Tribuna, aprilie 1909 (Anul 13, nr. 70-92)

1909-04-02 / nr. 70

Pag. 4­ nirea aceasta câştigă o deosebită importanţă acum după liniştirea conflictului cu Serbia şi e considerată ca o primenire a raporturi­lor dintre puterile triplei alianţe. Misterul din Dorohoi. Parchetul din Dorohoi este pe punctul de a face lumină într’o afacere cu totul ciudată, şi ale cărei amă­nunte desfid cea mai fecundă imaginaţiune de roman­cier. Iată amănuntele pe cari ziarul »Minerva« din Bucureşti le dă despre această afacere. Cazul e al unui aventurier, Iosef Fekete, zis şi Alexandru Delvechio, zis şi baronul von der Golz, care s’a refugiat la Dorohoi pentru a scăpa de urmă­rile poliţiilor din străinătate şi cu gîndul de a pune mîna pe o importantă moştenire, substituind un copil al său moştenitorilor pictorului Curţei din Saxonia. Afacerea are pînă acum voluminosul dosar de co­respondenţe diplomatice, şi nu se ştie ce surprize ne mai pregătește d’aci înainte. In Octomvrie 1904, d. I. Ambre, fotograf din Do­rohoi angajează ca lucrător în atelierul său pe un străin care s’a recomandat cu numele de Alexandru Dela­­vechio, italian, doctor în chimie, persecutat de soartă, etc. Figura pustiită de mizerii a acestui om, zdrenţele cu cari era îmbrăcat, ghetele lui rupte, prin cari ieşiau picioarele lui fără ciorapi, şi diploma de doctor în chimie, care se adăuga la acest ansamblu, contribuiră la un loc ca fotograful Ambre să se simtă înduioşat. Ambre avusese şi el o viaţă de aventuri, de nenoro­ciri, şi gîndul că un doctor în chimie, un om aşa de cult, putea fi adus de soartă într’un asemenea hal de mizerie, îl făcu să nu ezite de a angaja ca lucrător pe misteriosul străin. După cîteva săptămîni Delvechio face patronului său o mărturisire. El îi spune că e căsătorit, că so­ţia sa se află în Germania, că e şi ea de meserie fo­tograf şi-i propune să o angajeze ca lucrătoare şi pe ea, după ce va sosi la Dorohoi. Ambre convine. Pre­supusa d-nă Delvechio soseşte într’adevăr la Dorohoi, în Februarie 1905, e angajată de Ambre imediat, şi continuă a lucra cu soţul ei în acest atelier vreme de trei luni. In Mai 1905 Delvechio şi soţia sa deschide pe so­coteala lor proprie un atelier fotografic. In Iunie, însă, Delvechio este dat în judecată ca contravenient la regulamentul străinilor, deoarece nu avea nici un act de identitate. El scăpă de urmărire cu o carte poştală, prin care un presupus funcţionar de la consu­latul italian îi anunţă că va primi paşaportul peste cîteva zile. In Noemvrie 1905 presupusa soţie a lui Delvechio dă naştere unei fetiţe, care e declarată la oficiul stărei civile ca legitimă şi înscrisă subt numele Elisabeta Delvechio, de religie greco-orientală. (actul de naştere 392 din 1905). In acel timp un fotograf Robert Zinke, din Strehlen (Silezia), urmărea pe soţia sa dispărută împreună cu o copiliţă a lor de 7—8 ani. După multe cercetări Zinke află că soţia sa era la Dorohoi şi scria de acolo scrisori unei cunoştinţe a ei din Strehlen. Imediat so­ţul părăsit se adresează primăriei din Dorohoi, între­­bînd dacă într’adevăr soţia lui se află în acest oraş. Cu adresa No. 1307 din 1905 primăria din Dorohoi răspunde că persoana căutată este necunoscută în lo­calitate. Robert Zinke intervine atunci prin ambasada germană din București și cere prefecturei de Dorohoi să facă cercetări. Prefectura comunică ambasadei că Elisa Zinke se află angajată ca lucrătoare în atelierul fotografului Alexandru Delvechio din Dorohoi. Prin urmare presupusa soţie a lui Delvechio era în reali­tate soţia fugară a lui Robert Zinke. Dar cine era în realitate Delvechio? Se numea el oare Delvechio?... întrebările acestea şi le punea mai cu seamă fotograful Ambre, care locuise cîtva timp subt acelaş acoperemînt cu soţii Delvechio. Ambre auzise pe soţi certîndu-se de mai multe ori, şi în cer­turi femeia ameninţa adese pe soţul ei cu vorbele: — Ai să mă aduci la desperare şi am să te denunţ poliţiei! Ce ştia ea?... Ce putea ea să denunţe?... Improvizîndu-se în detectiv, Ambre publică în zia­rul »Der Photograph« o fotografie a lui Delvechio şi întrebarea: »Cine cunoaşte pe acest om, să dea lămu­riri la etc.« Astfel a aflat Ambre că Delvechio era cunoscut prin Pomerania ca baron von der Golz şi că dispăruse de pe acolo după­ ce comisese mai multe excrocherii şi o crimă. Ambre comunică aceste nou­tăţi poliţiei din Dorohoi în ziua de 5 Aprilie 1906. In loc să se prezinte, Delvechio trece frontiera la Cer­năuţi, iar de acolo se duce la Iaroslav (Galiţia) şi stă în localitate trei luni de zile subt numele de Schotte. Din Iaroslav unde poliţia începuse să-l suspecteze, el se reîntoarce apoi la Dorohoi şi stă ascuns în casă nouă luni de zile. Nu ieşia nici în curte. Soţia lui trecea printre vecini drept părăsită de soţul ei. Atunci soseşte însă poliţiei din Dorohoi o comuni­care a poliţaiului din Budapesta, anunţînd că anumi­tul Delvechio este în realitate Iosef Fekete, fost detec­tiv la siguranţa din Budapesta, dispărut în urma unei condamnări pentru defraudare. Un comisar află că Delvechio sau Fekete a sosit de mai multe luni în Dorohoi şi stă ascuns. Găsit şi arestat, Delvechio prezintă un paşaport eliberat de poliţia din Budapesta pe numele de Iosef Fekete, născut la Constantinopole. Paşaportul nu era însă viz,­zat de Consulat. Delvechio promite să-l vizeze numai­decît şi peste cîteva zile prezintă poliţiei o recipisă de scrisoare recomandată, adresată consulatului. El nu trimesese însă paşaportul consulatului pentru viză, ci se plînsese în scrisoare că poliţia din Dorohoi îl pri­goneşte şi îi face mizerii. Scrisoarea, în formă de pe­­tiţiune, era iscălită şi de concubina lui Fekete, care semnase cu numele Elisa Schotte. Răspunsul consula­tului, în Mai 1907, fu că nu-i poate lua subt protec­­ţiune, necunoscîndu-i ca supuşi austro-ungari. In vremea asta Delvechio-Fekete este din nou dat în judecată ca contravenient la legea străinilor. Pînă la terminul înfăţişărei, misteriosul personaj izbuteşte să obţină dela prefectura de Dorohoi un bilet de liberă petrecere pe temeiul unui certificat din Alba-Iulia, Un­garia, protocolul 146 din 1907 şi tradus de consulatul din Iaşi, certificat în care se arată că Iosef Fekete este născut în Mihalczfalva, Ungaria, deci nu în Constan­tinopole, cum spunea paşaportul din Budapesta. A trebuit ca poliţia criminală din Berlin să comunice că Delvechio este numele pictorului curţei regale din Saxonia, pentru ca să se înţeleagă misterul şi să în­ceapă a se face lumină. Iosef Fekete înscrisese pe co­pila sa nelegitimă pe numele Delvechio cu intenţiunea de a o face să moştenească pe acest pictor. Dar se pare că afacerea mai are şi alte complica­­­ţiuni. Ambasada germană a cerut prefecturei de Do­rohoi ca femeia ce întovărăşeşte pe Delvechio, soţia fugară a lui Robert Zinke, fiica a lui Ernest Schotte fost primar optsprezece ani în Logan (Pomerania), să fie ţinută subt strictă supraveghere poliţienească. Un adevărat roman, cum vedeţi, şi cu personagii aproape fantastice. »TRIBUNA« 15 Aprilie n. 1909 Reprezentaţia tea­trală din Lipova. — 13 April. Reprezentaţia teatrală ce s’a dat aseară în Lipova şi pe care o anunţasem ca un bun augur al revirimentului îmbucurător ce se ivise în timpul din urmă în viaţa socială a românilor din Lipova, o înregistrăm fără eşu­are alături de cele mai reuşite reprezen­taţii de acest fel ce s’au văzut în micile noastre centre româneşti. Conducătorii tînărei societăţi de lectură din joc, cu concursul filialei fondului de teatru, au reuşit să întruniască cu acest prilej aproape pe toţi intelectualii din Li­pova, Radna şi împrejurime. Sala cea mare dela ospătăria »Regele Ungariei«, în chipul acesta s’a umplut binişor cu lume, relevân­­du-se din proporţia frumosului număr de intelectuali, că publicul românesc e în drept să aştepte dela lipoveni şi rădneni, ca sta­tornicind sănătosul curent ce s’a pornit şi consolidând în societăţi şi reuniuni reuni­rea atâtor elemente efective, să-şi cucerescă un loc de frunte în mişcarea noastră cul­turală. A fost o seară frumoasă, o manifestaţie entusiastă pentru arta teatrală, evocătoare a unor vremuri frumoase pe cari li-a trăit odinioară scena românească aici în Lipova. S’au jucat două piese, în câte un act: »Curio­­sitate Femeiască« şi »Idilă la Ţară«, două co­medii spirituale şi foarte drăguţe. In cea dintâiu, rolurile au fost interpretate cu succes de d-na Valeria Papp care a redat admirabil tipul unei femei sâcâite şi ciudate în mania scuturatului prin casă. Foarte naturală, cu multă însufleţire, dega­­geată şi mai cu deosebire cu multă prezenţă de spirit a ştiut să întruchipeze rolul femeiei arţă­goasă, în chip minunat. De­ asemeni d-ra Virginia Branişte, în rolul servitoarei Ana din care a ştiut să facă o adevărată creaţie, simpatică şi plină de nostimate. D-ra Bruţan o ingenuă încântătoare, a plăcut mult. Foarte corect d. A. Luchin în rolul bărbatului hărţuit şi adus la exasperare, de ma­niile iscusitei lui jumătăţi şi alături cu dl Luchin cele mai meritate laude dlui T. Roxin care a jucat rolul tapeţerului cu o naturaleţă desăvârşită cum şi d-lui dr. Ioan Ursu care a redat cât se poate de bine tipul candidatului de însurătoare, corect şi grav cu toată perspectiva ameninţătoare a vii­toarei soacre plină de sâcâieli. Intr’a două comedie, d. Dr. Constantin Mistei în rolul unui bogătaş egoist, retras în liniştea binefăcătoare de la ţară, dar hârfiii de o serie în­treagă de încurcături şi intrigi ne-a relevat talen­tul unui comic de forţă. A fost de o adevărată vervă şi a redat cu toată justeţa tipul bătrânului plictisit de gelosia nevestei şi năcăjit de nedreptatea sorţei care nu-i mai îngăduie odihnă ci îl băga tot în mai mari încurcături pe pielea nevestei sale. A fost adorabil. D-na Virginia Branişte într’o altă variaţie de rol, a jucat rolul gelosiei foarte bine. Tot aşa d-ra Valeria Papp şi d-ra Bruţan pre­cum şi d. A. Luchin, în rolul servitorului, foarte bine, d. Szilágyi şi d. Roxin, cel dintâiu în rolul unui tânăr aventurier, cel’alt în rolul bărbatului înşelat, amândoi admirabili, naturali şi expresivi. Sala archiplină, a răsunat în tunete de aplause. Publicul i-a rechemat de nenumărate ori. Doamnei Papp,­­ soarelor Branişte şi Bruţan li s’a oferit după fie care rol, câte un preafrumos buchet de flori, din partea comitetului. După reprezentaţie a urmat dans. In sfâr­şit o serată foarte reuşită pentru care me­rită toată lauda atât diletanţii cât şi comi­tetul aranjator. Este de regretat numai ne­păsarea publicului din Arad, care s’a ilustrat prin absenţa sa­ Serata etnografică din Arad. Un interes mare şi larg, din toate păr­ţile se manifestă faţă de: Serata etnogra­fică de Duminecă. Din Braşov, Cluj, Ora­­dea-mare, Lugoj, Deva, Orăştie, Oraviţa precum şi oaspeţi distinşi din România şi au anunţat sosirea. Din Caracal ni­ se anunţă că acolo s’a organizat un grup mai mare, care va veni la Arad. Se prevede deci o mare afluenţă de pu­blic la Serata de Duminecă. Avizăm prin urmare on. public să bine­­voiască din vreme a se îngriji de bilete cari se pot afla la Librăria diecezană din strada Deák Ferencz. Oaspeţii din afară vor binevoi a se a­­dresa secretarului Reuniunii d. Sever Bocu, care le stă întru toate la dispoziţie. Preţurile locurilor: Locul I —8 cor. II —6 cor. III —4 cor. Loc de stat 2 cor. Mişcarea revoluţio­nară din Turcia. Aplanându-se conflictul diplomatic austro­­sârb, atenţiunea Europei e atrasă iar de eve­nimentele din Turcia, unde mişcarea de pri­menire constituţională desfăşură peripeţii agitate. Telegramele mai noui anunţă că în Turcia pe alocuri a izbucnit revoluţia mili­tară şi e primejdie ca flacăra nemulţumirii să încingă întreaga armată turcească. Guvernul a demisionat, şi marele vizir. Sultanul a adoptat demisionările, numind mare vizir pe Paşa Tevfik. Numirea lui Tevfik însă, cu toate că s’a făcut cu urgenţa posibilă, nu va linişti întărâtarea din sânul armatei, deoarece armata se în­­gerează hotărâtor în toate chestiunile poli­tice şi ea doreşte în funcţiunea de mare vizir pe Paşa­vianul, fiind decisă să obţină numirea lui chiar şi cu forţa armelor. Te­legramele sosite azi noapte târziu vădesc în colori din ce în ce mai negre situaţia. Nu e exclus să izbucnească o revoluţie sângeroasă în întreg imperiul. Revoluţionarii au res­pins pretutindeni trupele ce s’au trimis îm­potriva lor şi au tăiat sârmele telegrafice. Mişcarea revoluţionară a luat proporţii atât

Next