Tribuna, ianuarie 1908 (Anul 12, nr. 1-25)

1908-01-01 / nr. 1

Anul XII. Arad, Marţi, 1|14 Ianuarie 1908 Nr. 1. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA Deák Ferenc-uteza 20. INSERŢIUNILE 1':, se primesc la adminis­traţie. Manuscripte nu se îna­poiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502. ABONAMENTUL Pe un an . 24 Cor. Pe luni. an . 12 « Pe 1 lună . 2 « Noul de Duminecă Pe un an 4 Cor. — Pen­tru România şi America 10 Cor. Nrul de zi pentru Ro­mânia şi străinătate pe an 40 franci. Anul Ini Şagunia. Anul votului universal va fi în acelaş timp anul unei mari sărbători istorice şi na­ţionale. In 20 Dec. 1908 se vor împlini o sută de ani dela naşterea lui Andreiu Şa­­guna. Sunt eroi şi sunt aniversări a căror sărbare dintr’o trebuinţă a devenit o obiş­nuinţă şi se face cu automatismul rece al călindarului. Sunt altele cari isbucnesc din simţirea vie şi caldă a mulţimilor a căror revenire periodică atinge totdeauna şi pune în vibrare strune subţiri şi nu­­ numai o sărbătoare a ceremoniilor, a vorbelor mari şi a gesturilor largi şi patetice. Nu mai trebue să spunem, că centenarul naşterii lui Şaguna va fi o sărbătoare intimă a tuturor inimelor româneşti. Să facem o apologie a marilor însuşiri şi a marilor merite ale lui Şaguna? Nu ne ispiteşte gloria de a ne întrece cu oratorii festivi şi cu scriitorii ocazionali şi de porunceală. Dar dorim să arătăm pentru ce centena­­rul lui Şaguna trebuie să fie o mare sârbă­toare a tuturor românilor. Suntem un popor fără istorie sau mai bine, cu o istorie săracă. Conştiinţa naţio­nală, dragostea şi mândria de­ a aparţine unui neam se hrăneşte în rândul cel dintâi din istorie. Din trecutul său, un popor scoate nădejdea şi curajul, mai mult chiar, titlul de drept, deşi nu singurul, pentru fiinţa sa şi pe viitor. O sărbătoare istorică e menită să întă­rească sentimentul nostru de români. Şi încă ce fel de sărbătoare istorică! Nu e figură pierdută în negura unui trecut prea înde­părtat, ajuns indiferent pentru timpul de as­tăzi. Să o spunem pe faţă, orice sărbătoare istorică e sinceră şi orice figură din trecut trăieşte cu adevărat în suflete câtă vreme are o legătură ori­cât de slabă cu prezen­tul. Nimic ce nu­­ actual nu mişcă, nu pa­sionează, nu înalţă şi nu mâhneşte sufletele unei epoce. Omenimea, ca şi individul, e egoistă şi uitătoare, preocupată şi absorbită cu desăvârşire de sine, de durerile, de ne­voile, de bucuriile şi de nădejdile sale. Şi se poate ceva mai actual pentru vre­mea noastră decât centenarul care va trezi pe Şaguna şi timpurile ce a străbătut? A­­celeaş gânduri şi aceleaş aspiraţii, aceleaş griji, aceleaş nevoi şi aceleaşi nădejdi ne în­călzesc ne mişcă şi ne cutremură. Este ceva de o actualitate mai palpitantă decât autonomia bisericii noastre clădită, a­­părată şi păzită cu atâta gelozie de Şaguna, ştirbită tot mai mult, într’un chip tot mai agresiv de vrăjmaşii ei ? Oare se poate închipui o clipă mai po­trivită spre a învia duhul naţionalismului radical reprezintat de o faţă bisericească decât acuma când reprezentanţii cu cârje şi fără cârje ai bisericilor noastre, nu se inspiră totdeauna din izvorul curat şi întă­ritor al sentimentelor obşteşti, ci mai ade­sea se cârmuesc după o busolă venită de sus şi nu după busola singură dreaptă a cugetelor celor de jos ? Acuma şi întotdeauna trebuie să fie ac­tual acel Şaguna care la braţ cu episcopul Blajului unit, cu Lemeni a trecut prin stra­da formată de cele două ziduri ale norodu­lui de cele două confesiuni adunate pe câm­pia libertăţii şi înfrăţite într’un singur gând al naţionalismului românesc. Nu, Şiguna nu este al bisericii orto­doxe numai, el este al tuturor românilor de orice confesiune, de orice credinţă po­litică. Figura lui creşte dincolo de margi­nile strâmte ale vieţii pur bisericeşti, dar mărimea ei nu cunoaşte nici hotare po­litice. Opera lui Şaguna e de o însemnătate panrom­âneascâ, dacă­ ni se va îngădui cu­vântul acesta. Orice român decâtuşat de provincialismul strimt, cu orientarea largă, mare şi îndrăzneaţă a idealului general ro­mânesc, a unităţii în gânduri, în cultură şi în realitatea politicei, trebue sa înţeleagă că Şaguna a aşezat una din pietrele din te­melie ale viitorului românismului fără de care clădirea întreagă e pusă în primejdie. Pentru aceea Şaguna e al tuturor româ­nilor, al ortodoxilor, ca şi al uniţilor, al celor de »dincolo« ca şi al celor de »din­coace« şi trebuie sărbătorit de toţi ro­mânii. Cu acelaş sentiment de solidaritate ro­mânească cu care noi am serbat amintirea lui Ştefan cel mare al Moldovei şi Buco­vinei, pe un Carol al României jubilare de acum doi ani, cu care am sărbătorit pe un Mihaiu al Munteniei, pe un Eminescu sau Grigorescu al României, vor serbători şi va trebui să serbătorească românii din afară de graniţele acestei ţări pe un Şa­guna sau pe un Avram Iancu. Şi aceasta să fie încă un îndemn pentu sărbăto­rirea vrednică a amintirii sale. Ea trebuie să fie, ca orice sărbătoare istorică şi culturală de felul ei, o nouă ma­nifestare a unităţii­ noastre naţionale şi cul­turale, indiferent dacă vrăjmaşii noştri vor cercă din nou să­­ atribuie alte gânduri »ascunse« şi »subversive«, indiferent dacă ici-colo o vor huli şi o vor calomnia ca primejdioasă statului. Şi acuma e rândul faptelor. Trebue să facem totul ca anul acesta să fie într’ade­­văr anul lui Şaguna. Congresul naţional al bisericei ortodoxe întrunit în anul 1506 a luat hotărîrea ca biserica noastră să serbeze în mod solemn amintirea lui Şaguna. Socotim că atâta nu ajunge. Nu biserica numai, ci tot po­porul trebue să­­ serbeze. Trebue instituit şi de cu vreme, un comitet general pentru organizarea acestei serbări. Dar nici acea­sta nu va fi de ajuns. In fiecare oraş, în fiecare sat şi în fiecare biserică românească trebue adus prinos amintirii marelui păstor al bisericei şi al neamului său. Până în cele mai îndepărtate colţuri de românism să străbată pe o clipă aceeaş simţire de pioasă amintire a marelui Şaguna şi pretu­tindeni unde sunt români trebue să se jertfească pe altarul aceloraşi aspiraţii, ace­loraşi nădejdi, cari au călăuzit, pentru cari a trăit şi s’a luptat Andreiu Şaguna Interpelarea lui dr­. I. Maniu. Aflăm că dl dr. I Maniu va interpela în şedinţa de Mercuri a dietei în afacerea măcelului dela Pănade. Ştirea aceasta, desigur, va produce o mulţumire în publicul român. Intâiu pen­­trucă nu se putea să nu fie luat la răs­pundere guvernul, în dietă, pentru o astfel de sălbăticie; a doua, pentrucă mai ales de la înălţimea tribunei dietei trebuesc de­nunţate, pentru străinătate, fărădelegile co­mise contra noastră. Mai este apoi ceva la mijloc: chiar acum nenorociţii săteni cari au răbdat atâtea chinuri, mai sunt şi siliţi să plătească sume enorme, spesele împreunate cu anchetarea sălbăticiilor ce au îndurat! Nu a fost dar destul, că din cauza ră­nilor primite de la honvezi au zăcut luni şi săptămâni de zile, ci acum mai trebue să şi plătească... * Ministrul Averescu la Împăratul Francisc Iosif, împăratul a primit Sâmbătă în audiență specială pe generalul Averescu, ministru de răs­­boiu al României împăratul a oferit ieri un prânz în onoarea generalului Averescu, la Castelul Schönnbrunn. * Respectarea sărbătorilor noastre. Mâne Camera ungară nu va ţine şedinţă. Aceasta în urma intervenţiei dlui deputat Vasile Goldiş, care în numele clubului na­ţionalităţilor s’a prezintat la preşedintei Juszth, arătându-i că ar fi cu dreptate o dieta să respecteze şi serbătorile noastre, ceea ce în trecut nu s’a făcut. După ce s’a consultat cu biuroul, Justh s’a învoit, creându-se astfel un precedent care, fără îndoială, va produce o bună impresie între români. r'V'

Next