Tribuna, iulie 1908 (Anul 12, nr. 144-170)

1908-07-01 / nr. 144

Biblioteca Județeană ASTRA 111 III III IUI II Anul XII. * P24940'Ara­j. Marți, 1|14 Iulie 1908 Nr. 144. AVOMAMENTUl. Patt as* a» .SMI Om. Pa­­fum. #a . 12 « f« 1 ta , 2 * »?«« p Ss DamiuaaS F«s «sa sa 4 Cor. — Ee»* i&ras fe»mSal3 ț! Aaiarfea 10 Cor. aSJfal ás «I pacira So­­»Sola ţi strilnSiat« ps sa 43 Írasd. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA Deák Ferenc-feteza ?Cu INSERŢIUNILE se primesc la adminis­­traţie. Manuscripte nu se îna­­poiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502, învăţătorii.­­ Aţi auzit de­sigur de sfinţii din Nicula. Sunt icoane de sfinţi, de archangheli, de Maice preciste ţi Christoşi răstigniţi, toţi într’o execuţie primitivă, fără vre-un gust artistic, fără meşteşugurile artei moderne, bazate pe studii de anatomie şi chimie. Dar vedeţi, aceste icoane rudimentare sunt chemate să satisfacă trebuinţele religioase ale poporului nostru. Prin cel din urmă bordei al ţăranilor noştri, întâlneşti câte un Sfântu Gheorghe biruitorul de bălauri, sau o Maîcâ-precestă cu obârşie din Nicula. Dar de data asta auzim despre satul Nicula în altă legătură. Bravii niculeni s’au adunat şi au hotârît să susţie şi ei şcoala. Să vede că ceva din spiritul primitiv şi conservator românesc ce răsuflă din acele icoane a mişcat pe niculeni. Abea şase sute de su­flete, deci vre­o 120—140 de capete de fa­milie au hotărît totuşi susţinerea şcoalei. Şi să nu uităm, unde ? In părţile atât de să­race, atât de româneşti (87 °/o din totalitatea locuitorilor pare ni se) şi totuşi atât de ne­atinse de mişcarea naţională ale Solnoc- Dobâcei, în ţinutul Gherlei. Însufleţirea niculenilor pentru limba lor, pentru păstrarea românismului lor este un epizod aproape înduioşetor în marea miş­care de salvare a şcoalelor noastre. Şi în câte locuri nu s’a mai petrecut ast­fel de epizoduri. Sunt de sigur şi sate unde s’ar fi putut hotărî salvarea şcoalei dar din cauza nevredniciei conducătorilor nu s’a fă­cut nimica. Dar să nu uităm că în multe locuri am văzut, desfăşurându-se atâta simţ de jertfă, atâta abnegaţie şi dragoste de neam, încât adesea ne punem cu îngrijire cu un fel de teamă întrebarea: oare fi-va răsplătit atât entuziasm, oare avea-vem parte de roadele ei? Să nu credeţi că îngrijirea noastră e ne­îndrituită. Sunt semne cari trebue să ne pună pe gânduri, şi provoacă această în­trebare până şi în mintea celor mai opti­mişti. Iată în Sălaj, această compactă ce­tate a românismului, auzim că reuniunea învăţătorilor să adună şi nu găseşte alt lucru mai bun de făcut decât de-a proclamă membru de onoare pe revizorul şcolar şi de-a adresa lui Apponyi o telegramă de fe­licitare şi de aderenţă. Şi iată cutare comisar de examene însărcinat din partea bisericii cu inspecţia examenelor constată cu durere că mulţi învăţători să folosesc de situaţia nefastă de transiţie a şcoalei, creiată prin legea Apponyi, pentru a nu-şi face datoria. Ne întrebăm nedumeriţi, oare merită ast­fel de învăţători ca să fie plătiţi şi mai de­parte de poporul nostru ? Merită oare să le ridicăm lefurile îndoindu-le ? Nu-şi dau seamă învăţătorii că îndoindu-le leafa, po­porul are dreptul de-a aştepta de-a le cere de-aici înainte rezultate îndoite? Avem vre­o 3600 de şcoale româneşti, deci aproape fiecare sat românesc îşi are şcoala românească, şi cu toate astea avem aproape 80­0­0 de analfabeţi şi că numai po­porul rutean, absolut lipsit de şcoale naţio­nale, are cu câteva procente analfabeţi mai mulţi. Nu este oare faptul acesta înspăimântă­tor? Nu vă vine să puneţi încă odată în discuţie problema fundamentală: să mai susţinem în astfel de împrejurări şi după astfel de rezultate şcoalele noastre primare ? Şi gândurile noastre să deapănă şi mai departe. Nu ar fi oare o politică mai bună, mai productivă de-a întrebuinţa milioanele ce acuma să cheltuiesc anual pentru o şcoală atât de puţin rodnică, pentru alte mijloace de progres cultural şi naţional? Dacă am închide şcoalele, dacă am lăsa pe seama statului toată sarcina de-a învăţa carte pe popor, am putea să cheltuim mili­oanele cruţate pentru cărţi, ziare, reviste, conferinţe etc. Cu o puternică organizaţie culturală am putea pe urmă să dărîmăm şi să îndreptăm tot ce şcoala ungurească a stricat. Pe bazele de cunoştinţe (scrisul şi cititul) creiate de şcoala ungurească am pu­tea clădi mai departe, ducând într’un chip cu mult mai eficace toate ideile, năzuinţile şi aspiraţiile noastre spre cultură şi politică ro­stârcească. Dar acesta ar fi ultimul refugiu. Datoria noastră e de-a încerca întâi celelalte mij­loace. Şcoala primară este azi a noastră încă. Este datoria noastră de­ a salva şcoala nu numai materialiceşte ci şi moraliceşte de robia statului. Trebuie să întărim în scopul acesta controlul şcoalei. Zilnic auzim de măsurile ce statul ia pen­tru a şi asigură controlul asupra şcoalelor confesionale. Urmarea este, că învăţătorii noştri caută tot mai mult să se conformeze dorinţelor şi ordinelor venite de la guvern şi nesocotesc tot mai mult dorinţele şi sco­purile acelora cari sunt stăpânii şcoalei: biserica susţinătoare a şcoalei. Am auzit destul de des de cazuri când învăţătorul cutare a fost suspendat sau ad­monestat pentru »neglijarea limbii ungureşti« în şcoală, deşi ştim cât de puţin sunt în­dreptăţite aceste pretexte. Când vom auzi oare, că vre-un învăţător a fost reglementat pentru neglijarea studiu­lui limbii româneşti sau a vre-unui alt obiect predat în limba românească? Şi ştim bine, că ar fi adesea motiv de­stul pentru această măsură. Articolul dlui Babeş. In numărul de Dumi­neci al ziarului »Pester Lloyd«, dl dr. C. Babeş publică un lung articol Informallv asupra »acţiu­nil« sale. Este ciudat cum dintul nu a uitat dar nici nu a învăţat nimica nici acuma, când la sfâr­âitul experimentărilor sale complect neizbutite, fiind mai sărac cu p­luzie, ar putea fi mai bogat măcar cu o experienţă. Dl Bibeş a rămas tot optimist Nu a pierdut nădejdea că acţiunea de »împăcare nţională« va izbuti, dacă nu acuma, Intr ’un viitor mal depărtat. Scopul el trebue să fie după dl Bsbes de a sa satisface aşteptirile fireş i şi legitime ale celor de altă limbă (Anderssprachig?), fără a ştirbi carac­terul naţional-unguresc al ţii ii, adecă fără ca su­premaţia poporului unguresc să sufere o atin­gere«. Pentru asta ajunge executarea legii naţionalită­ţilor. Naţionaliştii radicali vor trebui să renunţe la dezideratul de a intra In constituţie ca grupări politice şi vor trebui si se mulţumească cu rolul de grupări etnice. Baronul Billot ar fi zis odată unui rândal­ul său angajat de curfund: »Vei avea 2000 de fl. leafă anuală, cit despre titlu alegeţi-l singur«! Aşa şi cu drepturile reclamate de noi cari formează punctul esenţial şi nu titlu­ sub care ie cerem, zice dl Babeş. Nu, die Babe,s sunken de părere contrară. As­piraţiile politice ale unui popor poate tot nu se pot asemăna cu leafa şi titlul unui rândaş... Noi ne îndărătnicim să rcelem­m tocmai titlul din care decurg dela sine şi drepturile. O »na­ţiune« nu poate suna decât drepturile depline ale unei naţiuni, ca factor de drept constituţional, pe când o »naţionalitate« cu drepturile uno »naţiuni« — cina ştie ci­m iese asta in practica legilor un­gureşti ! * Noul partid naţional al sârbilor se va organiză pe temeiul următori­lui program : Parti­dul va respectă in toate acţiunile sale unitatea statului, păzind întegritatea şi independenţa lui. Pretinde libertate absolută pentru toţi cetăţenii, fără osebire de rasă, naţionalitate şi clasă so­cială, ca fiecare cetăţean să şi poată validică fa­cultăţile nîmpedecat pe toate terenu­le. Recunoa­şte îndreptăţirea deplini a limbai maghiare In legislaţiune, justiţie, administraţie şi armată, în­trucât nu vatămi drepturile f­reşti­nie naţionali­tăţilor şi legea de naţioaalitiţi. Pretinde ca statul să promoveze cultura tuturor naţionalităţilor şi mai cu seamă îndeplinirea disposiţiunilor cuprinse in art. de lege XXVII din 1790-91, XX din 1848, IX şi XLVII din 1808, In armonie cu desideratele cul­turale iar disposiţiunila legilor contrare desvoltării culturale, in special ale art. de lege XXVII din 1907, să fie modificate. Partidul va lupta împot­riva exploatării economice şi politice a majorităţii populaţiei din ţari. Va luptă în contra concep­ţiei de azi a ideii da stat, care ţinteşte maghia­rizarea cu forţa a naţionalităţilor. Ia scopul ace­sta va lupta pentru denaocrti­zarea puterii de stat şi In întâiul loc pentru democratizarea par­lamentului, pretinzlnd suflitul aniversar In in­teresul democraţiei va căută legături cu întreaga democraţie din ţară, nefâcând osebire de naţio­nalitate şi stare socială. * Wekerie în Croaţia. Conform planului său stabilit cu săptămâni înainte primministrul We­kerie a plecat in Sirmia să viziteze minele de cărbuni de la Vrdnic. In drumul său Wekerie va trece prin romantica vale a şirului de munţi Frusca Gora Intre Kamenica şi K­eg, până la Vrd­nic, la minele statului. Va face apel excursii la mănăstirii­ din Rivanica şi Oppove. Călătoria lui Wikerle are tandenţa politici pe care o are şi turneul banului Rauch, — de a măguli adică sentimentele populaţiei în vederea tratativelor de pace. Guvernul ungar stăruie în atitudinea s­a de a nu întră în negocieri cu partidele croate decit prin intermediarea banului, coaliţia croată

Next