetic, ca pe la noi. Cârcimile se vor împuţina. Intr’un sat cu 150 numere nu va putea să fie mai mult decât o cârcimă. Unde , familii mai puţine, se va putea înfiinţa cârcimă numai dacă nu-i în apropiere de 5 kimetri alt sat cu cârcimă. Tot aşa, se vor lua măsuri de a se împuţina birturile şi la oraşe. Este apoi oprit a se da beutură pe da­torie sau pe mărfuri (porumb, grâu, fasole şi altele). Cârcimarii nu vor putea face împrumu­turi de bani, cu sau chiar fără dobândă. Cârcimele vor fi deschise în zilele de lucru, şi se închid seara la orele 8. Du­minecă şi sărbătorile ele vor fi în­chise până la orele 11 a. m. in! din prag, îl ducea la locul lui, apoi întră, ca să dereticească prin colibă cântând voioasă, şi oglindă luminoasă se făceau toate sub mâna ei, încât, împărat de ai fi fost, ţi-ai fi părăsit pala­tele, ca să stai în coliba văduvei. Iară când Lia ieşea din colibă, curtea era plină de fiori răsărite pe urmele paşilor ei, care toate se clătinau plecându se spre dânsa, dar îi ziceau întristate: Bună eşti, frumoasă eşti, harnică eşti, dulce eşti la fire şi totuş mult mai ai să umbli şi să alergi, căci urzitul tău e dus pe altă lume, de 9 ani acum în pământ. Aşa azi, aşa mâne, multe zile de a rândul tot aşa, până ce Lia n’a fost cuprinsă de un nespus dor de ducă. »Am să piec, mamă, în lume, că nu mă mai rabdă pământul şi mă duce dorul, — zise ea. — Sunt acum fată mare şi eu şi mi­ se cuvine să îmi caut rostul în lume«. Văduva suspină, căci atâta copil avea şi ea şi mult îi era dragă fata, dar mamă era, ca om­ şi care mamă norocul copilului său îl visă, iar no­rocul în lumea largă se găseşte. »Mergi, — îi zise dar — copila mea, şi nici spune, nici buruiană în cale să nu-ţi găseşti«. Lia frământă aluat din făină neagră şi-şi făcu o azimă de drum, apoi porni în cale lungă — nu cu opinci de oţel şi curele de viţel ca Făt­­frumosul din poveste, ci desculţă ca o fată să­racă, şi se duse zi de vară pănă în seară, peste văi şi dealuri cum o ducea potecuţa, pe care mai umblaseră şi alţii. Cum se ducea aşa, iată că dă peste o turmă de oi, care păştea păzită de dulăi în vreme ce păcurarii dormeau la umbra de mărăcini. Sunt oprite jocurile de cărţi sau alte jo­curi de noroc. Nu se va putea vinde vreo beutură co­piilor mai tineri de 16 ani, şi nici oameni­lor beţi. Legea pedepseşte apoi deadreptul beţia. Astfel,­­ oricine fiind beat se va gâlcevi, se va deda la neorânduieli, sau va cădea în drum, se va pedepsi cu o amendă dela 2 la 20 Iei; a doua oară, în cursul aceluiaş an, se va adăugă la amendă 48 ore de în­chisoare, a treia oară 3 zile de închisoare. După aceasta a treia cădere în păcat se va scrie numele condamnatului pe o listă a beţivilor, cărora nu li­ se va putea vinde de nici o cârcimă vreo beutură. Legea aceasta, nu ne îndoim, va face ca în vieaţa fraţilor noştri din România să în­ceapă o epocă nouă, însăşi foile ungureşti sunt silite să se închine în faţa ministrului român, care are atâta gri­je pentru popor. Astfel ,Budapesti Hírlap­­ (de la 9 Noemvrie) dând cuprinsul planului de lege, laudă stăruinţele domnului Emil Costinescu, numindu-le bune, frumoase şi folositoare... Oare când se va găsi şi la noi un mi­nistru care să îndrăznească a deschide lupta împotriva duşmanului celui mai cum­plit al poporului, în contra otrăvii birturilor ? Când se va hotărî cel puţin atâta, ca pe vremea sfintei slujbi bisericeşti, şi peste tot în sărbători, birturile să fie închise, ceeace în urma stăruinţă fruntaşilor români s’a ho­­tărît în adunarea comitatului Aradului?! Liei i­ se făcu milă de ea, căci dulăii erau toţi şchiopi de toate patru picioarele, iară oile, săr­manele, toate erau pline de scăieţi de se făcuse pâslă bătucită lâna de pe ele. »Oiţelor, dragelor, — le zise Lia — ia veniţi la mama, ca să vă cureţe«. Oile alergară din toate părţile şi se adunară împrejurul ei ca bobocii plouaţi împrejurul cloşcii, iară ea se puse pe muncă grea şi lungă, ca să le scoată scaieţii din lână, unul câte unul, încet şi cu băgare de seamă, cu degete subţiri şi măiestre, ca nici periuţa să nu le aoară, nici firele subţiri să nu se rumpă. Mult a stat aşa şi Ie-a tot curăţit şi iar le-a curăţit de s’au adunat vravuri mari scăieţii şi la dreapta, şi la stânga ei, dar nu s’a lăsat pănă ce nu le-a vizat toate curate şi cu lâna moale şi creaţă par’c’ar fi trecută prin darac. »Câţi scăieţi ai scos, atâtea zile să ai, — îi ziseră oile uşurate, — şi ori şi cât de lung ţi ar fi drumul, buruiană în cale să nu-ţi găseşti«, — mai ziseră şi ele, par’c’ar fi ştiut vorba mamei. »Dară voi, cânilor, dragilor, de ce şchiopătaţi fiecare de câte toate patru picioarele«, — îi întrebă ea acum pe dulăi. »Pentrucă suntem desculţi ca tine, iar nu în­călţaţi ca oile, — răspunseră ei — şi sunt mulţi spini şi multe mărăcinile, prin care avem să alergăm«. Lia iar se puse pe muncă lungă şi grea, ca să Ie scoată spinii din tălpi, tot unul câte unul, tot încet şi cu băgare de seamă, tot cu degete subţiri şi măiestre, ca nici să nu simtă când îi scoate. FOITA ORICINALA A «TRIBUNE!«. Li mir-­ u parat. Poveste de loan Slavici. A fost ce a­ fost... a fost odată, o văduvă, care avea o fată, Lia, şi văduva era săracă de nu mai ştia cum să şi înoade soirenţele, iar Lia, fata ei, se făcuse harnică de creşteau flori pe unde­­ călca piciorul şi da muguri lemnul uscat, când ea punea mâna pe el. Dimineţile, când se deşteptă din som, văduva suspină din greu, căci nopţile o visă totdeanuna pe fata ei voioasă şi fericită, încunjurată de bo­găţii şi gătită ca o împărăteasă şi grea mâhnire o cuprindea, când o vedea săracă şi îmbrăcată în vestminte făcute din căpătate, dar peste puţin faţa mamei iar se înveselia, căci Lia era şi în sărăcia ei tot voioasă şi fericită par­car fi încun­jurată de bogăţii şi gătită, cum o visase, ca o împărăteasă. Sculată în crepatul zorilor de zi, Lia se furişa tiptil din coliba sărăcăcioasă, ca să nu tulbure nici măcar prin răsuflarea ei somnul maicii sale, şi începea să măture preajma casei, să cureţe coteţele celor trei găini, pe cari Ie aveau, să-şi adune porumbeii şi să facă rânduială puind fie­care lucru la îndemână după cum cere rostul lui. Şi cum mătura şi făcea rânduială, Lia nu înce­pea dela pragul colibii, ci dela cel mai depărtat colţ al curţii şi mâna gunoiul spre uşa de in­trare, ca să nu rămâie nici un unghiu nescotocit şi necurăţit. Când se sculă, văduva stetea mai bucuros afară decât în casă, și Lia ridică guno-

Next