Tribuna, aprilie 1908 (Anul 12, nr. 75-95)
1908-04-01 / nr. 75
Pag. 2 «WtWHMfci.' itiaiaiiiiM înmimninininiininwimmniUMUBUHm Iată de altfel ce scrie chiar un ziar unguresc: »Népszava« dela 12 c., despre ucazul lui Andrassy: »Pe ce temei tare trebue să stee idea de stat maghiară, dacă intregitatea şi desvoltarea sa este primejduită chiar şi de nişte mărci şi medalii cu inscripţii slovace. Iar cât despre interzicerea să se poarte medaliile, aceasta este ingerinţă în cele mai sfinte drepturi ale omului şi executarea ordinului privitor la această oprelişte este cu putinţă numai într'un stat în care abuzurile poliţiale au ajuns la cel mai înalt grad.«Ceea ce noi am zis de mult! »Fremdenblatt« despre călătoria lui Aerenthal. Semioficiosul ministerului de externe ,Fremdenblatt» scrie următoarele despre consfătuirile din Budapesta: »Nu e trebuinţă de explicări deosebite, când e vorba, că ministrul de externe vine din timp în timp în atingere cu bărbaţii de stat maghiari. Pe de altă parte nimeni nu ştă la îndoială, că se va folosi de ocazie, ca să discute despre diferitele chestii referitoare la portofoliul său. Chestia soldei ofiţerilor nu aparţine portofoliului ministerului de externe şi chestia aceasta va ajunge pe tapet pe baza statoririi cheltuelilor comune în consiliul de miniştrii ce se va ţinea în Aprilie. Prin aceasta va dispare şi presupunerea, că venirea în atingere a ministrului comun cu bărbaţii de stat maghiari se va estinde asupra tuturor chestiilor nlitare. Tot aşa de nebazati e şi combinaţia aceea, că baronul Aerentha, ca homo regius va pregăti o mare schimbare politică în Ungaria. Ministrul stă departe de gândul să-şi aroage caracterul de cancelar. In politica internă a Ungariei azi e numai o chestie actuală însemnată, anume reforma dreptului electoral evetual statolirea timpului intrării în vigoare a noului drept electoral şi hotărîrile guvernului maghiar referitoare la aceasta sunt departe de ori şi ce îngereaţi a ministrului de externe.* Douzeci şi unu de principi germani în Viena. Din Viena se anunţă, ca împăratului Wilhelm, se pare, că îi va succede planul, ca să se prezinte in Viena la jubileul împăratului Francisc Iosif I cu toţi principii germani. Acum deja şi în cercurile oficiala se anunţă, că vizita negreşit se va face şi anume in 7 Maiu. Probabil că se vor prezentă 21 domnitori ai : »Mai frumoasă decât regina Ssba e dragostea noastră, răspunde rândunica, iar Paradisul e pretutindeni, unde dragostea e cu noi«. La miezul nopţii, cortegiul apuse şi rândunicele obosite, adormiră în suflarea dulce a alizeelor pe ruina albă din Amhara. Dimineaţa porniră pesta Gadaref, lăsară Kartumul într’un buchet de palmieri, văzură cataractele Nilului și se odihniră iarăși pe piramidele din Maroc, la umbra cărora se adăpostise un pâlc ostenit de struți. Seara se opriră în vârful unei moskel fatimite din Abou Hamed, cu morminte ruinate împrejurul ei. Ce pasări romantice, rândunelele. Lor le place poezia ruinelor, zidurile triste, turnurile vechi, porţile antice, catargurile corăbiilor... Au ceva din sufletul poeţilor de elegie. Din vârful moskel de la Abou Hamed. Se uitară peste deşert în vâlvoarea asfinţitului la o caravană arabă, care se zugrăvea pe cerul de aur al zărei ca în peisagiile africane ale lui Hildebrand. Apusul punea purpură şi foc peste burnuzurile albe ale arabilor. Departe, din corturile nubienilor pitite între palmieri cântători ai Nilului, venia tânguirea sălbatică a unei tambure egiptene. Şi sub cerul acesta de basme, pasărea Rock cu ghearele însângerate de rana apusului, trecu ca o adiere a morţii peste nisipul de aur al deşertului. (Va urmă). Ch. D. Mugur »TRIBUNA« 14 Aprilie n. 1808 federaţiunii germane, ca să salute pe bătrânul nostru domnitor. Principii vor rămânea în Viena numai o zi şi vor fi primiţi toţi de domnitor la Schönbrunn, unde se va da un prânz de gală. Vizita aceasta dă mult de lucru oficiului mareşalului curii, că tinde să li se facă loc la toţi principii, deoarece 8 au loc la Burg şi tot atâţia la Schönbrun. Din Hamburg se telegrafiază că dr. Barnhard preşedintele senatului va sosi la Mslu în Viena ca dimpreună cu împăratul şi principii Germaniei să felicite în numele oraşelor Hamburg, Bréma şi Lübik pe Msj. Sa. Congresul presei noastre. — Voci de presă. — Confraţii dela »Tribuna Română« din Bucureşti scriu cu multă căldură despre proiectatul congres al presei noastre. Reproducând o parte din ultimul nostru articol de fond privitor la congresul presei noastre, »Tribuna Română« scrie, la loc de frunte. »Noi le trimitem un strigăt entuziast de îmbărbătare şi Ie urăm izbândă în lupta ce au întreprins. Noi înţelegem foarte bine durerile lor, cari sunt propriile noastre dureri. Cunoaştem amarul prigonirilor de presă, cunoaştem acest amar pentru ei şi noi am fost jigniţi de libertatea noastră de a Împrăştia cuvântul păcel şi lumina In popor. »Şi vom urmări, cu multă luare aminte, dezbaterile acestui interesant congres, din care şi noi vom putea trage învăţături de folos. »Şi luptă dar, apostoli dragi şi iubiţi confraţi ! Fie ca brazda de lumina pe care o veţi trage, şi de azi înainte pe ogorul strămoşesc, să lumineze şi mintea, atât de întunecată astăzi, a celor cari vi prigonesc pe nedrept şi vă aruncă în temniţă pentru suprema vină, că luptaţi spre a păstră neştirbită conştiinţa naţională a poporului românesc! »Ei nu vor izbuti niciodată să întunece această conştiinţă în voi, pentru că însuşi spiritul vremei de azi şi însăşi democraţia, e pentru cinstirea libertaţei etnice a popoarelor, ceea ce va aduce dezrobirea tuturor naţionalităţilor ce astăzi stau încătuşate sub jugul străin. »Salutăm dar, cu dragă inimă, cel dintâi congres al ziariştilor români din Ardeal!... Religiozitatea şi remediile ei la poporul nostru. De Nicolae Crişmariu. (Urmare şi fine). Biserica română de pe aceste plaiuri a fost totdeauna fiică vitregi. Pe preoţii şi credincioşii ei suferinţele i-au oţelit, întocmai ca pe creştinii din timpul persecuţiunilor. Suferinţele de veacuri 13 a cimentat solidaritatea, cu care au Învins toate calamităţile. Numai aşa ne espucăm, că în curgerea vremilor şi-au păstrat legea, datinile religioase şi limba cu cureţenia moravurilor. Şi cu durere trebue si constatăm azi slăbirea sentimentului religios, la acest popor, precum nu s’a experiat în trecut. Când cugetăm, că sunt comune, unde numărul concublcaţiilor întrece pe al căsătoriilor legiuite şi că pietatea faţă de sfintele aşăzăminte precum şi veneraţiunea faţă de feţele bisericeşti a scăzut mult, trebue să concludem, că ne aflăm afară de starea normală. Constatând acestea, urmează de la sine întrebarea : prin ce remedii se poate ridica sentimentul religios al poporului nostru la nivel reclamat de legea divină a lui Hristos? Scopul acesta se ajunge numai printr’un proces radical, in care remediile ni le dau păstorii, prin împlinirea datorinţelor cu conştiinţă şi clasa inteligentă prin exemplu. 1. Relativ la păstorirea credincioşilor aflăm indicii in istoria primitivă a bisericei. Păstorirea credincioşilor, la Început a stat, din predicarea cuvântului, rugăciune şi săvârşirea lar Votarea legii contra trusturilor. In şedinţa de Miercuri a Camerii române discuţia generală a proiectului de lege contra trusturilor a fost încheiată din următoarea vorbire a dlui prim ministru D. Sturdza. Discursul dlui D. A. Sturdza. Omul uită lesne de greutăţile prin care a trecut. Avem de îndeplinit o reformă mare şi nu suntem încă la îmlinirea ei. Patruzeci de ani nu ne-am ocupat de ţărănime; a sosit vremea ca să ne îngrijim şi de ei. De aceea trebuie să regulăm chestiunea agrară deoarece sunt într’o ţara liberală. Prin împăciuire să se facă lumină între toţi. Cei mai vinovaţi din această ţară, sunt cei mai cuiţi, cu judecată mai înaintată şi cari fac parte din păturile de sus. Trebuie să trecem peste multe, având în vedere situaţia în care se găseşte azi ţara! Cert este un lucru. Au fost revolte ? Au fost! Pusuneau ele intr’o situaţie mai grea? Da. Ne am luat angajamentul faţă de ţară de a aduce la îndeplinire programul anunţat la timp. Să vie acum un guvern care să dărîme ceea ce am făcut, ar fi un cataclism îngrozitor pentru ţara noastră. (Aplauze). Dar să revin la subiect. Suntem într’o situaţie foarte îngrijitoare şi putem scăpă de ea numai având de partea noastră pe acei cari au marile întinderi de pământuri. Unde au început primăvara trecută răscoalele? In judeţele Botoşani, Dorohoi şi celelalte unde sunt trusturi. Dacă n’ar fi fost trusturile, nu ar fi avut loc revoltele în judeţele de mai sus. Dar să-mi daţi voie ca să vă probez aceasta. (Citeşte câteva calcule din cari recee locurile cultivabile ale majorităţii mari şi mici). Proporţia este în favorul proprietăţii mari şi lucrul acesta este foarte anormal. Dacă ne întrebăm cui este arendată marea parte a pământurilor cultivabile aparţinând marii proprietăţi, vedem că majoritatea pământurilor este arendată străinilor: 60 la sută români şi 40 străini. Din totalul numărului arendaşilor nu străinii sunt cei mai mulţi. La 50 hectare parnod 850/o sunt cultivatori români şi 16o/o streini. Nu sunt evreofag, dar tar e drag mai mult românul decât un alt străin fie cât de prieten nouă. (Aplauze). Evreii sunt singurii cari nu se apropie de român, dar în schimb cu ei au legături mari. De aceia îi compătimesc. Evreii înainte erau bancheri și negustori. Din cauza însă a desinteresului marilor proprietari, ei au Intrat și in agricultură. Evreii au avut Ioc mai mult de Intermediari, neiar; apoi mai târziu s’a adus administrarea averilor și conducerea spirituali. A măsurat acestei ordine moştenită dela apostoli, fiecare prezbiter în parohia sa are să săvârşească funcţiunile cu zel apostolic, deosebit a învăţăt ca vreme şi firi vreme« îa şcoală şi în biserici. In timpul din urmă s’au inzistat mult asupra acestor datornici, iar practica pastorală a luat oarecare avânt. In programul pastoral se află însă un punct, care — după părerea mea — nu se execută conform prescripţior canonice, deşi de la executarea acestuia am putea speră cel mai bun rezultat pe terenul pastoral. Si mă explic. Ca să nu se neglige cuvântul, pentru servirea meselor, apostolii s- au ales diaconii. Iar In locurile, unde au intemeiat comunităţi creştine şi au instituit prezbiteri, ei înşişi mergeau în persoană, ca să întărească pe fraţii lor. Deci, când biserica e în periclu, când fraţii sunt nedumiriţi şi apostolii de acum, episcopii şi protoprezbiterii încă obsearvă această procedură, dar, să spunem adevărul, nu în măsura reclamată de trebuinţele sufleteşti ale obştei. Descinderea uzuală a părinţilor protoprezbiteri prin localităţi, azi, e numai de natură administrativă. Aceasta e o mare greşală, prin ea s’a depăşit terenul pastoral şi urmările ei sunt: o lacună deschisă, care trebue suplinită. In timpuri abnormale, ca acela in care trăim, vizita canonică a protopopului ar trebui să fie aşa: să şi aleagă ocaziunea binevenită, ba si poată cuvântă poporului in biserică, sbiciuind moravurile stângace și întărindu I In credință şi alipire cătră lei-