Tribuna, martie 1908 (Anul 12, nr. 50-74)

1908-03-01 / nr. 50

Anul XI­ Arad, Sâmbătă, 1|14 Martie 1908 Nr. 50. ABONAMENTUL 1»« in an .24 Cor. P« Inm. an . 12 « ?« 1 lună . 2­0 Ural de Duminecă Pe un an 4 Cor. — Pen­­ini România şi America 10 Cor. Ural de zi pentru Ro­­■inla şi străinătate pe an 40 franci. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA: Deák Ferenc-ateza 20. INSERŢIUNILE se primesc la adminis­traţie. Manuscripte nu se îna­poiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Chestiunea naţională in delegarii. Nu în delegaţiunea ungurească, cum s’ar crede, ci în cea austriacă, chestiunea naţiu­nilor împilate în Ungaria a fost foarte des şi amănunţit discutată. Aceasta încă e una din notele caracteristice ale situaţiei naţio­nale din Ungaria şi face parte din com­plexul de criterii al asupririi naţionale de la noi. In vreme ce în delegaţiunea ungurească a domnit cea mai perfectă armonie cu pri­vire la chestiile interne, încât un străin ar putea să creadă că nici un fel de criză lăuntrică nu bântuie ţara, durerile şi plân­gerile noastre au trebuit să iasă în altă parte la iveală, în delegaţiunea austriacă, căci nici un deputat, naţional nu a fost ales în delegaţia ungurească. Este adânc revoltător acest mişelesc şi brutal metod de a amuţi glasul opoziţiei naţionale în delegaţii. Majoritatea şi guver­nul unguresc dovedesc încă odată prin a­­ceasta că faţă cu noi ele nu cunosc nici cea mai elementară consideraţie de realitate şi condescendenţă ce se practică în toate parlamentele lumii faţă de opoziţii. Ele ex­ploatează până la extrem şi abuzează de rolul stăpânilor ce situaţia lor de majori­tate parlamentară le încuviinţează şi dove­desc ura cea mai neîmblânzită faţă de ale­gătorii cari au trimes pe deputaţii naţionali în cameră. Constatăm că majoritatea şi guvernul un­guresc singur dau concursul lor cel mai eficace acelor cari prin toate mijloacele caută să producă o prăpastie între popoa­rele din această ţară, înstrăinându-le şi ulti­mul rest de simpatie care le ar putea uni. Alegătorii români nu vor uita acest fel de a trata pe aleşii lor în cameră şi nimeni să nu se mire de felul cum îl vor răsplăti. Dacă însă deputaţii noştri au fost împie­dicaţi de-a apăra interesele noastre în dele­gaţii, delegaţia austriacă a primit rolul de-a ne reprezintă pe noi în sfatul comun al monarhiei. Intr’o serie întreagă de discursuri interesele naţiunilor din Ungaria au fost re­­prezintate şi apărate cu căldură de către delegaţii austriaci. Cu deosebire deputaţii cehi şi creştini-sociali au protestat împotriva politicei de maghiarizare. Câtă vreme înlăuntrul monarhiei, în Unga­ria sunt naţiuni asuprite de alte naţiuni mai puternice, politica noastră externă nu va izbuti să cucească simpatia popoarelor din Balcani. Cum s’ar putea ca aceste popoare să aş­tepte liberarea lor dela acei ce subjugă şi desnaţionalizează alte neamuri ? Ideia acea­sta a fost rostită în delegaţia austriacă în mai multe rânduri. Cu deosebire discursul deputatului român bucovinean dl Hurmu­­zachi a produs cea mai bună impresiune. Dl Hurmuzachi a arătat cum politica de desnaţionalizare din Ungaria este o pie­dică pentru scopurile monarhiei în Balcan, căci ea înstrăinează simpatiile şi încrederea către monarhie a popoarelor de acolo. Chiar însuşi faptul că dl Hurmuzachi, reprezentantul unui popor de 240.000 de suflete a putut întră şi vorbi în delegaţiuni a arătat, că românii în Austria se bucură de drepturi mult mai mari decât în Unga­ria, unde 3 milioane de români nu au do­bândit nici un reprezentant în delegaţiuni. Deosebirea dintre soarta popoarelor în cele două părţi ale monarhiei a arătat-o de­legatul creştin-social dl Axmann. In Au­stria, spunea el, reforma electorală s-a făcut în bună învoială cu toate naţiunile, iar în Ungaria guvernul îşi bate capul cum să răpească drepturile cele mai sfinte ale na­ţionalităţilor. Faţă de tendinţele de emancipare ale Ungariei, dl Axmann a zis următoarele: »Ungaria ar trebui să-şi dea seama, că desfacerea monarhiei ar putea însemnă în­ceputul unui răsboiu european. Atunci fără îndoială România şi Serbia şi-ar revendica pe conaţionalii lor din Ungaria şi nici cehii nu vor uită de slovaci şi vor revendică chiar şi pe cei maghiarizaţi.« Un bun răspuns au primit ungurii pen­tru caraghioasa lor pretenţie, ca ministrul de externe să­­ apare de atacurile pressei străine. »Ungurii găsesc cu cale, a zis delegatul ceh dl Kramar, de a cere ministrului de externe, ca faţă de atacurile din străinătate, el să declare prin biroul său de pressă, că nicăiri naţionalităţile nu o duc mai bine ca în Ungaria. Este o concepţie îngustă de a crede, că marile ziare europene s’ar lăsă înşelate prin biroul nostru de pressă. Ungurii, ce-i drept, au fost crezuţi multă vreme o naţiune cavaiereasă, dar azi când toată lumea s’a convins de contrarul, bi­roul nostru de pressă nu va schimbă lucrul acesta. Intr’un astfel de caz nimic nu FOITA ORIGINALA A­­TRIBUNEI«. Pe Unter den Linden. De Sever Bocu. Berlin, 8 Martie 1908. E Duminecă. O zi splendidă de primăvară. Pe Unter den Linden strada cea mai frumoasă din Berlin, se desfășoră în toată splendoarea sa luxul capitalei germane. Dela vestita poartă triumfală de Brandeburg până la Dom şi până la palatul imperial, cât ţine Unter den Linden, mişună sute şi mii de oameni. Priveliştea este într’adevăr superbă. Toalete scumpe, cari trădează pe dame din înalta socie­tate, flori apoi iar fiori. Strada e toată numai par­fum. Printre bogatele toalete şi indispensabilul joben al bărbaţilor contrastează foarte viu mulţimea uniformelor, dintre cari unele foarte elegante, altele poate chiar prea bogate, coifuri aurite cari strălucesc în bătaia razelor de soare. Pe locul rezervat pentru trăsuri, trăsuri aproape de foc, automobile insă aleargă cu sutele, cam­ de car­ mai elegante. Prinţul cutare, contele cu­tare, observă privitorii. Caracteristic pentru vii­toarea desvoltare a oraşelor: în Berlin automo­bilul scoate aproape cu desăvârşire din circula­ţie trăsura şi calul. Ceea ce ,de altfel nici nu e păcat aici, căci cele puţine câte au mai rămas nu sunt deloc menite să ridice estetica stra­­delor. Elita capitalei, trece pe Unter den Linden şi iese la Thiergarten, şoseaua Berlinului. La poarta de Brandeburg mulţimea stă pe loc să privească. Automobilele trec prin cele patru colonade — cea din mijloc este rezervată exclusiv membrilor familiei imperiale — ie­se apoi pe admirabilul platou, care are în față monumentul împăratului Friederich (der site Fritz) cu balustrade de marmoră și două fântâni sări­toare, la dreapta monumentala zidire a Reichsta­gului, care are iarăşi în faţă statuia colosală a lui Bismarck. Statuia înfăţişează pe cancelar în uni­formă de general prusiac, răzimat cu mâna de sabie. Pe soclu o mulţime de reliefuri, înfăţişând fapte din vieaţa marelui cancelar. Câţiva metri de la statue se ridică imensul turn (Siegessäule) ridicat în amintirea răsboaelor glorioase de la 1864, 1866 și 1870. Monumentul, 70 de metri înalt, este cea mai însemnată operă arhitectonică a Berlinului. Urcând până sus, se deschide o privire asupra întregului Berlin, care însă la nord fie­carea cât de curată, nu-i poate ajunge ca­pătul. Până aci petrecem automobilele, ne reîntoarcem apoi pe Linden. Afluența publicului colosală. Pătrundem numai încet înainte. Cam la mijloc, unde strada întretăiată de Friedrichstrasse, cea mai frecventată stradă a Berlinului, pe care se află magazinele — tumultul este aproape primej­dios. Trebue să fi precaut când treci. Câţiva paşi mai la vale, nu mai e vorbă de a înainta. Mulţi­mea închide trotuarul îmbulziin­du-se la o vitrină. Mă apropii şi eu. — König Karl von Rumänien — observă unul, în vreme ce apropiindu-mă văd într’adevăr la vitrina Artur Fischer, portretul în ulei, foarte bine reuşit a Majestăţii Sale Regele Carol. Nemţii îl privesc cu admirare şi şi însoţesc impresiile cu observaţii foarte măgulitoare la adresa regelui României. Un sentiment de mândrie simţim par’că auzind aceste observaţii, cari se restrâng încâtva şi asupra noastră. Ceasul e 11 şi 1­2. Un sunet particular de au­tomobil se aude din sus. — Der Kaiser! Der Kaiser! — răsună deo­dată din mulţime, care se îmbulzeşte spre margi­nea trotuarului. In clipa următoare se şi iveşte automobilul în­tr’adevăr împărătesc, în el: Monarhul. Mulţimea îl salută, fără nici un strigăt, foarte respectuos. Monarhul, îmbrăcat în uniformă de general, pri­veşte în dreapta şi în stânga şi resalută. E se­rios, ai putea zice moros. Berlinezii sunt însă o­­bişnuiţi cu el, căci în câte o altă zi iese şi de două trei ori pe Unter den Linden. Nu se vede nici un semn de vre­o măsură poliţia!! excepţio­nală. Membrii familiei împărăteşti, se plimbă aici, ca membrii familiei regale române în Bucureşti, fără nici o pază deosebită, în deplină siguranţă. De astă dată însă împăratul totuşi pare mai trist ca de obicei. Berlinezii observă aceasta, unii cred chiar că afacerea scrisorii lui către ministrul de marină englez, care a stârnit o agitaţie internaţio­nală, este cauza supărării monarhului. Automobi­lul trece ca săgeata prin colonada din mijloc, cea împărătească, a porţii de Brandeburg şi apucă spre Thiergarten. Noi ne urmăm însă calea pe Unter den Linden. Străbatem cu greu până la platoul din faţa Do­mului şi a Palatului imperial. De aici nu mai putem înainta. Mulţimea ţine ocupat întreg pla­

Next