Tribuna, ianuarie 1908 (Anul 12, nr. 1-25)

1908-01-01 / nr. 1

Pag. 4 A fost M. Nicoară corespondent, şi mai mult un colaborator şi prieten lui Petru Maior, ale cărui preţioase scrisori, care se găsesc în ma­nuscrisele lui, sunt un prinos de recunoştinţă şi înaltă consideraţie a marelui învăţat de la Blaj cătră învăţatul român de la Giula. »Foarte te rog, scria Petru Maior cătră M. Ni­coară în Viena, cât mai curând să-mi trimiţi An­­ticrism­­a lui Kopitar asupra Reflexiilor dată, de nu o vi căpătă în tipar, încă copizată, apoi s’o întorci pe lăţim­e, ca s’o înţeleg şi fcis, şi aşa amândouă să mi­ le petreci, că doresc a vedea şi eu turburarea inimei lui acolo arătată«19. In altă scrisoare Maior îi trimite o suplică, zi­­cându-i: »să lucri cum vei şti spre cinstea şi folosul meu, ca să-mi scoţi ghimpul cel adânc în inima mea înfipt«.20 Prin mijlocirea lui Nicoară a înaintat P. Maior şi petiţia din 10 Aprilie 1817 cătră împăratul, ca sâ-l numească canonic la Oradea-mare. Originalul autograf se găseşte în manuscrisele lui Nicoară.21 Importante sunt pentru istoria culturei şi a mişcărilor naţionale dincoaci de munţi, pe lângă scrisele lui Petru Maior, ale episcopului Samuil Vulcan, corespondentele profesorilor de la prepa­randia din Arad: Constantin Diaconovici Loga, loan Mihuţ, Dimitrie Ţichindeal, Iosif Iorgovici, ale lui loan Tomici, protopopul Caransebeşului, George Chirilovici, protopopul Şiriei, Teodor Şerb, notar la tabla crăiască, Püspöki din Oradea-mare, şi altele care toate se găsesc în colecţia de ma­nuscrise a lui M. Nicoară. (Va urma). 18 Bartolomeiu Kopitar, custodele bibliotecei imperiale din Viena, publicase la 1813 o recensiune asupra istoriei pentru începutul românilor de P. Maior, la care savantul român a răspuns cu: Animadversiones in recensionem etc. din 1814. Kopitar a dat contra răspuns, urmat de reflec­­țiunile lui Maior: Reflecsiones in responsum Domini recen­­sentis, etc. din 1815 la care Kopitar a scris, la 1816 în Wiener allgemeine Literaturzeitung un articol sub titlul: Eine walachische Antikritik. Acesta este acel Anticrism­ care îi cere P. Maior de la Nicoară să îl trimită »întors pe latinie« ca să-l înțeleagă și el, (Barth. Kopitars Kleinere Schriften von Fr. Miklosich. Wien 1857 p. 369). 19 Scrisoare din Buda, din 6 Februarie 1816. Ms. Nr. 2445 Academia Rom. 20 Scrisoare din Buda, dtn 2 Martie 1817. 21 Ms. Nr. 2445 Academia Rom. Cifre cari vorbesc. (R.S.) Azi până şi statele semiculte caută sa dea seama despre situaţia lor prin­­ cifre. Sta­tistica a ajuns cea mai importantă ştiinţă şi în b­urourile ministerelor secţiei statisticei i se dă o deosebită atenţie. Cine vrea să studieze fie şi­ Invingeri strălucite, scenetă într’un act de Georges Courteline, localizată de Horia Petru Petrescu. PERSOANELE: Mihăileanu: 55 de ani. Tipul actorului de ro­lul întâiu, îmbătrânit, dar frumos, cu toţi anii săi. Ras de curând. Părul în bătaia vântului. Pă­lărie cu margini drepte. O mare cravată albă, le­gată nod. Băluţă: 50 de ani. Actorul îmbătrânit, căruia nu i a ajutat vieaţa nimica. Bărbie care dă în al­bastru. Boc cu croiala ieşită din modă. Guler fals pe cămaşe de opt zile. N’are manşete. Caimac: 60 de ani. Omuleţ curăţel. Tipul unui prăvăliaş, retras din afaceri, cu o rentă anuală de douăsprezece mii de franci. Scena se petrece într’o cafenea de mâna a treia. Mihăileanu şi Caimac stau la masă, unul în faţa celuilalt. înaintea lor sunt două halbe pe jumătate pline, Mihăileanu sfârşindu-şi povestirea: Simţeam eu bine că trebuia să spun o vorbă, numai, vezi, trebuia să mă scap cumva de belea. Bine, ce să mă fac? îmi iau timp. La teatru lucrul ăsta e rege Când vreai să ai um succes oareşcare, fă­­ prostie, dar nu-ţi gre­ţinui­­ pauză deci, înaintea­o rului... (Intr'aceea a­ri­­­ă la înălţimea ochilor, teere, contemplând cu­­.. ars. După ce a făcut ■. a, suflă spuma uşoară. Producţia. Anul 1907, se ştie, a fost un an rău. Asta se poate vedea din asemănarea de mai la vale. Mihăileanu, care a tăcut, îi priveşte fix. Mai pe urmă, domnul Caimac ia o înghiţitură de bere şi-şi aşează păharul pe marginea mesii­. Mihăileanu: Gata ? Caimac: (surprins) — Cum ? Mihăileanu: Gata ? Caimac: Sigur. Mihăileanu : Pot să urmez ? Caimac­. Fireşte. Mihăileanu: Dacă ai lipsă de un ceas ori două să nu-ţi fie ruşine de mine. Pot să fac o plimbare. (Faţa Domnului Caimac exprimă spai­mă mare). Mă înţelegi d ta, îmi dau osteneala să-ţi povestesc o întâmplare: poţi să-ţi dai şi d-ta osteneala să mă asculţi. Caimac: Dar te asigur... Mih.: In fine, pot să încep ? Caimac: Dar te rog! Mih.: Eşti gata ? Caimac: Fireşte. Mih.: Ei bine. Să mă întorc la ale mele. A­­veam o sală!... Era de faţă oraşul întreg. Prima­rul, prefectul, generalul de brigadă, preşedintele tribunalului, în sfârşit, elita societăţii — dracu cu întreagă suita!.... Până şi popa, care a venit în ruptul capului. Inchipuieşte-ţi! Se juca Curie­rul din Lyon sau Atacul asupra poştei, şi eu a­­veam rolul lui Daubenton!!! Era un eveniment şi nu alt­ceva! Nici când n’au văzut oamenii ăştia o sărbare mai strălucită. Bun, îmi aşez un picior­ înnainte, cu mâna pe sabie. Comandorul pe piedestalul său, când îl Invită Don Juan să cineze. Uite, cu mişcarea asta. (îşi ia poziţie). Caimac : (entuziasmat) A ! Bravo ! E uimitoare uşurinţa, cu care cel mai nobil dintre toţi conţii de viţă veche face în faţa lumii mărturisirea, că bunul mers al administraţiunii cere, ca derogatorii să ştie limba poporaţiulu­i, şi că în regatul un­gar sunt cu toate aceste şi azi, în al pa­­tru­zeci-iea an după sancţionarea legii pentru egala îndreptăţire a naţionalităţilor, foarte mulţi diregători, care nu ştiu limba poporaţiunii, pe care au s-o administreze. Care va să zică au minţit toţi cei ce a­­tâta timp au strigat în gura mare, ca nu e în lumea aceasta ţară, în care »naţionali­tăţile« se bucură de atâte drepturi ca în Ungaria, şi adevărul l-au grăit »infamii ca­lomniatori«, care ziceau, că nu se respec­­tează în Ungaria legile, că nu e în Unga­ria nici administraţiune, nici justiţie în în­ţelesul europenesc al cuvântului, că în Un­garia românul, germanul şi slavul sunt tra­taţi ca străini în ţara lor. Nu e nimeni atât de lipsit de bun simţ, ca să creadă, că Excelenţa Sa dl ministru de interne al Ungariei a făcut mărturisirea Mihăileanu : Cred şi eu !... Intr’acelaş timp îmi iau un punct de razim: pe generalul, care — îmi aduc bine aminte — ocupa o loje din faţă, cu nevasta şi cu fiica-sa. II privesc drept în ochi! ...El se face alb ca cravata pe care o purta, — atâta i-a emoţionat scena. (Aici, dl Caimac freacă de mai multe ori chibrituri pe masă, ca să le a­­prindă). In sala întreagă nici pas, nici o răsu­flare, nimic!... Şi erau... Câţi să fi fost?... Cinci sute de inşi!... Ce spun şi eu, cinci sute! ...Mai mult de două mii!!! înăbuşiţi, speriaţi, prostiţi. Caimac: Duşi de pe lume, ce?! Mih: Duşi!... foarte bine ! Căutam un cuvânt potrivit! Duşi!... Ca să reuşească scena întreagă, îndrăznesc s’o spun, mie mi­ se cădea medalia. Şi ce mai joc de fizonomie!... N’am frică de ni­meni, domnule, de nimeni! Iacă, priveşte o leacă. Caimac: Privesc. Mih.: Ce vreai D-Ta? Caimac: (înţelegând-l greşit) — Doamne! Să-mi dai un rachiu de prune. Mih.: (enervat) Nu te întreb de asta. Te în­treb ce vreai: ură ori bucurie? Caimac: Mii de scuze! Ură! Mih.: (anunţând) Ura! (mimează ura). Caimac: A! Foarte bine! Acum bucuria, dacă vreţi! Mih.: (anunţând) Bucuria! (mimează bucuria). Caimac: Admirabil! Admirabil! Mih.: Teama? Caimac: Ţi-aş fi mulţămitor. Mih.: (anunţând) Teama! (minează teama). Caimac: Superb! Superb! (Va urma). »TRIBUNA«­ tuaţia economică, fie politică ori morală a unui stat, recurge întâiu la­­ statistică. Guvernul ţării noastre, într’un voluminos ra­port, întocmit de biuroul central al statisticei, ţine să lumineze şi el situaţia statului ungar, din toate punctele de vedere. Cifrele ce ne dă sunt ne­spus de triste. Ele dovedesc o decadenţă dintre cele mai îngrijitoare. Să luăm lucrurile pe rând. Natalitatea, după arătările statistice de 12 ani încoace scade într'una! Intre anii 1891—1895 media nașterilor era pe an 663.098. D’aci încoaci, până la 1900 a scăzut deja la 657.402, dela 1900 până la 1905 scăderea continuă, încât me­dia a­­junge la 649.811 iar în anul 1906 au fost 645.859 cazuri de naştere. Li în acelaş timp mortalitatea şi emigrarea creşte. Asupra mortalităţii şi îndeosebi a situaţiei românilor în demografia ţârii, voiu scrie cu alt prilej. Aci ţin să accentuez numai o împrejurare: între statele ai căror cetăţeni emigrează în Ame­rica, Ungaria este în frunte. * Agricultura şi proprietăţile. Dintre locui­torii ţării 69% se ocupă cu agricultura. In ţara întreagă sunt 2,795.885 proprietari. Din­tre aceştia, cu mai puţin decât 5 jugăre 1,459 893 proprietari cu mai mult (5—100 jug.) 1,311.218 » până la 1000 jugâre . . . 20.727 » peste 1000 jugăre .... 3.977 » Nedreptatea cea mare este următoarea: sunt 4000 mari proprietari cari au 7,451.640 hect., pănă ce 1,459.893 mici proprietari au împreună abia 1,467.533 hectare. Patru mii de familii a domnilor mari au deci de cinci­ ori mai mult pământ decât cele 1 mi­lion și jumătate familii de plugari. Aceasta este pricina sărăciei din ţară, a emigrărilor şi a tutu­ror suferinţelor ţăranilor. * Preţul muncii. Se înţelege: unde sunt atâtea proprietăţi mari şi mai ales atâta sală de om să­rac, preţul muncii este cât se poate de scăzut. Astfel în anul trecuut mijlociu preţului muncii a fost de pilda: Lipsa de credit, pierderi. Parte din pricina crizei financiare mari, pornită din America, parte din cauza politicei slabe a guvernului unguresc, precum şi a recol­ei slabe, căci toate acestea sunt în strânsă legătură, hârtiile de valoare ungare (cotate la burse) au pierdut în anul 1907 din cursul lor nu mai puţin decât 107 milioane, 152 272 coroane. Acestor pierderi au să li­ se adaoge milioanele ce duc cu ei sutele de mii emigraţi, şi astfel se lămureşte cumplita mizerie care apasă asupra po­poarelor. comitatul Solaoc-Dobâca. . 79 fileri » Cojocna .... 89 » » Sslagiu .... 101 » * S’a produs adecă în 1907 1906 grâu 32.43 mii. quintale 53.73 quintale porumb 43 80 »» 78.12» orz 10.52 » 14.15› săcară 10.09 ›· 15.18 orăs 12.00 »· 12.73· 14 Ian. n. 1908 Nota timpului. De loan Slavici.

Next