Tribuna, decembrie 1908 (Anul 12, nr. 268-289)

1908-12-02 / nr. 268

Anul XII. Arad, Marţi 2|15 Decemvrie 1908 Nr. 268. ASOHAMENTUl h au . S4 Ger, W* la». ui . 13 H­âhs n SbssbS . 3­2 Strai Ai DsunineeS Vi m u 4 Cm. I Pssfan BoihImIr ti g America . . 10 Cor, .Mnrf da ri peastrx So­­saîflk yi gtr«nicatc pe an 40 tarnet. REDACŢIA ţl ADMINISTRAŢIA Deak Ferenc­ uicea 20. INSERŢIUNILE te primesc la adminli­­traţie. Manuscripte nu te îna­poiază. Telefon pentru oraş­ul comitat 502. »Pentru cultivarea cea de comun a Poporului trebuie prin şcoli aiere să se aibă aşa îngrijare, ca în părţile ţării, unde e impopulaţia amestecată, şi cei ce sunt mai puţini, să poată învăţă în limba sa. Pentru povăţuirea bisericească se va îngriji fieştecare biserică sau societate mărturisitoare. Statul sau împărăţia va avea priveghiarea cea mai înaltă peste şcoli şi treaba creşterii. »Fieştecarele poate slobod descoperi părerea sa prin cuvânt, scrisoare, tipariu sau prin icoane. »Cetăţenii statului lustricesc au dreptul a se adună şi a alcătui societate. Fracisc Iosif I. (In manifestul cu data Olmütz 20 Februarie 4 Martie 1849). In apărare. 9 »Pentru cultivarea cea de co­­nun a po­norului trebuie prin şcoli aieve să se aibă aşa îngrijare, ca în părţile ţării, unde e impopulaţia amestecată, şi cei ce sunt mai puţini, să poată învăţă în limba sa. Pen­tru povăţuirea bisericească se va îngriji fieştecare societate mărturisito­are. Statul sau împărăţia va avea priveghiarea cea mai înaltă peste şcoli şi treaba creşterii. Aiiestecarele poate slobod descoperi păre­rea sa prin cuvânt, scrisoare, tipariu sau prin icoane. »Cetățenii statului austricesc a­u dreptul a se adună și a alcătui societate. * Francisc Iosif I. (In manifestul cu data Oîn.iu­. 20 Fe­bruarie 4 Martie 1848. Drepturile acestea au fost asigurate cetă­ţenilor din monarhia austro-un­gară nainte de acestea cu şasezeci de ani. Câte ne-au mai rămas din toate aceste drepturi ? Legea lui Apponyi este oare izvorâtă din aceleaşi sentimente cari au im­pirat întâiul alineat de mai sus? Putem noi vorbi azi de o libertate a presei ? Ministrul justiţiei, când a răspuns dlui Maniu, pus-a el în perspectivă că cel puţin d’aci încolo şi noi vom fi trataţi deo­­potrivă cu ungurii ? Este vre­o lege care să ne garanteze nouă dreptul de întrunire ? Nu, nimic din toate acestea Asistăm zilnic la sfâşietoarea dramă a instrucţiunei noastre naţionale cărei doar numele i-a rămas. încolo cuprinsul este unguresc: în şcoli învăţătorii noştri sunt siliţi să se frământe învăţând copiii ungu­reşte; politiceşte drepturile lor cetăţeneşti sunt ca desfiinţate, căci inspec­orului şcolar şi administraţiunei politice i­ s’au pus la în­demână un arsenal întreg de mijloace pen­tru a teroriza şi chiar nimici pe învăţătorii cari îşi fac datoria naţională şi înafară de şcoală. Aceeaşi sabie a lui Damocles este atâr­nată d’asupra capetelor preoţilor noştri. Intre ceeace ni­ s’a asigurat prin cuvânt împărătesc la 1849 şi între ceeace este şi ni­ se va face cu legi crăieşti in anul Dom­nului 1909, este o distanţă ci dela cer la pământ! Atunci toate drepturile naţionale şi cetă­ţeneşti, — acum lege electorală care des­­finţează orice veleitate naţională şi îngrăde­şte numai drepturile escepţionale ale oligar­hiei ungureşti. Am fost daţi îndărăt cu şasezeci de ani. Tot ce în acest interval reuşisem să clădim la umbra manifestelor şi diplomelor împă­răteşti şi ce ni­ se acordase când cu inau­gurarea constituţionalismului crăiesc ungu­resc, parte ni s’a distrus, parte — cât ne-a mai rămas ■— este pus în discuţie şi lupta de apărare ni­ se impune ca o condiţiune de viaţă. Ori ne vom apăra bărbăteşte, ori nu mai însemnăm nimic ca naţiune. Căci în lupta şi concurenţa mare a neamurilor n’avem să ne amăgim cu ceea ce am fost odinioară şi ce am ajuns azi, popor mai mare la număr, mai bogat şi mai cult,­­ ci asă­­mănarea trebuie s-o facem în ce priveşte pe adversarii politici căror trebuie să ne opunem pieptul! Organizarea în vederea acestei lupte tre­buie s-o facem. Lupta trebuie s-o desfăşurăm: 1. In consiliile comunale, căci cele mai vitale interese ale ţărănimei noastre acolo se desbat şi acolo se hotărăsc. Ce e şcoala elementară pentru cetăţeanul de mâine, a­­ceea este pentru creşterea naţională lupta la casa satului. Cum o să ne putem ră­­zâma în lupta mare politică pe o ţărănime care nu ştie să-şi apere drepturile şi să-şi chivernisească afacerile la ea acasă în sat ? 2. In adunările comitatelor, cari trebuie să fie şcoala civică cea mai de importanţă. Dacă nu vom fi adică harnici să alegem reprezentanţi buni români la comitat, cum o să reuşim cu alegerile parlamentare? 3. Pe teren bisericesc, dându-ne toate silinţele ca biserica să fie nu un măr de ceartă, nici teren pe care să se desvoarte intrigi meschine d­i unde unul ori altul să-şi caute satisfacerea unor interese ego­iste, ci morala cea mai senină să domnească la toate ocaziunile. Altfel slăbim şi mai tare şi expunem bi­serica la decadenţă, chiar în vremile ace­stea critice, când guvernul mai ales asediază acest aşezământ care de veacuri a fost pavăză vieţii noastre naţionale. 4. Pe teren şcolar, şi anume nu numai susţinând şi păzind şcoalele existente, ci desvoltând o intensivă activitate extra-şco- lară! Cursurile pentru analfabeţi sunt în privinţa asta o lăudabilă iniţiativă. Trebuie să urmăm însă înfiinţând pe sate biblioteci, împărţind cărţi pentru popor, distingând şi remunerând pe învăţătorii, preoţii şi pro­topopii, cari se remarcă pe acest teren. 5. In presă. Dacă vre­odată presa naţio­nală a avut însemnătate pentru neam, în prezent ea este de o îndoită importanţă. Iată de ce, până acum a avut un rol edu­cativ şi informativ, şi se războia cel mult cu presa străină. Adversarii noştri politici în timpul din urmă ne atacă însă unde sun­tem mai simţitori şi poate mai slabi, jos în straturile poporului credul şi naiv, al cărui suflet tinde să-l otrăvească prin fiţuici redactate româneşte de nişte înstrăinaţi de neam, de trădători abjecţi ori de nişte sim­­briaşi fără nici un scrupul. Primejdia e cu atât mai mare, cu cât fiţuicele acestea se împart gratis de cătră chiar vicişpanii comi­tatelor cari în loc să-şi vadă de afacerile oficiale, servesc drept agenţi de a conrupe politiceşte poporul român. Iată de ce azi mai mult ca ori­şi­când se impune spriji­nirea presei naţionale. Fiecare cărturar să-şi ţină de datorinţă nu numai el ca să spri­­jinească ziarele noastre, ci să facă propa­gandă în cercuri cât mai largi pentru ca să nu rămână ţăran ştiutor de carte, care să nu aibă în casa sa o foaie naţională; ori dacă nu ştie ce şi ţăranul, s’o aboneze pen­tru fiul său care umblă la şcoală. 6. Pe teren social. Şi până acum lupta pe teren social a fost aşa zicând artera principală a vieţii noastre naţionale. D’aci încolo, când guvernul ne asaltează şi ne înconjoară şi prin organele sale oficiale şi cu ajutorul diferitelor societăţi subvenţio­nate, societăţii noastre româneşti îi incumbă datoria să se apere. Aceasta se poate însă face numai printr’o solidaritate socială, prin cimentarea legăturilor dintre familii, aşa ca orice pas s’ar întreprinde, toţi să punem umărul. Cu drag să dăm obolul şi bucuros să participăm la orice act ori serbare me­nită a ridică vaza şi moralul nostru na­ţional. 7. Pe teren economic. Institutele noastre economice să le sprijinim! Să ne gândim că ele sunt nu numai un adăpost sigur pentru atâtea inteligenţe şi talente, cari duc greul luptelor şi pe alte terene, dar mai presus de toate au desrobit poporul mate­rialiceşte, şi i-au făcut o educaţie fără care remânea o cantitate negligiabilă ori cel mult material de exploatat. Rău dar şi fără care s’au provocat în timpul din urmă o mişcare economică menită a produce diver­siuni. Tăria este adică nu în sporirea fără înţeles şi rost a institutelor economice, ci în culivarea spiritului de solidaritate între cele existente. Iată condiţiunile fără îndeplinirea cărora, cu sfinţenie! — n’am putea să zicem că

Next