Tribuna, septembrie 1908 (Anul 12, nr. 194-217)

1908-09-02 / nr. 194

Pag. 4 în mai multe volume şi avea emoţia unei dom­nişoare care da cel dintâiu concert. Totul eră socotit, calculat, prevăzut. Vorbitorului îi trebui pe urmă jumătate de an de odihnă. Iar acum, potrivit cu hotărârea »Asociaţiei«, ar defila sutele de pers­ane, care sunt condamnate a ţinea conferinţe miilor de persoane condamnate să le asculte. Nu, dincoace şi dincolo, fără îndoială că avem nevoie de conferinţe. Fără pretenţie de stil în­florit, de maiestate orato­ică ori de spi­­t pipărat, fără amestec din partea bunilor bătrâni mono­­mani şi a cocoanelor care-şi lasă bărbaţii şi prun­­cii flămânzi ca să lumineze naţia asupra feminis­mului în Japonia. Conferinţe-recţii, expuneri competente şi poporale, făcute de fiecare despre probleme nouă din ştiinţa sa, şi unite între ele prin aceiaşi conştiinţă a intereselor şi nevoilor neamului nostru. Chestii mari se agită, interesele mari se dezbat, şi noi, chiar cei mai cărturari, habar n’avem de ele, sau judecăm după ce spune Iţic la gazetă ori Octavian Pansophus, care ştie toate, la cro­nica revistei sale. Un necompetent ne-ar putea lămuri, fie şi într’un grai mai neajutat şi cu un glas mai puţin armonios, — că doar nu suntem la teatr­i­şti la operă! —, într’o cuvântare de un ceas. Ni-ar spune, în România, des­pre ale fra­ţilor noştri de aiurea — fiecare conferenţiar în domeniul său, iar, dincolo de România, despre lucrurile din Regat. Astfel ar şti oricine la Bra­şov sau la Sibiiu ce e cu legile cele nouă de aici, cu curentele politice vechi şi nouă, cu bo­­găţ­ile noastre, cu frumuseţile naturii şi artei la noi. Şi am află aici ce e cu băncile d­e Ardeal şi cu cele din Bucovina, ce e cu spiritul confe­sional şi cu combaterea lui, ce e cu ideile poli­tice ale persoanelor, care au ajuns a face politică acolo. Broşuri poporale, cărţi uşoare şi ieftine ar porni dela conferinţe pentru a duce solie folositoare şi celor mulţi, cari n’au putut ascultă. Iar pentru coordonare, pentru darea materia­lului, pentru sfâtuiri, pentru inaugurarea mişcări­lor şi rânduiala cărţilor se înfăţişează în chip fi­resc două societăţi mari, care nu trebuie să fie: nici Academii, nici Oculte politice, »Asociaţia« lor şi »Liga« noastră, — căci »Societatea« bu­covineană s a prefăcut din oameni vorbitori şi cugetători în brute cărămizi mute, de când şi a făcut palatul peste mormânt. N. Iorga, I. P. S. D. D. Iosif Gheorghian, Mi­tropolit Primat al României şi pre­şedinte al Sf. Sinod, înalt Prea Sfinţia Sa D. D. Iosif Gheorghian, mitropolit al Ungro-Vlahiei, primat al României şi preşedinte al satului Sinod, întră în ziua de astăzi în al 80-lea an al vieţii sale. I. P. S. Sa s-a născut la 29 August în oraşul Botoşani. Primele studii le-a făcut la şcoala sfţilor Trei- Erarchi şi la academia din Iaşi, şi apoi fiind h­­­rotonisit diacon la 10 Decemvrie 1856 şi le-a continuat la Paris, urmând cursurile la Sorbona şi ocupând locul de diacon la capela română de acolo. La 1863 întorcându-se în ţară, a fost hi­rotonit preot şi fu ales egumen la mănăstirea Teodoreni. La 1865 a fost numit de domnitorul Cuza ar­hiereu şi mai târziu episcop al Dunării de jos, iar în 1886 mitropolit primat la Bucureşti, în care înaltă demnitate stătu până la 1893, când din cauză de boală demisionă şi se retrase la mănă­stirea Căldăruşani. In locul său fu ales P. S. Sa episcopul Ghenadie Petrescu de la Argeş care în urma mai multor învinuiri fu depus de satul si­nod şi apoi, fiind rehabilitat, demisionă de bună voie. La 5 Decemvrie Iosif Gheorghian fu pentru a doua oră ales mitropolit primat. I. P. S. Sa a desfăşurat o activitate rodnică şi pe terenul literar-bisericesc, având o vastă cultură şi o inteligenţă vie. Dintre scrierile sale originale amintim: »Viaţa satului Vasile, expunerea doctrinei ortodoxe, etc.«, iar dintre traduceri: Istoria bisericească de Eu­sebiu, Jidovul rătăcitor, de Eugen Sue (ro­man), etc. »TRIBUNA« 15 Sept­­. 1908 Urăm înaltului Prelat sănătate şi viaţă înde­lungată ca să poată păstori încă multă vreme biserica ortodoxă autocefală română. De la fraţi. Liceul românesc din Câmpulung. Despre liceul românesc din Câmpulung cetim în »N. R.« următoarele date inte­resante : Câmpulungenii au cerut de mult un gimnaziu în Câmpulung, că le era prea greu să-şi tri­­meată copiii la Suceava sau Cernăuţi. Pe vre­mea iubitului lor deputat George Popovici au stârnit şi le deie stăpânirea un gimnaziu român. Zadarnice au fost toate stăruinţele. Abia depu­tatul A. Onciul a isbutit să capete, pentru câm­­pulungeni acel gimnaziu român. Până s’a înfiin­ţat, a fost multă luptă şi câmpulungenii au tre­buit în multe adunări să ceară de la Guvern, care tot trăgăna, a grăbi deschiderea gimnaziului. Deputatul Bellegarde şi-a dat mare silinţă să se înfiinţeze mai în curând, şi s-a înfiinţat cu mult greu prin luptă îndelungată, în toamna anului trecut. Străinii cereau să fie împărţit în două secţii: germană şi românească. Aceasta o cereau cu deosebire jidanii. Românii s’au împo­trivit, şi s’a hotărît să fie numai românesc, fără secţiunea germană, în care aveau să se oplo­şească în cea mai mare parte jidani; apoi exa­menul de primire să se facă de către toţi în limba română, şi o parte din obiecte să se în­veţe în nemţeşte şi alta româneşte. Aceasta a fost o lovitură pentru străini, căci ei trebue să ştie bine româneşte ca să poată fi primiţi în Gimnaziu. Străinii frământaţi în veninul urii faţă de Români, ba chiar şi stăpânirea, proro­­ciau câ numai foarte puţini elevi români vor cerceta gimnaziul; ei ştiu că ţăranul român nu prea are dragoste pentru şcoală. Şi s’a dovedit mincinoasă prorocia răuvoitorilor. S’au înscris 75 de elevi români şi 20 de străini. Preoţii şi în­văţătorii români şi-au dat toată silinţa şi au înscris un număr aşa de frumos de şcolari. A fost o fericire că au venit profesori români cu dragoste şi tragere de inimă pentru chestia românească şi şi-au făcut datoria în gradul cel mai înnalt. Au jertfit din toată inima timp şi muncă şi chiar în vacanţe lucrau cu copiii Profesorii aceştia sunt: directorul Dr. Daniil Verenca, un om blând, cu dreptate şi iubitor de elevi, dd. Logigan şi Soroceanu. Cei mai mulţi şcolari erau săraci şi trebuiau sprijiniţi cu cărţi, bani pentru gazdă şi pentru „didactru“. De data aceasta, intelectualii, în frunte cu prof. D. Logigan, dr. Grid­evici, dr. Luţa, inspectorul D. Teleagă, au făcut colecte în bani, şi au cumpărat cărţi pentru copiii săraci. Clubul „Barou“ a dat o serbare în folo­sul lor. Prof. Logigan i-a visitat pe la gazde şi s-a interesat de traiul şi purtarea lor. Vre­o câţiva funcţionari români i-au ajutat cu mân­­care. Resultatul la sfirşitul anului a fost cel mai frumos. Din 70 de elevi români, au avut emi­nenţă (media generală cea mai buna) 23, pro­movaţi 45 şi 2 repetenţi. Aici s’a dovedit în de­ajuns ce poate face hărnicia şi bunăvoinţa inte­lectualilor noştri, când e vorba de înaintarea poporului. Munca şi zelul profesorilor câmpulun­­geni ar trebui să fie o pildă bună şi vrednică de urmat de către toţi profesorii români de pretutindeni, numai aşa vom putea răzbate şi ţinea piept cu străinii, şi mai ales cu Jidanii cari ne copleşesc în şcoli şi în funcţ­i, ce ar putea fi ocupate cu Români. La examinul din anul acesta s’au înscris „nu­mai 38 de elevi români, 14 jidani, 6 neamţi şi 4 rusneci Vina că s’au înscris aşa de puţini şcolari români, e a preoţilor şi învăţătorilor, că nu i-au pregătit pe mai mulţi şi nu au stăruit pe lângă părinţi ca să-i trimeată la gimnaziu. Vasi­le Liţu. * Candidaţii români la alegerile din Turcia. Se comunică din Macedonia că în afară de dl inspector şcolar Bateria care va fi candidat pentru un scaun de de­putat în parlamentul turcesc în vilaietul Mo­­nastir, macedo-românii vor avea încă de candidaţi în vileat pe d-nii dr. Filip Misea şi pe dl Meta avocat. Impresii de la Şimlea. — Articol din afară. — E cam vechia şablonul după care scriu rapor­torii ziarelor noastre. Ei se ţin strâns şi nu se prea abat dela programele oficioase, ale diferite­lor întruniri publice. De obicei, se scot la iveală numai părţile cele bune, cele mai umbroase ori chiar nefavorabile se refac. De amănuntele umbroase, petrecute după călise, ori chiar la lumina zilei, nu se prea face amintire. Nu amăgim noi pe noi şi ne temem a ridica vălul care acopere păcatele noastre. Astfel, nici când nu suntem în stare, a ne da seama, despre trista stare în care se află o bună parte a popo­rului nostru românesc şi în înalte cazuri nu pu­tem deosebi pe cei buni dintre cei rai. „Nu celor sănătoşi le trebue doctor, ci celor bolnavi“. Este însă lucru ştiut, că doctorul nu poate să vindece pe cel bolnav , dacă nu-i va pipăi pulzul şi dacă nu-i va asculta glasul du­rerilor sale. Ori­cât am voi să ascundem durerile de cari suferim, ele totuşi vor ieşi la iveală şi atunci, se vor răsbuna şi mai amar asupra noastră, a celor ce nu am căutat la timp vindecarea lor. Neinteresarea, consideraţiile, linguşirile şi a­­mâgirile, astăzi nu mai au loc. Sânt păgubitoare pentru noi şi ne vor duce la mină. „Să privim holda până este încă timp şi burneana să o ar­dem cu pecetea dispreţului.“ Osanele de mărire, nu vor întoarce pe cei rătăciţi, la calea adevă­rului, ci mai vârtos, îi vor duce în abisul per­­zării, de unde întoarcere nu mai este. Toţi aceia, cari n’au luat parte activă, dar au aflat de bine a se informa despre decursul Adu­nărei g­nerale a „Asociaţiunei“, ţinută anul a­­cesta în Şimleul­ Silvaniei, precum şi despre stă­rile locale de acolo, cetind numai unele rapoarte de ale ziarelor noastre, vor fi rămas încântaţi de progresele culturale şi economice ale românilor din acel colţ de pământ vestit. Astfel, nici in­structiva cuvântare de deschidere, rostită de vice-preşedintele „Asociaţiunii“ nu o vor fi pri­vit, ca advertisment la adresa unor „domni“, ci numai ca un lucru vorbit în general, la astfel de ocaziuni festive. Oamenii astfel informaţi, cred apoi şi aşteaptă un viitor mai fericit pentru neamul lor. De astădată, totuşi s’au aflat oameni, cari ri­dicând un colţ al perdelei, au lăsat să se vadă încâtva starea cea tristă a ţăranului român din Sălaj. Ca un lucru aproape de necrezut, se spune, că prelegerea economică a dini­r Sima, n’a fost înţeleasă de ţăranii români. Aceia, cari nu sunt încă în clar cu starea culturală a românilor sâ­­lăjeni şi cunoscând pe dl R. Simu, ca bun şi popular vorbitor, se vor mira şi nu vor putea să creadă această mărturisire sinceră şi obiectivă. Şi totuşi aşa este. Ca dovadă servească cuvintele ieşite din gara unui ţăran: „ Vezi a btăla ştie să horovească rumăneşte, da noi nu pricepem la el“. In urma acestui signal de alarmă, vine „un oaspe“ şi spune ceva şi mai mult. După ce ca drept cuvânt, laudă pe iniţiatorii şi autorii monografiei Sălajului, între altele zice: „...în acele comune mestecate sau curat româ­neşti, dar mici şi sărace, unde românii n’au şcoala lor românească confesională, ci copiii de român umblă la şcoala străină, acolo poporul ro­mânesc şi în privinţa materială şi în privinţa nu­mărului şi în privinţa culturală merge constant înapoi şi se poate zice, că în oarecare timp, acum încă necalculabil, în acele comune elemen­tul românesc se perde, perde limba, perde portul, perde datinele sale naţionale, se perde în ele­mentul unguresc“. „Această împrejurare e o dovadă eclatantă, că comunele noastre bisericeşti, cu orice preţ, să caute a susţinea şcolile lor confesionale româ­neşti, ca în acelea copiii lor să înveţe a ceti şi scrie româneşte, pentru că până când vor mai ceti

Next